Să spui sau să nu spui

by Hanna Bota

E bine sau nu să ai secrete? Încercând să deslușească tainele din viața mamei, bunicii și mătușii lui, Alex face eforturi să păstreze aparențele și să rămână băiatul cuminte și ascultător dintotdeauna. Începând cu taina Varvarei, soarta familiei Ardelean o ia pe un drum al nefericirii și al neîmplinirii în dragoste. Bărbați abuzivi, infideli sau imaturi emoțional se perindă prin viața celor trei femei într-un dans sălbatic și epuizant, de unde ei ies învingători, iar ele cu bătături pe suflet. Varvara caută salvarea prin pelerinajele la Arsenie Boca, Elena citește cu frenezie cărți de dezvoltare personală, iar Crina înjură și își varsă frustrările la fiecare pas. Nimic din toate astea nu pare să funcționeze până în ziua când Varvara se hotărăște să mărturisească „blestemul familiei”. Rostirea secretelor ar trebui să le aducă personajelor ușurarea așteptată, să le absolve de vină. Contrar așteptărilor, secretele se acumulează și produc tensiune în conștiința acestora. Să spui sau să nu spui este un roman al renașterii prin suferință, al angoaselor și al secretelor de familie, având în centru întrebarea fundamentală: este adevărul mai presus de viață?

Genres: Fiction

288 pages, Paperback

Published November 1, 2024

Reviews

[Oana David]

"Eu cred că nu contează dacă spui sau nu. Nu contează nici când şi cum. Cred că cel mai mult contează să fii tu însuţi în tot ceea ce trăiești."

O poveste clasică despre traume generaționale, exact pe sufletul meu. N-am putut să o las din mână. Pot spune că, după un book slump serios, mi-a retrezit (cu zgomot) pofta de literatură română contemporană. La un moment dat chiar, citind-o, m-am auzit gândind, "trebuie neapărat să recitesc şi Fontana di Trevi". Practic, m-a dus cu gândul la literatura doamnei Gabriela Adameşteanu (iar cine mă cunoaște cât de cât ştie foarte bine ce înseamnă asta pentru mine).

Traume care nu se şterg, greșeli care se repetă, secrete de familie care se simt aproape ca blestemele, trei generații, trei etape ale istoriei României şi mai multe voci, aproape ca una singură. Faină carte, curge ca șampania, n-o fi având ea mult alcool pe etichetă, dar tot te trezești beat şi fericit la sfârșit.

[Platon Cristina]

Răspuns la întrebarea din titlu – să spui.
Acest răspuns a ghidat bine întreg romanul.
Știm bine că fiecare din noi joacă roluri de mamă, fiică, soț, fiu, etc. Și ne jucăm rolurile bine, diferit cu fiecare om în parte.
Iar lucrul ăsta îl vedem proiectat în roman, odată cu schimbările unui personaj copil în soție, mamă, bunică, etc., la fel.și cu liniile masculine.
Mai vedem și cum străluciții de acum sunt mediocrii de atunci și invers.

Mi-a plăcut cartea enorm. E de o tristețe frumoasă care umbrește personajele foarte potrivit.

[Gritcan Elena]

Am citit cartea asta dintr-o răsuflare. Am rezonat cu fiecare personaj, dar cel mai mult cu Elena. Și nu doar pentru că îi port numele, ci pentru că am simțit în ea fragmente întregi din viața mea. Felul în care cade și se ridică. Felul în care își crește fiica din puțin și din durere. Felul în care renaște din cenușă, încet și încăpățânat.

Pe Tania am simțit-o de multe ori ca pe Elizabet a mea: copil prins între doi părinți, copil care somatizează tot, copil care duce greul emoțiilor mamei și absenței tatălui.

Cartea asta nu doar se citește. Te citește ea pe tine.

[Simsim]

Recomand din suflet cartile Hannei Bota. Cartea asta si "Trei femei cu mine patru" au fost preferatele mele si cred ca ar trebui studiate in liceu. Sincer, sper ca Hanna Bota sa fie cea mai cunoscuta scriitoare din Romania.

[Irina Racoviță]

O lectură grea, apăsătoare şi emoționantă.
Câți dintre noi suntem conștienți de traumele transgeneraționale? Câți dintre noi suntem într-adevăr pregătiți pentru răspunsul întrebării “de ce eu?”? Într-o realitate din ce în ce mai incertă şi înspăimântătoare, în care cuvintele se simt ca o povară, suntem purtați într-un labirint al emoțiilor și alegerilor care ne definesc identitatea.

“- Plus, minus și egal. Doar atâtea semne există in sistemul acesta dimensional. Cei care reușesc să treacă dincolo de ele au depășit dimensiunea spațiu-timpului.
Cum să-i mai judeci când aparțin altor lumi?”

[Claudia Mirea]

4,8⭐️

[Elena Rumiano]

Mi-a placut cartea foarte mult. Dupa vreo 25 de ani de ruptura de litearatura romaneasca - poate de literatura in general - mi-a reamintit cat de mult imi place sa citesc in romaneste si despre lucruri care sunt ...in sangele nostru ca si romani, mai mult decat in constiinta noastra. Ma bucur ca in ultimii ani a iesit la iveala problema barbatilor, a traumelor pe care le-au creeat si a faptului ca ei nu au fost niciodata (pana acum) invitati la introspectie si schimbare. Desi cartea este cu si despre femei, toate traumele lor sunt generate de barbatii din vietile lor....