What do you think?
Rate this book
Schimbare
Un roman fantasy românesc despre luptă, identitate și speranță
În Dasos, faimoșii și mărunții conviețuiesc într-o aparentă armonie, respectând cutumele împământenite de strămoșii lor. În adâncul unor conștiințe, însă, se insinuează dorința de schimbare. Așa că tradițiile ajung să fie chestionate – de răzvrătiți precum Anni, Meleina, Sevasta, apo Palaga, Felip sau Șandru –, intrigile și misterele, să fie țesute, armele, să fie potrivite pentru confruntări, vasele, să fie pregătite pentru călătorii îndelungate. Tuturor, li se alătură vrăjitori, mușați, zâne și sburători. Și abia de aici aventura începe cu adevărat.
„Într-o societate în care soarta fiecăruia este decisă de alții, Anni îndrăznește să sfideze regulile și să-și croiască propria cale. Prinsă între loialitate, supraviețuire și dorința de libertate, ea descoperă că schimbarea are întotdeauna un preț. Și nu e singura. Romanul Ligiei Ruscu este un fantasy de extracție românească, construit pe o lume profund stratificată, în care puterea stă în mâinile câtorva, iar resursele rare, precum rud-ul, devin cheia controlului. Îmbinând o intrigă tensionată cu reflecții asupra destinului și revoltei, Schimbare pare să evoce spiritul romanelor lui Robin Hobb, dar rămâne înrădăcinat într-o estetică unică, cu influențe din mitologiile locale.
Pentru cei care iubesc lumile fantastice complexe, eroii care contestă statu-quo-ul și poveștile despre luptă, identitate și speranță, romanul Ligiei Ruscu este un univers în care pierderea de sine devine o adevărată încântare.“ (Marian Coman)
În Dasos, faimoșii și mărunții conviețuiesc într-o aparentă armonie, respectând cutumele împământenite de strămoșii lor. În adâncul unor conștiințe, însă, se insinuează dorința de schimbare. Așa că tradițiile ajung să fie chestionate – de răzvrătiți precum Anni, Meleina, Sevasta, apo Palaga, Felip sau Șandru –, intrigile și misterele, să fie țesute, armele, să fie potrivite pentru confruntări, vasele, să fie pregătite pentru călătorii îndelungate. Tuturor, li se alătură vrăjitori, mușați, zâne și sburători. Și abia de aici aventura începe cu adevărat.
„Într-o societate în care soarta fiecăruia este decisă de alții, Anni îndrăznește să sfideze regulile și să-și croiască propria cale. Prinsă între loialitate, supraviețuire și dorința de libertate, ea descoperă că schimbarea are întotdeauna un preț. Și nu e singura. Romanul Ligiei Ruscu este un fantasy de extracție românească, construit pe o lume profund stratificată, în care puterea stă în mâinile câtorva, iar resursele rare, precum rud-ul, devin cheia controlului. Îmbinând o intrigă tensionată cu reflecții asupra destinului și revoltei, Schimbare pare să evoce spiritul romanelor lui Robin Hobb, dar rămâne înrădăcinat într-o estetică unică, cu influențe din mitologiile locale.
Pentru cei care iubesc lumile fantastice complexe, eroii care contestă statu-quo-ul și poveștile despre luptă, identitate și speranță, romanul Ligiei Ruscu este un univers în care pierderea de sine devine o adevărată încântare.“ (Marian Coman)
- GenresFantasy
480 pages, Paperback
Published January 1, 2025
14 people are currently reading
54 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
June 13, 2025
Schimbare e o carte interesantă. Pe copertă se aruncă cu cuvinte relevante pentru mine, de la titlu (schimbarea e ceva care ma interesează tematic) la “fantasy românesc” “Robin Hobb” “se devorează cap coadă” etc. Pare făcută complet pe calapodul meu. Și tot vorbesc ad nauseam de necesitatea a mai mult fantasy românesc așa că na, put my money where my mouth is, am prioritizat-o. Am sărit peste toată lista de citire pentru ea mai ales că în mod bizar mi se pare promovată mult mai puțin în n’autor decât alde Manolescu sau maître Chircu, chiar decât Ramona Gabăr care a produs ceva similar.
Bun, de început, cartea începe greoi și continuă tot așa. Problema e că autoarea știe ce vrea să facă - un roman fantasy neaoș a la Hobb vorba lui Coman dar nu are un protagonist arhetipal. Sau mai precis are vreo trei, plus secvențe epistolare și (i shit you not) flux narativ a la Molly Bloom dar din partea unui moș bețiv. Senzația e de îngrămădeală, de risipire, nu reușești să te conectezi prea bine cu niciun personaj dar ce să zic, merge relativ bine. Până la urmă fiecare al doilea roman fantasy are multiple POVs de la diverse personaje excentrice. Merge odată ce te obișnuiești cu lumea și cu vocabularul ușor greoi.
Punctul forte al cărții e settingul. Cartea are o hartă foarte naivă la început cu “ostroave” și “limanul înmiresmat” care te pregătește pentru o zbenguială young adult. Nu e tată mai nimic young adult aici. Cartea are o construcție de lume complet matură, complexă cu nuanțe aș zice mai degrabă de Guy Gavriel Kay decât de Hobb, și cu inspirație en gros din istorie mediterană ( ca să nu dau spoilere).
Punctele slabe ale cărții sunt unele elemente de limbaj și conturare a lumii care m-au extras din poveste. Framingul de fantasy e foarte bun, lumea e coerentă dar bizareria settingului nu merge bine cu limbajul, limbaj care nici nu pare că știe ce vrea exact să fie. Nu e Ispirescupunkul lui Gabăr ci ceva mai aproape de versuri de populară de multe ori, un mix de exprimare simplă, ca de YA și cuvinte pentru care un elev de a 12ea tre să deschidă dexul. Problema e mai vizibilă la nume, schema de numire urmând un mix de fanariot cu greco-roman etc. , mix care nu merge cu settingul de multe ori. Da setingul e unul matur și bine pus la punct, e clar că autoarea se pricepe dar te poticnești în nume și cuvinte care nu par că au treburi între ele. Dasos și Candara nu merge cu Limanul înmiresmat și Ostroavele de Abanos, bărbi sinilii nu merg cu Bukhar și împăratul Bujor și, poate cel mai vizibil, Mărunții nu merg cu Faimoșii. De ce se cheamă facțiunea nobilă Faimoși? Nu vreau să vin cu notes dar Mărunții și Măreții ar fi mers mult mai bine ca contrast și asonanță. Sigur o sa ziceți că nu merge, e o problema de apropiere prea mare între nume, ți se limbă plimba-n gură. Da? Dar de Anni și Nani ce ziceți? Pagini peste pagini de conversații între Anni și Nani de te ia cu somn. Ideea de bază a unei cărți fantasy e de a te pierde în ea. Or cel puțin pe partea de limbaj, asta e foarte greu cu Schimbare. Mai ales la început, nu te atrage direct, nu te captivează imediat. Dar asta nu contează pentru că dacă ai răbdare te prinde ca o pânză de păianjen. Pe măsură ce intriga prinde viteză și reușești să potrivești ce se întâmplă de fapt și care e de fapt Schimbarea gata nu mai ai scăpare. Lași de la tine și părțile care merg mai greu, gen toată povestea cu Șandru și Sevasta dinspre sfârșit. Te duci cu Schimbare și nu mai comentezi nimic. Da, ok, e inegală uneori dar cartea asta e o operă valoroasă pentru fantasy-ul autohton și are o serie de idei foarte bune camuflate de proză, care nu ne sunt vărsate în poală ci trebuiesc extrase individual. Iar spre sfârșit totul explodează a la alea iacta est. Se vede ca autoarea e istorică. Recomand Schimbare dacă vă place fantasy-ul și aveți răbdare. Le alege bine Bădică, la fel ca Copii Ecosistemului și Cântec deasupra Cenușii Schimbare e un pas important în față pentru un Sf&F autohton mai modern, cu caracteristici locale dar desprins de locurile comune ale genului de pe scena locală.
Bun, de început, cartea începe greoi și continuă tot așa. Problema e că autoarea știe ce vrea să facă - un roman fantasy neaoș a la Hobb vorba lui Coman dar nu are un protagonist arhetipal. Sau mai precis are vreo trei, plus secvențe epistolare și (i shit you not) flux narativ a la Molly Bloom dar din partea unui moș bețiv. Senzația e de îngrămădeală, de risipire, nu reușești să te conectezi prea bine cu niciun personaj dar ce să zic, merge relativ bine. Până la urmă fiecare al doilea roman fantasy are multiple POVs de la diverse personaje excentrice. Merge odată ce te obișnuiești cu lumea și cu vocabularul ușor greoi.
Punctul forte al cărții e settingul. Cartea are o hartă foarte naivă la început cu “ostroave” și “limanul înmiresmat” care te pregătește pentru o zbenguială young adult. Nu e tată mai nimic young adult aici. Cartea are o construcție de lume complet matură, complexă cu nuanțe aș zice mai degrabă de Guy Gavriel Kay decât de Hobb, și cu inspirație en gros din istorie mediterană ( ca să nu dau spoilere).
Punctele slabe ale cărții sunt unele elemente de limbaj și conturare a lumii care m-au extras din poveste. Framingul de fantasy e foarte bun, lumea e coerentă dar bizareria settingului nu merge bine cu limbajul, limbaj care nici nu pare că știe ce vrea exact să fie. Nu e Ispirescupunkul lui Gabăr ci ceva mai aproape de versuri de populară de multe ori, un mix de exprimare simplă, ca de YA și cuvinte pentru care un elev de a 12ea tre să deschidă dexul. Problema e mai vizibilă la nume, schema de numire urmând un mix de fanariot cu greco-roman etc. , mix care nu merge cu settingul de multe ori. Da setingul e unul matur și bine pus la punct, e clar că autoarea se pricepe dar te poticnești în nume și cuvinte care nu par că au treburi între ele. Dasos și Candara nu merge cu Limanul înmiresmat și Ostroavele de Abanos, bărbi sinilii nu merg cu Bukhar și împăratul Bujor și, poate cel mai vizibil, Mărunții nu merg cu Faimoșii. De ce se cheamă facțiunea nobilă Faimoși? Nu vreau să vin cu notes dar Mărunții și Măreții ar fi mers mult mai bine ca contrast și asonanță. Sigur o sa ziceți că nu merge, e o problema de apropiere prea mare între nume, ți se limbă plimba-n gură. Da? Dar de Anni și Nani ce ziceți? Pagini peste pagini de conversații între Anni și Nani de te ia cu somn. Ideea de bază a unei cărți fantasy e de a te pierde în ea. Or cel puțin pe partea de limbaj, asta e foarte greu cu Schimbare. Mai ales la început, nu te atrage direct, nu te captivează imediat. Dar asta nu contează pentru că dacă ai răbdare te prinde ca o pânză de păianjen. Pe măsură ce intriga prinde viteză și reușești să potrivești ce se întâmplă de fapt și care e de fapt Schimbarea gata nu mai ai scăpare. Lași de la tine și părțile care merg mai greu, gen toată povestea cu Șandru și Sevasta dinspre sfârșit. Te duci cu Schimbare și nu mai comentezi nimic. Da, ok, e inegală uneori dar cartea asta e o operă valoroasă pentru fantasy-ul autohton și are o serie de idei foarte bune camuflate de proză, care nu ne sunt vărsate în poală ci trebuiesc extrase individual. Iar spre sfârșit totul explodează a la alea iacta est. Se vede ca autoarea e istorică. Recomand Schimbare dacă vă place fantasy-ul și aveți răbdare. Le alege bine Bădică, la fel ca Copii Ecosistemului și Cântec deasupra Cenușii Schimbare e un pas important în față pentru un Sf&F autohton mai modern, cu caracteristici locale dar desprins de locurile comune ale genului de pe scena locală.
December 22, 2025
Am citit "Schimbare" de Ligia Rusu, publicată, în 2025, la Editura Nemira (imprintul n'autor), pentru a participa la clubul de carte #clandestin, inițiat și moderat de Iulia Dromereschi, în 15.12.2025, unde autoarea ne-a onorat și încântat, ca invitat.
Prezentarea cărții, pe copertă, o anunța ca pe un "roman fantasy românesc despre luptă, identitate și speranță". Am crezut, deci, că va fi destul de ușor de citit, dar n-a fost chiar așa. Sunt multe aspecte de finețe în ea, cărora trebuie să le acorzi atenție (organizare socială, economică, politică, militară, istorie, tradiții, nevoia și teama de schimbare și altele), multe personaje, lumi și comportamente diverse, pe care trebuie să le descifrezi, pentru a le putea armoniza în înțelesul ei profund - o schimbare poate avea loc oriunde, oricând, oricum: în mintea și sufletul unui om, în mentalul și comportamentul colectiv, în societate.
În primele două capitole, acțiunea a fost lentă, de parcă autoarea și-a dorit să-i cunoaștem personajele, pe măsură ce apar și încep să evolueze, stabilind contextul general și particularizându-l, cu mărcile proprii ale personalităților lor. Simți că se pregătesc evenimente, oamenii se mișcă și sunt, parcă, împinși spre un centru încă nebănuit, dar care pulsează și îi cheamă, din toate colțurile țării Dasos, și chiar de mai departe.
Începând de la cap. III și până la ultimele capitole, acțiunea și-a schimbat ritmul, evenimentele s-au opintit, spre sfârșit, spre vârful Stâncăriei și, de acolo, în avalanșă, s-au rostogolit spre țărmuri și mai departe, iar adevăratele fețe, minți și suflete ale principalelor personaje au ieșit la suprafață, de cele mai multe ori total schimbate față de începuturi, intrând în matca lor adevărată și marcând evoluția (uneori neașteptată) a celor pe care îi oglindesc.
Așa cum spuneam, sunt multe personaje, cu nume având origini și rezonanțe foarte diferite, dar autoarea le stăpânește, inteligent și ferm, ducându-le poveștile separate până la capăt, nelăsând niciuna neterminată, deși cu multe portițe de dezvoltare ulterioară. Mai mult, reușește să-și conducă personajele, printr-un proces care le determină propria schimbare, către punctul de întâlnire (simțit din cap. III-IV), de unde evoluțiile individuale capătă sens și relevanță, contribuind sau chiar generând marea schimbare.
Cât despre limbaj, cred că există o motivație pentru diferențele remarcate - cel elevat este destinat faimoșilor (clasa superioară), iar cel cu arhaisme și regionalisme, mărunților (clasa inferioară) sau/și conversațiilor dintre cele două categorii. În plus, limbajul literar poate sugera nivelul societal înalt din țara Dasos, invidiat de toate celelalte ținuturi, iar cuvintele vechi par să sugereze că este vorba de o perioadă istorică de demult, deși frământările sociale rămân mereu aceleași, iar rezultatele lor reflectă evoluția implacabilă a societății: cei mici și săraci vor dori mereu ce nu au, călcând în picioare orice principiu, inclusiv cel al umanității, pentru a-și atinge scopul (fără să se gândească la consecințe), iar cei mari și bogați vor considera educația lor un privilegiu exclusiv, starea lor imuabilă, și nu vor înțelege mișcările sociale (greu de pornit, dar și mai greu de oprit, o dată începute), care le aduc decăderea.
Întâlnirea cu autoarea a fost extraordinară - m-a făcut să înțeleg cât de importantă este educația solidă (Lugia Ruscu este profesoară de Istorie antică la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca) și cercetarea atentă, pe multiple planuri, avute în vedere în roman. Am înțeles că o astfel de carte nu se scrie ușor și nici nu trebuie abordată superficial, pentru că este una puternică, căria merită să i se acorde toată atenția.
În concluzie, "Schimbare" este o carte foarte bună, care merită citită (și, probabil, care mă va îndemna să citesc și celelalte cărți ale autoarei), iar Ligia Ruscu și scrierile ei trebuie puse pe raftul autorilor și cărților românești de azi cu adevărat reprezentative.
Prezentarea cărții, pe copertă, o anunța ca pe un "roman fantasy românesc despre luptă, identitate și speranță". Am crezut, deci, că va fi destul de ușor de citit, dar n-a fost chiar așa. Sunt multe aspecte de finețe în ea, cărora trebuie să le acorzi atenție (organizare socială, economică, politică, militară, istorie, tradiții, nevoia și teama de schimbare și altele), multe personaje, lumi și comportamente diverse, pe care trebuie să le descifrezi, pentru a le putea armoniza în înțelesul ei profund - o schimbare poate avea loc oriunde, oricând, oricum: în mintea și sufletul unui om, în mentalul și comportamentul colectiv, în societate.
În primele două capitole, acțiunea a fost lentă, de parcă autoarea și-a dorit să-i cunoaștem personajele, pe măsură ce apar și încep să evolueze, stabilind contextul general și particularizându-l, cu mărcile proprii ale personalităților lor. Simți că se pregătesc evenimente, oamenii se mișcă și sunt, parcă, împinși spre un centru încă nebănuit, dar care pulsează și îi cheamă, din toate colțurile țării Dasos, și chiar de mai departe.
Începând de la cap. III și până la ultimele capitole, acțiunea și-a schimbat ritmul, evenimentele s-au opintit, spre sfârșit, spre vârful Stâncăriei și, de acolo, în avalanșă, s-au rostogolit spre țărmuri și mai departe, iar adevăratele fețe, minți și suflete ale principalelor personaje au ieșit la suprafață, de cele mai multe ori total schimbate față de începuturi, intrând în matca lor adevărată și marcând evoluția (uneori neașteptată) a celor pe care îi oglindesc.
Așa cum spuneam, sunt multe personaje, cu nume având origini și rezonanțe foarte diferite, dar autoarea le stăpânește, inteligent și ferm, ducându-le poveștile separate până la capăt, nelăsând niciuna neterminată, deși cu multe portițe de dezvoltare ulterioară. Mai mult, reușește să-și conducă personajele, printr-un proces care le determină propria schimbare, către punctul de întâlnire (simțit din cap. III-IV), de unde evoluțiile individuale capătă sens și relevanță, contribuind sau chiar generând marea schimbare.
Cât despre limbaj, cred că există o motivație pentru diferențele remarcate - cel elevat este destinat faimoșilor (clasa superioară), iar cel cu arhaisme și regionalisme, mărunților (clasa inferioară) sau/și conversațiilor dintre cele două categorii. În plus, limbajul literar poate sugera nivelul societal înalt din țara Dasos, invidiat de toate celelalte ținuturi, iar cuvintele vechi par să sugereze că este vorba de o perioadă istorică de demult, deși frământările sociale rămân mereu aceleași, iar rezultatele lor reflectă evoluția implacabilă a societății: cei mici și săraci vor dori mereu ce nu au, călcând în picioare orice principiu, inclusiv cel al umanității, pentru a-și atinge scopul (fără să se gândească la consecințe), iar cei mari și bogați vor considera educația lor un privilegiu exclusiv, starea lor imuabilă, și nu vor înțelege mișcările sociale (greu de pornit, dar și mai greu de oprit, o dată începute), care le aduc decăderea.
Întâlnirea cu autoarea a fost extraordinară - m-a făcut să înțeleg cât de importantă este educația solidă (Lugia Ruscu este profesoară de Istorie antică la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca) și cercetarea atentă, pe multiple planuri, avute în vedere în roman. Am înțeles că o astfel de carte nu se scrie ușor și nici nu trebuie abordată superficial, pentru că este una puternică, căria merită să i se acorde toată atenția.
În concluzie, "Schimbare" este o carte foarte bună, care merită citită (și, probabil, care mă va îndemna să citesc și celelalte cărți ale autoarei), iar Ligia Ruscu și scrierile ei trebuie puse pe raftul autorilor și cărților românești de azi cu adevărat reprezentative.
January 31, 2026
Mi-a luat fix 50 de zile să citesc cartea asta pe care am făcut un crush ficțional SFF cum nu am mai avut de multă vreme (mai exact, de la Baru Cormorant și A Memory Called Empire încoace). Eu clasific în general cărțile fantasy și SF în două mari categorii care nu există decât în creierul meu: wide-scoped și narrow-scoped (cu focus larg sau îngust, cum s-ar zice). Împărțirea e bazată pe vibes personaje & worldbuilding: ASOIAF și Malazan Book of The Fallen sunt wide-scoped, Baru Cormorant se apropie (but doesn’t quite land), ACOTAR e as narrow as it gets (în sensul nașpa), A Memory Called Empire e narrow (în sensul foarte, foarte, dar foarte mișto) și Schimbare poate să intre în categoria grea, mare și cu bătaie largă. Și o să citesc și prima carte din universul ăsta și o să visez că autoarea decide să mai continue. Și sincer, ca să vă încurajez în caz că nu citiți fantasy ca gen literar, e un light fantasy, nu trebuie să reții reguli complicate de magie sau altceva. E mai mult o istorie + economie a unui teritoriu inventat, cu câteva tușe elegante de mitologie româneasca.
Mbon, de ce zic wide-scoped? Pentru că ai parte de foarte multe detalii, subînțelese sau introduse direct, într-o lume foarte credibilă. M-am simțit teleportată instant într-un fel de București fanarioto-balcanic la malul mării, cu niște sătuce de prin dealurile albaneze mixate cu sătuce de pe lângă Urziceni și Urlați (există o eroare de editare în carte în care satul Urzicari devine Urlați). Autoarea a și zis într-o întâlnire online că voia ceva atmosferă greco-balcanico-pe-acolo. Societatea asta din țara Dasos pare inițial utopic de progresistă în ochii mei, dar nu e musai sustenabilă (pesemne că avem de-a face cu un caz de “atunci când te mănâncă-n fund, te scarpini”, ce pot să zic).
Comparația cu Baru Cormorant e justificată la urma urmei, că și acolo ai hard worldbuilding bazat pe științe economice, e un fantasy de la ASE, finanțe bănci și macroeconomie, cu analiză pe impunerea colonialismului prin metode monetaro-mercantile. Fun stuff! Aici e treaba cu un echivalent al oud-ului ca resursă de bază pe care se bazează economia, eu mă gândeam inițial la smirnă sau tămâie, dar tot rar și extrem de scump. Plus societatea scindată în trei: anarhismul cu tente socialiste și utilitariste al mărunților, armata ca formă de protecție controlată și oligarhia orientată spre exterior a faimoșilor. Un echilibru ciudățel. Oud-ul ca punct de plecare al unei povești e pomenit și în By The Sea al lui Abdulrazak Gurnah, apropo.
Coloratura e fantastică: ai ca exemplu casa căsătoriei care îți ilustrează foarte mișto fluiditatea relațiilor dintre bărbații și femeile mărunte. Ai treburile tale și locuiești tot la serviciu sau pe lângă, dar ai și casă specială unde să te hârjonești în voie fără să te judece colegii de cameră. Heh. Tre’ să facă și societatea asta copii, right? Hehe. (Aici am de comentat faptul că la susținătorii lui Seta căsătoria pare să fie mai fixă și mai asumată, doar e monoteism acolo 😃).
Mi-a plăcut că nu e clunky procedura prin care ți se explică lumea în care ai aterizat, ci o descoperi prin multitudinea de voci de pe paliere diferite,. Și vocile sunt chiar voci individuale. Moș Zaheu e cu fluxu’ conștiinței (și cu țuica-unde-i sticla - unde-i sticla - MI-AU FURAT ȚUICA!), pe Meleina efectiv o simți cum dă buzna în viața ta și începe să ți-o organizeze, deși tu nu vrei musai asta. Și în grotă dacă te ascunzi, tot găsește ceva de ordonat. Anni is horny and a bit more. Zofia scrie scrisori, dar ce scrisori, în care trăiesc o grămadă de alți oameni. Apare săracu’ apo Stupac de vreo trei ori în toată cartea și deja mi-e simpatic. Voldem…ăăă, ăla, pare să fie personajul central, dar el nu apare niciodată direct. Toate celelalte puncte de vedere episodice adaugă culoare și viață. Poate Sevasta e un punct slab pentru că e legat de prequel, simțeam constant că există niște backstory care îmi scapă.
Există un moment în cartea asta în care lucrurile scapă de sub control și intervine sus-numita schimbare. Ai punctul de vedere al personajului care nu vede direct ce se întâmplă, ci doar consecințele, tu ca cititor deduci ce se întâmplă. Deduci, înțelegi și te trec fiori pe șira spinării. De rapiditate? De plauzibilitate? De cât de rapid se pot anula drepturile femeilor? De faptul că nu cred că autoarea a scris romanul anticipându-i pe cg11, simion cu “individual, nu în grup” și posibilitatea ca acesta să fi câștigat ceva? La urma urmei, nu a inventat epoca noastră roata istoriei, iar Clearchus din Heraclea e un exemplu perfect (any googles are spoilers! Deși tbh am de cârcotit că toți uomii ăia implicați erau studenți de-ai lui Platon, the mindfuck of it all!) That was hard to digest for me. Tot așa, eliptic, între pagini și printre rânduri, cu skillurile de detectiv, te prinzi și care e soarta unora dintre personaje, damn! Îmi plăcea până și de unele care-s doar menționate.
Cârcoteală time: sunt convinsă că putea mai mult la anumite capitole și personaje 😜. Character-wise chiar se putea mai cu atașament. Așa, na, e adevărat, precum personajele, totzi avem defecte, ochelari de cal și puterea hindsight-ului 😅.
Per total, ceva foarte smart, elaborat fără să pară că depune mult efort (deși e clar mult efort). E categoria grea la olimpiada de istorie. Toata cartea asta mi-a dat impresia unei mașinării implacabile care isi mestecă și scuipă oamenii. Very much like real history. Limbajul e iar foarte fain. Ce m-a surprins e ca e și funny pe alocuri, fir-ar ei să fie de cireși feroce care, cum văd un băiețel, cum sar pe el să îl mănânce 😃.
Mbon, de ce zic wide-scoped? Pentru că ai parte de foarte multe detalii, subînțelese sau introduse direct, într-o lume foarte credibilă. M-am simțit teleportată instant într-un fel de București fanarioto-balcanic la malul mării, cu niște sătuce de prin dealurile albaneze mixate cu sătuce de pe lângă Urziceni și Urlați (există o eroare de editare în carte în care satul Urzicari devine Urlați). Autoarea a și zis într-o întâlnire online că voia ceva atmosferă greco-balcanico-pe-acolo. Societatea asta din țara Dasos pare inițial utopic de progresistă în ochii mei, dar nu e musai sustenabilă (pesemne că avem de-a face cu un caz de “atunci când te mănâncă-n fund, te scarpini”, ce pot să zic).
Comparația cu Baru Cormorant e justificată la urma urmei, că și acolo ai hard worldbuilding bazat pe științe economice, e un fantasy de la ASE, finanțe bănci și macroeconomie, cu analiză pe impunerea colonialismului prin metode monetaro-mercantile. Fun stuff! Aici e treaba cu un echivalent al oud-ului ca resursă de bază pe care se bazează economia, eu mă gândeam inițial la smirnă sau tămâie, dar tot rar și extrem de scump. Plus societatea scindată în trei: anarhismul cu tente socialiste și utilitariste al mărunților, armata ca formă de protecție controlată și oligarhia orientată spre exterior a faimoșilor. Un echilibru ciudățel. Oud-ul ca punct de plecare al unei povești e pomenit și în By The Sea al lui Abdulrazak Gurnah, apropo.
Coloratura e fantastică: ai ca exemplu casa căsătoriei care îți ilustrează foarte mișto fluiditatea relațiilor dintre bărbații și femeile mărunte. Ai treburile tale și locuiești tot la serviciu sau pe lângă, dar ai și casă specială unde să te hârjonești în voie fără să te judece colegii de cameră. Heh. Tre’ să facă și societatea asta copii, right? Hehe. (Aici am de comentat faptul că la susținătorii lui Seta căsătoria pare să fie mai fixă și mai asumată, doar e monoteism acolo 😃).
Mi-a plăcut că nu e clunky procedura prin care ți se explică lumea în care ai aterizat, ci o descoperi prin multitudinea de voci de pe paliere diferite,. Și vocile sunt chiar voci individuale. Moș Zaheu e cu fluxu’ conștiinței (și cu țuica-unde-i sticla - unde-i sticla - MI-AU FURAT ȚUICA!), pe Meleina efectiv o simți cum dă buzna în viața ta și începe să ți-o organizeze, deși tu nu vrei musai asta. Și în grotă dacă te ascunzi, tot găsește ceva de ordonat. Anni is horny and a bit more. Zofia scrie scrisori, dar ce scrisori, în care trăiesc o grămadă de alți oameni. Apare săracu’ apo Stupac de vreo trei ori în toată cartea și deja mi-e simpatic. Voldem…ăăă, ăla, pare să fie personajul central, dar el nu apare niciodată direct. Toate celelalte puncte de vedere episodice adaugă culoare și viață. Poate Sevasta e un punct slab pentru că e legat de prequel, simțeam constant că există niște backstory care îmi scapă.
Există un moment în cartea asta în care lucrurile scapă de sub control și intervine sus-numita schimbare. Ai punctul de vedere al personajului care nu vede direct ce se întâmplă, ci doar consecințele, tu ca cititor deduci ce se întâmplă. Deduci, înțelegi și te trec fiori pe șira spinării. De rapiditate? De plauzibilitate? De cât de rapid se pot anula drepturile femeilor? De faptul că nu cred că autoarea a scris romanul anticipându-i pe cg11, simion cu “individual, nu în grup” și posibilitatea ca acesta să fi câștigat ceva? La urma urmei, nu a inventat epoca noastră roata istoriei, iar Clearchus din Heraclea e un exemplu perfect (any googles are spoilers! Deși tbh am de cârcotit că toți uomii ăia implicați erau studenți de-ai lui Platon, the mindfuck of it all!) That was hard to digest for me. Tot așa, eliptic, între pagini și printre rânduri, cu skillurile de detectiv, te prinzi și care e soarta unora dintre personaje, damn! Îmi plăcea până și de unele care-s doar menționate.
Cârcoteală time: sunt convinsă că putea mai mult la anumite capitole și personaje 😜. Character-wise chiar se putea mai cu atașament. Așa, na, e adevărat, precum personajele, totzi avem defecte, ochelari de cal și puterea hindsight-ului 😅.
Per total, ceva foarte smart, elaborat fără să pară că depune mult efort (deși e clar mult efort). E categoria grea la olimpiada de istorie. Toata cartea asta mi-a dat impresia unei mașinării implacabile care isi mestecă și scuipă oamenii. Very much like real history. Limbajul e iar foarte fain. Ce m-a surprins e ca e și funny pe alocuri, fir-ar ei să fie de cireși feroce care, cum văd un băiețel, cum sar pe el să îl mănânce 😃.
Read
November 27, 2025DNF page 164. Vraiment j'essaie, mais je ne comprends pas où l'histoire se dirige donc j'arrête de me forcer
February 10, 2026
Colour me impressed! Avem aici un thriller politic de zile mari, cu înțelegeri făcute pe ascuns, minciuni și trădări, asasinate și un masacru epic în numele unei ideologii confuze care se dovedește a fi doar un alt cult al personalității. Păcat că protagoniștii nu au învățat despre Stalin și despre Clearchus din Heracleea (you could google him, but it's a bit of a spoiler)
Revenind la roman, am omis să menționez ceva important. E fantasy. E un fantasy atât de matur și cu o lume atât de bogată că m-a uimit pe bune cât de bine se leagă toate elementele: geografia, economia, politica, istoria. N-am mai întâlnit o lume fantasy atât de originală și de complexă de la seria „The Masquerade” a lui Seth Dickinson (damn you Seth for not finishing the fourth and final volume). Acum mă gândesc că poate merită din când în când să mai încerc și alți autori români de serii fantasy, dar mi-e frică să nu mă dezamăgească. The bar is too high!
Mi-am exprimat admirația în mare pentru ce conține romanul în a doua propoziție. Dar nu și pentru construcție. Cartea e împărțită în șapte capitole iar acțiunea avansează folosind diferite puncte de vedere, ale unor personaje din diferite pături sociale și cu diferite obiective și strategii pentru succes. Tot ce e povestit în roman e la firul ierbii, personajele sunt acolo în mijlocul acțiunii sau relatează ce li s-a întâmplat. Consecința este că imaginea de ansamblu e fragmentată și cere oarecare efort din partea cititorului să pună cap la cap ce s-a întâmplat, mai ales în primele capitole. Avantajul, însă, e că se crează o lume vie, cu multe detalii care informează alegerile personajelor și desfășurarea acțiunii.
Acum e normal să am și ceva de cârcotit. Iar din punctul meu de vedere, problema la universul ăsta atât de complex pe care l-a creat autoarea e că au rămas câteva fire narative cam în pom. Au fost influențate de și au influențat la rândul lor evenimentele majore, au avut ceva de spus pentru a întregi tabloul, dar ele în sine au rămas atât de to be continued că mi-e frică acum să nu rămân cu buza umflată și să nu aflu niciodată ce se alege de Șandru sau de Sevasta, sau de ce se întâmplă pe la Ostroavele de Abanos. Nu de alta, dar următoarea carte a autoarei o să fie un roman istoric. Deci s-ar putea să mai am de așteptat mult și bine, până uit de tot de carte și de personaje.
Pentru mine rămâne un roman solid de patru stele, cu multe părți bune executate superb și cu lipsurile menționate, dar care nu m-au împiedicat câtuși de puțin să mă bucur de lectură.
Revenind la roman, am omis să menționez ceva important. E fantasy. E un fantasy atât de matur și cu o lume atât de bogată că m-a uimit pe bune cât de bine se leagă toate elementele: geografia, economia, politica, istoria. N-am mai întâlnit o lume fantasy atât de originală și de complexă de la seria „The Masquerade” a lui Seth Dickinson (damn you Seth for not finishing the fourth and final volume). Acum mă gândesc că poate merită din când în când să mai încerc și alți autori români de serii fantasy, dar mi-e frică să nu mă dezamăgească. The bar is too high!
Mi-am exprimat admirația în mare pentru ce conține romanul în a doua propoziție. Dar nu și pentru construcție. Cartea e împărțită în șapte capitole iar acțiunea avansează folosind diferite puncte de vedere, ale unor personaje din diferite pături sociale și cu diferite obiective și strategii pentru succes. Tot ce e povestit în roman e la firul ierbii, personajele sunt acolo în mijlocul acțiunii sau relatează ce li s-a întâmplat. Consecința este că imaginea de ansamblu e fragmentată și cere oarecare efort din partea cititorului să pună cap la cap ce s-a întâmplat, mai ales în primele capitole. Avantajul, însă, e că se crează o lume vie, cu multe detalii care informează alegerile personajelor și desfășurarea acțiunii.
Acum e normal să am și ceva de cârcotit. Iar din punctul meu de vedere, problema la universul ăsta atât de complex pe care l-a creat autoarea e că au rămas câteva fire narative cam în pom. Au fost influențate de și au influențat la rândul lor evenimentele majore, au avut ceva de spus pentru a întregi tabloul, dar ele în sine au rămas atât de to be continued că mi-e frică acum să nu rămân cu buza umflată și să nu aflu niciodată ce se alege de Șandru sau de Sevasta, sau de ce se întâmplă pe la Ostroavele de Abanos. Nu de alta, dar următoarea carte a autoarei o să fie un roman istoric. Deci s-ar putea să mai am de așteptat mult și bine, până uit de tot de carte și de personaje.
Pentru mine rămâne un roman solid de patru stele, cu multe părți bune executate superb și cu lipsurile menționate, dar care nu m-au împiedicat câtuși de puțin să mă bucur de lectură.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews