Geniul de a fi

by Ana Blandiana

„Dorul este cel mai abstract si cel mai altruist dintre sentimentele mele, este legea care-mi face sufletul iobag pe un petec de pamint. (...) Inaintez sub incarcatura de imagini, de suferinte si de iubiri infasurate in nebuloasa de dinaintea nasterii mele, pe care o port cu mine mereu intr-o continua, exaltata, epuizanta comparatie, si incerc sa-mi imaginez o viata libera de dor. Nu reusesc.“ (Ana Blandiana – Geniul de a fi)

Genres: Romanian Literature

318 pages, Paperback

First published January 1, 2002

About the author

Ana Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.

Reviews

[teodosia · Rating 3 out of 5]

eu însămi nu sunt decât un prilej dat vieții să se întâmple, un martor benevol și plin de atenție al propriilor mele tragedii. Veșnic plecat de acasă, mereu în documentare în propria sa viață, spiritul meu este prea ocupat cu privitul pentru a putea fi cu adevărat înfrânt sau învingător și chiar pentru a putea fi.

poate că tocmai în această libertate a spiritului de a exista pur și simplu, fără norme de care să țină cont ori fără limite care să-l îngrădească, constă adevăratul geniu de a fi, atât atât de remarcabil în scrierile Anei Blandiana.
sunt incursiuni în teme care mai de care mai diverse și e câteodată fascinant, altădată obositor (dar per total antrenant!) să te lași purtat când printre mormintele săpate la umbra pridvorului din satele Munților Apuseni, când printre turnurile monumentalei Sagrada Familia — ca mai apoi să ajungi la inevitabila întrebare „unde sunt eu în toată povestea asta?”
mă găsesc la finalul fiecărui capitol tot mai diminuată de gândurile pe care Ana Blandiana reușește a le identifica atât de precis; pe măsură ce continui să citesc realizez că sentimentele declanșate de un astfel de gând și-au găsit pretextul de a se manifesta, dar nu și forma sub care să o facă. dar aici intervine principalul merit pe care i-l atribui cărții (în special) și autoarei (în general): te determină să scrii. n-am putut rămâne indiferentă în fața trăirilor expuse de Ana Blandiana, cu atât mai mult cu cât mă regăsesc total în îmbinarea aceasta (puțin cam prea poetic expusă însă) dintre literatură și realitate. pentru că dintotdeauna scrisul a fost fratele mai mic al cititului și pentru că niciodată n-am fost în stare să exprim atât de limpede această stare de fapt, găsesc cu atât mai necesară această readucere aminte că nu exist decât în măsura în care mă exprim.
rămân întotdeauna înmărmurită în fața Anei Blandiana și mă gândesc, de cele mai multe ori îngrozită, cum este oare posibil ca cineva să consemne atâtea trăiri, emoții, gânduri care ar putea la fel de bine să dispară în tăvălugul uitării. sunt îngrozită în fața unei asemenea vieți pentru care am însă o admirație teribilă, iar antologia reușește cumva să fie produsul acestor două contradicții. ce produce la rândul ei această carte — rămâne de văzut, de citit, de scris.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

La o prima vedere, relatia dintre lume și scris este o simpla prisma cu trei fete : exista scriitori care au contemplat lumea asa cum era ea, altii care s-au iluzionat ca o vad asa cum ar fi dorit-o si altii care au incercat sa o schimbe. Dar totul se complica daca ne amintim cat mai exista poetii, cei care, dupa ce au vazut-o, au vrut sa puna o alta in loc : substituire nu intotdeauna lipsita de riscuri, pentru ca nu intotdeauna lumea propusa de poeti era mai usor de suportat decat cea adevarata, reala. Prin poeti inteleg, desigur, nu pe autorii de versuri, ci pe autorii de viziuni, pe cei in care razele realitatii patrund refractate straniu de substanta sufleteasca strabatuta, substanta ce nu se lasa patrunsa decat pentru a putea rasturna si adanci intelesurile.