What do you think?
Rate this book
O zi fara anotimp
Paperback
First published January 1, 1980
2 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
July 29, 2020
Mi-e dor de vacanță, de plecat hai hui prin coclauri și de întâlniri cu oameni frumoși.
Dar până atunci îmi ostoiesc dorul cu poveștile d-lui Tănăsescu.
Așa o stare de bine ce mi-a indus lectura acestei cărți! M-am simțit ca atunci când, prin pelegrinările făcute de-a lungul și de-a latul țării, se întâmplă să întâlnim oameni din aceia fără vârstă, înțelepți și despre care simțim că vin de departe, din alte timpuri și cu care ne este tare drag să sporovăim pe prispa unei case până târziu în noapte.
Parcă așa l-aș fi întâlnit pe dl.Tănăsescu, care a început să-mi povestească. Și au trecut orele pe nesimțite, în timp ce stăteam și parcă ascultam fascinată poveștile despre locuri și oameni întâlniți pe parcursul existenței acestuia, relatând cu har, rând pe rând, povești incredibile de viață, pline de învățăminte, cu replici delicioase pe alocuri, cu descrieri de peisaje atât de uimitoare, încât am putut cu ușurință să le vizualizez cu ochii minții și m-am transpus în acele locuri. De pildă, am aflat cum este o zi fără anotimp. Una din protagonistele unei povești, Camelia- o copilă rămasă orfană în urma unui bombardament, martora unei tragedii care l-a avut ca subiect pe șoferul Casei de copii de la Castelul lui Brâncoveanu din Mogoșoaia și pe care ea îl aștepta să-i aducă un nufăr, ieșind din întunericul unei cripte a văzut astfel cerul: "Într-un colț, spre răsărit, nori negri și groși atârnau aproape de pământ. La apus soarele stătea nemișcat. Spre miazăzi se arătase curcubeul, iar la miazănoapte, de sus, cădeau fulgi de nea. Era o zi fără anotimp."
Mi-a mai povestit despre Felicia, o asistentă medicală frumoasă și blajină care a căutat toată viața fericirea, dorindu-și cu ardoare să fie iubită de aceia cărora ea s-a dăruit cu totul, însă fiecare dintre cei doi bărbați din viata ei nu a făcut decât să o consume, să o sece de tot ceea ce avea ea mai frumos de oferit, un suflet curat. Mult s-a mai zbuciumat, sărmana!
Domnul doctor Mogoșeanu mi-a plăcut mult, fiind personajul meu favorit. Mi-a plăcut dăruirea lui ca profesionist în slujba suferinzilor, omenia și bunătatea, ascunse în spatele unui zid, în aparență aspru și dur, ridicat ca să-l protejeze de răutățile oamenilor apăsați de timpurile pe care le trăiau în comunism.
Apoi m-a plimbat peste câmpii, în munți și văi cu șatra de țigani care l-a atras ca un miraj într-o lume de huzur și lene pe Virgil Huțanu- "un tânăr fără nici un căpătâi, cu un picior pierdut într-un accident, purtând proteză, colindător de cârciumi și bulevarde". Însă, după ce acesta dă de gustul unei vieți ușoare și parcă ireale într-un ținut fantastic, ce-i părea a fi un "paradis", află curând că orice lucru are un preț, că neasumându-și obligații, nu are nici drepturi. Reușind cumva să-si recapete liberul arbitru, hălăduiește fără rost prin lume, face fapte necugetate pentru care începe să-l mustre conștiința. Cum nici o faptă rea nu poate fi îndreptată făcând o alta bună, propria conștiință îl condamnă în final la propria pierzanie.
Am savurat fiecare istorisire din această carte, ca și cum mi-ar fi fost transmisă prin viu grai. Multe învățăminte se pot extrage din ea, însă cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în vedere, este faptul că trăind frumos, dăruind iubire, fără a-i răni pe cei din jur și având conștiința curată, putem face față unui viitor imprevizibil.
"Nimeni nu poate ști de când stelele își scutură pulberile argintii peste spinarea nesfârșită a pământului. Agățate acolo sus, fără să se clintească, stau înfipte ca niște ținte în bolta cerului și privesc nepăsătoare la scurgerea vremurilor. Doar soarele, speriat de rostogolirea nemiloasă a timpului, își acoperă fața orbitoare cu pete, de parcă ar fi un copil blond și pistruiat. Iernile se lungesc tăbărând peste lunile primăvăratice, iar vara își strânge dogoarea în zilele puține și nu prea fierbinți.
Ceva se schimbă în lume încet, încet, ca mersul unui melc, scurtând din existența noastră, ce rămâne învăluită în liniște și mister."
Rămas bun, până la următoarea întâlnire, domnule Tănăsescu, pentru că mai aveți în tolbă multe povești minunate!
Dar până atunci îmi ostoiesc dorul cu poveștile d-lui Tănăsescu.
Așa o stare de bine ce mi-a indus lectura acestei cărți! M-am simțit ca atunci când, prin pelegrinările făcute de-a lungul și de-a latul țării, se întâmplă să întâlnim oameni din aceia fără vârstă, înțelepți și despre care simțim că vin de departe, din alte timpuri și cu care ne este tare drag să sporovăim pe prispa unei case până târziu în noapte.
Parcă așa l-aș fi întâlnit pe dl.Tănăsescu, care a început să-mi povestească. Și au trecut orele pe nesimțite, în timp ce stăteam și parcă ascultam fascinată poveștile despre locuri și oameni întâlniți pe parcursul existenței acestuia, relatând cu har, rând pe rând, povești incredibile de viață, pline de învățăminte, cu replici delicioase pe alocuri, cu descrieri de peisaje atât de uimitoare, încât am putut cu ușurință să le vizualizez cu ochii minții și m-am transpus în acele locuri. De pildă, am aflat cum este o zi fără anotimp. Una din protagonistele unei povești, Camelia- o copilă rămasă orfană în urma unui bombardament, martora unei tragedii care l-a avut ca subiect pe șoferul Casei de copii de la Castelul lui Brâncoveanu din Mogoșoaia și pe care ea îl aștepta să-i aducă un nufăr, ieșind din întunericul unei cripte a văzut astfel cerul: "Într-un colț, spre răsărit, nori negri și groși atârnau aproape de pământ. La apus soarele stătea nemișcat. Spre miazăzi se arătase curcubeul, iar la miazănoapte, de sus, cădeau fulgi de nea. Era o zi fără anotimp."
Mi-a mai povestit despre Felicia, o asistentă medicală frumoasă și blajină care a căutat toată viața fericirea, dorindu-și cu ardoare să fie iubită de aceia cărora ea s-a dăruit cu totul, însă fiecare dintre cei doi bărbați din viata ei nu a făcut decât să o consume, să o sece de tot ceea ce avea ea mai frumos de oferit, un suflet curat. Mult s-a mai zbuciumat, sărmana!
Domnul doctor Mogoșeanu mi-a plăcut mult, fiind personajul meu favorit. Mi-a plăcut dăruirea lui ca profesionist în slujba suferinzilor, omenia și bunătatea, ascunse în spatele unui zid, în aparență aspru și dur, ridicat ca să-l protejeze de răutățile oamenilor apăsați de timpurile pe care le trăiau în comunism.
Apoi m-a plimbat peste câmpii, în munți și văi cu șatra de țigani care l-a atras ca un miraj într-o lume de huzur și lene pe Virgil Huțanu- "un tânăr fără nici un căpătâi, cu un picior pierdut într-un accident, purtând proteză, colindător de cârciumi și bulevarde". Însă, după ce acesta dă de gustul unei vieți ușoare și parcă ireale într-un ținut fantastic, ce-i părea a fi un "paradis", află curând că orice lucru are un preț, că neasumându-și obligații, nu are nici drepturi. Reușind cumva să-si recapete liberul arbitru, hălăduiește fără rost prin lume, face fapte necugetate pentru care începe să-l mustre conștiința. Cum nici o faptă rea nu poate fi îndreptată făcând o alta bună, propria conștiință îl condamnă în final la propria pierzanie.
Am savurat fiecare istorisire din această carte, ca și cum mi-ar fi fost transmisă prin viu grai. Multe învățăminte se pot extrage din ea, însă cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în vedere, este faptul că trăind frumos, dăruind iubire, fără a-i răni pe cei din jur și având conștiința curată, putem face față unui viitor imprevizibil.
"Nimeni nu poate ști de când stelele își scutură pulberile argintii peste spinarea nesfârșită a pământului. Agățate acolo sus, fără să se clintească, stau înfipte ca niște ținte în bolta cerului și privesc nepăsătoare la scurgerea vremurilor. Doar soarele, speriat de rostogolirea nemiloasă a timpului, își acoperă fața orbitoare cu pete, de parcă ar fi un copil blond și pistruiat. Iernile se lungesc tăbărând peste lunile primăvăratice, iar vara își strânge dogoarea în zilele puține și nu prea fierbinți.
Ceva se schimbă în lume încet, încet, ca mersul unui melc, scurtând din existența noastră, ce rămâne învăluită în liniște și mister."
Rămas bun, până la următoarea întâlnire, domnule Tănăsescu, pentru că mai aveți în tolbă multe povești minunate!
September 18, 2024
O culegere de povestiri în care sunt expuse, printr-un stil narativ accesibil și pasaje descriptive interesante, nesfârșita luptă cu destinul (implacabil?) a unor oameni de rând. Potrivită pentru cine caută o lectură lejeră de citit seara înainte de culcare, cu un iz melancolic și parfum de vacanță.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews