Un roman fantasy românesc despre luptă, identitate și speranță
În Dasos, faimoșii și mărunții conviețuiesc într-o aparentă armonie, respectând cutumele împământenite de strămoșii lor. În adâncul unor conștiințe, însă, se insinuează dorința de schimbare. Așa că tradițiile ajung să fie chestionate – de răzvrătiți precum Anni, Meleina, Sevasta, apo Palaga, Felip sau Șandru –, intrigile și misterele, să fie țesute, armele, să fie potrivite pentru confruntări, vasele, să fie pregătite pentru călătorii îndelungate. Tuturor, li se alătură vrăjitori, mușați, zâne și sburători. Și abia de aici aventura începe cu adevărat.
„Într-o societate în care soarta fiecăruia este decisă de alții, Anni îndrăznește să sfideze regulile și să-și croiască propria cale. Prinsă între loialitate, supraviețuire și dorința de libertate, ea descoperă că schimbarea are întotdeauna un preț. Și nu e singura. Romanul Ligiei Ruscu este un fantasy de extracție românească, construit pe o lume profund stratificată, în care puterea stă în mâinile câtorva, iar resursele rare, precum rud-ul, devin cheia controlului. Îmbinând o intrigă tensionată cu reflecții asupra destinului și revoltei, Schimbare pare să evoce spiritul romanelor lui Robin Hobb, dar rămâne înrădăcinat într-o estetică unică, cu influențe din mitologiile locale.
Pentru cei care iubesc lumile fantastice complexe, eroii care contestă statu-quo-ul și poveștile despre luptă, identitate și speranță, romanul Ligiei Ruscu este un univers în care pierderea de sine devine o adevărată încântare.“ (Marian Coman)
Schimbare e o carte interesantă. Pe copertă se aruncă cu cuvinte relevante pentru mine, de la titlu (schimbarea e ceva care ma interesează tematic) la “fantasy românesc” “Robin Hobb” “se devorează cap coadă” etc. Pare făcută complet pe calapodul meu. Și tot vorbesc ad nauseam de necesitatea a mai mult fantasy românesc așa că na, put my money where my mouth is, am prioritizat-o. Am sărit peste toată lista de citire pentru ea mai ales că în mod bizar mi se pare promovată mult mai puțin în n’autor decât alde Manolescu sau maître Chircu, chiar decât Ramona Gabăr care a produs ceva similar.
Bun, de început, cartea începe greoi și continuă tot așa. Problema e că autoarea știe ce vrea să facă - un roman fantasy neaoș a la Hobb vorba lui Coman dar nu are un protagonist arhetipal. Sau mai precis are vreo trei, plus secvențe epistolare și (i shit you not) flux narativ a la Molly Bloom dar din partea unui moș bețiv. Senzația e de îngrămădeală, de risipire, nu reușești să te conectezi prea bine cu niciun personaj dar ce să zic, merge relativ bine. Până la urmă fiecare al doilea roman fantasy are multiple POVs de la diverse personaje excentrice. Merge odată ce te obișnuiești cu lumea și cu vocabularul ușor greoi.
Punctul forte al cărții e settingul. Cartea are o hartă foarte naivă la început cu “ostroave” și “limanul înmiresmat” care te pregătește pentru o zbenguială young adult. Nu e tată mai nimic young adult aici. Cartea are o construcție de lume complet matură, complexă cu nuanțe aș zice mai degrabă de Guy Gavriel Kay decât de Hobb, și cu inspirație en gros din istorie mediterană ( ca să nu dau spoilere).
Punctele slabe ale cărții sunt unele elemente de limbaj și conturare a lumii care m-au extras din poveste. Framingul de fantasy e foarte bun, lumea e coerentă dar bizareria settingului nu merge bine cu limbajul, limbaj care nici nu pare că știe ce vrea exact să fie. Nu e Ispirescupunkul lui Gabăr ci ceva mai aproape de versuri de populară de multe ori, un mix de exprimare simplă, ca de YA și cuvinte pentru care un elev de a 12ea tre să deschidă dexul. Problema e mai vizibilă la nume, schema de numire urmând un mix de fanariot cu greco-roman etc. , mix care nu merge cu settingul de multe ori. Da setingul e unul matur și bine pus la punct, e clar că autoarea se pricepe dar te poticnești în nume și cuvinte care nu par că au treburi între ele. Dasos și Candara nu merge cu Limanul înmiresmat și Ostroavele de Abanos, bărbi sinilii nu merg cu Bukhar și împăratul Bujor și, poate cel mai vizibil, Mărunții nu merg cu Faimoșii. De ce se cheamă facțiunea nobilă Faimoși? Nu vreau să vin cu notes dar Mărunții și Măreții ar fi mers mult mai bine ca contrast și asonanță. Sigur o sa ziceți că nu merge, e o problema de apropiere prea mare între nume, ți se limbă plimba-n gură. Da? Dar de Anni și Nani ce ziceți? Pagini peste pagini de conversații între Anni și Nani de te ia cu somn. Ideea de bază a unei cărți fantasy e de a te pierde în ea. Or cel puțin pe partea de limbaj, asta e foarte greu cu Schimbare. Mai ales la început, nu te atrage direct, nu te captivează imediat. Dar asta nu contează pentru că dacă ai răbdare te prinde ca o pânză de păianjen. Pe măsură ce intriga prinde viteză și reușești să potrivești ce se întâmplă de fapt și care e de fapt Schimbarea gata nu mai ai scăpare. Lași de la tine și părțile care merg mai greu, gen toată povestea cu Șandru și Sevasta dinspre sfârșit. Te duci cu Schimbare și nu mai comentezi nimic. Da, ok, e inegală uneori dar cartea asta e o operă valoroasă pentru fantasy-ul autohton și are o serie de idei foarte bune camuflate de proză, care nu ne sunt vărsate în poală ci trebuiesc extrase individual. Iar spre sfârșit totul explodează a la alea iacta est. Se vede ca autoarea e istorică. Recomand Schimbare dacă vă place fantasy-ul și aveți răbdare. Le alege bine Bădică, la fel ca Copii Ecosistemului și Cântec deasupra Cenușii Schimbare e un pas important în față pentru un Sf&F autohton mai modern, cu caracteristici locale dar desprins de locurile comune ale genului de pe scena locală.
Am citit "Schimbare" de Ligia Rusu, publicată, în 2025, la Editura Nemira (imprintul n'autor), pentru a participa la clubul de carte #clandestin, inițiat și moderat de Iulia Dromereschi, în 15.12.2025, unde autoarea ne-a onorat și încântat, ca invitat.
Prezentarea cărții, pe copertă, o anunța ca pe un "roman fantasy românesc despre luptă, identitate și speranță". Am crezut, deci, că va fi destul de ușor de citit, dar n-a fost chiar așa. Sunt multe aspecte de finețe în ea, cărora trebuie să le acorzi atenție (organizare socială, economică, politică, militară, istorie, tradiții, nevoia și teama de schimbare și altele), multe personaje, lumi și comportamente diverse, pe care trebuie să le descifrezi, pentru a le putea armoniza în înțelesul ei profund - o schimbare poate avea loc oriunde, oricând, oricum: în mintea și sufletul unui om, în mentalul și comportamentul colectiv, în societate.
În primele două capitole, acțiunea a fost lentă, de parcă autoarea și-a dorit să-i cunoaștem personajele, pe măsură ce apar și încep să evolueze, stabilind contextul general și particularizându-l, cu mărcile proprii ale personalităților lor. Simți că se pregătesc evenimente, oamenii se mișcă și sunt, parcă, împinși spre un centru încă nebănuit, dar care pulsează și îi cheamă, din toate colțurile țării Dasos, și chiar de mai departe.
Începând de la cap. III și până la ultimele capitole, acțiunea și-a schimbat ritmul, evenimentele s-au opintit, spre sfârșit, spre vârful Stâncăriei și, de acolo, în avalanșă, s-au rostogolit spre țărmuri și mai departe, iar adevăratele fețe, minți și suflete ale principalelor personaje au ieșit la suprafață, de cele mai multe ori total schimbate față de începuturi, intrând în matca lor adevărată și marcând evoluția (uneori neașteptată) a celor pe care îi oglindesc.
Așa cum spuneam, sunt multe personaje, cu nume având origini și rezonanțe foarte diferite, dar autoarea le stăpânește, inteligent și ferm, ducându-le poveștile separate până la capăt, nelăsând niciuna neterminată, deși cu multe portițe de dezvoltare ulterioară. Mai mult, reușește să-și conducă personajele, printr-un proces care le determină propria schimbare, către punctul de întâlnire (simțit din cap. III-IV), de unde evoluțiile individuale capătă sens și relevanță, contribuind sau chiar generând marea schimbare.
Cât despre limbaj, cred că există o motivație pentru diferențele remarcate - cel elevat este destinat faimoșilor (clasa superioară), iar cel cu arhaisme și regionalisme, mărunților (clasa inferioară) sau/și conversațiilor dintre cele două categorii. În plus, limbajul literar poate sugera nivelul societal înalt din țara Dasos, invidiat de toate celelalte ținuturi, iar cuvintele vechi par să sugereze că este vorba de o perioadă istorică de demult, deși frământările sociale rămân mereu aceleași, iar rezultatele lor reflectă evoluția implacabilă a societății: cei mici și săraci vor dori mereu ce nu au, călcând în picioare orice principiu, inclusiv cel al umanității, pentru a-și atinge scopul (fără să se gândească la consecințe), iar cei mari și bogați vor considera educația lor un privilegiu exclusiv, starea lor imuabilă, și nu vor înțelege mișcările sociale (greu de pornit, dar și mai greu de oprit, o dată începute), care le aduc decăderea.
Întâlnirea cu autoarea a fost extraordinară - m-a făcut să înțeleg cât de importantă este educația solidă (Lugia Ruscu este profesoară de Istorie antică la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca) și cercetarea atentă, pe multiple planuri, avute în vedere în roman. Am înțeles că o astfel de carte nu se scrie ușor și nici nu trebuie abordată superficial, pentru că este una puternică, căria merită să i se acorde toată atenția.
În concluzie, "Schimbare" este o carte foarte bună, care merită citită (și, probabil, care mă va îndemna să citesc și celelalte cărți ale autoarei), iar Ligia Ruscu și scrierile ei trebuie puse pe raftul autorilor și cărților românești de azi cu adevărat reprezentative.