What do you think?
Rate this book
Ultima oprire, Rusia
Manat de curiozitate, de o rara iubire de semeni si de un excentric pariu cu sine, Nikita se urca intr-o zi in tren si porneste de-a lungul si de-a latul tarii, ca sa afle daca exista fericire in Rusia. Istorisirile pe care le aduna pe drum, ca un vrednic povestas, nu inceteaza sa il surprinda: prin fata ochilor i se perinda o Rusie a calugarilor travestiti si a travestitilor convertiti, a poetilor anarhisti si a vagabonzilor filosofi, a revolutionarilor dezabuzati si a fatalistilor impacati cu inacceptabilul. O Rusie a clarobscurului, in care intotdeauna se rade cu un colt al buzei indoit in jos. Curand insa, lucrurile se precipita, in aer se simte parfumul unei noi revolutii, iar lui Nikita ii devine clar ca nu mai poate ramane un spectator pasiv al evenimentelor. Dar ce poate face atunci cand intamplarile se impletesc cu amintirile, iar Rusia pe care o cauta incepe sa semene tot mai mult cu Rusia de care incearca sa fuga?
Criticii rusi au vazut cartea ca pe o provocare intelectuala, o farsa si o enciclopedie a vietii in Rusia. Calatoria cu trenul este un pretext narativ cu ajutorul caruia autoarea ne prezinta o surprinzatoare, amuzanta si emotionanta galerie de personaje: o actrita porno care scrie poezie revolutionara, un activist comsomolist trecut de prima tinerete, un disident care lucreaza pentru serviciile de securitate si traduce din filosoful neomarxist Slavoj Zizek, un profesor de literatura care isi vindeca studentul de existentialism citindu-i din Henry Miller sau un muncitor caruia nu ii vine sa creada ca statul l-a lasat de izbeliste si care ramane sa moara singur in satul lui, asteptand in zadar un ajutor social care nu mai vine niciodata. Nikita asculta toate povestile celor pe care ii intalneste in calatoria lui, in timp ce incearca sa fuga de propriul trecut si de golul pe care l-a lasat in viata lui dragostea pentru Iasia cea cu parul colorat.
Criticii rusi au vazut cartea ca pe o provocare intelectuala, o farsa si o enciclopedie a vietii in Rusia. Calatoria cu trenul este un pretext narativ cu ajutorul caruia autoarea ne prezinta o surprinzatoare, amuzanta si emotionanta galerie de personaje: o actrita porno care scrie poezie revolutionara, un activist comsomolist trecut de prima tinerete, un disident care lucreaza pentru serviciile de securitate si traduce din filosoful neomarxist Slavoj Zizek, un profesor de literatura care isi vindeca studentul de existentialism citindu-i din Henry Miller sau un muncitor caruia nu ii vine sa creada ca statul l-a lasat de izbeliste si care ramane sa moara singur in satul lui, asteptand in zadar un ajutor social care nu mai vine niciodata. Nikita asculta toate povestile celor pe care ii intalneste in calatoria lui, in timp ce incearca sa fuga de propriul trecut si de golul pe care l-a lasat in viata lui dragostea pentru Iasia cea cu parul colorat.
144 pages, Paperback
First published March 1, 2014
13 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
March 5, 2017
"Noi nu decidem nimc pe lumea asta. Singura noastra libertate e aceea de a ne alege atitudinea fata de soarta pe care am primit-o"
November 23, 2021
Nikita avea o ciudățenie fiziologică. Leșina des. Așa era el făcut. Nu, să nu credeți că leșina așa, ca o domniță de-a lui Turgheniev, când vedea sânge sau auzea un cuvânt urât; pur și simplu leșina.
Uneori chiar în mijlocul unei discuții, alteori din cauza vântului puternic de primăvară sau din cauza stațiilor de metrou care semănau cu niște nave spațiale. Așa de tare îl entuziasma viața și așa de intens trăia el tot ce se întâmpla în jur, că uneori organismul lui nu făcea față acestei încordări. Pur și simplu se stingea lumina. Numai așa mai făcea și Nikita o pauză să-și tragă sufletul. Și mai era o chestie. Adeseori pe Nikita îl apuca din senin câte o durere groaznică. De obicei, îl durea ceva care nu doare pe nimeni niciodată. Călcâiul, să zicem. Sau încheietura. Sau, mai des, degetul arătător. Și durerea îl scotea din priză, dar nu așa de categoric ca leșinul; mai blândă, părea doar să ascundă realitatea în spatele unui geam fumuriu. În timpul acesta, în capul lui Nikita se lăsa o liniște desă-
vârșită, în care nu se mai auzea decât țârâitul cosașilor și al cicadelor. Nikita asculta cicadele și privea atent lumea, zâmbind. Privea parcă de la distanță. Parcă dintr-o altă viață. Iar trenul mergea încet spre Toșciha... Nikita și-a venit în fire. Țara îl privea prin niște ochi tulburi de vagon de tren.
Pe ceafa cuiva se adunau păduchi, iar picioarele se chirceau în spațiul îngust dintre sacoșele burdușite, geamantane și cărucioare. Țara tot avea obiceiul să îl stropească pe Nikita cu apă clocotită, făcându-l să-și piardă echilibrul și să se apuce mai bine de mânere, să îl îndoape cu voblă și plăcinte de casă, să îl mânjească pe mâini cu ciocolată topită, să îl adape cu vodcă, să-l facă să piardă când juca popa prostu’ cu niște cărți soioase pe care, în loc de dame, erau desenate niște fete în pielea goală.
Uneori chiar în mijlocul unei discuții, alteori din cauza vântului puternic de primăvară sau din cauza stațiilor de metrou care semănau cu niște nave spațiale. Așa de tare îl entuziasma viața și așa de intens trăia el tot ce se întâmpla în jur, că uneori organismul lui nu făcea față acestei încordări. Pur și simplu se stingea lumina. Numai așa mai făcea și Nikita o pauză să-și tragă sufletul. Și mai era o chestie. Adeseori pe Nikita îl apuca din senin câte o durere groaznică. De obicei, îl durea ceva care nu doare pe nimeni niciodată. Călcâiul, să zicem. Sau încheietura. Sau, mai des, degetul arătător. Și durerea îl scotea din priză, dar nu așa de categoric ca leșinul; mai blândă, părea doar să ascundă realitatea în spatele unui geam fumuriu. În timpul acesta, în capul lui Nikita se lăsa o liniște desă-
vârșită, în care nu se mai auzea decât țârâitul cosașilor și al cicadelor. Nikita asculta cicadele și privea atent lumea, zâmbind. Privea parcă de la distanță. Parcă dintr-o altă viață. Iar trenul mergea încet spre Toșciha... Nikita și-a venit în fire. Țara îl privea prin niște ochi tulburi de vagon de tren.
Pe ceafa cuiva se adunau păduchi, iar picioarele se chirceau în spațiul îngust dintre sacoșele burdușite, geamantane și cărucioare. Țara tot avea obiceiul să îl stropească pe Nikita cu apă clocotită, făcându-l să-și piardă echilibrul și să se apuce mai bine de mânere, să îl îndoape cu voblă și plăcinte de casă, să îl mânjească pe mâini cu ciocolată topită, să îl adape cu vodcă, să-l facă să piardă când juca popa prostu’ cu niște cărți soioase pe care, în loc de dame, erau desenate niște fete în pielea goală.
May 8, 2019
O carte ok, dar care nu a fost pe gustul meu
July 18, 2020
Este una dintre cele mai mișto cărți de proză scurta pe care le -am citit. Are toate ingredientele necesare, plus o doză subtilă de sarcasm. Recomand!
January 22, 2017
https://ch3815h.wordpress.com/2015/01...
Ultima oprire, Rusia, cartea autoarei contemporane ruse Natalia Kliuceariova vorbeste despre metamorfoze si regasiri de sine. Un sine personal al lui Nikita, omul care in cautarea de sine si in regasirea coordonatelor unei patrii in care a venit pe lume in mijlocul unor oameni si unor stari de fapte, incearca sa-si raspunda intrebarii: exista fericire in lume si o contextualizeaza la vasta intindere a mamei Rusia. Cunoasterea treptata, anticipand re-cunoasterea, fara a fi sigur de asta sau de raspunsul cautat porneste dintr-o gara feroviara. Si timpul si spatiul, sinele de cale ferata, se anuleaza in text cand naratiunea impleteste cu tact literar al scriitoarei ruse amintiri ale personajului principal, Nikita, filantropul si romanticul incapatanat sa creada in generozitatea spiritului colectiv si firescul uman in mijlocul unei tari vaste vaduvite in ani de razboaie, abuzuri pentru putere si macinate interior de obisnuinte nu dintre cele mai sanatoase care sunt binestiute.
Cu ironie fina si cu o graduare artistica de apreciat, Natalia Kliuceariova prezinta prin flashuri de memorie, ce era, ce a ramas si ce a devenit Rusia dincolo de politica si comunism in perceptia sociala, scolastica si oficiala si perceptia rusului de rand, educat si sa simta si sa stie rostul vietii, toate prin ochii unui Nikita, o tipologie a individului inadaptat pragmatic la cerintele unei vieti dupa coordonatele socio-materiale ce frizeaza prin unicitatea lor mai mult absurdul si se apropie de idiotul dostoievskian, decat de tipologia omului dezradacinat si despiritualizat, pornit sa atinga doar teluri profesionale si personale masurate in lux si calitate a vietii domestice consumate materialist. Acte caritabile pornesc sufleteste cu mare avant si mai putin cu o dare de mana imediata catre orice om vaduvit in viata asta de soarta, e cazul femeii singure cu doi copii dupa ea purtati din tren in tren sa vanda ciorapi de lana zambind pentru a-si mentine dreapta pozitia, in semn de anticipare a unei zile mai bune, e cazul omniprezentei Iasia, prietena lui de nedespartit din tinerete care-si poarta in meandrele necunoscutului vietii pasii experimentand fara control si limite toate cele ce tin de viata. La un moment dat impasul in care pare sa ajunga Nikita din cauza a ceea ce gaseste in peregrinarile sale prin Rusia, o Rusie pe care o stia prea bine cu oamenii in mijlocul carora s-a nascut si format si de care incearca sa fuga, respingand ideea ca mai pot exista cutume ale trecutului de care o natiune sa nu se fi vindecat.
Ultima oprire, Rusia, cartea autoarei contemporane ruse Natalia Kliuceariova vorbeste despre metamorfoze si regasiri de sine. Un sine personal al lui Nikita, omul care in cautarea de sine si in regasirea coordonatelor unei patrii in care a venit pe lume in mijlocul unor oameni si unor stari de fapte, incearca sa-si raspunda intrebarii: exista fericire in lume si o contextualizeaza la vasta intindere a mamei Rusia. Cunoasterea treptata, anticipand re-cunoasterea, fara a fi sigur de asta sau de raspunsul cautat porneste dintr-o gara feroviara. Si timpul si spatiul, sinele de cale ferata, se anuleaza in text cand naratiunea impleteste cu tact literar al scriitoarei ruse amintiri ale personajului principal, Nikita, filantropul si romanticul incapatanat sa creada in generozitatea spiritului colectiv si firescul uman in mijlocul unei tari vaste vaduvite in ani de razboaie, abuzuri pentru putere si macinate interior de obisnuinte nu dintre cele mai sanatoase care sunt binestiute.
Cu ironie fina si cu o graduare artistica de apreciat, Natalia Kliuceariova prezinta prin flashuri de memorie, ce era, ce a ramas si ce a devenit Rusia dincolo de politica si comunism in perceptia sociala, scolastica si oficiala si perceptia rusului de rand, educat si sa simta si sa stie rostul vietii, toate prin ochii unui Nikita, o tipologie a individului inadaptat pragmatic la cerintele unei vieti dupa coordonatele socio-materiale ce frizeaza prin unicitatea lor mai mult absurdul si se apropie de idiotul dostoievskian, decat de tipologia omului dezradacinat si despiritualizat, pornit sa atinga doar teluri profesionale si personale masurate in lux si calitate a vietii domestice consumate materialist. Acte caritabile pornesc sufleteste cu mare avant si mai putin cu o dare de mana imediata catre orice om vaduvit in viata asta de soarta, e cazul femeii singure cu doi copii dupa ea purtati din tren in tren sa vanda ciorapi de lana zambind pentru a-si mentine dreapta pozitia, in semn de anticipare a unei zile mai bune, e cazul omniprezentei Iasia, prietena lui de nedespartit din tinerete care-si poarta in meandrele necunoscutului vietii pasii experimentand fara control si limite toate cele ce tin de viata. La un moment dat impasul in care pare sa ajunga Nikita din cauza a ceea ce gaseste in peregrinarile sale prin Rusia, o Rusie pe care o stia prea bine cu oamenii in mijlocul carora s-a nascut si format si de care incearca sa fuga, respingand ideea ca mai pot exista cutume ale trecutului de care o natiune sa nu se fi vindecat.
July 19, 2014
Nikita urcă în tren şi porneşte în căutarea spiritului rusesc autentic, vrea să descopere esenţa oamenilor. Va avea noroc în această expediţie, personajele întâlnite de el sunt deosebite, au o istorie ce îi diferenţiază şi gânduri, idei, acţiuni ieşite din comun.
El iubeşte Rusia cu disperare şi toate eforturile lui sunt îndreptate spre a descoperi partea frumoasă din aceasta. Pe parcurs, ea îl va dezamăgi şi îl va obliga să adopte o atitudine revoluţionară. Însă totul se raportează în acest roman la o fată, Iasia, a cărei dragoste îl va bântui mereu pe Nikita. Un personaj imprevizibil, cu schimbări bruşte de opinii şi declaraţii, care dispare din viaţa lui într-un moment şi apare când nu mai exista nicio speranţă.
Mi-a plăcut această excursie în sufletul aprig al Rusiei şi stilul direct de a prezenta poveştile ruşilor. Personajele nu sunt şlefuite pentru a apărea frumos pe hârtie, sunt libere să gândească, să greşească, să exagereze. Această libertate a personajelor m-a convins că romanul merită 4 stele pe Goodreads.
El iubeşte Rusia cu disperare şi toate eforturile lui sunt îndreptate spre a descoperi partea frumoasă din aceasta. Pe parcurs, ea îl va dezamăgi şi îl va obliga să adopte o atitudine revoluţionară. Însă totul se raportează în acest roman la o fată, Iasia, a cărei dragoste îl va bântui mereu pe Nikita. Un personaj imprevizibil, cu schimbări bruşte de opinii şi declaraţii, care dispare din viaţa lui într-un moment şi apare când nu mai exista nicio speranţă.
Mi-a plăcut această excursie în sufletul aprig al Rusiei şi stilul direct de a prezenta poveştile ruşilor. Personajele nu sunt şlefuite pentru a apărea frumos pe hârtie, sunt libere să gândească, să greşească, să exagereze. Această libertate a personajelor m-a convins că romanul merită 4 stele pe Goodreads.
Read
June 16, 2021Are o inimă dar nu poate sa scape de aroganța asta cretina dostoievskiana in cum se uita la oameni. Puncte bonus ca pare o carte fantoma, ca nici nu găsești altceva despre ea niciunde pe internet desi o vezi fizic in lume.
Displaying 1 - 7 of 7 reviews