Gemenii Willy și Lilly, creaturi de-o frumusețe neobișnuită și având puteri supranaturale, sunt Fiii Luminii. Lilly își dorește să cunoască oamenii direct, trăind în mijlocul lor, și își convinge fratele să se mute în București. Aici, cei doi o întâlnesc pe Alexandra, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Deși la început Willy nu este de acord cu implicarea lor în problemele muritorilor, la insistențele lui Lilly acceptă o căsătorie de conveniență cu Alexandra, pentru a o scoate de sub tutela distructivă a tatălui. Crimele, fățărnicia, răutatea împânzesc orașul și restul provinciilor. Odată ce Lilly se angajează să-i pătrundă tainele, pentru ca dreptatea să triumfe, piramida întunecată se clatină. Însă, în străfundul pământului, de pe tronul întunecat, Willworf – sprijinit de Marele Iluminat – făurește planuri de atac, așteptând momentul potrivit să-și surprindă fratele și nepoții. Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?
“Lumea e emoţie, emoţia e viaţă, viaţa e poveste, povestea e culoare, culoare e lumină, lumina e eternă-“Lina Moacă Cred că, aceste cuvinte scrise de autoare reprezintă fără tăgadă cartea Oameni, îngeri şi demoni. Nu poţi găsi o exprimare mai bună să caracterizeze cartea. Evident, vei înţelege totul după ce o citeşti, astfel rămân numai nişte cuvinte scrise cu o ramificaţie profundă, dar fără o expicaţie anume. Cartea este un cocon al realităţii peste care s-a aruncat o pânză fină din borangicul fantasy-ului. Nu ştiu cât de literară este această expresie, poate fi o mare prostie, dar cuvintele astea mi-au staruit în minte pe tot parcursul cărţii. De unde au ieşit, habar nu am. Poate pentru că am văzut realitatea îmbrăcată în altă haină, poate că acel fantasy a fost ca o boare suflată uşor de autoare peste tot ceea înseamnă viaţă, moarte, nemurire, iubire, credinţă. Am întâlnit o carte scrisă foarte bine din punct de vedere literar, personajele sunt bine conturate, iar povestea este una care merită un mare premiu. http://literaturapetocuri.ro/oameni-i...
Uau, uau! O carte surprinzător de bună, citind-o m-a ajutat să devin o persoană mai iubitoare, mai încrezătoare în propriile puteri. O carte, ca un drum spre cunoaștere. O carte, intensă, covârșitoare, cu o poveste originală și cele mai puternice personaje. Dacă vă întrebați de ce sunt așa puternice? Păi, simplu, în poveste fructul interzis din grădina Edenului e însuși Lucifer, iar odată ce primii oameni aleg să guste din el sau, mai direct spus, au relații intime cu el, cu Lucifer, cel mai mare Heruvim, Iluminatul cerurilor, li se schimbă, cum s-ar spune, ADN-ul. Așadar, oamenii nu mai sunt doar oameni, ci și îngeri și demoni. Între cele trei părți ce compun acum omul se dă o luptă care să preia controlul și să marcheze direcția: spre moarte sau nemurire. Excepțional, nu-i așa?
Oameni, îngeri şi demoni, începe destul de bine, prin prezentarea evadării din lumea subterană a celor doi fii gemeni ai luminii, Lilly şi Willy. Capitolul doi, vreau să vă mărturisesc că m-a făcut să închid cartea şi să o las. Aşa am şi făcut! În capitolul doi, avem o explicaţie bazată pe Geneză, unde s-au schimbat numele, avem şi ceva istoric şi intervine şi Vlad Ţepeş, aşa că mi-am zis nu, nu cred că vreau să citesc o cartea plină de credinţă. Sunt credinciosă, dar nu pot să mă numesc că sunt pioasă, sau fanatică, sau să îmi placă cărţile de acest gen. În afară de asta are şi elemente de Star Treck, prin hologramele acelea, şi mi-am zis că nu poate fi decât halucinant totul, şi nu este pentru mine. După vreo două zile, timp în care tot ocoleam cartea, m-am gândit să îi mai acord o mică şansă, să văd cam ce a scris autoarea. Am început să citesc şi …
Aş vrea să adresez câteva cuvinte autoarei :Lina Moaca
Stimată Lina Moacă
Îmi cer scuze, că am judecat greşit cartea din primele pagini. Am întâlnit o carte scrisă foarte bine din punct de vedere literar, personajele sunt bine conturate, iar povestea este una care merită un mare premiu.
Willy și Lilly sunt creaturi nepământene încununate cu carismă, inteligență și înfățișări covârșitoare. Când își dau seama că subteranul în care trăiesc este searbăd și lipsit de farmec, aceștia își pornesc goana nebună în căutarea frumosului. Intrând în invazia oamenilor, aceștia încearcă să-și atribuie anumite măști pentru a trece neobservați, însă planul eșuează, magnetismul devenind incredibil. Lucrurile se complică, atracția pentru viață și muritori crește, iar Willwolf, Stăpânul Întunericului intervine într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit. Se încinge o luptă aprigă, plină de suferință. Va fi tăria unei ființe umane mai presus de forțele supranaturale ale răului?
Părerea mea:
O călătorie mirobolantă în centrul Bucureștiului ce m-a lăsat fără suflu. Am stat lipită de carte zile întregi, ajunsesem să-mi urăsc condiția umană ce are nevoi de odihnă. Cred că la acel timp mi-aș fi dorit să fiu capabilă să citesc în timp ce mă spălam pe dinți, într-atât de electrizant a fost romanul. M-am surprins căutând cât mai multe informații și interviuri ale autoarei. Nu m-am mirat să găsesc același limbaj visător, rupt din perioada victoriană, pe are l-am regăsit în carte:
"Ador cărțile cu toată puterea lor de a împărtăși, de a transmite frecvențe prin cuvinte. Îmi place armonia și caut să o simt în oameni, în tot ceea ce mă înconjoară. Pentru mine lumea este emoție, emoția este viață, viața este culoare, culoarea este lumină, lumina este eternă"- Lina Moacă
Am iubit cu câtă suferință a scris anumite pasaje, deoarece a accentuat latura războinică a oamenilor și implict curajul și perseverența lor. I-am considerat pe ei chiar mai fascinanți decât entitățile mistice și mi-a plăcut să le analizez mișcările și modul lor de gândire. Ceea ce mi s-a mai părut interesant, a fost felul în care autoarea a pus accent pe cât de fragili putem deveni atunci când suntem pe cont propriu. Și deși nu am fost în totalitate de acord cu această idee, chiar mi-a plăcut cum a evidențiat că noi toți, chiar și îngerii și demonii, avem nevoie de iubire pentru a fi întregi. M-a surprins plăcut toată acea religie cosmetizată, Geneza Biblică, referirile la evenimente istorice. Acestea i-au dat romanului un aer cât se poate de original și ademenitor. Mi-a plăcut structura romanului, modul în care fiecare tânără și-a confesat trăirile și greutățile și cum au trecut peste acestea. M-am regăsit în fiecare personaj! Am empatizat cu Willy, care s-a luptat cu sentimentele lui din teama de a fi rănit, dar cel mai mult am înțeles comportamentul Alexandrei:
"Când dormi cu șerpii, nevoia te învață să muști. Cred că încearcă din răsputeri să se facă detestată într-un mod de rezistență în fața durerii care o mistuie. Singurul lucru pe care l-a învățat de la tatăl ei a fost că cei care lovesc primii nu suferă și ea asta încearcă cu desăvârșire să facă, să devină un monstru ca să nu mai simtă nimic."- Lilly
Personajul meau favorit a fost însă Mihaella. Deși este un simplu om care plânge și suferă, a reușit să facă ceea ce eu credeam că este imposibil. Mi-a arătat cât de mult contează luptele cu noi înșiși. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost iubirea ce părea să se înfiripe prea repede. Am înțeles de ce Lilly s-a îndrăgostit atât de devreme, neavând experiență printre pământeni, și fiind o fire ușor naivă ce caută mereu doar binele din oameni... Era de așteptat că așa avea să se petreacă. Dar am disprețuit profund faptul că și Willy a făcut aceeași greșeală. Mi-ar fi plăcut ca părțile acestea să fie mai complexe. Oricum, acest roman a ieșit clar din rândurile SF-ului prost pentru adolescenți. Consider că "Oameni, îngeri și demoni "este o carte pe care oricine o poate citi, datorită mesajului psihologic pe care îl deține. Închei cu un citat reprezentativ ce l-am găsit într-unul dintre interviurile autoarei:
"Oameni, îngeri și demoni este cartea mea de suflet. Aici, cineva coboară sub pământ, numai ca să aducă lumina și acolo"- Lina Moacă
O carte fascinantă care m-a ținut cu sufletul la gură, pur și simplu m-a cucerit! "Diferită de tot și toate. Tu cioplești piatra… topești gheața... străpungi întunericul și te afunzi."
Am dat doar 4stele deoarece mie personal nu mi-a placut unde e desfasurata actiunea, Bucuresti , Romania.Fantezie amestecata cu coruptie si anturaje de copii de bani gata, nu mi-a placut deloc plus metafore multe si grele de inteles apar in carte.
Mi-a placut foarte mult aceasta carte, desi nu pot sa spun ca sunt o fana a metaforelor. Lina Moaca stie cum sa te emotioneze si sa te traga in poveste, alaturi de personajele create de ea. I-am scazut jumatate de punct din cauza finalului care mi s-a părut putin grabit (nu vreau sa dau spoilere). Oricum, am rotunjit la cinci, pentru ca m-a cucerit povestea Alexandrei.
Am început să citesc această carte datorită incadrării ca fantasy. Și într-adevăr are elemente de fantasy, apar diverse personaje nemuritoare, cu puteri supranaturale. Dar acesta este doar scheletul pe care este construită cartea, esența cărtii gasinduse în altă parte. Românul este structură în trei părti, fiecare prezentând povestea de dragoste dintre un muritor și un nemuritor.
Prima parte a cărtii începe interesant. Gemenii Willy și Lilly fug de așa zisul lor tată(care se dovedește a fi unchiul lor de fapt), după câteva secole petrecute sub pămant, din dorintă de a vedea lumea. Aceștia își cunosc tatăl adevărat, aflăm cum s-a creat lumea și alte chestii care ajută la construirea contextului cărtii, cei doi se mută în București și încep să ajute la stârpirea corupției din România.
Nimic spectaculos pană aici, așa că tot așeptam să se întâmple ceva. Pană la urmă Lilly îl cunoaște pe Tudor și toată atenția cărtii se mută pe relația de dragoste dintre cei doi. O relație cât se poate de neinteresantă, evoluția ei și a relației dintre cei doi având un parcurs nenatural, artificial. Același lucru îl pot spune și despre relația dintre Ella și Willwolf din partea a treia.
Cu greu am reușit să ajung la finalul primei părti. În partea a doua, brusc, totul se schimbă. Personajul principal în această parte este Alexandra, iar obiectul dragostei ei neîmplinite, inițial, este Willy. Dar accentul nu se pune doar pe relație dintre cei doi, ci mai mult pe suferința prin care trece prietena cea mai bună a Alexandrei, Ella, și cei apropiați ei, în lupta Ellei cu cancerul. Descrierea suferințelor și a trăirilor prin care trec aceștia e sfâșietoare, dar totuși te ține captiv și în acest moment nu mai poți lasă cartea din mană. Pană și relația de dragoste din această parte a cărtii pare mai reală decât cele din celelalte două părti. Este punctul forte al cărtii și merită citită doar pentru asta.
Un 7/10 la final datorat exclusiv părții a doua. Aș fi vrut să văd partea fantastică a cărții mai bine construită și în același timp personajele din carte să nu pară așa rupe de realitate. Așa sigur ar fi primit mai mult.
Nu mă așteptam la final, adică mă așteptam să câștige binele dar nu așa, ci printr-o bătălie sau ceva de genul dar nu pot spune că m-a dezamăgit finalul. Cartea a reușit sa-mi capteze interesul pe tot parcursul ei. A durat atât să o citesc fiindcă n-am avut timp dar e foarte ușor de citit, paginile parcă zboară. Nu am întâlnit schimbări uriașe de intensitate, totul a fost parcă într-un echilibru. Deși împărțită în 3 e o carte dintr-o bucată care merită citită, o poveste interesantă, un mesaj transmis altfel.
This entire review has been hidden because of spoilers.