What do you think?
Rate this book
Nicolae Iorga și seducția fascismului italian
„Despre Nicolae Iorga s-a scris mult, mai ales în postura lui de titan al naționalismului românesc și de figură emblematică a panteonului național. S-a scris, însă, așa cum se scrie în general despre statui: cu teama și reținerea de a chestiona până la capăt pasiunile și interesele omului din spatele statuii.
În această carte, Georgiana Țăranu face o necesară operă de restituire: recuperarea dimensiunii umane care influențează, voit sau nevoit, conștient sau inconștient, scrierile și opiniile oricărui om de spirit, oricât de mare și de intrat în legendă ar fi el.
În această carte, Georgiana Țăranu face o necesară operă de restituire: recuperarea dimensiunii umane care influențează, voit sau nevoit, conștient sau inconștient, scrierile și opiniile oricărui om de spirit, oricât de mare și de intrat în legendă ar fi el.
- GenresHistory
408 pages, Paperback
Published January 1, 2025
8 people are currently reading
57 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
November 9, 2025
Nu puțini intelectuali au fost atrași de ideologiile care promiteau soluții totale la problemele societății. Pentru aceștia, Mark Lilla a propus și un concept: intelectual filotiranic. Convingerile personale l-au apropiat pe Nicolae Iorga de fascim și de credința într-un lider providențial, cum ar fi: naționalismul, apelul la tradiție, anticomunismul, autoritarismul, precum și nevoia de ordine și ierarhie.
În perioada interbelică, Nicolae Iorga a încercat să atragă Italia de partea României și a puterilor antirevizioniste printr-o diplomație paralelă activă cu precădere în plan cultural. Istoricul credea că cele două țări se puteau apropia pe baze sentimentale, prin latinitatea comună. Asta în ciuda faptului că autoritățile italiene își manifestaseră intenția de a anexa întreaga Dalmație și de a se apropia de Ungaria. De fiecare dată când Mussolini sau un reprezentant fascist de nivel înalt făcea o declarație prin care condamna Tratatul de la Trianon, Nicolae Iorga reducea din importanța declarațiilor, scuzându-le prin "lipsa de experiență" a politicienilor fasciști sau prin considerente geopolitice.
Pe de altă parte, italienii erau bucuroși să aibă un italofil atât de influent în România. Principalele lor interese erau de ordin cultural (introducerea limbii italiene în școli) și comercial. Cunoscând vanitatea istoricului și, pentru o scurtă perioadă, a premierului Iorga, italienii și-au propus să-l seducă acordându-i numeroase premii și onoruri.
Deși privea cu admirație fascismul italian, în mod curios, Nicolae Iorga nu considera că modelul politic poate fi importat în România. În primul rând, invoca absența în România a unui "geniu politic" de talia lui Mussolini. În al doilea rând, România nu a avut Evul Mediu Italiei. Iorga considera fascismul rezultatul unei evoluții istorice specific italiene, așadar inimitabile. Încă un exemplu când analiza istorică a lui Iorga nu se sincroniza cu dorințele lui Mussolini, deoarece acesta din urmă intenționa să creeze o internațională fascistă asemănătoare celei comuniste.
Recomand
În perioada interbelică, Nicolae Iorga a încercat să atragă Italia de partea României și a puterilor antirevizioniste printr-o diplomație paralelă activă cu precădere în plan cultural. Istoricul credea că cele două țări se puteau apropia pe baze sentimentale, prin latinitatea comună. Asta în ciuda faptului că autoritățile italiene își manifestaseră intenția de a anexa întreaga Dalmație și de a se apropia de Ungaria. De fiecare dată când Mussolini sau un reprezentant fascist de nivel înalt făcea o declarație prin care condamna Tratatul de la Trianon, Nicolae Iorga reducea din importanța declarațiilor, scuzându-le prin "lipsa de experiență" a politicienilor fasciști sau prin considerente geopolitice.
Pe de altă parte, italienii erau bucuroși să aibă un italofil atât de influent în România. Principalele lor interese erau de ordin cultural (introducerea limbii italiene în școli) și comercial. Cunoscând vanitatea istoricului și, pentru o scurtă perioadă, a premierului Iorga, italienii și-au propus să-l seducă acordându-i numeroase premii și onoruri.
Deși privea cu admirație fascismul italian, în mod curios, Nicolae Iorga nu considera că modelul politic poate fi importat în România. În primul rând, invoca absența în România a unui "geniu politic" de talia lui Mussolini. În al doilea rând, România nu a avut Evul Mediu Italiei. Iorga considera fascismul rezultatul unei evoluții istorice specific italiene, așadar inimitabile. Încă un exemplu când analiza istorică a lui Iorga nu se sincroniza cu dorințele lui Mussolini, deoarece acesta din urmă intenționa să creeze o internațională fascistă asemănătoare celei comuniste.
Recomand
November 9, 2025
„Cel mai strașnic creator în toate Europa”. „Făcătorul de minuni”. „Omul extraordinar pe care soarta-l dăduse dinastiei de Savoia ca și Italiei”. Sunt doar dintre apelativele cu care-l gratula Nicolae Iorga pe Benito Mussolini, cel care a creat fascismul italian.
Dincolo de anvergura sa intelectuală și de enciclopedismul său, dincolo de miile de cărți și articole scrise sau de conferințe ținute, Nicolae Iorga nu a fost deloc un înger în opiniile sale politice, alternând antisemitismul cu apetența pentru fascismul italian. Sigur, era îndrăgostit de Italia și spera că o apropiere de această țară va alinia România, după primul război mondial, la țările latine - Franța și Italia - la care spera să găsească înțelegere împotriva revizionismului maghiar sau german. Așa că s-a pornit pe lăudat fascismul - căruia îi găsea rareori metehne - și mai ales pe Mussolini, cel mai mare geniu pe care l-a dat Italia în ultimele secole, din punctul de vedere al istoricului român.
Fără să-l demitizeze pe Nicolae Iorga, Georgiana Țăranu face o treabă extraordinară scotocind în toate arhivele epocii, mai cu seamă în cele italiene și române, pentru a dezvălui adevărata postură a lui Iorga în raport cu Italia - un „intelectual nemulțumit”, mereu dornic să ajungă în poziția de prim-ministru (de unde și-ar arăta adevărata valoare), el a fost italofil convins timp de aproape două decenii (anii 1920 și 1930), lăudând inițiativele lui Mussolini (Iorga fiind un tiranofil, cum îi spune autoarea), nedorind să observe violențele, crimele fasciste și aprobând până și războiul din Etiopia; s-a depăratat de fascismul italian abia atunci când acesta s-a aliat cu nazismul și, în ciuda admirației de la distanță, nu l-a văzut niciodată aplicat în România tocmai pentru că îi lipsea acel lider providențial asemănător cu Mussolini (de altfel, respingea mereu violențele legionarilor români, deși aceștia se inspiraseră tocmai de la fasciștii italieni).
Dincolo de anvergura sa intelectuală și de enciclopedismul său, dincolo de miile de cărți și articole scrise sau de conferințe ținute, Nicolae Iorga nu a fost deloc un înger în opiniile sale politice, alternând antisemitismul cu apetența pentru fascismul italian. Sigur, era îndrăgostit de Italia și spera că o apropiere de această țară va alinia România, după primul război mondial, la țările latine - Franța și Italia - la care spera să găsească înțelegere împotriva revizionismului maghiar sau german. Așa că s-a pornit pe lăudat fascismul - căruia îi găsea rareori metehne - și mai ales pe Mussolini, cel mai mare geniu pe care l-a dat Italia în ultimele secole, din punctul de vedere al istoricului român.
Fără să-l demitizeze pe Nicolae Iorga, Georgiana Țăranu face o treabă extraordinară scotocind în toate arhivele epocii, mai cu seamă în cele italiene și române, pentru a dezvălui adevărata postură a lui Iorga în raport cu Italia - un „intelectual nemulțumit”, mereu dornic să ajungă în poziția de prim-ministru (de unde și-ar arăta adevărata valoare), el a fost italofil convins timp de aproape două decenii (anii 1920 și 1930), lăudând inițiativele lui Mussolini (Iorga fiind un tiranofil, cum îi spune autoarea), nedorind să observe violențele, crimele fasciste și aprobând până și războiul din Etiopia; s-a depăratat de fascismul italian abia atunci când acesta s-a aliat cu nazismul și, în ciuda admirației de la distanță, nu l-a văzut niciodată aplicat în România tocmai pentru că îi lipsea acel lider providențial asemănător cu Mussolini (de altfel, respingea mereu violențele legionarilor români, deși aceștia se inspiraseră tocmai de la fasciștii italieni).
November 2, 2025
O lectură care te provoacă să privești istoria ca pe o poveste vie și să te întrebi ce anume (din caracterul lor) face ca oamenii mari să ia decizii greșite.
La un simplu search pe Google, pentru cei care nu îi cunosc toată activitatea (recunosc, nici eu nu le-aș fi putut enumera pe toate), lui Nicolae Iorga i se asociază următoarele atribute: „istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei.” (Wikipedia).
Este de înțeles cum toate aceste calități și roluri, care l-au transformat într-o personalitate copleșitoare a epocii sale, au putut să ducă și la un paradox: cum și când s-a lăsat sedus de fascismul italian?
Îmi place să privesc acțiunile și situațiile ca urmare directă a caracterului celui care le inițiază, ca o amprentă a lui. Poate acesta să fie motivul principal pentru care am îndrăgit abordarea Georgianei. Prin cartea ei face o radiografie impecabilă a personajului Iorga, din toate punctele de vedere. Pentru mine, pe lângă aportul din punct de vedere istoric al cărții, cel literar și cel psihologic au contat enorm în lecturarea paginilor scrise de autoare. Lectura a fost și o provocare plăcută: m-a făcut să mă reîntorc la diverși termeni de specialitate pe care nu îi mai întâlnisem de mult.
Istoria este scrisă de oameni, iar oamenii sunt caractere. Umanizarea istoriei, așa cum face autoarea – prin înțelegerea felului în care gândeau și trăiau cei dinaintea noastră – ne apropie de adevăr mai mult decât orice cronologie. Deseori, atunci când reușim să le înțelegem modul de gândire, putem cuprinde cu mintea măcar o parte din istorie.
Georgiana este un fin psiholog al caracterului. A reușit să pună cap la cap, ca un detectiv, toate pistele, oferind o diagnoză precisă în cazul lui Iorga.
Se simte documentarea profundă, minunat brodată în scriitură. Și reușește, cu darul unui romancier, să îți aducă istoria în fața ochilor, ca pe o poveste. O vezi, o trăiești, îți iei învățămintele și te întorci la prezentul tău cu o parte din tine schimbată.
Nu degeaba se spune că istoria se repetă. Nimic nu e nou sub soare, doar privim din altă perspectivă, ori, îmbrăcați în alte haine, noi, mereu noi, ajungem să nu mai recunoaștem tot ceea ce a fost ca ceva ce se poate repeta.
Cu cât cunoaștem mai bine trecutul, cu atât mai bine putem modela prezentul. Lebede negre vor exista mereu. Dar până să avem ocazia să mai vedem una din când în când, privirea ageră a unui om ca Georgiana ne aduce claritate.
La un lucru am rămas cu gândul, după ce am închis de tot cartea: cât de ușor poți fi dus în eroare de realitate atunci când te agăți doar de părțile bune. Cât de ușor te poți poziționa de o parte a baricadei atunci când iei în calcul doar jumătate din datele problemei. Nu judec, dimpotrivă: încerc să înțeleg cum slăbiciunile și fascinațiile personale pot schimba cursul unei epoci.
La un simplu search pe Google, pentru cei care nu îi cunosc toată activitatea (recunosc, nici eu nu le-aș fi putut enumera pe toate), lui Nicolae Iorga i se asociază următoarele atribute: „istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei.” (Wikipedia).
Este de înțeles cum toate aceste calități și roluri, care l-au transformat într-o personalitate copleșitoare a epocii sale, au putut să ducă și la un paradox: cum și când s-a lăsat sedus de fascismul italian?
Îmi place să privesc acțiunile și situațiile ca urmare directă a caracterului celui care le inițiază, ca o amprentă a lui. Poate acesta să fie motivul principal pentru care am îndrăgit abordarea Georgianei. Prin cartea ei face o radiografie impecabilă a personajului Iorga, din toate punctele de vedere. Pentru mine, pe lângă aportul din punct de vedere istoric al cărții, cel literar și cel psihologic au contat enorm în lecturarea paginilor scrise de autoare. Lectura a fost și o provocare plăcută: m-a făcut să mă reîntorc la diverși termeni de specialitate pe care nu îi mai întâlnisem de mult.
Istoria este scrisă de oameni, iar oamenii sunt caractere. Umanizarea istoriei, așa cum face autoarea – prin înțelegerea felului în care gândeau și trăiau cei dinaintea noastră – ne apropie de adevăr mai mult decât orice cronologie. Deseori, atunci când reușim să le înțelegem modul de gândire, putem cuprinde cu mintea măcar o parte din istorie.
Georgiana este un fin psiholog al caracterului. A reușit să pună cap la cap, ca un detectiv, toate pistele, oferind o diagnoză precisă în cazul lui Iorga.
Se simte documentarea profundă, minunat brodată în scriitură. Și reușește, cu darul unui romancier, să îți aducă istoria în fața ochilor, ca pe o poveste. O vezi, o trăiești, îți iei învățămintele și te întorci la prezentul tău cu o parte din tine schimbată.
Nu degeaba se spune că istoria se repetă. Nimic nu e nou sub soare, doar privim din altă perspectivă, ori, îmbrăcați în alte haine, noi, mereu noi, ajungem să nu mai recunoaștem tot ceea ce a fost ca ceva ce se poate repeta.
Cu cât cunoaștem mai bine trecutul, cu atât mai bine putem modela prezentul. Lebede negre vor exista mereu. Dar până să avem ocazia să mai vedem una din când în când, privirea ageră a unui om ca Georgiana ne aduce claritate.
La un lucru am rămas cu gândul, după ce am închis de tot cartea: cât de ușor poți fi dus în eroare de realitate atunci când te agăți doar de părțile bune. Cât de ușor te poți poziționa de o parte a baricadei atunci când iei în calcul doar jumătate din datele problemei. Nu judec, dimpotrivă: încerc să înțeleg cum slăbiciunile și fascinațiile personale pot schimba cursul unei epoci.
October 5, 2025
citEști Istoria #CancelCultureDrama „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian” de Georgiana Țăranu
„România și Italia au trecut atunci prin același tip de psihoză colectivă, o presiune a opiniei publice de împlinire a unui destin istoric: imperial, în cazul Italiei, respectiv de superioritate regională, în cazul României” p.58, Georgiana Țăranu, „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, Humanitas, 2025
https://www.youtube.com/watch?v=8YcnJ...
Crezi că doar politica face scandal? Îți propun o carte care te scoate din termenii consacrați ai idolatrizării în istorie. Georgiana Țăranu te invită într-o călătorie amețitoare prin culisele uneia dintre cele mai controversate perioade din istoria României. Iorga, reperul culturii române, este cucerit de ideile lui Mussolini. Te șochează? Ei bine, volumul „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian” îți arată că realitatea istorică e adesea mai delicată decât ți-ai imagina. Cartea explorează cum chiar și mințile strălucite pot fi seduse de promisiunile ideologiilor extreme. E ca și cum am descoperi că Einstein a avut o scurtă pasiune pentru astrologie. Georgiana Țăranu te duce cu argumente dincolo de imaginea idealizată a lui Iorga. Vezi un Iorga prins între admirația pentru „ordinea” fascistă și propriile sale convingeri, printre care aversiunea față de nazism și respingerea legionarismului ca o maimuță națională română.
„Respingea atât ortodoxismul neotradiționaliștilor, cât și misticismul ortodox al legionarilor, dar prefera credința ortodoxă din motive de tradiție” p.247, Georgiana Țăranu, „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, Humanitas, 2025
„România și Italia au trecut atunci prin același tip de psihoză colectivă, o presiune a opiniei publice de împlinire a unui destin istoric: imperial, în cazul Italiei, respectiv de superioritate regională, în cazul României” p.58, Georgiana Țăranu, „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, Humanitas, 2025
https://www.youtube.com/watch?v=8YcnJ...
Crezi că doar politica face scandal? Îți propun o carte care te scoate din termenii consacrați ai idolatrizării în istorie. Georgiana Țăranu te invită într-o călătorie amețitoare prin culisele uneia dintre cele mai controversate perioade din istoria României. Iorga, reperul culturii române, este cucerit de ideile lui Mussolini. Te șochează? Ei bine, volumul „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian” îți arată că realitatea istorică e adesea mai delicată decât ți-ai imagina. Cartea explorează cum chiar și mințile strălucite pot fi seduse de promisiunile ideologiilor extreme. E ca și cum am descoperi că Einstein a avut o scurtă pasiune pentru astrologie. Georgiana Țăranu te duce cu argumente dincolo de imaginea idealizată a lui Iorga. Vezi un Iorga prins între admirația pentru „ordinea” fascistă și propriile sale convingeri, printre care aversiunea față de nazism și respingerea legionarismului ca o maimuță națională română.
„Respingea atât ortodoxismul neotradiționaliștilor, cât și misticismul ortodox al legionarilor, dar prefera credința ortodoxă din motive de tradiție” p.247, Georgiana Țăranu, „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, Humanitas, 2025
September 21, 2025
TLDR:
In sfarsit cartile autorilor romani pot fi citite pentru amuzament. E ceva sa iti irosesti energia pe bugetarii din cotetul bugetarilor numit Romania Mare.
Multumesc pentru amuzament.
Amuzament Marta Petreu -style.
Un fel de Marta Petreu dar varianta acceptabila. De data asta chiar a nimerit-o spre deosebire de M.P. care se dadea peste cap ca in basme sa il faca fascist pe Mihail Sebastian.
Un cotet de bugetari si doi bugetari = Romania Mare si Bugetarul Prost Iorga si Bugetarul Inutil Averescu.Ambii jucati pe degete, pacaliti de adevaratul Dictator al Romaniei… Bratianu.
Ce fel de Fascism avea Iorga?
Iorga avea un fel de fascism ca prostii care fac gargara la radio -limba-de-lemn- romania actualitati despre pericolul drogurilor din Occident unde fix ei isi trimit copiii la studii pe banii furati din Romania.
Cam asa si Iorga, fascismul local nu era creat de el asa ca era mai bun cel din Occident.
Observ acelasi perpetuu tabuu despre interbelic: tabuul de a numi liberalii pentru ceea ce erau, psd-ul interbelic. Sau cum ar zice Constantin Mille, Sobolanul Suprem Ionel Bratianu , el care impreuna cu sobloanii lui galbeni liberali au parazitat Romania pana au aruncat tara in subdezvoltare de tara Africana.
Ce cauta mizeriile hipster style imprumutate de la R.A Doua veacuri de populism romanesc?
Ioan Hudita jurnal si tirada lui impotriva lui Iorga, in fapt, Hudita este foarte bine informat,Ioan Hudita - Jurnal politic, 7 decembrie 1944-6 martie 1945 :
"Ați voit război contra Sovietelor alături de nemți, l-ați avut și l-ați pierdut și acum n-aveți nici un drept să vă plângeți”. Marinescu a încercat să explice că lorga
213
si toți colaboratorii săi au fost în contra legionarilor și că ei n-au avut niciodată simpatii pentru hitleriști. „Cine l-a susținut tot timpul pe Mussolini dacă nu lorga? Cine l-a susținut pe licheaua de Tătărescu, slugoiul nerușinat al lui Carol, chiar și atunci când a suspendat garanțiile franco-engleze dacă nu tot lorga. Cine a votat ca un iresponsabil acceptarea Dictatului de la Viena pentru a salva pe ticălosul de Carol dacă nu tot lorga? Vrei să-ți mai amintesc și alte fapte condamnabile din lunga lui carieră politică?”
In sfarsit cartile autorilor romani pot fi citite pentru amuzament. E ceva sa iti irosesti energia pe bugetarii din cotetul bugetarilor numit Romania Mare.
Multumesc pentru amuzament.
Amuzament Marta Petreu -style.
Un fel de Marta Petreu dar varianta acceptabila. De data asta chiar a nimerit-o spre deosebire de M.P. care se dadea peste cap ca in basme sa il faca fascist pe Mihail Sebastian.
Un cotet de bugetari si doi bugetari = Romania Mare si Bugetarul Prost Iorga si Bugetarul Inutil Averescu.Ambii jucati pe degete, pacaliti de adevaratul Dictator al Romaniei… Bratianu.
Ce fel de Fascism avea Iorga?
Iorga avea un fel de fascism ca prostii care fac gargara la radio -limba-de-lemn- romania actualitati despre pericolul drogurilor din Occident unde fix ei isi trimit copiii la studii pe banii furati din Romania.
Cam asa si Iorga, fascismul local nu era creat de el asa ca era mai bun cel din Occident.
Observ acelasi perpetuu tabuu despre interbelic: tabuul de a numi liberalii pentru ceea ce erau, psd-ul interbelic. Sau cum ar zice Constantin Mille, Sobolanul Suprem Ionel Bratianu , el care impreuna cu sobloanii lui galbeni liberali au parazitat Romania pana au aruncat tara in subdezvoltare de tara Africana.
Ce cauta mizeriile hipster style imprumutate de la R.A Doua veacuri de populism romanesc?
Ioan Hudita jurnal si tirada lui impotriva lui Iorga, in fapt, Hudita este foarte bine informat,Ioan Hudita - Jurnal politic, 7 decembrie 1944-6 martie 1945 :
"Ați voit război contra Sovietelor alături de nemți, l-ați avut și l-ați pierdut și acum n-aveți nici un drept să vă plângeți”. Marinescu a încercat să explice că lorga
213
si toți colaboratorii săi au fost în contra legionarilor și că ei n-au avut niciodată simpatii pentru hitleriști. „Cine l-a susținut tot timpul pe Mussolini dacă nu lorga? Cine l-a susținut pe licheaua de Tătărescu, slugoiul nerușinat al lui Carol, chiar și atunci când a suspendat garanțiile franco-engleze dacă nu tot lorga. Cine a votat ca un iresponsabil acceptarea Dictatului de la Viena pentru a salva pe ticălosul de Carol dacă nu tot lorga? Vrei să-ți mai amintesc și alte fapte condamnabile din lunga lui carieră politică?”
Displaying 1 - 6 of 6 reviews