দুটি বড় গল্প - লেভ তলস্তয়

by Leo Tolstoy, Samar Sen (Translator)

লেভ তলস্তয়ের দুটি বড় গল্প -

ইভান ইলিচের মৃত্যু
ও
ক্রয়টজার সোনাটা

সোভিয়েত রাশিয়ার প্রগতি প্রকাশন থেকে বাংলায় অনুবাদ প্রকাশিত হয় ১৯৭৩ সালে।

অনুবাদ করেছেন - সমর সেন
ছবি এঁকেছেন - মিখাইল রুদাকভ
অঙ্গসজ্জা - ইয়াকভ মালিকভ

Genres: Classics, Fiction, Russian Literature, Russia, 19th Century, Novels, Literature

302 pages, Hardcover

First published January 1, 1889

About the author

Lev Nikolayevich Tolstoy (Russian: Лев Николаевич Толстой; most appropriately used Liev Tolstoy; commonly Leo Tolstoy in Anglophone countries) was a Russian writer who primarily wrote novels and short stories. Later in life, he also wrote plays and essays. His two most famous works, the novels War and Peace and Anna Karenina, are acknowledged as two of the greatest novels of all time and a pinnacle of realist fiction. Many consider Tolstoy to have been one of the world's greatest novelists. Tolstoy is equally known for his complicated and paradoxical persona and for his extreme moralistic and ascetic views, which he adopted after a moral crisis and spiritual awakening in the 1870s, after which he also became noted as a moral thinker and social reformer.

His literal interpretation of the ethical teachings of Jesus, centering on the Sermon on the Mount, caused him in later life to become a fervent Christian anarchist and anarcho-pacifist. His ideas on nonviolent resistance, expressed in such works as The Kingdom of God Is Within You, were to have a profound impact on such pivotal twentieth-century figures as Mohandas Gandhi and Martin Luther King, Jr.

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 4 out of 5]

Nu e nevoie să rezum minuțios aceste nuvele (un om, Pozdnîșev, își ucide soția și încearcă să se justifice, alt om, Ivan Ilici Golovin, e pe moarte și nu înțelege de ce a fost ales tocmai el). Toată lumea le-a citit măcar o dată. Iar dacă nu le-a citit, le cunoaște pe o cale indirectă (cf. Pierre Bayard, Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit): a parcurs o recenzie, a ascultat opinia unui „expert”, a urmărit un curs de literatură comparată etc. În ce mă privește, le-am citit de mai multe ori (dintr-un impuls strict privat) și, de fiecare dată, m-au pus pe gînduri.

Tolstoi nu a fost numai un scriitor desăvîrșit, înzestrat cu un spirit de observație ieșit din comun, cu o necruțătoare precizie a descrierilor (fizice și psihologice). Să luăm aminte la portretul lui Pozdnîșev din Sonata Kreutzer. Citez: „O altă particularitate a lui erau sunetele bizare pe care le scotea din cînd în cînd, care aduceau cu un început de tuse sau cu un rîs înfundat”. În opinia mea, aceste însușiri nu sînt suficiente pentru a redacta o capodoperă. Există prozatori pricepuți care n-au publicat nici una.

Lev Nikolaevici Tolstoi mai are ceva, o calitate pe care am întîlnit-o rar la scriitorii din secolul XX: și anume abilitatea de a prezenta (pornind de la un caz concret), o problemă însemnată și, adeseori, insolubilă. În Sonata Kreutzer, cititorul este îndrumat să mediteze la mariaj și castitate, în Moartea lui Ivan Ilici, la faptul că a face și a gîndi precum ceilalți te împiedică să fii tu însuți. Cînd gîndești și faci precum ceilalți, rămîi o simplă paiață. Ivan Ilici devine el însuși doar în timpul agoniei, singurul lui rol autentic e acela de muribund, cînd înțelege că a trăit în falsitate. Firește, soluțiile oferite de autor (mai ales acelea din Postfața la Sonata Kreutzer) sînt, adeseori, de un radicalism imposibil, strident, provocator.

Altfel spus, textele lui Tolstoi au întotdeauna o miză care depășește simpla povestire a evenimentelor.

[George Şandru · Rating 4 out of 5]

Sonata Kreutzer 5 ⭐
Moartea lui Ivan Ilici 4 ⭐

[Стефан Синановић · Rating 5 out of 5]

Толсој је Бог-писац.

Ово је једна од најбољих приповиједака Бога-писца. Никад нисам видио да су тегобе предочене у фиктивној збиљи неког текста тако живе као у „Смрти Ивана Иљича” (можда једино тегобе очајнички биједног и гладног јунака Хамсунове „Глади”) – при чему намјерно кажем >>видио<< јер је немогуће избјећи утисак да се бол – коју И. Иљич осјећа у слабинама
– персонализује, сиједа на столицу поред преданог читаоца, и посматра га док чита Толсојев наратив.

И други Богови-писци су живо моделовали муке својих јунака (Раскољников, Антоан де Рокатан, тужни чича Горио, Антигона) али овдје су те муке предочене толико живо да се из фиктивног свијета дјела транспонују у емпирисјки (бол коју Иљич осјећа је психосоматска, његов доживљај те боли је толико вјешто психолошки нијансиран да мотивише психосоматску мучнину и код пажљивог читаоца текста) и то не мислим само на оно што Аристотел у „Пеотици” зове идентификацијом – не мора се неко идентификовати са Иваном Иљичом да би осјетио његову муку, потребно је „докачити” тек понешто од онога што њега тишти. При чему сам, овдје, наравно субјективан.

Осим тога, у питању је мајсторски третман једне од највећих тема књижевности – теме смрти.

Да је Толстој Бог-писац рекла је Милена Марковић, још је рекла да би неупућени читалац при првом сусрету са Толстојевим „Васкрсењем” имао утисак да чита дјело неког англосаксонског аутора друге половине ХХ вијека – читао сам „Васкрсење” и нисам имао такав утисак. Међутим, да је Марковићева свој исказ измјестила ка овој Толсојевој приповијеци сложио бих се са њом, „Смрт Ивана Иљича” је толико испред свог времена да руши темпоралне ограде и тривијалне књижевност оставља под њиховим развалинама, а свом аутору нуди бесмртност. Ето, због тога је Толсој Бог-писац, и тако је осигурао своје име до краја времена.

[Maria Teresa · Rating 5 out of 5]

Il protagonista del primo romanzo, il magistrato Ivan Il'ic cade da una scala urtandosi il fianco. Il dolore cresce costantemente ed evolve in una misteriosa malattia a cui i medici non sanno dare un nome. Ivan Il'ič si trova ben presto a dover affrontare un male incurabile, l'avvicinarsi della morte, e l'indifferenza dei suoi cari.

Il protagonista del secondo romanzo, Vasja Pozdnyšev, ha ucciso la moglie perché convinto che lei lo abbia tradito con un giovane musicista. La vicenda che ha portato a questo omicidio, viene raccontata sotto forma di un lungo flashback durante un viaggio in treno. La voce narrante è quella di un uomo che rimarrà per tutto il romanzo uno sconosciuto.

Di Tolstoy ho letto anche i romanzi prolissi come "Guerra e pace" e "Anna Karenina", ma il fatto che questi siano brevi, non toglie nulla alla grandezza dello scrittore e all'intensità della narrazione. Credo che questi due racconti si possano definire "immortali". Potrebbero essere stati scritti ieri, come 500 anni fa. La condizione di questi due uomini, i sentimenti che li tormentano (la paura della malattia e della morte, la gelosia, il sospetto, la rabbia...) sono condivisibili da tutti in qualsiasi epoca e condizione sociale.

[Silvia Matei · Rating 4 out of 5]

Sonata Kreutzer nu m-a impresionat în mod deosebit, nu am rezonat deloc cu personajul principal, dar pot sa îl înțeleg pentru că e foarte bine scris.
Moartea lui Ivan Ilici e impresionată, grea și tulburătoare.

[S. · Rating 4 out of 5]

Ce qu’apparut en début un habituel train-train, dont on s’accoutume en lisant à Tolstoï, ressemblait plus à une tragédie. La petite tempête qui se prépare tranquillement au fond d’une âme, la scène préférable de Léo, pour y mettre ses marionnettes. L’ouvrage que je tenais était ironiquement ce que j’ai découvert ensuite : Ce livre ne peut être vendu séparément du fascicule Tolstoï de « Grands Ecrivains », pas besoin de dire que c’était de ces admirables brochés parfumés d’usure, il est composé de deux nouvelles, choisies par l’académie Goncourt :
- La sonate à Kreutzer premièrement, est un bon argumentaire qui soutient, la chasteté aux temps d’une débauche excessive en Russie, compréhensible si on se réfère à ce que l’auteur avait mentionné en décrivant les hautes société, au consensus tacite que se forme l’opinion publique de la débauche et ce qui en découle naturellement de maladie telle : la Syphilis, qui est moins scandaleuse pour eux qu’un jeune homme qui n’avait point eu de volupté.
‘Le danger d’une maladie ? ça c’est prévu ; le gouvernement protecteur en prend soin. Il veille au fonctionnement régulier des maisons de tolérance, il assure l’hygiène de la débauche pour les collégiens ; des médecins rétribués en exercent la surveillance’, et d’autres affirmations alarmantes qui stipulent l’affreux fléau qui rangeait les mœurs publiques, dans l’indifférence froides de toute la soi-disant communauté russe. A partir de ce simple constat (dégoutant), l’auteur en moraliste pour ceux qui le connaissent, essayera de remettre l’ordre en appelant à l’abstinence et à la chasteté, d’une simple conversation classique romantique, pieuse transfiguration de la question de qui devance qui l’œuf ou la poule ? et qui portera sur l’incontournable duo Amour/Mariage, hameçon de toute âme fragile. Je ne cacherai pas ma surprise, je m’attendais à ces récits de haute morale, de nobles vertus, de ces ascensions fantastiques dont Léo sait dessiner les traits, un peu à la « What men live by »…au lieu de quoi, je me trouvais en face d’un scandale moral, plus réaliste que d’habitude, et que je considérais comme primitif. L’horreur ressentie au long de la nouvelle, inspire une morbide crainte, un dégoût de l’échelle de celui éprouvé en lisant « Le Parfum, de Süskind ». La deuxième chose frappante, et qui mérite d’être mentionnée, est peut-être la crédibilité de description des vrais liaisons d’union entre homme et femme, un bon sens ressenti, une honnêteté d’appeler les choses par leurs noms, j’en fus émerveillée. Loin du romantisme qui s’arrêtait bien au début de la routine infectieuse d’un bon ménage, et qui intoxiquait doucement tous ces liens, Ô, joliment tissé auparavant durant les premiers temps d’amour dira-t-on. Je n’irai pas jusqu’à dire qu’il a dénombré les réalités que leur cachaient leur sociétés, et à faire naitre en soi la répression de tels sentiments, jusqu’à l’abstinence, puisqu’avec un peu de recul, et de vision globale, nous nous rendons compte de l’ampleur et le gigantisme du fléau, de sorte qu’une une telle réaction n’est pas à ménager, à chaque action sa réaction !
De réaction on pourrait retenir comme exemple : ‘ Ce n’est pas dans un hôpital de syphilitiques que j’introduirais un jeune homme pour lui ôter le désir des femmes, mais dans mon âme, pour lui montrer le démon qui la déchirait’. La postface qui accompagne la nouvelle, éclaire cela et de la plus irréprochable des manières.
Troisième chose, celle-là, vous pouvez l’ignorer, mais elle restera un dilemme pour moi, après avoir écouté la sonate Kreutzer de Beethoven, je n’ai eu point l’impression décrite, quoique habituée à me laisser flâner en rêverie par les notes de Beethoven, je n’approuve pas le charme qu’a eue celle-là sur le personnage criminel de l’histoire !
Enchaînons avec « La mort d’Ivan Ilitch » : de tels titre ne me donnent plus une aversion quand il s’agit de parfaits écrivains russes, au contraire c’est une invitation à déguster l’existentialisme et la condition humaine, autrefois je me délectais à l’idée de transpercer l’âme humaine, et d’y voir clair. Aujourd’hui, je cherche à comprendre ce qui poussait ces derniers à tenir leur scalpel et bistouri, et les enfoncer aussi cruellement dans leurs victimes (quoique fictives), qu’est ce qui les amènent à scruter le plus honteux des recoins de la pensée ? A entreprendre et à méditer des plans aussi cruels, qui s’avorteront tous avant l’action ? Pourquoi mettre en œuvre autant de cruauté ? Peut-on scander les rythmes humains, sans passer par ce festin cannibale ?
De lâcheté et d’oubli simplement, je me retrouve en train de m’émerveiller de ces scènes caravagistes, qui me redonnent paradoxalement espoir en humanité, une humanité plus saine !
Ce qu’on peut retenir de cette nouvelle, est que « vivre correctement », d’une rectitude machinale, selon les conventions sociales légères, et infondées, n’est absolument pas vivre ! Pour vivre il ne faut pas voir peur d’être ce qu’on est, de s’exprimer, de fondre en larmes si vous en sentez le besoin !
Finalement, le jeu vaut la chandelle ! 4 Etoiles 

Pensées récoltées :

"Illustration tirée de L. Tolstoï, La Mort d’Ivan Ilitch. Le héros, promu dans son travail de fonctionnaire, a trouvé un nouveau logement pour sa famille et s’affaire pour lui donner l’apparence qui correspond à l’idée qu’il se fait de lui :
Ivan Ilitch s’occupa lui-même de l’aménagement ; il choisit les tapisseries, acheta les meubles, préférant les anciens aux nouveaux, persuadé que ces vieux meubles donnaient à son installation quelque chose de distingué. Il comprit quel serait le caractère comme il faut, élégant, original, de son logement… Il rêvait aux corniches qui devaient couronner le haut des rideaux, se demandant si elles devaient être droites, relevées ou en festons. Cela l’occupait si fort qu’il y mettait souvent la main, changeant la disposition des meubles, suspendant les rideaux.."

[Alexandru Stanciu · Rating 5 out of 5]

Azi mă apuc de Învierea lui Tolstoi… dar nu înainte să zic ceva de nuvelele astea două, Sonata Kreutzer și Moartea lui Ivan Ilici, pentru că înainte de cuvioșia pe care o arătăm an de an de Paște, ar fi bine să observăm fățărnicia prin care ne ducem viața zi de zi, în mod obișnuit, comme il faut, pentru a masca nepăsarea sau, mai rău, ura față de aproapele nostru. Dintre toate metehnele pe care le avem, fățărnicia, adică minciuna, e poate cea mai rea pentru că le întreține pe toate celelalte.

Tolstoi, un maestru al demascării, devine un critic dur al societății sale. Ultimele lui opere dezvăluie cum fățărnicia, fiind atât de comună, compromite instituțiile sociale precum căsătoria, medicina sau justiția. Personajele sale din cele două nuvele, Pozdnîșev și Ivan Ilici, se descoperă pe sine și înțeleg mult prea târziu, abia când viețile lor sunt iremediabile, terminate:

"- Am început să înțeleg doar atunci când am văzut-o în sicriu… Suspină, dar continuă imediat grăbit: Abia atunci, când i-am văzut fața fără viață, am înțeles tot ce făcusem. Am înțeles că eu, eu am ucis-o, că din pricina mea, ea, care fusese vie, caldă, se mișcase, acum devenise inertă, rece, ca de ceară, și că nu mai puteam îndrepta acest lucru niciodată, niciunde, în nici un fel. Cine n-a trecut prin așa ceva n-are cum să înțeleagă… Oh! Oh! Oh!..., exclamă el de câteva ori și amuți." (p.120)

"Chinul cel mai mare pentru Ivan Ilici era minciuna - adoptată nu se știe de ce de toată lumea - că e doar bolnav, că nu moare, că totul o să fie foarte bine. El însă știa că orice i s-ar face n-o să rezulte nimic altceva decât o suferință tot mai cumplită și, în final, moartea. Îl chinuia minciuna asta, îl chinuia faptul că nu voiau să recunoască acel lucru pe care-l știau cu toții, inclusiv el însuși, dar preferau să mintă în legătură cu starea lui extrem de gravă, silindu-l până și pe el să ia parte la minciună." (p.177)

[Carmen Stoian · Rating 5 out of 5]

"Mergeam cu pas egal la vale, inchipuindu-mi ca urc pe munte. Chiar asa a si fost. In ochii opiniei publice urcam pe munte, dar pe masura ce inaintam, viata imi aluneca de sub picioare..." -"Moartea lui Ivan Ilici". Intotdeauna, daca urci spre ceva, lasi altceva in urma. Este curios sa descoperi ce se afla in mintea unui om aflat in pragul mortii. Pe mine m-a facut sa reflectez mai mult la cum merita sa fie traita viata. Si inainte ma preocupa tema aceasta, insa odata cu Tolstoi s-a accentuat.

"Sonata Kreutzer" este presarata la final cu framantarile unui sot, care-si banuieste sotia de adulter. Uneori, gelozia (chiar daca nu are la baza o mare iubire) te poate impinge spre gesturi necugetate. Ce se poate intampla cand acest resentiment este mai presus de empatie, respect si dragostea pentru cei apropiati? Mi-a placut nespus umorul sarcastic al lui Tolstoi: "El o gasise pe sotia mea. 'E adevarat ca ea nu mai e la prima tinerete, i-a cazut un dinte dintr-o parte si s-a mai rotunjit - imi spuneam eu in locul lui -, dar ce sa-i faci, trebuie sa profiti de ce gasesti.'

[Els Book Hunters · Rating 3 out of 5]

Aquest volum editat per labutxaca inclou dues novel·les curtes de Tolstoi. Per una banda, la narració de la vida, malaltia i mort d'Ivan Ilitx, funcionari modèlic, i per l'altra la degradació d'un matrimoni que sabem d'inici que té un final tràgic. Textos molt més breus que altres obres de l'autor, però que permeten captar-ne l'essència.

Amb aquestes dues històries obro una porta que fins ara havia mantingut tancada a consciència: la dels autors russos clàssics. Sempre m'havien infós respecte, imaginava una literatura grisa, molt treballada, densa. I això és, precisament, el que hi he trobat. Però la meva percepció ha canviat. Són obres molt profundes, reflexives, descriptives i que exploren de manera quirúrgica la naturalesa humana. Des de la perspectiva de les classes benestants russes, almenys. També estan molt ben escrites, amb una gran capacitat narrativa. Denses, sí, però molt passadores. Potser la 'sonata' s'allarga una mica i comences a notar la pesantor, però també conté una interessant exposició d'una mentalitat avançada al seu temps i assistim a la palpable degradació sense aturador del protagonista a causa de la gelosia. Retrats humans força corprenedors.

Em serveixen aquestes obres per fer un al·legat a sortir de la zona de confort que tots tenim i en la que ens sentim còmodes. Convé explorar literatures que fins ara ens són alienes. De vegades ensopegarem amb els nostres límits com a lectors, però potser descobrirem mons que ens permetran créixer. Amb un peu a la literatura russa, desconec si tornaré a caure-hi aviat, però sens dubte ara me la miro amb uns altres ulls.

(SERGI)

[Sciarpina · Rating 5 out of 5]

Due racconti di una durezza e una profondità che mi hanno colpita parecchio. Ne La morte di Ivan Ilijc viene raccontata la vita e la tragedia interiore di Ivan verso la morte e che è la tragedia di ogni essere umano che, prima della fine, si pone domande che difficilmente trovano risposte. Ne La sonata a Kreutzer, dopo una lunga esposizione iniziale sulla morale sessuale che è espressione del punto di vista dell'autore, si entra nel vivo della storia. L'incompatibilità di caratteri, l'incapacità di parlarsi davvero, la gelosia che lotta contro la ragione che rivendica invano di osservare la realtà senza trasfigurarla, fino al tragico epilogo....tematiche senza tempo trattate con una profondissima introspezione psicologica.

[Jessica Andreea · Rating 5 out of 5]

Sonata Kreutzer

"- Ce este dragostea? Dragostea înseamnă preferința exclusivă pentru un bărbat sau o femeie în defavoarea tuturor celorlalți, spuse ea.
- Preferință pentru cât timp? O lună? Două zile, o jumătate de oră? [...]
- Nu, daţi-mi voie, cu siguranță nu vă referiți la acelaşi lucru.
[...]
- Dar şi eu ma refer la acelaşi lucru. Întreb doar atât: preferință pentru cât timp?
- Pentru cât timp? Pentru mult timp. Uneori pentru toată viața.
- Da, dar asta este doar în romane, în viață, niciodata. În viață, se întâmplă ca preferința pentru cineva în defavoarea celorlalți să dureze un an, dar foarte rar; cel mai adesea durează câteva luni sau săptămâni sau zile sau doar câteva ore.

"De ce sunt interzise jocurile de noroc şi nu li se interzice femeilor să poarte haine de prostituată, care excită simțurile? Ele sunt de o mie de ori mai periculoase!"

"Dacă o să luați toată poezia, toată pictura, sculptura, începând cu versurile erotice şi cu Venerele şi Phrynele goale, veți vedea că femeia este un instrument de desfătare. [...] Dar nu, la început, cavalerii dădeau încredințări că divinizează femeia. Acum susțin că respectă femeia. Unii îi cedează locul, îi ridică batista, alții îi recunosc dreptul de a ocupa orice funcție, de a face parte din conducere ş.a.m.d. Toate bune, dar concepția ei rămâne cea dintotdeauna. Un instrument de desfătare."

"Mamele nu se sacrifică pentru ființa iubită, ci sacrifică ființa iubită de dragul propriei persoane."


Moartea lui Ivan Ilici

"Ivan Ilici ar fi vrut să plângă, să se alinte, să verse cineva o lacrimă lângă el, dar iată că venea consilierul Şebek şi Ivan Ilici, în loc să plângă şi să se alinte, lua un aer serios, sever şi concentrat şi, în virtutea inerţiei, îşi spunea părerea despre însemnătatea unei hotărâri a Curții de Casație, ținând-o cu încăpățânare pe-a lui. Minciunea aceasta din jurul şi din lăuntrul său îi otrăvea cel mai mult ultimele zile. "

"Îşi căută frica de moarte cu care se obişnuise de atâta vreme şi n-o găsi. Unde e? Care moarte? Nu mai exista nici un fel de frică de moarte, pentru că nici moartea nu exista."

[Alexandra · Rating 4 out of 5]

Nu știu de ce aceste două nuvele au fost puse laolaltă într-un singur volum, însă le-aș fi acordat rating-uri destul de diferite. Dacă Sonata Kreutzer mi s-a părut un manifest puritan cam ambiguu, cu scurte inserții aproape comice în contrapunct și subtext ale naratorului care părea pe alocuri că dădea glas propriilor mele răbufniri în timp ce citeam, ei bine, Moartea lui Ivan Ilici m-a tulburat profund și presimt că va rămâne cu mine mult timp de acum încolo. Sentiment care, probabil, e și miza textului în sine.

[Anamaria Stan · Rating 5 out of 5]

Sonata Kreutzer redă povestea unui ucigaș cu sânge rece, care își omoară soția, pe care o bănuiește de infidelitate. Felul lui Tolstoi de a descrie întreaga tărășenie te face să posezi aceleași sentimente cu protagonistul. Să-i simți durerea, amarul și necazul. Să participi la procesele sale de conștiință, să simți, să te doară cum îl doare și pe el. E o lectură, pe care aș recomanda-o oricui e bântuit de demonii geloziei și de consecințele acestora.

[Ioana · Rating 3 out of 5]

"O perioadă de dragoste echivala cu o perioadă de furie; o perioadă intensă de dragoste intensă însemna o lungă perioadă de furie, iar o perioadă de dragoste mai anemică era, de fapt, o perioadă scurtă de furie.[...] Aici se află, de altfel, salvarea și pedeapsa omului: când trăiește greșit, i se încețoșează mintea ca să nu-și dea seama de mizeria situației în care se găsește."

[Ioana Corina Sava · Rating 5 out of 5]

Sonata Kreutzer. Excepțională. Din nou sunt martora unor scene ce țin de domeniul naturalismului: episodul înșelăciunii, teama de a nu fi părăsit, de a nu fi trădat, de a nu fi înșelat, furia, atacul, teama de moarte, omorul. Superb!

[Andy Febrico Bintoro · Rating 5 out of 5]

Psychological, philosophical, and morality novel

Truly a classic novel. Not only this is a psychological novel, the content was very complicated, the meaning truly deep, but this is also the reality what happened to people in modern age.

[vlad popescu · Rating 5 out of 5]

Sonata Kreutzer este o recomandare excelentă înainte de începerea unei relații serioase sau dacă ai de gând să-ți întemeiezi o familie :)

Moartea lui Ivan Ilici este o continuarea a ideilor din Spovedanie, a luptei permanente a acestuia, cu moartea iminentă, în căutarea scopului vieții.

[LauraT · Rating 4 out of 5]

Lo so, non è rispettoso. Ma a me ha fatto venire in mente questo:
http://www.youtube.com/watch?v=CTg4o-...

In fondo lo aveva detto anche Collodi, ma Lev l'ha scritto prima ...

[Lăcră Grozăvescu · Rating 3 out of 5]

Când teama a dispărut, "s-a sfârșit cu moartea.Nu mai este".

[Blueberry · Rating 5 out of 5]

"Moartea lui Ivan Ilici" de Lev Tolstoi este o operă literară pe care o recomand din tot sufletul. Această nuvelă scurtă, dar puternică, reușește să capteze esența existenței umane și să ne facă să reflectăm asupra propriei noastre vieți. Tolstoi, prin stilul său narativ simplu, dar profund, ne introduce în lumea interioară a protagonistului, Ivan Ilici, oferindu-ne o perspectivă sinceră și tulburătoare asupra condiției umane și a mortalității.

Este o lucrare care nu doar că te captivează de la primele pagini, dar te și provoacă să-ți reevaluezi propriile priorități și relații. Fiecare detaliu, fiecare trăire descrisă de Tolstoi, contribuie la crearea unei atmosfere de introspecție și revelație, făcându-ne să ne întrebăm ce înseamnă cu adevărat să trăiești o viață plină de sens.

Recomand această nuvelă oricui este în căutarea unei lecturi care să-i ofere nu doar o poveste bine scrisă, ci și o experiență transformatoare. "Moartea lui Ivan Ilici" este mai mult decât o simplă carte; este o călătorie în adâncurile sufletului uman, o meditație asupra vieții și a morții care rămâne cu tine mult timp după ce ai închis ultima pagină.

[Adrian-Leonard Ostafi · Rating 4 out of 5]

Sonata Kreutzer

O poveste tulburătoare prin naturaleţea și firescul de care dă dovadă personajul principal care oferă o înșiruire de explicaţii logice, raţionale ce corespund unor fapte tragice.
Contextul este unul simplu, doi oameni discutând într-un vagon, iar viziunea asupra evenimentelor este una retrospectivă, ce crește în intensitate de la nivelul unei serii de păreri până la exteriorizarea vinovăţiei omului ce cade pradă impulsurilor pătimașe.
Per total o nuvelă cel puţin interesantă.

Moartea lui Ivan Ilici

Drama muribundului ce nu poate face faţă cu nedreptatea pe care o trăiește este elementul central al nuvelei. Energia psihică dă dovadă de creștere exponenţială pe parcursul poveștii, gândurile se amestecă între ele, iar Ivan Ilici înţelege că obiectul morţii (viziunea sa asupra evenimentelor tragice ce urmează) este de neconceput în măsura în care frica îl macină. Parafrazând-ul pe Tolstoi, când frica de moarte nu mai există, moartea în sine nu mai există.

Ambele povești sunt scrise într-o manieră realistă tipică, paradoxal raţională, iar personajele aduc tragicul, neînţelesul și drama sub aspectul explicabilului.

[Cipi · Rating 3 out of 5]

Mi-au displăcut amândouă cam la fel de tare (poate Moartea lui Ivan Ilici mai puțin).

,,Pentru oamenii nefericiți e mai bine să trăiască la oraș. În oraș poți să trăiești o sută de ani fără să-ți dai seama că ai murit și ai putrezit de mult. N-ai când să stai cu tine însuți, ești veșnic ocupat...[...]"

[jmbadia · Rating 5 out of 5]

El primer conte, la mort d'Ivan Ilitx, és una prodigiosa bofetada a l'ego, una epifania que revela, des de la mirada de l'altri, la rídicula banalitat de l'individu. Per contra, "la Sonata.." es veu molt contaminada amb les digressions de l'autor sobre els efectes devastadors de la passió amorosa; tot i així el final és pur Tolstoy

[Adam Jäger · Rating 4 out of 5]

La sonate à Kreutzer 3/5
La mort d'Ivan Ilitch 5/5

[Daria · Rating 5 out of 5]

: 🤯(II)

[Humaira Tihi · Rating 4 out of 5]

প্রথম গল্প 'ইভান ইলিচের মৃত্যু'। জীবনের এক স্তর থেকে বহুদূর পথ পারি দিয়ে একটা দু'টা করে ধাপের অতিক্রম। কর্মজীবনে আলোর গতিতে সাফল্য অর্জন। ইভান ইলিচের সেইসব দিনের ফাঁকফোকরে একান্ত ব্যক্তিগত চিন্তা-ভাবনা নিয়ে ছোট্ট গল্পটা। লেখার বিষয়বস্তু খুব চটকদার কিছু না। খুব স্বাভাবিক মানুষের স্বাভাবিক জীবন।

দ্বিতীয় গল্প 'ক্রয়টজার সোনাটা'।

আসল কথা বলি। এই দুই গল্পের প্রতিক্রিয়া লেখাটা হয়ে উঠছে না। অসম্ভব সাহসী লেখা। আমার মত ভীতু, মিষ্ট ভাষা'র চর্চাকারী মানুষের পক্ষে এর গুণগান তুলে ধরা কঠিন।

মানুষ হিসেবে আমি নিজে কতটা ত্রুটিপূর্ণ, এই একটা দিক- প্র‍্যাকটিকাল ক্লাসের ব্যাঙ কাটার মত করে মানুষের চরিত্র কেটে এনে সামনে রাখা।

[Daria Teodorov · Rating 5 out of 5]

Tulburătoare, emoționante, zugrăvite cu o atenție deosebită, îndreptată spre trăirile tumultoase ale 2 bărbați: unul orbit de gelozie, celălalt cuprins de disperarea morții iminente. Citite în doar câteva zile. Recomand cu drag!

[Victor Sanchez · Rating 5 out of 5]

Repitase estas palabras, Estoy enamorado? Quiero crear una familia? Debo casarme? Si algo de usted le replica una duda por favor leer la sonata a Kreutzer, pudiera estar a buen tiempo.

[Novalee · Rating 4 out of 5]

Come in Anna Karenina, Tolstoj racconta se stesso nei suoi personaggi.
Prima la morte che dà il senso del nulla del quotidiano poi l'amore tra uomo e donna, gelosia e sensi di colpa

[Sara Caramaschi · Rating 4 out of 5]

'Gli era successo quel che succede quando si viaggia nel vagone di un treno, quando si pensa di andare avanti e invece si va indietro, e d'un tratto ti accorgi della direzione del viaggio'