What do you think?
Rate this book
Zbor în Bătaia Săgeții
"An exciting book, extremely inquisitive, sparkingly elegant and always freshingly invigorating... I would certainly buy the book and strongly recommend it." Mihaela Lidia Irimia, University of Bucharest, Romania
Translated from the best selling Romanian edition, Flying against the Arrow is the first in a new series, Central European Library of Ideas. Quasi-autobiographical, the book describes the life of an intellectual living under extreme political conditions, paying particular attention to the 'unbearable 80s'. The book vividly portrays the difficulties encountered by a young intellectual trying to shape himself under the oppressive Ceausescu regime and provides a stark depiction of a man's intellectual suffocation under hard-line socialist rule. The book's overall significance is therefore far more wide-ranging than just Romania or the 1980s.
1st Quarter 2000
280 pages
324 pages, Paperback
First published January 1, 1995
7 people are currently reading
245 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 15 of 15 reviews
February 19, 2025
"Zbor în bătaia săgeții", pentru mine ar fi un simplu "zbor". Un zbor către eternitate. Un zbor către trecut. Un zbor al cărui direcție nu o cunoști. Un zbor spre istorie, a cărei destinație nimeni nu o cunoaște, sau poate s-a oprit până într-un punct?
Singurătatea nu este iluzorie. Însă, formarea personalității poate fi, mai devreme sau mai târziu. Un om trecut prin viață, indiferent de experiențele pe care le trăiește, se consideră singur sau matur? Ori ambele, împreună cu un crez propriu care nu poate fi atât combătut, cât și judecat, decât de propriile judecăți care pot apărea brusc sau cu care putem trăi în nonconformitate cu propria persoană. Dar niciodată nu poate fi prea târziu pentru a ajunge la asemenea concluzii, însă există ceva care niciodată nu poate fi luat: fericirea.
Un eseu autobiografic care te apropie sau care te îndepărtează de propria persoană, de credințele tale, de principiile care te formează sau care te-au format, dar un lucru este clar: drumul vieții este anevoios și totul se poate schimba. Iar dacă nu se schimbă, măcar îi rămâi recunoscător trecutului tău pentru persoana care te-a format.
Nu există regrete. Există adevărul.
Singurătatea nu este iluzorie. Însă, formarea personalității poate fi, mai devreme sau mai târziu. Un om trecut prin viață, indiferent de experiențele pe care le trăiește, se consideră singur sau matur? Ori ambele, împreună cu un crez propriu care nu poate fi atât combătut, cât și judecat, decât de propriile judecăți care pot apărea brusc sau cu care putem trăi în nonconformitate cu propria persoană. Dar niciodată nu poate fi prea târziu pentru a ajunge la asemenea concluzii, însă există ceva care niciodată nu poate fi luat: fericirea.
Un eseu autobiografic care te apropie sau care te îndepărtează de propria persoană, de credințele tale, de principiile care te formează sau care te-au format, dar un lucru este clar: drumul vieții este anevoios și totul se poate schimba. Iar dacă nu se schimbă, măcar îi rămâi recunoscător trecutului tău pentru persoana care te-a format.
Nu există regrete. Există adevărul.
November 22, 2015
H.-R. Patapievici ramane, din fericire, un dirijor spiritual pentru cei ce vor sa asculte. Iar aceasta carte nu face decat sa il recomande, inca o data, ca apartinand diferitului. 4,8/5
November 4, 2023
„Când trăiești autentic, plenar, nu știi. Când știi, autenticitatea trăirii s-a dus. De aceea, fericiții se recrutează din imbecili sau dintre cei cărora li s-a acordat grația.”
„În a fi ucis este mai multă justiție decât în a ucide.”
„În a fi ucis este mai multă justiție decât în a ucide.”
May 24, 2024
După cum se pretează a fi: biografia unui diletant. Renitența omului viu care se situează departe de aspectul rebarbativ.
Haecceitatea unei formări.
„Cultura nu înseamnă performanța particulară de a deveni «geniu» omologat în vreunul din compartimentele ei, ci calea de a asuma o situație istorică precizată, în termenii unei situări spirituale. În cultură nu dai de Om, ci de simulacrele sale, asemeni lui Odisseu în tărâmul cimerian: umbre rătăcitoare, eidola, sufletele celor care deja au murit. Et praetera nihil…”
Haecceitatea unei formări.
„Cultura nu înseamnă performanța particulară de a deveni «geniu» omologat în vreunul din compartimentele ei, ci calea de a asuma o situație istorică precizată, în termenii unei situări spirituale. În cultură nu dai de Om, ci de simulacrele sale, asemeni lui Odisseu în tărâmul cimerian: umbre rătăcitoare, eidola, sufletele celor care deja au murit. Et praetera nihil…”
February 5, 2023
O carte tip jurnal care descrie și analizeaza experiențele din tinerețea autorului, dincolo de latura pitorescului, ce au contribuit la distanțarea de constrângerile sociale specifice vremii. Metoda (benefică și zilelor noastre) de a ne sustrage de la activitățile cotidiene, de gândirea neaprofundată este cultura. Ea ne îndrumă să reflectăm asupra ideilor sau activitaților de la sine înțelese, la a gândi pe cont propriu. Ideea de a radiografia unele evenimente din tinerețe pentru a pune în evidență învățaturi utile pentru posteritate îmi aduce aminte de stilul scriitorului Max Blecher (“Întamplări în irealitatea imediată”), care în ciuda suferinței fizice reușește să evadeze într-o lume nealterată de simțurile cotidiene, unde poate fi el însuși. Persoana care ajunge să se însoțească cu gândurile marilor autori și cărțile acestora va fi pecetluită de învățaturi ce îi vor consolida formarea intelectuală.
December 16, 2021
In timp ce parcurgeam "Omul recent" imi puneam intrebari constant despre studiile domnului Patapievici. Cartea aceasta mi-a raspuns la cateva dintre intrebarile legate de formarea autorului. Un extraordinar bildungsroman!
June 8, 2025
Sincer să fiu aveam așteptări mai mari, dar nu înrădăcinate în vreun motiv concred. Nu aș putea să spun ce m-a impresionat, în schimb pot atrage atenția asupra unor lucururi pe care eu și (poate) alții le consideră deranjante.
În primul rând nu cred că există un public clar definit pentru cartea asta, conține elemente autobiografice combinate cu meditații filosofice, revelații personale, introspecții, și altele. Dincolo de asta, abundă în idei complexe și paralele care mai de care mai neobișnuite, încât ai avea nevoie de o specializare interdisciplinară ca să te poți bucura de ea.
Totodată urăsc din suflet beția de cuvinte sau parada de idei care îmi pare atât de specifică filosofiei românești. E aproape frustrant când citești tot limbajul ăsta „valoros” care oricum e distrus 2-3 rânduri mai jos de colocvialități. Asta face ca operele lui HRP să fie foarte stilizate, dar când spun „foarte” mă refer la lucruri în genul:
„În plus, trebuie să remarci această disimetrie: simțul trăiește certitudinea obiectului drept conținut nemijlocit, în timp ce conștiința ajunge la certitudine numai prin revenirea formei percepției asupra ei înseși, adică prin compararea a două structuri pentru care conținutul este secundar.” (p. 332)
Oricum, autorul rămâne o personalitate intrigantă, îl ascult cu drag de fiecare dată când am ocazia. Și nu am cum să nu observ detalii interesante precum pasiunea pentru gândirea orientală, plăcerea pentru filosofia românească și absența prejudecăților (spre deosebire de mine, dar totuși mă bucur că datorită lui HRP am prins curajul să îl citesc pe Blaga), ambiția, dar și misticismul puțin ciudat, combinat cu o teologie care pentru mulți ar părea departe de ortodoxie (cu o mic). Trebuie să recunosc că mult timp am încercat să îl înțeleg prin prisma specializării acestuia, de fizician, dar e evident că nu e modelul cel mai potrivit pentru a-l privi, pentru că nu acest model îi ghidează navigarea prin viață.
În cele din urmă aș recomanda-o (și nu prea) pentru că naște și stimulează o pasiune vie pentru cultură. Atunci când vezi că alții pot, poți și tu, nu?
În primul rând nu cred că există un public clar definit pentru cartea asta, conține elemente autobiografice combinate cu meditații filosofice, revelații personale, introspecții, și altele. Dincolo de asta, abundă în idei complexe și paralele care mai de care mai neobișnuite, încât ai avea nevoie de o specializare interdisciplinară ca să te poți bucura de ea.
Totodată urăsc din suflet beția de cuvinte sau parada de idei care îmi pare atât de specifică filosofiei românești. E aproape frustrant când citești tot limbajul ăsta „valoros” care oricum e distrus 2-3 rânduri mai jos de colocvialități. Asta face ca operele lui HRP să fie foarte stilizate, dar când spun „foarte” mă refer la lucruri în genul:
„În plus, trebuie să remarci această disimetrie: simțul trăiește certitudinea obiectului drept conținut nemijlocit, în timp ce conștiința ajunge la certitudine numai prin revenirea formei percepției asupra ei înseși, adică prin compararea a două structuri pentru care conținutul este secundar.” (p. 332)
Oricum, autorul rămâne o personalitate intrigantă, îl ascult cu drag de fiecare dată când am ocazia. Și nu am cum să nu observ detalii interesante precum pasiunea pentru gândirea orientală, plăcerea pentru filosofia românească și absența prejudecăților (spre deosebire de mine, dar totuși mă bucur că datorită lui HRP am prins curajul să îl citesc pe Blaga), ambiția, dar și misticismul puțin ciudat, combinat cu o teologie care pentru mulți ar părea departe de ortodoxie (cu o mic). Trebuie să recunosc că mult timp am încercat să îl înțeleg prin prisma specializării acestuia, de fizician, dar e evident că nu e modelul cel mai potrivit pentru a-l privi, pentru că nu acest model îi ghidează navigarea prin viață.
În cele din urmă aș recomanda-o (și nu prea) pentru că naște și stimulează o pasiune vie pentru cultură. Atunci când vezi că alții pot, poți și tu, nu?
January 23, 2023
„Nu voi afla mai mult murind decât am aflat trăind. Ținta, dacă ești tu, n-o vei atinge niciodată. Mai mult: timpul se cerne dintr-o substanță care este smulsă din mine: simultan din ce în ce mai colbuit și mai împuținat, mă îndrept spre ceea ce am impresia că sunt. Dorințele mă aruncă în mine, și tot ele mă scot afară. La fel de obscur după ce ai fost, ca și înainte. Aceleași gesturi care se repetă mereu, menite să distrugă aceeași făptură, cea care le face. Să trăiești mereu, să fii ceea ce ești, niciodată...”
August 25, 2022
Le plus remarquable essayiste de la génération des années 1980 en Roumanie a une formation universitaire scientifique (études de physique avec la spécialité « optique, spectroscopie, lasers et plasma ») comme le poète Ion Barbu (mathématicien) et cela se ressent dans son style empreint de la plus grande rigueur discursive. Il n'a rien publié avant la révolution de 1989.
Le Zbor în bătaia săgeţii [Vol dans le tir de la flèche] porte le sous-titre de « eseu asupra formării » (essai sur la formation [spirituelle]). Il s'agit d'une sorte d'autobiographie qui offre aux lecteurs avertis une bonne définition de la « résistance [au communisme] par la culture », qui fut au final une forme de dissidence politique. Ici le disciple coïncide avec le maître, car il s'agit d'une formation en autodidacte (Patapievici évoque un cercle d'amis qui se réunissaient pour débattre de leurs lectures et écouter de la musique, voir des films), d'où le sens du titre.
Il faut voler vite pour devenir la cible de la flèche qu'on a lancée soi-même. Toute formation en solitaire est soumise à la tautologie de commande et de la soumission à celle-ci comme le suggère l'éditeur Gabriel Liiceanu (cf. Apel către lichele).
Le Zbor în bătaia săgeţii [Vol dans le tir de la flèche] porte le sous-titre de « eseu asupra formării » (essai sur la formation [spirituelle]). Il s'agit d'une sorte d'autobiographie qui offre aux lecteurs avertis une bonne définition de la « résistance [au communisme] par la culture », qui fut au final une forme de dissidence politique. Ici le disciple coïncide avec le maître, car il s'agit d'une formation en autodidacte (Patapievici évoque un cercle d'amis qui se réunissaient pour débattre de leurs lectures et écouter de la musique, voir des films), d'où le sens du titre.
Il faut voler vite pour devenir la cible de la flèche qu'on a lancée soi-même. Toute formation en solitaire est soumise à la tautologie de commande et de la soumission à celle-ci comme le suggère l'éditeur Gabriel Liiceanu (cf. Apel către lichele).
September 30, 2023
4.5
Multe lucruri mi-au scăpat din cartea aceasta, insa le-am notat cuviincios, ca atunci cand voi fi mai “coaptă”, sa revin către ele. Ii mulțumesc, in schimb, lui Patapievici, căci mi-a redat gustul pentru scriere. Ca și el, voi scrie despre oameni și pentru oameni.
Multe lucruri mi-au scăpat din cartea aceasta, insa le-am notat cuviincios, ca atunci cand voi fi mai “coaptă”, sa revin către ele. Ii mulțumesc, in schimb, lui Patapievici, căci mi-a redat gustul pentru scriere. Ca și el, voi scrie despre oameni și pentru oameni.
October 16, 2024
Ca să cunoști un om cum trebuie, ai nevoie să îi cunoști numaidecât trecutul, de unde vine, ce-i cu el, încotro o apucă. Acum, ca să îi înțelegi gândirea, trebuie să îi cunoști neapărat bibliografia - ce cărți citește, ce autori preferă și mai ales ce scrie. Acest aspect îl consider ca fiind unul încărcat cu o importanță pe care nu o putem neglija. Astfel, înțelegem de aici următorul fapt: cărțile îl fac pe om, cum s-ar spune. Mai mult sau mai puțin. Sau, devenim ceea ce citim. Iar dacă nu citim, răspunsul evident.
Cartea de față are o notă autobiografică semnificativă. Ea ne prezintă, în linii mari, cum au decurs anii de formare intelectuală și spirituală a omului din spatele condeiului, dar și aspecte ale vieții cotidiene, picture în mare parte în nuanțe de gri și negru. Tot aici putem observa, dacă suntem atenți, că există o trecere subtilă de la cele abstracte, la cele pământești; de la cele invizibile, la cele vizibile. Cu alte cuvinte, viața se joacă pe două terenuri. Toți suntem, cumva, cu picioarele în două bărci. Suntem prinși într-o existență care se desfășoară pe două nivele - cel spiritual (sau lumea ideilor) și cel material (lumea de jos sau „ghetto-ul" nostru cel de toate zilele). Ideea jocului este să te prinzi la timp. Ideea vieții este să pariezi, cum zice Pascal, și să ai „norocul" să îți iasă.
Cartea este pe alocuri enigmatică, recunosc. Greoaie, dar plăcută. Citibilă. Nu ai cum să te plictisești. HRP are darul scrierii împământenit. Fără îndoială. M-au depășit anumite expresii, iar în alte părți cartea se lasă indescifrabilă. Ce este mai intrigant, este că în alte contexte nu îmi dau seama cu cine am de-a face - este vorba de HRP teologul începător? Tânărul fără experiență? Misticul incurabil? Fizicianul pasionat? Poetul neînțeles? Sau poate filosoful criptic? Sau, este vorba doar de HRP omul? Cred că acesta este răspunsul: omul! Acel „om" care este puțin din toate acelea. Uimitor.
De la pagină la pagină, el parcă își schimbă masca. Își schimbă identitatea cu mult tact. Lasă mai mereu cititorul în suspans, nepermițându-i să ajungă la o concluzie vizavi de persoana și gândirea lui: „Ce crede, de fapt? Cum vede lumea?" Tocmai aici cred că este și ideea - de a pleca lăsând în urmă un rest. Cititorul trebuie să rămână cu întrebări. Uneori suntem prea imaturi ca să primim răspunsurile pe care le căutăm cu atâta zel, de aceea este necesar să așteptăm, este necesar să creștem și să urcăm la acel nivel de maturitate sau inteligență care facilitează asimilarea unor astfel de adevăruri. Astfel, cartea își îndeplinește cu succes menirea - și anume, să te pună să gândești.
Menirea filosofiei, și implicit a culturii, nu este să dobândim toate răspunsurile, ci mai degrabă, să ne punem toate întrebările. Sau, cât mai multe întrebări. De cele mai multe ori nu putem obține răspunsurile pe care ni le dorim, dar măcar suntem „câștigați" că cel puțin ne-am frământat, din punct de vedere spiritual sau intelectual. Scopul, nu este neapărat să ajungi în vârful muntelui, ci să parcurgi această călătorie. Sau, cel puțin să o începi. În acest context specific, se vede cât se poate de bine finețea spiritului: nu neapărat că nu cunosc ceva, ci faptul că mă frământă ideea că nu cunosc. Cunoașterea începe să se articuleze atunci când necunoașterea te apasă, fiind conștient de ea. Să cunoști că nu cunoști, este un har, ce-i drept. Necesită o doză substanțială de înțelepciune. Are dreptate Socrate, din nou.
În final, scopul nostru aici nu este să ajungem perfecți - adică să cunoaștem totul - ci, pur și simplu să creștem în această cunoaștere - adică, să progresăm cu pași mici în fiecare zi. Aceasta este, cel puțin în dreptul meu, una din cele mai mare satisfacții în viață. Și uite așa, ajungem la paradoxul socratic. Înainte nu putem avansa, iar înapoi nu putem da. Ce facem? Zburăm în bătaia săgeții, ne îndeamnă autorul.
Cartea de față are o notă autobiografică semnificativă. Ea ne prezintă, în linii mari, cum au decurs anii de formare intelectuală și spirituală a omului din spatele condeiului, dar și aspecte ale vieții cotidiene, picture în mare parte în nuanțe de gri și negru. Tot aici putem observa, dacă suntem atenți, că există o trecere subtilă de la cele abstracte, la cele pământești; de la cele invizibile, la cele vizibile. Cu alte cuvinte, viața se joacă pe două terenuri. Toți suntem, cumva, cu picioarele în două bărci. Suntem prinși într-o existență care se desfășoară pe două nivele - cel spiritual (sau lumea ideilor) și cel material (lumea de jos sau „ghetto-ul" nostru cel de toate zilele). Ideea jocului este să te prinzi la timp. Ideea vieții este să pariezi, cum zice Pascal, și să ai „norocul" să îți iasă.
Cartea este pe alocuri enigmatică, recunosc. Greoaie, dar plăcută. Citibilă. Nu ai cum să te plictisești. HRP are darul scrierii împământenit. Fără îndoială. M-au depășit anumite expresii, iar în alte părți cartea se lasă indescifrabilă. Ce este mai intrigant, este că în alte contexte nu îmi dau seama cu cine am de-a face - este vorba de HRP teologul începător? Tânărul fără experiență? Misticul incurabil? Fizicianul pasionat? Poetul neînțeles? Sau poate filosoful criptic? Sau, este vorba doar de HRP omul? Cred că acesta este răspunsul: omul! Acel „om" care este puțin din toate acelea. Uimitor.
De la pagină la pagină, el parcă își schimbă masca. Își schimbă identitatea cu mult tact. Lasă mai mereu cititorul în suspans, nepermițându-i să ajungă la o concluzie vizavi de persoana și gândirea lui: „Ce crede, de fapt? Cum vede lumea?" Tocmai aici cred că este și ideea - de a pleca lăsând în urmă un rest. Cititorul trebuie să rămână cu întrebări. Uneori suntem prea imaturi ca să primim răspunsurile pe care le căutăm cu atâta zel, de aceea este necesar să așteptăm, este necesar să creștem și să urcăm la acel nivel de maturitate sau inteligență care facilitează asimilarea unor astfel de adevăruri. Astfel, cartea își îndeplinește cu succes menirea - și anume, să te pună să gândești.
Menirea filosofiei, și implicit a culturii, nu este să dobândim toate răspunsurile, ci mai degrabă, să ne punem toate întrebările. Sau, cât mai multe întrebări. De cele mai multe ori nu putem obține răspunsurile pe care ni le dorim, dar măcar suntem „câștigați" că cel puțin ne-am frământat, din punct de vedere spiritual sau intelectual. Scopul, nu este neapărat să ajungi în vârful muntelui, ci să parcurgi această călătorie. Sau, cel puțin să o începi. În acest context specific, se vede cât se poate de bine finețea spiritului: nu neapărat că nu cunosc ceva, ci faptul că mă frământă ideea că nu cunosc. Cunoașterea începe să se articuleze atunci când necunoașterea te apasă, fiind conștient de ea. Să cunoști că nu cunoști, este un har, ce-i drept. Necesită o doză substanțială de înțelepciune. Are dreptate Socrate, din nou.
În final, scopul nostru aici nu este să ajungem perfecți - adică să cunoaștem totul - ci, pur și simplu să creștem în această cunoaștere - adică, să progresăm cu pași mici în fiecare zi. Aceasta este, cel puțin în dreptul meu, una din cele mai mare satisfacții în viață. Și uite așa, ajungem la paradoxul socratic. Înainte nu putem avansa, iar înapoi nu putem da. Ce facem? Zburăm în bătaia săgeții, ne îndeamnă autorul.
July 8, 2016
În siajul lui Mircea Eliade ('Romanul adolescentului miop'), şi avîndu'l în siaj pe Gabriel Brebenar ('Jurnalul unui cititor'), HRP îşi face aici cunoscută epopeea autoconstrucţiei prin cultură. Cartea este fascinantă, şi cu o mare putere de a trezi în cititor emulaţia. Aventura sculpturii de sine are la bază înţelegerea culturii ca instrument care te ajută să faci saltul pe un alt plan existenţial - un fel de metanoia laică, numită de el "schimbarea subiectului".
O carte de citit mai ales la vîrsta adolescenţei, cînd poate declanşa - ea singură - dragostea pentru marea cultură a lumii.
O carte de citit mai ales la vîrsta adolescenţei, cînd poate declanşa - ea singură - dragostea pentru marea cultură a lumii.
Displaying 1 - 15 of 15 reviews