O carte de personaje.
Șapte bucăți. Înghesuite într-un Jaguar, ca piesele de joc într-o cutie. Când mașina ajunge la vila de la țară, trebuie să le scoți. Fiecare vine cu instrucțiuni de folosire și provine din mediul artistic. Mai puțin J., care face artă chiar cu viața lui. Și nu numai. Trebuie să le așezi frumos pe masă, fiecare exact în poziția care trebuie, la o distanța anume de celelalte, astfel încât efectul poetic obținut să fie maxim, poezia să circule și să se manifeste.
Oricum, la finalul primei părți, această formațiune de artiști emancipați se va confrunta cu gloata: sat pescăresc, ale cărei acțiuni sunt determinate de credința că producția/captura de pește de mâine va fi direct proporțională cu gradul de conformare al comunității la valorile tradiționale. Și nu e bine.
Avem așa: în prima parte, tensiunea dintre tradiționalul rural și modernul urban, într-a doua, tensiunea în cadrul urbanului, dar între conformism-ipocrizie și asumare poetică a eului, într-un demers de regăsire de sine în plenitudinea unor experiențe sexuale deliberat excentrice, perverse după manual.
În partea a doua, se scoate doar J. din cutie și se mai adaugă două piese noi. Acum vor fi trei. Poezia e mai intensă, raportul de forțe dintre masele conformiste și individul căutător/făuritor de sens mult mai mare și mai tensionat. Ultimul acord la opera artistică a lui J., viața sa: con-damnarea!
Motivația Juriului Nobel "...[Lui Kenzaburō Ōe] care, cu forță poetică, a creat o lume imaginară în care viața și mitul se împletesc pentru a forma o imagine uimitoare a dilemelor de astăzi ale umanității".
Nu știu ce să zic despre mit. Parcă se face la un moment dat o trimitere la frații Grimm, dar nu sunt sigur. Trimiterea la Scufița roșie ar fi de neevitat.