What do you think?
Rate this book
Ieri. Nu contează
Povestea unei mari iubiri imposibile, microromanul Ieri (1995) își extrage forța din stilul laconic, imaginarul oniric și reflecțiile sumbre ale lui Sandor Lester, un emigrant care lucrează într‑o fabrică, visează să devină scriitor și o așteaptă pe femeia ideală, pe nume Line; într‑o bună zi, aceasta se ivește chiar din trecutul lui, din vremea când purta un alt nume…
Oscilând între absurd, lirism și tensiune de coșmar, povestirile din volumul Nu contează (2005) sunt impregnate de o atmosferă stranie și tulburătoare, care e probabil cea mai tainică parte a operei Ágotei Kristóf. „O concizie care o să vă taie răsuflarea.“ – Hugo Marsan, Le Monde des Livres
Ágota Kristóf (1935–2011) s‑a născut în Ungaria, pe care a părăsit‑o clandestin în 1956, refugiindu‑se la Neuchâtel, în Elveţia. A lucrat într‑o fabrică de ceasuri și a început să scrie în franceză, limba exilului său. Este autoarea Trilogiei gemenilor – Marele caiet (1986), Dovada (1988) și A treia minciună (1991) –, care i‑a adus celebritatea pe plan mondial.
Oscilând între absurd, lirism și tensiune de coșmar, povestirile din volumul Nu contează (2005) sunt impregnate de o atmosferă stranie și tulburătoare, care e probabil cea mai tainică parte a operei Ágotei Kristóf. „O concizie care o să vă taie răsuflarea.“ – Hugo Marsan, Le Monde des Livres
Ágota Kristóf (1935–2011) s‑a născut în Ungaria, pe care a părăsit‑o clandestin în 1956, refugiindu‑se la Neuchâtel, în Elveţia. A lucrat într‑o fabrică de ceasuri și a început să scrie în franceză, limba exilului său. Este autoarea Trilogiei gemenilor – Marele caiet (1986), Dovada (1988) și A treia minciună (1991) –, care i‑a adus celebritatea pe plan mondial.
174 pages, Paperback
2 people are currently reading
35 people want to read
About the author
Ágota Kristóf
28 books1,488 followersÁgota Kristóf was a Hungarian writer, who lived in Switzerland and wrote in French. Kristof received the European prize for French literature for The Notebook (1986). She won the 2001 Gottfried Keller Award in Switzerland and the Austrian State Prize for European Literature in 2008.
Kristof's first steps as a writer were in the realm of poetry and theater (John et Joe, Un rat qui passe), which is a facet of her works that did not have as great an impact as her trilogy. In 1986 Kristof’s first novel, The Notebook appeared. It was the beginning of a moving trilogy. The sequel titled The Proof came 2 years later. The third part was published in 1991 under the title The Third Lie. The most important themes of this trilogy are war and destruction, love and loneliness, promiscuous, desperate, and attention-seeking sexual encounters, desire and loss, truth and fiction.
She has received the European prize for French literature for The Notebook. This novel was translated in more than 30 languages. In 1995 she published a new novel, Yesterday. Kristof also wrote a book called L'analphabète (in English The Illiterate) and published in 2004. This is an autobiographical text. It explores her love of reading as a young child, and we travel with her to boarding school, and over the border to Austria, and then to Switzerland. Forced to leave her country due to the failure of the anti-communist rebellion, she hopes for a better life in Zurich.
The majority of her works were published by Editions du Seuil in Paris. She has two new short stories published at Mini Zoe collection entitled "Ou es-tu Mathias" and "Line, le temps". The names Mathias and Line are from her previous novels.
She died on 27 July 2011 in her Neuchâtel home.
Kristof's first steps as a writer were in the realm of poetry and theater (John et Joe, Un rat qui passe), which is a facet of her works that did not have as great an impact as her trilogy. In 1986 Kristof’s first novel, The Notebook appeared. It was the beginning of a moving trilogy. The sequel titled The Proof came 2 years later. The third part was published in 1991 under the title The Third Lie. The most important themes of this trilogy are war and destruction, love and loneliness, promiscuous, desperate, and attention-seeking sexual encounters, desire and loss, truth and fiction.
She has received the European prize for French literature for The Notebook. This novel was translated in more than 30 languages. In 1995 she published a new novel, Yesterday. Kristof also wrote a book called L'analphabète (in English The Illiterate) and published in 2004. This is an autobiographical text. It explores her love of reading as a young child, and we travel with her to boarding school, and over the border to Austria, and then to Switzerland. Forced to leave her country due to the failure of the anti-communist rebellion, she hopes for a better life in Zurich.
The majority of her works were published by Editions du Seuil in Paris. She has two new short stories published at Mini Zoe collection entitled "Ou es-tu Mathias" and "Line, le temps". The names Mathias and Line are from her previous novels.
She died on 27 July 2011 in her Neuchâtel home.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
May 12, 2025
După Trilogia Gemenilor (carte care mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam), bineînțeles că trebuia să mai încerc și alte scrieri aparținând acestei autoare. Iar pe cât de mult mi-a depășit așteptările cartea aceea, pe atât de mari mi-au fost pentru aceasta. Probabil că așteptările mele au fost o parte a problemei, însă.
Deci avem microromanul “Ieri” și o serie de povestiri, toate reunite în partea a doua a cărții, “Nu contează”. Toate sunt scrise în stilul caracteristic Agotei Kristof, simplu, direct, fără apel la prea multe podoabe stilistice. După impactul pe care Trilogia Gemenilor l-a avut asupra mea, m-aș fi gândit că acesta va fi, cu siguranță, cazul și aici. Din păcate, n-a fost chiar așa.
Microromanul “Ieri” a fost pentru mine o lectură destul de dezamăgitoare ca să fiu foarte sinceră. Nu am fost impresionată nici de modul în care au fost abordate temele, nu mi-au plăcut nici personajele în mod special și ca să fiu și mai sinceră, au fost momente pe parcursul lecturii când nu reușea să-mi mențină interesul și eram plictisită. Nu a avut nici un impact asupra mea (poate cu excepția a 1-2 scene/mențiuni, dar asta a fost tot). Mi s-a părut un microroman de un conținut destul de fad, nu a fost ce mi-am dorit și sincer consider că nu e cea mai bună scriere a autoarei. Dar aceasta e doar părerea mea, nu vreau să descurajez pe nimeni din a citi această carte și cred cu tărie că e foarte bine că avem păreri diferite față de o carte. Eu una mă bucur și când citesc păreri mai puțin bune despre o carte care mi-a plăcut. Atâta timp cât a fost citită, e suficient pentru mine. 🦦
A doua parte a cărții a fost mult mai bună decât prima, după părerea mea. Unele dintre povestiri (nu toate din păcate) chiar mi s-au părut foarte foarte bine scrise, chiar au reușit să-mi transmită stări de neliniște sau șoc și să mă determine să reflectez asupra unor aspecte. Eu cred că e lucru mare să scrii povestiri de foarte mici dimensiuni (unele chiar de o pagină) și să reușești să captezi atenția cititorului și chiar mai mult decât atât, să conturezi o anumită atmosferă mai apăsătoare și să transmiți cititorului anumite stări. Pentru acest lucru, nu pot decât să apreciez talentul autoarei, pentru că este, într-adevăr, foarte talentată.
În ciuda faptului că nu m-am putut conecta cu prima parte a cărții mai ales, mă bucur totuși că am avut ocazia să mai citesc ceva aparținând Agotei. Eu nu pot decât să sper că va fi cât mai citită mai ales că abordează teme relevante în scrierile ei și nu vorbesc aici doar despre război și consecințele sale, despre identitate, dezrădăcinare și efectele ei asupra individului sau copilăria marcată de diverse traume al căror impact se va face simțit pe parcursul vieții, ci și despre iubire (fie ea chiar și neîmplinită), după cum discută și despre anxietate și chiar depresie, despre stări și sentimente pe care cu toții le-am trăit/le putem experimenta la un moment dat în viață.
April 28, 2025
"Singurul lucru care te poate speria, singurul lucru care te poate răni, e viața, și o cunoști deja."
Un microroman + o culegere de povestiri: așa se conturează portretul unei Ágota Kristóf de o uimitoare măiestrie.
Cât de dificil este să scrii povestiri de o pagină, de câteva rânduri, și totuși să transmiți esențialul? (Foarte) greu. Însă, pentru AK, pare o simplă joacă. Nu sunt un cititor care să se lase vrăjit de cărțile de povești (le citesc, firește, dar nu mă entuziasmează în mod deosebit), însă în această carte autoarea demonstrează o stăpânire a cuvântului care, cel puțin pentru mine, o plasează alături de Camus, Beckett sau Kafka - poate chiar cu o treaptă mai sus. Lectura acestei cărți mi-a amintit de un comentariu celebru făcut de Hemingway la adresa lui Faulkner: "Poor Faulkner. Does he really think big emotions come from big words?"
Kristóf folosește un limbaj simplu, aproape dezgolit de podoabe stilistice, rareori încărcat de metafore, dar care te pătrunde, te sfâșie, te răscolește, te obsedează și, în cazul meu, te face să te îndrăgostești iremediabil de el. Nu este o revelație nouă pentru mine, căci am intrat în universul ei anul trecut, odată cu Trilogia gemenilor. Ce carte...! Și aici am regăsit o parte dintre temele abordate în trilogie, iar adesea îmi aminteam de Marele caiet.
Ágota Kristóf scrie despre dezrădăcinați, despre iubiri bizare și neîmplinite, despre oameni stranii, ale căror comportamente nu izvorăsc doar din frământările interioare, ci și din brutalitatea lumii exterioare; despre traumele copilăriei, care îți bântuie pașii până în ultima clipă; despre obsesii și despre fericirea amestecată cu suferință - pe scurt, despre viață, în toată splendoarea și cruzimea ei. Nu este ceva nou, dar stilul său are puterea de a te prinde de la primele pagini și de a arunca o lumină crudă, nemiloasă, obligându-te să le privești cu alți ochi.
Nu se pierde în detalii, însă te lasă ca, la final, să te pierzi tu însuți în încercarea de a găsi răspunsuri.
Un microroman + o culegere de povestiri: așa se conturează portretul unei Ágota Kristóf de o uimitoare măiestrie.
Cât de dificil este să scrii povestiri de o pagină, de câteva rânduri, și totuși să transmiți esențialul? (Foarte) greu. Însă, pentru AK, pare o simplă joacă. Nu sunt un cititor care să se lase vrăjit de cărțile de povești (le citesc, firește, dar nu mă entuziasmează în mod deosebit), însă în această carte autoarea demonstrează o stăpânire a cuvântului care, cel puțin pentru mine, o plasează alături de Camus, Beckett sau Kafka - poate chiar cu o treaptă mai sus. Lectura acestei cărți mi-a amintit de un comentariu celebru făcut de Hemingway la adresa lui Faulkner: "Poor Faulkner. Does he really think big emotions come from big words?"
Kristóf folosește un limbaj simplu, aproape dezgolit de podoabe stilistice, rareori încărcat de metafore, dar care te pătrunde, te sfâșie, te răscolește, te obsedează și, în cazul meu, te face să te îndrăgostești iremediabil de el. Nu este o revelație nouă pentru mine, căci am intrat în universul ei anul trecut, odată cu Trilogia gemenilor. Ce carte...! Și aici am regăsit o parte dintre temele abordate în trilogie, iar adesea îmi aminteam de Marele caiet.
Ágota Kristóf scrie despre dezrădăcinați, despre iubiri bizare și neîmplinite, despre oameni stranii, ale căror comportamente nu izvorăsc doar din frământările interioare, ci și din brutalitatea lumii exterioare; despre traumele copilăriei, care îți bântuie pașii până în ultima clipă; despre obsesii și despre fericirea amestecată cu suferință - pe scurt, despre viață, în toată splendoarea și cruzimea ei. Nu este ceva nou, dar stilul său are puterea de a te prinde de la primele pagini și de a arunca o lumină crudă, nemiloasă, obligându-te să le privești cu alți ochi.
Nu se pierde în detalii, însă te lasă ca, la final, să te pierzi tu însuți în încercarea de a găsi răspunsuri.
April 7, 2025
Pentru cine a citit "Trilogia gemenilor", va fi fascinant să îi regăsească stilul Agotei Kristóf și în "Ieri. Nu contează". Pentru cine nu este familiarizat cu stilul Agotei, acesta este unul nemilos, fiecare frază se simte ca un cuțit care taie în carne vie, lăsând sufletul cititorului să pulseze de durere.
Deși este o carte de mici dimensiuni (Doamne, cât mi-aș fi dorit să aibă mai multe pagini!), povestea m-a lovit cu forță, fiind o confesiune lipsită de menajamente, care ascunde de fapt o viață plină de suferință și dezrădăcinare. Povestea din microromanul "Ieri" îl urmărește pe Tobias Horvath, un om care fuge încă din copilărie de trecut, de țara sa, chiar și de propriul nume. Ajunge într-un oraș unde trăiește ca un străin anonim, lucrând într-o fabrică și visând la Line, femeia care pare singura lui speranță de fericire. Kristóf ne arată, cu o sinceritate crudă, că trecutul nu se șterge doar pentru că vrem noi să dispară, ci trăiește mai departe în noi.
Finalul mi-a lăsat un gol imens în stomac. Nu e un roman care îți oferă consolare sau speranță. Nu îl citești ca să evadezi din realitate sau să te relaxezi, ci te obligă să te privești în oglindă și să te întrebi: ce înseamnă, de fapt, să trăiești?
A doua parte a cărții, "Nu contează", conține o serie de povestiri impregnate de o atmosferă stranie și tulburătoare, oscilând între absurd, lirism și tensiune de coșmar.
Eu recomand cartea, dar pregătiți-vă înainte sufletele! O să doară!
"Timpul se deșiră. Unde să mai regăsești maidanele copilăriei? Sori eliptici înghețați în spațiul negru? Unde găsim calea răsturnată în vid? Anotimpurile și-au pierdut semnificația. Mâine, ieri, ce înseamnă cuvintele astea? Există doar prezentul. O dată ninge. Altă dată plouă. Apoi e soare, e vântul. Toate astea sunt acum. Nu au fost, nu vor fi. Sunt. Întotdeauna. Totul în același timp. Pentru că lucrurile trăiesc în mine, nu în timp. Iar în mine totul e prezent."
Deși este o carte de mici dimensiuni (Doamne, cât mi-aș fi dorit să aibă mai multe pagini!), povestea m-a lovit cu forță, fiind o confesiune lipsită de menajamente, care ascunde de fapt o viață plină de suferință și dezrădăcinare. Povestea din microromanul "Ieri" îl urmărește pe Tobias Horvath, un om care fuge încă din copilărie de trecut, de țara sa, chiar și de propriul nume. Ajunge într-un oraș unde trăiește ca un străin anonim, lucrând într-o fabrică și visând la Line, femeia care pare singura lui speranță de fericire. Kristóf ne arată, cu o sinceritate crudă, că trecutul nu se șterge doar pentru că vrem noi să dispară, ci trăiește mai departe în noi.
Finalul mi-a lăsat un gol imens în stomac. Nu e un roman care îți oferă consolare sau speranță. Nu îl citești ca să evadezi din realitate sau să te relaxezi, ci te obligă să te privești în oglindă și să te întrebi: ce înseamnă, de fapt, să trăiești?
A doua parte a cărții, "Nu contează", conține o serie de povestiri impregnate de o atmosferă stranie și tulburătoare, oscilând între absurd, lirism și tensiune de coșmar.
Eu recomand cartea, dar pregătiți-vă înainte sufletele! O să doară!
"Timpul se deșiră. Unde să mai regăsești maidanele copilăriei? Sori eliptici înghețați în spațiul negru? Unde găsim calea răsturnată în vid? Anotimpurile și-au pierdut semnificația. Mâine, ieri, ce înseamnă cuvintele astea? Există doar prezentul. O dată ninge. Altă dată plouă. Apoi e soare, e vântul. Toate astea sunt acum. Nu au fost, nu vor fi. Sunt. Întotdeauna. Totul în același timp. Pentru că lucrurile trăiesc în mine, nu în timp. Iar în mine totul e prezent."
June 19, 2025
4,5* (4 pentru „Ieri” și 5 pentru „Nu contează”)
După ce am citit Trilogia gemenilor, am fost foarte curios să mai citesc și altceva scris de Ágota Kristóf.
Din fericire, am descoperit acest volum care are două părți:
Ieri, un micro roman care ca stil și subiect seamănă destul de mult cu „Trilogia ...”. Aceeași scriere simplă, clară, directă și care te face să treci de la o pagină la alta cu mare ușurință. Finalul este cel care salvează întreaga poveste de la a nu fi asemuită cu un episod pilot al „Trilogiei ...”
Nu contează, o colecție fascinantă de proze foarte scurte. Subiectele abordate sunt stranii, în aparență, dar extrem de tulburătoare atunci când le înțelegi și le descoperi. Un stil narativ special, dar care, pe mine unul, m-a făcut să nu las cartea din mână până când nu am terminat de citit toate cele 24 de povestiri.
După ce am citit Trilogia gemenilor, am fost foarte curios să mai citesc și altceva scris de Ágota Kristóf.
Din fericire, am descoperit acest volum care are două părți:
Ieri, un micro roman care ca stil și subiect seamănă destul de mult cu „Trilogia ...”. Aceeași scriere simplă, clară, directă și care te face să treci de la o pagină la alta cu mare ușurință. Finalul este cel care salvează întreaga poveste de la a nu fi asemuită cu un episod pilot al „Trilogiei ...”
Nu contează, o colecție fascinantă de proze foarte scurte. Subiectele abordate sunt stranii, în aparență, dar extrem de tulburătoare atunci când le înțelegi și le descoperi. Un stil narativ special, dar care, pe mine unul, m-a făcut să nu las cartea din mână până când nu am terminat de citit toate cele 24 de povestiri.
June 20, 2025
“Așteptam ceva. Ce? Habar n-aveam. Dar mă gândeam că viața nu poate fi doar atât, adică nimic. Viața trebuia să fie ceva anume și așteptam să se întâmple acel ceva, îl căutam.”
“Mâine, ieri, ce înseamnă cuvintele astea? Există doar prezentul. O dată ninge. Altă dată plouă. Apoi e soare, e vântul. Toate astea sunt acum. Nu au fost, nu vor fi. Sunt. Întotdeauna. Totul în același timp pentru că lucrurile trăiesc în mine, nu în timp. Iar în mine totul e prezent.”
“Mâine, ieri, ce înseamnă cuvintele astea? Există doar prezentul. O dată ninge. Altă dată plouă. Apoi e soare, e vântul. Toate astea sunt acum. Nu au fost, nu vor fi. Sunt. Întotdeauna. Totul în același timp pentru că lucrurile trăiesc în mine, nu în timp. Iar în mine totul e prezent.”
March 16, 2025
Really touching and interesting, the writing style is something I have never seen before and the uniqueness of the book truly drags you in. Could be easily finished in one sitting , but I took my time with it since I wanted to enjoy every bit of it properly
August 13, 2025
Iubesc cât de stranii sunt prozele Agotei Kristof, chiar nu am găsit nimic măcar piton similar.
Displaying 1 - 7 of 7 reviews