Patria mea era un sâmbure de măr

by Herta Müller, Alexandru Al. Şahighian (Translator)

Cartea de faţă reuneşte discuţiile purtate de autoare la Berlin, în decembrie 2013 – ianuarie 2014, cu jurnalista austriacă Angelika Klammer. Titlul este un vers dintr-un distih pe care Herta Müller şi-l repeta mereu, ca pe o incantaţie, pentru a-şi da curaj când trebuia să meargă la interogatoriile de la Securitate: Patria mea era un sâmbure de măr, / căutându-mi drumul între seceră şi stea.

Discuţiile refac drumul parcurs de Herta Müller din satul natal până la scriitoarea de azi şi laureata Premiului Nobel – este deci un volum autobiografic. Problematica e, în esenţă, cea cunoscută şi din alte opere literare şi eseistice ale autoarei, dar prin dialog amintirile şi reflecţiile ei dobândesc o acuitate deosebită. Considerațiile despre scris ocupă un loc important, volumul fiind totodată un autoportret al Hertei Müller şi o ars poetica.

Genres: Nonfiction, Romania, History, Literature, German Literature, Romanian Literature

208 pages, Paperback

First published September 1, 2014

About the author

Herta Müller was born in Niţchidorf, Timiş County, Romania, the daughter of Swabian farmers. Her family was part of Romania's German minority and her mother was deported to a labour camp in the Soviet Union after World War II.

She read German studies and Romanian literature at Timişoara University. In 1976, Müller began working as a translator for an engineering company, but in 1979 was dismissed for her refusal to cooperate with the Securitate, the Communist regime's secret police. Initially, she made a living by teaching kindergarten and giving private German lessons.

Her first book was published in Romania (in German) in 1982, and appeared only in a censored version, as with most publications of the time.

In 1987, Müller left for Germany with her husband, novelist Richard Wagner. Over the following years she received many lectureships at universities in Germany and abroad.

In 1995 Müller was awarded membership to the German Academy for Writing and Poetry, and other positions followed. In 1997 she withdrew from the PEN centre of Germany in protest of its merge with the former German Democratic Republic branch.

The Swedish Academy awarded the 2009 Nobel Prize in Literature to Müller, "who, with the concentration of poetry and the frankness of prose, depicts the landscape of the dispossessed".

She currently resides in Berlin, Germany.

Reviews

[Christina · Rating 5 out of 5]

Patria mea era un sâmbure de măr- o carte autobiografică care prezintă experiențele Hertei în perioada comunistă, presiunile la care era supusă, frica permanentă trăită sub regimul totalitar și impactul acestora asupra identității și scrisului ei.

[Magdalith · Rating 4 out of 5]

Rozmowy z Hertą Müller. O dzieciństwie, o rodzinie, o czasach, gdy była prześladowana przez służbę bezpieczeństwa, o emigracji, o pisaniu, o tym jak powstawały poszczególne jej powieści. Świetne uzupełnienie jej książek i jak zwykle - nawet, gdy udziela tylko wywiadu - uderza jej wrażliwość, niesamowity sposób, w jaki używa języka i jak odbiera rzeczywistość. Myślę, że najlepiej przeczytać to już po zapoznaniu się z jej twórczością

[Maria Mierlut · Rating 4 out of 5]

Persoanele care au trăit în comunism sunt traumatizate și le este greu să scrie despre acele experiențe. Autoarea își etalează talentul scriitoricesc pentru a prezenta cititorilor o lume rece și fără speranță. Cred că a fost dificil de greu să aducă la suprafață trăiri pe care mulți le - au îngropat și să dea față din nou cu suferința și să fie așa de vulnerabilă.

[Maurizio Manco · Rating 4 out of 5]

"Sì, scrivere è una necessità interiore contro una resistenza interiore. Io scrivo sempre per e contro me stessa. Ogni volta aspetto fin quando è inevitabile. Procrastino la scrittura perché so che una volta iniziata si impossessa di me, fino a mettermi paura. Quando poi ci sono dentro, mi inghiotte completamente. La lingua abolisce il tempo, trascina l'esperienza in una ricerca ossessiva di parole, ritmi, suoni. Questa esattezza ha la sua brutalità, ma anche il suo vortice da cui non riesco più a uscire. E che però mi avvolge. Credo mi protegga anche. Il magnetismo nella scrittura esiste, altrimenti non la praticherei da anni. Credo che sia un composto di brutalità e grazia. Forse sono costretta a parlare di brutalità perché non sono io a scegliermi i miei temi, perché trovo là un arbitrio estraneo e la vita rubata. E forse sono costretta a parlare anche di grazia, perché non so se non sarei più impietosamente in balìa delle cose vissute se le parole, che è così difficile trovare, non mi venissero in aiuto. Dalle parole nasce così una fame di parole. Nuove parole si formano e mi fanno vedere quello che senza di loro non avevo visto." (p. 171)

"Quello che è accaduto accade un'altra volta nella scrittura. Perciò le cose vissute non sono mai finite. Tutto dipende interamente dalla lingua, se funziona o fallisce." (p. 172)

"Non sopporterei la scrittura se l'essenziale dei testi non fosse la verità inventata della lingua, in cui il bello fa male." (p. 173)

[Denisa Ostas · Rating 4 out of 5]

Cartea e o autobiografie sub forma de interviu. Acele scurte interventii ale intervievatorului pot sa induca o stare de confuzie.
Stilul de a scrie e deosebit. Gandurile exprimate pe marginea experientelor relatate sunt profunde si clar expuse.
Nu pot sa zic ca mi-a placut cartea, din cauza structurii. Cu toate acestea, cartea imbogateste istoria prin felul marcant de a rememora comunismul.
Pentru cine doreste sa aprofundeze perioada comunismului in Romania, cartea e o lectura obligatorie!

[Vio Stoian · Rating 5 out of 5]

Oh, câtă suferință, câtă dezumanizare. Dar cât curaj și demnitate. O carte care reflectă atât de profund realitatea vremii ceaușiste.

[Felicia Roman · Rating 5 out of 5]

Scrisul era pentru ea „un reazem”. La fel cum îi fuseseră plantele în copilărie.
Cartea nu e doar autobiografică; este poetică. Fiindcă dincolo de oameni și lucruri, de cuvinte și imagini, autoarea caută sens.
Herta Muller are un ceva al ei. Chiar și în imaginația ei de copil îl găsim. Dacă m-aș grăbi, poate aș numi asta nebunie, sau poate alții ar numi-o lenevie ori șirag de imagini născocite sau exagerate. Dar e viața văzută prin ochii ei și trăită. Căci trăiește și caută semnificație și înțelegere în tot și toate.
Iar dacă vrei să vezi cum s-au născut sintagme ca „decreței”, replici de felul “cititul strică ochii”, “la masă nu se vorbește”, mergi și citește-le într-o lecție de istorie care completează imaginea de ansamblu din cărți și documentare, umplând golurile cu elemente din trăirea de zi cu zi a unei fete aparent obișnuite, născută într-un sat mai mic decât un degetar, cu un bunic fost luptător în Primul Război Mondial, cu un tată luptător în Al Doilea, cu o mamă deportată în lagărul rusesc după război, cu o experiență proprie a comunismului, șicanelor Securității și sărăciei și urâțeniei unei vremi trecute, dar care i-a brăzdat adânc viața. Uluitor e cum acest regim cu gheare ascuțite, așa-zis sfârșit, se prelungește până azi prin nedreptățile nerezolvate, prin viețile distruse sau răpite și rănile adânci lăsate în amintirea multora.

[Beka Sukhitashvili · Rating 5 out of 5]

ჰერტას სიტყვები და ჰერტას აზროვნება ორი ენის, რუმინულისა და გერმანულის და მისი ორი ლოკაციის, სოფლისა და ქალაქის შერწყმაა დიქტატურის პერიოდში, რაც სწორედ ასეთად აქცევს მწერალს, სადაც მისი ბიოგრაფია, უბრალოდ პირდაპირ კავშირშია მის მთლიან შემოქმედებასთან.
განსაცვიფრებელია როგორ იწყებს პატარა სოფლის გოგონა სამყაროს გაცნობას, საიდან იწყებს და სად ამთავრებს, მისი სრულიად კონტროლირებული ცხოვრება, ეს პატარა გაბრძოლებები და მიუხედავად იმისა, რომ საქართველოც ამ სისტემის ნაწილი იყო, ასეთი ბიოგრაფიის ქართველი არ არსებობს და რატომ და როგორ მოხდა ასე? გაგვიმართლა ისტორიაში? ადვილად მოვირგეთ და შევეგუეთ? და კიდევ ბევრი სხვა რამ...

[M. Sofia · Rating 3 out of 5]

A conversation that is almost a novel, an autobiography that is in dialogue with a conversation partner sensitive and discreet. When Herta Müller talks about herself and experiences that have formed, they are now present images. And these accompany the story of a childhood in a village in the Romanian Banat, seen through the eyes of a little girl who creates for herself fantastic parallel worlds, before coming to the parallel world for excellence that is writing. Then there is her life in the dictatorship of Ceausescu and the suffocating shadow of its secret services, eventually emigrating to West Berlin in the late eighties. Lonely childhood in the Romanian countryside for the Nobel Prize in 2009, "My home was an apple seed" tells the parable of a life lived in the literature and in an inflexible sincerity of words.
It 'an essay on the Romanian dictatorship, with the difference that the style of Müller is infinitely richer images and word games and not to be confused with a journalistic style. It is the look of a poet who can read between the lines and who talks about what the dictatorship was on the skin and under the skin, in the heads and hearts, broken, its citizens. How is a man who is afraid, who is haunted by a dark force that makes him feel helpless and potentially always at the mercy of the secret services? What small stratagems invented man to survive in these conditions? It's not just an indictment against communism but becomes a lesson against all forms of totalitarianism that deprive man of dignity.

[Giorgi Baskhajauri · Rating 5 out of 5]

შესანიშნავი მონათხრობია დიქტატურის კლანჭებში მცხოვრებ მწერალზე, ადამიანზე, რომელიც რუმინეთის სიღარიბეს და უსუსურობას ჩვეულებრივად კი არ იღებს აანალიზებს, შეიმეცნებს და ინტელექტუალურ რესურსად გარდაქმნის, რისი წყალობითაც სწორად აფასებს გარემოს აბსურდულობას და შეზღუდულობას.
გარემო კი არ გვქმნის, გვქმნის ის თუ როგორ აღვიქვამთ მას. ძალიან საინტერესოა ის თუ როგორი დიდი ძალა შეიძლება ჰქონდეს მწერალს, რომ ხელისუფლებამ ნომერ პირველ მტრად აღიაროს, თუმცა მეორე მხარეს ხალხი დგას, რომელზეც ჰერტა აღნიშნავს, რომ უამრავი წიგნით თავგამოტენილები მაინც ვერ ხვდებოდნენ ჭეშმარიტებას. საოცარია მიულერის პატრიოტიზმი, როდესაც გერმანიიდან უკან ბრუნდება და იქამდე არ ტოვებს რუმინეთს, სანამ აშკარად არ აცნობიერებს, რომ ეს ქვეყანა ჩიხია საიდანაც გამოსავალი არ არსებობს. ვინც ჰერტას შემოქმედებას იცნობს მათთვის განსაკუთრებით ახლობელი იქნება ეს ნაწარმოები, რადგან ბევრი რომანის პროტოტიპი შეგხვდებათ ისეთი სახით, როგორსაც მათ ავტორი ხედავდა და ლიტერატურულ პერსონაჟებად გადაამუშავებდა.

[Amélie · Rating 5 out of 5]

Herta Müller stands out as a distinct voice among the authors I’ve read. She portrays life under communism with a delicate yet dignified grace. Through her words, you can feel the inner wounds of those deprived of beauty and joy, living within the confines of an austere and absurd regime.

She writes about survival, how people clung to the smallest things just to endure. Her work speaks of madness, persecution, and the quiet despair of everyday life. And above all, she shows how writing became her lifeline, the only way to give meaning to the absurdity surrounding her.

[Raquel · Rating 5 out of 5]

Admiro muito a escrita de Müller; acho-a intimista, muito enxuta, cheia de um desespero que também nos dói, que também acaba por ser nosso. Esta maravilhosa conversa revela as dores mais profundas de Herta Müller. O seu passado foi assombrado pela constante ameaça da sombra de Nicolae Ceausescu, o ditador dos Cárpatos. Há muitas confidências (acerca da infância de Müller), sobre os duros anos de trabalho na Romênia, o início da carreira literária, a fuga para a Alemanha, a amizade com Oskar Pastior, e muitas mais coisas.

Dilacerante. Triste. Doce. Um livro que nos recolhe na penumbra.


"A noite é um tempo incerto. A escuridão mostra-nos como a morte será mais tarde."

"Fala-se de "vida roubada", mas para mim parece que ela está na cabeça, cada vez mais lá. E na maioria das vezes ela chega sem avisar."

[Anna · Rating 5 out of 5]

Ich habe nur Liebe für diese Frau übrig...

[Ricardo Munguia · Rating 4 out of 5]

En este libro se recopila una entrevista larga de Herta Muller hecha por Angelika Klammer. En ella nos cuentan varios susesos de la vida de la autora, desde su infancia en Rumania, sus múltiples trabajos y el acoso que sufrió bajo la dictadura de Ceuçescu, sus relaciones personales con personalidades de la literatura o totalmente ajenas a ella y su eventual escape de Rumania. La mayoría de lo que narra sin sucesos muy dolorosos y humillantes, llegas a tener una sensación de desagrado y asco y me hicieron pensar lo afortunado que soy de no vivir en una sociedad tan brutal y llena de carencias.

Lo que resaltó para mí en muchos casos es que la entrevistadora mezclo en sus preguntas pequeños enunciados provenientes de sus novelas, y están bien indicados en los pies de página (lo que agradezco), pero por momentos rompe el flujo de la entrevista. Sin embargo eso también es muestra de que toda la obra de la autora está plagada de episodios de lo que era su vida cotidiana, algunos resultan tan surreales que parecerían inventados pero conocer sus orígenes me sorprendió bastante. También habla un poco de su proceso creativo, su relacion particular con el lenguaje y el origen de alguna las expresiones que en español parecen sin sentido pero en alemán son una traducción de dichos comunes rumanos nacidos de la superstición de la gente. También de algunas de sus aficiones como la moda o la creación de collages habla un poco.

Interesante pero creo que es necesario tener el contexto de la obra de la autora o por lo menos de la dictadura Rumania de Ceuçescu, de preferencia ambas. Una buena obra para reflexionar y hacer un esfuerzo por empatizar con una sociedad tan distante, pero que nos demuestra que las dictaduras hablan todas el mismo lenguaje de la brutalidad, la carencia y el miedo.

[Inge · Rating 5 out of 5]

Ik las op de Facebook pagina van Echte Boeken een recensie van Tea van Lierop over De mens is een grote fazant van deze schrijfster en was meteen geïntrigeerd. Wel begreep ik uit deze beschrijving dat het niet makkelijk was om in het begin greep te krijgen op de inhoud. Ook hier op Goodreads las ik bij Hanneke dat het boek zich in het begin wat lastig liet ontsluiten. Beide recensenten waren echter heel enthousiast over het boek. Om die reden ben ik eerst met dit boek begonnen. Het is een lang interview (200 pagina’s) waarin de interviewer door middel van goed ingevoerde en sterk geformuleerde vragen Herta Müller in staat stelt om haar hele adembenemende geschiedenis te vertellen. Haar Duitse jeugd in het Zwabische deel van Roemenië, de verschrikkingen van het stalinisme onder dictator Ceausescu, haar vlucht naar West Berlijn. Wat een verhaal! Nu ik meer over haar bijzondere achtergrond weet hoop ik de hobbel van de wat moeizame start van De mens is een grote fazant makkelijker te nemen. Ik ben benieuwd of ik gelijk heb.

[Andreea Pop · Rating 5 out of 5]

O carte autobiografica, centrată in special pe perioada comunista din viata Hertei Muller, insa cu discutii si pe alte ramuri din viata ei. Ramuri care de altfel, si ele, au amprenta comunismului. Desi e o colecție de discutii purtate într-un interviu, pentru mine cartea pare a fi un jurnal. Un jurnal in care Herta reflectă si proceseaza tot ce i s-a intamplat sub regimul comunist. Isi descrie ancorele care au ajutat-o sa supraviețuiască, dar si proceseaza fiecare întâmplare in parte intr-un mod foarte poetic. Ceea ce credeam a fi o carte despre comunism, a ajuns la final sa fie o carte despre o viata aflata in comunism si modul in care aceasta femeie a putut să-și păstreze mintea lucida si treaza chiar si atunci cand presiunile din partea Securității nu îi dădeau pace. O carte care merita citita, avand mintea deschisa spre a intelege ce a însemnat, in mod subiectiv, comunismul, ce efecte a avut el asupra individului si totusi, cum s-a putut supraviețui lui.

[Isabel Romero · Rating 4 out of 5]

Mi patria era
una semilla de manzana
Íbamos dando tumbos
entre estrella y guadaña

[Karuseliana · Rating 5 out of 5]

Patria mea e un sâmbure de măr reuneşte discuţiile purtate de autoare la Berlin, în decembrie 2013–ianuarie 2014, cu jurnalista austriacă Angelika Klammer. Titlul este un vers dintr-un distih pe care Herta Müller şi-l repeta mereu, ca pe o incantaţie, pentru a-şi da curaj când trebuia să meargă la interogatoriile de la Securitate: Patria mea era un sâmbure de măr, / căutându-mi drumul între seceră şi stea.

Dialogul reface drumul parcurs de Herta Müller din satul natal până la scriitoarea de azi şi laureata Premiului Nobel, un volum autobiografic, în care dincolo de paginile valoroase despre cum s-a trăit în acele vremuri, autoarea inserează considerații importante despre scris. Surprinde capacitatea excepțională de a-și aminti detalii, de a alătura pasaje de o frumusețe literară veritabilă cu pasaje despre groaza, tortura și depersonalizarea pe care dictatura le producea și instaura.

Herta Müller încearcă să creeze un mecanism de supraviețuire, o cale pentru rezistența individuală și, din fericire, reușește. Mai puțin un dialog clasic jurnalistic, volumul are multiple valențe literare, prezente fie în pasajele care descriu experiența cu torționarii, fie pe cea din fabrică, unde șicanele Securității deveneau insuportabile, fie amintiri mai mult sau mai puțin plăcute din copilărie. Deși pasajele tragice sunt în număr mare, în care frica se insinuează aproape la fiecare capitol, este o carte pe care nu am putut să o las din mână. Textul are o dinamică internă surprinzătoare și o fluență greu de găsit în cazul volumelor care au la bază dialogul.

”Dozarea și potențialul distructiv erau calculate precis. Securitatea era o uriașă centrală a fricii, cu specialiști ai fricii școliți psihologic, dispunând de metodele fricii. cu planuri pe termen scurt și lung, la fel ca economia. dar, spre deosebire de economie, planurile acestea erau îndeplinite.”

[Justyna · Rating 5 out of 5]

Dzięki rozmowie z autorką zrozumiałam jej tok myślenia, zwłaszcza połączenia słowne i obrazowe między językiem niemieckim oraz rumuńskim. Była to bardzo ciekawa lektura. Zrozumiałam też, że po skończeniu tej pozycji, zdecydowanie muszę jeszcze raz sięgnąć po "Sercątko" by przyjrzeć się mu na nowo.

[Charlotte Jacobi · Rating 5 out of 5]

Unglaublich gut formuliert, eindrücklich bezogen auf die Überlebensstrategien in Rumänien unter Ceaușescu und der Securitate.
Von einem Kind auf dem Dorf, das Kühe hüten muss und regelmäßig mit Schlägen misshandelt wird über ihr renitentes auftreten dem System gegenüber bis zur Beschreibung ihrer Motivation und Art des Schreibens-einfach beeindruckend.

[Laura · Rating 4 out of 5]

Leído por recomendación de mi Oma - muy interesante!

[Agueda · Rating 5 out of 5]

Me ha encantado. Es una larga conversación con Herta sobre "su vida y obra" pero, una vez más, las palabras están tan bien escogidas... Además me ha resultado una especia de mapa para comprender su literatura. Y la principal moraleja es la importancia de las palabras: duelen, recuerdan, también salvan.

[Ela · Rating 4 out of 5]

More than a good book, Herta wrote an important one.
Still relevant to read, because history has a sad way of repeating herself.

[Zapatoo · Rating 4 out of 5]

Der Untertitel des Gesprächs trifft es nur ganz bedingt - so handelt es sich doch um mehrere, edierte Gespräche. Die romanhafte Länge wäre sonst ebensowenig erreicht worden, wie die erzählerische Tiefe. Ein wenig stellte ich es mir als eine Art modernen Briefroman vor; die Kapitel sind die Antworten auf die gesammelten Fragen und in sich schlüssig. Nicht einmal die Erzählung fehlt ganz - schließlich beginnt die Geschichte, Herta Müllers Geschichte, mit den Kindheitserinnerungen die von der Deportation nach dem II. Weltkrieg geprägt war und so endet sie, mit Oskar Pastior und der Arbeit des Aufarbeitens eben just dieser Deportationen und die Aneignung ins eigene Gedächtnis. Dazwischen: der Weg zur Literatur, aus der Borniertheit des dörflichen Lebens hinaus, in die Fabrik ohne Arbeit zu einem immer vage bleibenden literarischen Zirkel, der das Instrument war um Herta Müller zum Ziel der Securitate zu machen. Diese erscheint allgegenwärtig, geradezu aberwitzig und phantastisch in ihren Bemühungen Sie sich anzueignen, unheimlich in ihren Überwachungsmaßnahmen und verschwörerisch in ihren Verfolgungsmöglichkeiten innerhalb der Wohnung bis in den engen Freundeskreis, bis in die Rumänien zurücklassende Bundesrepublik und fast sogar bis in den Bundesnachrichtendienst. Die Zerrüttung bleibt und so bleibt die Lektüre. Viel nahegehender finde ich tatsächlich den Umgang mit Sprache, die Kreativität und eindrucksvolle Aneignung derselben und die zarten Verweise auf das Rumänische, auf die Sprache jenseits der verwendeten Schriftsprache. Sie zerlegt diese und baut sie neu auf - und das könnte durch kaum etwas deutlicher werden, als durch die Erzählung von ihren Schubladen, in denen sie aus Zeitungen und Zeitschriften ausgeschnittene Wörter sammelt, um mit diesen Collagen zu erstellen. Eine der kurzen inspiriert ihren Buchtitel:

Mein Vaterland war // ein Apfelkern man // irrte umher zwischen // Sichel und Stern

Damit greift sie aber über auf die eigene Identität und wie sich diese formieren und festhalten lässt. Aber es bleibt doch unaufgeklärt, es bleibt ein distanziertes, aber sicher nicht dekonstruiertes Bild von dem was Heimat sein soll zurück. Alle Fragmente schließlich erzeugen einen Widerwillen, erzeugen irgendetwas das das Gefühl auf eine Art verhindert, die man nun auch nicht fortschrittlich nennen kann - es ist eben keine Überwindung dieses Gefühls, sondern nur der Ausdruck des Fehlens. Freiheit oder Unabhängigkeit sind schließlich unvorstellbare Konzepte (182). Alles in allem: eine spannende, sprachlich begeisternde Lektüre - aber die Welt blieb mir doch mehr verschlossen als erwartet.

[Cristina Chițu · Rating 4 out of 5]

Das Feld ernährt die Menschen nur, damit es sie später fressen kann. Dieser Zyklus ist aggressiv gedacht, nicht sanft oder natürlich, und der Mensch ist darin nichts weiters als ein Kandidat fürs Panoptikum des Sterbens.

Niemand darf wissen, dass ich mich mit so was herumschlage. Es darf mir auch niemand ansehen, dass ich Blumen esse und verheirate.

das Schreiben hat mit dem Schweigen zu tun, nicht mit dem Reden.

Ihre [HM] Sprache ist stark geprägt von Rumänischen, Sie beschreiben es als "sinnlich, frech und überrumpelnd schön". Sie schreiben zwar nicht auf Rumänisch, aber es schaut Ihnen ständig über sie Schulter.

Wenn ein Stern fällt, sollen die Deutschen sich was wünschen, die Rumänen sagen, es ist jemand gestorben. Oder der Fasan: Der Fasan ist ein Vogel, der nicht gut fliegen kann, er verfängt sich im Gestrüpp und ist eine leichte Beute. All das steckt in der rumänischen Redewendung "Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt". Auch der Mensch ist eine leichte Beute, kann sich nicht durchsetzen, er zahlt drauf, ist dem Leben nicht gewachsen. Im Deutschen jedoch ist der Fasan ein Prahler. Das Deutsche hat das Äußere des Vogels zur Redensart gemacht, das Rumänische seine Existenz. Der traurige rumänische Fasan ist mir näher. Darum hat eines meiner Bücher den Titel "Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt".
Auch mit Pflanzennamen ging es mir so. Das Maiglöckchen heißt auf Rumänisch "kleine Träne". Ja, wenn ich die Blume anschaue, sind die Blüten so aufgereiht, wie Tränen an den Wangen runterkullern. Und Träne macht die Pflanze schöner als Glöckchen. Oder das rumänische Muttermal, das heißt "kleine Haselnuss". Und das Wort "minte" heißt sowohl "Verstand" als auch "lügen"(...) Die Vergleiche waren immer da.

Ja, die Rumänen waren auch Faschisten, und sie leugnen ihre Verbrechen bis heute. Sie haben zwei Diktaturen auf dem Buckel, aber ihre Folklore ist so widerspenstig, so drastisch in ihrer Poesie, dass sie für die Diktaturen nicht geeignet waren.

Alkohol und Verzweiflung ist eine schlechte Mischung, aber typisch für ganz Osteuropa (...) man sollte das trinken dort einordnen, wo es gehörte: es gehörte zur Verzweiflung.

Im Roman heißt es auch "An mich soll sich niemand mehr klammern, ich bin aus Demut unerreichbar, nicht aus Stolz"

[Katrin · Rating 4 out of 5]

Interessantes Buch, endlich hab ich mal was über Herta Müllers Leben erfahren. Was sie so über ihre Zeit als vom Geheimdienst Verfolgte in Rumänien erzählt, ist echt krass. Und über die Zustände in Rumänien damals. Am stärksten im Gedächtnis geblieben ist mir, wie erschüttert sie bei ihrem ersten Westaufenthalt darüber war, wie gut der Westen seine Leute zu behandeln schien: Es gab Tampons und Binden zu kaufen, unglaublich nett! In Rumänien musste man sich irgendwelche Fetzen in die Hose stopfen. Und dass sie geweint hat, weil im Restaurant alles so schön gedeckt war.

[Citesc · Rating 5 out of 5]

Acest dialog ar trebui citit în școli, și mai mult, toate cărțile Hertei Muller ar trebui studiate în licee și universități!

O luptă interioară și o viață exterioară aproape dizolvante. Pe alocuri tensiunea maximă devine umor iar în alte locuri umorul devine tragic. O planetă poate fi plină de oameni care nu își găsesc sensul, dar în același timp un sâmbure de măr poate fi un univers!

Recomand recomand recomand, de trei ori - recomand!

[Phan Ba · Rating 4 out of 5]

Nhà văn nên dùng từ ngữ thiệt là hay, đọc rất thấm thía. Chịu đựng được trong từng ấy năm trời những áp lực đó, sự khủng bố tinh thần đó, từ tàn bạo thô lỗ cho tới tinh vi hiểm độc, thật là đáng kính phục. Một cuộc đời chỉ thấy toàn khổ đau, không hiểu cái Giải Nobel về văn học có bù đắp đủ không? "Tổ Quốc tôi là một hạt táo", bà Herta Müller thuật lại cuộc đời mình.

[Nina · Rating 4 out of 5]

Brilliant prose of a poet about hardships of living under Communist regime in Rumania and trying to remain a human at the same time.

[Filip Clarisse · Rating 5 out of 5]

Ik heb een zwak voor de combinatie agricultuur-literatuur. Niet zozeer gaat het mij dan over de oude herdersgedichten (bucolica) of de pastorale roman - de meest gevreeste examenvraag bij het examen Europese literatuur van de verschrikkelijke Marcel Janssens in de eerste kandidatuur Germaanse was 'schets de evolutie van de pastorale roman doorheen de cursus', een vraag die in mijn jaar enkel door het wonderkind Erik Derycke bevredigend kon worden beantwoord - maar over boerenjongens of -meisjes die ondanks hun doorgaans literatuur-arme opvoeding toch een zwak blijken te ontwikkelen voor lezen. Het was een van de redenen waarom ik al meteen gecharmeerd was door 'Stoner': hoe knap is het niet dat een jongen die opgroeit in een boerderij op het Amerikaanse platteland professor literatuur wordt (hoewel z'n gezonde boerenverstand hem een levenslange vete oplevert met een collega).

Herta Müller doet het nog beter dan Williams' romanpersonage: zij was een koeienhoedster in een armoedig Duitstalig Roemeens dorpje en is vandaag een Nobelprijswinnares literatuur. Die literatuur, maar vooral de taal, hebben voor haar een levensbehoudende rol gespeeld tijdens de waanzinnige dictatuur van Ceauscescu, hoewel ik vrees dat ik de voor haar metafysische rol van taal en de relatie taal-werkelijkheid niet helemaal kon doorgronden. In het laatste deel van het boek blijkt overigens dat die relatie heel tastbaar is: Müller heeft kasten en laden vol woorden die ze uit kranten en magazines knipt en waarmee ze collages maakt. O ja, 'Mijn vaderland, een appelpit' is geen roman maar een interviewboek in vraag-antwoordvorm. Het heeft me geenszins tegengehouden door het boek te vliegen, zo meeslepend weet ze haar leven te vertellen.

Hoe onvoorstelbaar is het niet voor een westerling die er niet bij stilstaat dat er melk in de supermarkt is, kleurige kledij in de winkels, pleisters in de apotheek, maandverband of wattenstaafjes in de kast? Waanzin, moet het leven geweest zijn in het Roemenië van Ceausescu. Hoe treffend ontleedt ze de werkwijze van de geheime dienst - ook bij ons! - en haar functionarissen. En hoe onvoorstelbaar verschrikkelijk erg vind je dat niet als westerling die in een normaal gezin zonder ouders met een oorlogs- of kampverleden is opgegroeid en de democratie als vanzelfsprekend beschouwd.

Toch kon ik - ongewild - ook af en toe lachen, met het doktersboek bijvoorbeeld, naast de eendelige Brockhaus-encyclopedie die haar opa elke winter van voor af aan begon te lezen, zowat het enige boek in het dorp. Het beschreef alle mogelijke ziekten en wie het las, had geen dokter nodig. Het werd 's winters uitgeleend door haar opa, die zorgvuldig noteerde wie het gebruikte en voor hoelang. De reden bleef geheim. In de zomer waren er geen zieken.