Тези, които останаха и онези, които заминаха

by Parinoush Saniee, Паринуш Сании, Людмила Янева (Translator)

Красив и изпълнен с идеи роман… носител на огромно интелектуално и емоционално богатство.

Виктоар Видал-Вивер, библиотека La Manufacture (Роман-Сюр Изер, Франция)

Книги като тази („Тези, които останаха и онези, които заминаха“) ни поднасят света. Те трябва да се вкусват с наслада.

The Irish Examiner

Чрез личностите на героите си писателката си пробива път през времето и през исторически събития, които много разказвачи не биха посмели дори да споменат. Закалена от изпитанията, на които е подложена по време на революцията, тя поема по пътя на своя съпруг – през телените мрежи, към днешната политическа кланица.

Hemlock Magazine, Иран

Genres: Iran, Fiction, Contemporary, Middle East

228 pages, Paperback

First published January 1, 2018

About the author

PARINOUSH SANIEE (پرینوش صنیعی‎) is a sociologist and psychologist. She worked as Manager of the research department in Supreme Coordination Council for Technical and Vocational Education Ministry in Iran. She has written several novels, of which SAHME MAN is the first; PEDAR-E AAN DIGARI is the second-also published to great acclaim in Iran; others are awaiting approval by the censorship board.

(from http://www.thesusijnagency.com/Parino...)

Reviews

[Emiliya Bozhilova · Rating 4 out of 5]

Майка Иран обича всичките си деца, но не може да ги опази нито от страхотиите на големия свят, нито от собствените им не по-малко страховити различия.

Паринуш Сании отново ме докосна след посветената си на децата, израстващи в тиранични семейства и държави книга “Бащата на другия”.

Тук платното отново е привидно интимно, като неусетно и плавно прераства в портрет на различните слоеве в иранското общество и различните поколения - пръснали се по четирите посоки на света и останали в родината... Възрастна иранка - майка на шест деца, от които пет живи - организира семейно събиране на “неутрална” територия - няколко дни, в които връзките да се подновят. Но възможно ли е това за преуспял лекар от САЩ, облъскан дребен чиновник от Иран, благоденстваща съпруга на френски иранец, набожна съпруга на религиозен фундаменталист, не особено успешен емигрант в Швеция и многобройното им и многоезично потомство, плюс мъртвия им брат? Колко неочаквани стари скелети чакат да бъдат изложени на показ в рамките на тези кратки няколко дни? Колко горчивина, страдания и предразсъдъци са се натрупали от двете страни на границата? Каква картина рисува Западът и каква - Изтокът, и останали ли са несрутени мостове и общи моменти? Кои са чужденците и кои са своите? Какво значи да заминеш и какво значи да останеш? Кой е правилният избор, има ли изобщо правилен избор? Какво е да си добър човек в зла държава? Какво е да си никой в чужда земя? Каква е цената на двете?

Атмосферата е задушевна, интимна и много тъжна. Въздухът пращи от недоизказаност, докато накрая бурята връхлита, за да изчисти поне сърцата, ако не и света. Паринуш Сании отново е изпълнена с топлота, съчувствие и безмилостно точни наблюдения. Стилът ѝ е обран, ежедневен, даже леко битов. Диалогът е основният инструмент на разказа. Макар на моменти да е твърде генерализиран и идеологически вместо индивидуален и интимен, той е много въздействащ. Иранското семейство от книгата би могло - с малки изключения - да бъде и българско…

Едно семейство е една държава и един свят. Светът е един за всички, но отново всеки има свой поглед какъв трябва да е този свят без мнението на неговия брат или сестра да го интересува.

[Maria Yankulova · Rating 4 out of 5]

Едно иранско семейство се събира в крайморска вила за 10 дни след дългогодишна раздяла. Няма специален повод. Само молбата на една майка, която не е виждала някои от децата си много дълги години. През съдбите и разказите на членовете на семейство Юсефи авторката разказва за тежките години по време на и след революцията и войната в Иран. Много ми хареса как е построена историята и как само в 10 глави успяваме да се запознаем с всеки член на семейство Юсефи, да разберем илюзиите и погрешната представа, които имат тези, които са останали в Иран и тези, които са заминали едни за други и пропастта между тях и разпадналите се връзки.

Темите, които откроих за себе си са тези за принадлежността, отчуждението, силата на връзките с корените, родината, семейството и сънародниците. Възможна ли е такава ако ви делят хиляди километри разстояние?

Хубава, смислена и важна книга, която се радвам, че имаме на български. Признавам си, че не заобичах романа, както “Моята орис” и “Бащата на другия”, но е невъзможно прозата на Паринуш Сании да ме остави безучастна.

[Irina Constantin · Rating 3 out of 5]

Carte nu ajunge la prestanța celorlalte cărți citite de aceeași autoare, mi s-a părut statică și rezervata cu o acțiune care se petrece prea lent; în esență povestea romanului este dedicată celor plecați în afara țării islamice după Revoluția din anii 1978-1979 care a generat un exod de amploare; familia scriitoarei se reunește într -o vacanță după o perioada lunga și discută, analizează și combat diverse fenomene din trecut sau prezent; diversiunile politice,sociale și religioase se află în prim plan.
Cum i-a schimbat "dezradacinarea " pe toți ceilalți plecați după mai mult timp și cum are loc progresul în mintea celor traumatizați de rigurozitate unui regim islamic atribuit din naștere aflam în paginile cărții Cei rămași și cei plecați. Autoarea vrea sa dea glas libertății prin diferitele voci tinere și bătrâne reunite într -un singur loc.

[Irina Ro · Rating 5 out of 5]

Cei rămași și cei plecați este ultimul roman publicat de autoare. Lucrarea prezintă istoria unei familii reunite pentru câteva zile, după ce rudele emigrate peste hotarele țării au revenit pentru scurt timp acasă. Comunicarea e dificilă, pe-alocuri conflictuală chiar, pentru că ochii care nu se văd se uită. Învinuirile reciproce la fel își fac loc sub forma: voi, cei plecați, ați ales o cale mai ușoară, i-a încercați să rămâneți pe loc și să faceți ceva! Cunoscută situație? Da, foarte, aș zice.
Autoarea toarnă gaz pe foc, dramatizând prin prezentarea destinului unei fetițe orfane, adoptată de propria bunică, care îi devine și mamă, la doar 4 anișori, viața căreia constituie și deznodământul lucrării. Cartea se citește rapid, în ciuda faptului, că prezintă un subiect complex, împletite cu istoria unei țări, în care politicul, religia și tradițiile dictează totul. Această carte este istoria specifică nu doar Iranului modern, ea este și cartea Moldovei, din care în ultimii ani au emigrat mai mult de jumătate din populația țării.

[Cecilia Agüero · Rating 4 out of 5]

Le pongo cuatro porque me encantó, me pareció extremadamente conmovedora y sincera en todo lo que respecta los sentimientos y la psicología de la migración (y la ausencia de migración, que es una de las claves del libro), la identidad y las raíces familiares y nacionales, pero como que no termina de mojarse mucho en la cuestión política, que creo que habría sido todavía más enriquecedor al tener el panorama completo.

Recomiendo mucho.

[Barahir Gray · Rating 5 out of 5]

Великолепен роман, пълен с болка и истина.

[Stil de scriitor · Rating 4 out of 5]

Mai slabuta decat Cel care ma asteapta si Tatal celuilalt copil. Dar frumoasa si plina de emotii si lectii de viata. Recenzia mai jos:

http://stildescriitor.ro/blog/2020/05...

[Nuria Ferré · Rating 4 out of 5]

"Soy iranoamericano. ¿Crees que esta dualidad solo afecta al color de mi piel? ¡No! Tengo distintas necesidades afectivas. Necesito que ambas partes se equilibren para poder sentirme completo. Por eso siempre me da la impresión de que en mí hay un vacío" - Parinoush Saniee en 'Los que se van y los que se qu dan'.

Hace años me leí un libro de esta autora ('El libro de mi destino') que me regaló un amigo. Me gustó mucho aprender sobre la historia de Irán. Me conmovió. Viendo lo que esta ocurriendo ahora mismo allí, no he podido evitar volver a esta autora, cuyo nuevo libro me ha atraído todavía más al ser las consecuencias de la migración su tema principal.

He de reconocer que hasta la mitad del libro más o menos, me ha parecido algo lento. Pero después entra con profundidad en el tema y engancha más. Cuenta la historia de una familia iraní que se separó hace treinta años porque varios de sus miembros tuvieron que salir del país y ahora deciden reencontrarse, los que les hace ver cómo los imaginarios sobre la situación de los que se van y sobre la de los que se quedan distan mucho de la realidad.

Aparecen varios temas que dan para profundizar: la soledad en el exilio, las envidias de unos y de otros, el arrepentimiento por algunas opciones realizadas, la complejidad en torno a las consecuencias de las decisiones no tomadas, la sobreprotección de los hijos por miedo al peligro que han vivido los padres pero que no necesariamente afecta dichos hijos, el duelo migratorio, el duelo en el propio hogar al ver que todo cambia irremediablemente, las segundas generaciones que no se sienten ni de un lugar ni del otro... Cada historia daría para una nueva novela.

Relata las dificultades de empezar de cero en un nuevo país y todas las complejidades del exilio, lo que cuesta asentarse en el nuevo país de acogida. El desarraigo que viven las personas que marchan fuera, pero que también viven las que se quedan en su propio país, que ha cambiado tanto que parece uno distinto (lo difícil que es la reconstrucción posguerra). También habla sobre cómo algunas circunstancias externas que no controlas pueden acabar controlándote a ti. La impotencia, frustración, rabia proyectada, de unos y de otros.

Me parece un libro que hay que leer para comprender lo que sienten las personas que tienen que migrar forzosamente y las que, aun queriendo, no pueden marchar. También es interesante ver lo difícil que es después de una guerra volver a la cohesión social, incluso dentro de las propias familias. La idea de fondo que he sentido durante toda la lectura es esa nostalgia por una vida que nunca más será igual.

[Cristina · Rating 4 out of 5]

4,5.

El libro es una delicia que se lee en un momento. Una historia construida con diálogos maravillosos en los que se revelan verdades dolorosas y plagadas de amor. Un cántico a la esperanza y a la humanidad que nos permite conocer la realidad de esta familia iraní que se reencuentra a pesar de las circunstancias.

Mi única queja es que quería más. Me hubiera encantado saber más sobre todos ellos, escucharles sentada en un rincón y seguir aprendiendo y maravillándome con su honestidad.

Muy, muy recomendado.

P.D: si ya lo habéis leído y lo habéis disfrutado tanto como yo, os recomiendo Los desorientados de Amin Maalouf.

[Cecilia · Rating 4 out of 5]

Se me da mal escribir reseñas así que seré básica: me ha gustado, se lee rápido y qué suerte vivir en un país que hace tiempo no pasa por un conflicto bélico que rompa y separe familias.

[Emeyté · Rating 4 out of 5]

Irán: sus fiestas, sus comidas, su diáspora, su guerra, su tragedia, su complejidad. Que no se note que tengo una nueva obsesión.

Con un poquito más de profundización en los personajes y un tratamiento más realista y digno de la salud mental, podría haber sido fácilmente un 5 estrellas redondo para mí. Muy, muy recomendable, aún así, para comprender las dos caras de una misma moneda: las vidas que pueden llegar a destrozar las turbulencias políticas. Una novela costumbrista e íntima sobre el trauma intergeneracional (tema al que le dedicaría mi vida) en la que descubrimos que, cuando una nación sangra a borbotones, la herida es igual de profunda para todos sus habitantes; llegando incluso a importar poco cómo jueguen sus cartas.

Los humanos podemos decidir muchas cosas, pero jamás el tiempo en el que nos toca vivir.

[Maria · Rating 5 out of 5]

Am început anul 2022 cu lecturarea unei cărți puternice din punct de vedere emoțional. Autoarea acestui roman ne vorbește despre viața unei familii din Iran, despre o parte din membrii familiei care au plecat în alte țări pentru o viață mai bună, și despre cei rămași acasă alături de părinți, dar care cu toții au avut de pătimit în urma revoluției islamice din 1978-1979 care a generat un exod în societatea iraniană, încât au despărțit foarte multe familii din zonele urbane ale Iranului. Străinătatea a devenit o adevărată provocare pentru cei plecați, și o adevărată luptă cu frica din cauza războiului și regimului pentru cei rămași. Peste ani, aceștia s-au întâlnit cu toții într-o casă închiriată, departe de casa părintească, iar distanța dintre ani și-a făcut efectul. Aproape 20 de ani fiecare și-a trăit viața diferit, iar faptul că nu a existat o comunicare sinceră și deschisă între frați, a dus la o discrepanță foarte mare între rude, începând de la politică și terminând cu nepoții fraților și surorilor.

Mama copiilor își dorise și așteptase atât de mult această întâlnire, în care fiii săi să se bucure de revedere, dar așteptările ei au fost înșelate, iar sănătatea nu i-a permis să mai aștepte altceva decât să facă tot posibilul ca după acea vacanță de 10 zile să plece cu toții pe la casele lor împăcați. Și da, acest roman este concentrat pe o perioadă de 10 zile de odihnă, cu toate amintirile și trăirile personajelor.

Mohammad care, la 19 ani a plecat în State pentru a deveni medic. Deși i-a fost foarte greu să învețe limba și să se adapteze, acasă nefiind nevoie să facă absolut nimic, acesta a reușit să se acomodeze. S-a căsătorit cu Caroline, pe care a pierdut-o, moment în care a rămas singur cu Michael. Deși medic și obișnuit datorită meseriei sale cu oameni care mor din diverse motive, acesta nu își poate ierta faptul că nu a fost alături de tatăl sau în ultimele clipe ale vieții acestuia. Moartea soției l-a distanțat foarte mult și de băiatul său, cel mai mult timp îl petrecea la lucru sau în timpul liber consuma alcool, iar Michael avea bonă sau petrecea timpul la buneii din partea soției. Un fapt foarte interesant este că răposata, chiar dacă era de origine americancă, a depus efort și a învățat limba persană alături de fiul său, a dorit ca aceasta să fie o surpriză pentru tatăl lor.

Mahnaz a avut o viață frumoasă la început, fără lipsuri, fiind căsătorită cu un general, avea o viață îndestulată, cu călătorii și planuri mărețe de viitor. Fiind în una dintre călătorii la Paris, a fost nevoită să rămână acolo din motiv că soțul ei a fost executat, ulterior aceasta trebuind să se descurce singură, cu 2 copii mici, fără bani rezervă. Plângând seară de seară, imginanându-și că în casa părintească toți sunt fericiți și o duc bine, Mahnaz a început să simtă invidie și dușmănie, nefiind ajutată decât de fratele ei Mohammad, care încerca să o încurajeze mereu. Mahnaz avea așteptări mari de la părinți, chiar aștepta să o ajute cu bani pentru a cumpăra un mic apartament la Paris, neștiind că părinții au fost nevoiți să vândă casa, și fiind la limită cu banii, au reușit să cumpere un apartament pe numele mamei, astfel toți copiii, după moartea tatălui, au rămas fără avere.

Mehdi nu și-a dorit niciodată să plece din Iran, însă de frica armatei, pe care nu dorea sub nici o formă să o facă, a fugit și a ajuns în Suedia, unde s-a căsătorit. La puțin timp după ce și-a format o familie, cei doi soți și-au dat seama că nu au prea multe lucruri în comun, așa că au divorțat, iar copii au rămas în custodia mamei. Mehdi era foarte închis în sine, uneori categoric și nu dorea să vorbească prea multe despre viața sa pentru a nu fi aceasta doar o simplă bifă în toată vacanța organzată de către frați.

Mohsen a fost cel care a fost alături de tatăl său și s-a zbătut ca acesta să fie îngrijit în spital, însă în vremurile acelea, era foarte complicat să fie internat, având în vedere faptul că spitalele erau arhipline de răniți. Invidios pe fratele său care era medic și o ducea bine, neștiind de fapt prin ce trecea acesta departe de casă, suferind de depresie și de pahar. Mohsen mereu și-a dorit să plece și el la o viață mai bună, dar responsabilitatea pe care o purta față de părinți nu i-a permis acest lux, astfel a îndurat toate problemele de acasă. Cel mai greu i-a fost atunci când tatăl era pe moarte și nu avea cine să-l ajute, având un frate medic departe de casă.

Maryam, cea mai mică dintre copii, i-a văzut pe toți frații ei plecând, simțindu-se singură în propria casă, în propria țară. Dar își găsește liniștea sufletească în credință. Durerea ei cea mai mare a fost că s-a simțit abandonată de toți, și lăsată uitării, cu toate visele și dorințele nerealizate. Astfel și-a regăsi liniștea sufletească alături de soțul ei Hamidi.

Nimeni însă nu vorbea despre Habib și Dokhi, fiica acestuia. Ce se întâmplă de fapt, este că Habib intră într-un grup politic și, în urma unei altercații, acesta își pierde viața. Interesant este și modul în care Dokhi ajunge în sânul familiei sale și, aflând toată povestea ei, am înțeles de ce are atacuri de panică atunci când visa coșmaruri. Cel mai tragic și cel mai dureros lucru este venirea ei pe lume. Avea doar 4-5 ani și ea era deja un deținut. A stat într-o celulă de închisoare alături de alte 5 femei și mama sa. Din cauza că Habib se căsătorise contra voinței mamei cu Malilih, aceasta fiind un pic mai în vârstă decât el, relațiile acestora s-au rupt, astfel nimeni nu a știut de nașterea fiicei sale. Dar după ce mama sa a fost executată, cele 5 femei au decis să informeze buneii despre existența fetiței, fiindcă în închisoare ea căpăta un alt caracter. Dokhi a trăit coșmarul vieții, a văzut cu ochii ei cum mama sa a fost lăsată fără picioare și apoi cum au luat-o cu totul de lângă ea pentru a fi executată. Tot ce a trăit în acea închisoare, a devenit un coșmar atunci când dormea, iar atacurile de panică îi tăiau respirația și avea nevoie de ajutor pentru ași reveni la viață. Nimeni nu i-a spus nimic până a ajunge la această revedere, unde toți și-au spus uof-ul. Toți o iubeau dar doreau să o protejeze de trecut, dar fără amintiri Dokhi nu putea supraviețui. Acest deznodământ este cel mai dureros, să te naști fără părinți alături și să nu-i cunoști din motiv că nimeni nu vorbește despre ei, să te naști în închisoare și să trăiești alături de 6 „mame” (așa le spunea la toate deținutele din celulă fiindcă în caz că cineva pățea ceva să rămână alta în loc pentru a o proteja, celelalte deținute dinafara celulei erau „mătuși”), să fii iubită de toți membrii familiei dar să te simți mereu singură, să te naști de mic cu o gândire de adult.

Este un roman care se citește ușor și chiar dacă de la început pare un pic banal, unde toți sunt fericiți, se cuprind, își amintesc de timpurile din copilărie, ca mai apoi toată povestea să capete un sens, să vină cu un mesaj dureros din partea fiecărui personaj, să scoată în evidență toată durerea omenirii...

[Любен Спасов · Rating 3 out of 5]

Честно казано не успях да се влюбя в тази книга на Паринуш Сании както в предните две. Нямаше я тази емоция. Нямаше я личната история, която да ме разстрои и да ме накара да се свържа с героите. Тази книга беше доста по-политическа и не го казвам като нещо лошо - темата ми е много любопитна като цяло, а авторката винаги има тема за ситуацията в Иран в момента.

Емигрантството дори за нашата страна ми е болка и имам мнение по въпроса, което сега няма да споделя. Беше ми наистина изключително любопитно да видя различните гледни точки по темата поместени в книгата, да науча нови неща за Иран и да се опитам да разбера и двете страни на спора. Просто я нямаше онази Паринуш Сании, която умее да ми бръкне в душата. Предговорът от авторката също ме подготви какво ще чета този път и наистина приех четенето на книгата сякаш е някоя по-дълга и подробна статия по темата.

И въпреки, че на всяка страница вадих поне по два цитата и писането на Паринуш Сании остава ненадминато, не мога да дам толкова възторжена оценка на „Тези, които останаха и онези, които заминаха“ като на другите ѝ романи. Но, ако ви се чете нещо политическо и самата тема с Иран и емигрантството ви е любопитна, ви препоръчвам книгата с две ръце. Ако ви е интересна авторката обаче, ви препоръчвам да започнете с друго заглавие от нея.

[Caro · Rating 3 out of 5]

Una extensa familia iraní que a raíz de la caída del Sha y la revolución tuvo que separarse y se produce una diáspora de muchos de sus hijos que viven en países y continentes distintos y llevan más de 30 años sin verse.
La madre ya anciana convence a todos sus hijos, nueras, yernos y nietos a reunirse y verse. El encuentro se centra en saber realmente como les fue la vida lejos y como a los que se quedaron. Una tremenda catarsis cuando se enfrentan las ideas políticas, las formas de vida y lo terrible de lo que se ocultó haciendo ver que fuera todo va bien y en Irán las cosas no evolucionan. Cada personaje tiene una historia dura, cruda y amarga detrás, da igual que se haya ido a un mundo más libre, que haya triunfado en su profesión, los que se quedaron sufrieron la represión, la guerra, pérdidas irreparables.
La migración, tan de actualidad, es siempre un vacío, una pérdida, tanto para los que se van como para los que se quedan.
Aun conociendo más o menos lo que pasó creo que la autora se podía haber explayado un poco más, conocer mejor a los personajes.
Es corto y se lee bien. Interesante los variados puntos de vista.

[Begoña Alonso · Rating 3 out of 5]

3.5
Un libro lleno de sensibilidad y emociones en el que una enorme familia iraní se reúne a pasar unos días con la mater familias. Se juntan los que están en el exilio con los que viven en el país y según pasan los días, se dan cuenta de sus diferencias.
El libro no podía venir más a cuento de la actualidad en Iran; pueblos separados por la ideología y la religión y las mujeres sometidas o condenadas al exilio. Una novela ágil y fácil de leer que transmite ese dolor y esa división y que acaba con un mensaje esperanzador.

[Juan · Rating 3 out of 5]

Parinoush Saniee logra convertir “Los que se van y los que se quedan” en una pieza relevante del puzle que permite entender la compleja realidad de Irán. Saniee expone, en forma de ficción interesante, la brecha que parece separar a los iraníes de la diáspora y a aquellos que siguen viviendo en su país, con diferencias también en uno y otro grupo. Las ideas, experiencias, forma de hablar, etc. no son ya las mismas y, sin embargo, en todos subyace un cierto amor por su país. Destaco, además, que las cuestiones propias al caso iraní (la revolución de 1979, la guerra entre Irán e Irak en los ochenta, o la prisión de Evin) se entremezclan con cuestiones más universales como la adaptación del migrante a un nuevo país, su añoranza por la patria “perdida”, el papel de la mujer en algunas sociedades, el rol de la familia, etc.). Recomendable para todo el que quiera conocer Irán algo mejor.

[📚💕Mona Simona📚💕 · Rating 5 out of 5]

O carte cutremuratoare,despre relatia de familie,despre iubirea dintre frati si despre cat de mult ne poate afecta lipsa de comunicare! In urma acesteia apar frustrarile,neputinta de a mai putea vedea greutatile sau realizarile celor din preajma noastra! Comunicarea este intradevar cheia spre linistea si bunastarea familiei indiferent de cultura,religie sau varsta! Recomand cu drag aceasta carte!❤️

[Monix · Rating 1 out of 5]

Cu greu am reușit sa o duc până la capăt!
Dezamăgită complet.

[Lusia · Rating 5 out of 5]

Al principio pensé que me costaría, que no cumpliría las expectativas que tenía puestas en el libro. Al final me ha hecho llorar un par de veces, emocionada por todos los personajes. Me parece increíble la capacidad de la autora para redactar como lo ha hecho, sin escoger un bando. Hace que los sentimientos de la familia entera entre en el corazón del lector y te hace replantearte muchas cosas sobre las relaciones interpersonales y la importancia de la comunicación. Es un libro que releería en el futuro, un libro que pienso que aunque breve está cargado de emociones, y también de amor. Ojalá hubiese una segunda parte sobre Dokhi.

[Lidia Miñano · Rating 4 out of 5]

Sin duda una lectura conmovedora y adictiva. He aprendido muchísimo acerca de Irán y sus costumbres. Narra fantásticamente la forma que ha tenido cada uno de vivir su exilio o el hecho de haberse quedado en irán, y las muchas tensiones que surgen entre ellos por este motivo. Esa es la magia del libro.

Me hubiera gustado saber más de ellos, más extensión tal vez. Por otro lado, no me han gustado algunos diálogos, que me han parecido sacados del siglo XIX. Tal vez por la traducción, no lo sé.

En cualquier caso, merece mucho la pena.

[Lucian · Rating 5 out of 5]

4.50/5.00

I can see why Parinoush Saniee has such a great reputation, especially given that this piece of work is not considered by many to be her best. It doesn't matter; if this is her craft, can hardly wait to get my hands her other books.

Loved reading about the struggles of everyone from the family, resonates so much with the Eastern European block before the fall of the communism, in more ways than some people might realize. The alienation is real!

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Parinoush Saniee subliniază în cartea ei ce pot face lipsa comunicării, ideile preconcepute, lipsa adevărului. Cei rămași și cei plecați dintr-o țară sau altă, dintr-un loc sau altul, au fiecare suferințele lor, fericirea lor și totul pare altfel în ochii fiecăruia, totul depinde de ochii celui care vede sau nu. Nimic nu este ușor, nici dezrădăcinarea, nici exilul, dar nici locul învechit în care nimic nu pare a evolua. Și poate că într-adevăr, doar iubirea și comunicarea te pot salva.

[Raluca · Rating 4 out of 5]

O carte cu multă suferință. Nu e ușor nici pentru cei ce rămân nici pentru cei care pleacă. Și totuși fiecare dintre părți are impresia că ceilalți o duc mai bine. Și e și impresia asta că cei plecați devin reci. E o carte pe care un om plecat o simte, o citește cu sufletul. Cei rămași în țară au parte în mod constant de tot ceea ce i-a făcut pe ceilalți să plece. Desigur, e greu de înțeles pentru mine, un om crescut pe timp de pace, cu ce se confruntă cei din Iran. Pot doar să-mi imaginez și să încerc să înțeleg. E o carte pe care și cei rămași și cei plecați ar trebui să o citească, pentru a încerca să înțeleagă că nici unei părți nu-i e mai ușor decât celeilalte.

[Mer · Rating 5 out of 5]

Me pareció increíble como la autora muestra la complejidad de las relaciones interpersonales y sobretodo familiares ya sean con distintos ideales o no, muestra como al fin y al cabo todos tenemos nuestras propias vivencias y todo eso lo recalca sin tomar un bando.

[Vam · Rating 4 out of 5]

O poveste frumoasă despre cum ar trebui să ne comportăm cu cei dragi, o lecţie de umanitate.

[Stan Mihaela · Rating 2 out of 5]

Destul de banala, mediocra as zice;desi autoarea si-a dorit sa accentueze discrepantele dintre cei care au ramas si cei care au plecat, economice, culturale, suferintele indurate si desi subiectul este destul de ofertant o face fara nerv, fara vlaga, fara sustinere, unele fraze sunt de-a dreptul chinuite, exagerate, parca furate din caietul de compunere scolara.

[Brgtt83 · Rating 5 out of 5]

J'ai adoré ! Dans une famille, on croit se connaitre et on envie souvent la vie des autres qu'on pense plus intéressante. Mais quand on prend la peine de se parler vraiment , le poids des ressentiments et des malentendus peut causer une véritable fracture ou au contraire réconcilier et encourager le désir de compréhension .

[Eleonora · Rating 4 out of 5]

Убав роман, следи неколку животни судбини. Mеѓутоа, како да му е одземен сензибилитетот, кој, уверена сум дека го има во оригиналот. Веројатно тоа се должи на преводот, кој има отповеќе синтаксички грешки и во целост сметам дека не е добар. Сепак, ова е само мое мислење.

[Jaime Fernández Garrido · Rating 3 out of 5]

Miembros de una familia iraní se reúnen en algún sitio fuera de su país (quizás Turquía) y allí surgirán los inevitables roces entre los que se han exiliado y los que han decidido quedarse a vivir bajo el yugo de la policía de la moral.

Este libro de Parinoush Saniee parece más una obra de teatro que una novela, primero porque está estructurado en un 95% en forma de diálogo y segundo porque la narración transcurre prácticamente de manera íntegra en una vivienda. De hecho, sería muy fácil de representar de manera teatral sin apenas tenerle que hacerle ninguna adaptación.

La autora se plantea cómo es la vida de los que se han quedado a vivir en su país frente a los que decidieron salir, ya fuese por motivos políticos o económicos. En las charlas de los protagonistas descubrimos que nada es tan fácil como parece para los que emigran y cómo nada es tan horrible como parece para los que se quedan. O al menos eso nos quiere hacer creer la autora, que intenta igualar los dos discursos y comparar el hecho de tener que buscar un trabajo y enfrentarse a un divorcio con tener que vivir siempre subyugados por un gobierno totalmente reprobable, rancio y criminal donde colocarse mal un velo puede llevar al encarcelamiento, los latigazos o la pena de muerte.

Más allá de que esa comparación es imposible, y que siempre será mucho mejor cobrar poco y vivir en una casa pequeña en una democracia que tener miedo a salir por la calle (en caso de que te dejen) para no acabar muerto o encarcelado, los personajes estructuran su discurso en torno a un eje que los unifica a todos: la familia. Y lo importante que es sentirse arropado por los tuyos, ya sea en condiciones infames o en condiciones decentes.

[Stela Radu · Rating 5 out of 5]

În mare parte citesc thrillere, dar mă interesează mult și “viața” din statele islamice.
Iran. O familie se reunește după mulți ani. O parte din rude s-au stabilit cu traiul peste hotare, altele au rămas să înfrunte foamea, frica, războiul în Iran. Cei plecați cred că ei au suferit cel mai mult, cei rămași consideră că ei au avut parte de mai multă suferință.
În doar câteva zile se iscă nenumărate dispute între cele două tabere și fiecare din ei are o opinie diferită 🙃

Eu am făcut referire și la Moldova. Noi, cei rămași aici considerăm adesea că diaspora strânge banii din copaci, iar diaspora crede că nouă ne este minunat acasă pentru că suntem acasă, pe când noi abia de mai ajungem de la un salariu la altul 🤷🏻‍♀️Adesea nu ne mai recunoaștem rudele plecate de ani de zile în Germania, Franța, Ameria. Ele vin cu anumite schimbări în mentalitate sau comportament etc

Apropo, Parinoush mai are câteva cărți care m-au fascinat , dar “Tatăl celuilalt copil” le-a întrecut pe toate. Recomand și pe aceea 📚

Las aici câteva fragmente care mi-au plăcut foarte mult:
“Dreptatea e relativă. Fiecare ideo-
logie îi dă altă definiție, în funcție de proprile interese.”

“Fiecare îi judecă pe ceilalți după proprile limite!”

“— Fiecare din noi are o motivație lăuntrică . Ai ascuns-o, ai îngropat-o sub mii de gânduri negative si pesimiste. Caut-o! Cu siguranță o vei găsi. S-ar putea sã fie doar un grăunte, doar o sămânță pe care va trebui sã o cultivi pentru a crește și a deveni parte din tine. Va fi mereu cu tine și nu-i vei mai simi niciodată lipsa.”