„Foarte rar mi-a fost dat să citesc o carte atât de neîndurătoare cu realitatea imediată, în același timp atât de logică și de riguroasă în demonstrații. Da, Mihai Maci n-are soluții pentru impostura generalizată din sistemul universitar românesc sau din cercetare; dar o vânează splendid și necruțător în toate cotloanele unde se ascunde și o fotografiază impecabil, arătându-i originile și semnificația socială. Da, recunoaște că nu știe cum ar trebui recuplată cultura de învățământ, nu mai speră că s-ar putea îngrădi dezastrele produse limbii române de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decât consemna declinul ireversibil al culturii înalte, dar și al satului tradițional și al «familiei tradiționale»: dar cât de magistral și, mai ales, lipsit de complezență sentimentală completează fișele sociologice ale principalelor mutații sociale și culturale din ultimele decenii! Ce-i de făcut, totuși? Atâta (și e deja mult), crede el: să privim drept în ochi dezastrul și să-i punem interogațiile esențiale: «Înainte de-a da răspunsuri, se cuvine să punem întrebările».” (Andrei Cornea)
"Când limba se degradează, înseamnă că școala și-a ratat una din funcțiile ei esențiale. Și asta deoarece școala are, între alte misiuni, și pe aceea de a-i lua pe copii din mediul familial - cu idiomul lui propriu - și de a-i conduce, pas cu pas, la descoperirea umanității din ei. Aceasta trece, inevitabil, prin învățarea limbii comune și prin dezvoltarea capacității de exprimare. Prin intermediul acestora, copilul învață să-și numească cât mai adecvat starea lăuntrică și să caute ajutor - atunci când întâlnește dificultățile vieții - în moștenirea noastră comună, cea pe care o numim generic cultură. În acest proces, limba e esențială: fără exercițiul supleții ei, copilul (și apoi, adultul) nu-și poate împărtăși stările ce-l bântuie, tot așa cum, lipsit de orizontul culturii, nu le poate asocia o semnificație. Lipsa culturii și limbajul precar (fie el și idiomatic) se asociază cu singurătatea și cu frustrarea. Iar frustrarea, asemenea setei, se cere imperativ satisfăcută. Cu cât mai rapid și mai brutal, cu atât mai bine. Carența exprimării creează barbari, în toate sensurile cuvântului. Iar barbaria atestă, în amonte, o școală în ruină."
„Felul în care înțeleg să se supună unei norme raționale, să o codifice în scris și să o respecte, sub pedeapsa fixată, până când ea este interiorizată și asumată ca natură proprie.” „Dinamica dezvoltării, permanenta specializare și valorizarea capacităților proprii ale fiecăruia printr-o formare serioasă și de durată ne rămân relativ străine.”
O lectură de o profundă încărcătură care m-a purtat printre cele mai
Analize sociologice, pe teme actuale sau de istorie recentă, având o logică de bisturiu rece și care te pun pe gânduri. Dl Maci este, pentru mine, o descoperire recentă și extrem de plăcută, un intelectual cu ștaif, insuficient promovat. Dar pare genul care nu pune foarte mare preț pe acest aspect. E păcat însă, căci ridicarea mai la suprafață a scrierilor domniei sale ar aduce beneficii societale, in opinia mea.