„Mare grijă când vă luptați cu voi înșivă. E posibil să câștigați. Adică să pierdeți.“ O decuplare de fond și un narator-personaj care ajunge într-un spațiu dominat de o culoare incertă − nici închisă, nici deschisă, nici caldă, nici rece. Nu neagră, nu albă, mai curând cenușie, ca o blană de șoarece. Acolo șade strâmb și judecă monstruos situații de viață, relații între oameni sau ale oamenilor cu ei înșiși. Gândurile lui, esențialmente denaturate și lipsite de substanță, alunecă într-un absurd tratat cu sarcasm. Ironia mușcătoare îi vizează pe ceilalți, vizează deopotrivă și propria persoană. Se întâmplă tot felul de lucruri, adică mai nimic. Iar acest nimic, surprins în nenumărate nuanțe, e prezentat cu un lux de amănunte care duce la o senzație intensă de plenitudine a vidului.
„Seci, juste, ingenioase, realist de absurde, flash-urile din volumul acesta au răceala mecanică a lui Urmuz, umorul metafizic pe care David Foster Wallace i-l atribuise odată lui Kafka, cinismul tandru al lui Caragiale, stranietatea lui Roland Topor, dar și exactitatea cruzimii lui Thomas Bernhard sau ironia lui M.H. Simionescu, ceea ce, citindu-le, îți insuflă uneori angoasa calmă din tablourile lui De Chirico și face din Alex Moldovan un autor inclasabil, din familia celor ce nu pot fi comparați niciodată cu nimeni.“ T.O. Bobe
Alex Moldovan s‑a născut la Cluj, unde locuieşte şi acum. E pasionat de literatura pentru copii, de muzică şi e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. În copilărie, a fost atât de încântat când a descoperit cărţile, încât şi‑a propus să se facă scriitor atunci când o să fie mare. A studiat Filosofia, are un master în teorii ale artei moderne, dar a lucrat și ca muncitor necalificat, vânzător de weekend sau librar înainte să devină traducător și să traducă peste șaptezeci de cărți. Are cont pe TikTok.
A debutat în 2016 cu „Olguța şi un bunic de milioane”, iar cea de-a doua lui carte se numește „Băiețelul care se putea mușca de nas”. Al doilea volum al seriei, „Olguța și Operațiunea Jaguarul”, a apărut în 2020, cel de-al treilea, „Olguța și marea demascare” în 2021, tot la Editura Arthur. Textul „O poveste fără niciun fel de morală” i-a apărut în Manualul de limba română pentru clasa a VII-a de la Editura Art Klet. A publicat în revistele Fabulafia și Ordinul Povestitorilor și în antologiile „Uite cine vorbește”, „Cel mai mult și mai mult” și „Selfie”. A făcut parte din juriul Trofeului Arthur și a participat la Tabăra de creație „Locuiește în poveste”. Cea mai nouă carte a lui se numește „Povestiri de citit pe sub bancă”.
Am un fost coleg de facultate pe care il cheama Alex Moldovan. Locuieste in Cluj si e programator. In timpul liber scrie despre calatoriile sale. In acleasi timp, am un fost coleg de munca, tot Alex Moldovan. Tot programator, doar ca locuieste in Canada. Nici unul din ei nu au scris aceasta carte. Dar ar fi putut sa o faca, avand deja numele potrivit.
Despre "Decuplări monstruoase" am scris numai de bine într-un articol scurt, cum altfel, în care vă spun de ce creierul vostru are nevoie de această carte de la Alex Moldovan 🤍