What do you think?
Rate this book
Măștile fricii [Masks of Fear]
O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).
"Un roman frumos și trist, dur și sensibil deopotrivă, o mărturie impresionantă despre părinți și copii și frica teribilă care îi desparte uneori, sufocând iubirea, pacea interioară, bucuria vieții, tot ce e mai frumos în oameni." - Radu Gavan
"Pe Camelia o cunosc de foarte multă vreme și am fost uimită să descopăr în cărțile sale o voce nouă, necunoscută mie. Matură și tranșantă în felul în care își creează personajele, ea le iubește apoi ca pe niște copii, cu toate defectele și durerile lor. Ema, David și Sofia sunt niște personaje tragice, într-o istorie cutremurătoare în familiaritatea ei. Abuzul, fizic și emoțional, suferit și perpetuat de personaje, este șocant prin perspectiva intimă din care e reflectat. Și dacă e nevoie de un argument în plus pentru a citi Maștile fricii, iată- vă va face să vă reevaluați relația cu cei iubiți, cu teama de a nu descoperi un pic din bovarica Ema în voi înșivă." - Ada Roseti
Please This audiobook is in Romanian.
"Un roman frumos și trist, dur și sensibil deopotrivă, o mărturie impresionantă despre părinți și copii și frica teribilă care îi desparte uneori, sufocând iubirea, pacea interioară, bucuria vieții, tot ce e mai frumos în oameni." - Radu Gavan
"Pe Camelia o cunosc de foarte multă vreme și am fost uimită să descopăr în cărțile sale o voce nouă, necunoscută mie. Matură și tranșantă în felul în care își creează personajele, ea le iubește apoi ca pe niște copii, cu toate defectele și durerile lor. Ema, David și Sofia sunt niște personaje tragice, într-o istorie cutremurătoare în familiaritatea ei. Abuzul, fizic și emoțional, suferit și perpetuat de personaje, este șocant prin perspectiva intimă din care e reflectat. Și dacă e nevoie de un argument în plus pentru a citi Maștile fricii, iată- vă va face să vă reevaluați relația cu cei iubiți, cu teama de a nu descoperi un pic din bovarica Ema în voi înșivă." - Ada Roseti
Please This audiobook is in Romanian.
Audible Audio
First published January 1, 2016
29 people are currently reading
1188 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 225 reviews
June 16, 2016
Sunt cărți despre care ne este greu să vorbim. Mereu am repetat acest lucru..pentru că am avut senzația că le-aș lua din minune, din magie.
Despre ”Măștile fricii” am ales să spun câteva cuvinte- nu cu pretenția unui om care ar recenza, ci pur și simplu din partea unui om care-a simțit o carte cu și din tot sufletul...
Este o lecție de viață. Pentru părinți-mai ales. Pentru oameni care-au rămas cu diverse angoase din copilărie..despre suflete care uită să-și trăiască prezentul, pentru că au rămas suspendați într-un trecut dureros. Un trecut cu multe umbre, lacrimi și angoase. Un trecut locuit de părinți inconștienți. Frustrați, nefericiți, dar totuși PĂRINȚI. Adulți care cred că educația se poate asigura cu violență-verbală, fizică, cu note mari ori cu investiții materiale. Oameni nefericiți care cresc alți oameni-și mai nefericiți. Oameni care nu se mai iubesc, dar aleg să rămână împreună ”de dragul copiilor.” Căsnicii eșuate dar neasumate. Rezultatul?
Niște suflete ce vor trăi zbuciumat, confuz, din inerție...așa, ca părinții lor. Niște oameni care-și caută locul în propria lor viață, dar și-l găsesc cu greu din pricina angoaselor-nedepășite- din copilărie.
Aș recomanda cartea aceasta tuturor părinților. Tuturor adulților care intră în contact cu copiii, cu adolescenții. Au sufletul firav, au nevoie de atenție și de prezență și nu de niște adulți nepăsători care lovesc, care strigă și cred că așa ”și-au făcut datoria.”
Amintirile din copilărie ne ”urmăresc” toată viața. Ar fi ideal să fie unele frumoase. Ele generează stima de sine, momente de fericire și încrederea că va fi bine. Pentru că da, mulți dintre adulții nefericiți de azi sunt copiii traumatizați de ieri. Mi-ar fi plăcut să spun că ceea ce am citit în această carte este doar ”poveste.” Dar nu, nu este. Este parte din realitate. De ce spun asta? Pentru că am identificat în rândul elevilor mei povești asemănătoare. Noi îi ajutăm așa cum putem. Îi ascultăm, îi îndrumăm către psiholog, dar dragostea autentică ar trebui să vină de-acasă. Un ”acasă” normal, unde domnește încrederea, respectul și iubirea.
Cartea aceasta mi-a reamintit multe, multe lucruri. Mai ales cât de mult îmi iubesc și îmi respect mama.
Ah, și cât de mult ar trebui să apreciem PREZENTUL!
”De obicei crezi că ai timp, că ceea ce ai stricat azi ai timp să repari mâine, că tot ceea ce nu ai spus azi, vei avea timp să zici mâine, poimâine, cândva. Dar adevărul e că n-ai.
'Am timp, am timp', îți repeți ca o moară stricată, iar la un moment dat constați că timpul e singurul care-ți lipsește. 'O să spun', 'O să fac', 'O să', mereu la viitor, de parcă ăsta e singurul timp pe care-l știi. Însă el, mârșavul, N-O SĂ te aștepte niciodată. E singurul care-și vede de treaba lui, fără să încetinească.”
Camelia Cavadia, mulțumesc!
Despre ”Măștile fricii” am ales să spun câteva cuvinte- nu cu pretenția unui om care ar recenza, ci pur și simplu din partea unui om care-a simțit o carte cu și din tot sufletul...
Este o lecție de viață. Pentru părinți-mai ales. Pentru oameni care-au rămas cu diverse angoase din copilărie..despre suflete care uită să-și trăiască prezentul, pentru că au rămas suspendați într-un trecut dureros. Un trecut cu multe umbre, lacrimi și angoase. Un trecut locuit de părinți inconștienți. Frustrați, nefericiți, dar totuși PĂRINȚI. Adulți care cred că educația se poate asigura cu violență-verbală, fizică, cu note mari ori cu investiții materiale. Oameni nefericiți care cresc alți oameni-și mai nefericiți. Oameni care nu se mai iubesc, dar aleg să rămână împreună ”de dragul copiilor.” Căsnicii eșuate dar neasumate. Rezultatul?
Niște suflete ce vor trăi zbuciumat, confuz, din inerție...așa, ca părinții lor. Niște oameni care-și caută locul în propria lor viață, dar și-l găsesc cu greu din pricina angoaselor-nedepășite- din copilărie.
Aș recomanda cartea aceasta tuturor părinților. Tuturor adulților care intră în contact cu copiii, cu adolescenții. Au sufletul firav, au nevoie de atenție și de prezență și nu de niște adulți nepăsători care lovesc, care strigă și cred că așa ”și-au făcut datoria.”
Amintirile din copilărie ne ”urmăresc” toată viața. Ar fi ideal să fie unele frumoase. Ele generează stima de sine, momente de fericire și încrederea că va fi bine. Pentru că da, mulți dintre adulții nefericiți de azi sunt copiii traumatizați de ieri. Mi-ar fi plăcut să spun că ceea ce am citit în această carte este doar ”poveste.” Dar nu, nu este. Este parte din realitate. De ce spun asta? Pentru că am identificat în rândul elevilor mei povești asemănătoare. Noi îi ajutăm așa cum putem. Îi ascultăm, îi îndrumăm către psiholog, dar dragostea autentică ar trebui să vină de-acasă. Un ”acasă” normal, unde domnește încrederea, respectul și iubirea.
Cartea aceasta mi-a reamintit multe, multe lucruri. Mai ales cât de mult îmi iubesc și îmi respect mama.
Ah, și cât de mult ar trebui să apreciem PREZENTUL!
”De obicei crezi că ai timp, că ceea ce ai stricat azi ai timp să repari mâine, că tot ceea ce nu ai spus azi, vei avea timp să zici mâine, poimâine, cândva. Dar adevărul e că n-ai.
'Am timp, am timp', îți repeți ca o moară stricată, iar la un moment dat constați că timpul e singurul care-ți lipsește. 'O să spun', 'O să fac', 'O să', mereu la viitor, de parcă ăsta e singurul timp pe care-l știi. Însă el, mârșavul, N-O SĂ te aștepte niciodată. E singurul care-și vede de treaba lui, fără să încetinească.”
Camelia Cavadia, mulțumesc!
June 8, 2016
O carte care a venit în viața mea exact când aveam nevoie de ea - despre povara de a nu putea fi noi înşine, despre neacceptarea de sine, despre stima de sine scăzută și depozitarea imaginilor negative! Camelia nu ne oferă soluții, însă ne da posibilitatea să ne analizăm sufletele așa cum nu am mai făcut-o până acum. Remarcabilă, nu m-am putut desprinde de ea până la final!
Mulțumesc, Camelia!
Mulțumesc, Camelia!
January 18, 2018
Uimitoare media mult prea mare pe care o are aceasta carte.
Este doar o alta drama de cartier, expusa detaliat intr-o insiruire de fapte enumerate indecent, fara sustinerea unei minime analize psihologice.
Personajele sunt usor de uitat, nu se remarca prin nimic, nu au nicio statura, sunt aproape invizibile.
In opinia mea cartea nu poate fi o considerata ca are vreo urma de valoare literara.
Este doar o alta drama de cartier, expusa detaliat intr-o insiruire de fapte enumerate indecent, fara sustinerea unei minime analize psihologice.
Personajele sunt usor de uitat, nu se remarca prin nimic, nu au nicio statura, sunt aproape invizibile.
In opinia mea cartea nu poate fi o considerata ca are vreo urma de valoare literara.
April 6, 2020
Mai, ce carte! Asa m-a intristat si m-a rascolit...
Eu de regula nu citesc scriitori romani, dar Cavadia mi-a tot fost recomandata, si am zis bine, fie! Ei na ca a fost. Din plin. Prezinta niste vieti si niste personaje asa autentice, cum rar am intalnit. Subiectul nu e unul nestiut, cate familii oare nu se confrunta azi cu violenta domestica, tati alcoolici, mame supuse, copii abuzati care devin adulti cu probleme, insa modul in care este relatat totul este atat de real incat am simtit suferinta si neputinta Emei. Am inteles-o. A purtat pe umeri povara intregii lumi, doamne ce s-a mai perpelit toata viata! Cavadia are ceva special, ma bucur ca am intalnit-o si regret ca nu am facut-o mai devreme. Va recomand sa descoperiti mastile fricii, inca nu pot sa dau drumul povestii. Frica voastra ce masca poarta?
Eu de regula nu citesc scriitori romani, dar Cavadia mi-a tot fost recomandata, si am zis bine, fie! Ei na ca a fost. Din plin. Prezinta niste vieti si niste personaje asa autentice, cum rar am intalnit. Subiectul nu e unul nestiut, cate familii oare nu se confrunta azi cu violenta domestica, tati alcoolici, mame supuse, copii abuzati care devin adulti cu probleme, insa modul in care este relatat totul este atat de real incat am simtit suferinta si neputinta Emei. Am inteles-o. A purtat pe umeri povara intregii lumi, doamne ce s-a mai perpelit toata viata! Cavadia are ceva special, ma bucur ca am intalnit-o si regret ca nu am facut-o mai devreme. Va recomand sa descoperiti mastile fricii, inca nu pot sa dau drumul povestii. Frica voastra ce masca poarta?
February 7, 2022
Ori de câte ori pun mâna pe o carte scrisă de o autoare română, sper din tot sufletul să nu fie o telenovelă. Nu mi-a ieșit nici de data asta. Cartea asta-i o telenovelă.
Am avut același sentiment de frustrare ca atunci când am citit Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni. Același stil, aceeași tipologie de personaj feminin extrem de egoist, aceleași „lecții de viață”. Oare asta vinde la noi în țară, asta se caută? Că altfel nu-mi explic scorul de pe Goodreads și recenziile laudative.
Eram pornită să-i dau cărții 3 stele, mai mult pentru începutul puternic și pentru premisă, dar apoi a venit finalul. Oarecum previzibil, dar am sperat totuși că nu va fi chiar atât de leneș. Cartea s-a teminat în cel mai indolent mod posibil, brusc, fără o rezolvare a firelor narative, fără o concluzie. A fost cea mai facilă metodă de a încheia romanul și cea mai... degeaba.
Spuneam că mi-a plăcut începutul. Dureros, bine scris, m-a transportat acolo, am început să simpatizez cu Ema, cu David (mai puțin cu Sofia, care a fost doar gri pe tot parcursul poveștii). Primele pagini m-au marcat puternic, am simțit în sânge fiecare palmă și fiecare vorbă. Apoi, de pe la pagina 50 încolo, lucrurile se duc pe copcă. Scriitura devine fadă, dialogurile banale și fără sens, de multe ori nerealiste. E o amestecătură între aspecte descrise în detaliu micro (ce fel de sandvișuri îi face Ema lui David) la perioade întregi de timp sărite. Uneori am avut impresia că autoarea și-a încercat prea mult penița, ducând frazele în penibil („O lacrimă perlată a început să-mi curgă pe obraz.”), alteori frazele sunt absolut banale, seci.
M-am simțit ținută de mână tot timpul, dusă acolo unde a vrut scriitoarea, dar nu într-un mod în care să lași cititorul să înțeleagă singur, ci explicându-i fățiș totul, ca la copiii mici. Nu-mi place genul acesta de scriitură, unde nu sunt lăsată să bântui, ci mi se trasează o direcție de la care nu pot să mă abat și mi se spune ca la grădiniță cum stau lucrurile și ce trebuie să înțeleg din ele.
Nu mi-au plăcut nici personajele. Credibilitate zero, iar în afară de Ema și (pe alocuri) de David, restul nu au față, sunt gri. Ni se spune că Victor e un om bun de atâtea ori încât ajungi să crezi că ascunde ceva. Nimic nu este lăsat să se desfășoare, nu ne putem da seama cum sunt personajele din acțiunile lor, ci ni se spune direct ce trebuie să credem despre ele. Iar Ema e genul de personaj „eu eu eu”, egoistă, narcisistă, căreia îi place să sufere doar de dragul de a fi în centrul atenției, fără a face niciodată ceva pentru a-și îmbunătăți viața, pentru a depăși traumele.
Îmi pare rău că nu pot să scriu ceva mai bun. O urmăresc pe autoare pe social media și chiar mi-am dorit să citesc o carte de-ale ei, mai ales văzând și recenziile de aici. Dar romanul ăsta nu mi-a adus decât frustrare și pe alocuri râs isteric din cauza absurdității situațiilor și dialogurilor. Cartea putea fi mult mai mult, dar s-a blocat în „hai să scriem o poveste despre abuz, că asta vinde bine”.
Am avut același sentiment de frustrare ca atunci când am citit Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni. Același stil, aceeași tipologie de personaj feminin extrem de egoist, aceleași „lecții de viață”. Oare asta vinde la noi în țară, asta se caută? Că altfel nu-mi explic scorul de pe Goodreads și recenziile laudative.
Eram pornită să-i dau cărții 3 stele, mai mult pentru începutul puternic și pentru premisă, dar apoi a venit finalul. Oarecum previzibil, dar am sperat totuși că nu va fi chiar atât de leneș. Cartea s-a teminat în cel mai indolent mod posibil, brusc, fără o rezolvare a firelor narative, fără o concluzie. A fost cea mai facilă metodă de a încheia romanul și cea mai... degeaba.
Spuneam că mi-a plăcut începutul. Dureros, bine scris, m-a transportat acolo, am început să simpatizez cu Ema, cu David (mai puțin cu Sofia, care a fost doar gri pe tot parcursul poveștii). Primele pagini m-au marcat puternic, am simțit în sânge fiecare palmă și fiecare vorbă. Apoi, de pe la pagina 50 încolo, lucrurile se duc pe copcă. Scriitura devine fadă, dialogurile banale și fără sens, de multe ori nerealiste. E o amestecătură între aspecte descrise în detaliu micro (ce fel de sandvișuri îi face Ema lui David) la perioade întregi de timp sărite. Uneori am avut impresia că autoarea și-a încercat prea mult penița, ducând frazele în penibil („O lacrimă perlată a început să-mi curgă pe obraz.”), alteori frazele sunt absolut banale, seci.
M-am simțit ținută de mână tot timpul, dusă acolo unde a vrut scriitoarea, dar nu într-un mod în care să lași cititorul să înțeleagă singur, ci explicându-i fățiș totul, ca la copiii mici. Nu-mi place genul acesta de scriitură, unde nu sunt lăsată să bântui, ci mi se trasează o direcție de la care nu pot să mă abat și mi se spune ca la grădiniță cum stau lucrurile și ce trebuie să înțeleg din ele.
Nu mi-au plăcut nici personajele. Credibilitate zero, iar în afară de Ema și (pe alocuri) de David, restul nu au față, sunt gri. Ni se spune că Victor e un om bun de atâtea ori încât ajungi să crezi că ascunde ceva. Nimic nu este lăsat să se desfășoare, nu ne putem da seama cum sunt personajele din acțiunile lor, ci ni se spune direct ce trebuie să credem despre ele. Iar Ema e genul de personaj „eu eu eu”, egoistă, narcisistă, căreia îi place să sufere doar de dragul de a fi în centrul atenției, fără a face niciodată ceva pentru a-și îmbunătăți viața, pentru a depăși traumele.
Îmi pare rău că nu pot să scriu ceva mai bun. O urmăresc pe autoare pe social media și chiar mi-am dorit să citesc o carte de-ale ei, mai ales văzând și recenziile de aici. Dar romanul ăsta nu mi-a adus decât frustrare și pe alocuri râs isteric din cauza absurdității situațiilor și dialogurilor. Cartea putea fi mult mai mult, dar s-a blocat în „hai să scriem o poveste despre abuz, că asta vinde bine”.
February 18, 2022
"Stii vreodata ce vei deveni? Stii vreodata ca nu te vei transforma in ceea ce ai urat mai mult la altii? Nu, nu-ti ofera nimeni garantii. Certitudinile sunt pentru prosti. Sunt pentru cei care se cred deasupra slabiciunilor, a ceea ce ne face vulnerabili. Sunt pentru infatuatii care se cred puternici si dispretuiesc omenescul din noi. A spune ca tu nu vei face niciodata una sau alta e ca si cum ti-ai provoca destinul. Eu una n-am avut niciodata certitudini. Am avut doar indoieli, frici, nesigurante. N-a fost bine nici asa. Nu ma dau exemplu. Spun doar ca am trait mereu cu frica de a nu deveni ca ei."
Am inceput sa citesc "Mastile fricii" constienta ca aceasta carte va trezi in mine sentimente si amintiri mult prea personale pentru a le putea explica aici. Stiam dinainte cam ce teme abordeaza autoarea si nu am fost deloc surprinsa cand, pe parcursul lecturii, mi s-au perindat prin fata ochilor anumite scene si am trait la intensitate maxima fiecare paragraf, fiecare pagina. Am empatizat cu unele personaje, le-am simtit frica, le-am impartasit nesigurantele, le-am gustat intunecimea. M-am indignat pentru a mia oara si nu incetez nici acum sa ma intreb de ce exista astfel de oameni pe lume, de ce se permit astfel de situatii, de ce majoritatea oamenilor tac, indura, accepta si chiar incurajeaza (!!!) ceva ce trebuie smuls de la radacina. La ce ma refer mai exact si despre ce este vorba in carte? Despre: comportamente toxice, abuz fizic si psihic, traume la care sunt supusi copiii de la o varsta frageda, familii disfunctionale si tipare comportamentale nesanatoase care se mostenesc in familie si sunt trimise mai departe generatiilor urmatoare, care ar trebui sa nu cunoasca raul, pentru ca la randul lor tot rau vor oferi. Lectura este una delicata, incomoda ( in special daca te-ai confruntat cu situatii asemanatoare, dar cu atat mai necesara), rascolitoare. Avem tare mult nevoie de astfel de carti, iar faptul ca exista oameni care sa deschida aceste subiecte delicate, de care marea majoritate a oamenilor se feresc, caci nu le inteleg, ori poate chiar le cunosc, insa le neaga cu nonsalanta, ma face sa cred ca mai exista speranta.
Cartea este dura, te misca, te induioseaza, te revolta. Scriitura este una care impresioneaza prin temele atinse. Nu este o lectura lejera, relaxanta, insa este o lectie de viata si de empatie. Cu ce gand am ramas dupa finalizarea ei? Unul pe care il cunosteam de ceva vreme: unii oameni nu merita sa fie parinti ! Cititi-o, da de gandit !
Am inceput sa citesc "Mastile fricii" constienta ca aceasta carte va trezi in mine sentimente si amintiri mult prea personale pentru a le putea explica aici. Stiam dinainte cam ce teme abordeaza autoarea si nu am fost deloc surprinsa cand, pe parcursul lecturii, mi s-au perindat prin fata ochilor anumite scene si am trait la intensitate maxima fiecare paragraf, fiecare pagina. Am empatizat cu unele personaje, le-am simtit frica, le-am impartasit nesigurantele, le-am gustat intunecimea. M-am indignat pentru a mia oara si nu incetez nici acum sa ma intreb de ce exista astfel de oameni pe lume, de ce se permit astfel de situatii, de ce majoritatea oamenilor tac, indura, accepta si chiar incurajeaza (!!!) ceva ce trebuie smuls de la radacina. La ce ma refer mai exact si despre ce este vorba in carte? Despre: comportamente toxice, abuz fizic si psihic, traume la care sunt supusi copiii de la o varsta frageda, familii disfunctionale si tipare comportamentale nesanatoase care se mostenesc in familie si sunt trimise mai departe generatiilor urmatoare, care ar trebui sa nu cunoasca raul, pentru ca la randul lor tot rau vor oferi. Lectura este una delicata, incomoda ( in special daca te-ai confruntat cu situatii asemanatoare, dar cu atat mai necesara), rascolitoare. Avem tare mult nevoie de astfel de carti, iar faptul ca exista oameni care sa deschida aceste subiecte delicate, de care marea majoritate a oamenilor se feresc, caci nu le inteleg, ori poate chiar le cunosc, insa le neaga cu nonsalanta, ma face sa cred ca mai exista speranta.
Cartea este dura, te misca, te induioseaza, te revolta. Scriitura este una care impresioneaza prin temele atinse. Nu este o lectura lejera, relaxanta, insa este o lectie de viata si de empatie. Cu ce gand am ramas dupa finalizarea ei? Unul pe care il cunosteam de ceva vreme: unii oameni nu merita sa fie parinti ! Cititi-o, da de gandit !
August 11, 2019
Am descoperit încă o scriitoare româncă care scrie bine
May 28, 2024
Ar trebui, poate, să spun: „atenție, carte care v-ar putea afecta emoțional!” la fel ca înaintea buletinelor de știri despre acte de violență de o cruzime greu de închipuit. Poate de asta am avansat atât de greu cu lectura ei, aveam nevoie după fiecare parte să las lucrurile să se așeze o vreme și să-mi fac curaj să ascult mai departe (am ascultat-o pe Voxa, în lectura autoarei).
Scrisă sub formă de jurnal, cartea este o mărturie cutremurătoare despre o copilărie plină de abuzuri și despre felul profund în care acestea au modelat caracterul, comportamentul și viitorul celor trei frați: David (băiatul cel mare și protectorul familiei), Ema (mijlocia și naratoarea) și Sofia (fata cea mică). „Măștile fricii” ilustrează foarte bine felul în care trauma transgenerațională se transmite și cum, adesea, iese la iveală în moduri evidente, iar alteori în moduri subtile, dar care fac la fel de mult rău. Pe parcursul mărturisirii, Ema caută răspunsuri, dar nu le primește niciodată, cel puțin nu în forma pe care și-ar fi dorit-o ea. Frustrarea ei se adună și, în cele din urmă, se transformă în resemnare. Mi-a fost greu să empatizez cu Ema, e ca și cum și-a scris povestea în așa fel încât să n-o facem, pentru că simțea că nu merită. De altfel, viața ei întreagă este trăită în umbra acestui „nu merit” și parcă face tot posibilul să saboteze dragostea celor din jur față de ea.
„Cine spune că nu există dragoste la prima vedere își provoacă destinul. Îndrăgostirea asta nu e ceva de care să te poți feri. Se întâmplă pe loc și știi că orice ai face, vei fi cu gândul la acel moment.”
„Cât nu cunoști adevărul poți construi toate scenariile de care ai nevoie. Poți găsi toate explicațiile care să-ți convină, toate motivele care să te disculpe, toate luminile care să-l înfrumusețeze. Adevărul nu e niciodată unul singur și nu e nici același pentru toată lumea. El se modifică în timp, se tulbură sau se clarifică în funcție de partea pe care o privești. Oricum ar fi, adevărul nu dispare niciodată. Există în fiecare dintre noi, după cum există și în afara noastră. Numai curajoșii au puterea de a-l privi în ochi. Oricât de mare ar fi tentația de a-l cunoaște, întotdeauna va exista și frica provocată de aflarea lui.”
„În fiecare dintre există un robot care preia frâiele când suntem doborâți. Fără el am fi niște păpuși stricate, rămase fără baterie, în mijlocul unor secunde oarecare, căzute într-o inerție hidoasă ce ne lasă cu dedesubturile la vedere, cu gurile strâmbe, cu pleoapele căzute, cu mâinile încovoiate. M-am trezit pur și simplu făcând lucrurile care trebuiau făcute, spunând cuvintele care trebuiau spuse. Robotul a preluat controlul și m-a scos la liman.”
„Cu unele lucruri poate e mai bine să te lupți toată viața dacă știi că, ascunzându-le, le faci un bine celor din jur.”
Scrisă sub formă de jurnal, cartea este o mărturie cutremurătoare despre o copilărie plină de abuzuri și despre felul profund în care acestea au modelat caracterul, comportamentul și viitorul celor trei frați: David (băiatul cel mare și protectorul familiei), Ema (mijlocia și naratoarea) și Sofia (fata cea mică). „Măștile fricii” ilustrează foarte bine felul în care trauma transgenerațională se transmite și cum, adesea, iese la iveală în moduri evidente, iar alteori în moduri subtile, dar care fac la fel de mult rău. Pe parcursul mărturisirii, Ema caută răspunsuri, dar nu le primește niciodată, cel puțin nu în forma pe care și-ar fi dorit-o ea. Frustrarea ei se adună și, în cele din urmă, se transformă în resemnare. Mi-a fost greu să empatizez cu Ema, e ca și cum și-a scris povestea în așa fel încât să n-o facem, pentru că simțea că nu merită. De altfel, viața ei întreagă este trăită în umbra acestui „nu merit” și parcă face tot posibilul să saboteze dragostea celor din jur față de ea.
„Cine spune că nu există dragoste la prima vedere își provoacă destinul. Îndrăgostirea asta nu e ceva de care să te poți feri. Se întâmplă pe loc și știi că orice ai face, vei fi cu gândul la acel moment.”
„Cât nu cunoști adevărul poți construi toate scenariile de care ai nevoie. Poți găsi toate explicațiile care să-ți convină, toate motivele care să te disculpe, toate luminile care să-l înfrumusețeze. Adevărul nu e niciodată unul singur și nu e nici același pentru toată lumea. El se modifică în timp, se tulbură sau se clarifică în funcție de partea pe care o privești. Oricum ar fi, adevărul nu dispare niciodată. Există în fiecare dintre noi, după cum există și în afara noastră. Numai curajoșii au puterea de a-l privi în ochi. Oricât de mare ar fi tentația de a-l cunoaște, întotdeauna va exista și frica provocată de aflarea lui.”
„În fiecare dintre există un robot care preia frâiele când suntem doborâți. Fără el am fi niște păpuși stricate, rămase fără baterie, în mijlocul unor secunde oarecare, căzute într-o inerție hidoasă ce ne lasă cu dedesubturile la vedere, cu gurile strâmbe, cu pleoapele căzute, cu mâinile încovoiate. M-am trezit pur și simplu făcând lucrurile care trebuiau făcute, spunând cuvintele care trebuiau spuse. Robotul a preluat controlul și m-a scos la liman.”
„Cu unele lucruri poate e mai bine să te lupți toată viața dacă știi că, ascunzându-le, le faci un bine celor din jur.”
January 23, 2020
Am aruncat o privire prin celelalte recenzii referitoare la aceasta carte, sunt și ratinguri de 1⭐🙄, unele persoane caută capodopere de geniu literar
în spatele unui subiect sensibil, care trebuie să ajungă la sufletul majorități nu filozofilor🙈, eu sunt un om simplu un cititor și mai simplu care nu am nevoie de mesaje criptate într-o carte. Cel mai des într-o zi mi se atribuie cuvântul "mami", și-n cartea asta am găsit o parte din fricile mele, să nu devin ca mama mea, deși nu am urmat un curs al "mamicitiei" sunt sigura că la un examen pic proba cea mai importantă și anume am devenit ca ea, e o luptă și în mine să o las în spate pe ea și să îmi cresc copilul în funcție de nevoile lui, chiar încerc să fac asta nu reușesc mereu, cum și Ema a constatat că a devenit tatăl ei oarecum, deși nu și-a bătut copii aceștia îi cauta aprobarea din priviri la orice 🙈aici iar m-am văzut pe mine am reușit să îi plantez fără voia mea fiului meu neîncrederea și el îmi caută aprobarea din priviri deși nu i-am atins un fir. Părinții noștri au fost copii și fără vreo dorință, doar cea impusă de societate au devenit, am crescut sub acoperișul unor copii care nu au știut să ne crească tocmai sănătos, acum noi am crescut și am devenit părinți, nu știm ce cale să urmam, deși ne spune pe la știri sau prin sondaje, involuntar ajungem să călcăm cam pe aceleași urme ale părinților noștri, chiar dacă azi avem pantofi mai moderni și poate tocul nu se înfige în inima copiilor. M-a impresionat și cred că e destinată mamelor aceasta carte în primul rând, nu este scrisă pentru critici literari poate, chiar și eu am sesizat câteva probleme de tonalitate a personajelor, dar nu am făcut din asta o tragedie, tragedia este în viata noastră, cei care tragem geamantanul cu frici și angoase. Mulțumesc Camelia Cavalia, mulțumesc, mulțumesc și din nou mulțumesc pentru cartea asta😍
în spatele unui subiect sensibil, care trebuie să ajungă la sufletul majorități nu filozofilor🙈, eu sunt un om simplu un cititor și mai simplu care nu am nevoie de mesaje criptate într-o carte. Cel mai des într-o zi mi se atribuie cuvântul "mami", și-n cartea asta am găsit o parte din fricile mele, să nu devin ca mama mea, deși nu am urmat un curs al "mamicitiei" sunt sigura că la un examen pic proba cea mai importantă și anume am devenit ca ea, e o luptă și în mine să o las în spate pe ea și să îmi cresc copilul în funcție de nevoile lui, chiar încerc să fac asta nu reușesc mereu, cum și Ema a constatat că a devenit tatăl ei oarecum, deși nu și-a bătut copii aceștia îi cauta aprobarea din priviri la orice 🙈aici iar m-am văzut pe mine am reușit să îi plantez fără voia mea fiului meu neîncrederea și el îmi caută aprobarea din priviri deși nu i-am atins un fir. Părinții noștri au fost copii și fără vreo dorință, doar cea impusă de societate au devenit, am crescut sub acoperișul unor copii care nu au știut să ne crească tocmai sănătos, acum noi am crescut și am devenit părinți, nu știm ce cale să urmam, deși ne spune pe la știri sau prin sondaje, involuntar ajungem să călcăm cam pe aceleași urme ale părinților noștri, chiar dacă azi avem pantofi mai moderni și poate tocul nu se înfige în inima copiilor. M-a impresionat și cred că e destinată mamelor aceasta carte în primul rând, nu este scrisă pentru critici literari poate, chiar și eu am sesizat câteva probleme de tonalitate a personajelor, dar nu am făcut din asta o tragedie, tragedia este în viata noastră, cei care tragem geamantanul cu frici și angoase. Mulțumesc Camelia Cavalia, mulțumesc, mulțumesc și din nou mulțumesc pentru cartea asta😍
May 23, 2018
"Iertarea de sine e singurul lucru pe care nu-l poate face un om, dar îl ajută iertarea celorlalți."
Un roman trist, dur și tranșant. Personajele sunt atât de bine conturate, încât nu ai ce le reproșa. Cât e de trist să nu te simți iubit niciodată, să mori și să nu cunoști acest sentiment câtuși de puțin.
Abuzul fizic și emoțional schilodește oameni. Suferința și teama continuă le secătuiește orice fărâmă de speranță și de liniște sufletească. Datorită acestui roman îmi voi reevalua relația mea cu cei dragi mie.
Traumele din copilărie, frică teribilă că peste un minut habar nu ai ce te așteaptă, sufocă iubirea, pacea interioară și tot ce-i mai frumos în oameni. Of, cartea asta mi-a zguduit tot universul meu emotiv. Greu să înțeleg așa ceva, dar îmi dau seama cât poate fi de dureros.
Romanul e foarte bine scris, fluid, cursiv, o plăcere să-l citești. Spor să aveți!
"Am fost mereu în așteptarea acelei vieți care să mi se potrivească, dar am uitat s-o trăiesc pe cea pe care o aveam."
Un roman trist, dur și tranșant. Personajele sunt atât de bine conturate, încât nu ai ce le reproșa. Cât e de trist să nu te simți iubit niciodată, să mori și să nu cunoști acest sentiment câtuși de puțin.
Abuzul fizic și emoțional schilodește oameni. Suferința și teama continuă le secătuiește orice fărâmă de speranță și de liniște sufletească. Datorită acestui roman îmi voi reevalua relația mea cu cei dragi mie.
Traumele din copilărie, frică teribilă că peste un minut habar nu ai ce te așteaptă, sufocă iubirea, pacea interioară și tot ce-i mai frumos în oameni. Of, cartea asta mi-a zguduit tot universul meu emotiv. Greu să înțeleg așa ceva, dar îmi dau seama cât poate fi de dureros.
Romanul e foarte bine scris, fluid, cursiv, o plăcere să-l citești. Spor să aveți!
"Am fost mereu în așteptarea acelei vieți care să mi se potrivească, dar am uitat s-o trăiesc pe cea pe care o aveam."
October 20, 2018
E posibil oare să te bucuri de înmormântarea propriului tată?...Se pare că da. Trei copii terorizați şi bătuți crunt de propriul tată, îngroziți şi mutilați sufleteşte. Istoria unei familii, în care abuzul fizic şi emoțional lasă urme extrem de adânci, pe viață. Ajung adulți încorsetați de traumele copilăriei. Se mai pot regăsi pe ei inşişi, mai pot fi fericiți, împăcați cu eul lăuntric?
Un roman psihologic hipnotizant, o carte plină de cuvinte ce-nfioară, cuvinte ce cântăresc plumb şi au gust de fiere, cuvinte ce mângâie, cuvinte ce dor şi scot lacrimi de groază, de milă, de neputință.
O lectură de-o intensitate sufocantă, ce-ți taie din inimă cu precizia unui medic chirurg profesionist, o carte plină de-un sadism melodic ce-nfioară carnea pe tine.
Pe cât de tare mi-a făcut sufletul flenduri, pe atât de tare am adorat stilul Cameliei Cavadia de-a scrie: tranşant, extrem de atrăgător şi original. Cinci stele e puțin, mult prea puțin...
Un roman psihologic hipnotizant, o carte plină de cuvinte ce-nfioară, cuvinte ce cântăresc plumb şi au gust de fiere, cuvinte ce mângâie, cuvinte ce dor şi scot lacrimi de groază, de milă, de neputință.
O lectură de-o intensitate sufocantă, ce-ți taie din inimă cu precizia unui medic chirurg profesionist, o carte plină de-un sadism melodic ce-nfioară carnea pe tine.
Pe cât de tare mi-a făcut sufletul flenduri, pe atât de tare am adorat stilul Cameliei Cavadia de-a scrie: tranşant, extrem de atrăgător şi original. Cinci stele e puțin, mult prea puțin...
February 26, 2024
"Ziua cea mai fericită din viața mea a fost nu aceea în care m-am măritat sau cele în care s-au născut copiii mei, ci aceea în care a murit tatăl meu."
O carte care începe cu o astfel de afirmație nu poate decât să stârnească ceva foarte puternic: curiozitate, groază sau pur și simplu nevoia de a înțelege. E o carte dură despre traumele din copilărie care nu se vindecă niciodată și care într-un fel sau altul ies la iveală în viaţa adultului. Ce e mai dureros e că victimele unor comportamente agresive devin la rândul lor agresori iar lanțul nu se termină niciodată. Frica poate lua multe "măști" de la autodistrugere și depresie la control excesiv și oprimare dar în final cea mai mare frică este aceea că și tu te vei transforma în ceea ce urăști mai mult.
E genul de lectură care te pune pe gânduri și te face să îți reevaluezi propriul comportament în familie.
O carte care începe cu o astfel de afirmație nu poate decât să stârnească ceva foarte puternic: curiozitate, groază sau pur și simplu nevoia de a înțelege. E o carte dură despre traumele din copilărie care nu se vindecă niciodată și care într-un fel sau altul ies la iveală în viaţa adultului. Ce e mai dureros e că victimele unor comportamente agresive devin la rândul lor agresori iar lanțul nu se termină niciodată. Frica poate lua multe "măști" de la autodistrugere și depresie la control excesiv și oprimare dar în final cea mai mare frică este aceea că și tu te vei transforma în ceea ce urăști mai mult.
E genul de lectură care te pune pe gânduri și te face să îți reevaluezi propriul comportament în familie.
December 27, 2022
In mare, mi-a placut - traumele si anxietatile dobandite in copilarie sunt subiecte ce merita sa fie prezentate si dezbatute, insa de mai multe ori conversatiile personajelor, limbajul si anumite descrieri inutile m-au scos din poveste.
"Cat nu cunosti adevarul poti construi toate scenariile de care ai nevoie. Poti gasi toate explicatiile care sa-ti convina, toate motivele care sa te disculpe, toate luminile care sa-l infrumuseteze. Adevarul nu e niciodata unul singur si nu e nici acelasi pentru toata lumea. El se modifica in timp, se tulbura sau se clarifica in functie de partea pe care o privesti. Oricum ar fi, adevarul nu dispare niciodata, exista in fiecare dintre noi, dupa cum exista si-n afara noastra. Numai curajosii au puterea de a-l privi in ochi. Oricat de mare ar fi tentatia de a-l cunoaste, intotdeauna va exista si frica provocata de aflarea lui."
"Cat nu cunosti adevarul poti construi toate scenariile de care ai nevoie. Poti gasi toate explicatiile care sa-ti convina, toate motivele care sa te disculpe, toate luminile care sa-l infrumuseteze. Adevarul nu e niciodata unul singur si nu e nici acelasi pentru toata lumea. El se modifica in timp, se tulbura sau se clarifica in functie de partea pe care o privesti. Oricum ar fi, adevarul nu dispare niciodata, exista in fiecare dintre noi, dupa cum exista si-n afara noastra. Numai curajosii au puterea de a-l privi in ochi. Oricat de mare ar fi tentatia de a-l cunoaste, intotdeauna va exista si frica provocata de aflarea lui."
October 12, 2020
Pot spune ca sunt ravasita total. Nu ma indoiam ca aceasta autoare ma va surprinde, insa in felul acesta?
Nu cred ca ma pot exprima atat de bine incat sa descriu ceea ce mi-a transmis aceasta carte dar atat am de spus:
- am trait odata cu personajul.
- m-a facut sa o las din mana fiindca imi era greu sa continui datorita intensitatii a ceea ce imi transmitea.
- a spus un mare adevar, in fiecare din noi zace ceva ce nici noi nu stim ca este acolo.
- mi-a confirmat ceea ce deja credeam, niciodata nu vom putea cunoaste o persoana pe deplin, este mult mai mult decat ceea ce ne va arata, intotdeauna.
- timpul..nu este de partea noastra si orice actiune lasa urme pentru totdeauna, ireparabile.
Va las sa descoperiti singuri restul, va recomand!❤
Nu cred ca ma pot exprima atat de bine incat sa descriu ceea ce mi-a transmis aceasta carte dar atat am de spus:
- am trait odata cu personajul.
- m-a facut sa o las din mana fiindca imi era greu sa continui datorita intensitatii a ceea ce imi transmitea.
- a spus un mare adevar, in fiecare din noi zace ceva ce nici noi nu stim ca este acolo.
- mi-a confirmat ceea ce deja credeam, niciodata nu vom putea cunoaste o persoana pe deplin, este mult mai mult decat ceea ce ne va arata, intotdeauna.
- timpul..nu este de partea noastra si orice actiune lasa urme pentru totdeauna, ireparabile.
Va las sa descoperiti singuri restul, va recomand!❤
October 5, 2019
O bijuterie a literaturii romane contemporane, Mastile fricii m-a impresionat pana la lacrimi, desi stiam cat de profund si frumos scrie autoarea. Ma asteptam la un roman cu impact emotional puternic, dar m-a lasat fara cuvinte. M-am simtit atat de neputincioasa si i-am urmarit povestea Emei plina de tristetea ca exista astfel de familii, ca romanul acesta intruchipeaza o realitate atat de trista din multe case romanesti, si cu teama ca nici acum, la atatia ani de la comunism, nu am scapat de conceptiile invechite si de mentalitatea bolnavicioasa.
Trebuie citit si inteles, inmagazinat in minte si in inima, dat mai departe si pretuit, pentru ca fiecare avem cate ceva de invatat din el.
Trebuie citit si inteles, inmagazinat in minte si in inima, dat mai departe si pretuit, pentru ca fiecare avem cate ceva de invatat din el.
December 6, 2018
Măștile fricii de Camelia Cavadia este un roman sfâșietor prin senzația de neputință și de frică ce persistă pe tot parcursul lecturii. Nu știam la ce să mă aștept atunci când am deschis volumul, dar cert este că nu am putut să las cartea până când nu am terminat-o; autoarea are un stil captivant de a scrie, cu siguranță voi mai citi alte cărți semnate de dumneaei.
Recenzia o găsiți aici.
Recenzia o găsiți aici.
November 27, 2018
“Frica e primul lucru pe care-l vad in fata.Ma asteapta in fiecare dimineata,la marginea patului gata sa ma ia-n primire imediat ce deschid ochii. Ii simt respiratia taioasa pe obraji, mirosul terifiant de moarte si stiu ca oricat de mult m-as feri, nu voi scapa de ea”.
O lectura dura, apasatoare care pune in lumina relatia parinte-copil si modul in care o copilarie nefericita isi poate pune amprenta asupra evolutiei individului ca si adult.
O lectura dura, apasatoare care pune in lumina relatia parinte-copil si modul in care o copilarie nefericita isi poate pune amprenta asupra evolutiei individului ca si adult.
January 22, 2020
4,5.
O carte care m-a ținut cu sufletul la gură. Însă Ema mi-a tocat toți nervii cu egoismul și fricile ei. Cred că cel mai tare m-a enervat faptul că nu a încercat niciodată să se vindece cu adevărat. 😅
O carte care m-a ținut cu sufletul la gură. Însă Ema mi-a tocat toți nervii cu egoismul și fricile ei. Cred că cel mai tare m-a enervat faptul că nu a încercat niciodată să se vindece cu adevărat. 😅
June 25, 2016
Imi este imposibil sa spun ceva despre carte.Sper sa nu fi venit prea tarziu pentru a mai invata ceva din ea.
September 10, 2024
Tristă, dură, profundă
„Oricât de insuportabil ar fi, uneori adevărul este singurul care mai poate da vieții un sens. Absența lui aruncă o lumină falsă chiar și asupra lucrurilor care au fost cândva adevărate.”
„Oricât de insuportabil ar fi, uneori adevărul este singurul care mai poate da vieții un sens. Absența lui aruncă o lumină falsă chiar și asupra lucrurilor care au fost cândva adevărate.”
February 22, 2023
"Oricât de insuportabil ar fi, uneori adevărul este singurul care mai poate da vietii un sens. Absenta lui arunca o lumina falsa chiar si asupra lucrurilor care au fost cândva adevărate."
"Cea mai comuna forma a disperării este sa nu fii cine esti cu adevărat."
"Cea mai comuna forma a disperării este sa nu fii cine esti cu adevărat."
September 7, 2020
În secolul în care parentingul devine o tema din ce în ce mai discutată, abordată și adoptată de adulții părinți, de psihologi și nu numai, Măștile fricii vine ca o palmă usturătoare care te trezește la crunta realitate pe care mulți au trăit-o sau încă o trăiesc.
Pe blog am elaborat câteva impresii.
https://citibila.com/2020/08/18/camel...
Pe blog am elaborat câteva impresii.
https://citibila.com/2020/08/18/camel...
July 14, 2020
Mi-a plăcut mult, deși Ema și mama ei mi-au cam dat bătăi de cap. Sunt lucruri pe care poate nu le pot înțelege pana nu ajung în situația data(și sper sa nu ajung vreodată) , însă cum sa stai atâția ani cu 3 copii care sunt agresați de tatăl lor? Ca mamă, cum poți să stai așa? Cred ca iubirea pentru copilul tău este mai presus de orice alt tip de iubire.
M-au intrigat mai multe lucruri în povestea asta, și pana la urma mi-am dat seama ca asa suntem noi. Ca ne dorim sa schimbam ceva, dar nu avem curaj. Cum ar zice autoarea: "De obicei crezi ca ai timp, ca ceea ce ai stricat azi poți repara mâine, ca tot ceea ce nu ai zis azi, vei avea timp sa zici mâine, poimâine, cândva. Dar adevărul e ca n-ai."
M-au intrigat mai multe lucruri în povestea asta, și pana la urma mi-am dat seama ca asa suntem noi. Ca ne dorim sa schimbam ceva, dar nu avem curaj. Cum ar zice autoarea: "De obicei crezi ca ai timp, ca ceea ce ai stricat azi poți repara mâine, ca tot ceea ce nu ai zis azi, vei avea timp sa zici mâine, poimâine, cândva. Dar adevărul e ca n-ai."
August 10, 2022
Un roman pe care l-as incadra in categoria fictiune terapeutica unde accentul se pune mai mult pe terapie (insiruirea a cat mai multe efecte psihologice ale violentei in familie asupra copiilor) decat pe fictiune (dezvoltarea unor personaje cu viata interioara, dialoguri si actiune nu doar credibile, dar si memorabile, o scriitura care sa gadile simturile cititorului etc.). Cartea e scrisa decent dar suna mai degraba a studiu de caz rezultat din psihanaliza (poate nici atat pentru ca pana si astea sunt mai calde si mai umane) decat a roman. Pe scurt, am simtit ca s-a plecat de la o definitie a traumei si s-au construit niste omuleti din paie care sa ilustreze definitia. Merita citit doar daca crezi ca ai nevoie sa inveti ceva despre subiect, in niciun caz pentru placerea lecturii.
June 24, 2016
”Mi-e frică de când mă știu. Mi-e frică de tot și de toate și mi-e frică să recunosc asta în gura mare. Dacă aș face-o, ar însemna că e adevărat. Și ar mai însemna că ea a învins.”
sunt doar un țurțure alcătuit din lacrimile înghețate pe obrajii mei.
5 stele e puțin, mult prea puțin.
sunt doar un țurțure alcătuit din lacrimile înghețate pe obrajii mei.
5 stele e puțin, mult prea puțin.
January 19, 2020
În acest sfârșit de săptămâna am ales să citesc încă un autor român, o lectură care m-a acaparat încă de la prima pagină!
Măștile fricii este o carte cu un mesaj puternic și tulburător, despre modul în care traumele din copilărie ajung să pună stăpânire pe tine și să te sufoce la maturitate.
Cartea ne dezvăluie trauma a trei frați crescuți în bătaie, în umilință, care se vor simți mereu inadaptați în viață după moartea tatălui lor violent!
Iată câteva fragmente pe care le-am însemnat în carte și care m-au pus pe gânduri:
❝ De obicei crezi că ai timp, că ceea ce ai stricat azi poți să repari mâine, că tot ceea ce nu ai spus azi, vei avea timp să zici mâine, poimâine, cândva. Dar adevărul e că n-ai. Iar la un moment dat constați că timpul e singurul care îți lipsește.
❝ Uneori răul e ca o ciumă, ajunge să stai în prezența lui și să te contaminezi.
❝ Întotdeauna știm să-i sfătuim pe ceilalți, dar suntem atât de nepricepuți în a ne ajuta pe noi înșine.
❝ Mi-e frică de când mă știu, mi-e frică de tot și de toate și mi-e frică să recunosc asta în gura mare.
❝ Singurătatea te face să vrei să intri și mai mult în tine. Să te întorci pe dos și să-ți cunoști fiecare centimetru, să te confrunți cu murdăria, să vezi ce s-a rupt, ce poate fi salvat.
❝ Știi vreodată că nu te vei transforma în ceea ce ai urât mai mult la alții?
❝ Puține lucruri le faci fiindcă așa crezi că e bine; le faci de fapt, pentru că nu poți altfel. Pentru multe din greșelile noastre, nu există explicații care să aibă sens. Există doar slăbiciuni pe care nu le poți învinge. Pentru că nu poți schimba în totalitate ceea ce ești. Oricât te-ai strădui.
O carte de 5 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Măștile fricii este o carte cu un mesaj puternic și tulburător, despre modul în care traumele din copilărie ajung să pună stăpânire pe tine și să te sufoce la maturitate.
Cartea ne dezvăluie trauma a trei frați crescuți în bătaie, în umilință, care se vor simți mereu inadaptați în viață după moartea tatălui lor violent!
Iată câteva fragmente pe care le-am însemnat în carte și care m-au pus pe gânduri:
❝ De obicei crezi că ai timp, că ceea ce ai stricat azi poți să repari mâine, că tot ceea ce nu ai spus azi, vei avea timp să zici mâine, poimâine, cândva. Dar adevărul e că n-ai. Iar la un moment dat constați că timpul e singurul care îți lipsește.
❝ Uneori răul e ca o ciumă, ajunge să stai în prezența lui și să te contaminezi.
❝ Întotdeauna știm să-i sfătuim pe ceilalți, dar suntem atât de nepricepuți în a ne ajuta pe noi înșine.
❝ Mi-e frică de când mă știu, mi-e frică de tot și de toate și mi-e frică să recunosc asta în gura mare.
❝ Singurătatea te face să vrei să intri și mai mult în tine. Să te întorci pe dos și să-ți cunoști fiecare centimetru, să te confrunți cu murdăria, să vezi ce s-a rupt, ce poate fi salvat.
❝ Știi vreodată că nu te vei transforma în ceea ce ai urât mai mult la alții?
❝ Puține lucruri le faci fiindcă așa crezi că e bine; le faci de fapt, pentru că nu poți altfel. Pentru multe din greșelile noastre, nu există explicații care să aibă sens. Există doar slăbiciuni pe care nu le poți învinge. Pentru că nu poți schimba în totalitate ceea ce ești. Oricât te-ai strădui.
O carte de 5 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
May 29, 2019
Să citesc această carte a fost o adevărată provocare pentru mine. Nu prea obișnuiesc să citesc cărți ale autorilor romani (și rău fac) dar mă bucur că am ajuns să o citesc tocmai pe aceasta.
Povestea tristă a celor 3 frați, victime ale abuzurilor unui tată alcoolic, m-a emotionat. O carte profundă care îți dă de gândit, în unele puncte am înțeles-o pe Ema, am și eu întrebări legate de viața mea, dacă o să ajung să fac bine ceea ce fac, dacă sunt o mamă bună pentru copiii mei, dacă voi reuși să îi educ așa cum trebuie; pentru mine această carte este o lecție de viață. Traumele din copilărie au impact în viitor, duc spre neîncredere , neacceptare. Frica este cel mai urât sentiment care pune stăpânire pe sufletele oamenilor, așa ajungem să nu mai fim noi înșine, pierdem încrederea și uităm să ne bucurăm de viață.
O carte de 5⭐!
Povestea tristă a celor 3 frați, victime ale abuzurilor unui tată alcoolic, m-a emotionat. O carte profundă care îți dă de gândit, în unele puncte am înțeles-o pe Ema, am și eu întrebări legate de viața mea, dacă o să ajung să fac bine ceea ce fac, dacă sunt o mamă bună pentru copiii mei, dacă voi reuși să îi educ așa cum trebuie; pentru mine această carte este o lecție de viață. Traumele din copilărie au impact în viitor, duc spre neîncredere , neacceptare. Frica este cel mai urât sentiment care pune stăpânire pe sufletele oamenilor, așa ajungem să nu mai fim noi înșine, pierdem încrederea și uităm să ne bucurăm de viață.
O carte de 5⭐!
February 18, 2025
Ema, personajul central al cărții își arată confesiunile cele mai tainice începând cu bucuria morții tatălui și sfârșind cu gânduri dureroase. Ea pare că se află într-o luptă continuă: ba este cu gândul la copii, la familia ei actuală, ba la frații și familia natală. Grija pentru frații ei nu o lasă practic să-și trăiască viața. Îi leagă o copilărie traumatizantă și mai multe întâmplări la care au fost părtași împreună.
Finalul cărții mi-a plăcut mult. Mă așteptam să aibă un mesaj conform căruia cei agresați devin agresori însă nu într-o formă atât de dură. Din păcate, familiile pot lăsa și o moștenire negativă de care nu este atât de ușor de scăpat iar frica să nu ajungem exact ce nu ne dorim este foarte puternică.
În mod neplăcut, am găsit câteva nepotriviri în carte care mi-au fost deranjante și anume că prietena la care se refugiază inițial Sofia este menționată ca fiind întâi o colega de liceu apoi de facultate. Neconformă a fost și povestirea mamei celor trei care nu implică decât un copil. Poate sunt eu prea atentă la detalii, cartea per total este una foarte bună.
Finalul cărții mi-a plăcut mult. Mă așteptam să aibă un mesaj conform căruia cei agresați devin agresori însă nu într-o formă atât de dură. Din păcate, familiile pot lăsa și o moștenire negativă de care nu este atât de ușor de scăpat iar frica să nu ajungem exact ce nu ne dorim este foarte puternică.
În mod neplăcut, am găsit câteva nepotriviri în carte care mi-au fost deranjante și anume că prietena la care se refugiază inițial Sofia este menționată ca fiind întâi o colega de liceu apoi de facultate. Neconformă a fost și povestirea mamei celor trei care nu implică decât un copil. Poate sunt eu prea atentă la detalii, cartea per total este una foarte bună.
June 22, 2023
Trebuie să recunosc că aveam mari emoții cu ea. Știam ce subiect abordează și-mi era frică că nu o să reușesc să mă conectez cu personajele, însă nu a fost cazul.
O să las mai jos câteva gânduri "la cald" (pentru că nu mă simt în stare să leg fraze care să sune frumos):
- cred că este una dintre cele mai triste cărți citite dintotdeauna și sunt sigură că o să rămână cu mine mult timp
- m-a sfâșiat situația celor trei copii deveniți adulți, în special datorită faptului că autoarea a reușit să transmită foarte bine trăirile acestora (aveam senzația că eram parte din expunere câteodată)
- explicarea traumelor a fost cât se poate de realistă, lucru pe care îl apreciez tare mult (pentru că ne-am prea obișnuit să le înfrumusețăm ori să le tratăm superficial)
- eu fac parte din acei copii fericiți, care nu au cunoscut violența fizică în familie, dar chiar și așa, am rezonat cu personajele (mai mult decât aș fi vrut uneori, în special pentru că am avut un gol în suflet pe tot parcursul lecturii) și cred și că am reușit să le înțeleg destul de bine
- scrierea e cât se poate de sensibilă și plină de profunzime; am subliniat multe paragrafe, dar nu tot ce aș fi vrut pentru că voiam neapărat să citesc mai departe, să primesc răspunsuri
- am înțeles finalul (a fost cât se poate de adecvat situației), însă am sperat la altceva din toată inima
- dialogurile dinspre început nu m-au convins în totalitate (le-am simțit foarte expeditive), dar pe parcurs situația s-a ameliorat
- aș mai fi vrut să aflu câteva detalii legate de situația personajelor (poate o continuare?) pentru că m-am atașat de aproape toți (deși am înțeles și de ce ele nu există).
Prima dată am fost fermecată de copertă, nu o să neg, însă am ținut-o în bibliotecă vreo doi ani pentru că nu simțeam că e momentul ei. Zilele acestea situația s-a schimbat și am reușit să o dau gata destul de repede.
Deși mai sus am menționat și că aș fi vrut mai mult uneori, povestea m-a cucerit în totalitate, astfel că nu pot să ofer o notă mai mică.
O să las mai jos câteva gânduri "la cald" (pentru că nu mă simt în stare să leg fraze care să sune frumos):
- cred că este una dintre cele mai triste cărți citite dintotdeauna și sunt sigură că o să rămână cu mine mult timp
- m-a sfâșiat situația celor trei copii deveniți adulți, în special datorită faptului că autoarea a reușit să transmită foarte bine trăirile acestora (aveam senzația că eram parte din expunere câteodată)
- explicarea traumelor a fost cât se poate de realistă, lucru pe care îl apreciez tare mult (pentru că ne-am prea obișnuit să le înfrumusețăm ori să le tratăm superficial)
- eu fac parte din acei copii fericiți, care nu au cunoscut violența fizică în familie, dar chiar și așa, am rezonat cu personajele (mai mult decât aș fi vrut uneori, în special pentru că am avut un gol în suflet pe tot parcursul lecturii) și cred și că am reușit să le înțeleg destul de bine
- scrierea e cât se poate de sensibilă și plină de profunzime; am subliniat multe paragrafe, dar nu tot ce aș fi vrut pentru că voiam neapărat să citesc mai departe, să primesc răspunsuri
- am înțeles finalul (a fost cât se poate de adecvat situației), însă am sperat la altceva din toată inima
- dialogurile dinspre început nu m-au convins în totalitate (le-am simțit foarte expeditive), dar pe parcurs situația s-a ameliorat
- aș mai fi vrut să aflu câteva detalii legate de situația personajelor (poate o continuare?) pentru că m-am atașat de aproape toți (deși am înțeles și de ce ele nu există).
Prima dată am fost fermecată de copertă, nu o să neg, însă am ținut-o în bibliotecă vreo doi ani pentru că nu simțeam că e momentul ei. Zilele acestea situația s-a schimbat și am reușit să o dau gata destul de repede.
Deși mai sus am menționat și că aș fi vrut mai mult uneori, povestea m-a cucerit în totalitate, astfel că nu pot să ofer o notă mai mică.
November 15, 2019
Nu, nu e o carte frumoasă. Nici măcar drăguţă… Sau agreabilă.
“Măştile fricii” stă fix în celălalt capăt al spectrului şi se citeşte cu inima strânsă, uneori cu ochii mijiţi, cu stomacul făcut ghem şi cu o explozie de amintiri, dacă faci parte din generaţia “cu cheia de gât”.
“Ziua cea mai fericită din viaţa mea (…) a fost aceea în care a murit tatăl meu” este, practic, fraza (excelentă!) cu care se deschide volumul, iar şocul cu care vine aşază şi coordonatele pe care e construită practic toată cartea. Căci trei fraţi, Ema, Sofia şi David, trăiesc coşmarul unui părinte care se distrează umilindu-i, bătându-i, torturându-i fizic şi psihic, totul sub privirile mamei a cărei impasibilitate nu face altceva decât să accentueze oroarea.
Recenzia completa pe https://anaarecarti.ro/main/mastile-f...
“Măştile fricii” stă fix în celălalt capăt al spectrului şi se citeşte cu inima strânsă, uneori cu ochii mijiţi, cu stomacul făcut ghem şi cu o explozie de amintiri, dacă faci parte din generaţia “cu cheia de gât”.
“Ziua cea mai fericită din viaţa mea (…) a fost aceea în care a murit tatăl meu” este, practic, fraza (excelentă!) cu care se deschide volumul, iar şocul cu care vine aşază şi coordonatele pe care e construită practic toată cartea. Căci trei fraţi, Ema, Sofia şi David, trăiesc coşmarul unui părinte care se distrează umilindu-i, bătându-i, torturându-i fizic şi psihic, totul sub privirile mamei a cărei impasibilitate nu face altceva decât să accentueze oroarea.
Recenzia completa pe https://anaarecarti.ro/main/mastile-f...
Displaying 1 - 30 of 225 reviews