Străinul. Ciuma. Căderea. Exilul și împărăția

by Albert Camus, Georgeta Horodincă (Translator), Olga Mărculescu (Translator)

Două romane celebre conţine această carte, alături de o serie de mici bijuterii narative, numite povestiri, toate ale unui autor care i-a fermecat până şi pe sfincşii care acordă premiul Nobel...

"Străinul" descrie o crimă şi goliciunea omului în faţa unei situaţii absurde.

"Ciuma" - o parabolă perfectă, complexă, a solidarătăţii umane în faţa nenorocirii.

"Căderea" - un monolog absurd al unui individ care trăieşte fără speranţă.

"Exilul şi împărăţia" - un univers în care graniţa dintre ficţiune şi realitate nu e vizibilă, ceea ce face cu atât mai atrăgătoare lectura...

Genres: Fiction, Classics, Literature

624 pages, Hardcover

First published May 19, 1942

About the author

Works, such as the novels The Stranger (1942) and The Plague (1947), of Algerian-born French writer and philosopher Albert Camus concern the absurdity of the human condition; he won the Nobel Prize of 1957 for literature.

Origin and his experiences of this representative of non-metropolitan literature in the 1930s dominated influences in his thought and work.

He also adapted plays of Pedro Calderón de la Barca, Lope de Vega, Dino Buzzati, and Requiem for a Nun of William Faulkner. One may trace his enjoyment of the theater back to his membership in l'Equipe, an Algerian group, whose "collective creation" Révolte dans les Asturies (1934) was banned for political reasons.

Of semi-proletarian parents, early attached to intellectual circles of strongly revolutionary tendencies, with a deep interest, he came at the age of 25 years in 1938; only chance prevented him from pursuing a university career in that field. The man and the times met: Camus joined the resistance movement during the occupation and after the liberation served as a columnist for the newspaper Combat.

The essay Le Mythe de Sisyphe (The Myth of Sisyphus), 1942, expounds notion of acceptance of the absurd of Camus with "the total absence of hope, which has nothing to do with despair, a continual refusal, which must not be confused with renouncement - and a conscious dissatisfaction."
Meursault, central character of L'Étranger (The Stranger), 1942, illustrates much of this essay: man as the nauseated victim of the absurd orthodoxy of habit, later - when the young killer faces execution - tempted by despair, hope, and salvation.

Besides his fiction and essays, Camus very actively produced plays in the theater (e.g., Caligula, 1944).

The time demanded his response, chiefly in his activities, but in 1947, Camus retired from political journalism.

Doctor Rieux of La Peste (The Plague), 1947, who tirelessly attends the plague-stricken citizens of Oran, enacts the revolt against a world of the absurd and of injustice, and confirms words: "We refuse to despair of mankind. Without having the unreasonable ambition to save men, we still want to serve them."

People also well know La Chute (The Fall), work of Camus in 1956.

Camus authored L'Exil et le royaume (Exile and the Kingdom) in 1957. His austere search for moral order found its aesthetic correlative in the classicism of his art. He styled of great purity, intense concentration, and rationality.

Camus died at the age of 46 years in a car accident near Sens in le Grand Fossard in the small town of Villeblevin.

Chinese 阿尔贝·加缪

Reviews

[Andrei Tamaş · Rating 5 out of 5]

Camus reprezintă veriga care leagă stilul clasic de a scrie de cel contemporan. Prin asta nu vreau să spun nicidecum că abordarea și subiectele descrise de el sunt în vreun fel mai puțin bune decât ale predecesorilor săi. El, în Algeria inițial, iar apoi în Franța, a fost cel care a dat naștere unui stil nou: psiho-filosofia romanțată (nu vreau să spun că la romantici -spre exemplu- acest fenomen nu este vizibil, ci doar că la ei nu este atât de nuanțat). A-l înțelege pe Camus înseamnă a fi PRAGMATIC până-n măduva oaselor, a judeca exclusiv faptele, a nu privi decât cu stoicism, a nu te raporta la nimeni decât la ființa ta. O încadrare a sa, eu -subiectiv- aș face-o între Kafka și Bukowski. De la Kafka a preluat sfera aceea oarecum obscură pentru cititor și subiectul pragmatic al cărții de față, "Străinul" ( subiectul fiind un proces juridic , ca în "Procesul" lui Kafka, doar că -în sine- are o înfățișare mai mult sau mai puțin juridică). Ambele lor procese nu sunt altceva decât niște procese ale supraeului lor (când spun "supraeu" mă refer la concepția lui Freud, care prin supraeu vedea o instanță morală, instanța supremă, a eului). De nuanța bukowskiana nici nu vreau să vorbesc (am un dispreț fără seamăn pentru lipsa de pudoare a contemporanitatii), dar de la Camus a plecat stilul acela cu farfuriile folosite rămase pe masă, nespălate de luni de zile, cu lipsă banilor (dar asta nefiind ceva important pentru protagonist), cu placiditatea aceea pragmatică etc...
Revenind: după cum spuneam, în "Străinul" este vorba despre stoicism și despre un "proces" (în înțelesul mai mult sau mai puțin comun al termenului). Apare vag și o femeie (pe bune că nu se poate fără femei! pe bune! ele dau farmec!). Viciile și declinul stilului de viață boem (mai puțin întâlnit în era lui Camus decât în aceea a lui Zola) sunt și ele prezente. Nu-mi amintesc exact spusele acelea ale lui Camus, de aceea rog să-mi fie scuzate ghilimelele : "Dați-mi un pahar de vin și o femeie și voi schimba lumea!". Ce replică dată lui Arhimede!! De aceea-iarăși, subiectiv fiind- Camus nu este doar un simplu scriitor, ci un scriitor care prin opera sa ilustrează "progresul" ( asta spun eu, desigur, dar nu mă refer la un progres științific, ci la un progres -ce se arată a fi mai mult sau mai puțin progres- ideologic).

[Irina · Rating 5 out of 5]

Nu am avut așteptări prea mari de la cartea asta, si bănuiesc că de aceea a fost ceva diferit cu privire la modul în care am citit-o.
Nu am putut să nu ma supăr cand am vazut cum era tratat protagonistul in a doua parte a cărții, doar fiindcă era "fără sentimente", cum au lăsat ei sa se inteleaga.
Cumva am inteles stările prin care trecea, sau nu trecea, si m-am simtit si eu in locul lui, si aveam impresia ciudată ca vorbeste cu mine, parcă mi se adresa ca unui cunoscut, stiu e ciudat, dar lectura asta, în ciuda subiectului, a fost plăcută.
La început am avut tendința să îl judec, recunosc, dar mi-am dat seama că si eu am sentimentul acela de goliciune interioară uneori, ca e normal si ca li se întâmplă și personajelor din cărți, nu doar oamenilor.

[Parascovia Belschi · Rating 4 out of 5]

Mi-a fost greu să dau notă acestui roman. Deși e un text scurt, primele pagini l-au făcut anevoios, pentru că nu înțelegeam monotonia relatării tuturor mărunțișurilor. Apoi am prins firul subțire și delicat cu care m-a târât Camus de la bun început. E genial- acesta fiind romanul său de debut și primul pe care îl citesc eu, autorul a reușit să mă facă să îi urăsc personajul încet și sigur , dar nu pentru crima pe care a comis-o, ci pentru pasivitatea, indiferența, superficialitatea cu care a trăit.
" Nu-mi regretam gestul din cale- afară. Dar atâta îndârjire mă uimea. Aș fi vrut să încerc să îi explic amical, aproape călduros, că nu fusesem niciodată în stare să regret ceva cu adevărat. Mă lăsam mereu dus de întâmplare, de ziua de azi sau de cea de mâine".

[toni · Rating 4 out of 5]

poate puțin sătul de ideea unei povestiri existențialiste, am privit și eu procesul și, în general, atitudinea protagonistului cu același dezinteres de care a dat el însuși dovadă, însă perspectiva mi-a fost complet răsucită când am citit blurb-ul de pe copertă și am văzut cuvântul “postcolonial.” mai mult decât o poveste despre un “sociopat,” chiar titlul plasează personajul în lumea colonială a Algeriei și îl transformă în străinul ce privește în jur și vede rezultatul colonialismului ca un “celălalt” despre care nu poate simți nimic altceva decât lehamite și nepăsare. procesul, și el un produs colonial, se concentrează pe sentimentele vinovatului față de persoanele înrudite, ignorând, aproape intenționat, crima comisă asupra unei victime ale imperialismului. poate că această perspectivă este cea care oferă cea mai mare acuratețe în înțelegerea textului, dincolo și de ce a intenționat Camus să scrie

[Iulian · Rating 5 out of 5]

4,5*

Merged review:

Străinul - 4,5*
Ciuma - 5*
Căderea - 5*
Exilul şi împărăția - 3,5*

[Virginia Cornelia · Rating 5 out of 5]

"si atunci am inteles ca un om care nu a trăit decat o zi ar putea fara griji petrece o suta de ani in pușcărie."

[citesc_cu_sufletul · Rating 4 out of 5]

"Străinul" nu e o carte care să te emoționeze în mod clasic, dar e una care te pune pe gânduri. I-am dat 4 steluțe, pentru că mi-a plăcut mai mult decât "Mitul lui Sisif", care mi s-a părut mai grea și mai obositoare. Aici, Camus spune cam aceleași lucruri, dar printr-o poveste, nu prin teorie, iar pentru mine asta a funcționat ceva mai bine.

Meursault e un personaj greu de înțeles și, sincer, uneori greu de suportat. Nu reacționează cum "ar trebui", nu explică nimic și pare complet detașat de tot ce i se întâmplă. Tocmai asta m-a deranjat, dar și m-a ținut prinsă de carte. Crima în sine nu e cel mai șocant lucru, ci faptul că lumea îl judecă și condamnă mai aspru pentru că nu a plâns la înmormântarea mamei sale, decât pentru că a ucis un om.

Cartea e simplă ca stil, dar apăsătoare ca idee. Totul pare banal, mecanic, lipsit de emoție, iar senzația asta de gol rămâne și după ce termini lectura. Nu pot spune că m-a "lovit" direct la inimă, dar a trezit ceva în mine, de asta cred că e o lectură importantă, chiar dacă nu perfectă pentru gustul meu. Sper ca "Ciuma" să fie următoarea pe listă și să ajungă la 5 steluțe. Și, de ce nu, să o citesc tot alături de tine, @gruia23. 👀

[Andrei Birladeanu · Rating 5 out of 5]

First word that comes to my mind is 'magnificent'. The style of Camus's writing is unbelievably approachable, with no futile metaphors or pointless descriptions. Leaving the sterile theoretics of the philosophers aside, Albert Camus succeeds in highlighting the most important issues (at least in my point of view) of the common man.
The message of each and every story makes one think deeply about the relationship between the individual and society, about what we have to encounter to blindly remain in the area of ''accepted'', as in The Stranger. Maybe our existence in the microuniverse that we create is going to transcend to a collective one once The Plague is in town.
What if one day, walking across a bridge you would hear a laughter behind you, but no one would be there ? What if this laughter marks off a sudden awakening, the realization of your own hollowness. Everything was on the right path, but this path did not represent a genuine one, it was just living on the surface. The Fall tells this kind story, except that the biblical and Dantesque references (the canals of Amsterdam, where the story begins appear as a series of concentric circles emerging from the city centre, which led Camus to liken them to the circles of Hell) make it even more symbolic.
Finally, The Exile and the Kingdom emphasizes the solitary condition of human, the non-sense and untimeliness of religion and raises one last important question: is freewill really a thing ? are we not fighting against a preset destiny ?
Liberté, fraternité, absurdité

[Ghitescu Florentina · Rating 5 out of 5]

O carte care m-a desfăcut în bucăți și când am încercat să mă recompun am constatat cǎ au mai rămas niște piese în plus. De unde venea piulița asta? Unde mai pun eu acum emoția asta?

[Nadina Prostire · Rating 5 out of 5]

Așa mi-ar plăcea să stau de vorbă cu acest om. Nu am întâlnit un scriitor care să vrea să explice atât de ușor și simplu emoțiile și trăirile umane în anumite circumstanțe. Nu mi s-a părut greoi de citit, ba dimpotrivă. Lectura a decurs lin cu pasaje de reflexie asupra celor citite. E musai să stai să citești această carte într-un ritm liniștit, pentru a putea asimila cât mai multe dintre ideile lui Camus.

[Cecilia Casiana Ivanov · Rating 4 out of 5]

Străinul este un roman simbolic și provocator, care reflectă filosofia absurdului a lui Albert Camus. La baza acestei lucrări stă ideea că viața nu are un sens preexistent, iar individul trebuie să se confrunte cu acest gol existențial.

Personajul principal, Meursault, trăiește într-o lume în care nu există nicio obligație morală sau rațională de a reacționa în fața evenimentelor care îi marchează viața. Moartea mamei sale nu îl tulbură, iar relațiile interumane par să fie lipsite de orice adâncire emoțională. Viața lui se desfășoară într-o rutină monotonă și în lipsa oricărei preocupări pentru viitor sau sens.

Romanul se structurează în două secțiuni: prima descrie viața cotidiană a lui Meursault și atitudinea sa imperturbabilă față de evenimentele exterioare, iar a doua urmărește procesul său pentru o crimă pe care o comite fără o motivație clară. La proces, nu este condamnat atât pentru fapta comisă, cât pentru indiferența și refuzul de a se conforma normelor și convențiilor sociale.

Prin intermediul personajului său, Camus explorează ideea absurdului – că omul este prins într-un univers care nu are nicio logică sau semnificație – și acceptarea acestei condiții poate duce la o formă de libertate. Meursault refuză să cedeze în fața ipocriziei sau convențiilor sociale și, în acest sens, el devine un simbol al autenticității într-o lume ilogică.

Străinul este o lectură esențială pentru oricine caută să înțeleagă concepte fundamentale ale filosofiei existențialiste și ale gândirii lui Camus. Este o poveste despre alienare, despre un individ care refuză să se încadreze într-un sistem de valori artificial, dar și despre acceptarea inevitabilității unui destin fără sens.

[Stefan Andrei · Rating 4 out of 5]

Indiferenta lui Meursault mi s-a parut oglindita de procesul la care este supus. Nimanui nu ii pasa de fapt cu adevarat de el, toti isi joaca vehement propriul rol si sunt indeferenti fata de restul. A fost poate auto-aparare, cui ii pasa? Judecatorul este decis inca de la inceput, nu crede in Dumnezeu, deci il trateaza cu indiferenta. Avocatul si a sa pledoarie, deranjata de altfel de interventiile lui Merusault. Enervat ca acesta indraznaste sa intrerupa narativul deja pregatit. Procurorul care vorbeste in mare parte despre personaj, nu despre fapte si pune in scena teatral, vinovatia morala a acestuia. In final se foloseste chiar si de celalalt proces pentru a-I exacerba de fapt vina lui Merusault. Jurnalistii, jandarmii si juriul, piese de decor, figuranti bine antrenati in teatrul absurdului. Marturiile prietenilor, desconsiderate, sentinta e deja data de la inceput. Nimeni nu asculta.

In final il condamna pentru ceea ce salasuieste in ei insusi. Cum isi permite el sa afiseze asta? Este o sfidare la adresa societatii.

Fraza de inchiere a romanului, este revelatoare in sensul asta:

“Pentru ca totul sa se sfarseasca, sa ma simt mai putin singur, nu-mi ramanea decat sa-mi doresc sa fie multi spectatori in ziua executiei mele si ei sa ma intampine cu strigate de ura. “

[Raul · Rating 5 out of 5]

“Şi eu, la rândul meu, m-am simţit gata să trăiesc iar totul de la început. Ca şi cum această furie m-ar fi izbăvit de tot răul, m-ar fi golit de speranţă, în faţa acestei nopţi încărcate de semne şi de stele, mă deschideam pentru prima oară tandrei indiferenţe a lumii. Simţind-o atât de asemănătoare mie, atât de frăţească în sfârşit, mi-am dat seama că fusesem fericit şi că mai eram. Pentru ca totul să se consume, pentru ca să mă simt mai puţin singur, nu-mi mai rămânea decât să doresc în ziua execuţiei mele mulţi spectatori care să mă întâmpine cu strigăte de ură.”

[Andraș · Rating 5 out of 5]

Citind Străinul am fost uimit de primul capitol, forța pe care o deține este impresionantă, iar apoi restul capitolelor mi s-au părut diluate, asta până la condamnare de unde totul crește în intensitate. În final, romanul este scris simplu, alert, dar foarte bine, iar subiectul și felul în ce acesta e articulat de Camus este super.

[Laurentiu D. · Rating 4 out of 5]

Rating-ul meu ar fi 4.5... dar fiind constrâns la stele întregi, rămân la 4.
Neobișnuit de actuale unele teme.

[sabina · Rating 3 out of 5]

adevarul e ca ma doare putin mintea, dar banuiesc ca e semn bun.

[Lavinia B. · Rating 5 out of 5]

Albert Camus este un filosof, romancier şi dramaturg francez născut în Algeria, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1957.

Romanul "Străinul" poate fi citit pe mai multe planuri: o poveste realistă despre un bărbat franco-algerian pe nume Meursault, care după ce a participat la înmormântarea mamei sale, pare să nu afişeze niciun fel de emoții, îşi continuă activitățile de zi cu zi la birou/plajă/cinematograf, sfârşind prin a ucide brusc un bărbat arab pe care îl cunoscuse pe o plajă din Alger.
Povestea este împărțită în două părți: punctul de vedere al lui Meursault (narat la persoana I) înainte și, respectiv, după crimă.

În plus, există un substrat filosofic referitor la noțiunea de absurd, care pentru Camus reprezintă "o dizarmonie fundamentală, o incompatibilitate tragică a existenței umane, ce provine din confruntarea dorinței omeneşti pentru ordine, sens şi scop în viață şi tăcerea indiferentă a Universului."

Tema și perspectivele lui Meursault sunt adesea citate ca exemple ale filosofiei absurdului și existențialismului lui Camus, remarcându-se modul în care lumea se raportează la noțiunea de "absurd", ridică numeroase întrebări legate de natura destinului şi a condiției umane.
De asemenea, se pune în evidență faptul că "noi, oamenii, nu avem în cele din urmă niciun control asupra vieții, iar iraționalitatea ei este inevitabilă."

În ianuarie 1955, Camus a spus:

"Am sintetizat «Străinul», acum ceva vreme, printr-o frază de care-mi aduc aminte, deoarece e paradoxală: «În societate, fiecare om ce nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte.» Voiam să spun că eroul romanului este condamnat pentru că nu participă la joc. În acest sens, el apare ca un străin societății în care trăiește, zăbovește, rămâne pe dinafară, în suburbiile vieții private, solitare, plină de voluptate. De aceea, cititorii au fost tentați să-l asemene unei epave. Meursault nu se supune regulilor jocului. Răspunsul este simplu: refuză să mintă. ![…] …Cititorul nu s-ar înșela dacă ar vedea în «Străinul» povestea unui om care, lipsit de orice atitudine eroică, acceptă să moară pentru adevăr. Meursault, pentru mine, nu este o epavă, ci un om sărac și dezgolit, îndrăgostit de soare, fără să lase umbre. Departe de a fi privat de orice sentiment, îl cuprinde o pasiune profundă pentru absolut și adevăr."

Romanul face parte din trilogia numită de Camus „ciclul absurdului”, compusă din romanul „Străinul” (considerat ficțiune, nu eseu), eseul "Mitul lui Sisif" și piesa de teatru "Caligula".

Din punctul meu de vedere, toate lucrările lui Camus merită citite măcar o dată în viață, însă dacă vă aflați la prima întâlnire cu autorul, vă recomand să începeți cu romanul "Ciuma", pe care l-am apreciat cu 5⭐️++++.

[Substraturi · Rating 5 out of 5]

Albert Camus a fost primul care a auzit, a trăit şi a scris despre drama unei vieţi pentru care e nevoie să lupţi pentru a-i da un sens, alături de o generaţie întreagă care a purtat stigmatul războiului. Din acest motiv, absurdul este un subiect deosebit de popular în operele lui. Iar una dintre cele mai reprezentative scrieri ale autorului această tema este Străinul.

Absurdul la Camus este încercarea de a da vieţii un sens, într-un univers absolut indiferent acestei încercări.

Pentru Meursault, personajul principal din Străinul, totul este lipsit de însemnătate. Incongruenţa dintre felul în care el percepe lumea şi felul în care ceilalţi o percep şi se raportează la ea, îl determină pe erou să fie străin nu doar de tot ce-l înconjoară, ci şi de orice sentimente şi trăiri.

Astfel, Meursault pare lipsit de o viaţă interioară, însă este foarte conştient de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. El primeşte vestea morţii mamei sale cu seninătate, refuză deschiderea sicriului şi, cel mai important, nu plânge la înmormântarea mamei, nu trădează şi nu simte nicio remuşcare pentru uciderea arabului, toate acestea pentru că nimic nu are de fapt vreo importanţă în universul desincronizat al lui Meursault. (continuarea: http://substraturi.ro/albert-camus-st...)

[Andrei Iulian Luca · Rating 4 out of 5]

"Acum multa vreme am rezumat Strainul intr-o fraza care, trebuie sa recunosc, este extrem de paradoxala: In societatea noastra, orice om care nu plinge la inmormintarea mamei lui risca sa fie condamnat la moarte . Voiam sa spun pur si simplu ca eroul cartii este condamnat pentru ca nu se prinde in acest joc. Astfel, el este strain de societatea in care traieste, rataceste, la marginea ei, prin foburgurile vietii private, solitare, senzuale. Si tocmai de aceea cititorii au fost tentati sa-l considere o epava. Ne-am face totusi o idee mult mai exacta despre personaj, in orice caz, mult mai apropiata de intentiile autorului, daca ne intrebam prin ce anume Meursault nu se prinde in joc. Raspunsul e simplu: refuza sa minta. Sa minti nu inseamna numai sa spui ceva ce nu este. Ci si, mai ales, sa spui ce este si, in ce priveste sufletul uman, sa spui mai mult decit simti. E ceea ce facem cu totii, in fiecare zi, pentru a ne simplifica viata."
Albert Camus

[Andreea]

Nu știu ce notă să-i dau.
Prima parte a cărții nu mi-a plăcut în special din cauza frazelor scurte și a modalității de redare a dialogului, care au făcut lectura dificilă (pentru mine; poate pe alte persoane nu le deranjează stilul). M-am simțit ca și cum aș fi fost într-o mașină condusă de un șofer care pune frână la fiecare câteva secunde. Este posibil să fi fost de vină și traducerea, însă nu cred că traducătorul a intervenit atât de mult.
A doua parte nu mi-a displăcut; mi s-a părut că a curs mai bine povestirea și am aflat mai multe despre gândurile personajului principal.

[Tudor Crețu · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut introducerea în absurd făcută de Camus. Tot intenționez de vreo doi ani să citesc Mitul lui Sisif, dar probabil că voi reuși luna asta.

Despre carte, personajul principal nu ia totul de-a gata, așa cum îți oferă religia, spre exemplu, și își îmbrățisează soarta de a fi condamnat la moarte. Nu minte și își recunoaște fapta. Nu accepta însă potențiala mântuire oferită de preot la final și încearcă să-și “măsoare” cât mai bine timpul rămas.

Urmează Ciuma și Caligula

[Plop Cristian · Rating 5 out of 5]

Pe scurt este vorba despre destăinuirile celui mai sincer om din lume, care refuză să se supună convenţiilor sociale şi promovează, ca valoare fundamentală, adevărul. Tocmai în numele acestui adevăr refuză categoric abstractul, în care putem include religia, sentimentele omeneşti sau timpul.

[Andreea Ada · Rating 5 out of 5]

Nu poți sa înțelegi pe deplin această carte decât fiind sincer cu tine, fiind sincer cu Mersault și prins în povestea lui, a unui om obișnuit care se simțea străin de sine și străin al societății. Să recunoști că poate te îndrepți chiar tu spre a fi străinul.

[Tudor Antonescu · Rating 4 out of 5]

4.5

[Alle43221 · Rating 5 out of 5]

As maybe the first mainstream book to feature a psychopath, it really makes you root for Meursault. Not because you feel sorry for him, but because of pure curiosity and seeing the book coming to an end, the remaining pages thining under your fingers. You start to hope for his redemption, for the forgiveness of his crime, as Camus managed to craft a character so frightening and puzzling.

At first you will try to understand him, to explain his lack of feelings by something else. I sure did draw a lot of parallels with how depression changes your outlook on life, how it makes you forget everything you have accomplished and what life you have built, and how it covers every action with a veil of indifference. Because what's the point of caring about consequences, if tomorrow may never come?

And I tried to explain his reactions starting from the burial: maybe he had an abusive mother? Maybe after he had returned home he wanted to think of something else? Grieving people don't act in accordance to the social norms. I admit I started the book blindly, not knowing what it was about. Maybe I'm uncultured to have never heard the plot before, but I knew it was praised as worth reading.

Meursault is a character with almost no backstory, and you arrive to the end of the book with all sorts of feelings. An easy read, but one that was impossible to put down, the end arouses the question: "That was all?", followed by the impulse to read it again. You feel like there must be something else, some pages you may have missed, which may explain his behaviour, that would make everything click into place. And towards the end I hoped he would snap out of it and show how it really was all an act. But for some I guess it's their reality.

In a way you find out as many things about him as the prosecutor, even if you read his thoughts, his actions won't make any more sense. His characterisation starts the day he burries his mother, the event that puts into motion the initially small ball of snow that rolls downhill and grows until it shatters a life and is supposed to crumble another - except that Meursault views the trial as just unpleasant.

Some used the book as religious propaganda, arguing that he was an atheist and that's what atheists do: they kill innocent people because they have no God. Others took into consideration he may had had sensory issues, as the heat had became insufferable and had caused him to act without thinking, dissociating. Many tried to diagnose him with modern disorders.

The truth is that's all, that's the book. The whole deal with psychopathology is that there's no reason for the strange demeanor. There isn't any event that triggers it, even if some argue that the death of his mother changed the course of his life. He's just indifferent to the beauty of life and his privilege, doesn't really acknowledge it, not his home or his friends, or the nice weather or his girlfriend. That made me dispise him, how he had everything to make a man happy but was oblivious to his luck. Maybe it helps you reconsider your own life and your own richness, seeing someone who many deemed ungrateful.

"The Stranger" had the absurdity that I adore, but as time passed, I tried to find the meaning, to ask questions about the political and social context, and that's why I was so intrigued to read "The Meursault Investigation" by Kamel Daoud.

[Adrian · Rating 4 out of 5]

Actiunea se petrece in Algeria undeva dupa al doilea razboi mondial.

Protagonistul este un tanar francez care este instrainat total de societate , am putea spune un sociopat.

Nu isi plange mama aflat la priveghiul ei , nu simte nici o remuscare atunci cand omoara un arab , fapt ce il va trimite la inchisoare , loc unde din nou nimic.

Perspectiva este deosebit de interesanta , omul nostru intelege ce ar simti altii in situatia lui , dar el e sterp , se plictiseste atunci cand este interogat cu privire la conditia sa de prieteni, cunoscuti , preoti si mai tarziu in timpul procesului pentru omor de catre procuror si judecator.

Oamenii nu pot intelege/concepe ca exista astfel de semeni , oameni complet functionali care se pot integra total in societate dar care nu simt nimic.

Am putea spune ca protagonistul este idealul filozofiei stoice, filozofie ce pune accent pe detasare de cele lumesti , fie ele bune sau rele, pe acceptare/impacare cu tot ce vine in directia noastra...cu totii stim cat de greu ne este sa realizam acest lucru...personajul din acest roman face acest lucru natural.

Mi-a placut foarte mult locatia si perioada. Am ramas surprins ca intr-un loc precum Algeria existau atatea servicii sociale si institutii care functionau cum trebuie (inclusiv hingheri).

[Anna · Rating 4 out of 5]

La început cartea m-a dezamăgit prin simplitatea cu care a fost scrisă. „Am făcut asta. Apoi am mers acolo. Am mâncat aia și am discutat cu ălalalt.” Nu părea să aibă nimic special, împlinind vorbele naratorului-personaj care deseori repetă că nu-l interesează cutare. Așa părea și romanul în sine: că nu-l interesează că cineva îl citește.

Cu timpul, însă, dezinteresul ăsta devine un leitmotiv. Și începi să înțelegi că tocmai ăsta e subiectul cărții, lipsa de sens. Și apoi îți amintești că autorul e un existențialist (chiar dacă lui nu-i convine să spunem asta) și deci, e normal să trateze tema lipsei de însemnătate. Nimic n-are sens, sau totul are?

De notat faptul că, cu toate că tratează direct și tema morții, nu m-a lăsat cu angoasă în suflet, cum a fi făcut Crimă și pedeapsă, tocmai datorită stilului simplu în care e scrisă. De asemenea e important de înțeles că acesta e primul lui roman publicat și că specializarea lui e în filisofie de altfel. E interesant și nu necesită mult efort să fie citit și înțeles, merită.

[Lucacel Ovidiu · Rating 5 out of 5]

I was planning long time ago to start reading Albert Camus and I can certainly say I'm not disappointed by this first read. Although short, it manages to capture a lot of moral questions, not to mention the disconnection with the society, the apathy or the lack of meaning Meursault feels in his behaviour towards people or situations. Of course, one can see that all of this characteristics should not be desired, but one feels the same in many of the situations, so it understands well what they mean. Another thing worth mentioning is the absurdity of the trial, in which the main character is judged by the lack of empathy he felt towards his mother's death and not by the actual deeds, showing, in my opinion, that in some cases, the maladjustment to our society can supersede the actual reality.

[Mariaiuzvac · Rating 4 out of 5]

"În societatea noastră, orice om care nu plânge la înmormântarea mamei lui riscă să fie condamnat la moarte." Albert Camus

Un roman filozofic destul de provocator, paradoxal și tulburător. O carte care nu este pentru fiecare, dar care te face să analizezi adevăratul sens al vieții. Te face să înțelegi că fiecare om are dreptul la un destin, indiferent de ceea ce îl reprezintă. Lumea aceasta e formată din standarde pe care le urmăm fără a le înțelege rostul, iar cei care nu se conformează rămîn captivi și vinovați felului lor de a fi.

[adriana pop · Rating 4 out of 5]

Deși a fost o lectură scurtă, modelul său psihologic a fost impresionant, reușind ca întinderea scrierii să nu rezoneze cu complexitatea jocului minții la care am fost "supuși". Datorită ideii profunde și care oferă loc absolut de interpretare și discernamant, voi mai rămâne ceva vreme cu gândul la acest "Străin" al propriului său corp, pentru a reuși să-mi formez o părere cât mai clară, în contradicție cu haosul si nebunia curentă a părerilor, gândurilor și întrebărilor lăsate de această lectură.(în consecință, ratingul nu va fi unul imediat)