What do you think?
Rate this book
Cireşe amare
„Liliana şi-a crescut copiii singură, mamă şi tată la un loc; a văruit, a crăpat lemne, a tencuit, a gătit mii de oale de mâncare, a făcut teme, a visat cu Vivaldi, a încercat să trăiască normal. Greu. Aşa că a ascultat de o prietenă, a urcat în primul microbuz către Roma şi a rămas acolo. N-a durat mult şi a ajuns la marginea prăpastiei. Atunci a început să scrie şi a descoperit că astfel se curăţă, se eliberează, are puterea de a da mai departe poveştile ei sau ale altora. Când a plecat era femeie de 30 şi ceva de ani, care, în mica ei valiză, printre câteva haine de schimb, a luat şi două-trei cărţi de căpătâi să-i ţină de urât şi de dor. Nici prin gând nu-i trecea că va ajunge să se scrie pe sine, în propria ei carte.“ (Irina PĂCURARIU)
„Toată viaţa Lilianei e o durere şi inima ei, o mare cireaşă amară. Dar femeii acesteia simple, calde, duioase i-a dat Dumnezeu pute¬rea şi darul de-a povesti cu parfumul şi gustul dulceţii de cireşe amare. Cea mai bună dulceaţă din lume. Pentru cine sunt cireşele Lilianei?... Pentru oricine se plânge de greul vieţii.“ (Mihaela CÂRLAN)
„Un moment de slăbiciune şi devii pradă. Victimă. Depresia şi părerea că eşti într-un labirint fără ieşire. Te zbaţi de toţi pereţii şi cauţi şi strigi... I-ai rugat vreodată şi pe vii, şi pe morţi să te ajute?
Ai primit răspuns?“
„Îi captam pe toţi cu privirea. Să-i păstrez pentru mai târziu.
În acel moment am murit pe dinăuntru. Viaţa emigrantului e o moarte lentă pe dinăuntru. Trupul tău poate fi oriunde, în Italia, în ceţurile Angliei, pe câmpiile Spaniei, mâinile culeg sau şterg, spatele se încovoaie, dar, odată ce ţi-ai lăsat sufletul acasă, înăuntru e moartea.
Ai simţit vreodată cum se năruie lumea?“
„Toată viaţa Lilianei e o durere şi inima ei, o mare cireaşă amară. Dar femeii acesteia simple, calde, duioase i-a dat Dumnezeu pute¬rea şi darul de-a povesti cu parfumul şi gustul dulceţii de cireşe amare. Cea mai bună dulceaţă din lume. Pentru cine sunt cireşele Lilianei?... Pentru oricine se plânge de greul vieţii.“ (Mihaela CÂRLAN)
„Un moment de slăbiciune şi devii pradă. Victimă. Depresia şi părerea că eşti într-un labirint fără ieşire. Te zbaţi de toţi pereţii şi cauţi şi strigi... I-ai rugat vreodată şi pe vii, şi pe morţi să te ajute?
Ai primit răspuns?“
„Îi captam pe toţi cu privirea. Să-i păstrez pentru mai târziu.
În acel moment am murit pe dinăuntru. Viaţa emigrantului e o moarte lentă pe dinăuntru. Trupul tău poate fi oriunde, în Italia, în ceţurile Angliei, pe câmpiile Spaniei, mâinile culeg sau şterg, spatele se încovoaie, dar, odată ce ţi-ai lăsat sufletul acasă, înăuntru e moartea.
Ai simţit vreodată cum se năruie lumea?“
196 pages, Paperback
First published October 1, 2014
11 people are currently reading
471 people want to read
About the author
Liliana Nechita
9 books29 followersLiliana Nechita is a Romanian writer who has been living and working in Italy for more than fifteen years. After the publication of 20,000 copies of her novel „Cireşe amare”, the author received in Romania the 2013 Woman of the Year Award for the promotion and the defense of women’s rights.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 57 reviews
September 8, 2023
Nu e nici mijlocul lunii, știu, dar iată am terminat cartea pentru clubul din septembrie și nu cred că am citit ceva mai dureros pînă acum despre dezrădăcinare, sărăcie, singurătate printre străini. Ceva cu care să mă identific atît de mult cînd mă gîndesc la motivele care au stat la baza plecării mele din țară.
Liliana a deschis multe răni nevindecate, s-o citesc m-a împins să fac o incursiune în trecutul recent (dar totodată îndepărtat dpdv al experiențelor acumulate) și să recunosc că de vreo 4 ani trăiesc suspendată în două lumi.
Mulți m-au întrebat dacă am de gînd să mă-ntorc la un moment dat în România și tuturor le-am spus un NU categoric, iar asta nu are deloc legătură cu faptul că aici am lucruri pe care acasă nu le-aș putea avea cu atîta ușurință. În timpul unei ședințe de terapie, acum cîteva luni în urmă, am spus adevărul legat de întrebarea asta. Dacă m-aș întoarce, atunci aș admite că am dat greș, așa că lupt în continuare cu singurătatea și sentimentul de insuficiență.
Prin urmare, nu mai credeți deloc că cei plecați sunt salvați de lucruri precum sărăcia, singurătatea, umilința etc. Cartea Lilianei (cu toate că e scrisă înainte ca România să facă parte din UE) dovedește că răul și greul dăinuie peste tot. În privința asta aș putea adăuga cîteva experiențe proprii, dar cred că le voi păstra pentru club. Mai mult de atît, Liliana mărturisește în cartea sa ceea ce nu mulți din cei plecați au curajul să facă. Pune în lumină adevărul crud despre trăitul în altă parte și o face atât de natural, dezinvolt, fără să poarte vreo mască. Din partea mea are toată admirația.
Cîteva citate din carte care mi-au plăcut:
„Prima plecare ca emigrant nu o uită nimeni. Este ca o moarte și o naștere simultan.”
„Viața emigrantului e o moarte lentă pe dinăuntru”.
„România mea e o rană deschisă!
Îmi e dor de cea care eram acolo, dar nu mai pot fi niciodată!”
„Ești acasă acolo unde ești în siguranță. Și ești în siguranță doar cînd te bazezi numai pe forțele tale.”
„Aș vrea să îmi explici un lucru: de ce a trebuit să mă echilibrez cu ajutorul străinilor? Nu era normal să primesc sprijinul apropiaților, al țării mele?”.
Liliana a deschis multe răni nevindecate, s-o citesc m-a împins să fac o incursiune în trecutul recent (dar totodată îndepărtat dpdv al experiențelor acumulate) și să recunosc că de vreo 4 ani trăiesc suspendată în două lumi.
Mulți m-au întrebat dacă am de gînd să mă-ntorc la un moment dat în România și tuturor le-am spus un NU categoric, iar asta nu are deloc legătură cu faptul că aici am lucruri pe care acasă nu le-aș putea avea cu atîta ușurință. În timpul unei ședințe de terapie, acum cîteva luni în urmă, am spus adevărul legat de întrebarea asta. Dacă m-aș întoarce, atunci aș admite că am dat greș, așa că lupt în continuare cu singurătatea și sentimentul de insuficiență.
Prin urmare, nu mai credeți deloc că cei plecați sunt salvați de lucruri precum sărăcia, singurătatea, umilința etc. Cartea Lilianei (cu toate că e scrisă înainte ca România să facă parte din UE) dovedește că răul și greul dăinuie peste tot. În privința asta aș putea adăuga cîteva experiențe proprii, dar cred că le voi păstra pentru club. Mai mult de atît, Liliana mărturisește în cartea sa ceea ce nu mulți din cei plecați au curajul să facă. Pune în lumină adevărul crud despre trăitul în altă parte și o face atât de natural, dezinvolt, fără să poarte vreo mască. Din partea mea are toată admirația.
Cîteva citate din carte care mi-au plăcut:
„Prima plecare ca emigrant nu o uită nimeni. Este ca o moarte și o naștere simultan.”
„Viața emigrantului e o moarte lentă pe dinăuntru”.
„România mea e o rană deschisă!
Îmi e dor de cea care eram acolo, dar nu mai pot fi niciodată!”
„Ești acasă acolo unde ești în siguranță. Și ești în siguranță doar cînd te bazezi numai pe forțele tale.”
„Aș vrea să îmi explici un lucru: de ce a trebuit să mă echilibrez cu ajutorul străinilor? Nu era normal să primesc sprijinul apropiaților, al țării mele?”.
January 21, 2015
"Cireşe amare" este o carte cu adevărat zguduitoare pe un subiect despre care nu vorbeşte nimeni. Cartea prezintă realitatea crudă şi fără cosmetizare a românilor plecaţi la muncă (ilegal până la intrarea României în UE) în Italia. Nu se dă înapoi la a demasca umilinţele pe care le suportă zilnic românii acolo, umilinţe pe care familiile lor nu le vor afla niciodată. De altfel, mulţi nu ştiu în ce condiţii trăiesc şi muncesc taţii, mamele, bunicele, mătuşile lor acolo. Iar cei dragi plecaţi nu ne vor spune nimic pentru a nu ne îngrijora, aşa că intervine aici un fel de cerc vicios, în care oamenii au o percepţie greşită asupra ceea ce se întâmplă acolo. Liliana Nechita abordează multe unghiuri care lămuresc o mulţime de lucruri care nouă, celor din ţară, ni se pare de neînţeles: de ce oamenii ăia trimit pachete cu cafele şi ciocolată când sunt din astea şi la noi, de ce nu-şi mai găsesc locul odată ce se întorc înapoi, de ce aleg să rămână acolo uneori, de ce se agaţă de orice este românesc, indiferent că e o legătură de leuştean sau o pungă de pufuleţi, de ce vorbesc jumate în română, jumate în italiană etc. Însă cea mai profundă analiză este cea în sufletul lor şi felul în care Nechita prezintă ceea ce simt muncitorii plecaţi în Italia este unic, cu atât mai unic cu cât primul suflet pe care-l pune sub lupă este chiar al ei.
Demn de menţionat este faptul că autoarea nu e orice muncitoare analfabetă, ci o femeie educată, iubitoare de frumos şi cultură (emoţionat e momentul în care povesteşte cum şi-a dorit să vadă sculptura Pieta şi, ajunsă în gara din Roma, între două trenuri, a dat fuga la basilica Sfantul Petru pentru a admira această operă de artă). Tocmai din acest motiv, mesajul pe care îl transmite este puternic şi profund iar cartea mi-a amintit, într-un fel sau altul de Arta conversaţiei de Ileana Vulpescu - chiar dacă în cea din urmă personajul principal este o doctoriţă şi nu o muncitoare imigrantă în Italia, ambele femei au aceeaşi vână puternică, acelaşi cult pentru munca cinstită, aceeaşi înclinaţie de a iubi arta şi frumosul în ciuda stigmatului sărăciei. Ambele îşi deapănă viaţa trecută şi prezentă, una sub formă de istorisiri în miez de noapte, alta sub formă de epistole, în episoade amalgamate cu multe personaje şi întâmplări, cel mai adesea triste. "Cireşe amare" este, însă, ceva mai uşor de citit, iar filozofia ei, adresată omului mai simplu, este mai uşor de urmărit. Şi, mai presus de toate, vom empatiza cu personajul ei, gândindu-ne la toate rudele noastre plecate la muncă în Italia pentru a oferi celor dragi un trai mai bun. Nimeni nu s-a dus acolo la muncă cinstită pentru a se îmbogăţi. Toţi au plecat cu lacrimi în ochi şi cu dor de casă pentru a supravieţui. Iar de aici, tăvălugul în care au fost antrenaţi a devenit inevitabil. Citiţi "Cireşe amare" ca să nu mai staţi cu ochii închişi în faţa acestei realităţi. Dacă nu aveţi pe cineva plecat, o să vă bucuraţi. Dacă aveţi, o să puneţi mâna pe telefon şi o să-i sunaţi ca să aflaţi, cu adevărat, cum o duc.
Demn de menţionat este faptul că autoarea nu e orice muncitoare analfabetă, ci o femeie educată, iubitoare de frumos şi cultură (emoţionat e momentul în care povesteşte cum şi-a dorit să vadă sculptura Pieta şi, ajunsă în gara din Roma, între două trenuri, a dat fuga la basilica Sfantul Petru pentru a admira această operă de artă). Tocmai din acest motiv, mesajul pe care îl transmite este puternic şi profund iar cartea mi-a amintit, într-un fel sau altul de Arta conversaţiei de Ileana Vulpescu - chiar dacă în cea din urmă personajul principal este o doctoriţă şi nu o muncitoare imigrantă în Italia, ambele femei au aceeaşi vână puternică, acelaşi cult pentru munca cinstită, aceeaşi înclinaţie de a iubi arta şi frumosul în ciuda stigmatului sărăciei. Ambele îşi deapănă viaţa trecută şi prezentă, una sub formă de istorisiri în miez de noapte, alta sub formă de epistole, în episoade amalgamate cu multe personaje şi întâmplări, cel mai adesea triste. "Cireşe amare" este, însă, ceva mai uşor de citit, iar filozofia ei, adresată omului mai simplu, este mai uşor de urmărit. Şi, mai presus de toate, vom empatiza cu personajul ei, gândindu-ne la toate rudele noastre plecate la muncă în Italia pentru a oferi celor dragi un trai mai bun. Nimeni nu s-a dus acolo la muncă cinstită pentru a se îmbogăţi. Toţi au plecat cu lacrimi în ochi şi cu dor de casă pentru a supravieţui. Iar de aici, tăvălugul în care au fost antrenaţi a devenit inevitabil. Citiţi "Cireşe amare" ca să nu mai staţi cu ochii închişi în faţa acestei realităţi. Dacă nu aveţi pe cineva plecat, o să vă bucuraţi. Dacă aveţi, o să puneţi mâna pe telefon şi o să-i sunaţi ca să aflaţi, cu adevărat, cum o duc.
August 25, 2021
“Dupa mine cei mai rasisti sunt chiar romanii. Simtul lor de inferioritate fata de spanioli sau italieni ii face sa para mai rau decat este.”
Este un citat dintr-un reportaj extraordinar realizat de cei de la Teleleu, despre romanii din Italia si reprezinta concluzia unui tanar roman crescut in peninsula. Este radiografia trista a unei generatii dezradacinate, parintii lui, traitori de la departare intr-o Romanie asa cum se vede ea prin ecranul televizorului sau printre faldurile grele si sufocante ale amintirii.
Nu-mi pot inchipui o descriere mai buna a Cireselor amare, cartea rasista a unei femei care isi doreste cu disperare sa te convinga ca este superioara tuturor acelora pentru care a fost nevoita sa munceasca. Italienii habar n-au de cultura lor, italiencele sunt ahtiate dupa bani si nefacut nimic, iar batranii niste libidinosi. Cat despre romani..numai de bine, Dumnezeu dragutul e langa ei cand isi fac gratarele si sunt asa cum ii stim: buni, primitori si altruisti. Pana nu mai sunt nici ei si autoarea are ac si de cojocul lor.
Sa ai grija de batrani implica o doza enorma de grija, caritate, rabdare. Nu e pentru oricine.
Asa cum sa-ti parasesti tara din disperarea de a nu te putea intretine, de a nu le putea oferi nimic copiilor tai trebuie sa fie o trauma cumplita.
Autoarea nu a reusit, din pacate, sa ma faca sa simt aceasta drama, socata fiind sa descopar un om plin de ranchiuna si de resentimente.
As fi curioasa sa inteleg ce i-a spus editorului Humanitas aceasta carte in care autoarea se exprima astfel despre niste batrani: sa le fie rusine, de aia nu ii ia Dumnezeu! Banuiesc ca a considerat expresia o licenta poetica..
Este un citat dintr-un reportaj extraordinar realizat de cei de la Teleleu, despre romanii din Italia si reprezinta concluzia unui tanar roman crescut in peninsula. Este radiografia trista a unei generatii dezradacinate, parintii lui, traitori de la departare intr-o Romanie asa cum se vede ea prin ecranul televizorului sau printre faldurile grele si sufocante ale amintirii.
Nu-mi pot inchipui o descriere mai buna a Cireselor amare, cartea rasista a unei femei care isi doreste cu disperare sa te convinga ca este superioara tuturor acelora pentru care a fost nevoita sa munceasca. Italienii habar n-au de cultura lor, italiencele sunt ahtiate dupa bani si nefacut nimic, iar batranii niste libidinosi. Cat despre romani..numai de bine, Dumnezeu dragutul e langa ei cand isi fac gratarele si sunt asa cum ii stim: buni, primitori si altruisti. Pana nu mai sunt nici ei si autoarea are ac si de cojocul lor.
Sa ai grija de batrani implica o doza enorma de grija, caritate, rabdare. Nu e pentru oricine.
Asa cum sa-ti parasesti tara din disperarea de a nu te putea intretine, de a nu le putea oferi nimic copiilor tai trebuie sa fie o trauma cumplita.
Autoarea nu a reusit, din pacate, sa ma faca sa simt aceasta drama, socata fiind sa descopar un om plin de ranchiuna si de resentimente.
As fi curioasa sa inteleg ce i-a spus editorului Humanitas aceasta carte in care autoarea se exprima astfel despre niste batrani: sa le fie rusine, de aia nu ii ia Dumnezeu! Banuiesc ca a considerat expresia o licenta poetica..
December 25, 2018
In calitate de copil "lasat acasa" e greu sa separ propriile amintiri de cartea in sine si sa fiu 100% obiectiva. Insa de multe ori parca o aud pe mama la telefon, cu aceleasi probleme si suparari si cine stie cate altele pe care nu mi le-a spus. Cartea e scrisa bine, insa nu are un for narativ clar, fiind gandurile cuiva aruncat de viata intr-o situatie pe care nu o dorea. E o carte care sper ca i-a educat pe cititori despre ce inseamna sa pleci "la Italia" si ca nu se rezuma totul la bijuterii, masini de lux si haine de firma. In rest e greu sa scriu o recenzie fara sa ma apuc sa povestesc ce am trait noi si cum se vede lumea cand astepti telefonul acasa si nu mai vine, cand astepti pachete si nu stii cum sa spui ca nu-ti vin o parte din lucruri, cand iti intra un nod in gat cand te anunta la Western Union ca nu gasesc tranzactia, cum incerc sa o dezvat pe mama sa nu mai vina cu gentile pline de acolo ca "avem si aici" si cate si mai cate.
Sper sa citeasca volumul acesta cat mai multi oameni, si romani si italieni (am inteles ca e tradusa). Imi place ca autoarea povesteste despre oamenii buni pe care i-a intalnit, nu numai despre abuzuri si ura.
Sper sa citeasca volumul acesta cat mai multi oameni, si romani si italieni (am inteles ca e tradusa). Imi place ca autoarea povesteste despre oamenii buni pe care i-a intalnit, nu numai despre abuzuri si ura.
November 19, 2017
Cartea e o fereastră către sufletul românului plecat la muncă în străinătate. Găsești în ea o lume periferică, înjurată și hăituită de noile gazde, dar și de cei de acasă. O lume prinsă la mijloc, înghesuită și traumatizată fizic și psihic. E cartea cu care aroganții noștri politicieni trebuie bătuți peste gură. Ei sunt cei care au împins atâtea valuri de oameni pe calea disperării, a incertitudinii și a umilinței. Cei care prin atâta furt și devalizare au forțat cetățeni români să doarmă pe sub poduri în țări care au nevoie de muncă silnică ieftină. Italia este pentru atâția și atâția oameni lagărul zilelor noastre.
https://blog.claudiuconstantin.ro/cir...
https://blog.claudiuconstantin.ro/cir...
September 23, 2024
O mărturie tulburătoare despre sacrificiile și umilințele românilor plecați la muncă în Italia înainte și după aderarea la Uniunea Europeană, aderare care li se și datorează în foarte mare măsură. Pagini copleșitoarea care descriu abuzurile și discriminarea la care sunt supuși emigranții de pretutindeni, dorul și dezrădăcinarea, lacrimile și amărăciunea cu care se câștigă banii necesari pentru a acoperi nevoile celor rămași acasă.
February 24, 2021
Rar intalnesti o carte scrisa din inimă .Liliana a scris pentru Iisus ,pentru copii ei si pentru ea.Cand numai avea nimic de care sa se lege ,cand se simtea pierdută printre straini si griji ,doar credinta si o carte in limba maternă i-au adus alinare.Asta e povestea a milioane de romani plecati la munca in strainatate!Au cu ei doar dorul de casă si speranta ca vor strange suficient .Dar cu ce preț!?S-a intrebat cineva?
March 20, 2021
Ca emigranta de buna voie si nesilita de aceleasi imprejurari, rezonez cu cartea in proportie de 5%.
Ca românca care cunoaște (poate putin superficial) saracia din Romania, rezonez cu sacrificiul autoarei mai mult.
Iar ca angajat care lucreaza in Germania cu muncitori veniti la munca pe santierele de aici, inteleg durerea ei intru totul. Am auzit-o povestita si am vazut-o in multe perechi de ochi. E drept ca oamenii cu care lucrez sunt barbati, cu acte si cazare si conditii de munca si viata mult mai bune decat sunt descrise in carte (sunt sigura ca si in Italia s-au schimbat lucrurile), insa ochii lor si atitudinea poarta tristetea, dorul dupa familie si departarea, limba necunoscuta, strainii si nesiguranta ca daca se intampla ceva au mereu nevoie de cineva sa ii ajute.
Ma bucur mult ca Liliana Nechita a scris cartea asta (fara pretentii literare, dar cu scriitura decenta, emotionanta, relatable), ca ne-a oferit noua, celor de acasa, privirea din interiorul migratiei in masa catre Italia si Spania. Si noi de acasa auzeam exact aceleasi lucruri pe care le auzeau si italienii la TV, insa ce nu stiam e ca nu toate infractiunile erau comise intentionat, ci in legitima aparare. Ceea ce stiam noi e ca romanii violeaza italience, nu si ca mai toate romancele plecate sa ingrijeasca batrani erau violate si fortate sa ‘tina companie’ vreunei rude masculine.
M-a intristat foarte foarte mult rusinea pe care o simt romanii, care ne curge prin vene. Celor plecati le era rusine sa se intoarca pentru ca ar fi fost si mai denigrati in tara pentru ‘esecul’ lor, dar nimeni din tara nu cunostea adevarul (nespus tot din rusine) ca nimeni nu te primeste cu covorul rosu cand emigrezi. Dimpotriva. Mai ales pentru cei veniti sa faca munca pe care italienii refuzau sa o faca, conditiile erau oribile. Li se comanda ce sa manance, cat si unde sa doarma. Cat timp liber au, cum il folosesc si de multe ori nici nu il aveau. Li se vorbeste mai rau decat unor animale pentru ca oricui ii place sa fie sef si sa aiba putere.
Nu stiu daca lucrurile mai stau la fel, au trecut multi ani si s-or fi schimbat multe de cand e scrisa cartea. Insa chiar si acum, cand e prea tarziu pentru unii dintre ei, e bine sa stim cum au stat de fapt lucurile si sa intelegem.
E o lectie de morala cartea asta si as recomanda-o oricui.
Ca românca care cunoaște (poate putin superficial) saracia din Romania, rezonez cu sacrificiul autoarei mai mult.
Iar ca angajat care lucreaza in Germania cu muncitori veniti la munca pe santierele de aici, inteleg durerea ei intru totul. Am auzit-o povestita si am vazut-o in multe perechi de ochi. E drept ca oamenii cu care lucrez sunt barbati, cu acte si cazare si conditii de munca si viata mult mai bune decat sunt descrise in carte (sunt sigura ca si in Italia s-au schimbat lucrurile), insa ochii lor si atitudinea poarta tristetea, dorul dupa familie si departarea, limba necunoscuta, strainii si nesiguranta ca daca se intampla ceva au mereu nevoie de cineva sa ii ajute.
Ma bucur mult ca Liliana Nechita a scris cartea asta (fara pretentii literare, dar cu scriitura decenta, emotionanta, relatable), ca ne-a oferit noua, celor de acasa, privirea din interiorul migratiei in masa catre Italia si Spania. Si noi de acasa auzeam exact aceleasi lucruri pe care le auzeau si italienii la TV, insa ce nu stiam e ca nu toate infractiunile erau comise intentionat, ci in legitima aparare. Ceea ce stiam noi e ca romanii violeaza italience, nu si ca mai toate romancele plecate sa ingrijeasca batrani erau violate si fortate sa ‘tina companie’ vreunei rude masculine.
M-a intristat foarte foarte mult rusinea pe care o simt romanii, care ne curge prin vene. Celor plecati le era rusine sa se intoarca pentru ca ar fi fost si mai denigrati in tara pentru ‘esecul’ lor, dar nimeni din tara nu cunostea adevarul (nespus tot din rusine) ca nimeni nu te primeste cu covorul rosu cand emigrezi. Dimpotriva. Mai ales pentru cei veniti sa faca munca pe care italienii refuzau sa o faca, conditiile erau oribile. Li se comanda ce sa manance, cat si unde sa doarma. Cat timp liber au, cum il folosesc si de multe ori nici nu il aveau. Li se vorbeste mai rau decat unor animale pentru ca oricui ii place sa fie sef si sa aiba putere.
Nu stiu daca lucrurile mai stau la fel, au trecut multi ani si s-or fi schimbat multe de cand e scrisa cartea. Insa chiar si acum, cand e prea tarziu pentru unii dintre ei, e bine sa stim cum au stat de fapt lucurile si sa intelegem.
E o lectie de morala cartea asta si as recomanda-o oricui.
July 4, 2024
O carte impresionantă despre umilințele și greutățile emigrantilor români.
Deși perioada surprinsă în carte e cea premergătoare intrării României în UE, sentimentele care răzbat din paginile cărții rămân la fel de actuale. Povestea Lilianei e doar una din milioanele de povesti ale milioanelor de români plecați din țară în căutarea unui trai mai bun. Pe care îl găsesc sau nu. Dar dezradacinarea și senzația că nu mai ești nicăieri acasă e reală și dureroasă. Și mai e frica de eșec. Și rușinea de a nu reuși. Și stresul de a trimite bani în țară cu orice preț. Și dorul... dorul de lucrurile simple de acasă, gustul mâncării românești, biserica de acasă, familia lăsată în urmă. Și cel mai mult tristețea că acolo, în țara ta, viața merge mai departe fără tine în timp ce tu ești prizonier într-o "pușcărie pe bani."
E o carte vie, dureroasă, care nu trebuie ratată.
Deși perioada surprinsă în carte e cea premergătoare intrării României în UE, sentimentele care răzbat din paginile cărții rămân la fel de actuale. Povestea Lilianei e doar una din milioanele de povesti ale milioanelor de români plecați din țară în căutarea unui trai mai bun. Pe care îl găsesc sau nu. Dar dezradacinarea și senzația că nu mai ești nicăieri acasă e reală și dureroasă. Și mai e frica de eșec. Și rușinea de a nu reuși. Și stresul de a trimite bani în țară cu orice preț. Și dorul... dorul de lucrurile simple de acasă, gustul mâncării românești, biserica de acasă, familia lăsată în urmă. Și cel mai mult tristețea că acolo, în țara ta, viața merge mai departe fără tine în timp ce tu ești prizonier într-o "pușcărie pe bani."
E o carte vie, dureroasă, care nu trebuie ratată.
March 14, 2023
"Viața imigrantului e o moarte lentă pe dinăuntru..." Direct din primele pagini suntem alături de o mamă singură, pe care disperarea o împinge să emigreze în Italia la lucru, pentru a reuși să acopere nevoile de bază ale copiilor ei. Este povestea autoarei, care împărtășește deschis parcursul ei dincolo de graniță prin intermediul unor scrisori adresate când lui Dumnezeu, când nouă, izvorâte dintr-o inimă sfâșiată de dorul de acasă. "Poți fi în două locuri în același timp? Da! Eu sunt aici cu trupul meu, cu puterea mea de muncă... dar visez românește."
Autoarea vorbește despre experiența ei și a românilor din Italia, și de multe ori rușinea și umilințele cu care se confruntă acolo, lucruri ce mai nimeni nu le împărtășește în țară și mulți suferă în tăcere. Cel mai greu este dorul din inimă față de familia lăsată în urmă... Este povestea și vocea milioanelor de români pe care nevoia i-a împins să ia calea străinătății pentru o șansă mai bună și un trai mai decent. Mulți pleacă, puțini reușeșc să fie și fericiți după.
O carte care mi-a transmis atât de multe emoții, dar în același timp m-a și frustrat foarte mult cât de multă umilință îndură românii în Italia și m-a scârbit comportamentul unor italieni față de compatrioții noștri. Desigur, au fost și oameni excepționali pe care autoarea îi amintește cu drag, doar că drumul către posibilitățile de "afară" este presărat de foare multe ori cu pericole, care pot face viața unui imogrant un calvar. Pleacă cine vrea din țară, dar scapă cine poate din acest cerc vicios - toți își propun să lucreze doar câteva luni până strâng un bănuț câștigat cu greu, dar mulți ajung să stea cu anii...
O apreciez și respect tare mult pe autoare, care este o femeie extrem de puternică și luptătoare, ce nu s-a lasat pradă victimizării, ci a răzbit în toate greutățile ce viața i le-a scos în cale atât în țară cât și în străinătate, și sunt sigură că fiicele ei sunt mândre de mama lor. Îi mulțumesc pentru curajul de a împărtăși experiența ei cu noi, cititorii, căci este o lecție de viață din care cu toții cred că avem ce învăța. Eu am citit toate cărțile autoarei și îmi place mult stilul ei cald de a povesti. Recomand cu căldură toate cărțile autoarei Liliana Nechita.
Autoarea vorbește despre experiența ei și a românilor din Italia, și de multe ori rușinea și umilințele cu care se confruntă acolo, lucruri ce mai nimeni nu le împărtășește în țară și mulți suferă în tăcere. Cel mai greu este dorul din inimă față de familia lăsată în urmă... Este povestea și vocea milioanelor de români pe care nevoia i-a împins să ia calea străinătății pentru o șansă mai bună și un trai mai decent. Mulți pleacă, puțini reușeșc să fie și fericiți după.
O carte care mi-a transmis atât de multe emoții, dar în același timp m-a și frustrat foarte mult cât de multă umilință îndură românii în Italia și m-a scârbit comportamentul unor italieni față de compatrioții noștri. Desigur, au fost și oameni excepționali pe care autoarea îi amintește cu drag, doar că drumul către posibilitățile de "afară" este presărat de foare multe ori cu pericole, care pot face viața unui imogrant un calvar. Pleacă cine vrea din țară, dar scapă cine poate din acest cerc vicios - toți își propun să lucreze doar câteva luni până strâng un bănuț câștigat cu greu, dar mulți ajung să stea cu anii...
O apreciez și respect tare mult pe autoare, care este o femeie extrem de puternică și luptătoare, ce nu s-a lasat pradă victimizării, ci a răzbit în toate greutățile ce viața i le-a scos în cale atât în țară cât și în străinătate, și sunt sigură că fiicele ei sunt mândre de mama lor. Îi mulțumesc pentru curajul de a împărtăși experiența ei cu noi, cititorii, căci este o lecție de viață din care cu toții cred că avem ce învăța. Eu am citit toate cărțile autoarei și îmi place mult stilul ei cald de a povesti. Recomand cu căldură toate cărțile autoarei Liliana Nechita.
September 12, 2023
Subiect bun, implementat prost. E multă mândrie naționalistă nefondată aici, romantizare a tot ce e românesc (de la mâncare, la corupție și biserică), multe clișee, și niște statementuri gen "bărbații italieni au violul în gene, românii nu" (wtf). E redată o experiență colectivă a migrației despre care, într-adevăr, s-ar putea scrie mai mult și într-o notă mai empatică, dar după părerea mea autoarea nu reușește asta. Reușește în schimb să-și lase prejudecățile, frustrările și complexul de victimă să iasă la iveală cam în permanență.
Exemple:
(Despre românii care comit infracțiuni în Italia) "...bădăran care vorbește limba română, dar nu e român. Pentru că românii sunt educați și cu bun simț. Ceilalți, șmecherii, sunt niste trântori și profitori fără naționalitate."
Paștele în Italia e comercial, doar în România e adevărat.
Bărbații italieni desconsidera femeia, cei români nu (ha, ha, ha)
Ceva despre cum cuvântul "varză" e dacic, sì cum femei dacice au fost prin Sicilia (RIP etimologie...)
Exemple:
(Despre românii care comit infracțiuni în Italia) "...bădăran care vorbește limba română, dar nu e român. Pentru că românii sunt educați și cu bun simț. Ceilalți, șmecherii, sunt niste trântori și profitori fără naționalitate."
Paștele în Italia e comercial, doar în România e adevărat.
Bărbații italieni desconsidera femeia, cei români nu (ha, ha, ha)
Ceva despre cum cuvântul "varză" e dacic, sì cum femei dacice au fost prin Sicilia (RIP etimologie...)
September 30, 2020
Despre subiect: unul sensibil – emigrarea românilor (în special a femeilor/mamelor) către El Dorado-ul italian (vestic) din nevoie de bani pentru întreţinerea familiei. Eveniment care pentru cei plecaţi duce la dezrădăcinarea faţă de aceeaşi familie pentru care s-a făcut sacrificiul plecării, faţă de ţară, erodarea propriei identităţi şi şocul dintre aşteptări şi realitatea de la faţa locului. Autoarea scrie despre lucruri despre care nu se vorbeşte în general. Ea spune că noi, restul, cei de acasă nu le cunoaştem. Greşit. Suntem cu toţii conştienţi de sacrificiu şi de realitatea a ceea ce se întâmplă acolo, acel acolo de unde vin banii şi pachetele cu panettone. Nu vorbim despre asta pentru că ne este prea ruşine, pentru că ne simţim vinovaţi şi ne mustră conştiinţa. Sunt lucruri la care nu vrem să ne gândim pentru că ar trebuie să ne confruntăm cu propria neputinţă, dependenţă şi ipocrizie. Nu vrem să ştim că confortul nostru, al celor de acasă, stă pe spatele unor sacrificii enorme şi a unor sentimente nerostite şi neîmpărtăşite.
Acelaşi subiect este abordat şi de Lilia Bicec în romanul ei publicat în 2009 (Testamentul necitit: scrisorile unei mame plecate la muncă în Occident), unde ne vorbeşte despre o Italie de la începutul anilor 2000, când o mamă trebuie să fugă prin păduri în drumul ei spre tărâmul tuturor promisiunilor.
Despre roman: stil epistolar (la fel şi la L. Bicec) probabil dat de faptul că înainte de apeluri video, înainte de skype şi minute nelimitate, o scrisoare de departe reprezenta un eveniment atât pentru expeditor cât şi pentru destinatar.
Se observă totuşi că nu avem o scriitoare de profesie. Scrisorile ei devin rapid repetitive, haotice, mereu întorcându-se la evenimente despre care deja a scris chiar cu aceleaşi cuvinte. Stările de neputinţă, de tristeţe şi chiar lamentaţie cuprind fiecare frază, fiecare scrisoare, fără să observăm o progresie spre ceva mai mult, spre acceptare sau spre o tărie sufletească care a dus la publicarea acestei cărţi. Devine obositor, atât pe plan emoţional cât şi pentru simpla lectură.
3/5
Acelaşi subiect este abordat şi de Lilia Bicec în romanul ei publicat în 2009 (Testamentul necitit: scrisorile unei mame plecate la muncă în Occident), unde ne vorbeşte despre o Italie de la începutul anilor 2000, când o mamă trebuie să fugă prin păduri în drumul ei spre tărâmul tuturor promisiunilor.
Despre roman: stil epistolar (la fel şi la L. Bicec) probabil dat de faptul că înainte de apeluri video, înainte de skype şi minute nelimitate, o scrisoare de departe reprezenta un eveniment atât pentru expeditor cât şi pentru destinatar.
Se observă totuşi că nu avem o scriitoare de profesie. Scrisorile ei devin rapid repetitive, haotice, mereu întorcându-se la evenimente despre care deja a scris chiar cu aceleaşi cuvinte. Stările de neputinţă, de tristeţe şi chiar lamentaţie cuprind fiecare frază, fiecare scrisoare, fără să observăm o progresie spre ceva mai mult, spre acceptare sau spre o tărie sufletească care a dus la publicarea acestei cărţi. Devine obositor, atât pe plan emoţional cât şi pentru simpla lectură.
3/5
May 5, 2017
Am citit cartea asta pentru că am fost la o piesă de teatru inspirată din ea care mi-a plăcut foarte mult. Este vorba despre piesa RO VEGAN de la Centrul Replika din București - http://centrulreplika.com/event/ro-vegan. Problema e că acum îmi vine să vorbesc mai mult despre piesă decât despre carte, pentru că la cât de bogată a fost punerea în scenă în pofida (sau datorită?) recuzitei minimale, recunosc că am avut așteptări mari de la cartea care a inspirat-o. A trebuit însă să mă resemnez înțelegând că citesc o sursă destul de vagă de inspirație, mai mult un punct de pornire sau un declic pentru piesa respectivă, care vine în plus cu un umor amar și cu o găselniță creativă care să facă mesajul mai ușor digerabil într-un fel.
Despre carte nu știu exact ce să spun, am recunoscut și apreciat gândurile nefiltrate și needitate ale Lilianei, dar lectura nu a fost o experiență pe gustul meu și, neputându-mă identifica nici cu cele povestite, nu m-a captivat deloc. Știu că e ca și cum ai compara merele cu portocalele, dar mult mai mult am apreciat romanul pe același subiect al lui Dan Lungu - Fetița care se juca de-a Dumnezeu. Știu că Liliana Nechita nu este (sau nu era la momentul apariție acestei cărți) scriitor profesionist și că probabil nici nu se gândea că i se vor publica gândurile vreodată, motiv pentru care aș fi curioasă să citesc și cea mai recentă carte a ei, Împărăteasa, ca să văd cum a evoluat ca scriitor, să văd cum a scris o carte cu intenție și cu grijă, știind că o scrie pentru a fi citită.
Singurul lucru pe care l-am reținut cumva cu drag și admirație este faptul că a reușit să-și îndeplinească măcar parțial visul de a-și schimba viața, așa cum își dorea când citea cărțile Isabelei Allende, și că a reușit să pășească pe urmele ei. Scria în cartea ei că viața Isabelei Allende s-a schimbat într-un an sau doi, la 40 de ani, când credea că nu o mai așteaptă nimic. Atunci s-a resemnat și a început să-i scrie o scrisoare bunicului ei, scrisoare care s-a transformat în primul ei roman și prin care a câștigat practic un nou început și o nouă viață. Mă bucur că Liliana Nechita a avut și ea această experiență și sper că a ajutat-o să-și recâștige speranța și încrederea.
Despre carte nu știu exact ce să spun, am recunoscut și apreciat gândurile nefiltrate și needitate ale Lilianei, dar lectura nu a fost o experiență pe gustul meu și, neputându-mă identifica nici cu cele povestite, nu m-a captivat deloc. Știu că e ca și cum ai compara merele cu portocalele, dar mult mai mult am apreciat romanul pe același subiect al lui Dan Lungu - Fetița care se juca de-a Dumnezeu. Știu că Liliana Nechita nu este (sau nu era la momentul apariție acestei cărți) scriitor profesionist și că probabil nici nu se gândea că i se vor publica gândurile vreodată, motiv pentru care aș fi curioasă să citesc și cea mai recentă carte a ei, Împărăteasa, ca să văd cum a evoluat ca scriitor, să văd cum a scris o carte cu intenție și cu grijă, știind că o scrie pentru a fi citită.
Singurul lucru pe care l-am reținut cumva cu drag și admirație este faptul că a reușit să-și îndeplinească măcar parțial visul de a-și schimba viața, așa cum își dorea când citea cărțile Isabelei Allende, și că a reușit să pășească pe urmele ei. Scria în cartea ei că viața Isabelei Allende s-a schimbat într-un an sau doi, la 40 de ani, când credea că nu o mai așteaptă nimic. Atunci s-a resemnat și a început să-i scrie o scrisoare bunicului ei, scrisoare care s-a transformat în primul ei roman și prin care a câștigat practic un nou început și o nouă viață. Mă bucur că Liliana Nechita a avut și ea această experiență și sper că a ajutat-o să-și recâștige speranța și încrederea.
July 9, 2021
O carte care emoționează. Scrisă cu o simplitate aparte, ea ilustrează dorurile și durerile celor care au trăit și muncit în afara țării. Lucrurile s-au mai schimbat de când cu aderarea la Uniunea Europeană. Dar încercările, dorul, discriminare, pericolul, dualitatea, măștile, suferința, deznădejdea, mirarea, frumusețea, grija au rămas același.
În aceeași Italie, in 2010, cu o bursă de doctorat, mi s-a spus că nu sunt "ca ceilalți români" fiindcă plătesc chiria la timp ori nu țip în magazin. Un italian destul de bine îmbrăcat, elegant, care cerșea, a primit un bănuț de la mine și apoi s-a mirat c-am venit la studii, nu la muncă.
In poveștile prietenelor mele cărora bătrânele pe care le îngrijeau le măsurau dumicații am întâlnit-o pe Liliana. In ochii triști ai copiilor pe care i-am învățat la școală, îmbrăcați cu haine de firmă, dar cu sufletul plin de dor e tot ea.
În aceeași Italie, in 2010, cu o bursă de doctorat, mi s-a spus că nu sunt "ca ceilalți români" fiindcă plătesc chiria la timp ori nu țip în magazin. Un italian destul de bine îmbrăcat, elegant, care cerșea, a primit un bănuț de la mine și apoi s-a mirat c-am venit la studii, nu la muncă.
In poveștile prietenelor mele cărora bătrânele pe care le îngrijeau le măsurau dumicații am întâlnit-o pe Liliana. In ochii triști ai copiilor pe care i-am învățat la școală, îmbrăcați cu haine de firmă, dar cu sufletul plin de dor e tot ea.
August 18, 2022
Aceste memorii, scrise de Liliana Nechita, le-am citit cu inima sufocată, cu cât citeam, cu atât mai tare mă apăsa o piatră pe suflet.
Cu inima grea am citit acest jurnal, această carte scrisă sub forma unor scrisori, adresate...nimănui, căci așa te simți în țara altuia, în patul altuia, în casa altuia...
Amintiri cu gust amar, ca niște Cireșe amare, deși dulcele din amintiri, din mulțumirea femeii (și nu numai a femeii) plecate în Italia la muncă este mult mai amar.
De ce citesc atunci, dacă e amar? Ca să știu, ca să văd, ca să doară și să înțeleg astfel, să nu judec, să nu arunc cu piatra. Să știu că "femeile care șterg...", "căpșunarii" și alte denumiri amare...au un suflet, luptă pentru cineva, pentru ceva.
Cartea asta o citești și plângi, o citești și doare...
Cu inima grea am citit acest jurnal, această carte scrisă sub forma unor scrisori, adresate...nimănui, căci așa te simți în țara altuia, în patul altuia, în casa altuia...
Amintiri cu gust amar, ca niște Cireșe amare, deși dulcele din amintiri, din mulțumirea femeii (și nu numai a femeii) plecate în Italia la muncă este mult mai amar.
De ce citesc atunci, dacă e amar? Ca să știu, ca să văd, ca să doară și să înțeleg astfel, să nu judec, să nu arunc cu piatra. Să știu că "femeile care șterg...", "căpșunarii" și alte denumiri amare...au un suflet, luptă pentru cineva, pentru ceva.
Cartea asta o citești și plângi, o citești și doare...
December 23, 2021
Exact asa este si lectura - dulce-amaruie...
O problema actuala, povestita cu multa emotie, durere si sinceritate.
O problema actuala, povestita cu multa emotie, durere si sinceritate.
December 22, 2023
A durut. Am plâns, lucru care foarte rar mi se întâmplă citind o carte, dar aici m-au trântit mărturisirile direct cu fața de realitatea de care am fost ferită ani de zile. Și iar am plâns, mi-am cerut iertare și am înghițit în sec odată cu sfârșitul.
A durut, dar s-a meritat.
A durut, dar s-a meritat.
December 26, 2022
Scrierile cărții sub forma unor scrisori cu destinatar necunoscut sunt ca niște radiografii repetate prin viața unor personaje plecate departe de casă. Prezintă o Românie a anilor 2000 înafara României și nu numai, povestea multor emigranți cu viețile împărțite între 2 sau mai multe lumi. O carte care îți poate lăsa gust amar pe alocuri, dar nu e doar atât, e un amalgam de gusturi și emoții, fiindu-i și foarte potrivit titlul.
September 24, 2023
M-a emoționat mult cartea Lilianei Nechita. Înțeleg și criticile negative la adresa generalizărilor ei cu privire la italieni, însă impresia pe care mi-a lăsat-o mie este că ea nu a încetat să creadă ca oamenii pot fi buni. Nu cred că suntem în măsură să invalidăm experiențele ei nefericite sau experiențele colective traumatizante ale femeilor care au fost abuzate, dar și ale bărbaților, pentru care a fost uneori chiar mai greu să își găsească un loc.
Cu ce cred eu că ar trebui să rămânem dupa lectura acestei cărți este imboldul de a avea mai multă empatie, față de cei care au plecat și nu au putut spune cât le-a fost de greu, dar în special (pentru că este un lucru actual) față de imigranții care vin acum să lucreze la noi. Aud tot felul de discuții și de nemulțumiri că s-a umplut România de imigranți, că te lovești de ei peste tot, că nu poți comunica deloc cu unii dintre ei care nu știu engleză, că "să se ducă înapoi, să se mulțumească pentru că au găsit ceva, ce mai contează condițiile de muncă". Cred că tocmai noi, care, dacă nu am avut pe cineva din familie plecat în afară, tot am avut prieteni crescuți de bunici sau rămași pe cont propriu, am putea să fim mai înțelegători față de străini, căci sigur nu le este ușor.
Cu ce cred eu că ar trebui să rămânem dupa lectura acestei cărți este imboldul de a avea mai multă empatie, față de cei care au plecat și nu au putut spune cât le-a fost de greu, dar în special (pentru că este un lucru actual) față de imigranții care vin acum să lucreze la noi. Aud tot felul de discuții și de nemulțumiri că s-a umplut România de imigranți, că te lovești de ei peste tot, că nu poți comunica deloc cu unii dintre ei care nu știu engleză, că "să se ducă înapoi, să se mulțumească pentru că au găsit ceva, ce mai contează condițiile de muncă". Cred că tocmai noi, care, dacă nu am avut pe cineva din familie plecat în afară, tot am avut prieteni crescuți de bunici sau rămași pe cont propriu, am putea să fim mai înțelegători față de străini, căci sigur nu le este ușor.
January 12, 2016
Cartea asta așa m-a întristat de la început. Un motiv e că mama mea de 8 ani lucrează în Italia. Mă gândesc că fix prin aceleași momente și situații de stres a trecut. Fix la ce s-a gândit autoarea cărții, s-a gândit și mama mea. Cum se duc părinții peste hotare în ideea unei vieți mai bune, unui salariu mai decent și lasă copiii în grija taților, buneilor, etc. Cartea asta dezvăluie adevărata viața pe care o duc emigranții în Italia. Majoritatea celor plecați trec prin deznădejde, prin rușine, prin foame, prin umilință, acolo doar nu ești la tine acasă, ești un străin, ești o slugă, ești tot ce vrei, numai nu ce ai fi fost la tine acasă.
December 5, 2016
O carte care m-a înduioșat și m-a făcut să mă gândesc la rudele și cunoscuții care muncesc în străinătate.
Mai mult decât o poveste, sunt gândurile unei mame care muncește pentru a asigura fetelor ei un trai decent.
Sinceritatea debordantă și stilul plăcut te fac să nu o poți lăsa din mână până nu o termini.
Și poate pachetele trimise cu atâta grijă celor dragi au un preț prea mare...
Mai mult decât o poveste, sunt gândurile unei mame care muncește pentru a asigura fetelor ei un trai decent.
Sinceritatea debordantă și stilul plăcut te fac să nu o poți lăsa din mână până nu o termini.
Și poate pachetele trimise cu atâta grijă celor dragi au un preț prea mare...
May 14, 2019
"Cireșe amare" e, probabil, un titlu foarte potrivit pentru o carte încărcată de scrisori de dor, tristețe, depresie și rugăciuni pentru zile mai bune. Cireșele amare le apreciem doar când sunt coapte, când cireșele dulci și roșii au trecut. Cam așa trebuie să fi fost și procesul de emigrare al scriitoarei: o aventură pe care a înțeles-o pe deplin după ce a pierdut legătura cu viața din țară. Când n-a avut altă alternativă decât să plece, după ce și-a pierdut locul de muncă, deși avea 2 copii de crescut.
Stilul de scriitură și unele generalizări nu m-au convins, poate pentru că în idei regāsesc prea mult din credințele citite pe forumuri de femei. Cu idei simple despre femeia româncă, cea care se victimizează și care consideră că merită o statuie pentru tot greul pe care-l duce-n spate. Femeia care se sperie de orice, fricoasă și de propria-i umbră.
Pe ici, pe colo am găsit, însă, idei care mi-au rămas și pe care le-am întors pe toate părțile. Nu cred că-i e ușor cuiva care alege să plece din țară pentru a lucra, fără un plan pus la punct, fără garanția că vei avea unde să-ți odihnești trupul după o zi de muncă. Fără garanția că vei fi respectat ca om. Poate părea ușor exagerată exprimarea "murim de foame", dar cred că-n localitățile mici oamenii chiar nu aveau altă alternativă decât să plece spre locuri unde pot lucra pe bani, pentru a-și întreține familiile de acasă
Începutul cărții parcă e scris de un om diferit de persoana care a scris finalul. La început se simte disperarea și deznădejdea femeii, frica și groaza unei experiențe pe care a acceptat-o pentru că n-a avut de ales. Dar pe măsură ce trec scrisorile (zilele, lunile, anii) și schimbă angajatorii, se simte resemnarea, apoi acceptarea și, într-un final, împăcarea cu noua viață.
Stilul de scriitură și unele generalizări nu m-au convins, poate pentru că în idei regāsesc prea mult din credințele citite pe forumuri de femei. Cu idei simple despre femeia româncă, cea care se victimizează și care consideră că merită o statuie pentru tot greul pe care-l duce-n spate. Femeia care se sperie de orice, fricoasă și de propria-i umbră.
Pe ici, pe colo am găsit, însă, idei care mi-au rămas și pe care le-am întors pe toate părțile. Nu cred că-i e ușor cuiva care alege să plece din țară pentru a lucra, fără un plan pus la punct, fără garanția că vei avea unde să-ți odihnești trupul după o zi de muncă. Fără garanția că vei fi respectat ca om. Poate părea ușor exagerată exprimarea "murim de foame", dar cred că-n localitățile mici oamenii chiar nu aveau altă alternativă decât să plece spre locuri unde pot lucra pe bani, pentru a-și întreține familiile de acasă
Începutul cărții parcă e scris de un om diferit de persoana care a scris finalul. La început se simte disperarea și deznădejdea femeii, frica și groaza unei experiențe pe care a acceptat-o pentru că n-a avut de ales. Dar pe măsură ce trec scrisorile (zilele, lunile, anii) și schimbă angajatorii, se simte resemnarea, apoi acceptarea și, într-un final, împăcarea cu noua viață.
January 21, 2023
Experientele imigranților din toată lumea sunt diferite, și important de notat și nu o sa reușească o singura carte sa ne facă pe toti sa ne identificam! Dar e prima carte de care am auzit, nu știu dacă mai sunt altele, despre experienta romanilor din Italia care merg la slujbele de badante, lucrători cu ziua, culs de fructe, etc. nici nu vreau sa le zic low skills asa ca le zic slujbe prost plătite pe care nu le-am accepta niciunul, decât din disperare.
Multe lucruri la care nu m-am gândit, multe povesti pe care nu le-aș fi auzit.
Am văzut multe reviwuri care o numesc pe autoarea rasista ca ii judecat pe italieni. Sunt sigura ca dacă lucra o slujba privilegiata pe un salariu decent în munca de birou itlainii as fi părut ca și romanii aka middle class . Este experienta cuiva într-o poziție precara, ușor de exploatat, ceea ce ea spune de mai multe ori. E greu sa nu ii urăști pe cei care te-au exploatat și e ușor sa generalizezi ca exploatatori seamănă între ei. "Bătrânii libidinoși" din Italia au toată motivația sa angajeze imigrante fără contract de munca de care pot sa profite, la fel ar fi în orice tara dacă se permite.
Eu am apreciat ca și-a împărtășit o experienta la care nu as fi avut niciodată access dacă nu as fi suferit ca și ea și ii mulțumesc pentru onestitatea de a-și expune gândurile necenzureate fără a încerca să se pune pe sine într-o lumină pozitiva.
Și mai notez ca e super accesibila și ușor de citit cu capitole de maxim o pagina. Iubesc cât de ușor a fost de citit.
Multe lucruri la care nu m-am gândit, multe povesti pe care nu le-aș fi auzit.
Am văzut multe reviwuri care o numesc pe autoarea rasista ca ii judecat pe italieni. Sunt sigura ca dacă lucra o slujba privilegiata pe un salariu decent în munca de birou itlainii as fi părut ca și romanii aka middle class . Este experienta cuiva într-o poziție precara, ușor de exploatat, ceea ce ea spune de mai multe ori. E greu sa nu ii urăști pe cei care te-au exploatat și e ușor sa generalizezi ca exploatatori seamănă între ei. "Bătrânii libidinoși" din Italia au toată motivația sa angajeze imigrante fără contract de munca de care pot sa profite, la fel ar fi în orice tara dacă se permite.
Eu am apreciat ca și-a împărtășit o experienta la care nu as fi avut niciodată access dacă nu as fi suferit ca și ea și ii mulțumesc pentru onestitatea de a-și expune gândurile necenzureate fără a încerca să se pune pe sine într-o lumină pozitiva.
Și mai notez ca e super accesibila și ușor de citit cu capitole de maxim o pagina. Iubesc cât de ușor a fost de citit.
December 22, 2021
Cartea este constituita din scrisori ale mamei ce lucreaza in Italia, din ganduri si notite razlete, fara un fir narativ continuu.
Intr-adevar, este imaginea reala a vietii de emigrant vazuta din perspectiva dura a Lilianei.
Cartea este de fapt drama unei tinere mame, nevoita sa plece in Italia la munca si sa isi lase copii in tara. In umbra acestor conditii, ea vede Italia ca "o inchisoare pe bani", cu legi foarte lejere pentru infractori. Iar pe italieni ii vede niste zgarciti si inculti, "foarte multi italieni de 50-60 de ani sunt analfabeti", "un popor de autosuficienti".
Liliana traieste si munceste departe de tara, ca "un zero care se plimba rin lume", ca "un fir de nisip inchis intre peretii reci ai unei clepsidre".
Scrisorile ei m-au sensibilizat pe alocuri, cand povesteau detaliile sarbatorilor de iarna departe de familie, strain intre straini.
Liliana ne spune povestea ei, accentuand anii si greutatile pe care a fost nevoita sa le indure dupa ce a plecat in Italia.
Ma intreb oare ce ar spune scrisorile ei daca ar trebui sa povesteasca greutatile pe care a fost nevoita sa le indure in tara, in anii precedenti plecarii in Italia...
Ma asteptam la mai mult de la aceasta carte, poate exact cum Liliana astepta mai mult de la Italia.
Cartea incepe cand Liliana ne spune de ce, ramasa fara alte optiuni, a fost nevoita sa plece din tara... Si se incheie, cand Liliana alege sa nu se mai intoarca in tara...
Intr-adevar, este imaginea reala a vietii de emigrant vazuta din perspectiva dura a Lilianei.
Cartea este de fapt drama unei tinere mame, nevoita sa plece in Italia la munca si sa isi lase copii in tara. In umbra acestor conditii, ea vede Italia ca "o inchisoare pe bani", cu legi foarte lejere pentru infractori. Iar pe italieni ii vede niste zgarciti si inculti, "foarte multi italieni de 50-60 de ani sunt analfabeti", "un popor de autosuficienti".
Liliana traieste si munceste departe de tara, ca "un zero care se plimba rin lume", ca "un fir de nisip inchis intre peretii reci ai unei clepsidre".
Scrisorile ei m-au sensibilizat pe alocuri, cand povesteau detaliile sarbatorilor de iarna departe de familie, strain intre straini.
Liliana ne spune povestea ei, accentuand anii si greutatile pe care a fost nevoita sa le indure dupa ce a plecat in Italia.
Ma intreb oare ce ar spune scrisorile ei daca ar trebui sa povesteasca greutatile pe care a fost nevoita sa le indure in tara, in anii precedenti plecarii in Italia...
Ma asteptam la mai mult de la aceasta carte, poate exact cum Liliana astepta mai mult de la Italia.
Cartea incepe cand Liliana ne spune de ce, ramasa fara alte optiuni, a fost nevoita sa plece din tara... Si se incheie, cand Liliana alege sa nu se mai intoarca in tara...
November 28, 2023
Sunt la pagina 27 a acestei cărți lăudate, editataă de ditamai Humanitas-ul de la care chiar sunt pretenții, și observ că povestea este scrisă din perspectiva « victimei ». Poate doamna a fost invățată să fie o victimă, nicio noutate, mulți români sunt focalizați pe programul victimă și s-au regăsit în rândurile Domniei sale. Să mă explic.
In loc să considere că Italia (unde se pare că este și astăzi, nu știu dacă binemersi) i-a oferit o oportunitate de a câștiga bani de-a lungul vremii mai mult decât ar fi putut in țară și de a trimite acasă pentru un trai mai bun, Doamna afirmă cu năduf și dispret că Italia, ca și alte foste imperii unde au plecat mulți români după revoluție îi tratează de sus, fiindcă sunt obișnuiți cu « sclavii ».
« Mâ gândeam azi că folosirea muncii ieftine vine din Antichitate. Adu-ți aminte, unde plecau românii imediat dupa Revoluție? In Turcia (fost imperiu) și jn Germania (idem). Apoi in Grecia, Italia și Spania. Toate mari puteri, foste imperii, obișnuite să folosească sclavi. Când aceștia nu au mai fost, a rămas probabil orgoliul de a avea putere asupra altora și au căutat grupuri de oameni instabili economic. Emigranții. »
By the way, mi se pare corect imigrant ( Imigrant = om care ajunge într-o altă țară pentru a trăi/munci) , iarași Humanitas a dormit în papuci când s-a editat cartea asta.
Nu spun că nu e dificil într-o țară străină, să te acomodezi, să înveți limba, să supraviețuiești. Este foarte dificil. Dar să nu uităm că nu a plecat de la bine din țară. A plecat din lipsă de alternative și a fost un gest (ne)voit. Nu au căutat-o italienii să o umilească și sa o trateze ca pe o subființă, ci ea s-a dus pentru bani mai mulți. Mi se pare nerealist să te aștepti ca italienii sau oricare altă nație să trateze imigrantii de la egal la egal, de cum au ajuns acolo. In nicio țară nu se întâmplă asta. Mama mea și soțul ei au fost auslanderi în Germania ani de zile și au îndurat la fel multe de la nemți. Și nici noi, românii, nu îi tratăm la fel de bine pe nepalezi, pakistanezi și pe ceilalalti asiatici, care mai vin în ultima perioadă la noi pentru un câștig mai bun decât în tara lor. E în gena umană să te simți superior altora minoritari, pe teritoriul tău. Ca să fi tratat de la egal, trebuie să meriți acest drept, în timp, nimeni nu ți-l conferă ca să nu suferi tu în papuci. Scuzați cinismul sănătos.
Cartea asta ințeleg că este un soi de « nu veniți în Italia că uite ce pățiti ». E plin de italieni analfabeți și libidinoși care ne muncesc și ne plătesc ieftin când n-avem încotro și acceptăm de foame, ba mai mult italienii se pare că ar viola toate stranierele, ce generalizare hâdă! Aș vrea să întreb autoarea: Dumneavoastră de ce mai sunteți acolo? Pentru că totuși a fost mai bine ca în țară cumva? Orice recompensă necesită un efort și cu cât tinzi caătre mai mult cu atât prețul este mai mare. Este o lecție pe care toți o învățam, indiferent că suntem sau nu imigranți. Mi se pare nedemn să « muști » mâna care, de bine, de rău, te-a hrănit, adică să-i vorbești de rău cu atâta ardoare pe italieni. Lasă că noi, românii, suntem numa’ sfințișori, d-aia ne iubește Dumnezeu, că suntem săraci cu duhul! ha!ha!ha! Ce glumă bună! A te plânge la fiecare pas nu este o soluție, deși ne-a intrat în carne asta și nu mai iese nici cu oțet de mere. Fiecare are o cruce de dus, e inutil și neproductiv să compari experiența ta cu a altuia. Spune doamna despre femeile italience că sunt leneșe și că le place numai la cumpărături. Dacă un om/femeie a învățat să se respecte (deh, civilizația, bat-o vina!) și tu încă ai credințe prin care te autosabotezi constant (care reies dintre rândurile autoarei constant), nu e vina nimănui că ești tu frustrat. E responsabilitatea ta să evoluezi sau să te „evapori” fiindcă te vezi/simți un zero, a nimănui. Doar cei mai buni rezistă, e selecție naturală de când lumea. Mă mir că doamna Nechita, cu atâtea cărți citite și de care face chiar paradă în cartea dumneai, nu știe un lucru atât de simplu. Probabil că-l știe, e mai dificil să-l și accepte.
Cât privește scriitura, nu are un fir narativ, sare de la una la alta, limbajul nu e literar. Se putea ca cineva de la editură să-i stilizeze mai mult textul sau pe baza unor notițe de-ale dumneai, cineva să scrie cu adevărat o poveste demna de numele Humanitas. Unde ințeleg că doamna Nechita a mai publicat vreo 3-4 cărți. Sper că scrisul dumneai a mai evoluat între timp!
In loc să considere că Italia (unde se pare că este și astăzi, nu știu dacă binemersi) i-a oferit o oportunitate de a câștiga bani de-a lungul vremii mai mult decât ar fi putut in țară și de a trimite acasă pentru un trai mai bun, Doamna afirmă cu năduf și dispret că Italia, ca și alte foste imperii unde au plecat mulți români după revoluție îi tratează de sus, fiindcă sunt obișnuiți cu « sclavii ».
« Mâ gândeam azi că folosirea muncii ieftine vine din Antichitate. Adu-ți aminte, unde plecau românii imediat dupa Revoluție? In Turcia (fost imperiu) și jn Germania (idem). Apoi in Grecia, Italia și Spania. Toate mari puteri, foste imperii, obișnuite să folosească sclavi. Când aceștia nu au mai fost, a rămas probabil orgoliul de a avea putere asupra altora și au căutat grupuri de oameni instabili economic. Emigranții. »
By the way, mi se pare corect imigrant ( Imigrant = om care ajunge într-o altă țară pentru a trăi/munci) , iarași Humanitas a dormit în papuci când s-a editat cartea asta.
Nu spun că nu e dificil într-o țară străină, să te acomodezi, să înveți limba, să supraviețuiești. Este foarte dificil. Dar să nu uităm că nu a plecat de la bine din țară. A plecat din lipsă de alternative și a fost un gest (ne)voit. Nu au căutat-o italienii să o umilească și sa o trateze ca pe o subființă, ci ea s-a dus pentru bani mai mulți. Mi se pare nerealist să te aștepti ca italienii sau oricare altă nație să trateze imigrantii de la egal la egal, de cum au ajuns acolo. In nicio țară nu se întâmplă asta. Mama mea și soțul ei au fost auslanderi în Germania ani de zile și au îndurat la fel multe de la nemți. Și nici noi, românii, nu îi tratăm la fel de bine pe nepalezi, pakistanezi și pe ceilalalti asiatici, care mai vin în ultima perioadă la noi pentru un câștig mai bun decât în tara lor. E în gena umană să te simți superior altora minoritari, pe teritoriul tău. Ca să fi tratat de la egal, trebuie să meriți acest drept, în timp, nimeni nu ți-l conferă ca să nu suferi tu în papuci. Scuzați cinismul sănătos.
Cartea asta ințeleg că este un soi de « nu veniți în Italia că uite ce pățiti ». E plin de italieni analfabeți și libidinoși care ne muncesc și ne plătesc ieftin când n-avem încotro și acceptăm de foame, ba mai mult italienii se pare că ar viola toate stranierele, ce generalizare hâdă! Aș vrea să întreb autoarea: Dumneavoastră de ce mai sunteți acolo? Pentru că totuși a fost mai bine ca în țară cumva? Orice recompensă necesită un efort și cu cât tinzi caătre mai mult cu atât prețul este mai mare. Este o lecție pe care toți o învățam, indiferent că suntem sau nu imigranți. Mi se pare nedemn să « muști » mâna care, de bine, de rău, te-a hrănit, adică să-i vorbești de rău cu atâta ardoare pe italieni. Lasă că noi, românii, suntem numa’ sfințișori, d-aia ne iubește Dumnezeu, că suntem săraci cu duhul! ha!ha!ha! Ce glumă bună! A te plânge la fiecare pas nu este o soluție, deși ne-a intrat în carne asta și nu mai iese nici cu oțet de mere. Fiecare are o cruce de dus, e inutil și neproductiv să compari experiența ta cu a altuia. Spune doamna despre femeile italience că sunt leneșe și că le place numai la cumpărături. Dacă un om/femeie a învățat să se respecte (deh, civilizația, bat-o vina!) și tu încă ai credințe prin care te autosabotezi constant (care reies dintre rândurile autoarei constant), nu e vina nimănui că ești tu frustrat. E responsabilitatea ta să evoluezi sau să te „evapori” fiindcă te vezi/simți un zero, a nimănui. Doar cei mai buni rezistă, e selecție naturală de când lumea. Mă mir că doamna Nechita, cu atâtea cărți citite și de care face chiar paradă în cartea dumneai, nu știe un lucru atât de simplu. Probabil că-l știe, e mai dificil să-l și accepte.
Cât privește scriitura, nu are un fir narativ, sare de la una la alta, limbajul nu e literar. Se putea ca cineva de la editură să-i stilizeze mai mult textul sau pe baza unor notițe de-ale dumneai, cineva să scrie cu adevărat o poveste demna de numele Humanitas. Unde ințeleg că doamna Nechita a mai publicat vreo 3-4 cărți. Sper că scrisul dumneai a mai evoluat între timp!
July 25, 2025
Liliana Nechita are ceea ce îi foloseşte unui scriitor bun: un simț acut al observației și un mod de abordare calm şi empatic în același timp al unor realități sociale crunte. Dacă există vreun cititor dornic să înțeleagă experiența migranților români în Spania, Italia, Anglia etc. atunci aici va găsi o explicație clară, succintă şi atotcuprinzătoare. Nechita nu uită şi nu iartă nimic, totul e trecut pe hârtie, inclusiv experiențele personale nasoale, totul e consemnat pentru a nu mai lăsa nimic pentru speculații, minciuni sau invenții.
Read
May 2, 2024S-a încercat, s-a renunțat la 37%. E prea repetitivă, prea încearcă să stoarcă sentimente de la mine. Înțeleg că a fost și este greu pe alte meleaguri decât pe cele de acasă, înțeleg durerea celor plecați, dar speram să fie mai cursivă, mai legată, să îi aflu și experiențele, și trăirile. Cumva, e un slalom printre toate, alegi la final unde încadrezi poveștile și unde sentimentele.
April 3, 2023
Nu neg că o astfel de experiență te afectează profund, nu cred că aș fi rezistat unei asemenea vieți. Și sunt sigură că reprezintă realitatea multor femei care au plecat să muncească în Italia. Dar nu am rezonat cu modul în care a fost scrisă cartea și nici cu ideile autoarei.
February 28, 2024
Recomand impreuna cu restul cartilor Lilianei. Arata o alta perpectiva a lumii, te scot un pic din comfort si te fac sa iti dai seama ca esti bine, ca ai motive sincere de bucurie. Sunt niste povesti cu care am mai avut tangential contact si pe alocuri iti lasa teme de gandit.
December 19, 2023
Am stat stupid de mult pe o carte așa subțire (vreo 3 luni)
Drept e ca am o perioadă încărcată, dar oricum simțeam că mă chinui să o citesc... Are un mesaj important, dar e foarte repetitivă
Drept e ca am o perioadă încărcată, dar oricum simțeam că mă chinui să o citesc... Are un mesaj important, dar e foarte repetitivă
Displaying 1 - 30 of 57 reviews