Acolo, unde glasul de muscoi prins intre geamuri geamzaie:
«Uite-o pe, cum ii ziceai tu : Justa! Ea trebuie sa fie, uite-o, vine incoace, pe celalalt trotuar. Ea e, uite-i calcatura inimitabila – sa vedem: ne recunoaste ?»
Calcatura ei, inimitabila. Ne cunoaste, ma recunoaste, in ciuda timpului trecut, in ciuda barbii mele prezente, simt. Nu simt insa daca se opreste in dreptul nostru, pe celalalt trotuar, sau isi continua calcatura-i inimitabila, cu soarele in spate.
«Nu ne-a vazut», ma muscuie muscoiul dintre geamuri. «Face pe nebuna, ca si-atunci, cand era vigilenta, justlinista ; sau i-o fi rusine: ca s-a ingrasat, ca a imbatranit – vezi cat s-a schimbat ?»
A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba (1966). După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.
“Noi, de o parte și de cealaltă a ei, debarasați de proiecte, debarasați de memorie, șterși, aplatizați, ca de pe monedele prea umblate din mână în mână (o, câte mâini ne-au umblat pe la efigie...), planizați ca masca încă nemulată, de ghips. Și va fi liniște- și va fi seară, cum scris (când scria) poetul Mazilescu.”