What do you think?
Rate this book
Tot ce rămâne
„Am citit cu mare bucurie romanul lui George C. Dumitru, cu impresia că mi-a povestit copilăria din anii 1980. Nu vă temeți, nu e o biografie romanțată despre mine. (Nici măcar eu n-aș citi așa ceva.) Tot ce rămâne este un roman despre cotidianul ceaușismului târziu, așa cum îl percepe un copil dintr-un sat dobrogean. Dar e lumea văzută nu numai prin ochii lui George, ci prin ochii unei întregi generații. Cine a trecut pe-acolo va tresări la fiecare pagină; cine nu – va avea prilejul să perceapă dinăuntru o lume complicată, cu bunele și relele ei. „Era bine. Adică era rău, cu comunismul și lipsurile și tot. Dar era bine” – așa rezumă protagonistul epoca din care s-a desprins. Și cu el, toată lumea românească. George C. Dumitru scrie o carte plină de umor, care nu schematizează, nu exotizează și nici nu idealizează comunismul târziu.” Bogdan Crețu
„Cu Tot ce rămâne, George C. Dumitru dă cel mai bun roman al său din ultimii ani; își dă adevărata măsură urcând pe câmpiile luxuriante ale nostalgiei și povestindu-ne – ici zâmbitor, mai încolo trist, colo de-a dreptul (auto)ironic – nu viața lui, ar fi prea simplu să înțelegem literatura așa, ci o versiune, cum spuneam, „nostalgizată” a propriilor amintiri. Nu știu dacă literatura sau frumusețea vor salva lumea, dar cu siguranță amintirile ne țin în viață.” Cristian Fulaș
„Cu Tot ce rămâne, George C. Dumitru dă cel mai bun roman al său din ultimii ani; își dă adevărata măsură urcând pe câmpiile luxuriante ale nostalgiei și povestindu-ne – ici zâmbitor, mai încolo trist, colo de-a dreptul (auto)ironic – nu viața lui, ar fi prea simplu să înțelegem literatura așa, ci o versiune, cum spuneam, „nostalgizată” a propriilor amintiri. Nu știu dacă literatura sau frumusețea vor salva lumea, dar cu siguranță amintirile ne țin în viață.” Cristian Fulaș
- GenresFiction
200 pages, Paperback
Published April 30, 2025
About the author
George C. Dumitru
10 books57 followersGEORGE C. DUMITRU (n. 1978) a debutat în 2003 în cadrul antologiei de proză scurtă Respiro, apărută la editura Dacia. A mai publicat volume de proza scurta și două romane, "Mișcarea de rezistență" – Editura Paralela 45 (2013) și "…și toate zilele de azi" – Editura Humanitas (2021)
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
August 28, 2025
Cartea asta m-a luat în brațe și mi-a spus: "hai să ne întoarcem împreună în timp", iar eu am citit fiecare capitol ca pe un dar al memoriei. Este surprinzător cât de asemănători au fost primii ani ai tuturor celor pe care Revoluția i-a prins copii.
March 1, 2026
După ce am citit Revărsatul lui Bocai m-am gândit mult la relația mea cu ficțiunea și biografia. Could i be wrong or is it the children?
Băi it must be the children pentru că am citit special după două cărți care probează în feluri diferite relația realitate-ficțiune. Una e Moonglow a lui Chabon - o biografie familială împletită cu ficțiune și cealaltă e cartea de amintiri din copilărie a lui George Dumitru. Și Chabon aside că e 1. în altă ligă și 2. Unul dintre scriitorii mei favoriți, prefer oricând relația lui Dumitru cu prezentul și trecutul.
Tot ce rămâne e o carte surprinzător de bună. Pe de o parte pentru că Dumitru se detașează de stilistica de psihodramă middle class din volumele precedente și încearcă ceva nou - un volum de amintiri din copilărie sub comunism. Inovator, știu.
Diferența o face tonul amintirilor. Majoritatea literaturii similare cade în marota “amintiri din epica de aur” i.e. totul era rău dar noi râdeam că nu știam ce rău era dar acum eheei, ce amintiri. Dumitru nu face asta. Se concentrează pe proceduralismul vieții rurale prin ochii unui copil dobrogean si al familiei sale dar poveștile împletite ale comunismului târziu nu încearcă o condamnare nici măcar la mâna a doua. Elemente tragice - avorturi și pușcăria implicită, oameni care se antrenează să treacă Dunărea înot, vecini înecați la furat de pește sunt elemente disparate nu capete de acuzare vs. “Ciuma roșie”. Umorul absurd al aceluiași comunism - carnea ascunsă în pâine scobită, repartiții nedrepte, sistemul Pile Cunoștințe Relații sunt motive de mustăcire de-a lungul textului dar nu sunt scopul său, punch-line-ul. Perspectiva nu e una a martiriului anticomunist (adesea închipuit) ci cel al micului intelectual rural care se descurcă cum poate de parte de centrele de putere, (pseudo-)rezistență și prigoană. Peste asta se așeză filtrul copilăriei și peste el filtrul narativ de maturitate, de la destulă distanță cât să fie unul lucid. Merge mult mai bine decât ai crede, poate cel mai bine de la Daniel Abagiu sau binecunoscutul Amintiri din Epoca de Aur, minus încărcătura ideologică tip “ține-mă că mor cu comunismul de gât” ale ambelor texte.
Dumitru are spațiu - ideologic, narativ și temporal să-și permită asta, e dintre victimele dar și câștigătorii tranziției și chestia asta se vede în tonul egal, nostalgic după tinerețe al textului. Și rezultatul e complex, un palimpsest din care a fost ras răul și a fost pictată deasupra o aglomerare bruegheliană de personaje din ruralul constănțean al vremii. Există și un fir narativ al copilăriei care din când în când virează în portret sau alegorie cu Winnetou dar ce mă interesează mai mult e tonul de nostalgie ironică, de parcă toată cartea suspină “of cum eram, șaule”. Pare că autorul a devenit uncheșii copilăriei sale, plini de povești și anecdote porcoase.
Bun.
Băi it must be the children pentru că am citit special după două cărți care probează în feluri diferite relația realitate-ficțiune. Una e Moonglow a lui Chabon - o biografie familială împletită cu ficțiune și cealaltă e cartea de amintiri din copilărie a lui George Dumitru. Și Chabon aside că e 1. în altă ligă și 2. Unul dintre scriitorii mei favoriți, prefer oricând relația lui Dumitru cu prezentul și trecutul.
Tot ce rămâne e o carte surprinzător de bună. Pe de o parte pentru că Dumitru se detașează de stilistica de psihodramă middle class din volumele precedente și încearcă ceva nou - un volum de amintiri din copilărie sub comunism. Inovator, știu.
Diferența o face tonul amintirilor. Majoritatea literaturii similare cade în marota “amintiri din epica de aur” i.e. totul era rău dar noi râdeam că nu știam ce rău era dar acum eheei, ce amintiri. Dumitru nu face asta. Se concentrează pe proceduralismul vieții rurale prin ochii unui copil dobrogean si al familiei sale dar poveștile împletite ale comunismului târziu nu încearcă o condamnare nici măcar la mâna a doua. Elemente tragice - avorturi și pușcăria implicită, oameni care se antrenează să treacă Dunărea înot, vecini înecați la furat de pește sunt elemente disparate nu capete de acuzare vs. “Ciuma roșie”. Umorul absurd al aceluiași comunism - carnea ascunsă în pâine scobită, repartiții nedrepte, sistemul Pile Cunoștințe Relații sunt motive de mustăcire de-a lungul textului dar nu sunt scopul său, punch-line-ul. Perspectiva nu e una a martiriului anticomunist (adesea închipuit) ci cel al micului intelectual rural care se descurcă cum poate de parte de centrele de putere, (pseudo-)rezistență și prigoană. Peste asta se așeză filtrul copilăriei și peste el filtrul narativ de maturitate, de la destulă distanță cât să fie unul lucid. Merge mult mai bine decât ai crede, poate cel mai bine de la Daniel Abagiu sau binecunoscutul Amintiri din Epoca de Aur, minus încărcătura ideologică tip “ține-mă că mor cu comunismul de gât” ale ambelor texte.
Dumitru are spațiu - ideologic, narativ și temporal să-și permită asta, e dintre victimele dar și câștigătorii tranziției și chestia asta se vede în tonul egal, nostalgic după tinerețe al textului. Și rezultatul e complex, un palimpsest din care a fost ras răul și a fost pictată deasupra o aglomerare bruegheliană de personaje din ruralul constănțean al vremii. Există și un fir narativ al copilăriei care din când în când virează în portret sau alegorie cu Winnetou dar ce mă interesează mai mult e tonul de nostalgie ironică, de parcă toată cartea suspină “of cum eram, șaule”. Pare că autorul a devenit uncheșii copilăriei sale, plini de povești și anecdote porcoase.
Bun.
August 1, 2025
Renunțând la tehnicile (stilistice) din romanele anterioare (vizibile mai ales în „Rupturi”, volum subapreciat dpmdv), făcând invers decât se impune pe la cursurile de scriere (show, don’t tell), G. C. Dumitru povestește cu o sinceritate cuceritoare ceea ce pare să fie o autobiografie a copilăriei lui. Dacă n-ar exista acel „roman” de pe copertă (în locul de, să zicem, „o memorie”), n-ar exista nicio îndoială în privința asta – tonul e prea apropiat de cel al unei confesiuni sincere, fără niciun fel de ornamente (doar în capitolul cu Old Shatterhand scriitorul începe să se facă simțit, rupând ritmul de până atunci și la care, din fericire, revine).
Copilăria mea a fost cât se poate de diferită de-a autorului, dar tot am găsit situații/idei cu care să rezonez, care să provoace scurte explozii de melancolie.
Pe lângă întâmplări amuzante, aventuroase, tragice sau absurde, trecerea timpului e marcată prin prezența insistentă a morții. Personajul central e o viață nouă care își continuă aventura cu curiozitate, în timp ce altele se sting, abrupt sau firesc.
Fun fact. Cuvântul cur/cururi se repetă cam des :))
Copilăria mea a fost cât se poate de diferită de-a autorului, dar tot am găsit situații/idei cu care să rezonez, care să provoace scurte explozii de melancolie.
Pe lângă întâmplări amuzante, aventuroase, tragice sau absurde, trecerea timpului e marcată prin prezența insistentă a morții. Personajul central e o viață nouă care își continuă aventura cu curiozitate, în timp ce altele se sting, abrupt sau firesc.
Fun fact. Cuvântul cur/cururi se repetă cam des :))
May 11, 2026
Era bine. Adică era rău, cu comunismul și cu lipsurile și tot. Dar era bine.
George Dumitru reușește într-un mod remarcabil să reconstruiască atmosfera unei epoci. De altfel, cred ca este una dintre cărțile care surprinde cel mai frumos copilăria în comunism, fără perspective contemporane, fără minciuni, fără discuții politice. doar adevărul brut al unei perioade care în această carte se transformă într-un delir al copilăriei, cu bune și cu rele, dar mai ales cu sentimentul celor bune: cu bucuria puerilă de a pescui în spatele miliției în lacul din curtea casei, cu adrenalina amintirilor bătăilor cu ceilalți elevi din sat, cu admirația față de mama puternică care era să moară din cauza unui avort o dată, iar a doua oară din cauza spaimei că ar putea fi prinsă făcând acest lucru, cu spectacolul poveștilor bunicii, cu poveștile despre primele iubiri de pe băncile școlii, cu obligațiile instaurate de comunism și frica nedefinită specifică acestora sau cu imaginea primilor morți văzuți cu ochii de copil- de la pseudobunicul olog până la conducătorii țării a căror moarte este transmisă live la tv înainte de crăciun. romanul pare a fi un capitol desprins dintr-un roman lung de memorialistică, capitol care îngrămădește toate sentimentele simțite de un copil în măreața epocă a comunismului. nici nu ți dai seama că autorul acestui roman e același care a scris „Rupturi” pentru că stilul este unul remarcabil, frazele sunt lungi, complexe, parcă împrumutate de la Preda, iar atenția la detalii este una fascinantă. fiecare capitol din roman spune o altă poveste splendidă, motiv pt care ai impresia că intri într-un clasor de 14 episoade la care autor se întoarce pentru a-și aduce aminte de sine și pentru a-l face pe cititor să se gândească la propria copilărie.
George Dumitru reușește într-un mod remarcabil să reconstruiască atmosfera unei epoci. De altfel, cred ca este una dintre cărțile care surprinde cel mai frumos copilăria în comunism, fără perspective contemporane, fără minciuni, fără discuții politice. doar adevărul brut al unei perioade care în această carte se transformă într-un delir al copilăriei, cu bune și cu rele, dar mai ales cu sentimentul celor bune: cu bucuria puerilă de a pescui în spatele miliției în lacul din curtea casei, cu adrenalina amintirilor bătăilor cu ceilalți elevi din sat, cu admirația față de mama puternică care era să moară din cauza unui avort o dată, iar a doua oară din cauza spaimei că ar putea fi prinsă făcând acest lucru, cu spectacolul poveștilor bunicii, cu poveștile despre primele iubiri de pe băncile școlii, cu obligațiile instaurate de comunism și frica nedefinită specifică acestora sau cu imaginea primilor morți văzuți cu ochii de copil- de la pseudobunicul olog până la conducătorii țării a căror moarte este transmisă live la tv înainte de crăciun. romanul pare a fi un capitol desprins dintr-un roman lung de memorialistică, capitol care îngrămădește toate sentimentele simțite de un copil în măreața epocă a comunismului. nici nu ți dai seama că autorul acestui roman e același care a scris „Rupturi” pentru că stilul este unul remarcabil, frazele sunt lungi, complexe, parcă împrumutate de la Preda, iar atenția la detalii este una fascinantă. fiecare capitol din roman spune o altă poveste splendidă, motiv pt care ai impresia că intri într-un clasor de 14 episoade la care autor se întoarce pentru a-și aduce aminte de sine și pentru a-l face pe cititor să se gândească la propria copilărie.
April 20, 2026
Este o varianta de "Amintiri din copilarie" dar scrisa de Rebreanu.
Desi ne despart multi ani, am simtit ca multe elemente din copilaria eroului au fost prezente si in cea proprie.
Am savurat fiecare moment dar simt ca lipseste finalul.
Ultimul capitol pare scris in fuga, fara personalitatea care a fost prezenta pe parcursul romanului. Sunt elemente si actiuni enumerate pe repede inainte.
Cu toate acestea, parerea mea este subiectiva. Romanul mi-a oferit o senzatie de melancolie si dor de copilarie. Poate nici nu mi-am dorit sa existe un final.
Desi ne despart multi ani, am simtit ca multe elemente din copilaria eroului au fost prezente si in cea proprie.
Am savurat fiecare moment dar simt ca lipseste finalul.
Ultimul capitol pare scris in fuga, fara personalitatea care a fost prezenta pe parcursul romanului. Sunt elemente si actiuni enumerate pe repede inainte.
Cu toate acestea, parerea mea este subiectiva. Romanul mi-a oferit o senzatie de melancolie si dor de copilarie. Poate nici nu mi-am dorit sa existe un final.
February 3, 2026
Mi-a plǎcut detaliul descrierilor care te fac sǎ vizualizezi ca şi cum ai trǎi povestea odatǎ cu personajul. Este un univers plin de realitǎți pe care mulți dintre noi le-am trǎit dar ca şi copii nu le înțelegeam. Este plǎcut sǎ vǎd un alt fel de poveste despre anii 80, fǎrǎ dramatisme inutile şi nostalgii inflamate!
February 10, 2026
Am citit cartea și parcă mi s-a deschis o ușă către copilăria mea. Foarte vizuală și bine scrisă. O încântare❤️
July 1, 2025
Tot ce rămâne de George C. Dumitru
"Amintirile sunt pagini de roman scrise mai în grabă, mai cu migală, cum a avut viața răgaz, apar și dispar de pe retina inimii fără să ne întrebe." M. Fulger. Și în fond ceea ce ne rămâne sunt doar amintirile care fie sunt plăcute, fie că sunt dureroase, fac parte din istoria noastră și datorită a ceea ce am trăit, suntem astăzi cei care suntem. În acest roman descoperim copilăria unui băiețel (unii dintre noi ne vom regăsi în paginile acestei cărți în special cei de prin anii 80-90). Copilărie cu de toate, jocurile cu copiii din mahala, alergatul pe toate dealurile ce mărgineau satul fără a avea griji și savurând din plin vacanța de vară care după cum spune autorul "...nu existau duminici. Nici sâmbete, nici zile de luni sau marți sau altceva. În vacanța de vară exista doar o singură zi lungă și frumoasă care din când în când era întreruptă total inoportun de noapte". O carte care citind-o găsești crâmpeie din copilăria noastă (copiii anilor 80-90). Pe alocuri nostalgică, uneori zâmbești cu gura până la urechi, parcă regăsindute și alergând și tu să joci jocul indienilor în nucul din ograda bunicilor. Recomand cu drag această carte.
Și după cum spune și Gloria Gaither "Amintirile sunt zilele de ieri importante, care au fost cândva "azi". Așa că prețuiește și nu lăsa să treacă neobservată ziua de azi.
"Amintirile sunt pagini de roman scrise mai în grabă, mai cu migală, cum a avut viața răgaz, apar și dispar de pe retina inimii fără să ne întrebe." M. Fulger. Și în fond ceea ce ne rămâne sunt doar amintirile care fie sunt plăcute, fie că sunt dureroase, fac parte din istoria noastră și datorită a ceea ce am trăit, suntem astăzi cei care suntem. În acest roman descoperim copilăria unui băiețel (unii dintre noi ne vom regăsi în paginile acestei cărți în special cei de prin anii 80-90). Copilărie cu de toate, jocurile cu copiii din mahala, alergatul pe toate dealurile ce mărgineau satul fără a avea griji și savurând din plin vacanța de vară care după cum spune autorul "...nu existau duminici. Nici sâmbete, nici zile de luni sau marți sau altceva. În vacanța de vară exista doar o singură zi lungă și frumoasă care din când în când era întreruptă total inoportun de noapte". O carte care citind-o găsești crâmpeie din copilăria noastă (copiii anilor 80-90). Pe alocuri nostalgică, uneori zâmbești cu gura până la urechi, parcă regăsindute și alergând și tu să joci jocul indienilor în nucul din ograda bunicilor. Recomand cu drag această carte.
Și după cum spune și Gloria Gaither "Amintirile sunt zilele de ieri importante, care au fost cândva "azi". Așa că prețuiește și nu lăsa să treacă neobservată ziua de azi.
August 24, 2025
Lumea copilăriei petrecute într-un sat, în anii '80, cu povești pline de culoare - mersul la pescuit, la muncile agricole (am prins și eu activitățile obligatorii în agricultura comunistă, inclusiv depănușatul porumbului), taberele de instrucție militară, prima dragoste ("Am jurat să nu mai iubesc niciodată"), mutarea la oraș - implicit sfârșitul unei lumi pe care autorul o reconstituie cu nostalgie. Mi-au plăcut mult personajele feminine - mama, Tanța, bunicile - puternice, cu un destin aspru, dar hotărâte să răzbească. Episoadele despre avorturi mi s-au părut cele mai dure, dar redate fără a amplifica artificial dramatismul. Autorul a recompus lumea de atunci mai ales prin vocea mamei ("Dezlănțuită, era zeița Atena"), cea care a făcut mereu să fie bine. După ultima pagină, m-am gândit (am sperat!) că poate George Dumitru va continua povestea cu perioada liceului. Până atunci, "Tot ce rămâne" este o lectură excelentă pentru zilele de vacanță, cu personajele ei memorabile și cu poveștile (scrise cu umor și duioșie) despre copilăria în comunism.
December 8, 2025
Un roman pe care l-am citit cu tot dragul, care m-a făcut să râd chiar și când ar fi fost mai mult de plâns, datorită umorului negru caracteristic (îmi vine în minte botezul dim primul capitol, când este folosit un cazan pe post de cristelniță, iar ceremonia are loc în bucătăria plină de mizerie, fizică și metafizică, căci așa era în comunism; sau episodul din ultima parte cu șobolanul și cartea "Crimă și pedeapsă" folosită pe post de armă). Deși este o perioadă tulbure, întunecată, pentru autorul ce devine personaj în această literatură aflată la granița dintre biografie ș ficțiune, atmosfera este una de veselie, de chefuri cu băutură și mult pește, cu bancuri, glume, porecle de tot felul, văzută prin ochii unui copil dintr-un sat dobrogean. M-aș bucura să citesc continuarea poveștii cu anii de adolescență la liceul din Năvodari și, de ce nu, cu perioada de maturitate.
February 22, 2026
"Suntem făcuți din carne, sânge și mucozități, ne naștem murdari, plini de scursori și nu ne curățăm cu adevărat niciodată. Mama trăia o revelație - mizeria era prezentă peste tot, în oamenii din jurul ei, în cazanul adus din coteț în care urma să i se scalde copilul, infiltrată în mobilă, în mușamaua umedă, cu colțurile rupte și ridicate, în podea, în cuverturile îmbâcsite, în tavanul cu urme de mucegai, în pereții mâncați de igrasie, mizeria, murdăria în care se bălăcise de când se născuse și-n care continua să se bălăcească, ea și copilul ei și bărbatul ei și neamurile ei și satul și Țara întreagă, mizeria pe care o conștientizase (..) și din care a simțit nevoia să iasă, să se scuture, să se spele."
Displaying 1 - 11 of 11 reviews