Degeaba ai citit atâtea cărți

by Remus Boldea

„Când îl citesc pe Remus, mi se reconfirmă ceea ce văd la el și față în față. Are o răbdare aparte și un mod distinct de a asculta și observa lumea din jur, e relevant și pentru mine pe ce pune lupa ori ce alege să decupeze din toată încâlceala relațiilor dintre oameni, atunci când aceștia nu au «presiunea să joace un rol». Deși diferit de la o povestire la alta, naratorul lui pare mereu obsedat și nedumerit despre cât și cum se produce apropierea fie dintre tată și fiu, fie dintre prieteni, pentru care pare să aibă un cult special. Asta în timp ce hoinărește într-un cadru realist, dar cumva și suprarealist, de Motru relocat în Mexic de către un Salinger care se ascunde în București, după ce a împrumutat un ochi de la Tarantino. Și dezvăluie un mic univers în care tot descoperă bug-uri, simte că ceva nu se pupă, că ceva important îi scapă. Însă nu degeaba a citit atâtea cărți ori a văzut atâtea filme, nu degeaba trăiește pe pielea lui absurdul vieții cotidiene. Pentru că dozajul prin care povestește – fără a face risipă de cuvinte, cu umor și (auto)ironie – ne oferă un Boldea unic, autentic și proaspăt.“ - Florin Lăzărescu


„După un debut foarte bun, de succes, Remus Boldea revine în forță. Scrie parcă și mai lejer despre lucrurile incomode și, când deschizi cartea, se simte bucuria pe care a trăit-o la fazele care i-au ieșit bine. Puștiul care «chelește de la 16 ani» își începe fiecare poveste cu un punchline, vorbește natural, ca la bere, e amuzant fără să facă eforturi și uneori fără să vrea, când personajele preiau controlul și vin cu felul lor unic de a privi viața. Altfel spus, degeaba ai citit atâtea cărți, dacă nu ai citit-o și pe asta.“ - Marius Aldea


„Cred că m-am apucat de citit dintr-un soi de incapacitate. Nu eram bun la fotbal, iar la școală învățam cel mult mediocru. Probabil că Dumnezeu mi-a observat lipsa cronică de talent, apoi s-a scărpinat în barbă și-a stat un pic pe gânduri. «Cu ce să-l ajut pe puștiul ăsta care, la nici 16 ani, chelește?» Poate că i-am părut simpatic, pentru că a chemat un înger care ardea gazul de pomană și i-a zis: «Du-te la fraierul ăla mic și pune-i o carte în mână, să vedem ce iese». Cred că a fost destul de dezamăgit când s-a uitat în mintea mea și și-a dat seama că nu prea înțeleg mare lucru din Trei dinți din față a lui Marin Sorescu. Aia a fost prima carte pe care țin minte că am citit-o cap-coadă. O citeam seara în bucătărie. La un moment dat mama s-a trezit să se ducă la baie și s-a speriat când m-a văzut cu o carte în mână. Mai ales că în biblioteca din apartamentul nostru existau doar milieuri și bibelouri. Nicio carte. Nici măcar Biblia. Dar îmi închipui că pe Dumnezeu nu L-a deranjat că nu aveam bestsellerul Lui pe raft.“ - Remus Boldea

Genres: Short Stories

176 pages, Paperback

First published March 1, 2025

About the author

Remus Boldea este absolvent al Facultatii de Filosofie din Bucuresti. In 2019 a participat la cursul de creative writing tinut de Florin Iaru si Marius Chivu. A publicat proza scurta in Revista de Povestiri in cadrul atelierelor Creative Writing Sundays.

Reviews

[Cristian Boricean · Rating 4 out of 5]

Mi-a placut, am regasit acelasi stil alert si autoironic ca in A ras si tata, cu mentiunea ca pe alocuri am avut sentimentul ca unele proze nu au fost suficient lucrate, ca ar si meritat un pic mai multa atentie. Cu toate astea, imi plac povestirile lui Remus, au vocea lor distincta, percutanta, imi place aerul lor frust, mereu am fost invidioas pe scriitorii care au acea capacitate unica de a spune mult cu putine cuvinte.

[Raisa Beicu · Rating 4 out of 5]

Tare bine mai scrie autorul ăsta! Mi-a plăcut mult, am râs mult ☺️

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

„Prietenia e pretext pentru vicii.
OK. Poate că nu e sută la sută adevărat, dar cred că toate obiceiurile care-mi fac rău în viața asta le-am învățat de la prieteni. Mă refer la fumat, băut, stat noaptea târziu pe internet fie jucând jocuri (în adolescență), fie urmărind podcasturi (în prezent). În același timp, pot să zic că toate obiceiurile care-mi fac bine tot de la prieteni le-am învățat: citit literatură, văzut filme de autor, scris povestiri etc.”

Remus Boldea continuă aventura din „A râs și tata" cu același stil de texte, de povestiri, de proză scurtă plină de sinceritate și de ecouri destul de apropiate de autobiografie. Sigur, suntem în fața unei lucrări de ficțiune, dar avem și pasiunea pentru carte, și o familie provenită din Motru, și câteva texte cheie care ni-l poate transforma pe narator în Remus Boldea și invers. De altfel, din punctul meu de vedere, textul pe care ni-l indică Remus Boldea ca fiind singurul autobiografic - „De ce să fiu fals?” - mi s-a părut și cel mai puternic, și cel mai bun din acest volum în care descoperim sinceritate, umor, nostalgie, realism, suprarealism și conturul unui scriitor care și-a format propriul stil, propria cale proaspătă în literatura română contemporană.

[Alexandru Gogoașă · Rating 5 out of 5]

O carte relaxanta, la care chiar am râs, poate și pentru că, fiind apropiat de vârsta autorului, am înțeles sau trăit cele povestite.
Recomand!

[Christian Bistriceanu · Rating 4 out of 5]

La trei ani de la debutul său cu "A râs și tata", Remus Boldea revine cu o nouă carte de povestiri, cu un titlu intrigant, replică pe care cititorii au auzit-o măcar o data de la înverșunații și, uneori, intoleranții, necititori împătimiți: "Degeaba ai citit atâtea cărți ", de altfel aceasta fiind replica unui personaj. Volumul reunește 11 povestiri, unele publicate anterior în câteva reviste online.
Stilul lui Boldea este unul hipnotizat, ce creează dependență, odată ce ai deschis cartea nu vrei decât să o duci la final, ritmul, fluiditatea și acel ceva te face să vrei să citești mai departe indiferent de cât de banale sunt subiectele tratate, însă banală este existență fiecăruia dintre noi, sau cel puțin a majorității, iar Boldea are talentul de a apropia aceste normalității/ banalități, cea a cititorului și naratorului, una de cealaltă.
Cu o lejeritate care aduce aminte de Cehov, Carver și chiar Bukowski (însă fără abundență de carnalitate) Remus Boldea își poartă cititorii prin Motru și București vorbindu-le direct, fără prea multă sofisticărie tehnică, amintindu-mi, în mod pozitiv, de Ioan Groșan cel din povestiri, pentru care a spune povestea este cel mai importantant.

[Casiana]

“- O să zbori într-o zi de la atâta citit.”

Atunci când te naști într-un orașel al mineritului, într-o casă în care nu ești înconjurat de prea multe cărți, iar părinții tăi sunt oameni simpli, este imposibil să nu fi auzit cel puțin o dată replica: degeaba ai citit atâtea cărți

Volumul este o combinație de lucruri serioase spuse cu seninătate. Câteva idei pe care le veți găsi în cele 11 povestiri:
- sufocarea de a-ți trăi adolescența într-un oraș mic
- nostalgia copilăriei fără griji vs. 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐚 𝐞𝐦𝐩𝐚𝐭𝐢𝐞𝐢 între copii (excluderi, porecle umilitoare, lupta pentru validare)
- imaginea tatălui atotștiutor, dar plin de emoție (incapabil să o exprime)
- povestea oamenilor duși la biserică pentru 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐞𝐢
- despre orașele mici în care depresia nu există
- bineînțeles, multă, multă iubire pentru cărți

Cu ce mi-a câștigat inima volumul de povestiri :
Remus a scris o carte în care 𝐏𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚 este mai frumoasă decât orice relație romantică. Dacă în centrul vieților noastre ar sta, de fapt, relația de prietenie?

P.S: Scrie foarte bine Remus.
La finalul cărții am putut spune că da, chiar am simțit că citesc!

Am scris mai multe aici:
https://asasunt.eu/degeaba-ai-citit-a...

[Dragoș · Rating 4 out of 5]

Disclaimer: Cunosc autorul dar încerc obiectivitate bla bla etc.

4/5 curat

Așa, cum ziceam de la precedenta culegere de povestiri Remus are o voce narativă naturală, cu ochi nu atât de om care a citit cărți, cât de om care analizează și șlefuiește idei și scene. Și vocea respectivă s-a șlefuit spre o maturitate, melancolia și umorul s-au împrietenit și asta se vede mai ales în poveștile mai personale. Cele mai slabe povești ale lui Remus sunt alea în care se îndepărtează de sine - Calul și cadavrele la plastinat de ex. Cele mai bune sunt cele desprinse (prezumtiv) din viața sa. Ochi pentru detaliu are, voce are, pleacă bine urechea la povești îi mai trebuie nas fin la ales subiecte. Cel mai mult mi-a plăcut ca evoluție că în această a doua culegere a ajuns la o maturitate a băiețelii râcâitoare. Se vede în Crenvurști, se vede în Genocid, două exemple diametral opuse dar ilustrative. În Crenvurști vedem o perspectivă pe copilărie, prietenie și joc. În Genocid vedem construcția pas cu pas a unei situații de scandal apoi o evitare (capitulare) a scandalului unde alt autor s-ar fi aruncat la bătaie și dramă.

Bun. Mai citim ce scoate.

[Geo Moisi · Rating 3 out of 5]

Cea mai faină parte la proză scurtă e că te ajută să-ți dai seama cam ce ai de spus despre carte, asta pentru cine e curios să afle.

Din capul locului, Remus Boldea scrie fain, scrie cu un stil din lumea asta, pe față, fără fonfleuri.

Se vede că e absolvent de filosofie, că nu te lasă să treci prin poveștile lui fără o idee de ros pe mai târziu.

Mi-a plăcut mult Genocid, pe care am mai citit-o pe undeva pe net, bun tare. Și mi-a plăcut și povestirea în loc de prefață. Nu mai zic de copertă și titlu, care titlu e o replică dintr-o povestire. Nice! cum zice neamțul.

Există și-un Dar! la volumul acesta. Remus Boldea nu pierde vremea cu descrieri, cu introspecții banale. Remus Boldea știe ce vrea să spună, iar tocmai asta e neajunsul. La ce bun să construiești povestiri în jurul ideilor dacă nu le și duci până la capăt? Povestirile, zic. E oarecum frustrant să citești fără să ajungi la deznodământ sau măcar intr-un punct din care să poți termina povestirea în mintea ta. Kurt Vonnegut zicea că trebuie să-i dai cititorului informațiile necesare să poată termina povestea și dacă gândacii mănâncă ultimele pagini ale cărții.

Dar mai citim Boldea, desigur! Nice job!

[Adrian Manea · Rating 3 out of 5]

Cu siguranță mai bună decît „A rîs și tata”, ideile și stilul sînt ceva mai aproape de gustul meu.

Nu m-a convins, încă, decît că se îmbunătățește, ceea ce contează cel mai mult.

O să-l mai urmăresc pe autor.

[Mariana Pavel · Rating 3 out of 5]

3,5

[Bogdan Pavel · Rating 2 out of 5]

2.5

[Voicu Natașa · Rating 3 out of 5]

manifesting a full length novel from this author 🙏🙏🙏 înțeleg de ce un go-to sunt povestirile în fața romanelor, dar vad că are foarte multe de spus și de transmis, iar povestirile par că îi irosesc talentul și grăbesc ceea ce are de spus. cartea conține pasaje ce îți dau de gândit, descrieri ce setează perfect atmosfera poveștii și tipologiile personajelor, dar și povestiri la care s-ar fi vrut săse râdă. unele sunt foarte rushed, de parcă doar a sintetizat ceea ce voia cu adevărat să fie. îmi place stilul scurt și la obiect, să zici multe cu puține cuvinte, dar nu aici. aici se citește potențialul pentru ceva mai mare

[Ioana · Rating 4 out of 5]

"Degeaba ai citit atâtea cărți" este un volum de proză scurtă scris de Remus Boldea în care umorul și ironia pictează tablouri perfecte ale destinului imperfect al omului 📖 Mai multe despre carte am scris într-un articol publicat pe blog ✍️ Și, până la urmă, degeaba ai citit atâtea cărți dacă nu ai citit-o și pe aceasta 🤭

https://ciobanuldeazi.home.blog/2025/...

[Bogdan Baciu · Rating 5 out of 5]

Excelent, deloc pretențios, cu umor și realism românesc bine conturat. Continui cu "A râs și tata".

[Petruta · Rating 3 out of 5]

“Degeaba ai citit atâtea cărți” este o carte de unsprezece povestiri, iar titlul intrigant este și replica unui personaj. Poveștile ori le-ai trăit, ori le-ai auzit. Stilul de scriere este simplu, plin de umor, alert și ironic.

M-am născut într-o casă de oameni simpli, nu am fost înconjurată de cărți, nu aveam bibliotecă. Într-o zi am mers la bibliotecă cu o vecină și am început să împrumut cărți. Aveam o mare satisfacție când le returnam citite. Așa am început să iubesc cărțile. 

Concluzia: M-am regăsit în carte și am auzit replica din titlu de mai multe ori. 

“-O să zbori într-o zi de la atâta citit.”

[Alex Apostu · Rating 2 out of 5]

Nu am citit suficient cat să determin când o carte este sau nu bună, dar am citit suficient ca să știu când una nu-mi place. Într-adevăr, m-am gândit la cartea asta mai mult decât am citit-o, deși nu pot clarifica faptul ăsta ca pe un succes. Dacă ar fi să spun ce nu mi-a plăcut în cartea asta, aș putea să ți-o declar cu ușurință, dar îmi vine greu să mă justific pentru ca mă simt încolțită de ea.

În primul rând, m-a atras titlul. Citindu-l am simțit umorul de care a-şi avea parte dacă a-și citi-o, așa ca am luat-o. Un citat din literatura lui Dostoievski și “O zi desăvârșită pentru trei dinți din fața” mai târziu și nu aveam speranțe mari, dar eram destul de zâmbitoare oricum.

Simplitatea în scris este o artă abstractă, de asta mulți preferă să scrie descriptiv pentru a cuprinde detalii care acumulate formează esența poveștii, sufletul acesteia. Puțini captează esența fără detalii. Trebuie să știi exact cum să separi umplutura de miez, fiecare cuvânt trebuie să aibă valoare. Nu este cazul aici.

Nu puteam înțelege, cat citeam, ardoarea pentru cuprinderea vieții în toată amploarea sa. Viața noastră nu este un roman. Nici măcar în bibliografie nu sunt trecute toate amănuntele. Selectivitatea este importantă. Anumite momente umoristice îmi aminteau de umorul unui băiat adolescentin care se gândește că gonadele sale sunt cu adevărat un simbol al hazului. Cunosc prea intim acest tip de umor ca să reacționez cu altceva decât indiferență. Mi-a trecut adesea prin minte ca autorul dorește să cuprindă viața în cea mai autentică stare: cea originală. Dar eu nu am putut să mă bucur de acest aspect al cărții.

Pot înțelege de asemenea asocierea povestirilor lipsite de final sau concluzie cu o caracteristică a vieții umane. Avem parte de o multitudine de trăiri înjumătățite. Dar într-o carte în care nu sunt cuprinse decât niște schițe, nevoia unei concluzii, fie ea și un gând, este necesară. Se simte ca și cum aș citii un articol și m-aș oprii la jumătatea acestuia. Nu lasă un sentiment de frustrare, pe cat înlătură autenticitatea ei și cu ea, orice posibilitate de a o putea imortaliza în mintea mea.

Aceste sentiment de ‘încolțire’ poate fi explicat prin faptul ca vreau să iau apărarea acestei cărți pentru ca anumite povestirii chiar mi-au plăcut și vreau să găsesc o justificare rațională pentru motivul pentru care restul de abia de le pot suporta. Un simbol pe care eu nu-l recunosc sau un detaliu pe care eu nu-l pot observa. Dar nu pot găsii nimic.

[Ioana Maria Stancescu · Rating 5 out of 5]

Am citit-o într-o zi (aveam începute alte două cărți), dar a venit curierul cu ea fix când plecam în service, cu mașina, așa că am aruncat-o în geantă, am deschis-o printre anvelope și n-am putut să o mai las din mână. Ce face Remus foarte bine (chiar mai bine decât în prima carte) este să vadă ditamai viața din spatele unor lucruri mărunte și apoi, ca într-o joacă, să ne-o arate și nouă cu toate neajunsurile ei. Cartea asta m-a făcut să intru într-o lume complet străină mie, cea a localităților mărunte, de provincie, în care oamenii se sufocă fără să o știe și chiar și cei care o știu, nu au încotro. Are Remus niște replici minunate, am chemat-o și pe fiică-mea să i le citesc, de exemplu "Mersul pe bicicletă și faptul că ai avut tată sunt două chestii care nu se uită niciodată.", are o răbdare aproape nebunească de a sta după personaje, de a le pândi respirațiile, privirile, are un stil cinematografic și, mai ales, are empatia celui care s-a desprins și care acum își dă voie să se înduioșeze când se întoarce înapoi. Tot universul e construit cu un picior în realism și unul în suprarealism, dar lucrurile se întâmplă atât de natural încât, ca cititor, nici nu-ți pui problema să te îndoiești de poveste. Pur și simplu, vrei să vezi ce se întâmplă mai departe. E o carte matură, cu mulți tați și fii, care respiră însă, toate tăcerile mamei. Bravo, Remus! Ai scris niște povești nu doar foarte bune, dar și foarte, foarte frumoase. "O să zbori într-o zi de la atâta citit" aș vedea-o scenariu de film.

[Cristea Theodor · Rating 5 out of 5]

In urma cu 2 ani, i-am scris lui Remus un review la prima lui carte, "A ras si tata", unde relatam ca din calitatea unui pustan de liceu, mi s-a parut foarte profunda cartea, acum...tot un pustan de liceu sunt, in an terminal(clasa a 12-a), dar putin mai matur...sper, desi daca ii citesc cartea lui Remus la 11 noaptea intr-un parc, in loc sa invat "Testament" sau "Plumb"...nu stiu ce sa zic. In orice caz, imi place ca in continuare m-am stricat de ras, dar nivelul de profunzime mi s-a parut la alt nivel, framantarea adolescentina s-a potrivit la perfectie cu paginile citite. Am bagat de seama ca lumea este mult mai predispusa a se pierde in neajunsurile vietii cotidiene, "Degeaba ai cititi atatea carti" te aduce pentru cateva ore intr-o vreme de mult apusa, ciudat ca sunt atat de nostalgic dupa niste vremuri pe care eu nu le-am trait(probabil ca acesta este si unul dintre atuurile lui Remus), imi repet adeseori ca sunt nascut in generatia gresita, neintelegand trendurile generatiei mele, de la muzica pana la imbracaminte. Remus revine in forta, se vede experienta din spate, sa vedem daca "boomerii" internetului ii mai dau roast ca a folosit "pula" si "pizda" excesiv.

[Alexandra · Rating 5 out of 5]

Neașteptată sensibilitate și paletare emoțională. O poveste de growing up in România, într-o familie încă bântuită de relicve comuniste, cu toate minunile aferente. Admir nuanțarea, simțul observației foarte bun, in ciuda fundalului foarte castrant emoțional pe care autorul l-a avut atât în familie, cât și în cercul de prieteni. Cred că e reprezentativă pentru copilăria unui băiat din generația sa, am regăsit elemente comune și din perspectiva de femeie. Are momente de pură sclipire când cu umorul observațional surprinde lucruri de la absurde la ironice, la tragice. și cred că este un model bun de exprimare și procesare emoțională, in special pentru băieți în drumul spre bărbați. Mă bucur că arcul său dovedește clar că a depășit condiția generației de dinaintea sa - și la nivel de comunicare, colaborare, la raportarea între rațiune și emoții, și cred că chiar poate fi, parțial sau total, un model de masculinitate sănătos construită. Desigur, multele suferințe întâlnite nu sunt neapărat necesare întru formarea unui adult ok, dar pare că în cazul său, au dus spre ceva bun.

[Alex Olteanu · Rating 5 out of 5]

Cu Remus vorbesc vrute și nevrute când ne întâlnim, dar nu știu dacă i-am zis vreodată că povestirile lui despre copilărie le citesc adesea ca pe niște pagini de jurnal pe care nu le-am scris niciodată. El e născut în 93, ca mine, am copilărit amândoi la câțiva kilometri distanță, el la Motru, eu în Târgu Jiu, și prin povestirile lui mă întorc în cartier, respir iar aerul poluat din Gorjul industrial, îmi fac prieteni noi, mă cert cu ei, mă împac, mă cert, mă împac, împreună facem față celor mari, câteodată ne mai luăm una, la rândul nostru îi terorizăm pe cei mici, suntem niște mici animale, nu înțelegem conceptul de ierarhie, dar îl trăim, îl respectăm cu sfințenie, mai ales când ne alegem oamenii în echipa de fotbal, apoi seara târziu intrăm fiecare pe la casele noastre, casele noastre fără biblioteci, cu multe bibelouri și milieuri, acolo trăiesc părinți care nu se mai iubesc, tați alcoolici și absenți, mame epuizate care se exprimă mai bine cu o palmă, abia așteptăm să plecăm de aici, și o facem, fiecare pe unde apucă, dar peste ani revenim, nu mai știm să schimbăm două vorbe, pare că suntem străini dar nu suntem, nici nu putem fi, și ne iertăm unii pe alții doar din priviri, pentru că vorba lui Remus, „mersul pe bicicletă și faptul că ai avut tată sunt două chestii care nu se uită niciodată”.

[Ion · Rating 5 out of 5]

Remus Boldea le dă din poignet, cu o lejeritate precisă și scurtă. "Dumnezeu ajută doar pe cine are El chef." sau "Privesc cerul doar ca să văd ceva curat." Tot citindu-l îți vine să te apuci și tu de scris, așa de firesc (și percutant) se aștern cuvintele, cum spunea George Saunders: "Ne putem gândi la o poveste așa: cititorul stă în atașul unei motociclete conduse de scriitor...Treaba mea, ca scriitor, este să păstrez cât mai mică distanța dintre motocicletă și ataș, ca atunci când fac eu dreapta, să faceți și voi dreapta."

[Marin · Rating 1 out of 5]

La pagina 121 scrie așa: „Am fost să văd filmul unui debutant. Tipul ăsta își investise toți banii într‑un lungmetraj. El l‑a finanțat, el a scris scenariul, el a regizat și ghici ce? Tot el a jucat rolul principal. Pe tot parcursul celor două ore cât a durat proiecția, n‑am putut să scap de sentimentul că autorul n‑a avut niciodată parte de un prieten care să‑i spună adevărul despre cât de slab e scenariul.” Cam asta am simțit și eu despre Boldea citind cartea asta.

Degeaba ai citit atâtea cărți dacă nu ești în stare să scrii măcar una decentă.

[Monica Tarta]

Cred că cele mai bune povestiri ale lui Remus sunt cele care încapsulează anii de adolescență și liceu, respectiv microinteracțiunile familiale dintr-o garsonieră.

Două pasaje pe care nu o să le uit:

"Mersul pe bicicletă și faptul că ai avut tată sunt două chestii care nu se uită niciodată."

"Parcă suntem în filmele alea de pe ProTV. Cele în care copiii umblă încălțați prin casă, iar părinții nu-i bat dacă fac ceva aiurea. Doar îi trimit în camerele lor. Ce pula mea de pedeapsă e asta? N-am camera mea. Dorm cu maică-mea și cu soră-mea în dormitor."

[Mirela Petre · Rating 2 out of 5]

Am avut așteptări prea mari după ce l-am auzit pe autor în interviul cu Adela Greceanu la Timpul prezent. De prea multe ori am văzut și simțit cum autorul e încordat pe construirea unei structuri care să surprindă, în detrimentul poveștii și personajelor. Are o anumită atenție sensibilă asupra lumii pe care o apreciez, dar, din păcate, încă se pierde undeva prin fundal.

[Dana Dincă · Rating 4 out of 5]

3.5 ⭐

[sofi ilie · Rating 2 out of 5]

Super sec și pompat cu expresivitate ca să nu fie sec... dar maaan, ce sec e... Păcat de titlul care putea să rupă.
În afară de o povestire despre prietenia cu un băiat și alta despre relația cu tatăl, nu te alegi cu mare lucru. Plus că vocea e neschimbată în toate prozele, ceea ce n-ar fi rău dacă ar fi o voce bună.
E inclusiv o bârfă funny despre un prof de la Filosofie și Iliescu, pe care jur că mi-a povestit-o un prieten mult mai bine.

[Mihai-Andrei · Rating 4 out of 5]

3.6/5

[Alina Necsulescu · Rating 5 out of 5]

Un povestitor plin de umor, pragmatic și care are o afinitate pentru adevăr, oricum ar fi el: plãcut, banal, grotesc, caraghios, absurd. Mi-a plãcut!

[Reader · Rating 5 out of 5]

Super fun cartea, am râs tare de multe ori. Se citește super ușor, dar are și momente care te pun pe gânduri. Genul de carte care îți rămâne în minte. Mi-a plăcut mult!

[Gruia Roxana · Rating 5 out of 5]

Cartea asta e onesta și îți dă senzația ca stai la o bere , cu tovarășul tău din micul oraș în care ați crescut și depanați amintiri . Scriitura e sinceră și de gașcă , exact ca autorul .