What do you think?
Rate this book
Sfîrșit de sezon
Vizuale, cinematografice, povestirile ce compun volumul își plasează cu predilecție acțiunea în cotidian: cel al orașului, marcat de însingurare, sau al unei lumi rurale privite cu nostalgie și cu conștiința acută a dispariției sale ineluctabile. Solitari, eroii se caută pe ei înșiși, îl caută pe celălalt, dar cel mai adesea așteaptă ceva: să vină zorii ca să plece la spital, să se termine o petrecere pentru a regăsi în pat trupul fierbinte al femeii, să primească un SMS sau un telefon de împăcare... Violentă, moartea pare să pândească permanent o existență fragilă, într-un univers în care prietenia și erosul pot construi punți salvatoare între individualități. Cu îndrăzneli de limbaj pe care unii le vor considera șocante, prozele din Sfîrșit de sezon sunt din această perspectivă o elocventă ilustrare a sensibilității contemporane.
Cel mai departe • În familie • Wyoming • Prin ușile larg deschise • Petrecerea • La vulturul de mare cu peștele în gheare • Domino • Obiecte pierdute • Întoarcerea • Vieni qua! • În fața conchistadorilor
Cel mai departe • În familie • Wyoming • Prin ușile larg deschise • Petrecerea • La vulturul de mare cu peștele în gheare • Domino • Obiecte pierdute • Întoarcerea • Vieni qua! • În fața conchistadorilor
248 pages, Paperback
First published October 1, 2014
9 people are currently reading
253 people want to read
About the author
Marius Chivu
63 books232 followersMarius Chivu (n. 1978) este cronicar literar, scriitor, traducător şi redactor‑editor al revistei Dilema veche. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi a debutat publicistic cu recenzii literare în anul 2000 în revista România literară. A publicat : Vîntureasa de plastic (poezie, Brumar, 2012 ; nominalizare la Premiul Cartea Anului acordat de revista România literară, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural şi Premiul pentru debut al USR) ; Trei săptămîni în Himalaya (jurnal de călătorie, Humanitas, 2012) şi Ce‑a vrut să spună autorul (interviuri, Polirom, 2013). A iniţiat şi coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (Humanitas, 2008), albumul de proză scurtă & fotografie Iubire 13 (ART, 2010) şi volumul colectiv Primul meu porno (ART, 2011). A alcătuit, adnotat şi prefaţat antologiile de proză scurtă : Teodor Mazilu, Singurătatea şi diavolul milos (Curtea Veche, 2004), Mihail Sadoveanu, Ochi de urs şi alte povestiri (Polirom, 2004), Cristian Teodorescu, Maestrul de lumini şi alte povestiri (Curtea Veche, 2005) şi Anton Holban, Conversaţii cu o moartă (Polirom, 2005). În ziua de 15 decembrie 2012, alături de Gabriel H. Decuble, Florin Iaru şi Răzvan Ţupa, a fost narator‑coordonator al experimentului „Cel mai rapid roman din lume”, omologat de World Guinness Book of Records, în care 53 de scriitori au scris în 5 ore şi 35 de minute romanul Moş Crăciun & Co., redactat, editat şi tipărit de Editura ART, după un total de 9 ore, 5 minute şi 8 secunde de la momentul startului. A tradus din Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tim Burton şi Paul Bailey.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 25 of 25 reviews
November 17, 2014
alea rele
să-ncepem cu ceva general: nu toate povestirile - da! e un volum de povestiri! - au ajuns la mine. una chiar a trecut val-vârtej pierzându-se-n văzduh ca fluturu' lui alecsandri, fără să lase ceva (povestirea obiecte pierdute). alteia (povestirea cel mai departe) i-am simțit doar răceala - asemenea gheții pe care-o ține personajul la testicule. iar în ultima povestire (în fața conhistadorilor), referințele de care fac paradă cele două personaje mi-au încețoșat ochelarii și n-am mai văzut nimic altceva.
alea mișto rău
nu trec mai departe înainte de a-mi înnoi stupefacția față de calificativele din blurbul editurii gen „îndrăzneli de limbaj pe care unii le vor considera șocante“ sau chiar față de ceea ce a afirmat cogeamitea cărtărescu la lansare, că cică ar fi piperate cu niscaiva pornoșaguri. pesemne că rațiuni de marketing te-ar face să spui că, bunăoară, fragmentul
M-am masturbat la birou... Cu un highlighter... M-am gândit cum m-ai futut atunci pe la spate... În toaleta albastră... De la Cărturești... (p.90)
ar fi ceva „șocant“ sau pornoșag. e un dialog cât se poate de firesc, în budoarul unde unul și cu una se fut (sau, pardon, fac dragoste). singurul lucru „șocant“ ar fi, de pildă, stăpânirea scriiturii, stilul nederaiat într-un gen literar (cel al povestirii, adică) dat în mă-sa de greu.
dar să trecem la chestiile serioase, amintind povestirile care m-au atins la corazón: în primul rând petrecerea (din care tocmai am citat mai sus), în care un tânăr ajunge la un children party, prilejuit de aniversarea băiețelului amantei lui. drăgălășeniile inocente ale adultului cu copilașul - bucălat ca un înger -, în antiteză mai apoi cu amocul din budoarul mămicii - sexy ca o diavoliță - completează o experiență pe care autorul a reușit să mi-o scoată din livresc, și să mi-o apropie de parcă eu eram ăla. și nu mi-a fost clar (care operă literară ne e, oare, clară?) dacă sentimentul de singurătate al personajului în prezența adulților (chiar și a amantei) s-a diluat puțin, intrând în lumea copilăriei, a celui mic, preocupat de dinozauri.
am intrat ușor și m-am simțit ca acasă și în povestirile de la țară (deși io n-am stat mai mult de vreo douăzeci de zile în viața mea la țară). de pildă, în povestirea în familie, un tânăr vine de la oraș să-și viziteze tatăl (dar și bunicii - bunicul sclerozat, bunica insomniacă). povestirea e ca un film compus din gesturi și dialoguri, iar dincolo de cuvinte, delicatețea față de familie și nevoile egoiste se-mbină ca un puzzle. ce s-alegi?: dragostea față de familie, sau dragostea față de viața ta pe care ți-ai făcut-o? obiceiurile strămoșești ale satului sau nevoile tale personale?
și reiese că despărțirea e irevocabilă - tot ce poți face e să profiți cât mai mult de prezența lor, a membrilor familiei. până la urmă, se descurcă și singuri, așa cum te-u învățat și pe tine, orășeanule.
povestirea întoarcerea are ca subiect tot satul, însă de data asta satul cu elementul lui extraordinar, fantastic, experiența limită, ce se cere a fi povestită. victor, nepotul anetei lui dumitru își vizitează bunica. o iubește, dar nu poate face prea multe, viețile bunicii și a nepotului sunt demult diferite și paralele, însă de-acolo, din sat, va trebui să vină ceva care să-i sporească bătăile inimii, să-i zvâcnească tâmplele.
am găsit și trei povestiri care m-au amuzat - deși una dintre ele este despre un mort. în alta, un tânăr vamaiot e smântânit de doi ciumalăi necunoscuți, așa, de pomană. este ceva fin cum reușește autorul să descrie fluxul gândurilor victimei, luminate de stelele verzi și de zdrumicate de carabe:
Iftimoaie vine!, capul îmi atârnă greu, abia aștept să văd dacă sunt eu, cel care susține întruna că pe noi în viață ne ține doar ura, percep violența loviturilor, sunt conștient de situația în care mă aflu, mă cunosc prea bine, știu că noaptea asta nu-i de mine, dar sunt atent la ce mi se-ntâmplă, mă interesează propria nenorocire, vreau să pot să m-ascund, să văd cât mai mult, vreau să văd când mi-e frică cel mai mult, totuși nu eu, pare că altcineva cu care împart același corp ia bătaie în imediata mea apropiere, sunt lipit de mine, sunt dezorientat, ei dau mai mult în cap, corpul meu e un arbitru prins într-un ring strâmt, ajuns într-o încleștare ce nu-l privește, încasând loviturile răzlețe în focul încrucișat al unor pumni și picioare abătute de sus, de ce cad rinoceri din cer!?... (p.112)
per ansamblu, avem un volum foarte bun de povestiri, gen cam rar pe la noi, în ultima vreme. marius chivu face atmosferă, din gesturi și imagini, dinamizează prin dialog și - ceea ce mi se pare cel mai important - a remarcat-o și cărtărescu la lansare - își pune probleme pe teme mari și serioase: singurătate, moarte, iubire. și-i iese cușer.
să-ncepem cu ceva general: nu toate povestirile - da! e un volum de povestiri! - au ajuns la mine. una chiar a trecut val-vârtej pierzându-se-n văzduh ca fluturu' lui alecsandri, fără să lase ceva (povestirea obiecte pierdute). alteia (povestirea cel mai departe) i-am simțit doar răceala - asemenea gheții pe care-o ține personajul la testicule. iar în ultima povestire (în fața conhistadorilor), referințele de care fac paradă cele două personaje mi-au încețoșat ochelarii și n-am mai văzut nimic altceva.
alea mișto rău
nu trec mai departe înainte de a-mi înnoi stupefacția față de calificativele din blurbul editurii gen „îndrăzneli de limbaj pe care unii le vor considera șocante“ sau chiar față de ceea ce a afirmat cogeamitea cărtărescu la lansare, că cică ar fi piperate cu niscaiva pornoșaguri. pesemne că rațiuni de marketing te-ar face să spui că, bunăoară, fragmentul
M-am masturbat la birou... Cu un highlighter... M-am gândit cum m-ai futut atunci pe la spate... În toaleta albastră... De la Cărturești... (p.90)
ar fi ceva „șocant“ sau pornoșag. e un dialog cât se poate de firesc, în budoarul unde unul și cu una se fut (sau, pardon, fac dragoste). singurul lucru „șocant“ ar fi, de pildă, stăpânirea scriiturii, stilul nederaiat într-un gen literar (cel al povestirii, adică) dat în mă-sa de greu.
dar să trecem la chestiile serioase, amintind povestirile care m-au atins la corazón: în primul rând petrecerea (din care tocmai am citat mai sus), în care un tânăr ajunge la un children party, prilejuit de aniversarea băiețelului amantei lui. drăgălășeniile inocente ale adultului cu copilașul - bucălat ca un înger -, în antiteză mai apoi cu amocul din budoarul mămicii - sexy ca o diavoliță - completează o experiență pe care autorul a reușit să mi-o scoată din livresc, și să mi-o apropie de parcă eu eram ăla. și nu mi-a fost clar (care operă literară ne e, oare, clară?) dacă sentimentul de singurătate al personajului în prezența adulților (chiar și a amantei) s-a diluat puțin, intrând în lumea copilăriei, a celui mic, preocupat de dinozauri.
am intrat ușor și m-am simțit ca acasă și în povestirile de la țară (deși io n-am stat mai mult de vreo douăzeci de zile în viața mea la țară). de pildă, în povestirea în familie, un tânăr vine de la oraș să-și viziteze tatăl (dar și bunicii - bunicul sclerozat, bunica insomniacă). povestirea e ca un film compus din gesturi și dialoguri, iar dincolo de cuvinte, delicatețea față de familie și nevoile egoiste se-mbină ca un puzzle. ce s-alegi?: dragostea față de familie, sau dragostea față de viața ta pe care ți-ai făcut-o? obiceiurile strămoșești ale satului sau nevoile tale personale?
și reiese că despărțirea e irevocabilă - tot ce poți face e să profiți cât mai mult de prezența lor, a membrilor familiei. până la urmă, se descurcă și singuri, așa cum te-u învățat și pe tine, orășeanule.
povestirea întoarcerea are ca subiect tot satul, însă de data asta satul cu elementul lui extraordinar, fantastic, experiența limită, ce se cere a fi povestită. victor, nepotul anetei lui dumitru își vizitează bunica. o iubește, dar nu poate face prea multe, viețile bunicii și a nepotului sunt demult diferite și paralele, însă de-acolo, din sat, va trebui să vină ceva care să-i sporească bătăile inimii, să-i zvâcnească tâmplele.
am găsit și trei povestiri care m-au amuzat - deși una dintre ele este despre un mort. în alta, un tânăr vamaiot e smântânit de doi ciumalăi necunoscuți, așa, de pomană. este ceva fin cum reușește autorul să descrie fluxul gândurilor victimei, luminate de stelele verzi și de zdrumicate de carabe:
Iftimoaie vine!, capul îmi atârnă greu, abia aștept să văd dacă sunt eu, cel care susține întruna că pe noi în viață ne ține doar ura, percep violența loviturilor, sunt conștient de situația în care mă aflu, mă cunosc prea bine, știu că noaptea asta nu-i de mine, dar sunt atent la ce mi se-ntâmplă, mă interesează propria nenorocire, vreau să pot să m-ascund, să văd cât mai mult, vreau să văd când mi-e frică cel mai mult, totuși nu eu, pare că altcineva cu care împart același corp ia bătaie în imediata mea apropiere, sunt lipit de mine, sunt dezorientat, ei dau mai mult în cap, corpul meu e un arbitru prins într-un ring strâmt, ajuns într-o încleștare ce nu-l privește, încasând loviturile răzlețe în focul încrucișat al unor pumni și picioare abătute de sus, de ce cad rinoceri din cer!?... (p.112)
per ansamblu, avem un volum foarte bun de povestiri, gen cam rar pe la noi, în ultima vreme. marius chivu face atmosferă, din gesturi și imagini, dinamizează prin dialog și - ceea ce mi se pare cel mai important - a remarcat-o și cărtărescu la lansare - își pune probleme pe teme mari și serioase: singurătate, moarte, iubire. și-i iese cușer.
May 3, 2019
Nu știu cum scrie Marius literatură de călătorie sau poezie, dar povestirile îi ies excelent. Volumul ăsta dă impresia că ar fi oarecum împărțit în două: pe de o parte povestirile care trimit către sat, părinți, bunici, tradiții, amintiri, iepe (În familie și Întoarcerea, excelente amîndouă), pe de altă parte povestirile citadino-hipstărești-melomane, care ajung uneori pînă în Vamă sau la 2 mai (plăcut mult Petrecerea, La vulturul de mare cu peștele în gheare, Wyoming – poate citesc prea mult printre rînduri, dar am luat povestirea asta ca pe un omagiu adus lui Salinger). Mi-au mai plăcut Domino (foarte mult) și În fața conchistadorilor, poate pentru că iarăși, citind eu prea mult printre rînduri, l-am recunoscut pe Paul Bailey în Harry.
January 17, 2023
Dureros de frumoasă 💙 Aproape fiecare povestire vine cu un twist. Preferata mea este Întoarcerea, am simțit-o în fiecare por al ființei mele. Mi-a plăcut tare mult și Petrecerea, deși am înclinat mai degrabă spre povestirile cu iz rural decât spre cele hipsteresc-urbane.
September 3, 2019
Am senzatia ca sunt in generala si asist la prima lectie despre naratiune. Aia in care ne exersam "penita" si scriem numai fraze sacadate, cu multe verbe si uitam ca mai sunt si alte stiluri. Deja a doua lectura fara sare, fara piper, fara carne, ba chiar cam fara schelet din Chivu. Probabil ultima.
November 2, 2014
Am avut multe ezitari inainte sa scriu ceva despre cartea asta. In primul rand pentru ca e mai buna decat ma asteptam. Recunosc, mi s-a parut ca pariul lui Marius este pierzator in orice situatie, ca dupa atatia ani de critica si cursuri de creative writing nu are cum sa scrie o carte, mai ales de proza scurta, care sa se ridice la inaltimea pretentiilor. In al doilea rand, nu stiu ce as mai fi putut sa spun despre ea dupa introducerea foarte elogioasa facuta de Mircea Cartarescu la lansare, din care vreau neaparat sa citez expresia care probabil ca va ramane in anale, „proza post-porno”. In al treilea rand, pentru ca e intotdeauna dificil sa analizezi opera unui autor daca ai apucat in prealabil sa cunosti autorul. Nu am pretentia ca il cunosc pe Marius prea bine, dar am apucat sa-mi fac o parere despre el si, orice as face, voi citi ce scrie el prin perspectiva acestei imagini.
Ma voi abtine deci de la a spune prea multe. Prozele sunt foarte diferite intre ele, cu cateva elemente comune: descrieri minutioase si uneori enervante de locuri, peisaje, obiecte, chiar trairi; dialoguri bune si naturale; personaje firesti care se poarta firesc; situatii lipsite de senzational, fara a fi lipsite de dramatism.
M-a impresionat felul in care se raporteaza Marius la satul romanesc actual, pentru ca in mod normal o proza despre sat m-ar fi enervat cumplit. Nu m-a miscat nostalgia lui pentru copilaria la tara, nu mi-a stors lacrimi starea de decrepitudine a oamenilor, a satului in sine si a amintirilor noastre despre sat, nu m-am simtit brusc readusa intr-o copilarie idilica si pe veci pierduta (chiar daca am recunoscut oameni, situatii, descrieri - eu insami petrecandu-mi o parte din copilarie intr-un sat din Oltenia), dar am apreciat cat de usor m-a facut Marius sa intru in cele trei povestiri despre viata la tara si cat de firesc am relationat cu personajele lor. Sunt surprinzator de bune toate trei.
Cel mai mult mi-a placut La vulturul de mare cu pestele in gheare. Este o proza despre Vama, un subiect care usor poate cadea in penibil, dar care penibil este evitat cu gratie aici. Din punctul meu de vedere, este cea mai buna povestire din volum. Are si un pasaj liric care insa e foarte bine integrat in restul povestii, si culmea este ca imi place foarte mult chiar pasajul asta in care descrie zborul unui stol. „Poate aveam eu impresia ca era un ritual de zbor sau o chestiune de loialitate, cine stie, oricum m-am gandit atunci ca priveam o metafora, ca si cum odata ramas in urma tot nu poti evita abaterile”.
Challengerul la locul unu este, dupa mine, In fata conchistadorilor, o povestire cu ceva mai putine descrieri si ceva mai mult dialog, ba chiar si cu actiune. Bine, actiune exista si in povestirea despre Vama. Poate asta e punctul lor comun si de-aia mi-au placut atat de mult. Nu mai spun nimic altceva.
O sa intreb, retoric, de ce a vrut autorul sa includa o epistola in acest volum foarte bun? Daca ar fi sa dau o nota proasta, as da-o pentru Obiecte pierdute, scrisoarea iubitului parasit catre cea care a parasit. Dar sunt sigura ca nu inteleg eu, doar Mircea Cartarescu a spus despre ea ca este o proza foarte buna, care, amplasata central in volum, incheaga celelalte povestiri in jurul ei (sau cam asa ceva...).
Celelalte povestiri - despre oras, femei, carti, muzica, psihologia vietii cotidiene, sunt misto pentru ca dau senzatia de sinceritate si nu se feresc de lucruri banale, de sex, de ganduri si judecati de valoare. Imi plac personajele lui Marius, sunt foarte reale si vii. Le cunosc pe toate :)
Ma bucur ca pronosticul meu legat de calitatea [sub asteptari] a volumului de proza scurta pe care Marius il anuntase a fost infirmat de cartea care a iesit, si care mi se pare o reusita excelenta. Felicitari!
Ma voi abtine deci de la a spune prea multe. Prozele sunt foarte diferite intre ele, cu cateva elemente comune: descrieri minutioase si uneori enervante de locuri, peisaje, obiecte, chiar trairi; dialoguri bune si naturale; personaje firesti care se poarta firesc; situatii lipsite de senzational, fara a fi lipsite de dramatism.
M-a impresionat felul in care se raporteaza Marius la satul romanesc actual, pentru ca in mod normal o proza despre sat m-ar fi enervat cumplit. Nu m-a miscat nostalgia lui pentru copilaria la tara, nu mi-a stors lacrimi starea de decrepitudine a oamenilor, a satului in sine si a amintirilor noastre despre sat, nu m-am simtit brusc readusa intr-o copilarie idilica si pe veci pierduta (chiar daca am recunoscut oameni, situatii, descrieri - eu insami petrecandu-mi o parte din copilarie intr-un sat din Oltenia), dar am apreciat cat de usor m-a facut Marius sa intru in cele trei povestiri despre viata la tara si cat de firesc am relationat cu personajele lor. Sunt surprinzator de bune toate trei.
Cel mai mult mi-a placut La vulturul de mare cu pestele in gheare. Este o proza despre Vama, un subiect care usor poate cadea in penibil, dar care penibil este evitat cu gratie aici. Din punctul meu de vedere, este cea mai buna povestire din volum. Are si un pasaj liric care insa e foarte bine integrat in restul povestii, si culmea este ca imi place foarte mult chiar pasajul asta in care descrie zborul unui stol. „Poate aveam eu impresia ca era un ritual de zbor sau o chestiune de loialitate, cine stie, oricum m-am gandit atunci ca priveam o metafora, ca si cum odata ramas in urma tot nu poti evita abaterile”.
Challengerul la locul unu este, dupa mine, In fata conchistadorilor, o povestire cu ceva mai putine descrieri si ceva mai mult dialog, ba chiar si cu actiune. Bine, actiune exista si in povestirea despre Vama. Poate asta e punctul lor comun si de-aia mi-au placut atat de mult. Nu mai spun nimic altceva.
O sa intreb, retoric, de ce a vrut autorul sa includa o epistola in acest volum foarte bun? Daca ar fi sa dau o nota proasta, as da-o pentru Obiecte pierdute, scrisoarea iubitului parasit catre cea care a parasit. Dar sunt sigura ca nu inteleg eu, doar Mircea Cartarescu a spus despre ea ca este o proza foarte buna, care, amplasata central in volum, incheaga celelalte povestiri in jurul ei (sau cam asa ceva...).
Celelalte povestiri - despre oras, femei, carti, muzica, psihologia vietii cotidiene, sunt misto pentru ca dau senzatia de sinceritate si nu se feresc de lucruri banale, de sex, de ganduri si judecati de valoare. Imi plac personajele lui Marius, sunt foarte reale si vii. Le cunosc pe toate :)
Ma bucur ca pronosticul meu legat de calitatea [sub asteptari] a volumului de proza scurta pe care Marius il anuntase a fost infirmat de cartea care a iesit, si care mi se pare o reusita excelenta. Felicitari!
January 4, 2023
Toate povestirile sunt foarte bine scrise, adevărate exemple de măiestrie literară. Cu toate acestea, doar câteva mi-au rămas în minte (Întoarcerea, Wyoming) și asta din cauză că nu există mize sau intrigi clare, prin intermediul cărora să mă atașez de texte.
January 27, 2015
un pic cam prea "corporatist flower-power" combinat cu "La medeleni" pentru gusturile mele....
March 22, 2015
A fost destul de amuzant sa citesc o carte in care cuvantul care a iesit cel mai mult in evidenta a fost Iphone.
November 24, 2015
Unele mi-au plăcut, altele nu. Poate nu știu eu cum stă treaba cu povestirile românești, dar câteva păreau cam seci. Nu prea m-a tras inima să tot citesc, dar până la urmă am terminat cartea, cred că mai mult ca să-mi justific dreptul la o părere. Mi-a plăcut mai puțin decât m-aș fi așteptat.
September 30, 2025
Am recitit volumul 11 ani mai târziu. Eu sunt alt cititor, pasajele care mi-au plăcut sunt altele, povestirile sunt un gen pe care-l accept altfel acum. O să rețin mult timp cât de bine sunt puse unele titluri (poate chiar prea bine).
November 13, 2014
Chiar dacă unele povestiri au fost cam prea urbane-trendy-și-cool (with a hint of Bukowski) pentru mine, Marius Chivu scrie bine. Chiar foarte bine!
November 25, 2018
Un 3.76 rotunjit, unele mi-au plăcut mult de tot, altele mai putin ( vreo 2). Îmi place mult cum scrie Marius, cu siguranță o să mai citesc ceva de la el. 💛
January 1, 2023
I hope Angie called back.
February 24, 2025
3,5*
Proza adunată de Marius Chivu în acest volum variază ca intensitate și cred că tocmai din cauza asta mi-au plăcut doar câteva dintre povești. Este adevărat că am fost poate și puțin subiectiv pentru că, pe cele trei de mai jos, le-am văzut puse în scenă de Radu Afrim în piesa Seaside Stories la Teatrul de stat din Constanța.
1. Wyoming
2. La vulturul de mare cu peștele în gheare
3. Vieni qua
Proza adunată de Marius Chivu în acest volum variază ca intensitate și cred că tocmai din cauza asta mi-au plăcut doar câteva dintre povești. Este adevărat că am fost poate și puțin subiectiv pentru că, pe cele trei de mai jos, le-am văzut puse în scenă de Radu Afrim în piesa Seaside Stories la Teatrul de stat din Constanța.
1. Wyoming
2. La vulturul de mare cu peștele în gheare
3. Vieni qua
April 28, 2025
Excelent condei. N-am cum să ofer decât 5 steluțe unui om care rezonează atât de bine cu generația mea și care a invocă versuri de la OCS în timp ce își primește o bătaie cruntă.
January 4, 2020
După ce am citit cartea asta de povestiri (am avut norocul să o citesc după cele două de călătorii ale lui Marius), am reacționat pur academic: ”hopa, Penelopa, #băejnebun?!”. Pentru că nu m-am așteptat de nici o culoare ca foto-reporterul literar (hai să îi zic așa, nu găsesc altă rimă în acest momet) Marius Chivu din cărțile cu ”Trei săptămâni în…” să mă facă să ridic sprânceana doar ca autor. Zic ”doar” as in că ”Sfârșit de sezon” nu este o carte cu poze și povești din călătorii (care, desigur, pot să te aburească – în sensul bun, firește – îndeajuns de mult încât să nu mai te uiți cu atenție la stilul auctorial, cum ar veni), ci o grămăjoară onestă și simpatică de povestiri scurte și foarte scurte.
Read
December 31, 2015povestirile preferate: La vulturul de mare cu peștele în gheare, Domino, Obiecte pierdute, Întoarcerea.
August 26, 2022
Je ne pensais pas a priori m'exprimer sur cet auteur : un de ses livres a été traduit, La Ventoliere en Plastique, et surtout édité en français. Il brille néanmoins par son absence, sur ce site tout du moins. Doit-on conclure à l'absence de lecteurs ? En quelques mots, je m'efforce donc de le présenter, ce "vieil ami et collaborateur de la revue Psychologies". de la prose courte, un recueil de 11 nouvelles, dédié à un grand-père campagnard. Succinctement, un livre sulfureux ? Scandaleux, a-t-on jugé sur place : qu'on se rassure, Mircea Cărtărescu lui-même s'est porté garant en indiquant le côté piquant, saupoudré d'un zeste (léger) de pornographie. le titre signifie "fin de saison", et, en effet, la fin de chaque histoire apparaît comme la conclusion d'une époque de la vie d'un personnage. du propre aveu de l'auteur, qui a plus d'une corde à son arc (critique littéraire, journaliste et comédien), le livre maîtrise l'art du contrepoint.
August 28, 2025
3 zile (nu săptămâni) în Alpi cu (cartea lui) Marius Chivu 😝
Cartea debordează de o sinceritate care stârnește invidie. Dezvăluie și cosmetizează adevărul. Încerc să nu exagerez.
Au fost povestiri la care am vrut să râd, să plâng, să ascult, povestiri la care am avut reacții viscerale, povestiri care am închis cartea și mi-am studiat reacțiile interioare. Niciodată nu am rămas fără răspuns.
Am citit în ultima vreme. Mult pentru mine, poate puțin pentru alții, foarte mult pentru alți alții. Sportivii de performanță nu fac recorduri mondiale la fiecare antrenament, nici bestseller-urile nu se citesc pe bandă, mai citești și cărți la kilogram, înveți și cum să nu scrii. De aceea cartea lui Marius Chivu a fost o gură de apă de izvor, o țuică adevărată, o roșie d-aia bună de la țărani, cu gust. Când citești obsesiv ajungi la o saturație de care o astfel de carte te drege. Regăsești sensul cititului. Universul lui Marius Chivu se reflectă in operele sale, and beyond.
Cartea debordează de o sinceritate care stârnește invidie. Dezvăluie și cosmetizează adevărul. Încerc să nu exagerez.
Au fost povestiri la care am vrut să râd, să plâng, să ascult, povestiri la care am avut reacții viscerale, povestiri care am închis cartea și mi-am studiat reacțiile interioare. Niciodată nu am rămas fără răspuns.
Am citit în ultima vreme. Mult pentru mine, poate puțin pentru alții, foarte mult pentru alți alții. Sportivii de performanță nu fac recorduri mondiale la fiecare antrenament, nici bestseller-urile nu se citesc pe bandă, mai citești și cărți la kilogram, înveți și cum să nu scrii. De aceea cartea lui Marius Chivu a fost o gură de apă de izvor, o țuică adevărată, o roșie d-aia bună de la țărani, cu gust. Când citești obsesiv ajungi la o saturație de care o astfel de carte te drege. Regăsești sensul cititului. Universul lui Marius Chivu se reflectă in operele sale, and beyond.
June 7, 2020
Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult. Am dat cele 5⭐ pentru povestirile ("În familie" și "Întoarcerea") legate de viața la țara și de bunici, pentru că autorul a descris foarte bine atmosfera și viața simplă de la sat, problemele care ocupă mintea oamenilor, nostalgia care te cuprinde atunci când te întorci în locul copilăriei și vezi că totul s-a schimbat și mulți oameni au murit. Nici celelalte povestiri nu sunt mai prejos. M-a convins să mai citesc și altceva scris de MC.
April 20, 2019
Primul set de nuvele dupa mult timp. Am gasit un text foarte ofertant, imagini si personaje bine conturate, cat se poate de reale si amintiri frumoase din copilarie bine povestite. M-am simtit din nou copil.
January 20, 2019
Highs and lows with short stories of Marius Chivu.
Favourites: In familie, La vulturul de mare cu pestele in gheare, Intoarcerea.
Favourites: In familie, La vulturul de mare cu pestele in gheare, Intoarcerea.
February 16, 2018
Un volum de povestiri care a reușit să-mi creeze un soi de melancolie resemnată; mi-a dat sentimentul sfârşitului verii la bunici. Bitter-sweet în cel mai plăcut mod cu putință.
Preferate: În familie, Petrecerea, La vulturul de mare cu peștele în gheare, Obiecte pierdute, Întoarcerea.
Preferate: În familie, Petrecerea, La vulturul de mare cu peștele în gheare, Obiecte pierdute, Întoarcerea.
January 27, 2016
Un scriitor care pare ca a gasit reteta pentru a "scrie bine", dar care nu reuseste sa transmita prea multe. Cel putin, nu inca.
Displaying 1 - 25 of 25 reviews