What do you think?
Rate this book
Cântăreaţa cheală. Lecţia. Scaunele. Regele moare
„S-a spus că sunt un scriitor al absurdului; există pe lume cuvinte care trec din gură în gură, e şi ăsta un cuvânt la modă, care se va demoda. Oricum, el e de pe-acum suficient de vag pentru a nu mai însemna nimic şi pentru a defini totul. Dacă nu voi fi uitat, peste câtva timp, va exista un alt cuvânt care va trece din gură în gură, un alt cuvânt primit de-a gata, care ne va defini, pe mine şi pe alţii, fără să ne definească.
De fapt, existenţa lumii mi se pare nu absurdă, ci de necrezut, însa înlăuntrul existenţei şi al lumii se poate vedea limpede, pot fi descoperite legi şi stabilite reguli «rezonabile». Neînţelesul nu apare decât atunci când te întorci la izvoarele existenţei, când te aşezi pe margine şi o priveşti în întregul ei.“ (Eugène IONESCO)
De fapt, existenţa lumii mi se pare nu absurdă, ci de necrezut, însa înlăuntrul existenţei şi al lumii se poate vedea limpede, pot fi descoperite legi şi stabilite reguli «rezonabile». Neînţelesul nu apare decât atunci când te întorci la izvoarele existenţei, când te aşezi pe margine şi o priveşti în întregul ei.“ (Eugène IONESCO)
240 pages, Paperback
First published January 1, 1954
4 people are currently reading
190 people want to read
About the author
Eugène Ionesco
455 books953 followersEugène Ionesco, born Eugen Ionescu, was a Romanian playwright and dramatist; one of the foremost playwrights of the Theatre of the Absurd. Beyond ridiculing the most banal situations, Ionesco's plays depict in a tangible way the solitude and insignificance of human existence.
Excerpted from Wikipedia.
Excerpted from Wikipedia.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 10 of 10 reviews
August 26, 2022
'Regele: Ce vă holbați cu toții la mine? E ceva anormal?
Nu mai e nimic anormal, din moment ce anormalul a devenit obișnuit. Uite-așa se rezolvă toate."
(Regele moare, pag 169.)
Nu mai e nimic anormal, din moment ce anormalul a devenit obișnuit. Uite-așa se rezolvă toate."
(Regele moare, pag 169.)
February 26, 2017
Bobby Watson...
June 2, 2016
"[...] adevarul este in imaginatie"- Eugen Ionescu.
Preferata mea scena a fost Cantareata cheala, e o scena ce are volumul ridicat de absurditate si banalitate. Probabil scena asta e cea mai reprezentativa pentru teatru absurd.
Implica multe situatii care pot sa fie putin ciudate ce tinde sa fie inconfortabil - dar indubitabil e un exercitiu de imaginatie cu o supa buna de analiza psihologica.
Ca si critica teatrala pot sa sustin ca banalitatea si umanitatea existentei impersonate in scene tind sa coloreaze gandirea cititorului. Creativitatea dialogului intre personaje ce tind sa reprezinte tipuri de personalitati banale, ciudate, tipice si misterioase "wannabe" care dau o nuanta acra existentei.
Scenele sunt amuzante, triste si fascinante. Mentionez faptul ca scenele au un metronom literar care il poti simti in toate scenele - tipicismul lor accentueaza banalitatea si absurdul.
Scenele sunt o comoara pentru teatru absurd - asadar merita sa fie citite.
Preferata mea scena a fost Cantareata cheala, e o scena ce are volumul ridicat de absurditate si banalitate. Probabil scena asta e cea mai reprezentativa pentru teatru absurd.
Implica multe situatii care pot sa fie putin ciudate ce tinde sa fie inconfortabil - dar indubitabil e un exercitiu de imaginatie cu o supa buna de analiza psihologica.
Ca si critica teatrala pot sa sustin ca banalitatea si umanitatea existentei impersonate in scene tind sa coloreaze gandirea cititorului. Creativitatea dialogului intre personaje ce tind sa reprezinte tipuri de personalitati banale, ciudate, tipice si misterioase "wannabe" care dau o nuanta acra existentei.
Scenele sunt amuzante, triste si fascinante. Mentionez faptul ca scenele au un metronom literar care il poti simti in toate scenele - tipicismul lor accentueaza banalitatea si absurdul.
Scenele sunt o comoara pentru teatru absurd - asadar merita sa fie citite.
August 5, 2017
Regele moare - 5*
Lectia - 4*
Scaunele - 3*
Cantareata cheala - 2*
Lectia - 4*
Scaunele - 3*
Cantareata cheala - 2*
January 18, 2023
SCAUNELE: 3*
BĂTRÂNA: Nu te enerva, puiule, nu vreau să te bat la cap, dar știi cât ești de aiurit, ca toate geniile
BĂTRÂNUL: Suferi mult, înveți multe.
BĂTRÂNUL: Vom lăsa urme, noi suntem oameni, nu orașe.
BĂTRÂNA: Nu te enerva, puiule, nu vreau să te bat la cap, dar știi cât ești de aiurit, ca toate geniile
BĂTRÂNUL: Suferi mult, înveți multe.
BĂTRÂNUL: Vom lăsa urme, noi suntem oameni, nu orașe.
December 31, 2019
Regele moare 5*, iar restul pieselor 4*, doar pentru că Regele moare mi s-a părut mult mai complexă.
April 30, 2020
Excelenta!
September 6, 2023
Personajele lui Ionesco, se observă imediat, nu au memorie, nici identitate, nici trăsături proprii, nici sex. Par (și chiar sînt) niște marionete mișcate haotic de un artist smintit. Trăiesc într-o lume guvernată de coincidențe stranii și de hazard. În Cîntăreața cheală, pendula bate după un ritm propriu, într-un rînd, chiar de 29 de ori. Dl Smith explică: „Merge aiurea. Are spirit de contradicţie. Arată mereu ora pe dos”.
Personajele vorbesc întruna, fără pauze semnificative, dar frazele lor stereotipe nu au nici un sens. Nu e un dialog obișnuit. De fapt, nici măcar nu e dialog. În pofida replicilor inconsistente, par să se înțeleagă perfect. Uneori, ca în cazul cuplului Martin & Martin, constată cu profundă uimire că sînt soț și soție, că dorm în același pat, sub aceeași plapumă, că au un copil cu un ochi roșu și altul alb etc. Lumea și-a ieșit din țîțîni.
Îmi închipui cît de șocat a fost publicul, în data de 11 mai 1950, la prima reprezentare a „antipiesei” Cîntăreața cheală. Se confruntau cu bizarul și bunul plac al unui autor insolit, care sfida toate regulile dramatice. Spectatorii au vociferat și apoi au ieșit din sală. Cu excepții nesemnificative, cronicarii au fost foarte duri: „Ăsta nu-i teatru, e o bătaie de joc...”. Ei ignorau însă faptul că lumea reală e plină de episoade lipsite de rost, de conversații în care oamenii nu spun absolut nimic (dar se înțeleg perfect), de momente interminabile de rutină și gesturi automate.
Eugène Ionesco a pornit de la un exemplu foarte sugestiv, manualele din care ar trebui să înveți o limbă străină, „repede și ușor”. Cînd își compun textele dialogate, singura grijă a autorilor e să introducă în noua lecție un număr modic de cuvinte noi. Textele sînt puerile și neverosimile. Asta se întîmplă și în piesele lui Ionesco, unde apar rostiri tautologice de tipul celei formulate de domnul Martin: „Ce ciudat, bizar, straniu!”. Manualele sînt acceptate și de profesori, și de copii, fără mofturi și fără exigențe logice. În schimb, textele dramaturgului au șocat prin incoerența lor premeditată. Putem exclama și noi: „Ce ciudat, bizar, straniu!”.
Dar ceea ce caracterizează aceste piese este, înainte de orice, umorul nebun al replicilor. Am mai spus într-o recenzie, ca să scrii fraze tîmpite ai nevoie de un talent ieșit din comun. Singura reacție potrivită la vizionarea lor este să te amuzi. Cei ce rîd de personajele lui Ionesco dau dovadă de oarece curaj. În fond, cînd izbucnim în hohote de rîs, fiindcă doamna Smith spune fără a clipi că Bobby Watson e soră cu Bobby Watson care e mătușa lui Bobby Watson, rîdem de noi. Iar acest rîs e purificator...
P. S. Se știe că titlul piesei i-a fost sugerat dramaturgului de un actor care a greșit replica...
Personajele vorbesc întruna, fără pauze semnificative, dar frazele lor stereotipe nu au nici un sens. Nu e un dialog obișnuit. De fapt, nici măcar nu e dialog. În pofida replicilor inconsistente, par să se înțeleagă perfect. Uneori, ca în cazul cuplului Martin & Martin, constată cu profundă uimire că sînt soț și soție, că dorm în același pat, sub aceeași plapumă, că au un copil cu un ochi roșu și altul alb etc. Lumea și-a ieșit din țîțîni.
Îmi închipui cît de șocat a fost publicul, în data de 11 mai 1950, la prima reprezentare a „antipiesei” Cîntăreața cheală. Se confruntau cu bizarul și bunul plac al unui autor insolit, care sfida toate regulile dramatice. Spectatorii au vociferat și apoi au ieșit din sală. Cu excepții nesemnificative, cronicarii au fost foarte duri: „Ăsta nu-i teatru, e o bătaie de joc...”. Ei ignorau însă faptul că lumea reală e plină de episoade lipsite de rost, de conversații în care oamenii nu spun absolut nimic (dar se înțeleg perfect), de momente interminabile de rutină și gesturi automate.
Eugène Ionesco a pornit de la un exemplu foarte sugestiv, manualele din care ar trebui să înveți o limbă străină, „repede și ușor”. Cînd își compun textele dialogate, singura grijă a autorilor e să introducă în noua lecție un număr modic de cuvinte noi. Textele sînt puerile și neverosimile. Asta se întîmplă și în piesele lui Ionesco, unde apar rostiri tautologice de tipul celei formulate de domnul Martin: „Ce ciudat, bizar, straniu!”. Manualele sînt acceptate și de profesori, și de copii, fără mofturi și fără exigențe logice. În schimb, textele dramaturgului au șocat prin incoerența lor premeditată. Putem exclama și noi: „Ce ciudat, bizar, straniu!”.
Dar ceea ce caracterizează aceste piese este, înainte de orice, umorul nebun al replicilor. Am mai spus într-o recenzie, ca să scrii fraze tîmpite ai nevoie de un talent ieșit din comun. Singura reacție potrivită la vizionarea lor este să te amuzi. Cei ce rîd de personajele lui Ionesco dau dovadă de oarece curaj. În fond, cînd izbucnim în hohote de rîs, fiindcă doamna Smith spune fără a clipi că Bobby Watson e soră cu Bobby Watson care e mătușa lui Bobby Watson, rîdem de noi. Iar acest rîs e purificator...
P. S. Se știe că titlul piesei i-a fost sugerat dramaturgului de un actor care a greșit replica...
Displaying 1 - 10 of 10 reviews