Un thriller inventif [...] une écriture très convaincante. Le MondeLa Condamnation des vivants s’annonce comme un classique à dévorer jusqu’à la dernière ligne. BibaIl a un plan. Une vision. Un projet en tête. Et personne ne pourra l’arrêter... Aborder ce livre, c'est ouvrir une porte sur les ténèbres. Une fois cette porte franchie, il sera difficile de la refermer. « Je m’appelle Valentina Medici, je suis la plus jeune commissaire du Service central des opérations, et c’est ma première véritable enquête. Qui risque bien d’être la dernière. Car personne ne peut plonger dans des ténèbres aussi profondes et espérer en sortir indemne. »Des enfants qui se ressemblent étrangement enlevés à travers l’Italie.Le fragment d’un tableau deCaravage pour seul indice.Un premier suspect retrouvé mort, la langue tranchée.Une jeune commissaire en quête de vérité et un flic au passé obscur comme unique allié.Ancien commissaire, Marco De Franchi plonge le lecteur dans les ténèbres de l’âme humaine, entre pulsion de mort et désir d’éternité. Best-seller en Italie, La Condamnation des vivants impose son auteur comme une nouvelle voix incontournable du thriller.
Bisognerebbe iniziare a prevedere delle multe per ogni volta che la parola "capolavoro" viene usata con leggerezza e a sproposito. Non male, ma davvero troppo lungo e con una prima parte che è appena sopra la sufficienza. Perlomeno è stato utile per fare un bel ripasso su Caravaggio e sulle sue opere.
Marco de Franchi a fost multă vreme comisar-șef în Italia, așa nu mă miră deloc nici atenția acordată detaliilor și ritmul trepidant al acțiunii, nici evidențierea lacunelor din sistem. Tensiune, descrieri care pictează tablouri absolut macabre, personaje de la care poți învăța câte ceva, întorsături de situație și... un final ambiguu, mult prea incomplet pentru gustul meu, deși rezolvă cazul. Concret din punct de vedere al acțiunii, dar care formează un simplu punct din care se poate pleca în mai multe direcții. Oricum, o să-l mai caut pe și mi-ar plăcea să îi văd cărțile ecranizate. Recenzia aici: https://shorturl.at/fmzL3.
,,Când polițiștii intrară, găsiră cele trei cadavre în salon. Alfred Jonnessy era așezat pe ceea ce fusese până atunci fotoliul său preferat. Capul aplecat înainte, trupul fixat de spătar cu o frânghie, ochii, de acum orbiți, părând să citească ziarul sprijinit pe genunchi și mâini, de care fusese prins cu clame de birou. În raport, poliția consemna, într-un exces de zel, că ziarul era Colorado Daily și era deschis la pagina de sport. Nora Jonnessy era așezată pe al doilea fotoliu, în fața soțului defunct. Trebuia să lase impresia, probabil, că se plictisise sau că asculta o melodie imaginară, pentru că și ea avea capul înclinat, dar sprijinit ușor de palma mâinii drepte, iar cotul era proptit de brațul fotoliului. La o privire mai atentă se observa că obrazul drept fusese cusut de mână cu un fir de mătase, pentru a împiedica alunecarea capului, iar cotul și brațul care în aparență o susținea fuseseră fixate de fotoliu cu o scândură din lemn bătută în cuie. La picioarele Norei, într-o baltă de sânge și lichide organice, se afla micul Jonathan, cu picioarele încrucișate, bustul înainte și mâinile legate în jurul unei mașini de pompieri în miniatură. Părea că ucigașul nu fusese atât de înverșunat împotriva lui. Prezenta doar trei lovituri de cuțit. Probabil fusese ucis primul, în timp ce părinții dormeau încă în patul lor, în dormitor.''
„Lupta împotriva răului era ca și cum ai fi coborât în tenebre, iar acestea, dacă treceai peste o anumită limită, te puteau distruge.”
Condamnarea celor vii este o capodoperă literară de peste 600 de pagini care oferă cititorului o anchetă detectivistică ingenioasă, personaje bine conturate și o poveste cinematografică ce îți taie răsuflarea.
Marco de Franchi a fost comisar șef în poliția italiană, iar acesta este romanul său de debut – absolut terifiant, un scenariu întunecat, ce mi-a amintit de serialul Hannibal, inspirat de cărțile din seria cu același nume, scrise de Thomas Harris. De Franchi este un maestru al scenariilor întunecate, experiența sa în cadrul SCO (Serviciul Central Operativ al Poliției Naționale) răzbătând din fiecare pagină și fiind prezentă îm fiecare detaliu care a ajutat la descrierea procedurilor de investigație. Astfel, cei doi protagoniști aflați în lumina reflectoarelor – Valentina Medici, comisarul SCO numit să rezolve investigațiile și Fabio Costa, noul coleg renegat din cauza unui incident misterios petrecut în trecut – îi întruchipează pe mulți dintre polițiștii SCO, care își sacrifică anii, familiile și, uneori, chiar viața, pentru a înfrunta și eradica răul omenesc. Cu un mare și inimaginabil rău se confruntă și cei doi protagoniști ai cărții, începând cu momentul dispariției a doi băieți în vârstă de 12 ani, Fosco Agnelli și Andrea Venturi. Cele două cazuri ar fi putut trece neobservate dacă izbitoarea asemănare dintre cei doi nu ar fi fost remarcată și pusă sub semnul întrebării de către atenta Valentina, ale cărei profesionalism, munca și dedicare o conduc spre niște piste incredibile, atât de adânc în subsolurile unde sălășuiește răul, încât tânăra riscă să nu poată supraviețui tenebrelor.
De cealaltă parte se conturează profilul unui investigator extrem de abil și inteligent, care are la activ ani întregi de muncă, succes și recunoaștere, însă renegat în urma unui episod traumatic ce i-a furat aproape tot ce avea, lăsându-l îngropat în amintiri coșmărești și singurătate. Fabio Costa este misteriosul bărbat însărcinat să contribuie la anchetă și singurul care susține teoriile aparent nebunești ale Valentinei. Ajutați de un polițist care a lăsat munca de pe teren în favoarea explorării celor mai brutale colțuri ale dark web-ului și de un cunoscător al artelor, Valentina și Costa scot la iveală, săpând în bezna trecutului perfid, cazuri șocante, plăsmuite de minți bolnave ce nu mai au nimic de-a face cu umanitatea.
De Franchi a creat un tablou impecabil al răului suprem, uimindu-și cititorii la fiecare pas. Povestea imaginată, subiectele atinse și profunzimea acestora, execuția desăvârșită a scriiturii, psihologia personajelor și anchetele gândite și planificate în cel mai mic detaliu – toate acestea contribuie la conturarea unui thriller psihologic calitativ și înfricoșător ce sondează mintea umană aflată la limita brutalității. Rezultatul final este un roman dureros de realist, în care cruzimea omenească capătă valențe inimaginabile, moartea fiind reprezentată în mod artistic și glorificată sub forma unor scenarii desăvârșite.
Kai esi trilerių fanatikė ir pamatai tokį kitokį, šiurpų ir rimtai nejaukų viršelį - susidomėt negali. Italų autoriaus detektyvas žadėjo baugų nusikaltimo tyrimą, o žudiko pasirinktas veikimo metodas infarktą įvarytų kiekvienai mamai ir tėčiui. Vyras, baltais ilgais plaukais, nuolat besišypsantis kreiva šypsena grobia berniukus... Vienam vaikui pabėgti pavyksta ir policija jį randą naktį, nuogą, sušalusį ir išgirsta kraupų pasakojimą, kuris padeda užsikabinti ieškant iškrypėlio.
Iš esmės, knygos mintis faina. Nenoriu išduot detalių, bet tyrimui įsivažiavus kriminalas susipina su menu ir autorius pateikia nemažai detalių apie Caravaggio asmeninį gyvenimą, darbus ir paveikslus. Šita dalis labai užkabino. O, bet, tačiau. Kūrinys per ilgas. 560 puslapių yra tikrai per daug tokiam detektyvui. Autorius pats yra dirbęs Italijos kriminalinėje policijoje, Centrinėje operatyvinėje tarnyboje ir tikrai labai stengėsi visiems tai parodyt - nu tiek techninių dalykų ir visų metodų, subtilybių, smulkmenų aprašomų ištisom pastaraipom tikrai nereikėjo. Antras dalykas, kuris kone visada šiek tiek pagadina trilerius yra random meilės linija. Nu kaaaaam? Ir žinoma, iš serijos „aš tau per blogas/a, tau geriau be manęs, šita meilė neįmanoma“. Varčiau akis ir erzino. Pilnai, pilnai, pilnai būt užtekę susikoncentruot į tikrai gerai išdirbtą žudiko ir meno liniją - knyga ir trumpesnė ir geresnė būtų. Tiesa, pabaiga irgi visai nebloga.
Era da tempo che non leggevo un thriller italiano così complesso e avvincente. Unire arte e serialità è un binomio pericoloso, soprattutto quando il crimine è frutto di un progetto nato dalle radici più radicate del male e, costruire una storia che sia coerente e appassionante, diventa un complesso gioco a ostacoli.
Marco De Franchi attraverso “La condanna dei viventi” non solo unisce la morte e l’arte in un tetro e angosciante abbraccio, ma lega modernità è passato in un’opera sconvolgente da cui è difficile staccare gli occhi se non per riaffiorare e prendere ossigeno di fronte a tanta crudeltà.
Il ritrovamento di un bambino scomparso apre un’indagine con pochi indizi e tanti interrogativi su cui si affaccia una giovane commissaria del Servizio Centrale Operativo della Polizia, Valentina Medici. Quando però un altro bambino scompare e alcuni indizi combaciano la caccia all’uomo lascia sulla strada tracce e interrogativi che divengono sempre più inquietanti mano a mano che il disegno prende forma: un omicida seriale rapisce persone in tutta Italia, di diverso genere, età e sesso. L’unico punto in comune tra gli scomparsi è la somiglianza con qualcosa di famoso e che tutti conoscono molto bene, le opere di Caravaggio. Affiancata da Fabio Costa, un poliziotto dal passato leggibile su un volto segnato dal dolore, Valentina e la sua squadra, senza l’appoggio dell’intera Polizia, dovranno ricostruire e inseguire le tracce per fermare un’opera lugubre che si estende come un labirinto del male in ogni parte del mondo.
Di fronte a un esordio di questo genere bisogna togliere il cappello e silenziosamente annuire in segno di stupore e appagamento. Sì, perché non solo questo romanzo è un cerchio perfetto che si apre e chiude senza lasciare molti spiragli senza risposta, ma soprattutto perché l’intera trama è complessa ma costruita con maglie strette e sapientemente unite a creare qualcosa di inaspettato, moderno ma con il tocco geniale che solo la Storia sa dare, in questo caso la storia di un’arte di cui il nostro paese è ricco. “La condanna dei viventi” è un thriller che nasce dall’esperienza dell’autore e la complessità investigativa è presente in ogni pagina senza sconti o banalità, così come per nulla banale è la rete e il disegno celati dietro alle scomparse che danno avvio a questa incredibile indagine. Forte l’indagine, promettenti i personaggi, ricca la narrazione, forse per alcuni potrebbe risultare un po’ prolissa ma per me è stato tutto meravigliosamente perfetto e spero vivamente che sia l’inizio di una lunga serie tutta italiana!
Wow une belle découverte ce livre j’ai bien aimé sauf la fin m’a un peu déçu 😞 mais si vous aimer le genre à la Donato Carrisi ce livre devrait vous plaire .
Clișee regurgitate de un milion de ori în toate cărțuliile polițiste de duzină, lipsă de imaginație, dar nu cea mai proastă scriitură, nici măcar pentru acest gen. De aia 2* și nu una.
Ho conosciuto Marco De Franchi alla presentazione di questo suo romanzo d'esordio e ho potuto apprezzare l'idea e tutto il lavoro, la dedizione, la bravura che ha messo nel dar vita ad un thriller corposo e molto avvincente. La protagonista, Valentina, è una profiler giovane e molto in gamba, alle prese con un ambiente maschile e maschilista e nel quale, per poter emergere, deve lavorare duramente e spesso maggiormente di tutti gli altri. Questo caso, così delicato e al tempo stesso mostruoso, la mette in collegamento con Fabio, uomo affascinante ma dal passato oscuro che farà di tutto per aiutarla a scoprire un assassino delirante, accecato dall'amore per l'arte, per Caravaggio e le sue opere macabre. Un thriller dalle due facce: una prima parte più macchinosa che ci mette di fronte al funzionalmento della giustizia, della politica, dei meccanismi anche interni alla polizia e alle indagini e una seconda parte più tesa, adrenalinica e stimolante. Tema centrale le opere del Caravaggio, pittore che divide per la sua vita dissoluta e fuorilegge e le sue tele dense di luci ed ombre, così realistiche da far paura, richhe di omicidi, sangue e follia. Un romanzo che cattura, ricco di colpi di scena e originalita che lascia il finale aperto prospettandoci un possibile ritorno di Valentina.... "Non esistono colpe per i Viventi, ma esistono Condanne che durano secoli e che spesso non sono mai abbastanza efficaci dal dare una parola fine ai suoi Colpevoli"
Vos tik pamačiau knygos stulbinantį viršelį, puoliau skaityti knygos aprašymą, nes mane jis labai sudomino.
"Naktį nuošalioje Italijos vietovėje aptiktas nuogas ir sušalęs dvylikametis Foskas Anjelis policininkams papasakoja, kad jį buvo pagrobęs didelį furgoną vairuojantis baltaplaukis vyras. Pasakojimas policininkų neįtikina, tačiau Italijos centrinio operatyvinio biuro komisarę Valentiną Mediči sudomina detalė, kad furgone, be Fosko, buvo dar vienas berniukas.
Netrukus komisarės įtarimai apie serijinį vaikų grobiką pasitvirtina: pranešta apie dar vieną dingusį berniuką. Palyginusi abiejų pagrobtų vaikų nuotraukas Valentina Mediči negali patikėti savo akimis – berniukai panašūs kaip du vandens lašai. Ar tai tik sutapimas, o gal piktadarys veikia pagal planą, ieškodamas konkrečių aukų?"
Išties daug žadantis knygos aprašymas, arne?
Ilgai nelaukusi pradėjau pažintį su nauju autoriumi. Knygos apimtis trileriui pasirodė tikrai didelė, bet kūrinys mane labai lengvai įtraukė į įdomų siužetą. Dar nei vienos knygos nebuvau skaičiusi su tokiu motyvu nusikaltimams, tad likau maloniai nustebinta. Veiksmas gana sklandžiai dėliojosi ir ties knygos viduriu pamaniau, kad čia pasiekta kulminacija ir kas dar galėtų manęs laukti toliau, bet autorius puikiai sugebėjo pereiti į sekančią knygos dalį, kurioje tarsi pradėjo viską iš pradžių,tik su didesniu tikslu. Bet kaip minėjau prieš tai, knygos apimtis didelė ir man norėjosi glaustesnio pasakojimo. Detalės tikrai svarbu, bet pasikartojimai man nelabai patinka 🤭 Baigus skaityti knygą pabandžiau susidėlioti faktus ir permąstyti ar viską teisingai supratau 🤭 Nes tarsi ir liko neatsakytų klausimų.
Man tikrai patiko knyga ir praleidau puikų laiką su pagrindiniais knygos veikėjais. Įtemptų trilerių gerbėjams gali pasirodyti kiek per daug ištempta, bet tai tikrai verta dėmesio knyga. ⭐⭐⭐⭐/5
Movidito, oscuro, turbio, retorcido. Nos ofrece un viaje por las obras de Caravaggio y una aproximación a la investigación criminal del SCO (Sistema Central Operativo) italiano. Se nota que Marco de Franchi ha trabajado en el sector porque salpimenta la novela con todos los cuerpos policiales italianos habidos y por haber.
Para mi gusto, los puntos fuertes son el recorrido por Italia y, más en concreto, por el Véneto; el repaso a las obras de Caravaggio (sin ser yo fan); que está bien escrita y los giros se van intuyendo, nada sale de la manga; y que he tenido la sensación de que la prolongación en el tiempo del caso es algo natural en las investigaciones reales, incluidos los amagos de cierre en falso de la misma. Además, ha creado un equipo de investigación muy majo en conjunto ♥️, desde Loris hasta Piovesan, pasando por el experto en arte.
En cuanto a los aspectos negativos, me voy a centrar en los dos principales que me han sacado de la novela y que, en mi opinión, más daño le han hecho (además de perder muuuucho tiempo dando vueltas a lo mismo): Valentina y Fabio, juntos y separados, y que, para más inri, son los protagonistas. Me he quedado con la sensación de que podría ser una saga; de ser así, quizá podría lograr matizar, darle más coherencia y mejor desarrollo a los personajes.
1. Empiezo por Valentina Medici porque es la protagonista inicial. Es un personaje femenino principal muy flojo. Entiendo que los cuerpos policiales son machistas y misóginos y que una mujer (y más si es joven) tiene que triplicar esfuerzos para demostrar que vale lo mismo que un hombre, pero repetir hasta la saciedad lo insegura que se siente por si mete la pata, el continuo mendigar a Fabio que la ayude, que haga de ariete, que esté con ella, me ha sulfurado. Me cuesta creer que en un ambiente así tenga tal comportamiento; además de utilizar este comportamiento para intentar decirnos que Fabio es la repera limonera superpolicía en el Véneto. Para remate, hacia el final de la novela también he sentido que había sido una "trampa" para acentuar el gran coraje y valor de Valentina, porque, sin destripar nada, si tan insegura se sentía, su movimiento final chirría.
2. La relación personal entre Valentina y Fabio es como ver una peonza girar en el mismo sitio ad finitum. Por un lado ha intentado crear un pareja protagonista potente pero Valentina se ha quedado en un recorte de cartón piedra que se mueve empujada por Fabio; por otro, la chispa que da lugar a la conexión entre ellos no la he visto. Además, hacia el final la ambigüedad con que trata el motivo de la caída en desgracia de Fabio no me ha parecido adecuada.
Sólo me queda decir que, aunque he ido a saco con estas dos críticas, no han sido óbice para disfrutar de la novela en su conjunto. Creo que los italianos tienen un estilo propio en cuanto a los thrillers y este es otro ejemplo (en ciertos momentos me ha llegado a recordar a la saga de Colomba Caselli de Sandrone Dazieri).
Ένα βιβλίο με ωραίο εξώφυλλο, εξαιρετική ιδέα (στη βάση της), με αρκετά ενδιαφέροντες χαρακτήρες, αλλά εντελώς ανίκανο να μου κρατήσει το ενδιαφέρον, μιας και μπήκα παραπάνω από μία φορές στον πειρασμό να πάω στο τέλος, να δω τι έγινε, και να το βάλω στο ράφι. Είσαι τυχερός κύριε Ντε Φράνκι μου, που δεν το κάνω ποτέ αυτό. Νομίζω πως σε γενικές γραμμές το πρόβλημά μου εντοπίζεται στο ότι είναι γραμμένο από έναν αστυνομικό που προσπάθησε πολύ να λογοτεχνίσει, και να βάλει στην ιστορία του πράγματα που θεωρούνται must(κακώς) την σήμερον ημέρα σε ένα αστυνομικό μυθιστόρημα: Έναν απόβλητο αστυνομικό με τη δική του μανιέρα (και μπανιέρα), μια κακομοίρα επιθεωρήτρια που δεν την υπολογίζει κανείς (πρωτοοοότυποοοο), μάτσο μπάτσους, κάπως διεφθαρμένους, αλλά και άλλους χαμηλότερους ιεραρχικά που δεν έχουν αλλοτριωθεί ακόμα, κλπ κλπ κλπ κλπ κλπ κλπ κλπ. Δεν ήταν κακό, δεν ήταν τίποτα αξιομνημόνευτο. Ωστόσο, για την ιδέα 💡, θα πάρει συν 1,5 αστεράκι ✨, και συνολικά θα φτάσει να πάρει 3/5. Αυταααααά!
Jestem świeżo po lekturze i nie potrafię oprzeć się wrażeniu, że już to gdzieś czytałam. Od razu przypomina mi się tutaj książka "Zdarzyło się dwa razy" Francka Thillieza, gdzie autor posłużył się bardzo podobnym motywem zbrodni - okrutną, wręcz bestialską interpretacją sztuki w najbardziej makabryczny sposób. Mimo to, książka okazała się zaskakująco dobra i zajęła całą moją uwagę - przesiedziałam dziś nad nią cały dzień. Już pierwszy rozdział jest rzutem czytelnika na głęboką wodę a to dopiero preludium łańcucha zdarzeń o potworach i miejscach, do których nikt nigdy nie powinien trafić....
Gdybym miała porównywać obydwa tytuły - Thillieza i De Franchi- to tę ostatnią łatwiej i lepiej mi się czytało, bo Thiliez przy opisach swoich zbrodni odleciał i to zdrowo... De Franchi przynajmniej przekazuje bardzo fajną porcję wiedzy nawiązaniami do sztuki malarstwa. Lubię, kiedy książka wręcz zmusza mnie do przeszukiwania zasobów internetowych w poszukiwaniu dodatkowych z niej nformacji, a w tym przypadku dzieł malarskich przedstawiciela wczesnego baroku, Caravaggia, bo kiedy tylko zostało wspomniane tutaj jakieś jego dzieło mające ukazać realizm, zaraz odbijało się to u mnie na "googlowaniu" tego dzieła w Internecie. I bardzo mi się to spodobało, bo chociaż malarstwem i dziełami sztuki nigdy się nie interesowałam, to postać Caravaggia zdołała przykuć moją uwagę i poszerzyć moją i tak skapą dawkę wiedzy o sztuce malarstwa.
Autor starał się też jak najlepiej oddać nie tylko wykorzystywane przez policję techniki śledztwa, ale również przemyślenia, wątpliwości, obawy i silne przeczucia, które towarzyszyły pracy zespołu śledczego, i tę lekcję odrobił śpiewająco - jako byłemu komisarzowi pracującemu w centrali operacyjnej, w strukturach przypominających FBI, nie brakowało doświadczenia w tym temacie.
Wyborna lektura z historią pełną obsesji, niejasności oraz dynamiczną mieszanką emocji, z którą ciężko było się rozstać póki nie pozna się końca...
"Po mūsų šalį siaučia serijinis nusikaltėlis, nesukdamas sau galvos jis gerai pasirengęs ir be jokių skrupulų, jis gudrus. Galiausiai jis dar ir žiaurus žvėris, pasirengęs žudyti tam, kad pasiektų savo tikslą. Luka Sileris žudė moteris ir vaikus, panėšėjančius į meno kūrinių personažus. Atrodė, kad siaubų katilas, kurį jie atidengė, išties neturi dugno. Ir pagrindinis psichopatas, kuris žudė 50m.ir niekada neveikė vienas. - Aš pasiskolinu kūnus bei daiktus ir nutapau juos, kad priminčiau sau apie magiją, nustatančią visatos pusiausvyrą... O mano sieloje aidi Vienintelis Garsas, vėl grąžinantis mane pas Dievą... Aš jiems visiems suteikiau tikslą. Padovanojau jiems likimą. Galimybę amžinai likti mene".
Šiek tiek ištempta knyga, bet pagal turinį dar neteko skaityti kažko panašaus. Vietomis nuo aprašomų žiaurumų tiesiog pykino taip, kad buvo sunku tęsti skaitymą. Knyga įtraukianti ir verta būti perskaityta.
Un indagine di Polizia complicata che da la caccia ad un omicida seriale psicopatico, ossessionato dalle opere di Michelangelo Merisi detto Caravaggio. Questo libro ci porta nei meandri più oscuri della mente umana, ci travolge e ci stravolge con un racconto a tratti angosciante, che una normale mente umana non può elaborare. Ma questo è l’omicida psicopatico, un mix di freddezza, crudeltà, piacere, sadismo e Marco De Franchi lo descrive molto bene.
3.5* εξαιτίας του τέλους. Μέχρι το τελευταίο κεφάλαιο εδινα 4,5* Εθιστικό πάντως, περνάς απολαυστικά διαβάζοντάς το. Πολύ σύγχρονο, δυστυχώς μάλλον και αληθινό, εστω και εν μερει
Πολύ ενδιαφέρουσα αν και ανατριχιαστικη ιστορία αλλά οι πρώτες διακόσιες σελίδες έκαμαν απίστευτη κοιλιά. Οι ήρωες κυνηγουσαν την ουρά τους και η ιστορία σερνόταν. Ευτυχώς μετά το τέμπο άλλαξε και η εξέλιξη ήταν καταιγιστική. Στα συν του βιβλίου η εξερεύνηση των πινάκων του Καραβάτζιο!
Bellissimo thriller che regge il ritmo fino alla fine. Mi è piaciuto molto il riferimento a Caravaggio e l'alternanza dei punti di vista dei vari personaggio per un'immagine d'insieme più completa!
Creo que nunca antes había leído una novela policial tan larga. resulta que la trama es bastante atrapante, y al final es digno de una investigación de policías reales; lo que más disfruto cuando leo algún libro policial es la sensación que transmite, lo real o irreal que resultan los detalles descriptivos de las escenas del crimen, la forma en como los investigadores van descubriendo las mentes de los asesinos o los criminales y entendiendo sus motivaciones del por qué hicieron lo que hicieron, porque para todos los crímenes seriales hay una razón, un motivo, algo que los impulsa a actuar. También me gustó mucho cómo retrataron a los policías, como seres humanos de verdad, hombres y mujeres con defectos, con problemas, con sueños y ambiciones, supongo que es lo que te da la experiencia de haber trabajado en la policía durante un largo tiempo
La condanna dei viventi - Marco De Franchi (Longanesi 2022).
Thriller poliziesco dalla trama ben costruita, strutturato con capitoli brevi e un'indagine che parte un po' a rilento, ma che recupera per arrivare a un crescendo finale ad altissima tensione. L'autore dedica una minuziosa attenzione agli aspetti procedurali e alle dinamiche investigative, grazie ai suoi trascorsi in Polizia, presso il Servizio Centrale Operativo (SCO), una sorta di FBI italiano. Questo è sicuramente un valore aggiunto, come lo è la capacità di dipingere una trama oscura, giocando con ombre, buio e luce, un po' come Caravaggio, che nel romanzo ha un ruolo centrale. Ho trovato qualche punto di contatto con Thilliez, (non vi dico di più per evitare spoiler), ma la trama è assolutamente originale e ricca di colpi di scena. Un thriller italiano dal respiro internazionale, già in pubblicazione in tutta Europa.
Nenuvalkiotas siuzetas, tokrai visai kitokia knyga, kabai itrauke nors buvo tokiu istemptu vietu o pati pabaiga kazkaip sugrusta man dar truko vieno chapterio
Troppi punti di vista, troppi protagonisti e troppi antagonisti. Il libro sembra quasi spezzato a metà. Nonostante la storia possa anche essere interessante, manca di mordente. Mi è parso un romanzo in cui si è cercato di ricreare l'oscurità dello stile di Carrisi senza però riuscirci.
Deze thriller zou zó goed werken als een miniserie op Netflix! Een hoog tempo, veel plottwists en cliffhangers, een origineel en luguber verhaal dat tot de verbeelding spreekt en dat alles tegen een prachtig Italiaans decor. Heel tof!