Monarhia românească

by Valentin Hossu-Longin

Cartea reprezintă o sinteză a regimului monarhic din România (1866-1947), structurată pe 31 de capitole. Într-un stil simplu, accesibil, pornind de la premisele istorice anterioare regalității, autorul ne înfățișează momentele importante când monarhia s-a aflat în slujba poporului român și cele în care poporul s-a aflat alături de monarhie. Viețile, marile realizări și neajunsurile regilor României sunt tratate cu grijă și interes, explicate și plasate în contextul internațional care și-a pus amprenta asupra lor. Un volum în care informațiile sunt concentrate, dar, ca un prețios filigran, sunt așezate cu artă, astfel încât cititorul să se bucure pe deplin de valoarea lor. Fotografiile care însoțesc volumul, dintre care unele sunt puțin cunoscute, vin să adauge un plus de rafinament relatărilor pe care acesta le cuprinde.

Genres: Romania

224 pages, Paperback

First published January 1, 1994

Reviews

[Vladut · Rating 5 out of 5]

5 ⭐

Abia târziu am realizat că Valentin Hossu-Longin a fost soţul Luciei Hossu-Longin, autoarea Memorialului Durerii şi contribuitoare asupra Memorialului de la Sighet. Cartea îşi propune în viziunea mea să ajute poate la o reabilitare a instituţiei coroanei şi figurii Regelui Mihai I în faţa tuturor românilor.

Recunosc că m-a bucurat tare mult să ascult această carte. Fiecare capitol prezintă astfel cronologic "naşterea" şi "moartea" regalităţii în România.

Deşi sunt unele voci care au comentat tonul părtinitor, eu nu consider că naraţiunea este una finalmente propangadistică ci, dimpotrivă prezintă acte istorice cu bune şi cu rele. Nu o să mă feresc să spun că totuşi există un ton empatic, necesar drept contrapondere asupra sentimentului advers promovat de vechii comunişti aflaţi la putere la începutul anilor 90'.

Recomand cartea pentru a fi în orice bibliotecă.

Ataşez fotografie cu autograful lui Valentin Hossu-Longin în prima pagină a cărţii, oferită lui Corneliu Coposu în 1994.

[Valentina Valentina · Rating 3 out of 5]

Valentin Hossu-Longin, jurnalist și prozator roman, a fost căsătorit cu Lucia Hossu-Longin, viitoarea realizatoare a serialului documentar Memorialul durerii. Deși în cartea Monarhia românească pare susținător al monarhiei, „Într-un articol publicat pe 28 iulie 2006 în paginile ziarului Ziua a recunoscut că a dat note informative la Securitate în timpul cât a lucrat la revista România pitorească, descriind o călătorie de două luni efectuată în Canada și SUA; notele au fost semnate cu numele conspirativ „Horea”.Fosta soție s-a declarat profund șocată de această știre, afirmând că ea nu a știut de semnarea acestui angajament și că a refuzat două propuneri de colaborare cu Securitatea după întoarcerea soțului ei din Canada, concluzionând: „fostul meu soț a fost un om slab”.Cu toate acestea, prin adeverința 763/1 martie 2011, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a constatat că nu au fost identificate documente care să indice semnarea unui angajament de colaborare cu Securitatea și nici note informative semnate de Valentin Hossu-Longin, susținând că nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității.” (Wikipedia)

În același timp, a primit titlul de ”Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, iar tatăl său a făcut pușcărie politică.

Prin urmare, am rețineri în ceea ce îl privește. Totuși, las aici câteva fragmente din cartea „Monarhia românească”, pe care le consider adevăruri generale, chiar dacă nu mereu îmi place cine le rostește:

„Desigur, nu trebuie trecute cu vederea greșselile unei etape sau alteia: reprimarea răscoalei țărănești din 1907, bunăoară, dar acestea pălesc total în fața crimelor, samavolniciilor, opresiunii, genocidului la care s-a dedat comunismul românesc pe parcursul a aproape o jumătate de veac.

Exterminarea fizică și morală, foamea, frigul, frica și dezinformarea la nivel național au expulzat România din Europa pentru foarte mult timp.”

„Cu toate că intrase în vigoare noua constituție a țării, votată la 11 iulie 1866, prin care se stabilea că suveranul este un arbitru deasupra partidelor și a evenimentelor și că guvernul are autonomie în acțiunile sale, situația internă era critică.

Stabilitatea politică a statului lăsa mult de dorit. În 5 ani, s-au schimbat 10 guverne și s-au făcut 30 de remanieri. Jocul politicienilor, precum și anarhia din administrație erau foarte departe de spirtitul său de ordine și de încredere în litera legilor, în scurtă vreme însă, principele Carol avea să spulbere speranța unora de a face din el, cum spunea un diplomat al vremii, un intstrument al partidelor, ale căror patimi ajunseseră la paroxism.

Se povestește că la câteva luni după ce s-a instalat la București, domnitorul a făcut o vizită neanunțată la Curtea de Apel din capitală. Niciun magistrat nu era la locul său. A plecat mai departe, la câteva ministere – aceeași situație. Mai mult, la întâlnirile propuse demintarilor de a veni la palat, aceșția întârziau cu regularitate. Luând parte la ședintele din cameră, se confruntă cu vociferările opoziției, Calm, rostestește: oricât veți striga, nu veți ajunge niciodată să obosiți răbdarea mea.

Punctual și ferm, autoritar și mărinimos, moral și intransigent, Carol încerca să stabilească ordinea și armonia pe ruinele unei cumplite anarhii. În mărturiile culese de domnul Tzigara-Samurcaș, se arată că domnul [Carol] intra atunci într-un mediu românesc împestrițat de balcanisme și practici orientale.

În toți acești primi ani de domnie, nelipsiți de griji și incertitudini, principele Carol, ajutat de câțiva politicieni de marcă, precum Ion Ghica, Lascăr Catargiu și Ion I.C. Brătianu, începe un amplu proces de modernizare al economiei țării, de dotare și organizare a ramatei, de ridicare a nivelului cultural și de trai al populației.

Dar, în primul rând, era vorba de atitudinea față de Poartă, care îi contestate domnia și chiar unirea, Turcia afirmând că a fost recunoscută numai pentru perioada lui Alexandru Ioan Cuza.

Datorită sprijinului și influenței lui Napoleon al III-lea, Victor Emanual al II-lea și Bismark, Carol I primește firmanul de investitură în ziua 11/23 octombrie 1866, recunoscânu-se astfel unirea, țara continuând să plătească tribut.

Când s-a dus la Contantinopol pentru acest act, Principele trebuia să se supună unui ceremonial înjositor, ce se rezerva domnilor români: Sultanul i-a indicat să se așeze pe un scaun din fața sa, pus mai jos. Carol s-a făcut că nu înțelege gestul și s-a așezat pe canapea, lângă el.

Faptul a fost consemnat ca o mare îndrăzneală, dar până la izbucnirea războiului aveau să treacă 11 ani. Până atunci însă, țara trebuia întărită, structurile ei conomico-sociale și cultutrale stabilizate.

Până la război [de independență], pe scurt, iată ce s-a întâmplat în această perioadă a monarhiei constituționale:

-obținerea unui împrumut de 36.610.500 franci, în special pentru sprijinirea industriei
-crearea companiei române pentru exploatarea și comerțul de păcură
-înființarea fabricii metalurgice Freund, București
-deschiderea Școlii centrale de Agricultură și Silvicultură Herăstrău
-participarea la expoziția universală de la Paris, 1867, cu pavilion propriu, nu în cadrul celui al Turciei, ca până atunci
-înființarea Bibliotecii Societății Academice Române
-apariția revistei Convorbiri Literare, organ al societății Junimea
-promulgarea legii monetare, prin care se adoptă leul
-legea despre oficializarea limbii române în școli
-apare manualul lui Ion Creangă (1868)
-începe activitatea Camerei de Comerț și Industrie din București
-legea construcției de șosele naționale, județene și comunale
-înființarea Filarmonicii Române, București
-legea privind organizarea puterii armate: armata permanentă, corpul Dorobanților și al Grănicerilor, milițiile, garda orășenească și gloatele, pe princiipile pașoptiste ale lui Nicolae Bălcescu
-ia ființă Fabrica de Bere Luther, București, prima din România
-ingurarea liniei ferate București – Giurgiu
-se inaugurează clădirea Universității București
-debutul lui Mihai Eminescu la Convorbiri Literare cu poema Venere şi Madonă
-încheierea liniilor ferate Ițcani - Roman și Pașcani -Iași
-în București sunt demarate lucrările la drumurile de fier americane, tramvaie cu cai și pentru iluminare și încălzire prin gaz
-inaugurarea Gării de Nord
-prima expoziție de pictură și sculptură din București, Nicolae Grigorescu participă cu 144 de lucrări
-decret privind instituirea la București a comisiunii monumentelor publice, clasarea și conservarea monumentelor din România
-între 1875-1880 se construiește, în primă fază, Castelul Peleș din Sinaia
-la Iași se creează primul Teatru Evreiesc Profesionist din lume, sub conducerea lui Avram Goldfaden
-la București apare ziarul Timpul, la care a lucrat Mihai Eminescu

Sunt numai câteva date din istoria acestui prim deceniu din domnia lui Carol I, despre care istoriografia marxist-leninistă afirma că a fost dominată de începuturile luptei de clasă, că burghezo-moșierimea sugea sângele poporului, că mizeria și analfabetismul se datorau exploatării omului de către om și că monarhul în special vindea țara străinilor.

Nimic despre fabricile nou înființate, despre convențiile comerciale cu diverse țări europene, despre constucțiile bucureștene, tratatele privind navigația pe Dunăre și Marea Neagră, monedele de aur (20 de lei lei) și de argint (1 leu), hotărârile privind monumentele istorice, acțiunile întreprinse de oficialități pentru cunoașterea României în străinătate.”
(capitolul „Ce face Vodă?”)