Tatal meu care ești pe pământ

by Andrei Gogu

Andrei Gogu nu se sfiește să se ia la trântă cu cele mai dificile teme din societatea contemporană românească: condiția femeii, situația romilor, drepturile LGBT, biserica, avortul, educația sexuală, alcoolismul, traumele transgeneraționale. Toate acestea se împletesc într o narațiune plină de umor, de tragism și totuși fidelă realității. Iulian și Magda vin din două familii mai puțin decât ideale: un tată își jefuiește fiul pentru a face rost de bani, celălalt își numește fiica high achiever „gunoi“. Cum poți face pace cu tine și cu ceilalți într o lume care te a privat de resurse materiale și emoționale? Cum recuperezi toată iubirea pierdută și cum înveți să iubești la rândul tău? Acestea sunt întrebările la care încearcă să răspundă cei doi protagoniști, într un roman care oferă nu doar critici, ci și soluții. Andrei Gogu știe la fel de bine să spună o poveste captivantă, pe cât știe să privească în adâncurile personajelor, ale familiei și ale societății. O carte care va face, cu siguranță, istorie. Cristina Chira

Romanul lui Andrei Gogu cu o frază lovește, cu alta mângâie. Cele două jumătăți de roman alcătuiesc un adevărat tratat despre disfuncție, un portret fidel al României ultimilor cincizeci de ani: abuzatoare, alcoolică, tulburată, neînduplecată. Tehnica narativă e impecabilă, poveștile sunt livrate cu farmec și umor și nu parcurgem tot acest traseu alături de Magda și Iulian doar ca să fim lăsați cu mecanismele traumei la vedere. Cu grijă, Andrei ne ia de mână și ne pune pe drumul improbabil spre vindecare. Ada Aitonean

Voi spune doar atât despre romanul lui Andrei Gogu: este un pariu nebunesc câștigat. Gogu intră în literatură trântind ușa cu piciorul. Și are toate motivele să o facă: maturitate stilistică și compozițională, curaj tematic și un simț rafinat al poveștii (al literaturii, dar și al vieții). Tatăl meu care ești pe pământ este cel mai remarcabil roman de debut pe care l am citit. Și nu doar din literatura română. Cosmin Perța

528 pages, Paperback

Published January 1, 2025

Reviews

[Florin Cobzac · Rating 4 out of 5]

Romanul este construit precum o scară în două ape. Are două părți, aproape distincte, care se unesc printr-o balama la mijlocul cărții. Chiar am rămas surprins când am aflat că are peste 500 de pagini. Este nevoie de puțin curaj să faci asta într-un roman de debut.
Explicația o s-o simțiți pe parcurs, cel puțin explicația pe care am găsit-o eu.
Pe parcursul primei părți începe să se distingă, chiar pare o chestie involuntară, un personaj care prinde o voce puternică, cumva chiar căutam pasajele care o implica pe Magda. Așa că mărturisesc deschis, partea a doua este cea preferată. Nu știu de ce anume, nu știu dacă este vocea feminină ”jucată” foarte bine de Andrei Gogu, dinamica, sau cele câteva eseuri și descinderi spre niște teme foarte interesante pe care autorul le inserează, dar cert este că ultimele 200 de pagini au curs foarte foarte bine. De admirat acele ”descinderi” spre teme precum: drepturile femeilor, discriminarea romilor sau ale comunității LGBTQI+.
Cei care i-ați citit nuvela, care este sâmburele din care a încolțit romanul, o să vă puteți bucura de faptul că nu este doar un cadru din ”film”, ci se dezvoltă interesant în jurul peisajului atât de bine descris în nuvelă. Am copilărit în Giulești, am rezonat bine cu atmosfera creată în carte… Duminică i-am dus pe ai mei părinți la vot și am străbătut din nou cartierul. Calul era priponit în continuare lângă liniile de cale ferată… mi-a venit instant în fața ochilor tura dată de Magda la finalul romanului prin cartier… ruptă și din filmul copilăriei mele.
Mai trebuie să subliniez că se simte puternic faptul că este un roman ”croșetat” foarte strâns, se observă grija pentru detalii. Sunt convins că în spatele acestei țesături este multă muncă și dorința de a pune în fața cititorului un text bine închegat și lustruit.
Am forțat eu la început o metaforă politehnistă, cea cu scara în două ape. Eu am simțit romanul ca având o singură direcție, cea a modului cum te raportezi la un tată prezent… dar inexistent, și două sensuri de apropiere către acea ”balama”. Și balamaua are două prinderi de apele scării, hai să vi le dau 🙂
”- Îmi pare rău că c-ai rămas cu mine pe lume, îmi zice tata printre dinți. Cu ea trebuia să rămâi.
-Vezi poza asta, mă nenorocitule? Îl întreb și i-o arăt. Uite! Îl vezi p-ăsta? Ăsta cu mustață? Cu el am mai rămas! De bine, de rău, cu el am mai rămas. Îl vezi p-ăsta micu'? Ăsta ținut de mânuțe? Îl vezi? Ai face bine să nu-l lași singur, că doar pe tine te mai are. Și nu știe, bă, ce-o să facă fără tine. M-ai auzit? Pare că știe, da nu știe...”
…
”Tati, când tata mi-a spus că e rom, mă rog, el zice țigan, mă crezi că nu mi-a păsat? Șocul că am un tată a fost așa de mare încât putea să fie și extraterestru. Ce conta era că-l aveam. …”

[Grecu Valentin · Rating 5 out of 5]

Cartea asta e complexă și bună tare. E un debut, dar un debut în care se vede atât de mult dorința autorului de a scrie aceasta carte. Precum o mașină care a stat turata atât de mult timp, ca atunci când a fosteliberat ambreiajul, nu a mai putut sa fie oprita. Cartea asta este și despre viata, și despre bune și despre mai putin bune, dar mai ales, despre o lecție greu de învățat, cum sa te raportezi la relele vietii. Și una din soluțiile pe care cred ca o propune Andrei este umorul. Prin umor, el reușește sa ne livreze uneori niște momente atât de triste încât te întrebi tu pe tine cititor, dacă e în regula să rad, sau trebuia sa plâng aici. Va recomand cu căldură sa citiți acest roman dacă aveți chef de doua povesti cu de toate, doua povesti fără frica de a explora viata.

[Diana Maria - Talida · Rating 5 out of 5]

Voi spune doar atât: dacă ar exista în mai mulți oameni luciditatea mentală pe care o are Iulian în romanul ăsta, multe lucruri ar sta diferit; a mușcat din mine cartea asta, cu toate stereotipurile pe care le descoase și le analizează până la cele mai mici detalii, cu explicitatatea tuturor emoțiilor (aspect care mereu o să lovească în puncte sensibile pentru mine în cazul oricărei cărți). Este adevărat, este, poate, un roman prea amplu, care nu pune ,,lupa" pe o singură temă, ci merge în profunzime cu multe teme, dar în centru stă, nesurprinzător, trauma generatională și cum circulă ea din părinți în copii. Nu am putut să dau mai puțin de 5 stele, deși mi-a luat mult să diger toată informația, mi se pare un roman de debut superb.

[Adrian Manea · Rating 4 out of 5]

Ideile și temele se îmbină dens și fluid, iar blurb-ul de pe coperta a patra are dreptate: Andrei Gogu intră în literatura română trîntind ușa cu piciorul.

Psihologizare fină, dar și cu tușe groase, teme din actualitatea mondenă, dar și universale, simultan argotic și poetic în limbaj.

Un debut excelent, puternic, amplu și sensibil!

[Mianna Mihaela · Rating 4 out of 5]

Toate relele din jur intr-o carte frumoasa, dar prea densa.

[Bianca Ceica · Rating 5 out of 5]

O carte pur și simplu superbă.

[Nicoleta-Cătălina Gal · Rating 4 out of 5]

Ca debut, cred că e acolo cu Tot ce i-am promis tatălui meu, de Ioana Maria Stăncescu. Haha, da, tot o carte cu/despre un tată.

Aici autorul lovește, cu tot ce are: cuvinte, emoții, metafore. Textul te apucă uneori de gât, alteori îți stă în gât. Sub două voci, lucru mai rar întâlnit (mai ales pentru că sunt separate complet, o jumătate de carte fiecare), te aduce într-un cotidian cu toate problemele lui: cum sunt tratate femeile de soți abuzivi, cum sunt tratați romii de restul, pe străzi și în școli, cum e văzută nevoia de terapie, cum e împărtășită terapia de evangheliști cu trei cărți de self-help la activ. Are de toate cartea.

Personaje inedite. Poate de aceea a câștigat Premiul „De la Carte la Film” la ediția din 2025 a concursului Book to Screen, organizat de Matca Literară, ceea ce înseamnă că are potențialul de a fi adaptată într-un film.

Mie cel mai mult mi-au plăcut figurile de stil prin care autorul combină o frază cu altceva: Bea, oamenii care au murit nu se vor întoarce. (Trăiască berea.) Bea, copiii tăi îți vor repeta greșelile. (Încă una și mă duc.) Bea, să plângi nu e bărbătesc. (Ori bem bere, ori bem bere.) Bea, nu vei fi niciodată suficient. (Gustul puternic și amărui.) Bea, dumnezeu și diavolul nu există, alegerile îți aparțin. (Făcute cu măiestrie, de berari pricepuți.) Bea, viața ta nu va lăsa nimic în urmă. (Berea după bere, e plăcere.)

Spre deosebire de Ioana Maria Stăncescu, care spunea într-un interviu că nu avea lecții de scriere când a terminat prima carte, Andrei Gogu are. Cartea a pornit de la o poveste scurtă și, pe alocuri, se citește clar asta. Ia pauze lungi să pună, prin gura unui personaj, o întrebare la care abia aștepta să dea răspunsul. Sunt mini-eseuri: despre bani, despre posesiuni, despre băutură, despre femei, bărbați, rasism, sexualitate… constelații (și despre partea asta am aflat mai multe decât aveam nevoie să știu). Dar, bine, partea cu vindecările din constelații e miezul părții 1.

Sunt introduse în dialoguri ca și cum ele ar fi existat în mintea/caietul autorului și își dă ocazia să le scrie. Mai sunt: este și rant feminist cu body image, ceva despre literatura patriarhală, asuprirea femeii de religie, rolul femeii, sexualitatea femeii. Monologuri, cum o spune chiar un personaj, în carte.

Înveți ceva prin pauzele astea de predare (cum se salută unele popoare, după fiecare gură de alcool, ca să evite îmbătarea, ce spun unii filosofi despre ateism și credință etc.). Mai ales când nu simt că îmi predă ceva sau îmi ține un TED Talk, e… bună. Viscerală. Blunt object.

Trecerea de la a scrie la persoana I (eu fac, eu zic) la persoana a III-a în paragraful imediat următor e ciudată și ceva mai rar întâlnită și funcționează ca să descrie starea mentală a unui personaj.

Are și înflorituri stilistice: Plecăm fără să-i aflu numele. Fără să mi-l știe. Fără certitudinea că am fost auzită de un rom sau un nerom. Am fost auzită de un om.

Are de toate, de parcă autorul a adunat, în zeci de foldere, informații, idei, fragmente de gânduri. Le-a pus pe două note, le-a făcut să rimeze ca două personaje, le-a lucrat și ne-a servit fierbinte mâncărica rezultată, ca din foc, cum gătește la un moment dat un personaj.

[Avram Luana · Rating 5 out of 5]

Amazing!!

[Alexia Trocaru · Rating 4 out of 5]

3.75 stars

În primul rând, vreau să spun că această carte este foarte importantă, abordează foarte multe subiecte sensibile pentru societatea română și povestește într-un fel ușor de înțeles aceste aspecte legate de traumă, spiritualitate, religie, rasism etc. Afli unele lucruri pe care nu le știai sau poate pe care încă nu le-ai conștientizat până acum.

Însă mi se pare că a vrut să abordeze foarte multe subiecte și nu a avut destul spațiu să se desfășoare. Ca să vorbești despre atât de multe lucruri îți trebuie mult timp și multe pagini, și pe lângă asta, autorul a vrut să integreze aceste discursuri într-o ficțiune, un fir narativ. Mi s-a părut pe alocuri foarte greu de înțeles în ce timeline mă aflu, sau al cui este POV-ul. Mai întâi a început cu Iulian, cu povestea lui și cu referințe din trecut, apoi a trecut la Magda cu referințe din viitor.

Nu mi s-a părut că au fost bine delimitate scenele, mai ales în partea Magdei. Într-un singur capitol a trecut de la viitor la prezent fără nicio atențiune, a trebuit să recitesc câteva pagini ca să-mi dau seama că de fapt ne-am întors în prezent. După iar s-a dus în viitor și iar a trebuit să recitesc paginile ca să înțeleg ce se întâmplă. Din punctul ăsta de vedere mi s-a părut foarte haotică lectura. De asemenea, după ce a început partea Magdei, Iulian a dispărut aproape cu totul. Tot ce se vorbise până în punctul respectiv despre spiritualitate, furia lui față de tatăl său s-a evaporat, și pe lângă asta s-a și împăcat cu el brusc, fără nicio atenționare, niciun context. Devenisem foarte interesată și invested în povestea lui, dar simt că după ce a început partea Magdei s-a schimbat total, și stilul de scris și povestea, de parcă sunt două cărți diferite.

Mi-a plăcut mult cartea, a avut un ending mișto, însă putea să fie un pic mai bine organizată. Îți trebuie foarte multă atenție și răbdare pentru a citi și înțelege tot.

[Alex · Rating 5 out of 5]

Mi-am petrecut sfârșitul de an cu cartea asta. Am primit 3 invitații de rev și, deși nu aveam chef, probabil m-aș fi dus undeva. Dar între timp m-am apucat de frumusețea asta și am preferat să stau în casă. Am citit-o lent, dar nu fiindcă e greu de citit. E foarte fluidă și curge fără probleme. Mi-a fost urât să o termin fiindcă se simțea de parcă îmi iau rămas bun de la un prieten. Prietenii mă ceartă că subliniez pe cărți, dar dacă ar vedea-o p asta m-ar interna. Am făcut-o curcubeu. Mi-a amintit de Javier Marias, doar că aici nu am avut parte de fraze kilometrice. Cel mai bun limbaj în cel mai natural mod.

Povestea lui Iulian m-a făcut să râd și apoi mi-a tras una fiindcă am râs. E de bine, aia zic. Povestea Magdei m-a lăsat paf fiindcă Magda e femeie, iar autorul e bărbat, dar uiți că e bărbat când o citești pe Magda:)) Eram ceva de genu: Girl, deci și tu? Deci nu se poate. Când am ajuns la partea cu faptul că ține un jurnal al vaginului în care își notează ceea ce simte vaginul în fiecare zi în două cuvinte, inclusiv față de foștii iubiți, de genul Igienă much? Nu încetini! Nu încă! God dammit! am murit. Am efectiv murit. Am simțit-o pe fata asta ca pe o soră, cu care am plâns și am râs.

Nu mi-a plăcut totul, cred că ar fi fost imposibil. Dar mă întreb dacă ce nu mi-a plăcut nu mi-a plăcut fiindcă am trecut și eu prin asta și am făcut alte alegeri. Mă rog, asta ține de alegerile personajelor, nu de cum e scrisă cartea. Niște momente intense m-au făcut să mă simt inconfortabil, dar se vede că asta a și vrut autorul. Nu e involuntar. Cartea asta îți pune în față lucruri pe care poți să le accepți sau să le respingi, dar important e că o face în timp ce spune o poveste incredibil de complexă și bine închegată, funny și tragică în același timp. Ești ceva de genu: Chair se poate întâmpla așa ceva? Și după aia îți spui că Da, se poate, doar că e mai confortabil să-ți spui că nu.

Când eram la liceu profa ne-a omorât cu scriitori români douămiiști. Pe atunci nu înțelegeam de ce, dar am apreciat mai târziu. Andrei Gogu nu seamănă nici cu douămiiștii, nici cu ce am mai citit eu din cei de azi. Recunosc. citesc mai mulți străini. Nu seamănă nici cu ei sau nu cu cei pe care îi citesc eu, adică cei din spațiul francez și american. ZIci că și-a propus să nu copieze pe nimeni, deși se văd influențe. Bine, am trișat și am citit pe net ce-i place omului, ok? Ok. Ca să nu mă prefac că sunt critic. Mă rog, m-am lungit, literatură bună, tati, atâta zic. Asta e prima recenzie pe care i-o las unui român și i-o las că vreau să fie citit. Eu am ajuns din întâmplare la cartea asta. Cu siguranță nu m-a convins coperta urâtă în draci. Dar m-a convins prima pagină, și a doua, și a treia și a 526-a.

[Ion · Rating 4 out of 5]

Ce debut? Nici vorbă, este romanul unui scriitor versat cu o construcție amplă și multe pasaje memorabile. Mi-ar fi plăcut să fie totuși mai puțin tezist, de parcă și-ar fi propus să bifeze o listă întreagă de teme.

[Tiberiu · Rating 5 out of 5]

Frica mea inițială în legătură cu cartea asta a fost numărul de pagini. E foarte greu să menții tensiunea și interesul cititorului pe un spațiu așa mare, dar romanul ăsta mi-a întrecut orice așteptări. E dens, dar e plin de situații tensionate, la limită, care te fac să întorci și să continui să întorci paginile. În a doua jumătate am înțeles și de ce a fost nevoie să fie așa de mare: avem două personaje principale, un el și o ea. Și ni se prezintă viețile amândurora, separate, dar intersectându-se în mai multe puncte. Mă bucur că nu am avut parte doar de una dintre ele și că nu au fost doar schițate, așa cum citesc în romanele de 100 și ceva de pagini, ci dezvoltate în toată diversitatea și complexitatea lor. Mi-ar fi plăcut ca colecția să aibă și informații despre autor, dar am aflat de pe coperta a 4-a că e debutant, ceea ce e foarte surprinzător, că zici că e scris de cineva la a treia carte.

[Cosmin Leucuța · Rating 1 out of 5]

M-am chinuit cu cartea asta multă vreme: e foarte căznită și dornică să pară multe lucruri (spoiler alert: doar pare), ucigător de plictisitoare (are genul ăla de proză în care un personaj mâncă ciorba în timp real și autorul „uită” camera de filmat pe el în tot acest timp), plină de stereotipuri și dialoguri care sună a predici mai bazate decât cea de pe munte, și câte și mai câte alte lucruri care nu-s deloc ingredientele unei cărți bune.

Am tras de mine - împotriva bunului meu simț care-mi spunea s-o las - să încerc să ajung la final. Și probabil aș fi rezistat, dar când am ajuns la pagina 366 am citit pasajul ăsta: „Ăsta e tata, Iulian. Știe că romii sunt văzuți ca hoți, așa că se preface că e unul, doar ca să vă confirme vouă prejudecata.”

Fraza de mai sus însumează perfect ideea cărții, subtilitatea de drujbă a textului, genul de gimnastică mentală woke și pandering pe care Gogu se dă peste cap mai ceva ca un somon într-un râu de munte să le facă.

După fraza asta am închis cartea definitiv și cu inima împăcată, pentru că viața chiar e prea scurtă.

[Anca Zaharia · Rating 5 out of 5]

Aici întâlnim și părinți complet absenți (poate fără voia lor), și (prea) prezenți, în vreme ce plonjăm într-o lume a copiilor, cu o justiție proprie, marcată de lipsuri și violență, și avansăm spre o maturitate care înseamnă că personajele se izbesc brutal de sexism și discriminare, de prejudecăți cu care romii sunt întâmpinați de populația majoritară de la naștere și până la moarte.

Mai mult, se ating tangențial și alte probleme ce încă ne caracterizează lumea: existența prădătorilor sexuali din universități, cu tot cu mecanismele după care funcționează ei, cu sistemul educațional deficitar în sine, inclusiv cultura meditațiilor, și se realizează și o interesantă și plauzibilă deconstrucție a imaginii angelice a scriitorilor români. Tot aici aș mai adăuga și cinismul instituțiilor care trebuie să ateste dizabilități și să decidă asupra sprijinului oferit bolnavilor aflați la cheremul unor persoane care invocă „sistemul” ca scuză pentru faptul că au uitat că sunt și ele oameni. Pe lângă toate acestea, de peste tot transpar, mai clar sau subtil, paradoxul și dublul standard la care sunt supuse femeile.

Ar mai fi și sistemul educațional depășit și nevoile pe care le acoperă influencerii în societatea de azi, detaliind despre cum își croiesc drum spre mințile tinerilor reprezentanți ai manosferei, așa cum sunt frații Tate.

Și legătura cu viața reală a literaturii și comentariilor învățate pe de rost, o perspectivă cu care cred că nu puteți să nu fiți de acord.

Recenzia integrală: https://ancazaharia.ro/tatal-meu-care...

[Gabi Tangerine · Rating 5 out of 5]

O carte pe care o recomand din tot sufletul, în special pentru cei care s-au confruntat cu probleme în familie, cu traume și răni în direcția aceasta. Tema familiei și a traumelor generaționale este predominantă pe tot parcursul cărții, iar într-o societate conservatoare precum România în care accentul pe familie este pus într-un mod adesea nociv, cartea aceasta cred că poate oferi o stare de defulare, dar și de vindecare.

Personajele cărții, conectate între ele prin fire mai mult sau mai puțin vizibile la început, au fiecare câte o poveste de viață din care au ieșit mai mult sau mai puțin învigătoare. Unii se refugiază în alcoolism, alții au suferit urmările devastatoare ale rasismului, alții se îndreaptă către metode new age pseudoștiințifice pentru a găsi răspunsuri despre trecutul lor. Ceea ce este însă superb narat și expus este modul în care autorul leagă poveștile tuturor personajelor și le ilustrează călătoria spre vindecare. Pentru că vindecarea nu este un proces liniar, nu apare într-o zi în care te trezești de dimineată vindecat, este un proces cu urcușuri și coborâșuri, cu eșecuri, cu greșeli și lecții de învățat.

Cred că cititorii se vor regăsi în poveștile personajelor, în lipsa de acceptare cu care se confruntă, unii din partea propriilor familii, alți din partea comunităților din care fac parte. Sentimentul de rușine și de “asta este un subiect tabu pe care nu-l discutăm în public” este o povară cu care mulți dintre noi am crescut. La fel și dependența de alcool a unuia dintre părinți și sentimentul de vinovăție că nu putem face mai mult să îl salvăm.

Un lucru care iese în evidență din prima este că povestea are acel stil de page turner. Se simte atenția acordată pentru fiecare cuvânt și faptul că e gândită la sânge- nimic nu e pus doar de umplutură.

O carte care îndeamnă la reflecție, dar care are și mult umor și situații absurdo-comice, care sper să ajungă la cât mai mulți oameni, tineri și bătrâni.