What do you think?
Rate this book
33 de lectii de filosofie de si pentru baietii rai
Potrivit unei preconceptii, un filozof adevarat trebuie sa fie cazut la pat sau deja mort, cu matreata pe umerii tweed-ului si resturi de la micul dejun in barba, vesnic avand ceva de mormait in latina. Sau, altfel, un dandy de televiziune cu trei nasturi descheiati la camasa, cu un zuluf rebel, gata sa faca orice ca sa seduca rapid cateva profesoare de literatura in prag de pensie. Total gresit!
O parada salbatica, intr-un ritm alert, de la Socrate – filozof de bar, la Machiavelli – serial killer –, de la Diogene – distrugator de efigii, la Alexandre Jacob – secera si ranga, de la Marx – marunt preparator de capital maret, la Foucault – skinhead de extrema ultrastanga.
Marile figuri ale filozofiei intr-un volum ce demonstreaza ca filozofii sunt mai aproape de mauvais garçons decat de pagubosi, pentru ca, asa cum spunea celebrul Freddy Nietzsche, a filozofa inseamna a-i face in ciuda prostiei.
O parada salbatica, intr-un ritm alert, de la Socrate – filozof de bar, la Machiavelli – serial killer –, de la Diogene – distrugator de efigii, la Alexandre Jacob – secera si ranga, de la Marx – marunt preparator de capital maret, la Foucault – skinhead de extrema ultrastanga.
Marile figuri ale filozofiei intr-un volum ce demonstreaza ca filozofii sunt mai aproape de mauvais garçons decat de pagubosi, pentru ca, asa cum spunea celebrul Freddy Nietzsche, a filozofa inseamna a-i face in ciuda prostiei.
304 pages, Paperback
First published January 1, 2013
2 people are currently reading
29 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
March 23, 2018
Cartea asta nu e pentru cei care vor să ţină filosofia la loc de cinste şi snobism, cum ţii neatinsă în vitrină o păpuşă la care copilul se uită cu jind. Nici pentru cei care se închină, din greşeală sau nu, la păpuşă. Ci pentru cei care au scos păpuşa din vitrină, cu riscul sau chiar cu intenţia de a o distruge, de a o transforma într-o corabie, de a o re-inventa... adică pentru cei care apreciază mai mult funcţia de instrument a filosofiei, nu funcţia ei de semnalizare socială:
"Obiectivul acestor foi modeste e de a contraataca şi de a urzi o răzbunare contondentă împotriva tuturor speciilor de debutanţi filo care tot debitează filozofie fără să-şi asume niciun risc.".
Funcţia filozofiei este aceea de a fi insolentă. Filozofia nu e o plimbare pentru sănătate.
Alain Guyard încearcă să scoată filosofia din mediul academic şi de pe tărâmul snobilor. El încearcă s-o aducă în stradă, printre oamenii simpli, acolo unde el crede că este locul ei. Cum eu sunt de acord cu teza lui, cartea mi-a plăcut foarte mult. Cred că e o lectură foarte interesantă pentru cine e oarecum familiarizat cu filosofii despre care e vorba şi o lectură extrem de enervantă pentru cine ştie doar numele lor şi nu vrea să afle decât informaţii sau citate cu care să ia like-uri. Acesta fiind, cred eu, unul din scopurile cărţii: să enerveze snobii.
Guyard e un profesor de filosofie care în timpul liber se duce să facă filosofie cu cerşetorii, cu puşcăriaşii, prin spitale, pe la ţară, acolo unde important nu este nici să spui că ai făcut filosofie, nici să ştii nume de autori celebri, ci doar să reflectezi:
Quand je rencontre des clochards dans un centre d'hébergement d'urgence, des assistantes sociales qui travaillent avec des handicapés ou des bénévoles dans une unité de soins palliatifs, les uns et les autres ne sont pas là pour me montrer qu'ils ont lu le dernier livre de Michel Onfray. On est dans un rapport bien plus viscéral à la philosophie. Les prisonniers, par exemple, public sous-diplômé, n'ont souvent jamais entendu le mot « philosophie ». Mais quand je lance le sujet du temps ou du désir, ils savent très bien de quoi l'on parle [...]
Majoritatea capitolelor sunt despre filosofi cunoscuţi, despre care chiar dacă vorbeşte ireverenţios, autorul are numai lucruri bune de spus (cu posibila excepţie a lui Hegel, dar pe mine asta nu m-a deranjat deloc!).
Unele capitole sunt despre autori de care n-am auzit (Georges Sorel, Alexandre Jacob, Serge Livrozet). Dar am înţeles, în mare, la finalul fiecărui capitol, miza fiecăruia dintre aceşti filosofi al căror nume nu-l ştiam. Ceea ce arată că informaţia, nu ironia, este totuşi miza principală a lui Guyard în cartea asta.
Despre Descartes:
Despre Spinoza:
După care compară Etica lui Spinoza cu vodka Bizonka şi cu un Kalaşnikov, în care toate piesele sunt utile şi la locul lor! Păi cum să nu-ţi fie simpatic?
Despre Hegel:
Deşi îi înfierează limbajul de lemn ("filozofia hegeliană nu este doar un basm inept pentru cei care candidează pentru un post de bugetar, mai e şi prost scris, stângaci şi pompos ca o fanfară militară"), mi se pare că redă foarte succint şi pe-nţeles concepte pe care altfel ne-am cam scărpina în cap ca să le pricepem (tocmai pentru că par mai complicate decât sunt de fapt):
"- Păi, tocmai! precizează Hegel făcând cu ochiul, nu poţi să faci omletă fără să spargi ouăle. Războaiele? Descătuşările violente? Păi, aşa ne dă Istoria câte-un ditamai claxonul! Tocmai ca să se nască progresul!"
Despre Socrate
După ce îl face pe Socrate "sărăntoc jovial şi bigam însurat cu o văduvă de război şi cu zgripţuroaică, trăind pe spinarea prietenilor", tocmai când ai impresia că iar îşi bate joc, Alain Guyard spune:
"Îl doare în bască de crearea unei filozofii, de predarea unor cunoştinţe, habar nu are cum să impună o minimă disciplină. Moştenitor al şamanismului şi al lecuitorilor, hălăduieşte cât e ziulica de lungă [...]. Se pune întrebarea: de ce face toate astea? În primul rând, astea îl satisfac. În al doilea rând, detestă intelectualii şi gânditorii (adică filozofii de azi) şi îl excită la culme să facă mişto de mulţimea asta răpănoasă care se dă în vânt să vorbească despre nimic, când marele clenci e să ştii să taci în legătură cu orice."
La fel ca Socrate, Guyard e supărat că filozofia a cam devenit o treabă de salon, ca şi cum şi-ar fi pierdut funcţia iniţială, aceea de a debusola:
"E incredibil cum, faţă de vremea mea, filozofia a devenit la modă. Pe timpul meu se practica şi se vorbea puţin despre ea. [...] Dar acum, filozofia este pur şi simplu etalată, înfricoşător de normală, plesnind de sănătate, securizată şi vaccinată, cu pielea catifelată. Nu mai facem filozofie ca să ne înarmăm cu ferocitate în viaţă. [...]
Cred că tocmai lucrul ăsta mă scoate din minţi... Filozofia confiscată de curve şi de gigolo... N-au decât să facă filozofie cu îndulcitor [...], dar să nu lase impresia că filozofia e interactivă, fun şi convivială... De fapt asta mă îndurerează şi mă înfurie la culme: că fac filozofia drăguţă. Eu am iubit întotdeauna filozofia pentru că este rea, nemiloasă şi fără urmă de amabilitate. În compania filozofilor, m-am simţit mereu întors cu susul în jos, lovit în moalele capului, smuls din ghearele micului confort personal... Astăzi s-a ajuns la "gust pentru filo", la "atelier de filo la grădiniţă"..."
Celor care cred că filosofia trebuie tratată cu respect, sau că textele filosofice trebuie ţinute în vitrină, n-o să le placă deloc. Autorul e e un iconoclast împătimit, iar limbajul chiar e de cartier, glumele sexuale abundă.
Printre filosofii de care Guyard pare că face mişto: Antistene, Epicur, Socrate, Diogene, Ockham, Machiavelli, Spinoza, Schopenhauer, Rousseau, Hegel, Marx, Lafargue, Nietzsche, Guy Debord.
Şi Foucault. Pe care-l face skinhead de extremă ultrastângă.
"Obiectivul acestor foi modeste e de a contraataca şi de a urzi o răzbunare contondentă împotriva tuturor speciilor de debutanţi filo care tot debitează filozofie fără să-şi asume niciun risc.".
Funcţia filozofiei este aceea de a fi insolentă. Filozofia nu e o plimbare pentru sănătate.
Alain Guyard încearcă să scoată filosofia din mediul academic şi de pe tărâmul snobilor. El încearcă s-o aducă în stradă, printre oamenii simpli, acolo unde el crede că este locul ei. Cum eu sunt de acord cu teza lui, cartea mi-a plăcut foarte mult. Cred că e o lectură foarte interesantă pentru cine e oarecum familiarizat cu filosofii despre care e vorba şi o lectură extrem de enervantă pentru cine ştie doar numele lor şi nu vrea să afle decât informaţii sau citate cu care să ia like-uri. Acesta fiind, cred eu, unul din scopurile cărţii: să enerveze snobii.
Guyard e un profesor de filosofie care în timpul liber se duce să facă filosofie cu cerşetorii, cu puşcăriaşii, prin spitale, pe la ţară, acolo unde important nu este nici să spui că ai făcut filosofie, nici să ştii nume de autori celebri, ci doar să reflectezi:
Quand je rencontre des clochards dans un centre d'hébergement d'urgence, des assistantes sociales qui travaillent avec des handicapés ou des bénévoles dans une unité de soins palliatifs, les uns et les autres ne sont pas là pour me montrer qu'ils ont lu le dernier livre de Michel Onfray. On est dans un rapport bien plus viscéral à la philosophie. Les prisonniers, par exemple, public sous-diplômé, n'ont souvent jamais entendu le mot « philosophie ». Mais quand je lance le sujet du temps ou du désir, ils savent très bien de quoi l'on parle [...]
Majoritatea capitolelor sunt despre filosofi cunoscuţi, despre care chiar dacă vorbeşte ireverenţios, autorul are numai lucruri bune de spus (cu posibila excepţie a lui Hegel, dar pe mine asta nu m-a deranjat deloc!).
Unele capitole sunt despre autori de care n-am auzit (Georges Sorel, Alexandre Jacob, Serge Livrozet). Dar am înţeles, în mare, la finalul fiecărui capitol, miza fiecăruia dintre aceşti filosofi al căror nume nu-l ştiam. Ceea ce arată că informaţia, nu ironia, este totuşi miza principală a lui Guyard în cartea asta.
Despre Descartes:
Un veci prof de-al meu, deşi mistic catolic, spunea tot timpul pe un ton admirativ că Descartes a intrat în prezbiteriu cu buldozerul. E adevărat, dar ideea nu se reduce la atât. Într-o conferinţă captivantă ţinută la Sorbona în perioada interbelică, Husserl a tot repetat următoarea idee: pentru a înţelege filosofia, trebuie să fii pregătit să refaci gestul fondator şi coios al lui Descartes.
Despre Spinoza:
"Se apucă de scris Etica: aceasta nu e o carte, ci un obiect conceptual transparent cu o structură perfect simetrică, de diamant."
După care compară Etica lui Spinoza cu vodka Bizonka şi cu un Kalaşnikov, în care toate piesele sunt utile şi la locul lor! Păi cum să nu-ţi fie simpatic?
Despre Hegel:
Deşi îi înfierează limbajul de lemn ("filozofia hegeliană nu este doar un basm inept pentru cei care candidează pentru un post de bugetar, mai e şi prost scris, stângaci şi pompos ca o fanfară militară"), mi se pare că redă foarte succint şi pe-nţeles concepte pe care altfel ne-am cam scărpina în cap ca să le pricepem (tocmai pentru că par mai complicate decât sunt de fapt):
"- Păi, tocmai! precizează Hegel făcând cu ochiul, nu poţi să faci omletă fără să spargi ouăle. Războaiele? Descătuşările violente? Păi, aşa ne dă Istoria câte-un ditamai claxonul! Tocmai ca să se nască progresul!"
Despre Socrate
După ce îl face pe Socrate "sărăntoc jovial şi bigam însurat cu o văduvă de război şi cu zgripţuroaică, trăind pe spinarea prietenilor", tocmai când ai impresia că iar îşi bate joc, Alain Guyard spune:
"Îl doare în bască de crearea unei filozofii, de predarea unor cunoştinţe, habar nu are cum să impună o minimă disciplină. Moştenitor al şamanismului şi al lecuitorilor, hălăduieşte cât e ziulica de lungă [...]. Se pune întrebarea: de ce face toate astea? În primul rând, astea îl satisfac. În al doilea rând, detestă intelectualii şi gânditorii (adică filozofii de azi) şi îl excită la culme să facă mişto de mulţimea asta răpănoasă care se dă în vânt să vorbească despre nimic, când marele clenci e să ştii să taci în legătură cu orice."
La fel ca Socrate, Guyard e supărat că filozofia a cam devenit o treabă de salon, ca şi cum şi-ar fi pierdut funcţia iniţială, aceea de a debusola:
"E incredibil cum, faţă de vremea mea, filozofia a devenit la modă. Pe timpul meu se practica şi se vorbea puţin despre ea. [...] Dar acum, filozofia este pur şi simplu etalată, înfricoşător de normală, plesnind de sănătate, securizată şi vaccinată, cu pielea catifelată. Nu mai facem filozofie ca să ne înarmăm cu ferocitate în viaţă. [...]
Cred că tocmai lucrul ăsta mă scoate din minţi... Filozofia confiscată de curve şi de gigolo... N-au decât să facă filozofie cu îndulcitor [...], dar să nu lase impresia că filozofia e interactivă, fun şi convivială... De fapt asta mă îndurerează şi mă înfurie la culme: că fac filozofia drăguţă. Eu am iubit întotdeauna filozofia pentru că este rea, nemiloasă şi fără urmă de amabilitate. În compania filozofilor, m-am simţit mereu întors cu susul în jos, lovit în moalele capului, smuls din ghearele micului confort personal... Astăzi s-a ajuns la "gust pentru filo", la "atelier de filo la grădiniţă"..."
Celor care cred că filosofia trebuie tratată cu respect, sau că textele filosofice trebuie ţinute în vitrină, n-o să le placă deloc. Autorul e e un iconoclast împătimit, iar limbajul chiar e de cartier, glumele sexuale abundă.
Printre filosofii de care Guyard pare că face mişto: Antistene, Epicur, Socrate, Diogene, Ockham, Machiavelli, Spinoza, Schopenhauer, Rousseau, Hegel, Marx, Lafargue, Nietzsche, Guy Debord.
Şi Foucault. Pe care-l face skinhead de extremă ultrastângă.
November 9, 2018
Sfarsitul cartii salveaza restul continutului. Tipul le scrie bine, nu stiu cum suna in franceza, dar ii dau 10+ traducatorului. OK, cam aici se incheie laudele din partea mea - cauti o mini biografie a filozofilor cu pricina, gasesti un eveniment particular din viata lor povestit la fel de particular. Cauti ceva idei, cuvinte cheie, citate? Nah, nu-i genul ala de carte. Sunt un fel de nuvele fictive despre niste unii care pot fi usor confundati cu niste vechi colegi de celula care se intalnesc intr-o zi si ii povestesc baiatului astuia Alin ce nebunatici erau ei in tinerete. Naratorul e un fel de depozitar al tuturor frustrarilor revarsate dupa prea multe preconceptii si prea putina actiune.
October 16, 2022
Livre que j'ai trouvé très étonnant, car je ne connaissais pas Alain Guyard le "philosophe forain".
Il propose ainsi de s'attarder pour chaque chapitre sur un philosophe qui a su s'engager ou qui était particulièrement remarquable.
Il serait très difficile de résumer l'ouvrage, mais le style de l'auteur, à lui seul, vaut l'essai de la lecture, avec un phrasé très parlé, familier et qui touche, pour faciliter la compréhension.
Très bonne surprise.
Il propose ainsi de s'attarder pour chaque chapitre sur un philosophe qui a su s'engager ou qui était particulièrement remarquable.
Il serait très difficile de résumer l'ouvrage, mais le style de l'auteur, à lui seul, vaut l'essai de la lecture, avec un phrasé très parlé, familier et qui touche, pour faciliter la compréhension.
Très bonne surprise.
January 9, 2023
Felsefeye dair +18 küfürlerle dolu yorumlarda bulunmuş bir kitap. Pratik çalışmaları mükemmeldi o ayrı bir husus :)
October 1, 2014
Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu
...........................
Mă şi gândeam ce probă de simţ metafizic: să detectezi lipsa cărţilor de filosofie pentru cei pe care nu îi interesează subiectul, când nici măcar ei nu simt această lipsă. E ceva să remarci o nevoie pe care nimeni nu o are. Îi şi văd pe criminalii în serie gândindu-se să studieze filosofia lui Platon, dar neînţelegând nimic pentru că nici o carte de filosofie nu conţine înjurături clare. Aştept audio-bookul în lectura lui Puya şi a lui Uzzi.
Cam tot ce stă scris pe dinafara cărţii e manipulatoriu, insidios şi inexact.
Să luăm pe bucăţele coperta 4 de sus până jos:
„33 DE LECŢII DE LIFTING AL FILOZOFIEI, CARE ÎI RESTITUIE SAVOAREA ŞI MIROSUL EI DELICIOS DE PRAF DE PUŞCĂ, DE FIER ÎNCINS ŞI DE VIN ROŞU“
Aici e destul de evident: oare chiar o şedea savoarea filosofiei în limbajul de cartier şi în repovestirea ei la modul cel mai grobian şi nefiresc cu putinţă? De ce e mirosul de praf de puşcă şi de vin mai bun decât mirosul de panseluţe şi de acadele? Nu v-ar atrage la fel de mult/puţin o reclamă: „33 de lecţii de îmbujorare a filosofiei, care îi restituie savoarea şi mirosul ei inocent de acadele, de răsărit de soare şi de panseluţe“. La fel de absurd şi arbitrar.
................................
...........................
Mă şi gândeam ce probă de simţ metafizic: să detectezi lipsa cărţilor de filosofie pentru cei pe care nu îi interesează subiectul, când nici măcar ei nu simt această lipsă. E ceva să remarci o nevoie pe care nimeni nu o are. Îi şi văd pe criminalii în serie gândindu-se să studieze filosofia lui Platon, dar neînţelegând nimic pentru că nici o carte de filosofie nu conţine înjurături clare. Aştept audio-bookul în lectura lui Puya şi a lui Uzzi.
Cam tot ce stă scris pe dinafara cărţii e manipulatoriu, insidios şi inexact.
Să luăm pe bucăţele coperta 4 de sus până jos:
„33 DE LECŢII DE LIFTING AL FILOZOFIEI, CARE ÎI RESTITUIE SAVOAREA ŞI MIROSUL EI DELICIOS DE PRAF DE PUŞCĂ, DE FIER ÎNCINS ŞI DE VIN ROŞU“
Aici e destul de evident: oare chiar o şedea savoarea filosofiei în limbajul de cartier şi în repovestirea ei la modul cel mai grobian şi nefiresc cu putinţă? De ce e mirosul de praf de puşcă şi de vin mai bun decât mirosul de panseluţe şi de acadele? Nu v-ar atrage la fel de mult/puţin o reclamă: „33 de lecţii de îmbujorare a filosofiei, care îi restituie savoarea şi mirosul ei inocent de acadele, de răsărit de soare şi de panseluţe“. La fel de absurd şi arbitrar.
................................
Displaying 1 - 5 of 5 reviews