În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune. Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică. „Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)
din nou, un eseu scris pe tema monarhiei. problema este ca iar nu avem un spatiu mai amplu, iar avem cateva idei aruncate pe hartie, dar despre care nu se vorbeste indeajuns. monarhia in Romania este un subiect foarte generos si sunt mult de spus si la capitolul plusuri, dar si minusuri. mai ales domnia lui Carol II cred ca ar trebui analizata - mi s-a parut interesant in carte ca se vorbeste despre cresterea economica masiva din anii 30, ani turbulenti si plini de probleme in sfera sociala. dupa lectura cartii, ramai totusi cu sentimentul ca se putea mai mult si asta e o chestie care nu imi place si care ma face sa ii scad din rating.
In acelasi stil sintetic-eseistic, Boia nu face decat sa constate niste realitati (cresterea nivelului de aprobare a monarhiei ca forma de guvernamant in randul romanilor, in ultimii ani), precedata de o mica incursiune la obiect in istoria monarhiei din Romania. Nimic esential, nimic nou, continutul acestei carticile ar putea sa fie, la fel de bine, dialogul a doi amici, oarecum "istoricizati" si la curent cu ce se mai intampla prin tara si in Europa in zilele noastre.
O prezentare generala a monarhiei din Romania : Carol I - Mihai I , atinge subiecte generale fara a intra in detalii istorice complexe , in paralel se abordeaza solutia monarhiei pentru Romania si posibila ei adaptare la situatia politica actuala. Fie doar simbolic fie ca o solutie intr-o tara in care popurul e pe deplin dezamargit de clasa politica post-comunista. Recomand cartea! Este accesibila pentru oricine. Nu necesita cunostinte istorice detaliate pentru descifrare.
Tipic Boia. Iti da totul pe tava intr-un mod cum prea putini o fac atunci cand scriu despre istorie, si-ti schimba pareri fara sa-ti dai seama, evident, neoferindu-ti-o pe a lui, decat intr-un mod subtil. Deliciul cititorului este dat, fireste, de modul mai mult sau mai putin direct in care "se ia" de politica actuala (ma rog, a ultimilor 25 de ani) a Romaniei. O lectura placuta si usoara, de lungimea unei disertatii, dar cu o valoare informativa si de formare a opiniei cum putine lecturi recente au.
,,O întrebare care aproape nici n-ar mai trebui pusă este dacă, în decembrie 1989, revenirea la monarhie s-ar fi dovedit de folos pentru ţară. Cu alte cuvinte, Ion Iliescu, sau regele Mihai? Greu de spus cât de bună ar fi fost soluţia regală, dar e uşor de spus cât de rea a fost soluţia Iliescu. Între timp, lucrurile s-au mai dres, dar începutul s-a făcut atunci cu stângul, într-o manieră revoltătoare, stârnind oprobriul lumii civilizate: parodia teroriştilor, detestabilul proces al soţilor Ceauşescu, nedemna discreditare a partidelor istorice, incredibilele „mineriade“… De fapt, ce a urmărit regimul Iliescu şi a reuşit – a reuşit pentru totdeauna – a fost menţinerea la putere (atât în plan politic, cât şi economic) a clasei dominante din comunism. În România „democratică“, puterea a revenit foştilor oameni ai regimului comunist, al căror singur „sacrificiu“, nu prea dureros, a fost acela de a se lepăda de comunism. Regele Mihai ar fi fost, cu siguranţă, garantul unui alt tip de tranziţie, probabil nu lipsită de tensiuni şi de confruntări, dar mai apropiată de autenticul model democratic. Însă, cum am arătat, cei mai mulţi dintre români, trecând prin comunism, se rupseseră de istoria anterioară, inclusiv de monarhie. Le-ar fi fost de ajuns un comunism cu „faţă umană“, mai decontractat şi cu mai multe alimente pe rafturi (eventual, o variantă îmbunătăţită a deja idealizaţilor ani ’60). Nu spusese, atât de frumos, însuşi Ion Iliescu că Nicolae Ceauşescu a încălcat „nobilele idealuri ale comunismului“? Venise poate momentul să fie reactualizate. Din fericire, indiferent de ce credeau sau nu credeau românii, istoria bătea acum din altă direcţie – şi, în faţa istoriei, nimeni nu mai are cuvânt. Pentru început însă – şi tot din pricina istoriei –, România n-avea altă alegere decât a celei mai proaste dintre soluţii."
O carte pentru o dupamasa. Aici ma refer si la continut, nu foarte stufos si adanc, dar suficient pentru intentia autorului: o prezentare a personalitatii regilor romani si a contextului istoric cu scopul de a trage o concluzie. Aceasta concluzie, insa, parca nu vine si e lasata in seama cititorului. Poate e mai bine asa.
PS: Interesanta si placuta abordarea lui Boia a regelui Carol II. Difera de caracterizarea obisnuita si il prezinta intr-o lumina mult mai favorabila. Viata culturala si stiinfica a Romaniei ii datoreaza intr-adevar, iar Boia ii face dreptate.
Deși sunt un mare admirator a ceea ce înseamnă Lucian Boia, cartea de față mi s-a părut un monumental eșec. De ce? Cu toate că a expus atât plusurile cât și minusurile monarhiei, Boia a trecut prea superficial peste anumite detalii deosebit de importante. Prin urmare, această carte nu poate fi mai mult decât o introducere într-ale monarhiei românești și nimic mai mult.
Lucian Boia surprinde prin limbajul său direct, uneori chiar dur la adresa suveranilor dar şi a istoricilor. Modul în care ne expune pe scurt viaţa regilor, dând dovadă de acuratețe istorică, fiind inspirat din mai multe surse,ne expune o alta realitate care nu este prezentată în cărțile de istorie. Modul în care critică anumite decizii şi acțiuni, urmând fiind de lauda meritelor acestora nu face decât să convingă că prezintă evenimentele într-o manieră cat mai realistă. Dacă este prima carte pe care o cititi despre dinastia regala cu siguranță veţi descoperi o lume nouă.
De reținut că: „Românii au o calitate: sunt imaginativi. Și un defect: sunt prea imaginativi.”
Și, mai ales, delicioasa Addenda cu examenul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) la absolvirea liceului. A ales Caragiale, iar la examinare a pus întrebări însuși regele Carol I. Care, în final, a părăsit sala satisfăcut de performanța nepotului iubit.
- o cărțulie subțirică, ceea ce uneori poa să pice bine - fără prea multe date istorice, fără amănunte se concentrează mai degrabă pe imaginea monarhiei, pe receptarea ei și pe impactul asupra societății românești... O evaluare măsurată a monarhiei în România
Este o carte autentică de istorie, cu un specific accent al autorului. Relatează istoria monarhiei în România, și aduce propriile argumente la o posibilă restaurare a ei!