What do you think?
Rate this book
Marturii din iadul temnitelor comuniste
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
March 3, 2022
După terminarea anchetei la Ministerul de Interne, am fost transportaţi la închisoarea Jilava şi introduşi în camera 24 „secret”, ultima cameră pe coridorul secţiei a II-a a acestei închisori.În cameră am mai găsit încă vreo 20 de persoane, toate foste mari somităţi ale vieţii politice româneşti. L-am întâlnit acolo pe Dumitru Groznea, decanul baroului de avocaţi Ilfov; pe unul Simca, ziarist la „Universul”; pe generalul Zaharia, aghiotantul mareşalului Antonescu şi pe alţi oameni valoroşi, ce fuseseră radiaţi din viaţa ţării şi aruncaţi în această beznă subpământeană.
Regimul de închisoare, în această perioadă, nu era aspru, cum avea să fie nu peste mult timp. Era destul de blând. Oamenii mai aveau la dânşii chiar şi bani. Astfel că dându-i gardianului 100-200 de lei, ne lăsa să circulăm dintr-o cameră în alta până la numărătoarea de seară.
Cei mai influenţi bărbaţi ai vieţii publice româneşti închişi pe secţia a II-a se aflau în această cameră, de aceea aici se strângeau şi alţii spre a pune ţara la cale.
Noi, elevii şi studenţii, eram în număr de vreo 30, poate şi mai bine, deci majoritari. N-aveam un reprezentant mai răsărit printre noi, doar pe unul Toma Simion; cu toţii stăteam cuminţi în banca noastră, fără să ne amestecăm în politică.
Ne-am retras într-un colţ al nostru, unde ne-am apucat de carte, predând unii altora tot ce ştiam mai bine, învăţând matematici, istorie, limbi străine, desenând, modelând statuete în săpun, atâtea şi atâtea lucruri de mare folos. Tot, absolut tot, în afară de politică, la care niciunul dintre noi nu avea chemare, nici talent şi nici îndemânare, ba chiar simţeam cu toţii o oarecare greaţă de ea.
Regimul de închisoare, în această perioadă, nu era aspru, cum avea să fie nu peste mult timp. Era destul de blând. Oamenii mai aveau la dânşii chiar şi bani. Astfel că dându-i gardianului 100-200 de lei, ne lăsa să circulăm dintr-o cameră în alta până la numărătoarea de seară.
Cei mai influenţi bărbaţi ai vieţii publice româneşti închişi pe secţia a II-a se aflau în această cameră, de aceea aici se strângeau şi alţii spre a pune ţara la cale.
Noi, elevii şi studenţii, eram în număr de vreo 30, poate şi mai bine, deci majoritari. N-aveam un reprezentant mai răsărit printre noi, doar pe unul Toma Simion; cu toţii stăteam cuminţi în banca noastră, fără să ne amestecăm în politică.
Ne-am retras într-un colţ al nostru, unde ne-am apucat de carte, predând unii altora tot ce ştiam mai bine, învăţând matematici, istorie, limbi străine, desenând, modelând statuete în săpun, atâtea şi atâtea lucruri de mare folos. Tot, absolut tot, în afară de politică, la care niciunul dintre noi nu avea chemare, nici talent şi nici îndemânare, ba chiar simţeam cu toţii o oarecare greaţă de ea.
Displaying 1 of 1 review