Ciclul epic creat, in lumea germanica, in jurul legendei lui Siegfried, a Brunhildei si a Nibelungilor, reprezinta rodul unei lungi si complicate elaborari. Profunzimea, complexitatea si varietatea temelor, care cladesc laolalta Cantecul Nibelungilor, personajele si episoadele acestei povesti eroice oglindesc o noua viziune asupra Lumii si destinului, transpusa in cea mai frumoasa poema medievala din cate s-au pastrat pana in zilele noastre. Dan Grigorescu
Am mai încercat să citesc epopeea eroică a Nibelungilor, a lui Siegfried din Xanten, a Brunhildei şi a frumoasei Kriemhildei, însă fie eu eram prea tânăr, fie traducerea nu era pe gustul meu. De data asta în traducerea lui Claudiu Paradais, în proză, legendele Nibelungilor sunt mai accesibile și interesante. Una peste alta, o carte excepțională, care mi-a plăcut foarte mult.
Multe întâmplări minunate aflăm din legendele străvechilor vremuri, cu eroi vrednici de laudă, cu nemaipomenite vitejii, cu vesele ospețe, dar și cu multe lacrimi amare șiroind pe obrajii frumoși ai nobilelor doamne.
Răsări cică în Burgundia o copilă, frumoasă cum nu se mai afla alta pe lume! Kriemhilda era numele ei și când ajunse mare se făcu atât de fermecătoare, că vitejii se luptau cu paloșele pentru ea, pierind nesăbuiți în zvârcolirile morții. Cinstea și bunăcuviința fecioarei puteau să fie pildă oricărei domnițe din lume.
Trei crai nobili și bogați o ocroteau. Aceștia erau frații ei, Gunther, Gernot și mezinul Geiselher, toți viteji fără seamăn pe pământ. Țara lor se numea Burgundia și o stăpâneau cu blândețe, deși erau nemăsurat de cutezători și puternici. Cetatea acestor crai, durată la Worms, pe malul Rinului, era slujită cu credință de cei mai mândri cavaleri din ținuturile crăiești.
Mama încoronatelor vlăstare nu era alta decât bătrâna Ute, iar tată le-a fost craiul Dankrat, care, săvârșindu-se din viață, le-a lăsat lor moștenire tronul. Printre vitejii de la curtea crăiască trebuie să-i mai înfățișăm pe Tronje Hagen și pe fratele său Dankwart cel iute, pe Ortewein din Metz și pe cei doi marcgrafi Gere și Eckewart, pe puternicul Volker din Alzei și pe Rumold stolnicul, pe Sindold paharnicul, pe Hunold cămărașul și mulți alții pe care nu-i mai pomenim aici.
Nimeni nu-i în stare să-și închipuie pe deplin strălucirea curții, cinstea și dreapta vitejie a crailor, vestite până hăt departe.
Într-una din zile iată că frumoasa Kriemhilda visă un șoim puternic, frumos și sălbatic asupra căruia s-au năpustit doi vulturi sfâșiindu-l. Cu inima îndurerată, domnița povesti mamei sale visul. Tălmăcindu-i-l, bătrâna Ute i-a spus:
— Șoimul este un nobil viteaz; cerul să-l ocrotească, altfel îl vei pierde curând.
— Cum îl voi pierde, mamă, când eu nici nu vreau să știu de el? Am hotărât să ocolesc dragostea și primejdiile ei până la capătul zilelor mele!
— Vorbești în neștire! o mustră crăiasa. Dacă ți-i hărăzit să trăiești bucuriile vieții, nu le vei putea cunoaște fără dulceața iubirii. Ești frumoasă și de-o vrea Dumnezeu, vei avea parte și de-un cavaler bun.
— Nu, mamă! răspunse domnița. Prea bine știu femeile că până la urmă dragostea se-ntoarce în durere… Ocolind-o, mă voi feri de amândouă!
Și astfel zilele treceau una după alta, netulburate, fără ca frumoasa Kriemhilda să se înfioare de dragoste pentru vreunul din viteji.