„Am citit cu mare bucurie romanul lui George C. Dumitru, cu impresia că mi-a povestit copilăria din anii 1980. Nu vă temeți, nu e o biografie romanțată despre mine. (Nici măcar eu n-aș citi așa ceva.) Tot ce rămâne este un roman despre cotidianul ceaușismului târziu, așa cum îl percepe un copil dintr-un sat dobrogean. Dar e lumea văzută nu numai prin ochii lui George, ci prin ochii unei întregi generații. Cine a trecut pe-acolo va tresări la fiecare pagină; cine nu – va avea prilejul să perceapă dinăuntru o lume complicată, cu bunele și relele ei. „Era bine. Adică era rău, cu comunismul și lipsurile și tot. Dar era bine” – așa rezumă protagonistul epoca din care s-a desprins. Și cu el, toată lumea românească. George C. Dumitru scrie o carte plină de umor, care nu schematizează, nu exotizează și nici nu idealizează comunismul târziu.” Bogdan Crețu
„Cu Tot ce rămâne, George C. Dumitru dă cel mai bun roman al său din ultimii ani; își dă adevărata măsură urcând pe câmpiile luxuriante ale nostalgiei și povestindu-ne – ici zâmbitor, mai încolo trist, colo de-a dreptul (auto)ironic – nu viața lui, ar fi prea simplu să înțelegem literatura așa, ci o versiune, cum spuneam, „nostalgizată” a propriilor amintiri. Nu știu dacă literatura sau frumusețea vor salva lumea, dar cu siguranță amintirile ne țin în viață.” Cristian Fulaș
GEORGE C. DUMITRU (n. 1978) a debutat în 2003 în cadrul antologiei de proză scurtă Respiro, apărută la editura Dacia. A mai publicat volume de proza scurta și două romane, "Mișcarea de rezistență" – Editura Paralela 45 (2013) și "…și toate zilele de azi" – Editura Humanitas (2021)
Cartea asta m-a luat în brațe și mi-a spus: "hai să ne întoarcem împreună în timp", iar eu am citit fiecare capitol ca pe un dar al memoriei. Este surprinzător cât de asemănători au fost primii ani ai tuturor celor pe care Revoluția i-a prins copii.
Renunțând la tehnicile (stilistice) din romanele anterioare (vizibile mai ales în „Rupturi”, volum subapreciat dpmdv), făcând invers decât se impune pe la cursurile de scriere (show, don’t tell), G. C. Dumitru povestește cu o sinceritate cuceritoare ceea ce pare să fie o autobiografie a copilăriei lui. Dacă n-ar exista acel „roman” de pe copertă (în locul de, să zicem, „o memorie”), n-ar exista nicio îndoială în privința asta – tonul e prea apropiat de cel al unei confesiuni sincere, fără niciun fel de ornamente (doar în capitolul cu Old Shatterhand scriitorul începe să se facă simțit, rupând ritmul de până atunci și la care, din fericire, revine). Copilăria mea a fost cât se poate de diferită de-a autorului, dar tot am găsit situații/idei cu care să rezonez, care să provoace scurte explozii de melancolie. Pe lângă întâmplări amuzante, aventuroase, tragice sau absurde, trecerea timpului e marcată prin prezența insistentă a morții. Personajul central e o viață nouă care își continuă aventura cu curiozitate, în timp ce altele se sting, abrupt sau firesc.
Fun fact. Cuvântul cur/cururi se repetă cam des :))
Mi-a plǎcut detaliul descrierilor care te fac sǎ vizualizezi ca şi cum ai trǎi povestea odatǎ cu personajul. Este un univers plin de realitǎți pe care mulți dintre noi le-am trǎit dar ca şi copii nu le înțelegeam. Este plǎcut sǎ vǎd un alt fel de poveste despre anii 80, fǎrǎ dramatisme inutile şi nostalgii inflamate!
Tot ce rămâne de George C. Dumitru "Amintirile sunt pagini de roman scrise mai în grabă, mai cu migală, cum a avut viața răgaz, apar și dispar de pe retina inimii fără să ne întrebe." M. Fulger. Și în fond ceea ce ne rămâne sunt doar amintirile care fie sunt plăcute, fie că sunt dureroase, fac parte din istoria noastră și datorită a ceea ce am trăit, suntem astăzi cei care suntem. În acest roman descoperim copilăria unui băiețel (unii dintre noi ne vom regăsi în paginile acestei cărți în special cei de prin anii 80-90). Copilărie cu de toate, jocurile cu copiii din mahala, alergatul pe toate dealurile ce mărgineau satul fără a avea griji și savurând din plin vacanța de vară care după cum spune autorul "...nu existau duminici. Nici sâmbete, nici zile de luni sau marți sau altceva. În vacanța de vară exista doar o singură zi lungă și frumoasă care din când în când era întreruptă total inoportun de noapte". O carte care citind-o găsești crâmpeie din copilăria noastă (copiii anilor 80-90). Pe alocuri nostalgică, uneori zâmbești cu gura până la urechi, parcă regăsindute și alergând și tu să joci jocul indienilor în nucul din ograda bunicilor. Recomand cu drag această carte. Și după cum spune și Gloria Gaither "Amintirile sunt zilele de ieri importante, care au fost cândva "azi". Așa că prețuiește și nu lăsa să treacă neobservată ziua de azi.
Lumea copilăriei petrecute într-un sat, în anii '80, cu povești pline de culoare - mersul la pescuit, la muncile agricole (am prins și eu activitățile obligatorii în agricultura comunistă, inclusiv depănușatul porumbului), taberele de instrucție militară, prima dragoste ("Am jurat să nu mai iubesc niciodată"), mutarea la oraș - implicit sfârșitul unei lumi pe care autorul o reconstituie cu nostalgie. Mi-au plăcut mult personajele feminine - mama, Tanța, bunicile - puternice, cu un destin aspru, dar hotărâte să răzbească. Episoadele despre avorturi mi s-au părut cele mai dure, dar redate fără a amplifica artificial dramatismul. Autorul a recompus lumea de atunci mai ales prin vocea mamei ("Dezlănțuită, era zeița Atena"), cea care a făcut mereu să fie bine. După ultima pagină, m-am gândit (am sperat!) că poate George Dumitru va continua povestea cu perioada liceului. Până atunci, "Tot ce rămâne" este o lectură excelentă pentru zilele de vacanță, cu personajele ei memorabile și cu poveștile (scrise cu umor și duioșie) despre copilăria în comunism.
Un roman pe care l-am citit cu tot dragul, care m-a făcut să râd chiar și când ar fi fost mai mult de plâns, datorită umorului negru caracteristic (îmi vine în minte botezul dim primul capitol, când este folosit un cazan pe post de cristelniță, iar ceremonia are loc în bucătăria plină de mizerie, fizică și metafizică, căci așa era în comunism; sau episodul din ultima parte cu șobolanul și cartea "Crimă și pedeapsă" folosită pe post de armă). Deși este o perioadă tulbure, întunecată, pentru autorul ce devine personaj în această literatură aflată la granița dintre biografie ș ficțiune, atmosfera este una de veselie, de chefuri cu băutură și mult pește, cu bancuri, glume, porecle de tot felul, văzută prin ochii unui copil dintr-un sat dobrogean. M-aș bucura să citesc continuarea poveștii cu anii de adolescență la liceul din Năvodari și, de ce nu, cu perioada de maturitate.