What do you think?
Rate this book
Povara crucii
248 pages, Paperback
Published January 31, 2025
4 people are currently reading
96 people want to read
About the author
Ismail Kadare
273 books1,742 followersIsmail Kadare (also spelled Kadaré) was an Albanian novelist and poet. He has been a leading literary figure in Albania since the 1960s. He focused on short stories until the publication of his first novel, The General of the Dead Army. In 1996 he became a lifetime member of the Academy of Moral and Political Sciences of France. In 1992, he was awarded the Prix mondial Cino Del Duca; in 2005, he won the inaugural Man Booker International Prize, in 2009 the Prince of Asturias Award of Arts, and in 2015 the Jerusalem Prize. He has divided his time between Albania and France since 1990. Kadare has been mentioned as a possible recipient for the Nobel Prize in Literature several times. His works have been published in about 30 languages.
Ismail Kadare was born in 1936 in Gjirokastër, in the south of Albania. His education included studies at the University of Tirana and then the Gorky Institute for World Literature in Moscow, a training school for writers and critics.
In 1960 Kadare returned to Albania after the country broke ties with the Soviet Union, and he became a journalist and published his first poems.
His first novel, The General of the Dead Army, sprang from a short story, and its success established his name in Albania and enabled Kadare to become a full-time writer.
Kadare's novels draw on Balkan history and legends. They are obliquely ironic as a result of trying to withstand political scrutiny. Among his best known books are Chronicle in Stone (1977), Broken April (1978), and The Concert (1988), considered the best novel of the year 1991 by the French literary magazine Lire.
In 1990, Kadare claimed political asylum in France, issuing statements in favour of democratisation. During the ordeal, he stated that "dictatorship and authentic literature are incompatible. The writer is the natural enemy of dictatorship."
Ismail Kadare was born in 1936 in Gjirokastër, in the south of Albania. His education included studies at the University of Tirana and then the Gorky Institute for World Literature in Moscow, a training school for writers and critics.
In 1960 Kadare returned to Albania after the country broke ties with the Soviet Union, and he became a journalist and published his first poems.
His first novel, The General of the Dead Army, sprang from a short story, and its success established his name in Albania and enabled Kadare to become a full-time writer.
Kadare's novels draw on Balkan history and legends. They are obliquely ironic as a result of trying to withstand political scrutiny. Among his best known books are Chronicle in Stone (1977), Broken April (1978), and The Concert (1988), considered the best novel of the year 1991 by the French literary magazine Lire.
In 1990, Kadare claimed political asylum in France, issuing statements in favour of democratisation. During the ordeal, he stated that "dictatorship and authentic literature are incompatible. The writer is the natural enemy of dictatorship."
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
February 16, 2025
O bucata din istoria unei tari mici, trecuta cu vederea ca și cum ar fi fost în afara continentului ,în afara istoriei europene. Cum este și astăzi. Un marș funebru al unei dictaturi macabre în limitele unui teritoriu mic, izolat, uitat.
Ciudata totuși ordinea în care au fost traduse operele lui Kadare, având în vedere că Povara Crucii, publicată la inceputul anului 2025, ar fi cheia în care pot fi citie alte carti ale aceluiași autoraparute anterior.
Ciudata totuși ordinea în care au fost traduse operele lui Kadare, având în vedere că Povara Crucii, publicată la inceputul anului 2025, ar fi cheia în care pot fi citie alte carti ale aceluiași autoraparute anterior.
January 23, 2026
Cartea Povara Crucii este un volum de memorii care introduce cititorul în universul comunismului albanez, aflat sub dictatura lui Enver Hoxha. Autorul reușește să redea convingător climatul de teroare, dar și succesiunea de situații absurde la care era supusă populația. Totuși, ceea ce m-a frapat este modul în care Ismail Kadare pare să fi fost cruțat de regim, având un statut aparte, în condițiile în care alți scriitori au fost persecutați sau chiar au murit pentru fapte similare. Acest aspect ridică semne de întrebare legate de distanțarea sa reală față de sistemul politic comunist și lasă loc interpretării că ar fi putut beneficia de o formă de protecție. Cu toate aceste rezerve, consider volumul o carte-cheie pentru înțelegerea operei lui Kadare și o recomand ca prim punct de contact pentru cei care doresc să-i descopere literatura.
Read
December 22, 2025Very insightful into his work
August 12, 2025
Pare destul de ciudat cum pe fundalul terorii dictatorului Hoxha, scriitorul Kadare e ferit de necazuri majore ca și cum s-ar fi situat nemijlocit în ochiul maelstromului. Torturile, asasinatele, condamnările îi vizează pe alții, prieteni și dușmani, niciodată pe el. Sigur, reputația internațională a fost o pavăză, dar avem suficiente exemple de scriitori ruși care n-au fost scutiți de Stalin.
Dar Kadare crede în altceva. În ciuda anxietății, între scriitor și dictator pare să existe o legătură congenitală, aceștia fiind înlănțuiți într-un dans macabru. Scriitorul dă o formă și un dicționar pentru lucrurile care nu s-au întâmplat deocamdată, un scenariu. Dictatorul citește scenariul și se ocupă de regie, în felul meschin în care înțelege să se răzbune.
O legătură toxică, o co-dependență stranie. E ca și cum Hoxha nu-și lichidează adversarul pentru a nu opri jocul de care era dependent. Cu atât mai mult că citea și scria, având ambiții literare și fiind mâncat de gelozie. Oare? Îmi place scrierea lui Ismail Kadare dar, în raport cu dictatorul, cred că și-a exagerat importanța. E doar o bănuială.
Dar Kadare crede în altceva. În ciuda anxietății, între scriitor și dictator pare să existe o legătură congenitală, aceștia fiind înlănțuiți într-un dans macabru. Scriitorul dă o formă și un dicționar pentru lucrurile care nu s-au întâmplat deocamdată, un scenariu. Dictatorul citește scenariul și se ocupă de regie, în felul meschin în care înțelege să se răzbune.
O legătură toxică, o co-dependență stranie. E ca și cum Hoxha nu-și lichidează adversarul pentru a nu opri jocul de care era dependent. Cu atât mai mult că citea și scria, având ambiții literare și fiind mâncat de gelozie. Oare? Îmi place scrierea lui Ismail Kadare dar, în raport cu dictatorul, cred că și-a exagerat importanța. E doar o bănuială.
Read
October 4, 2025citEști „Povara crucii” de Ismail Kadare: Ficțiunea pune cruce ficțiunii dictaturilor
„Rămâi pe cer, steaua mea, nu te prăbuși...” p.149 Ismail Kadare, „Povara crucii” , traducere Marius Dobrescu, Humanitas, 2025
https://www.youtube.com/watch?v=g-rw1...
Cărțile despre scriitori și dictaturi îți evocă de obicei biblioteci întregi. Dar dacă ți-ar contura o experiență paradoxală a scriitorului care învață libertatea într-un regim al unui dictator el însuși scriitor? Este ceea ce găsești în „Povara crucii”. Albanezul Ismail Kadare îți deschide perspective intime asupra mecanismului prin care entuziasmul și spaima se împletesc în vremuri totalitare.
„Valul de bucurie nu a împiedicat-o pe soția mea să-mi dea un cot pentru a-mi arăta două umbre lipite de perete”...” p.229 Ismail Kadare, „Povara crucii” , traducere Marius Dobrescu, Humanitas, 2025
„Rămâi pe cer, steaua mea, nu te prăbuși...” p.149 Ismail Kadare, „Povara crucii” , traducere Marius Dobrescu, Humanitas, 2025
https://www.youtube.com/watch?v=g-rw1...
Cărțile despre scriitori și dictaturi îți evocă de obicei biblioteci întregi. Dar dacă ți-ar contura o experiență paradoxală a scriitorului care învață libertatea într-un regim al unui dictator el însuși scriitor? Este ceea ce găsești în „Povara crucii”. Albanezul Ismail Kadare îți deschide perspective intime asupra mecanismului prin care entuziasmul și spaima se împletesc în vremuri totalitare.
„Valul de bucurie nu a împiedicat-o pe soția mea să-mi dea un cot pentru a-mi arăta două umbre lipite de perete”...” p.229 Ismail Kadare, „Povara crucii” , traducere Marius Dobrescu, Humanitas, 2025
May 21, 2025
Toate ascunzișurile și tenebrele unuia dintre cele mai crunte regimuri staliniste din afara URSS-ului sub conducerea lui Enver Hogea.
Persecuția intelectualilor și a lui Kadare în mod deosebit îți dau fiori reci pe șira spinării.
În opinia mea, apogeul cărții este atins atunci când unul dintre romanele sale de “elogiu” a dictatorului devine de fapt un model pentru ceea ce ar trebui să fie, însă nu a fost niciodată, o oglindă rămasă fără răspuns.
Înțeleg altfel astăzi tensiunea dintre cele două case și istorii atât de apropiate și atât de îndepărtate pe care le-am vizitat în Gjirokastra, a lui Kadare și a lui Hogea.
Frica, neîncrederea, durerea, lupta, cenzura, toate aceste ingrediente ale unui cocktail al morții, care planează constant asupra sa, asupra celor dragi și a colegilor dizidenți.
Este menționată și România comunistă cu numărul cel mai mare de turnători din bloc.
Las și câteva paragrafe care m-au cutremurat:
“Căci literatura m-a dus spre libertate, și nu invers, libertatea spre literatură- acest adevăr a fost întotdeauna evident pentru mine. Literatura am cunoscut-o înainte, chiar mult mai înainte de a cunoaște libertatea.”
“…încă din tinerețe, am avut o a doua patrie, în care puteam să mă retrag atunci când m-aş fi simțit agresat: literatura.”
“Libertate și sclavie, amestecate. Viața și moarte, aruncate în același vas. Soare și beznă, împreună.”
“Decesul a fost declarat a doua zi dimineață. În jurul trupului întins printre flori în clădirea Prezidiului Adunării Naționale treceau cu ochii în lacrimi cei care l-au iubit și cei care l-au urât, fără a ști nici ei pe cine plâng, pe el, sau pe ei înșiși?”
Aș recomanda capodopera aceasta în special pentru nostalgici.
Persecuția intelectualilor și a lui Kadare în mod deosebit îți dau fiori reci pe șira spinării.
În opinia mea, apogeul cărții este atins atunci când unul dintre romanele sale de “elogiu” a dictatorului devine de fapt un model pentru ceea ce ar trebui să fie, însă nu a fost niciodată, o oglindă rămasă fără răspuns.
Înțeleg altfel astăzi tensiunea dintre cele două case și istorii atât de apropiate și atât de îndepărtate pe care le-am vizitat în Gjirokastra, a lui Kadare și a lui Hogea.
Frica, neîncrederea, durerea, lupta, cenzura, toate aceste ingrediente ale unui cocktail al morții, care planează constant asupra sa, asupra celor dragi și a colegilor dizidenți.
Este menționată și România comunistă cu numărul cel mai mare de turnători din bloc.
Las și câteva paragrafe care m-au cutremurat:
“Căci literatura m-a dus spre libertate, și nu invers, libertatea spre literatură- acest adevăr a fost întotdeauna evident pentru mine. Literatura am cunoscut-o înainte, chiar mult mai înainte de a cunoaște libertatea.”
“…încă din tinerețe, am avut o a doua patrie, în care puteam să mă retrag atunci când m-aş fi simțit agresat: literatura.”
“Libertate și sclavie, amestecate. Viața și moarte, aruncate în același vas. Soare și beznă, împreună.”
“Decesul a fost declarat a doua zi dimineață. În jurul trupului întins printre flori în clădirea Prezidiului Adunării Naționale treceau cu ochii în lacrimi cei care l-au iubit și cei care l-au urât, fără a ști nici ei pe cine plâng, pe el, sau pe ei înșiși?”
Aș recomanda capodopera aceasta în special pentru nostalgici.
April 26, 2025
Cartea a fost tradusă sub titlul "Povara crucii", de același Marius Dobrescu - traducătorul dintotdeauna al scriitorului albanez, în limba română. A apărut la Editura Humanitas, de ziua autorului, 28 ianuarie, la aproape un an de la trecerea lui în neființă. Editura nu a deschis, pe Goodreads, contul în română al cărții, la momentul la care am terminat-o de citit, azi, 5 februarie 2025.
Aflu că cele mai importante romane, sub raport istoric și politic, nu au fost traduse, încă, în română, deși trăiam cu această impresie. Romanul "Iarna marii singurătăți" (sau "Grand hivér", cum am găsit-o, în franceză) este unul dintre ele, pe lângă elegia pentru Kosovo sau "Nuntașii sunt de gheață". Sper ca traducătorul român să își continue munca neobosită. Nu ar avea cine altcineva să le traducă, interesul pentru literatura albaneză și istoria ei complicată fiind, din păcate, minimal.
Romanul portretizează epoca 1961-1985. Comunismul albanez a fost un experiment clinic, orwellian, greu de deslușit, chiar și cu ajutorul lecturilor și filmelor explicative. Ceea ce caută "Povara crucii" este ca măcar să încerce.
Înțeleg că între scriitor și dictatorul Enver Hodjea a existat un război de-a șoarecele și pisica, la propriu, care a pus în pericol viața autorului și a familiei sale, periclitându-i opera și cariera de scriitor. Acum primea comanda de a scrie, imediat după aceea i se interziceau cărțile, deși primea aprobarea traducerii lor în franceză. Pe de o parte era atacat de politruci, pentru ceea ce scria, imediat se vedea apărat de dictator, pentru ca, imediat după, să fie invidiat și detestat de acesta din urmă, ca scriitor veleitar ce era el însuși. Romanele "Hrușciovienii și "Titoiștii", scrise de Enver Hodjea, au fost refuzate de editurile franceze care și-l disputau pe Kadare. Când Hodjea răbufnea de ciudă împotriva vechiului său vecin și, totodată, rubedenie îndepărtată, intervenea soția dictatorului, care îl apăra pe scriitor de furia soțului, până când tiranul se mai domolea, menajându-l apoi, pentru portretul măgulitor pe care i-l făcuse în "Iarna marii singurătăți", deși, în pofida imaginii pozitive, cartea tot interzisă a sfârșit, în Albania (nu am mai reușit să înțeleg de ce, neputând-o citi). Explicațiile lui Kadare ar fi că Hodjea fusese, totuși, vexat de imaginea singurătății sale literare, deși eroice (eliberase Albania de influența U.R.S.S.). Ca totul să fie și mai neclar, văduva dictatorului a fost cea care, de la un moment dat încolo, preluând puterea politică, l-a persecutat -tot ea, care îl apărase- pe scriitor, până când acesta a fost nevoit să părăsească Albania, pentru a-și salva viața. De neînțeles acest carusel al relațiilor de apropiere și respingere, dintre toți - cu toți.
Înțeleg, doar, că "Iarna marii singurătăți" este cartea eliberării Albaniei de puterea sovietică, așa cum "Concert la sfârșitul iernii" este pandantul ei, al eliberării Albaniei de influența Chinei. Deși nu mai avea voie să scrie romane, doar nuvele și povestiri, Kadare primea aprobarea de a cerceta arhivele unor culise politice periculoase. Imediat ce le folosea și scria despre ele, era persecutat.
Așadar, iubirea și ura dictatorului se datorau invidiei față de succesul de scriitor al lui Kadare, dar și presupusei dezvăluiri, de către acesta, a sexualității lui Hodjea, care ar fi fost, se pare, un homosexual reprimat, deși Kadare nu la el se referise, scriind despre "homosexualii criminali", în "Cronica de piatră". De verificat.
Rămâne de referință povestea filmului "Generalul armatei moarte", care nu a mai putut fi turnat în Albania, după romanul scriitorului albanez, pentru că dictatorul vedea în Michel Picoli și în Marcello Mastrioanni doi agenți CIA și NATO. Inițial, le dăduse aprobarea filmărilor, doar pentru a demasca atacul, printr-un desant armat real împotriva echipei de filmare. Se întâmpla în 1983, cu doi ani înainte de moartea dictatorului, în chinuri care l-au făcut să își piardă mințile nu doar pe el, ci și pe cei din jur, în mod cert contaminați de paranoia.
Aflu că cele mai importante romane, sub raport istoric și politic, nu au fost traduse, încă, în română, deși trăiam cu această impresie. Romanul "Iarna marii singurătăți" (sau "Grand hivér", cum am găsit-o, în franceză) este unul dintre ele, pe lângă elegia pentru Kosovo sau "Nuntașii sunt de gheață". Sper ca traducătorul român să își continue munca neobosită. Nu ar avea cine altcineva să le traducă, interesul pentru literatura albaneză și istoria ei complicată fiind, din păcate, minimal.
Romanul portretizează epoca 1961-1985. Comunismul albanez a fost un experiment clinic, orwellian, greu de deslușit, chiar și cu ajutorul lecturilor și filmelor explicative. Ceea ce caută "Povara crucii" este ca măcar să încerce.
Înțeleg că între scriitor și dictatorul Enver Hodjea a existat un război de-a șoarecele și pisica, la propriu, care a pus în pericol viața autorului și a familiei sale, periclitându-i opera și cariera de scriitor. Acum primea comanda de a scrie, imediat după aceea i se interziceau cărțile, deși primea aprobarea traducerii lor în franceză. Pe de o parte era atacat de politruci, pentru ceea ce scria, imediat se vedea apărat de dictator, pentru ca, imediat după, să fie invidiat și detestat de acesta din urmă, ca scriitor veleitar ce era el însuși. Romanele "Hrușciovienii și "Titoiștii", scrise de Enver Hodjea, au fost refuzate de editurile franceze care și-l disputau pe Kadare. Când Hodjea răbufnea de ciudă împotriva vechiului său vecin și, totodată, rubedenie îndepărtată, intervenea soția dictatorului, care îl apăra pe scriitor de furia soțului, până când tiranul se mai domolea, menajându-l apoi, pentru portretul măgulitor pe care i-l făcuse în "Iarna marii singurătăți", deși, în pofida imaginii pozitive, cartea tot interzisă a sfârșit, în Albania (nu am mai reușit să înțeleg de ce, neputând-o citi). Explicațiile lui Kadare ar fi că Hodjea fusese, totuși, vexat de imaginea singurătății sale literare, deși eroice (eliberase Albania de influența U.R.S.S.). Ca totul să fie și mai neclar, văduva dictatorului a fost cea care, de la un moment dat încolo, preluând puterea politică, l-a persecutat -tot ea, care îl apărase- pe scriitor, până când acesta a fost nevoit să părăsească Albania, pentru a-și salva viața. De neînțeles acest carusel al relațiilor de apropiere și respingere, dintre toți - cu toți.
Înțeleg, doar, că "Iarna marii singurătăți" este cartea eliberării Albaniei de puterea sovietică, așa cum "Concert la sfârșitul iernii" este pandantul ei, al eliberării Albaniei de influența Chinei. Deși nu mai avea voie să scrie romane, doar nuvele și povestiri, Kadare primea aprobarea de a cerceta arhivele unor culise politice periculoase. Imediat ce le folosea și scria despre ele, era persecutat.
Așadar, iubirea și ura dictatorului se datorau invidiei față de succesul de scriitor al lui Kadare, dar și presupusei dezvăluiri, de către acesta, a sexualității lui Hodjea, care ar fi fost, se pare, un homosexual reprimat, deși Kadare nu la el se referise, scriind despre "homosexualii criminali", în "Cronica de piatră". De verificat.
Rămâne de referință povestea filmului "Generalul armatei moarte", care nu a mai putut fi turnat în Albania, după romanul scriitorului albanez, pentru că dictatorul vedea în Michel Picoli și în Marcello Mastrioanni doi agenți CIA și NATO. Inițial, le dăduse aprobarea filmărilor, doar pentru a demasca atacul, printr-un desant armat real împotriva echipei de filmare. Se întâmpla în 1983, cu doi ani înainte de moartea dictatorului, în chinuri care l-au făcut să își piardă mințile nu doar pe el, ci și pe cei din jur, în mod cert contaminați de paranoia.
Displaying 1 - 7 of 7 reviews