Mulți dintre noi am crescut într-o perioadă în care discuțiile despre corpurile noastre și schimbările prin care vor trece erau subiecte tabu. La fel și termenii corecți pentru organele genitale, iar întrebarea "De unde vin copiii?" primea drept răspuns "Sunt aduși de barză". Am știut de la bun început că al meu copil, fie fată, fie băiat, va primi altfel de răspunsuri și informații, pe care le-am adaptat în funcție de vârsta lui și de întrebările lui.
"Corpul meu e doar al meu" este un mijloc de educare mai întâi pentru părinți, un ghid pentru aceștia pentru a deschide dialoguri cu copiii lor despre limite, consimțământ, respect, despre secrete și atingeri "bune și rele". Părțile pe care le-am apreciat cel mai mult la această carte au fost consolidarea conexiunii cu copiii noștri, asigurarea continuă că îi iubim necondiționat și reiterarea faptului că pot avea încredere în noi pentru a ne spune orice, indiferent de situație și gravitate, fără teamă sau rușine.