What do you think?
Rate this book
Inima inimii
Cu o operă de peste 30 de volume, dintre care peste 20 sunt construcţii romaneşti – extrem de complexe prin polifonie şi prin multitudinea de voci şi de situaţii suprapuse –, tradusă în serii aproape complete în numeroase ţări, António Lobo Antunes este cel mai important scriitor în viaţă al Portugaliei. Începând din 1998, a publicat până în prezent cinci volume de proze scurte, cronici, cum le-a denumit el însuşi, excepţionale „fotografii ale clipei“ developate din viaţă şi din imaginaţie.
Copilăria surprinsă în momentele ei de graţie sau de teroare comică, un album de familie emoţionant, centrul lumii de la Plaja Merilor, scene din viaţa unor cupluri fracturate, gândurile unor bărbaţi şi femei a căror disperare provine fie din lipsa iubirii, fie din cauza îmbătrânirii, evocări ale vechii Lisabone cu pitorescul mahalalelor şi al cafenelelor-patiserii... Aceste scurte proze nostalgice, dramatice, ironice sau poetice îşi trag substanţa din fulguraţii reale sau imaginare, din culoarele ascunse ale memoriei şi din singurătatea unei vieţi dedicate scrisului.
„În 1998, când romanele sale ample îi impuneau perioade de recuperare, Lobo Antunes a acceptat să răspundă solicitării unei reviste angajându-se, oarecum din joacă, să scrie periodic cronici, al căror profil, absolut personal, l-a şi inventat. Treptat numărul lor a crescut, iar unele dintre motivele evacuate din romane au reintrat pe fereastră în acelaşi laborator de proză şi s-au redistribuit în aceste compoziţii scurte. Dacă punem împreună romanele şi cronicile putem observa cum ele se completează deseori, dar compoziţiile scurte aduc şi o diversificare notabilă pe paleta tematică a lui Lobo Antunes. Multe dintre ele se prezintă ca sâmburi de posibile romane sau ca fragmente ale unor compoziţii viitoare. Dar chiar şi în aceste texte de mici dimensiuni simţim stilul şi vocea distinctă ale romancierului, sau observăm câteva din tehnicile de compoziţie polifonică pe care el le aplică în romane. E arta lui narativă extrem de elaborată, care ştie să «reţină» informaţia pentru a dramatiza acţiunea; şi e arta lui stilistică inconfundabilă, aceeaşi acurateţe a exprimării ce manifestă oroare de adjective, dar şi de vacuitatea metaforică, fiindcă preferă densitatea emoţiei restituite prin forţa enunţului. Regăsim fraza lui fluvială ce antrenează în albia ei vaste privelişti şi subtile detalii, dar care nu admite nici pietricica accidentală a unei virgule – totul construit de fiecare dată ca un poem.“ (Dinu FLĂMÂND)
Copilăria surprinsă în momentele ei de graţie sau de teroare comică, un album de familie emoţionant, centrul lumii de la Plaja Merilor, scene din viaţa unor cupluri fracturate, gândurile unor bărbaţi şi femei a căror disperare provine fie din lipsa iubirii, fie din cauza îmbătrânirii, evocări ale vechii Lisabone cu pitorescul mahalalelor şi al cafenelelor-patiserii... Aceste scurte proze nostalgice, dramatice, ironice sau poetice îşi trag substanţa din fulguraţii reale sau imaginare, din culoarele ascunse ale memoriei şi din singurătatea unei vieţi dedicate scrisului.
„În 1998, când romanele sale ample îi impuneau perioade de recuperare, Lobo Antunes a acceptat să răspundă solicitării unei reviste angajându-se, oarecum din joacă, să scrie periodic cronici, al căror profil, absolut personal, l-a şi inventat. Treptat numărul lor a crescut, iar unele dintre motivele evacuate din romane au reintrat pe fereastră în acelaşi laborator de proză şi s-au redistribuit în aceste compoziţii scurte. Dacă punem împreună romanele şi cronicile putem observa cum ele se completează deseori, dar compoziţiile scurte aduc şi o diversificare notabilă pe paleta tematică a lui Lobo Antunes. Multe dintre ele se prezintă ca sâmburi de posibile romane sau ca fragmente ale unor compoziţii viitoare. Dar chiar şi în aceste texte de mici dimensiuni simţim stilul şi vocea distinctă ale romancierului, sau observăm câteva din tehnicile de compoziţie polifonică pe care el le aplică în romane. E arta lui narativă extrem de elaborată, care ştie să «reţină» informaţia pentru a dramatiza acţiunea; şi e arta lui stilistică inconfundabilă, aceeaşi acurateţe a exprimării ce manifestă oroare de adjective, dar şi de vacuitatea metaforică, fiindcă preferă densitatea emoţiei restituite prin forţa enunţului. Regăsim fraza lui fluvială ce antrenează în albia ei vaste privelişti şi subtile detalii, dar care nu admite nici pietricica accidentală a unei virgule – totul construit de fiecare dată ca un poem.“ (Dinu FLĂMÂND)
188 pages, Paperback
First published January 1, 1998
24 people are currently reading
326 people want to read
About the author
António Lobo Antunes
89 books1,030 followersAt the age of seven, António Lobo Antunes decided to be a writer but when he was 16, his father sent him to medical school - he is a psychiatrist. During this time he never stopped writing.
By the end of his education he had to join the Army, to take part in the war in Angola, from 1970 to 1973. It was there, in a military hospital, that he gained interest for the subjects of death and the other. The Angolan war for independence later became subject to many of his novels. He worked many months in Germany and Belgium.
In 1979, Lobo Antunes published his first novel - Memória de Elefante (Elephant's Memory), where he told the story of his separation. Due to the success of his first novel, Lobo Antunes decided to devote his evenings to writing. He has been practicing psychiatry all the time, though, mainly at the outpatient's unit at the Hospital Miguel Bombarda of Lisbon.
His style is considered to be very dense, heavily influenced by William Faulkner, James Joyce and Louis-Ferdinand Céline.
He has an extensive work, translated into several languages. Among the many awards he has received so far, in 2007 he received the Camões Award, the most prestigious Portuguese literary award.
By the end of his education he had to join the Army, to take part in the war in Angola, from 1970 to 1973. It was there, in a military hospital, that he gained interest for the subjects of death and the other. The Angolan war for independence later became subject to many of his novels. He worked many months in Germany and Belgium.
In 1979, Lobo Antunes published his first novel - Memória de Elefante (Elephant's Memory), where he told the story of his separation. Due to the success of his first novel, Lobo Antunes decided to devote his evenings to writing. He has been practicing psychiatry all the time, though, mainly at the outpatient's unit at the Hospital Miguel Bombarda of Lisbon.
His style is considered to be very dense, heavily influenced by William Faulkner, James Joyce and Louis-Ferdinand Céline.
He has an extensive work, translated into several languages. Among the many awards he has received so far, in 2007 he received the Camões Award, the most prestigious Portuguese literary award.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 35 reviews
July 27, 2024
I keep forgetting how much I love António Lobo Antunes' prose, but every time I happen to pick one of his books, I instantly fall in love.
"Livro de Crónicas" (the book has no English translation that I know of and it's a shame) is a collection of chronicles - short stories - that were originally written for newspapers and magazines. These are very short texts (2-3 pages long), partly autobiographical or autofictional, that capture the essence of everyday life in Portugal.
These chronicles offer a very intimate experience, with a distinct flavour of nostalgia attached to them. Lobo Antunes takes us on a journey through a Portugal (mostly Lisbon and Praia das Maçãs) that no longer exists, the Portugal of his childhood, an almost magical space bordered by Mr. Jardim's drug store, Baldy's grocery store and Mr. Florindo's shoemaker's workshop, atemporal landmarks that speak of a tight-knit community where everyone knew everyone. While a great part of these texts speak about childhood and youth, others center around love and relationships, disappointments, parenthood and the life of an author - but mostly about life in general. Family memories are also intertwined with sharp critiques of political and social issues, always with a touch of humor and (self) irony.
The chronicles are deeply rooted in Portuguese culture and I'm a lover of all things Portugal, so of course I was going to be delighted by this collection.
While it may be challenging to get through Lobo Antunes' books, because of his style - sentences that never end, sometimes sprinkled with metatext -, I absolutely adore his prose. It's lyrical, descriptive, luxurious even, just beautiful. I absolutely recommend his short prose to anyone wanting to try his books, but are maybe afraid of reading one of his novels.
"Livro de Crónicas" (the book has no English translation that I know of and it's a shame) is a collection of chronicles - short stories - that were originally written for newspapers and magazines. These are very short texts (2-3 pages long), partly autobiographical or autofictional, that capture the essence of everyday life in Portugal.
These chronicles offer a very intimate experience, with a distinct flavour of nostalgia attached to them. Lobo Antunes takes us on a journey through a Portugal (mostly Lisbon and Praia das Maçãs) that no longer exists, the Portugal of his childhood, an almost magical space bordered by Mr. Jardim's drug store, Baldy's grocery store and Mr. Florindo's shoemaker's workshop, atemporal landmarks that speak of a tight-knit community where everyone knew everyone. While a great part of these texts speak about childhood and youth, others center around love and relationships, disappointments, parenthood and the life of an author - but mostly about life in general. Family memories are also intertwined with sharp critiques of political and social issues, always with a touch of humor and (self) irony.
The chronicles are deeply rooted in Portuguese culture and I'm a lover of all things Portugal, so of course I was going to be delighted by this collection.
While it may be challenging to get through Lobo Antunes' books, because of his style - sentences that never end, sometimes sprinkled with metatext -, I absolutely adore his prose. It's lyrical, descriptive, luxurious even, just beautiful. I absolutely recommend his short prose to anyone wanting to try his books, but are maybe afraid of reading one of his novels.
April 10, 2016
Tare mă mai bucur că, după "Ordinea naturală a lucrurilor", i-am mai dat o șansă lui Lobo Antunes, a cărui proză scurtă l-a propulsat instantaneu în rangul scriitorilor preferați. Scurte, autobiografice, geniale, cu sfârșit neașteptat, cu umor și (auto)ironie, cronicile respective te provoacă să-i oferi o halbă autorului și să-i strângi emoționat mâna.
July 19, 2016
"Te aștept aici jos în vreme ce albastra răbdare a valurilor scrie cu gesturi de algă numele tău pe plajă iar pe mine mă fixează, nemișcat, un chip de acuarelă, de undeva dintr-un geam de la etajul al doilea, atât de real încât fără îndoială că niciodată n-a existat un chip mai uimit, poate doar cel al uimirii mele când bat la ușa casei unde trăiesc și nimeni nu-mi răspunde sau nu vine să mă cuprindă pe după umeri ca o vestă împrumutată, te aștept cu licărirea țigării aprinse între buze ca să mă poți recunoaște-n întunecimea orei două din după-amiaza prea orbitoare, te-aștept smucit de o febră pe care nu o am și cu părul vâlvoi într-un vânt care nu există, iar câinele începe să se îndepărteze dezamăgit cum se îndepărtează toate de corpul meu, chiar și umbra încolăcită de rușine în jurul pantofilor mei, iar atunci când umbrele încep să se rușineze de noi e mai bine să nu insistăm, mai bine să ne închidem în baie ca să privim lung în oglindă chipul pe care nu-l mai avem, pe care niciodată nu-l vom mai avea, te aștept tremurând așa cum în ploaie numai un îndrăgostit dintre cei mai urâți, ținând în mână un buchet de crizanteme tomnatice, își așteaptă iubita la fel de urâtă care l-a și uitat, dar care a rămas cu nasul lipit de perdele privind cum trece încet duminica, te aștept, dragă fată, iar în acea clipă acostează lângă trotuar o mașină și de pe bancheta din spate, singur, surâsul tău mă descoperă iar eu vin în întâmpinarea ta, temător, tremurând din genunchi, ca să mergem apoi să-ți explic cum e cu girafele de la Grădina zoologică fără să mai iau în seamă că mă asurzește gălăgia din megafoane, la fel de zgomotoasă cât e tăcerea iubirii ce ți-o port." ("Două mici cronici")
January 17, 2015
Mi s-a povestit mult si frumos de-a lungul timpului despre Portugalia si farmecul ei, am ascultat si ceva fado, inclusiv in concerte, si n-am ajuns in Portugalia. Cel putin nu in dimensiunea/ versiunea asta a mea, in care am cont pe goodreads. :P
Totusi, experienta acestei carti nu o datorez in mod direct curiozitatii despre Portugalia. Trei au fost motivele care m-au facut s-o cumpar:
-coperta care m-a subjugat din prima clipa (mai tarziu aveam sa vad ca are niste detalii cu o nuanta minunata de albastru-care-i culoarea pe care o iubesc cel mai mult) si, in acelasi timp si in aceeasi masura, titlul;
-al treilea motiv a fost descrierea de pe coperta care vorbeste despre "farmecul indelebil" al Portugaliei ;)) Mai sa fie! Ce-o fi asta "indelebil"?!? Alt cuvant nu gaseau? Ia sa caut eu in dictionar ce inseamna. Evident, nici pana la ora asta n-am cautat.
"Cronicile" lui Antonio Lobo Antunes beneficieaza de o prefata de exceptie care reuseste sa surprinda esenta povestilor si care face in acelasi timp o analiza convingatoare -de text cred ca se numeste (sau cel putin eu, ca un profan, asa i-as zice) - a stilului in care sunt scrise. Si de o traducere care mie mi s-a parut ca si cartea-perfecta. Ambele sunt ale lui Dinu Flamand care din cate stiu e o autoritate in materie de literatura portugheza.
Dupa ce am terminat cu prefata, avand coperta in fata, eram deja pregatita pentru ceva frumos, dar a fost cam ca la o intalnire cu cineva drag: stii ca o sa fie minunat, dar nu stii in ce mod. Chiar daca cunosti locul unde mergeti si senzatia de ansamblu pe care o sa ti-o lase timpul petrecut impreuna, exista ceva specific fiecarei intalniri care face momentele surprinzatoare si unice.
Scrierile sunt de o melancolie sfasietoare, delicate si atat de profunde in ce priveste patrunderea in meandrele sufletului omenesc si ale amintirilor incat cu fiecare poveste citita am avut senzatia ca ma cobor tot mai mult inspre esenta mea si stau fata in fata cu propriul suflet in stare pura.
Nu-i putin lucru, pentru ca desi am destule carti "de cinci stele", care au fost pe gustul meu, cred ca pot numara pe degete cartile care mi-au atins partea cea mai intima a eului, aceea pe care o mai regasesc in senzatia pe care mi-o dau diverse vise care au ca element comun o atmosfera aproape de negasit in realitate, chiar daca decorul in care se desfasoara e diferit.
In viata am avut cateva momente privilegiate in care m-am apropiat, ca in "Inima inimii", de senzatia de care vorbesc, fie intr-o biserica, fie prin interactiunea/comuniunea cu alta persoana, fie contempland un peisaj sau ascultand o melodie, dar am certitudinea ca iubirea in forma pura nu e din lumea asta, si despre asta e vorba in povestile lui Antonio Lobo Antunes, despre nostalgia unei lumi pe care nu ai cunoscut-o, dar careia ii presimti adevarul si minunea. Pana la urma ce este viata decat un prolog la Iubire?
https://www.youtube.com/watch?v=bOTW2...
Totusi, experienta acestei carti nu o datorez in mod direct curiozitatii despre Portugalia. Trei au fost motivele care m-au facut s-o cumpar:
-coperta care m-a subjugat din prima clipa (mai tarziu aveam sa vad ca are niste detalii cu o nuanta minunata de albastru-care-i culoarea pe care o iubesc cel mai mult) si, in acelasi timp si in aceeasi masura, titlul;
-al treilea motiv a fost descrierea de pe coperta care vorbeste despre "farmecul indelebil" al Portugaliei ;)) Mai sa fie! Ce-o fi asta "indelebil"?!? Alt cuvant nu gaseau? Ia sa caut eu in dictionar ce inseamna. Evident, nici pana la ora asta n-am cautat.
"Cronicile" lui Antonio Lobo Antunes beneficieaza de o prefata de exceptie care reuseste sa surprinda esenta povestilor si care face in acelasi timp o analiza convingatoare -de text cred ca se numeste (sau cel putin eu, ca un profan, asa i-as zice) - a stilului in care sunt scrise. Si de o traducere care mie mi s-a parut ca si cartea-perfecta. Ambele sunt ale lui Dinu Flamand care din cate stiu e o autoritate in materie de literatura portugheza.
Dupa ce am terminat cu prefata, avand coperta in fata, eram deja pregatita pentru ceva frumos, dar a fost cam ca la o intalnire cu cineva drag: stii ca o sa fie minunat, dar nu stii in ce mod. Chiar daca cunosti locul unde mergeti si senzatia de ansamblu pe care o sa ti-o lase timpul petrecut impreuna, exista ceva specific fiecarei intalniri care face momentele surprinzatoare si unice.
Scrierile sunt de o melancolie sfasietoare, delicate si atat de profunde in ce priveste patrunderea in meandrele sufletului omenesc si ale amintirilor incat cu fiecare poveste citita am avut senzatia ca ma cobor tot mai mult inspre esenta mea si stau fata in fata cu propriul suflet in stare pura.
Nu-i putin lucru, pentru ca desi am destule carti "de cinci stele", care au fost pe gustul meu, cred ca pot numara pe degete cartile care mi-au atins partea cea mai intima a eului, aceea pe care o mai regasesc in senzatia pe care mi-o dau diverse vise care au ca element comun o atmosfera aproape de negasit in realitate, chiar daca decorul in care se desfasoara e diferit.
In viata am avut cateva momente privilegiate in care m-am apropiat, ca in "Inima inimii", de senzatia de care vorbesc, fie intr-o biserica, fie prin interactiunea/comuniunea cu alta persoana, fie contempland un peisaj sau ascultand o melodie, dar am certitudinea ca iubirea in forma pura nu e din lumea asta, si despre asta e vorba in povestile lui Antonio Lobo Antunes, despre nostalgia unei lumi pe care nu ai cunoscut-o, dar careia ii presimti adevarul si minunea. Pana la urma ce este viata decat un prolog la Iubire?
https://www.youtube.com/watch?v=bOTW2...
May 22, 2019
será que se consegue soltar um grito devagar?
este livro reúne uma colecção de crónicas publicadas pelo autor em jornais e revistas ao longo de mais de 10 anos, o que resulta numa compilação alucinante, capaz de abranger quase todos os estados de espírito e diferentes fases de uma vida. no entanto, e apesar de crónicas, é de alertar que os textos reunidos não podem, na minha opinião, ser considerados leves, chegando a incluir temas como o suicídio e a guerra.
sou uma grande fã das crónicas de lobo antunes, que julgo serem completamente diferentes dos seus romances e, arrisco-me a dizer, com uma qualidade literária superior. embora ficcionais, estas crónicas parecem sempre ter uma parte auto-biográfica, que apenas realça a sua perspicácia e a sensação de intimidade que se cria ao ler este livro.
este livro reúne uma colecção de crónicas publicadas pelo autor em jornais e revistas ao longo de mais de 10 anos, o que resulta numa compilação alucinante, capaz de abranger quase todos os estados de espírito e diferentes fases de uma vida. no entanto, e apesar de crónicas, é de alertar que os textos reunidos não podem, na minha opinião, ser considerados leves, chegando a incluir temas como o suicídio e a guerra.
sou uma grande fã das crónicas de lobo antunes, que julgo serem completamente diferentes dos seus romances e, arrisco-me a dizer, com uma qualidade literária superior. embora ficcionais, estas crónicas parecem sempre ter uma parte auto-biográfica, que apenas realça a sua perspicácia e a sensação de intimidade que se cria ao ler este livro.
December 27, 2017
This book is a collection of more than 50 small sketches, chronicles, that were initially published by the author weekly in a magazine. I liked how the author composed them and even though they can stand alone on each own, some are in a way linked together. The majority of them have an autographical flair and gives you an insight in Lobo Antunes's personality.
Recommended!
Recommended!
November 14, 2014
"Iar după ce aș trece printre raioane în căutarea unui miros dispărut, aș lua un autobus de la stația din preajma cimitirului și m-aș întoarce la mine ca să închei această scrisoare, s-o bag în plic, apoi să rămân o eternitate cu ochii ațintiți spre zidul de peste drum ca atunci când, fără să vă dați seama, v-am privit din profil, cum erați aproape de mine, în seara în care ne-am dus la teatru și eu aș fi vrut să vă spun că vă iubesc dar niciodată n-am fost capabil."
February 2, 2020
“Fácil de escribir”, dice Lobo Antunes sobre este libro, y también, “sencillo y agradable”. De agradable mucho, de sencillo poco, de facilidad en la escritura, nada. Si bien no se compara con la complicación narrativa de su secuela, (complicación que celebro, por cierto), la aventura nostálgica y cargada de sorpresas en que me ató la prosa de estas crónicas es invalorable; yo que busco cosas nuevas, a mí que me aburren fácilmente el orden y la sencillez, encuentro aquí un remedio temporal a mi ansiedad por avanzar mis propios escritos y al pecado imperdonable de hundir la cabeza en alguna serie de Netflix. Una lectura complicadamente agradable, como siempre, y como siempre: no para cualquiera.
March 8, 2011
Loved this book with chronicles from a great (& new for me) Portuguese writer.
March 11, 2016
Lisboa y la vida:
https://lapalabrainfinita.wordpress.c...
https://lapalabrainfinita.wordpress.c...
August 23, 2016
Pedaços de vida, que bem podiam ser, pedaços de nós próprios. Gostei, como sempre, de como faz a escrita parecer um ato simples, mas ao mesmo tempo tão complexo. Obrigado, António.
Read
June 21, 2019Cu siguranta, Antunes nu este pentru mine!
A fost a doua încercare, esuata! (si ultima).
A fost a doua încercare, esuata! (si ultima).
December 23, 2023
Quem tenha lido recentemente As Crónicas e As Outras Crónicas (2023) e ao contrário do que os títulos podem sugerir, não as leu todas. Estas compilações mais antigas reúnem uma boa mão cheia de textos que não se encontram nos livros mais recentes e, entre elas, deparamos invariavelmente com páginas absolutamente surpreendentes. Recomendo vivamente a quem deseja conhecer, de facto, o António Lobo Antunes, Escritor, na sua arrebatadora “totalidade”.
October 14, 2023
Es una recopilación de crónicas que ha escrito para el periódico portugués Público. Ha ganado numerosos premios de literatura y se postula como candidato a ganar el Nobel. Coincidiendo con un viaje que acabo de hacer a Lisboa, lo he elegido para acercarme a su literatura y conocer de cerca sus vivencias en su ciudad.
April 14, 2025
una prosa capaz de reflejar la cotidianidad poética de una manera delicada y cercana. me ha encantado.
April 28, 2020
(,,,)olhando-me.de perfil, o garoto que fui, que continuo a ser, alinhando versos às escondidas em folhas de almaço no espírito de quem constrói barquinhos de papel para navegar nas valetas, esperançado que cheguem intactos ao rio, e um desconhecido os receba por aquilo que sāo: o assobio de um menino com medo do escuro a atravessar um corredor que nāo acaba nunca."
September 8, 2012
Großartig! Auf 3-4 Seiten erzählt Antunes Dinge, die einem unter die Haut gehen und dann geht es schon weiter zur nächsten Kurzgeschichte. Um die 70 Kurzgeschichten, die in Lissabon und Umgebung spielen und autobiografisch oder auch nicht sind, befinden sich in diesem ersten Band. Die Sprache ist ganz wundervoll und es hat Spaß gemacht!
April 9, 2019
"O que eu gostava de poder encher os livros de silêncio, e tender cada vez mais para o silêncio, e que as palavras estivessem carregadas de silêncio de maneira a que o leitor as pudesse encher como quisesse".
(António Lobo Antunes)
(António Lobo Antunes)
December 22, 2019
Interesante. Una recopilación de crónicas, textos y relatos de Lobo Antunes publicados en prensa que son una buena aproximación a la prosa del autor y a ese Portugal cotidiano que a mí siempre me enamora.
January 8, 2013
It´s very intuitive and realistic, at the same time that go back to "our" past through a so brillant way!
September 21, 2016
Micro cuentos, algunos curiosamente cortazarianos.
March 18, 2018
"Cand inima se inchide face un zgomot mult mai mare decat o poarta." p. 78
March 24, 2019
My new favorite writer! ❤️
January 9, 2022
No soy lector de periódico y no creo comenzar ahora o después. Y de cierta manera puede que sea algo lamentable porque, quizá, en algún momento de la vida pueda empatizar con la prosa de algún escritor de columnas como lo fue en algún tiempo Antonio Lobo.
Cuando encuentro algo poético o que despierta en mi el sentimiento de reflexión, de esa que se anda con las ramas y es bonita, siempre regreso a Quiroga con el título más acertado del mundo, cuentos de amor, locura y muerte.
Y así es Lobo Antunes en este libro de crónicas, donde amor y locura son los recuerdos de la infancia con sus olores, sabores y perspectivas. Y la muerte que siempre está presente en todo lo que presume vida.
Lo recomiendo mucho.
Cuando encuentro algo poético o que despierta en mi el sentimiento de reflexión, de esa que se anda con las ramas y es bonita, siempre regreso a Quiroga con el título más acertado del mundo, cuentos de amor, locura y muerte.
Y así es Lobo Antunes en este libro de crónicas, donde amor y locura son los recuerdos de la infancia con sus olores, sabores y perspectivas. Y la muerte que siempre está presente en todo lo que presume vida.
Lo recomiendo mucho.
July 22, 2020
É um livro muito agradável, e dentro do conjunto de libros de António Lobo Antunes, constitui um dos menos difíceis.
Ainda assim, para um estrangeiro como eu, fica difícil perceber bem as crónicas porque contêm muitos elementos culturais desconhecidos.
Com algumas crónicas ri a carcalhadas (por exemplo : "A consequência dos semáforos", "O meu primeiro encontro com a minha esposa"), outras encheram-me com saudades, como "As Pessoas Crescidas".
Recomendo este livro.
Ainda assim, para um estrangeiro como eu, fica difícil perceber bem as crónicas porque contêm muitos elementos culturais desconhecidos.
Com algumas crónicas ri a carcalhadas (por exemplo : "A consequência dos semáforos", "O meu primeiro encontro com a minha esposa"), outras encheram-me com saudades, como "As Pessoas Crescidas".
Recomendo este livro.
May 15, 2022
Ontem, às três da tarde
A consequência dos semáforos
A feira do livro
A velhice
As pessoas crescidas
O fim do mundo
Edgar, meu amor
A propósito de ti
A pradaria das caçadas eternas
As veias dos búzios
As coisas da vida
António João Pedro Miguel Nuno Manuel
O último rei de Portugal
Saudades de Ireneia
Crónica dedicada ao meu amigo Michel Audiard e escrita por nós dois
Uma gota de chuva na cara
Escrito a canivete
Antes que anoiteça
Qualquer luz é melhor que a noite escura
Alverca, 1970
A consequência dos semáforos
A feira do livro
A velhice
As pessoas crescidas
O fim do mundo
Edgar, meu amor
A propósito de ti
A pradaria das caçadas eternas
As veias dos búzios
As coisas da vida
António João Pedro Miguel Nuno Manuel
O último rei de Portugal
Saudades de Ireneia
Crónica dedicada ao meu amigo Michel Audiard e escrita por nós dois
Uma gota de chuva na cara
Escrito a canivete
Antes que anoiteça
Qualquer luz é melhor que a noite escura
Alverca, 1970
December 17, 2023
M-am oprit la pg. 94. Mi-au placut multe din scurtele "exercitii literare" citite, dar mi s-a parut ca au cam batut pasul pe loc. Stilul lui António Lobo Antunes este unul remarcabil, dar cred ca aceasta culegere de texte nu a fost tocmai pe gustul meu. Cel putin, nu acum.
November 8, 2021
Necesitaba un poco de crónicas y perspectivas de alguien sobre Portugal y la guerra. Aunque, para mí sorpresa, me llevé también relatos increíbles y emocionantes, que algún día los pienso releer con más tranquilidad y una mirada más literaria, o artística. Muy bueno.
November 19, 2025
Só consigo descrever este livro como um baloiçar entre a terna inquietude da infância e a absurda finalidade da morte, escrito com todo o humor e sarcasmo necessários para falar de assuntos sérios. Recomendo muito a leitura.
September 27, 2020
Gostei muito.
Displaying 1 - 30 of 35 reviews