What do you think?
Rate this book
Cântec deasupra cenușii
Un basm punk despre ciclicitatea istoriei și despre miturile care hrănesc răul, dar și binele din noi.
Baba Iana și Baba Draga, două surori vrăjitoare, își măsoară puterile în farmece, peste spații și timpuri, și ajung să pună un rămășag pentru a vedea care e cea mai pricepută într-ale magiei ce hotărăște mersul lumii. Așa se face că prima dintre ele își dedică viața unei fete splendide, Ana, care vrea să-și depășească condiția umilă, iar cea de-a doua unui băiat născut din fețe împărătești, Kostei, crescut fără dragoste, învățat să devină un cârmuitor nemilos. Ițele se încurcă și se descurcă în negurii vremurilor, iar pe scenă apar oameni de rând, regi, regine, prinți, ba chiar și o creatură mitologică, Drăcavacu. Ies la iveală descântece, un ou prețios, intrigi, iar sângele se varsă fără măsură. Până când încercarea de peste veacuri este dusă la bun sfârșit. Sau nu.
Trăgându-și seva din folclorul slav, pe care îl reinterpretează într-o cheie feministă, Cântec deasupra cenușii este un basm punk despre întunericul și raza de speranță din umanitate.
O carte cum nu veți mai citi vreodată.
„Schema narativă a basmului îi oferă Ramonei Gabăr alibiul perfect pentru a scrie despre tiranie, războaie și atrocități de neînțeles, într-o manieră care amintește că răul e același, indiferent de epocă și de înfățișările în care apare travestit.
Istoriile curg năvalnic înapoi și-nainte, iar scriitoarea reușește să scoată o întreagă lume din ițele limbajului colorat și fluid al unor vremuri dispărute. Ca într-un ciob de oglindă fermecată, ni se perindă pe sub priviri cortegiul durerilor, nedreptăților și crimelor, pentru ca în final echilibrul să fie restabilit prin scânteierea diafană a binelui. Un basm despre prea omenescul din noi, cu toate pulsiunile lui malefice, înfrânte doar de puterea minților capabile să îmbrățișeze cunoașterea și iertarea.“
Cristina Bogdan
Baba Iana și Baba Draga, două surori vrăjitoare, își măsoară puterile în farmece, peste spații și timpuri, și ajung să pună un rămășag pentru a vedea care e cea mai pricepută într-ale magiei ce hotărăște mersul lumii. Așa se face că prima dintre ele își dedică viața unei fete splendide, Ana, care vrea să-și depășească condiția umilă, iar cea de-a doua unui băiat născut din fețe împărătești, Kostei, crescut fără dragoste, învățat să devină un cârmuitor nemilos. Ițele se încurcă și se descurcă în negurii vremurilor, iar pe scenă apar oameni de rând, regi, regine, prinți, ba chiar și o creatură mitologică, Drăcavacu. Ies la iveală descântece, un ou prețios, intrigi, iar sângele se varsă fără măsură. Până când încercarea de peste veacuri este dusă la bun sfârșit. Sau nu.
Trăgându-și seva din folclorul slav, pe care îl reinterpretează într-o cheie feministă, Cântec deasupra cenușii este un basm punk despre întunericul și raza de speranță din umanitate.
O carte cum nu veți mai citi vreodată.
„Schema narativă a basmului îi oferă Ramonei Gabăr alibiul perfect pentru a scrie despre tiranie, războaie și atrocități de neînțeles, într-o manieră care amintește că răul e același, indiferent de epocă și de înfățișările în care apare travestit.
Istoriile curg năvalnic înapoi și-nainte, iar scriitoarea reușește să scoată o întreagă lume din ițele limbajului colorat și fluid al unor vremuri dispărute. Ca într-un ciob de oglindă fermecată, ni se perindă pe sub priviri cortegiul durerilor, nedreptăților și crimelor, pentru ca în final echilibrul să fie restabilit prin scânteierea diafană a binelui. Un basm despre prea omenescul din noi, cu toate pulsiunile lui malefice, înfrânte doar de puterea minților capabile să îmbrățișeze cunoașterea și iertarea.“
Cristina Bogdan
285 pages, Paperback
Published April 1, 2025
13 people are currently reading
100 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 10 of 10 reviews
August 18, 2025
După „Theodoros”, nu cred că mă mai poate surprinde nicio carte prin limbajul folosit. Dar, acolo unde Cărtărescu a „inventat” un limbaj, Ramona Gabăr s-a folosit de subtilitățile regionale (mai ales bănățene și moldovenești, din ce am putut identifica) ale limbii române pentru a crea ceva cu adevărat special: un basm întunecat, cu rădăcini în folclorul est-european, în care regate rivale și vrăjitoare bătrâne țes intrigi de putere. Intriga urmărește ascensiunea și decăderea unor conducători marcați de cruzime, slăbiciune sau dorință de libertate, dar și destinul unor femei care, prin inteligență și perseverență, încearcă să rescrie regulile lumii lor.
Ramona Gabăr a creat personaje cu rădăcini în tipologii de basm, dar le-a conferit adâncime psihologică și evoluții surprinzătoare. Regele Negru este arhetipul tiranului bătrân și nemilos, dar trecutul său de copil sărac poate explica, fără a scuza, cruzimea sa. Ana începe ca un simbol al frumuseții și al ambiției de a ieși din sărăcie, însă se transformă în lider moral și promotor al educației, trecând printr-un parcurs de autodefinire rar întâlnit în basmele clasice. Krai, fiul delicat și pașnic, este construit ca antiteză a tatălui său, dar și ca exemplu de lider ineficient într-o lume violentă. Kostei are una dintre cele mai complexe traiectorii – autoarea îl umanizează prin copilăria lipsită de iubirea maternă și prin relația cu Krai, chiar și când îl arată comițând atrocități.
Dincolo de acestea, Ramona Gabăr a introdus personaje secundare, precum Baba Iana și Baba Draga, ce aduc nu doar elementul magic, absolut necesar basmului, ci și o rivalitate care modelează decisiv soarta eroilor.
Din postura de cititoare care s-a format cu „Poveștile nemuritoare” și basmele copilăriei, dar care a depășit acea fază acum multă vreme, am înțeles abordarea în construirea personajelor, pentru că basmul nu se pretează la deep-dives psihologice. Cu toate acestea, le-am simțit schematice și mi-au lipsit detalii care să mi le întipărească în minte. Punctul forte al romanului este construcția personajelor feminine, complexe, capabile de strategii și sacrificii, în același timp neidealizate (aspect ce se îndepărtează de basmul clasic, cu domnița ce necesită să fie salvată). Totuși, de exemplu, prietenia dintre Krai și Kostei nu m-a convins, e superficial descrisă.
Proza lirică, bogată în detalii, m-a dus direct în copilărie, evocând puternic atmosfera basmelor arhaice, dar cerând (mai ales prin limbaj, dar nu numai) răbdare și atenție. Avem interludii în care naratoarea se adresează direct cititorului și care mi-au încetinit ritmul poveștii, dar și ele contribuie la senzația de poveste spusă la gura sobei, cu un povestitor omniprezent și implicat. Avem și momente în care autoarea se duce în zona didactică, aspect care în mod normal nu-mi place în ficțiune, dar care funcționează, totuși, în acest format de basm, deoarece ne așteptăm ca basmul să vină cu povețe și lecții de învățat.
Romanul împrumută și reinterpretează elemente din folclorul est-european: Baba Yaga și fiicele ei, păsări fermecate, mere de aur, apa vie și apa moartă, oul care ascunde sufletul nemuritorului, motive integrate organic în intrigă, ca elemente active care influențează personajele și destinele acestora. Și în spatele acestor elemente de folclor, cartea dezvăluie o realitate a luptelor de putere purtate de secole la granița Niprului și împachetează teme surprinzătoare, dar atât de actuale - propaganda ce duce la violență, puterea ce corupe, memoria traumei. E și un roman feminist, în care avem femei ce ies din rolul de figuri de sprijin și devin actori principali în decizii politice și strategii de supraviețuire.
E cu adevărat o carte surprinzătoare, ambițioasă - poate prea complexă pentru lungimea ei (de obicei mă plâng de cărțile nenecesar de lungi, dar aici mi-au lipsit parcă niște pagini care să dezvolte mai bine personajele și firele narative) -, care reușește să aducă în actualitate motive din folclor și să le transforme în instrumente de analiză socială și politică. Merită băgată în seamă.
Ramona Gabăr a creat personaje cu rădăcini în tipologii de basm, dar le-a conferit adâncime psihologică și evoluții surprinzătoare. Regele Negru este arhetipul tiranului bătrân și nemilos, dar trecutul său de copil sărac poate explica, fără a scuza, cruzimea sa. Ana începe ca un simbol al frumuseții și al ambiției de a ieși din sărăcie, însă se transformă în lider moral și promotor al educației, trecând printr-un parcurs de autodefinire rar întâlnit în basmele clasice. Krai, fiul delicat și pașnic, este construit ca antiteză a tatălui său, dar și ca exemplu de lider ineficient într-o lume violentă. Kostei are una dintre cele mai complexe traiectorii – autoarea îl umanizează prin copilăria lipsită de iubirea maternă și prin relația cu Krai, chiar și când îl arată comițând atrocități.
Dincolo de acestea, Ramona Gabăr a introdus personaje secundare, precum Baba Iana și Baba Draga, ce aduc nu doar elementul magic, absolut necesar basmului, ci și o rivalitate care modelează decisiv soarta eroilor.
Din postura de cititoare care s-a format cu „Poveștile nemuritoare” și basmele copilăriei, dar care a depășit acea fază acum multă vreme, am înțeles abordarea în construirea personajelor, pentru că basmul nu se pretează la deep-dives psihologice. Cu toate acestea, le-am simțit schematice și mi-au lipsit detalii care să mi le întipărească în minte. Punctul forte al romanului este construcția personajelor feminine, complexe, capabile de strategii și sacrificii, în același timp neidealizate (aspect ce se îndepărtează de basmul clasic, cu domnița ce necesită să fie salvată). Totuși, de exemplu, prietenia dintre Krai și Kostei nu m-a convins, e superficial descrisă.
Proza lirică, bogată în detalii, m-a dus direct în copilărie, evocând puternic atmosfera basmelor arhaice, dar cerând (mai ales prin limbaj, dar nu numai) răbdare și atenție. Avem interludii în care naratoarea se adresează direct cititorului și care mi-au încetinit ritmul poveștii, dar și ele contribuie la senzația de poveste spusă la gura sobei, cu un povestitor omniprezent și implicat. Avem și momente în care autoarea se duce în zona didactică, aspect care în mod normal nu-mi place în ficțiune, dar care funcționează, totuși, în acest format de basm, deoarece ne așteptăm ca basmul să vină cu povețe și lecții de învățat.
Romanul împrumută și reinterpretează elemente din folclorul est-european: Baba Yaga și fiicele ei, păsări fermecate, mere de aur, apa vie și apa moartă, oul care ascunde sufletul nemuritorului, motive integrate organic în intrigă, ca elemente active care influențează personajele și destinele acestora. Și în spatele acestor elemente de folclor, cartea dezvăluie o realitate a luptelor de putere purtate de secole la granița Niprului și împachetează teme surprinzătoare, dar atât de actuale - propaganda ce duce la violență, puterea ce corupe, memoria traumei. E și un roman feminist, în care avem femei ce ies din rolul de figuri de sprijin și devin actori principali în decizii politice și strategii de supraviețuire.
E cu adevărat o carte surprinzătoare, ambițioasă - poate prea complexă pentru lungimea ei (de obicei mă plâng de cărțile nenecesar de lungi, dar aici mi-au lipsit parcă niște pagini care să dezvolte mai bine personajele și firele narative) -, care reușește să aducă în actualitate motive din folclor și să le transforme în instrumente de analiză socială și politică. Merită băgată în seamă.
August 8, 2025
Iaca îmi încerc și eu norocul și încordez mușchii ca să scriu aici o părere despre un roman care mi-a mâncat aproape 50 de zile de lectură și care mi-a rămas în cap drept o experiență unică în limba română.
Ideea e că limbajul folosit și consecvența cu care e folosit îl deosebesc de la o poștă de orice text contemporan. Ceea ce pe de o parte trezește curiozitatea, iar de cealaltă parte mi-a încetinit cititul într-un hal inadmisibil. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre ce îi voi da 5 stele aici, și de ce intră în compania selectă a acelor romane citite anul ăsta care și ele au primit aceste 5 stele, ca Eu care nu am cunoscut niciodată un bărbat, Cântecul profetului sau Luni de fiere. Băi, e vorba de cât de adecvat e limbajul textului. Scrii un basm, nu-l scrie chiar în stilul scrisorii lui Neacșu de la Câmpulung, dar arată-mi că a trecut testul timpului, aplică-i patina aceea care-i dă gravitas. Ok, da, e artificială treaba, dar e vorba de țesut aici, de fundalul poveștii, nu de construcție în sine. Am auzit păreri avizate de la persoane de încredere că dacă iei la puricat vocabularul găsești neconcordanțe la originea cuvintelor, la perioada în care a fost făcut împrumutul și la limba de origine. Dar conținutul e ce strălucește aici.
Nu citim un basm care a distilat de-a lungul timpului, pe cale orală, credințele și obiceiurile unui popor sau unei culturi dintr-o arie geografică anume. Ci e vorba de un basm „à clef”, care face referire constantă la evenimente, structuri politice și relații interumane din prezent. E un basm feminist, pacifist, egalitar, anti-colonialist, și anti-imperialist în care se trece Niprul de atâtea ori, în care se pornesc războaie din aroganță, în care corupția și setea de putere distrug vieți și în care se folosește violența împotriva populației pentru a o păstra sub control. Destinația și unele aranjamente care au condus acolo nu mi s-au părut cele mai coerente, lipsesc de ici de colo motivații cheie, unele motive populare au fost introduse fără o ancoră solidă în narațiune, iar sensibilitatea mea de bărbat heterosexual s-a simțit clătinată de scena romantică între fecioara GILF și fish-man. Dar își merită stelele pe deplin.
N.B. Voi reveni asupra scorului, dacă simt că ar fi cazul, după ce citesc Theodoros-ul lui Cărtărescu.
Iar mai jos, cu ajutorul lui Gemini 2.5 Pro, vă ofer un exercițiu de creativitate (do with it what you will):
Ideea e că limbajul folosit și consecvența cu care e folosit îl deosebesc de la o poștă de orice text contemporan. Ceea ce pe de o parte trezește curiozitatea, iar de cealaltă parte mi-a încetinit cititul într-un hal inadmisibil. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre ce îi voi da 5 stele aici, și de ce intră în compania selectă a acelor romane citite anul ăsta care și ele au primit aceste 5 stele, ca Eu care nu am cunoscut niciodată un bărbat, Cântecul profetului sau Luni de fiere. Băi, e vorba de cât de adecvat e limbajul textului. Scrii un basm, nu-l scrie chiar în stilul scrisorii lui Neacșu de la Câmpulung, dar arată-mi că a trecut testul timpului, aplică-i patina aceea care-i dă gravitas. Ok, da, e artificială treaba, dar e vorba de țesut aici, de fundalul poveștii, nu de construcție în sine. Am auzit păreri avizate de la persoane de încredere că dacă iei la puricat vocabularul găsești neconcordanțe la originea cuvintelor, la perioada în care a fost făcut împrumutul și la limba de origine. Dar conținutul e ce strălucește aici.
Nu citim un basm care a distilat de-a lungul timpului, pe cale orală, credințele și obiceiurile unui popor sau unei culturi dintr-o arie geografică anume. Ci e vorba de un basm „à clef”, care face referire constantă la evenimente, structuri politice și relații interumane din prezent. E un basm feminist, pacifist, egalitar, anti-colonialist, și anti-imperialist în care se trece Niprul de atâtea ori, în care se pornesc războaie din aroganță, în care corupția și setea de putere distrug vieți și în care se folosește violența împotriva populației pentru a o păstra sub control. Destinația și unele aranjamente care au condus acolo nu mi s-au părut cele mai coerente, lipsesc de ici de colo motivații cheie, unele motive populare au fost introduse fără o ancoră solidă în narațiune, iar sensibilitatea mea de bărbat heterosexual s-a simțit clătinată de scena romantică între fecioara GILF și fish-man. Dar își merită stelele pe deplin.
N.B. Voi reveni asupra scorului, dacă simt că ar fi cazul, după ce citesc Theodoros-ul lui Cărtărescu.
Iar mai jos, cu ajutorul lui Gemini 2.5 Pro, vă ofer un exercițiu de creativitate (do with it what you will):
August 7, 2025
"Cântec deasupra cenușii", scris de Ramona Gabăr și publicat de Editura Nemira, în colecția n'autor, este, așa cum afirmă chiar autoarea, în dedicația de pe cartea mea, "un basm răsturnat". Iar coordonatoarea colecției, Eli Bădică, îl caracterizează perfect, deși foarte succint, pe prima copertă interioară a cărții:
"Cântec deasupra cenușii ne adăpostește, cu blândețea unei bunici care ne spunea povești în copilărie, într-un univers arhaic, într-o istorie și-o limbă de când e lumea. Nu vă lăsați înșelați, însă, pentru că basmul Ramonei Gabăr vorbește de fapt despre noi, despre ororile care se ridică din(tre) noi, despre realitatea extrem de contemporană, pe care o reflectă într-un mod în care puține, foarte puține cărți reușesc cu adevărat să o facă. Totul, printr-un limbaj absolut savuros, cu o frazare de o frumusețe uluitoare, cu mână sigură, personaje verosimile (dintre care cele feminine poartă pe umerii lor, subtil, firul istoriei) și povești de neuitat."
Abia am terminat cartea și sunt, încă, sub vălul de emoții pe care l-a aruncat asupra mea, încă de când am început să o citesc.
Nu este o lectură ușoară - limba veche în care e scris (și nu știu cum a reușit autoarea să îi rămână consecventă, până la capăt) e destul de greu de acceptat de cititor, care se adaptează la el pas cu pas. La primele cuvinte al căror înțeles nu-mi era clar, am început căutarea în dicționare. M-am oprit curând - era prea dificil, și mă obliga să întrerup mereu lectura. Așa că am făcut ce nu fac niciodată: am citit, cu un creion în mână, și am subliniat toate acele cuvinte. Voi alcătui un dicționar cu ele, deși nu va fi deloc mic (cum am crezut inițial), căci sunt peste 100 de cuvinte subliniate. Încet-încet, te obișnuiești și îți dai seama de sensul lor, din context, deși e clar nevoie de explicații pentru fiecare!
Cred că sunt și norocoasă - multe dintre arhaisme și regionalisme le recunosc din poveștile și basmele tatălui meu sau citite, în timp, din copilărie. Am găsit influențe din toate regiunile țării, dar mai multe din Moldova și Ardeal. Însă ele se împletesc, pe deoparte, cu alte multe, de origine slavă (firesc, având în vedere sursele de inspirație ale cărții), dar și orientală, iar pe de altă parte, cu câteva neologisme, greu de crezut să fi fost folosite în acele vremuri de poveste. Le-am încercuit și pe acestea, și le voi adăuga la mini-dicționarul meu, dedicat cărții.
Basmul acesta "întors" are multe fire, care se impletesc, se despletesc, și iar se reunesc. Eu mi-am făcut o listă de personaje, asociate fiecăreia dintre surorile fermecătoare și vrăjitoare, care au pus rămășag pe reușita lor în controlarea mersului lumii - Baba Iana și Baba Draga, prin protejații lor: Ana și Kostei. Am găsit, evident, corelații între ele, și am încercat să le găsesc semnificațiile și importanța lor în construcția romanului. Nici asta nu e foarte ușor de făcut, pentru că, mai mici sau mai mari, mai slabi sau mai puternici, mai buni sau mai răi, toți au rolul lor, pe care autoarea îl evidențiază, mai devreme sau mai târziu, conferindu-le unicitate și relevanță.
Am fost încântată să descopăr că, dincolo de aparențe, dincolo de greutatea pe care personajele masculine de temut o capătă, prin puterea, nepăsarea, lipsa de scrupule și cruzimea lor, se strecoară, pas cu pas, cele feminine, care dobândesc glas, încredere, hotărâre, putere, într-o lume construită anapoda, în care ele ar trebui să fie doar victime.
Nu vreau să spun nimic despre acțiune, despre ce fac și spun personajele, nu vreau să le compar și să le laud sau să le critic. Cei care vor citi romanul trebuie să o facă fără opinii din partea altora, ca să-l poată aprecua singuri. Dar vreau să închei cu o altă scurtă caracterizare, făcută de Cristina Bogdan și inserată pe ultima copertă:
"Schema narativă a basmului îi oferă Ramonei Gabăr alibiul perfect pentru a scrie despre tiranie, războaie și atrocități de neînțeles, într-o manieră care amintește că răul e același, indiferent de epocă și de înfățișările în care apare travestit."
Recomand lectura romanului oricărui cititor răbdător cu limbajul arhaic și dispus să intre în acest univers de basm de demult, care e mai actual decât oricând!
"Cântec deasupra cenușii ne adăpostește, cu blândețea unei bunici care ne spunea povești în copilărie, într-un univers arhaic, într-o istorie și-o limbă de când e lumea. Nu vă lăsați înșelați, însă, pentru că basmul Ramonei Gabăr vorbește de fapt despre noi, despre ororile care se ridică din(tre) noi, despre realitatea extrem de contemporană, pe care o reflectă într-un mod în care puține, foarte puține cărți reușesc cu adevărat să o facă. Totul, printr-un limbaj absolut savuros, cu o frazare de o frumusețe uluitoare, cu mână sigură, personaje verosimile (dintre care cele feminine poartă pe umerii lor, subtil, firul istoriei) și povești de neuitat."
Abia am terminat cartea și sunt, încă, sub vălul de emoții pe care l-a aruncat asupra mea, încă de când am început să o citesc.
Nu este o lectură ușoară - limba veche în care e scris (și nu știu cum a reușit autoarea să îi rămână consecventă, până la capăt) e destul de greu de acceptat de cititor, care se adaptează la el pas cu pas. La primele cuvinte al căror înțeles nu-mi era clar, am început căutarea în dicționare. M-am oprit curând - era prea dificil, și mă obliga să întrerup mereu lectura. Așa că am făcut ce nu fac niciodată: am citit, cu un creion în mână, și am subliniat toate acele cuvinte. Voi alcătui un dicționar cu ele, deși nu va fi deloc mic (cum am crezut inițial), căci sunt peste 100 de cuvinte subliniate. Încet-încet, te obișnuiești și îți dai seama de sensul lor, din context, deși e clar nevoie de explicații pentru fiecare!
Cred că sunt și norocoasă - multe dintre arhaisme și regionalisme le recunosc din poveștile și basmele tatălui meu sau citite, în timp, din copilărie. Am găsit influențe din toate regiunile țării, dar mai multe din Moldova și Ardeal. Însă ele se împletesc, pe deoparte, cu alte multe, de origine slavă (firesc, având în vedere sursele de inspirație ale cărții), dar și orientală, iar pe de altă parte, cu câteva neologisme, greu de crezut să fi fost folosite în acele vremuri de poveste. Le-am încercuit și pe acestea, și le voi adăuga la mini-dicționarul meu, dedicat cărții.
Basmul acesta "întors" are multe fire, care se impletesc, se despletesc, și iar se reunesc. Eu mi-am făcut o listă de personaje, asociate fiecăreia dintre surorile fermecătoare și vrăjitoare, care au pus rămășag pe reușita lor în controlarea mersului lumii - Baba Iana și Baba Draga, prin protejații lor: Ana și Kostei. Am găsit, evident, corelații între ele, și am încercat să le găsesc semnificațiile și importanța lor în construcția romanului. Nici asta nu e foarte ușor de făcut, pentru că, mai mici sau mai mari, mai slabi sau mai puternici, mai buni sau mai răi, toți au rolul lor, pe care autoarea îl evidențiază, mai devreme sau mai târziu, conferindu-le unicitate și relevanță.
Am fost încântată să descopăr că, dincolo de aparențe, dincolo de greutatea pe care personajele masculine de temut o capătă, prin puterea, nepăsarea, lipsa de scrupule și cruzimea lor, se strecoară, pas cu pas, cele feminine, care dobândesc glas, încredere, hotărâre, putere, într-o lume construită anapoda, în care ele ar trebui să fie doar victime.
Nu vreau să spun nimic despre acțiune, despre ce fac și spun personajele, nu vreau să le compar și să le laud sau să le critic. Cei care vor citi romanul trebuie să o facă fără opinii din partea altora, ca să-l poată aprecua singuri. Dar vreau să închei cu o altă scurtă caracterizare, făcută de Cristina Bogdan și inserată pe ultima copertă:
"Schema narativă a basmului îi oferă Ramonei Gabăr alibiul perfect pentru a scrie despre tiranie, războaie și atrocități de neînțeles, într-o manieră care amintește că răul e același, indiferent de epocă și de înfățișările în care apare travestit."
Recomand lectura romanului oricărui cititor răbdător cu limbajul arhaic și dispus să intre în acest univers de basm de demult, care e mai actual decât oricând!
April 20, 2025
3.5/5 rotunjit.
Ramonei Gabăr îi plac basmele și nu-i plac banii. Altfel nu explic de ce a scris ce e practic o carte fantasy dar a făcut-o într-un registru lingvistic care e dificil pentru consumatorul de fantasy clasic. Cântec deasupra cenușii e o carte fascinantă, eu i-am zis Ispirescupunk dar cred că mai accurate ar fi Basme Fermecate Rusești-punk. Eu am fost sold din prima pentru ca ma fascinează ideea de folosit convenții de gen(re) dar si de gen(der) ca să discute probleme contemporane (razboi, genocid, ucraina, gaza). Mi-a plăcut cartea destul de mult, și sper să mai vedem de la Ramona (și nu numai) fantasy cu inflexiuni etnice si subiect serios ascuns.
Dacă e să mă plâng de ceva e de structură. Cântec ar fi beneficiat de o structură un pic mai clasică pentru comuna parte din personaje se pierd pe drum și apar povești noi pe care Ramona le leagă într-adevăr de început dar parcă e prea mult pentru convenția de basm. Oricum, mișto, recomand.
Ramonei Gabăr îi plac basmele și nu-i plac banii. Altfel nu explic de ce a scris ce e practic o carte fantasy dar a făcut-o într-un registru lingvistic care e dificil pentru consumatorul de fantasy clasic. Cântec deasupra cenușii e o carte fascinantă, eu i-am zis Ispirescupunk dar cred că mai accurate ar fi Basme Fermecate Rusești-punk. Eu am fost sold din prima pentru ca ma fascinează ideea de folosit convenții de gen(re) dar si de gen(der) ca să discute probleme contemporane (razboi, genocid, ucraina, gaza). Mi-a plăcut cartea destul de mult, și sper să mai vedem de la Ramona (și nu numai) fantasy cu inflexiuni etnice si subiect serios ascuns.
Dacă e să mă plâng de ceva e de structură. Cântec ar fi beneficiat de o structură un pic mai clasică pentru comuna parte din personaje se pierd pe drum și apar povești noi pe care Ramona le leagă într-adevăr de început dar parcă e prea mult pentru convenția de basm. Oricum, mișto, recomand.
Read
May 19, 2025Ramona Gabăr reconfigurează lucrurile și ne arată o versiune actualizată a basmului, deschisă și incluzivă. Identitățile sunt 𝐟𝐥𝐮𝐢𝐝𝐞, iar 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐥𝐞 își revendică dreptul la educație și roluri egale. 𝐏𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 se construiesc pe solidaritate. Nu toți prinții sunt curajoși și însetați de putere, și chiar și regii sunt speriați uneori. Interesant este că, totul este atât de bine închegat, încât pare că așa au fost basmele dintotdeauna.
______________
✻ Surorile vrăjitoare 𝐁𝐚𝐛𝐚 𝐈𝐚𝐧𝐚 ș𝐢 𝐁𝐚𝐛𝐚 𝐃𝐫𝐚𝐠, aleg să își măsoare puterile într-o confruntare indirectă, folosindu-se de doi tineri: Ana și Kostei. Cei doi ajung prinși într-o confruntare veche cât lumea, cea dintre bine și rău.
✻ Autoarea dedică cartea “𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 care au fost uciși” din cauza războaielor și a altor acte necugetate făcute de adulți.
✻ Basmele și 𝐟𝐨𝐥𝐜𝐥𝐨𝐫𝐮𝐥 nu sunt ale unui eu izolat, ci ale unei comunități. În basme este vorba despre noi. Noi, cei care oricât de obosiți am fi, merită să alegem iar și iar să fim 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐛𝐢𝐧𝐞𝐥𝐮𝐢.
✻ Știu că acest roman-basm o să vă scoată din orice zonă de confort, dar pe cuvânt că merită! [Pe mine 𝐦-𝐚 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭 inițial “limba” în care este scris, dar ne-am împrietenit neașteptat de repede].
Citește mai multe aici: https://asasunt.eu/cantec-deasupra-ce...
______________
✻ Surorile vrăjitoare 𝐁𝐚𝐛𝐚 𝐈𝐚𝐧𝐚 ș𝐢 𝐁𝐚𝐛𝐚 𝐃𝐫𝐚𝐠, aleg să își măsoare puterile într-o confruntare indirectă, folosindu-se de doi tineri: Ana și Kostei. Cei doi ajung prinși într-o confruntare veche cât lumea, cea dintre bine și rău.
✻ Autoarea dedică cartea “𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 care au fost uciși” din cauza războaielor și a altor acte necugetate făcute de adulți.
✻ Basmele și 𝐟𝐨𝐥𝐜𝐥𝐨𝐫𝐮𝐥 nu sunt ale unui eu izolat, ci ale unei comunități. În basme este vorba despre noi. Noi, cei care oricât de obosiți am fi, merită să alegem iar și iar să fim 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐛𝐢𝐧𝐞𝐥𝐮𝐢.
✻ Știu că acest roman-basm o să vă scoată din orice zonă de confort, dar pe cuvânt că merită! [Pe mine 𝐦-𝐚 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭 inițial “limba” în care este scris, dar ne-am împrietenit neașteptat de repede].
Citește mai multe aici: https://asasunt.eu/cantec-deasupra-ce...
November 11, 2025
Am sentimenete amestecate, referitoare la acest roman (basm).
Mi-a plăcut povestea în mare, mi-au plăcut anumite idei pe care se bazează, dar parcă am simțit că povestea nu a fost bine închegată. Parcă mai avea nevoie de timp, pentru a fi mai bine structurată și cizelată. Am simțit-o ca pe o schiță (bună, cu potențial), care mai necesită puțină muncă.
De ce spun asta...
Ritmul poveștii e complet neunitar. Narațiunea nu curge lin și frumos, ci merge poticnit. Sunt părți foarte bune, care se opresc brusc de un zid. Sau de un spoiler (complet nesolicitat).
Multitudinea de spoilere si de completări ulterioare ale firului epic (ce nu ajută grozav povestea), dau impresia că ideile ce au venit pe parcurs au fost inserate FIX acolo. Și nu în capitolele unde aveau sens.
De exemplu, începutul. Unde o cunoaștem pe Ana, care era atât de frumoasă de când s-a născut, de "aștrii și îngerii s-au tras mai încoace ca s-o vază mai bine". Și toată partea asta frumos scrisă se termină BRUSC, cu precizarea ca Ana trăia drept țiitoare pe lângă Regele Negru.
Așa, deodată? N-am fi putut mai întâi să aflăm mai multe despre fată? Cum a copilărit, cum a crescut? Nu era un detaliu pe care era absolut necesar să-l aflăm de la început. Nu ajută cu nimic. Chiar din contra.
De asemenea, sunt multe personaje, fire epice, sau obiecte... care sunt foarte slab legate le acțiunea principală. Și în final, chiar daca ele ar fi lipsit, povestea ar fi putut fi tot asta.
De exemplu, chiar dacă Ana nu ar fi fost amanta regelui, fugind cu o mică avere, tot și-ar fi indeplinit planurile feministe, adunând comorile din pădure.
O mare dezamăgire a fost și oul magic, din care mă așteptam să iasă cine știe ce lighioană fantastică, la cât de păzit și legănat a fost timp de secole, ca el să nu se trezească și să-și afle puterea. Și în el, de fapt, era un AC??
Am înțeles de ce e considerat un basm feminist, deși m-a deranjat tare ideea că o femeie nu poate fi și frumoasă și deșteaptă. Iar Ana, pe măsură ce se automutila și se sluțea, se simțea tot mai mintoasă...
Insă nu m-am prins nici până la final de ce e un "basm punk" sau un "basm răsturnat".
Nu știu sigur dacă acesta e primul roman al autoarei. Daca este, e un bun roman de debut. Cu siguranță următoarele vor fi și mai bune.
Mi-a plăcut povestea în mare, mi-au plăcut anumite idei pe care se bazează, dar parcă am simțit că povestea nu a fost bine închegată. Parcă mai avea nevoie de timp, pentru a fi mai bine structurată și cizelată. Am simțit-o ca pe o schiță (bună, cu potențial), care mai necesită puțină muncă.
De ce spun asta...
Ritmul poveștii e complet neunitar. Narațiunea nu curge lin și frumos, ci merge poticnit. Sunt părți foarte bune, care se opresc brusc de un zid. Sau de un spoiler (complet nesolicitat).
Multitudinea de spoilere si de completări ulterioare ale firului epic (ce nu ajută grozav povestea), dau impresia că ideile ce au venit pe parcurs au fost inserate FIX acolo. Și nu în capitolele unde aveau sens.
De exemplu, începutul. Unde o cunoaștem pe Ana, care era atât de frumoasă de când s-a născut, de "aștrii și îngerii s-au tras mai încoace ca s-o vază mai bine". Și toată partea asta frumos scrisă se termină BRUSC, cu precizarea ca Ana trăia drept țiitoare pe lângă Regele Negru.
Așa, deodată? N-am fi putut mai întâi să aflăm mai multe despre fată? Cum a copilărit, cum a crescut? Nu era un detaliu pe care era absolut necesar să-l aflăm de la început. Nu ajută cu nimic. Chiar din contra.
De asemenea, sunt multe personaje, fire epice, sau obiecte... care sunt foarte slab legate le acțiunea principală. Și în final, chiar daca ele ar fi lipsit, povestea ar fi putut fi tot asta.
De exemplu, chiar dacă Ana nu ar fi fost amanta regelui, fugind cu o mică avere, tot și-ar fi indeplinit planurile feministe, adunând comorile din pădure.
O mare dezamăgire a fost și oul magic, din care mă așteptam să iasă cine știe ce lighioană fantastică, la cât de păzit și legănat a fost timp de secole, ca el să nu se trezească și să-și afle puterea. Și în el, de fapt, era un AC??
Am înțeles de ce e considerat un basm feminist, deși m-a deranjat tare ideea că o femeie nu poate fi și frumoasă și deșteaptă. Iar Ana, pe măsură ce se automutila și se sluțea, se simțea tot mai mintoasă...
Insă nu m-am prins nici până la final de ce e un "basm punk" sau un "basm răsturnat".
Nu știu sigur dacă acesta e primul roman al autoarei. Daca este, e un bun roman de debut. Cu siguranță următoarele vor fi și mai bune.
This entire review has been hidden because of spoilers.
June 26, 2025
Stiam de la bun inceput ca avea sa-mi placa cartea asta; si nu doar pentru ca mi-a placut atat de mult scriitura Ramonei in ‘Statii’ incat si acum, trei ani mai tarziu pastrez cateva imagini si stari anume pe care inca mi le evoca puternic; ci si pentru ca de data asta urma sa fie un basm, iar eu iubesc basmele; ci si, mai ales, pentru ca urma sa fie ‘punk’, intr-o cheie feminista, cu istorii care “curg navalnic inapoi si-nainte” in cuvintele Cristinei Bogdan din postfata.
Fusesem prevenita ca ma asteapta o provocare de limbaj, ceva cu totul iesit din comun, dar ca sa fiu fara grija, ca nu voi avea nevoie de google translate, intr-atat va fi totodată de familiar.
Recunosc de la bun inceput ca:
-sunt deja de ani buni o fana a acestei sub-nise de gen literar, folclorul rescris in note actuale, feministe, a miturilor repovestite din perspectiva feminina - cu toate ca nu am cautat, deci nici gasit sub-nisa asta pana acum in limba ‘neo’-romana;
-Povestile Nemuritoare sunt izvorul iubirii mele de carte; cu ele mi-am inceput, la sapte ani, cea de-a doua viata a mea, cea launtrica, literara; urmate de Legendele Olimpului si cele 1001a de Nopti;
-si ca, nu numai ca nu sunt critic literar, dar aceasta este prima recenzie de carte pe care o scriu in viata mea adulta. Am deci, tot felul de emotii din care imi trag seva si curajul, dar care ma si impleticesc in scriitura.
Acestea fiind lamurite, ceea ce nu aveam cum sa stiu dinainte era cat de diferita este acestea carte de oricare alta din sub-nisa in care o incadrasem de dinainte chiar sa o citesc, si, paradoxal, cat de familiara imi va parea lumea creata de Ramona, uimitoare in detaliile ei senzoriale, simbolistice si, mai ales sentimentale. De la bun inceput, din primele paragrafe, a facut in asa fel incat m-am simtit in acelasi timp din nou acasa si pe un taram cu totul nou in care nu stiam la ce intorsatura de situatie sau fraza să mă astept in continuare.
Am vibrat, simtit si calatorit alaturi de fiecare personaj, ‘bun’ sau ‘rau’, sau mai degraba bun si rau, si, fara sa desconspir vreunul din deznodaminte, am ajuns pana la final sa reconciliez in propriul meu psihic linia blurata dintre bine si rau, sa aduc ce e promițător, harnic, bun si frumos in mine la lumina alaturi de uratul, violenta, neputinta, disperarea si resentimentele din acelasi suflet care pe toate le cuprinde. In principiu toate povestile au puterea asta potentiala: nu numai de a oferi un refugiu din calea lumii dezlantuite, de a oglindi psihicul uman sau sursa si starea lucrurilor, dar si de a ‘re-intregi’, de a reconcilia, de a vindeca, de a arata o alta cale, o alta perspectiva. In realitate insa, poate nu toti povestitorii isi propun asta si cu siguranta nu toate povestile reusesc, vorbind doar pentru mine, sa ma deschida si sa ma miste astfel.
Confesez astfel ca am sfarsit ultimele pagini plangand in hohote, ceva ce mi se mai intampla uneori, rar, la unele carti; ca m-a zguduit, zdruncinat si cutremurat in feluri pe care nu stiu inca sa le transpun in cuvinte. Acel cutremur sufletesc care indeamna si la introspecție si la actiune, care poate muta muntii - interiori desigur, dar poate nu numai, cine stie - din loc.
Pe la jumatea cartii m-am oprit si m-am gandit: Ua, ce pofta imi da sa scriu si eu… daca as scrie o carte, asa, ca aceasta, mi-ar placea sa fie”. Si ca nicio alta, desigur.
La finalul cartii m-am oprit sa rasuflu si sa mai desfac din emotii cu fetele mele pe grupul nostru de whatsapp. Scriam atunci la cald “Ce har si asta, fetelor… sa iei tot ce-i mai bun si intelept din jurul tau, de la sora, bunica, sot, copil, tovarasi, sa iti re-croiesti graiul popular, sa iti tragi seva din folcor si de la altii si sa dai un sens ororilor lumii asteia in care toti traim si facem ce putem.”
Iata, deci, puterea din spatele povestii, cum se desface in straturi si cicluri si cat de tare si neasteptat ne poate zdruncina daca ne lasam atinsi.
Voi incheia cu asta, cu bucuria impartasirii; ca mai e si asta misto la unele carti: isca discutii aprinse pe marginea lor, te fac sa vrei sa vorbesti cu altii despre ele, despre ce tocmai ai trait. Cantec deasupra cenusii este cu siguranta una din acele carti. Si in acelasi timp una ca nicio alta. Noi inca vorbim despre asta pe grupul nostru de whatsapp. Ceea ce m-a facut sa imi propun sa ofer aceasta carte cadou la fiecare ocazie book appropriate de acum inainte si sa ma asez astazi sa scriu prima mea recenzie. Sper sa te miste, incante si inspire si pe tine.
Fusesem prevenita ca ma asteapta o provocare de limbaj, ceva cu totul iesit din comun, dar ca sa fiu fara grija, ca nu voi avea nevoie de google translate, intr-atat va fi totodată de familiar.
Recunosc de la bun inceput ca:
-sunt deja de ani buni o fana a acestei sub-nise de gen literar, folclorul rescris in note actuale, feministe, a miturilor repovestite din perspectiva feminina - cu toate ca nu am cautat, deci nici gasit sub-nisa asta pana acum in limba ‘neo’-romana;
-Povestile Nemuritoare sunt izvorul iubirii mele de carte; cu ele mi-am inceput, la sapte ani, cea de-a doua viata a mea, cea launtrica, literara; urmate de Legendele Olimpului si cele 1001a de Nopti;
-si ca, nu numai ca nu sunt critic literar, dar aceasta este prima recenzie de carte pe care o scriu in viata mea adulta. Am deci, tot felul de emotii din care imi trag seva si curajul, dar care ma si impleticesc in scriitura.
Acestea fiind lamurite, ceea ce nu aveam cum sa stiu dinainte era cat de diferita este acestea carte de oricare alta din sub-nisa in care o incadrasem de dinainte chiar sa o citesc, si, paradoxal, cat de familiara imi va parea lumea creata de Ramona, uimitoare in detaliile ei senzoriale, simbolistice si, mai ales sentimentale. De la bun inceput, din primele paragrafe, a facut in asa fel incat m-am simtit in acelasi timp din nou acasa si pe un taram cu totul nou in care nu stiam la ce intorsatura de situatie sau fraza să mă astept in continuare.
Am vibrat, simtit si calatorit alaturi de fiecare personaj, ‘bun’ sau ‘rau’, sau mai degraba bun si rau, si, fara sa desconspir vreunul din deznodaminte, am ajuns pana la final sa reconciliez in propriul meu psihic linia blurata dintre bine si rau, sa aduc ce e promițător, harnic, bun si frumos in mine la lumina alaturi de uratul, violenta, neputinta, disperarea si resentimentele din acelasi suflet care pe toate le cuprinde. In principiu toate povestile au puterea asta potentiala: nu numai de a oferi un refugiu din calea lumii dezlantuite, de a oglindi psihicul uman sau sursa si starea lucrurilor, dar si de a ‘re-intregi’, de a reconcilia, de a vindeca, de a arata o alta cale, o alta perspectiva. In realitate insa, poate nu toti povestitorii isi propun asta si cu siguranta nu toate povestile reusesc, vorbind doar pentru mine, sa ma deschida si sa ma miste astfel.
Confesez astfel ca am sfarsit ultimele pagini plangand in hohote, ceva ce mi se mai intampla uneori, rar, la unele carti; ca m-a zguduit, zdruncinat si cutremurat in feluri pe care nu stiu inca sa le transpun in cuvinte. Acel cutremur sufletesc care indeamna si la introspecție si la actiune, care poate muta muntii - interiori desigur, dar poate nu numai, cine stie - din loc.
Pe la jumatea cartii m-am oprit si m-am gandit: Ua, ce pofta imi da sa scriu si eu… daca as scrie o carte, asa, ca aceasta, mi-ar placea sa fie”. Si ca nicio alta, desigur.
La finalul cartii m-am oprit sa rasuflu si sa mai desfac din emotii cu fetele mele pe grupul nostru de whatsapp. Scriam atunci la cald “Ce har si asta, fetelor… sa iei tot ce-i mai bun si intelept din jurul tau, de la sora, bunica, sot, copil, tovarasi, sa iti re-croiesti graiul popular, sa iti tragi seva din folcor si de la altii si sa dai un sens ororilor lumii asteia in care toti traim si facem ce putem.”
Iata, deci, puterea din spatele povestii, cum se desface in straturi si cicluri si cat de tare si neasteptat ne poate zdruncina daca ne lasam atinsi.
Voi incheia cu asta, cu bucuria impartasirii; ca mai e si asta misto la unele carti: isca discutii aprinse pe marginea lor, te fac sa vrei sa vorbesti cu altii despre ele, despre ce tocmai ai trait. Cantec deasupra cenusii este cu siguranta una din acele carti. Si in acelasi timp una ca nicio alta. Noi inca vorbim despre asta pe grupul nostru de whatsapp. Ceea ce m-a facut sa imi propun sa ofer aceasta carte cadou la fiecare ocazie book appropriate de acum inainte si sa ma asez astazi sa scriu prima mea recenzie. Sper sa te miste, incante si inspire si pe tine.
June 26, 2025
De la Winternight trilogy a lui Katherine Arden încoace, nu am mai citit o carte fantastică de mitologie reinterpretată în cheie feministă care să mă absoarbă și să mă zguduie atât de mult. Le-am devorat pe toate ca o bună iubitoare de mitologie, din Americi până în Vietnam, si ce bucurie pentru devoratorii genului ca în ultimii 10 ani avem acești autori moderni recreand mituri vechi în perspective noi care rezonează cu spaimele și victoriile vremii noastre. Dar Cântec deasupra cenușii le-a depășit pe toate, poate pentru ca vorbește direct sufletului meu într-o română pe care nici nu mai știam c-o știu (sau pe care am învățat-o pe măsură ce avansam în carte) sau poate pentru ca s-a legat atât de profund de războaiele și conflictele pe care le trăim în acest moment, dându-mi totuși speranța ca atât timp cat există o Ana care vrea să învețe să scrie și o Milena care nu vrea decât să se întoarcă la studentele ei și să-și vadă de treaba, mai avem încă o speranță la umanitate.
Am savurat fiecare fir narativ adițional care mi-a amintit de basme demult uitate, am iubit fiecare arhetip, chiar și pe cele menite să fie urâte cu patima, pentru ca Ramona le-a construit cu atâta empatie și profunzime emoțională, încât le-am înțeles lupta interioară. Și pe măsură ce au trecut veacurile în evoluția poveștii, am înțeles ca fiecare personaj e în fiecare dintre noi.
Îmi doresc ca această carte să devină o trilogie, un serial pe Netflix cu Maia Morgenstern jucând-o pe Baba Iana până iese untul din ea, un comic book. Și mai pe termen scurt, îmi doresc ca prietenii mei psihologi să ia această carte și să construiască un atelier de autoanaliză jungiana pe baza ei. Fiecare personaj, fiecare iță narattiva îți arata ceva despre tine și colectiv ne arată ceva despre noi.
Am savurat fiecare fir narativ adițional care mi-a amintit de basme demult uitate, am iubit fiecare arhetip, chiar și pe cele menite să fie urâte cu patima, pentru ca Ramona le-a construit cu atâta empatie și profunzime emoțională, încât le-am înțeles lupta interioară. Și pe măsură ce au trecut veacurile în evoluția poveștii, am înțeles ca fiecare personaj e în fiecare dintre noi.
Îmi doresc ca această carte să devină o trilogie, un serial pe Netflix cu Maia Morgenstern jucând-o pe Baba Iana până iese untul din ea, un comic book. Și mai pe termen scurt, îmi doresc ca prietenii mei psihologi să ia această carte și să construiască un atelier de autoanaliză jungiana pe baza ei. Fiecare personaj, fiecare iță narattiva îți arata ceva despre tine și colectiv ne arată ceva despre noi.
June 26, 2025
Am crezut că nu e pentru mine cartea, aflasem că e un basm și, bașca, scris și într-o română veche. M-am ferit vreo două săptămâni de ea, deși o pusesem pe noptieră. Apoi am deschis-o într-o seară și nu regret nimic. Nu sunt genul care să se fi bucurat prea mult de basme în copilărie, dar ce pot să zic despre basmul Ramonei Găbar este că e surprinzător, dar liniștitor de inimi deopotrivă.
Însă, dincolo de poveste și de personajele pe care parcă le recunoști, dar cu laturi din era noastră adăugate, cu straturi de profunzime cu care nu suntem obișnuiți în personajele de basm, scriitura e ce m-a cucerit. Din prima pagină și până la ultima, aș fi citit mii de pagini scrise așa. Aș vrea să îmi scriu cu prietenele pe WhatsApp în limbajul Ramonei, să îmi citesc presa și să îmi trimit mailurile la muncă.
Un limbaj construit sau, parcă îți vine să zici, reconstruit — nu-ți e familiar, dar înțelegi fiecare cuvânt, fiecare expresie, fiecare boabă. Citeam și mă fascinau structura, compoziția, cuvintele alese și faptul că toaaaaată cartea, toată povestea, toate descrierile, fiecare capitol sunt scrise așa și mă întrebam ce fel de magie a făcut, cum și cât trebuie să fi muncit la cartea asta ca să-i iasă din mâini așa o capodoperă.
Sunt puține cărți care să te cucerească prin scriitură, printr-un nou limbaj sau unul incomod, oricum. Mă duce cu gândul la The Color Purple aproape imediat, că și Alice Walker m-a impresionat la fel, la vremea ei. Dar cele care o fac sunt cărțile pe care nu le uiți niciodată.
Însă, dincolo de poveste și de personajele pe care parcă le recunoști, dar cu laturi din era noastră adăugate, cu straturi de profunzime cu care nu suntem obișnuiți în personajele de basm, scriitura e ce m-a cucerit. Din prima pagină și până la ultima, aș fi citit mii de pagini scrise așa. Aș vrea să îmi scriu cu prietenele pe WhatsApp în limbajul Ramonei, să îmi citesc presa și să îmi trimit mailurile la muncă.
Un limbaj construit sau, parcă îți vine să zici, reconstruit — nu-ți e familiar, dar înțelegi fiecare cuvânt, fiecare expresie, fiecare boabă. Citeam și mă fascinau structura, compoziția, cuvintele alese și faptul că toaaaaată cartea, toată povestea, toate descrierile, fiecare capitol sunt scrise așa și mă întrebam ce fel de magie a făcut, cum și cât trebuie să fi muncit la cartea asta ca să-i iasă din mâini așa o capodoperă.
Sunt puține cărți care să te cucerească prin scriitură, printr-un nou limbaj sau unul incomod, oricum. Mă duce cu gândul la The Color Purple aproape imediat, că și Alice Walker m-a impresionat la fel, la vremea ei. Dar cele care o fac sunt cărțile pe care nu le uiți niciodată.
October 4, 2025
citEști „Cântec deasupra cenușii”, Ramona Gabăr: De la basm, cu basmul vezi feminist
„Cum nu putuse porunci să fie sparte toate fereștile palatului, Regele a cerut să fie chemați pictori și meșteri spoitori cari, coperind cu desene și pete de culoare luciul geamurilor, din limpezi să le gacă tulburi.” p. 17 Ramona Gabăr, „Cântec deasupra cenușii”, Nemira, 2025
https://www.youtube.com/watch?v=eVLrP...
Hai să-ți spun o poveste. Înțeleg, ai tot auzit propuneri de felul ăsta încă din copilărie. Și uite unde ai ajuns. Dar „Cântec deasupra cenușii” chiar schimbă tonul cu care ești obișnuit. Autoarea Ramona Gabăr păstrează limbajul dar mitologia capătă aici accente punk și feministe.
„Așa visase Vasilisa, ca orice fecioară bună cari știe ce se cuvine să facă și cum se orânduiește o vieață trăită cu cinste.” p. 261 Ramona Gabăr, „Cântec deasupra cenușii”, Nemira, 2025
„Cum nu putuse porunci să fie sparte toate fereștile palatului, Regele a cerut să fie chemați pictori și meșteri spoitori cari, coperind cu desene și pete de culoare luciul geamurilor, din limpezi să le gacă tulburi.” p. 17 Ramona Gabăr, „Cântec deasupra cenușii”, Nemira, 2025
https://www.youtube.com/watch?v=eVLrP...
Hai să-ți spun o poveste. Înțeleg, ai tot auzit propuneri de felul ăsta încă din copilărie. Și uite unde ai ajuns. Dar „Cântec deasupra cenușii” chiar schimbă tonul cu care ești obișnuit. Autoarea Ramona Gabăr păstrează limbajul dar mitologia capătă aici accente punk și feministe.
„Așa visase Vasilisa, ca orice fecioară bună cari știe ce se cuvine să facă și cum se orânduiește o vieață trăită cu cinste.” p. 261 Ramona Gabăr, „Cântec deasupra cenușii”, Nemira, 2025
Displaying 1 - 10 of 10 reviews