„Aici, discursul meu despre «crase banalităţi metafizice» se încheie. Am vrut să arăt că suntem prinşi într-un mediu spaţio-temporal exact ca într-o capcană. Am vrut oarecum să se priceapă că filozofia nu e o chestie care tratează despre problema infinitului în paralogismele raţiunii pure la Kant. Nu, nu! E o chestie de aici, în imediat. Ea trebuie gândită hic et nunc. Tocmai de aceea nu poţi trăi fără să faci filozofie. Într-un anumit fel putem trăi fără să gândim infinitul, dar nu putem trăi fără să ne gândim capcana. Şi asta pentru simplul motiv că trăim în ea. Filozofia e gândirea capcanei în care trăim." (Alexandru DRAGOMIR)
ALEXANDRU DRAGOMIR s-a născut în 1916 la Zalău. După absolvirea studiilor de drept şi filozofie la Universitatea din Bucureşti (1933-1939), pleacă la Freiburg pentru a-şi da doctoratul în filozofie cu Martin Heidegger. Rămâne la Freiburg vreme de doi ani (1941-1943), dar, în preajma susţinerii doctoratului, este rechemat în ţară şi trimis pe front. După 1948, din cauza conjuncturii istorice, devine un filozof clandestin: este cunoscut într-un cerc foarte restrâns şi nici măcar prietenii nu ştiu dacă preocupările sale filozofice se concretizează sau nu într-o operă. Moare în 2002 fără să fi publicat vreodată ceva. Abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir“ conţinând un uimitor exerciţiu de gândire solitară. Debutează postum cu volumul Crase banalităţi metafizice (Humanitas, 2004; ediţie îngrijită de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Partenie). I-au mai apărut (tot la Editura Humanitas), în 2005, cel de al doilea volum, Cinci plecări din prezent. Exerciţii fenomenologice (ediţie îngrijită de Gabriel Liiceanu), în 2006, Caietele timpului (ediţie îngrijită de Bogdan Mincă şi Cătălin Partenie), iar în 2008, Seminţe (ediţie îngrijită de Gabriel Liiceanu şi Bogdan Mincă). Revista Studia Phaenomenologica i-a dedicat un număr (IV, 3-4, 2004) ce conţine comentarii (în franceză, germană şi engleză) despre personalitatea şi opera sa, precum şi o serie de texte ale lui Dragomir traduse în franceză şi engleză. Editarea scrierilor originale ale lui Alexandru Dragomir se încheie cu Meditaţii despre epoca modernă.
Ce studiază Dragomir la Facultatea de Filozofie a Universității din Freiburg? Mai întâi cursurile și seminarele „maestrului”, cum îi spun lui Heidegger doctoranzii săi. În cei doi ani (patru semestre), cât durează sejurul lui Dragomir la Freiburg, Heidegger predă în fiecare săptămână un curs de o oră și ține un seminar de două ore. În „cartea de student” a lui Dragomir sunt atestate în ordine următoarele cursuri: Hölderlins Hymnen (două semestre), Parmenides und Heraklit (un semestru), Heraklit (un semestru). Care sunt seminarele conduse de Heidegger? Semestrul de iarnă 1941/1942, Einübung in das philosophische Denken; semestrul de vară 1942, Hegel, „Phänomenologie des Geistes“ I; semestrul de iarnă 1942/ 1943, Aristoteles, „Metaphysik“ IX; semestrul de vară 1943, Hegel, „Phänomenologie des Geistes“ II. Seminarele îi sunt cu deosebire utile lui Dragomir, pentru că teza pe care o face sub îndrumarea lui Heidegger este tocmai despre conceptul de spirit la Hegel. Cum arăta seminarul heideggerian? Câte persoane luau parte la el? Aveau toți formație filozofică? Veneau din toate colțurile lumii? Mai exista vreun român în seminar? Ce au devenit mai târziu colegii lui Dragomir? Nici din arhiva lui Dragomir, despre care voi vorbi mai târziu, și nici din discuțiile avute cu el după ce ne‑am cunoscut nu putem să căpătăm un răspuns la toate aceste întrebări.