J: ființa sexuală

by Kenzaburō Ōe, Roman Paşca (translator)

J, protagonistul romanului lui Kenzaburo Oe, este un tânăr care se izoleaza treptat de sotie si de prieteni, luptindu-se cu demonii propriei sexualitati si cu o tragedie din trecut. J evolueaza pe doua fundaluri distincte: o cabana de vacanta dintr-un catun indepartat de pescari, in care satenii ameninta tacut o femeie vinovata de adulter, si, pe de alta parte, o metropola cu un ritm al vietii trepidant, unde fiecare mijloc de transport in comun poate deveni un loc in care sa-ti descoperi esenta. In oricare dintre situatii, personajul penduleaza intre homosexualitate si perversiune, intre intimitate si spatiu public, intre adevar si simulacru. Cum realitatea cotidiana i se pare din ce in ce mai mult o amagire, J se pierde in lumea chikan-ilor, agresorii sexuali din mijloacele de transport. Povestea lui nu este insa spusa cu mila sau dispret, ci cu profunda empatie, autorul reusind sa surprinda in chip magistral zonele gri de incertitudine care constituie insasi natura umana.

Genres: Japan, Fiction, Japanese Literature, Asia, Classics, Sexuality, Nobel Prize

124 pages, Mass Market Paperback

Published August 1, 2014

About the author

Kenzaburō Ōe (大江 健三郎) was a major figure in contemporary Japanese literature. His works, strongly influenced by French and American literature and literary theory, engages with political, social and philosophical issues including nuclear weapons, social non-conformism and existentialism.

Ōe was awarded the Nobel Prize in Literature in 1994 for creating "an imagined world, where life and myth condense to form a disconcerting picture of the human predicament today."

Reviews

[ALUZIVA Alina Greavu · Rating 3 out of 5]

M-a surprins cartea, dar nu m-a dat pe spate. Este plina de frivolitati, cu descrieri explicite ale actelor sexuale, ceea ce nu m-a deranjat deloc, insa ce mi-a placut este calatoria prin mintea perversilor sexuali, prin procesele lor psihologice. Este cu siguranta o carte ciudata.

[Cristina · Rating 4 out of 5]

Una dintre cele mai stranii carti pe care le-am citit vreodata. Si, totusi, tare bine scrisa si m-a pus pe ganduri...

[Dobre Cosmin · Rating 3 out of 5]

2.7☆

[Tudor Crețu · Rating 5 out of 5]

Bizar cred ca este cuvântul pe care îl pot atribui experienței de a citi această carte. J este un tip de 30 de ani, băiat de bani gata, plictisit de viață, iar senzațiile cele mai tari pentru el și doi prieteni de-ai lui sunt chestiile perverse in metrou sau autobuze, să aibă orgasm frecandu-se de femei la înghesuială. Cu toate ca este puțin bolnava povestea, ea este scrisă cu empatie. Mi-a plăcut tare mult și probabil ca ii voi citi și celelalte cărți traduse în română.

[Ema · Rating 4 out of 5]

„J. Ființa sexuală” a apărut în 1963, când autorul avea 28 de ani. Din câte am aflat de pe Wikipedia, perioada 1961-1964 a însemnat pentru Ōe trecerea de la temele preponderent sexuale la cele care explorează violența din societatea marginală, însă romanul de față pare să le îmbine pe amândouă: un sex ostentativ, uneori extrem, și o violență surdă, de multe ori aflată în fundal, de unde izbucnește la răstimpuri.

În prima parte a romanului, șapte oameni (J, soția și sora lui, un poet, un actor, o cântăreață de jazz și un cameraman) se îndreaptă spre casa de vacanță a lui J pentru a filma un scurtmetraj. Ōe ne propulsează într-o lume decadentă și puternic sexualizată: cei șapte beau încontinuu și și-o trag aproape în văzul tuturor, inclusiv J și cântăreața nimfomană care umblă mai mult goală. Soția lui J, Mitsuko, se ascunde în spatele frigidității pentru a-și proteja pasiunea arzătoare pentru film. Deși J apare drept protagonistul implicit, la început el este pierdut printre celelalte personaje, fără a ieși în evidență cu ceva. Totuși, ne dăm seama treptat că bărbatul se află în centrul acelui grup, dominându-și prietenii nu prin carismă și popularitate, ci prin bogăție și influență.

În cea de-a doua parte a romanului, J, reîntors în oraș, pătrunde în lumea stranie și periculoasă a chikan-ilor, perverși care agresează femeile în public, masturbându-se în trenurile sau autobuzele aglomerate. Pentru J, care se simte departe de universul sexual dorit, începe o existență nouă și riscantă, în care dorința de a se pedepsi se îmbină cu pofta mistuitoare de plăcere. A fost extrem de ciudat să privesc lumea prin ochii unor astfel de indivizi antisociali, care, în mod normal, mi-ar suscita doar repulsie și ură - însă Oe a reușit să-mi mențină interesul și obiectivitatea.

Dens și uneori criptic, aproape minimalist prin descrierea locațiilor și a personajelor, micul roman nu s-a dovedit a fi o lectură ușoară, în ciuda scurtimii lui. Lipsit de sentimentalism și de poezia iubirii, cu o abundență de detalii sexuale fără perdea, cu perverși și frustrați care se zbat înspre perfecțiune și autodistrugere, romanul a fost unul cât se poate de bizar. Am apreciat totuși măiestria lui Kenzaburo Oe de a condensa idei și de a ascunde înțelesuri printre rânduri, felul în care structurează întâmplările și franchețea cu care abordează subiectele (probabil) tabu ale societății japoneze.


Dacă aveți chef să citiți mai mult decât atât, varianta lungă se află pe blog: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...

[Liana Sabău · Rating 4 out of 5]

Am rămas plăcut impresionată să descopăr în mult hulita carte J Ființă sexuală a scriitorului japonez Kenzaburo Oe, premiat cu Nobel pentru Literatură în 1994, date despre compozitorul și pianistul român, Dinu Lipatti.

"Sora lui J, sculptorița de douăzeci și șapte de ani, s-a ghemuit în spatele cercului de scaune pe care stăteau așezați ceilalți și a pornit un gramofon vechi. În încăperea luminată numai de focul din șemineu, locul unde se afla părea o vale întunecată. Într-un târziu, a început să răsune Partita în Si bemol major de Bach, tensionată și nesigură, dar cu toate astea suavă. Sunetele erau foarte joase și delicate. Discul era dintr-un set cu ultimul recital al lui Dinu Lipatti. Probabil că aveau de gând să-l folosească pentru filmul lor despre infern. În momentul recitalului la care fusese făcută înregistrarea, starea de sănătate a lui Lipatti era foarte proastă. Fusese ultima lui apariție publică. Murise două luni mai târziu în timp ce asculta Cvartetul în fa minor de Beethoven."

[Andrei Cioată · Rating 2 out of 5]

2 steluțe pentru unele paragrafe care mi-au dat de gândit. În rest, hai-să-scriem-ca-să-o-facem-și-pe-asta! Mai mult mi-a plăcut „17”, mi s-a părut mai înlesnită ideea.

[Eliza Marin · Rating 3 out of 5]

Aveți 5 minute să vorbim despre perversiunea sexuală?

Aș plasa romanul ăsta acolo cu Lolita. E altă perspectivă a unui bărbat care poetizează perversiuni pe care nu le prezintă decât din perspectiva sa. De multe ori am avut senzația că și-o trage/ se masturbează în public ca să nu se sinucidă. Aduce la viață o imagine poate reală, poate inventată, dar nu îndeajuns de credibilă și de ancorată în realitatea altora, ca pare autodepreciatoare.

Scrisă în 1963, pare îndrăzneață pentru contextul politic de atunci, în care revoluția sexuală încă nu se existinsese. Kenzaburo este un scriitor agil și un cunoscător erudit.
M-a mirat că a introdus subtil plăcerea lui pentru muzică clasică, ca apoi să-l preamărească pe Dinu Lupatti. Dar dincolo de perfecțiunea cu care și-a construit universul și personajele, am găsit o problemă fundamentală cu tipul ăsta de romane și de scriitură.Este scris din perspectiva abuzatorului. Și perpetuează ideea că empatia ar trebui să o extindem către cei care săvârșesc actul de perversiunea, întâi de toate.

De ce tipul ăsta de roman este insipid:

Conexiunea plăcerii sexuale cu jelitul, interzicerea și pedeapsa este leneșă
-Kenzaburo atribuie devenirea lui J. protagonistului în chickan (pervers) odată cu sinuciderea soției. Mi s-a părut tras de păr pentru că el era oricum incapabil să aibă o relație sănătoasă cu orice femeie.
- Faptul că îi atribuie a fi homosexual și că explorează asta doar când îi convine să o pună într-o lumină proastă este frustrant.
-Mult din a fi chickan pare să fie o problemă psihologică mai adâncă, pe care romanul doar o dezvăluie tangențial.
-finalul este teatral și prea dramatic. Aproape că vrea să te forțeze să empatizezi cu el.

Replicile bărbaților sunt de-a dreptul halucinante
- Într-o ultimă scenă Mizuko, soția vie a lui J. are o aventură cu cameramanul și acesta vine la J. să-i spună că o să se însoare cu ea și să-i dea divorțul. După o discuție tensionată, cameramanul îi zice lui J. verde în față că știe că e dacă tot dau cărțile pe față , că el știe că e chickan.
Mai mult, că dacă soțul unei femei este pervers și/sau homosexual (ca și cum sunt interschimbabile), este de datoria unui altul (potent de preferință) să-i reguleze nevasta.

Femeile din roman sunt fie urâte ca dracu, fie frigide, fie proaste, fie depresive
-este frustrant să citești o carte scrisă de un tip să vezi că nu prea și-a făcut temele despre femei
-prima soție a lui este maniaco-depresivă
-a doua soție este frigidă
-amanta este o prostituată adolescentă cu probleme mari de imagine de sine
-femeile din metrou de care se freacă sunt înghețate ca stana de piatră
-există o singură femeie din metrou care îl confruntă și îl invită la hotel să facă sex și protagonistul este impotent chiar atunci.

Se concentrează pe experiența abuzatorului, minimalizând daunele victimei
- în carte ia apărarea teatral fetelor agresate, bagatelizând experiența lor. La un moment dat spune și în derâdere că n-a rămas însărcinată/sau nu și-a pierde virginitatea de la sperma unui tip pe trench-ul ei.
-plasează o scenă în care ceilalți pasageri râd cu poftă de situație, în loc să o ajute.
-altă scenă în care aduce o prostituată la un prieten și ea iese de acolo sângerând.
-de regulă femeile din viața chickanilor sunt niște păpuși gonflabile cu sentimentele doar atunci când sunt atinse în public extrem de necorespunzător.

[Roxana Truța · Rating 4 out of 5]

Nu cred că am oscilat vreodată mai puternic între “să nu mai aud de autorul ăsta în viața mea” și “vreau să-i cumpăr toate cărțile”.

[Razvan Zamfirescu · Rating 5 out of 5]

Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu



....................................

Kenzaburo Oe nu are nevoie de multe cuvinte ca să transmită ceea ce are de spus. Caracterul personajelor sale și profilul psihologic al acestora este trasat din câteva tușe, suficiente însă cât să le facă veridice și clare. Evenimentele în care acestea se găsesc sunt contruite fără prea multe pregătiri prealabile, totul este schițat, dezvoltate fiind doar anumite puncte cheie care au rol decisiv în evoluția personajelor și a narațiunii.
J este un roman complex, atât prin structura sa cât și prin problemele pe care autorul le atacă. Diferența dintre generații, moralitatea tinerilor contemporani, libertatea sexuală excesivă care, lasă impresia, că poate duce la perversitate, întârzierea maturizării și incapacitatea de a-și stabili un scop pe termen lung în viață sunt temele centrale pe care Kenzaburo Oe le pune în cârca personajului J.

....................................

[Dorin Popa · Rating 5 out of 5]

O carte de personaje.
Șapte bucăți. Înghesuite într-un Jaguar, ca piesele de joc într-o cutie. Când mașina ajunge la vila de la țară, trebuie să le scoți. Fiecare vine cu instrucțiuni de folosire și provine din mediul artistic. Mai puțin J., care face artă chiar cu viața lui. Și nu numai. Trebuie să le așezi frumos pe masă, fiecare exact în poziția care trebuie, la o distanța anume de celelalte, astfel încât efectul poetic obținut să fie maxim, poezia să circule și să se manifeste.
Oricum, la finalul primei părți, această formațiune de artiști emancipați se va confrunta cu gloata: sat pescăresc, ale cărei acțiuni sunt determinate de credința că producția/captura de pește de mâine va fi direct proporțională cu gradul de conformare al comunității la valorile tradiționale. Și nu e bine.
Avem așa: în prima parte, tensiunea dintre tradiționalul rural și modernul urban, într-a doua, tensiunea în cadrul urbanului, dar între conformism-ipocrizie și asumare poetică a eului, într-un demers de regăsire de sine în plenitudinea unor experiențe sexuale deliberat excentrice, perverse după manual.
În partea a doua, se scoate doar J. din cutie și se mai adaugă două piese noi. Acum vor fi trei. Poezia e mai intensă, raportul de forțe dintre masele conformiste și individul căutător/făuritor de sens mult mai mare și mai tensionat. Ultimul acord la opera artistică a lui J., viața sa: con-damnarea!
Motivația Juriului Nobel "...[Lui Kenzaburō Ōe] care, cu forță poetică, a creat o lume imaginară în care viața și mitul se împletesc pentru a forma o imagine uimitoare a dilemelor de astăzi ale umanității".
Nu știu ce să zic despre mit. Parcă se face la un moment dat o trimitere la frații Grimm, dar nu sunt sigur. Trimiterea la Scufița roșie ar fi de neevitat.

[Tessa Nadir · Rating 2 out of 5]

Autorul reprezinta una dintre figurile importante ale literaturii japoneze contemporane. A primit numeroase premii printre care: Tanizaki, Akutagawa si in 1994 premiul Nobel.
"Seiteki Ningen" a aparut in 1963 si este o carte extrem de bizara, insa in asentimentul operelor japoneze, ce au o predilectie pentru sadism, masochism, voyeurism sau in cazul de fata "chikani". Acestia sunt agresorii din mijloacele de transport in comun ce, profitand de inghesuiala, ating fara voie victima care e adesea neajutorata si nici nu stie de multe ori cine e faptasul. Singura vina a celei care pateste asa ceva este ca nu are o situatie materiala mai buna astfel incat sa calatoreasca cu un Mercedes in loc de transportul in comun.
Aceasta experienta poate fi extrem de neplacuta si poate lasa traume ca orice agresiune sexuala. Din pacate nu este sanctionata si de cele mai multe ori acestia scapa nepedepsiti. De asemenea nici nu prea se vorbeste despre acest subiect si nici macar in recenzii n-am vazut sa fie atinsa problema.
Protagonistul cartii este "J", un tanar dintr-o familie instarita ce doreste sa faca pe mecena cu niste artisti nu prea talentati. Impreuna cu ei si sotia sa, care voia sa ajunga regizoare de film, se duc intr-un sat pescaresc unde detineau o cabana. Acolo cu totii se destrabaleaza cum pot. Aceasta parte contine prea multe body parts si body fluids pentru a fi relatata, fiind de-a dreptul stanjenitoare.
A doua parte a cartii este cea cu "chikanii": J va fi unul dintre ei. Se insista foarte mult pe faptul ca J avusese o tragedie in trecut si ca face ce face din aceasta pricina. De aceea noi ar trebui sa-l intelegem si sa empatizam cu acesta. Insusi naratorul are un ton de compasiune, de delicatete fata de el. Personal sunt profund in dezacord cu aceasta atitudine, neavand de gand sa empatizez cu vinovatul. Inainte de a deveni un agresor poate fi inteles, poate fi ajutat, insa dupa ce a facut-o empatia se indreapta exclusiv catre victima.
Este evident faptul ca opera doreste sa socheze, sa fie exhibitionista, sa explice unele dorinte si deviante sexuale insa din pacate nu transmite mesajul corect.

[Bocu Raluca Nicoleta · Rating 2 out of 5]

Nu m-a dat pe spate cu nimic, nu e pe placul meu. Am renuntat la lectura ei. :(

[Emi · Rating 3 out of 5]

表題作と『セヴンティーン』『共同生活』の3編。どれも強烈。共通してるのは視線？自意識？
すらすらと読みやすいんだけど、もし国語のテストで「この話を通して作者は何を伝えようとしているか」と問われたら「本人じゃないのでわかりません」って答えると思う。わかりそうでわからない。

[Ioana · Rating 1 out of 5]

Slabă.
Noroc că are numai 70 de pagini.

[Useless Girl · Rating 1 out of 5]

premiul nobel? lol

[Purple Booklover · Rating 5 out of 5]

5/5.

[Camelia · Rating 2 out of 5]

Discussing for no reason.

1.5/5