What do you think?
Rate this book
Corpuri de închiriat
Corpuri de închiriat cuprinde șaptesprezece texte SF și fantastice pe care îți vei dori să le recitești iar și iar, fiindcă îți vei aminti mereu de ele!
Acțiunea povestirii care dă numele volumului se petrece într-o colonie umană sufocantă, situată la marginea centurii de asteroizi, unde mersul pe jos a devenit nu doar o obligație, ci un ritual impus de sistem. Acolo, Cosmin Barbone duce o existență de-a dreptul mecanizată, între muncă și supraviețuire.
Într-o lume în care visatul este un act de rebeliune și liniștea ascunde un vuiet de nemulțumire latentă, o reclamă ciudată – ”Închiriem corpuri!” – începe să îi bântuie drumurile și gândurile.
Între suspiciuni despre androizi înlocuitori și o populație amorțită, Cosmin Barbone pornește într-o căutare care nu este doar a adevărului din spatele mesajului misterios, ci și a propriei identități.
O distopie viscerală despre alienare, conformism și fragila graniță dintre om și android.
Acțiunea povestirii care dă numele volumului se petrece într-o colonie umană sufocantă, situată la marginea centurii de asteroizi, unde mersul pe jos a devenit nu doar o obligație, ci un ritual impus de sistem. Acolo, Cosmin Barbone duce o existență de-a dreptul mecanizată, între muncă și supraviețuire.
Într-o lume în care visatul este un act de rebeliune și liniștea ascunde un vuiet de nemulțumire latentă, o reclamă ciudată – ”Închiriem corpuri!” – începe să îi bântuie drumurile și gândurile.
Între suspiciuni despre androizi înlocuitori și o populație amorțită, Cosmin Barbone pornește într-o căutare care nu este doar a adevărului din spatele mesajului misterios, ci și a propriei identități.
O distopie viscerală despre alienare, conformism și fragila graniță dintre om și android.
226 pages, Paperback
Published May 19, 2025
10 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
July 18, 2025
S.F.-ul românesc, după o perioadă de boom în anii '90 a cam intrat în recul, fără a fi neapărat înlocuit de ceva mai bun. Dintre cei care au rămas însă cu succes pe baricade se numără şi timişoreanul Daniel Timariu, şi bine a făcut, pentru că scrie un S.F. din care răzbate de la distanţă lejeritatea unui stil matur, experimentat. Science-fiction-ul lui Daniel Timariu nu e unul împănat de roboţi, O.Z.N.-uri şi călătorii spaţiale, ci e unul alegorie-eseu, care te face să te gândeşti mult dincolo de povestea în sine, şi e cu atât mai relevant în contextul recentei invazii A.I. Prima povestire – „Victime colaterale” mi-a adus aminte de „Midnight Mass”. „Omul de oţel” – povestea „colonizării” lumii cu supra-oameni cu braţe de oţel, care are ca punct de plecare un laborator secret din Garnizoana Timişoara e plauzibilă, cel puţin la halul în care arată acum clădirea. „O vizită neaşteptată” e împănată cu umor – cu extratereştrii – Mantis într-o criză conjugală, căutând consiliere la povestitorul terran, la o ţuică de Bihor şi un jambon – şi poţi să-ţi imaginezi doar ce mahmureală îi paşte, la ce căpăţâni au. Aceste prime povestiri, prin atmosfera ceva mai dark, te duc cu gândul la stilul lui Lovecraft, însă registrul s-a schimbat cu „Ionia ucenica”, o poveste gen Dune din care există potenţialul de a ieşi un roman fantasy-epic foarte reuşit. Din nou însă macazul s-a schimbat şi au urmat o serie de poveşti-alegorii Asimov-iene, despre conflictul-transformarea-metamorfoza om-robot, în ambele direcţii. „Corpuri de închiriat”, care dă şi titlul volumului, „Flecarul” – despre un android care bea senzații, Şi aşa am avut grijă să fii împăcat – despre o colonizare de neevitat, sau „Un loc ideal pentru a nu fi” – centrată pe urmele de oameni din carcase de fiare, animate de o imposibilă iubire. Ideea centrală din ele e cea a contrastului dintre rămăşiţele unui suflet pe cale de dispariţie şi software-ul rece al exoscheletelor şi îndeamnă la reflecţie.
După „Eroare de călătorie”, cu o intrigă gen Alien, cel mai mult mi-au plăcut ultimele trei povestiri din volum, într-un Bradbury-style: „Planeta şopârlelor” – o femeie astronaut care se adaptează la planeta reptiliană în care naufragiase şi ajunge să nu mai suporte oamenii, „Poveste de la marginea oraşului” – o invazie de „bule” extraterestre de grăsime, la marginea marilor oraşe, în care oamenii „aleşi” îşi văd reflexia sufletului, şi „Ultimul om” – o poveste de dragoste conddamnată, dintre un corporatist şi o supra-specie nouă de om care elimină „vechii”. În „Poveste de la marginea oraşului” timişorenii cu siguranţă vor mustăci citind gestionarea teritorial administrativă a celor două bule de grăsime extraterestră căzute lângă Timişoara, la Pădurea Verde şi la Şag: „(...) Primarul Nicolae Şerban imediat a ţinut o conferinţă pe Facebook, subliniind importanţa evenimentului pentru oraş şi faptul că va şti cum să gestioneze problema în interesul cetăţenilor. (...) De altfel, în comunicatele oficiale se vorbea doar despre grăsimea de la Pădurea Verde; despre cealaltă, nenumită niciodată, nu se pomenea. Până şi primarul era la fel de evaziv, spunând doar că prezenţa celeilalte grăsimi era opera opoziţiei, geloasă pe succesul proiectelor lui.”
Una peste alta, un volum închegat, divers ca teme şi stil, şi cu siguranţă, după părerea mea, unul reper pentru S.F.-ul românesc actual. Scris cu lejeritatea unui autor care, la fel ca într-„O vizită neaşteptată”, poate oricând să stea la o ţuică cu extratereştrii. Doar pentru că îşi permite.
După „Eroare de călătorie”, cu o intrigă gen Alien, cel mai mult mi-au plăcut ultimele trei povestiri din volum, într-un Bradbury-style: „Planeta şopârlelor” – o femeie astronaut care se adaptează la planeta reptiliană în care naufragiase şi ajunge să nu mai suporte oamenii, „Poveste de la marginea oraşului” – o invazie de „bule” extraterestre de grăsime, la marginea marilor oraşe, în care oamenii „aleşi” îşi văd reflexia sufletului, şi „Ultimul om” – o poveste de dragoste conddamnată, dintre un corporatist şi o supra-specie nouă de om care elimină „vechii”. În „Poveste de la marginea oraşului” timişorenii cu siguranţă vor mustăci citind gestionarea teritorial administrativă a celor două bule de grăsime extraterestră căzute lângă Timişoara, la Pădurea Verde şi la Şag: „(...) Primarul Nicolae Şerban imediat a ţinut o conferinţă pe Facebook, subliniind importanţa evenimentului pentru oraş şi faptul că va şti cum să gestioneze problema în interesul cetăţenilor. (...) De altfel, în comunicatele oficiale se vorbea doar despre grăsimea de la Pădurea Verde; despre cealaltă, nenumită niciodată, nu se pomenea. Până şi primarul era la fel de evaziv, spunând doar că prezenţa celeilalte grăsimi era opera opoziţiei, geloasă pe succesul proiectelor lui.”
Una peste alta, un volum închegat, divers ca teme şi stil, şi cu siguranţă, după părerea mea, unul reper pentru S.F.-ul românesc actual. Scris cu lejeritatea unui autor care, la fel ca într-„O vizită neaşteptată”, poate oricând să stea la o ţuică cu extratereştrii. Doar pentru că îşi permite.
October 12, 2025
Povestiri excelent scrise, profund umane, chiar si acelea care exploraza non-umanul.
Nu exista inegalitati, nu am gasit texte de umplutura. Sunt cateva linii pe care autorul le urmeaza, explorand sentimentele umane intr-un cadru impropriu (deocamdata) omului.
Partea SF e incitanta, meditatia aspura efectelor ei asupra esentei umane lasa de gandit si provoaca cititorul sa-si gaseasca propriie concluzii.
Per total, un volum excelent.
Nu exista inegalitati, nu am gasit texte de umplutura. Sunt cateva linii pe care autorul le urmeaza, explorand sentimentele umane intr-un cadru impropriu (deocamdata) omului.
Partea SF e incitanta, meditatia aspura efectelor ei asupra esentei umane lasa de gandit si provoaca cititorul sa-si gaseasca propriie concluzii.
Per total, un volum excelent.
July 27, 2025
De apreciat acest volum de proză scurtă SF pentru perspectivele care-l interesează pe Daniel Timariu și care reușește, prin punerea în scenă, să te facă și pe tine, cititorul, să fii interesat de ele.
Mi se pare că volumul are proporțiile potrivite de imaginar SF și de reflecție umană, mai ales ca personajele care nu-s oameni fie nu se pot îndepărta de moștenirea lor umană, fie o caută cu ardoare.
Nefiind un cititor de SF, unele scene mi s-au părut prea încărcate de detalii, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă ce-am citit e pură imaginație sau are și o bază reală. Pe de altă parte, sunt convins că fanii genului vor savura meticulozitatea, și tocmai de asta eu cred, așa cum am spus anterior, că volumul are proporțiile potrivite să mulțumească pe toată lumea.
Felicitări, Daniel!
Mi se pare că volumul are proporțiile potrivite de imaginar SF și de reflecție umană, mai ales ca personajele care nu-s oameni fie nu se pot îndepărta de moștenirea lor umană, fie o caută cu ardoare.
Nefiind un cititor de SF, unele scene mi s-au părut prea încărcate de detalii, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă ce-am citit e pură imaginație sau are și o bază reală. Pe de altă parte, sunt convins că fanii genului vor savura meticulozitatea, și tocmai de asta eu cred, așa cum am spus anterior, că volumul are proporțiile potrivite să mulțumească pe toată lumea.
Felicitări, Daniel!
June 20, 2025
Mi-a plăcut mult.
Volumul conține șaptesprezece povestiri SF, tratând diverse teme ale genului.
Pe măsură ce parcurgeam textele incluse, m-am trezit făcând, involuntar, trei tipuri de comparații. În primul rând, mi-am amintit de volumul de debut al autorului, „Amețeli postlumice”. Mugurii poveștilor din cartea de față se întrevăd acolo - mai ales o anumită candoare, ușoară nostalgie, o doză de umor și de inadecvare, de capitulare resemnată în fața viitorului ce vine peste noi. Totuși, saltul calitativ este uriaș - atât în ceea ce privește modalitatea de tratare a ideilor, cât și în ceea ce privește abilitățile de creare a atmosferei, de modelare a poveștii în sine. Pentru că aici remarc o evoluție a autorului, ce și-a creionat, în timp, un stil distinct. Majoritatea poveștilor sale au o curgere atemporală, baleind continuu între prezentul acțiunii, rememorarea unor evenimente trecute - adesea pățanii intime, personale, ale căror consecințe se văd în prezent - și prevestirea unui viitor ce va să vină. Asta dă senzația că Daniel Timariu se deschide complet în fața noastră, ne prezintă viața ca întreg, alegând ca, pe parcursul unui text, să se concentreze asupra unui aspect sau al altuia al acestuia, dar fără a omite niciodată conectarea la ansamblu.
A doua comparație am făcut-o cu textele mainstream care încearcă, tot mai des în ultimii ani, să încorporeze elementele SF - de fapt, viitorul tehnologizat în care am pășit deja de o bună bucată de vreme și pe care nu-l mai putem ignora nici măcar când vorbim despre retragerea pe malul unui lac, despre o poveste de dragoste dintr-un cadru mai mult sau mai puțin exotic, ori despre traumele vieților noastre. În general, aceste încercări mă dezamăgesc, deoarece ori prezintă o naivitate accentuată, aducând pe post de noutăți teme profunde și probleme morale abordate de literatura SF încă de acum aproape un secol, ori se complac într-o deplângere a inadaptării la ceea ce va să vină, mascându-și mizantropia sub un aparent „dor față de o umanitate ce se pierde”. În cazul lui Daniel Timariu, lucrurile stau cu totul altfel. Textele sale sunt cât se poate de SF și cât se poate de mainstream, în același timp. Aventurile descrise de el nu sunt ieșite din comun, ci prezintă realitatea de zi cu zi alterată de diversele teme cu care ne confruntăm deja, ori e posibil să avem de-a face în viitorul foarte apropiat - inteligența artificială, postumanismul, posibilul contact cu o inteligență extraterestră, distrugerea habitatului nostru, războiul, colonizarea sistemului solar etc. În toate aceste demersuri, el rămând profund ancorat în umanitatea noastră. Scrierile sale nu sunt un „punk”, o revoltă contra acestor transformări ineluctabile, ci o încercare de a vedea ce loc își poate găsi omul de rând în acea lume. Nu e un conflict per se, ci e omul pus în fața sorții. Și, ținând cont că, adesea, povestirile sale orbitează în jurul eternei relații El-Ea, întregul demers e profund uman, cald, ceva pe care-l putem înțelege, cu care ne putem identifica.
A treia paralelă pe care am trasat-o a fost cu SF-ul ce are ca personaje, ori ca decor, românii și România. Pentru că „Ion și Maria în spațiu” e greu să fie luat în serios, e greu să fie tratat altfel decât o parodie. Totuși, la Daniel Timariu, multe dintre povestiri se petrec pe teritoriul României - preponderent în zona Banatului. Și, indiferent de tema abordată, sună plauzibil, firesc. Discrepanța dintre „România tradiționalistă și tehnologia viitorului” dispare, tușele se disipează, cadrul e de acolo - și asta fără a recurge la o Apocalipsă menită să reseteze lucrurile și să permită, astfel, reașezarea pe un nou făgaș, plauzibil. Dimpotrivă, autorul e extrem de convingător în a arăta că, în acel viitor în care deja am pășit, toate aceste granițe se șterg.
Mi se pare fascinant la acest volum naturalețea cu care se mișcă prin zona SF, dar rămâne mainstream la un nivel fundamental, în care vorbește despre transumanism, dar rămâne profund ancorat în românism, fără ca lucrurile de mai sus să sune disonant. Și, dacă e ceva ce m-a marcat în povestirile lui Daniel Timariu, este conștientizarea micimii noastre în fața transformărilor universului din care facem parte (transformări independente de voința noastră, ori, dimpotrivă, consecințe ale acțiunilor noastre), dar o conștientizare bazată pe acceptare, privind cu ochi mirați, ca un copil, la „lumea oamenilor mari” ce nu ne este accesibilă, din care nu prea (mai) facem parte - lucru care nu ne împiedică, însă, să ne bucurăm de faptul că ne-a fost dat să trăim.
Un volum aparte în literatura SF contemporană românească, care cred că va fi apreciat atât de iubitorii de SF, cât și de cei din zona literaturii mainstream ce nu vor găsi lumi ultra-tehnologizate, stranii, de neînțeles - ci, dimpotrivă, un viitor pur uman.
Volumul conține șaptesprezece povestiri SF, tratând diverse teme ale genului.
Pe măsură ce parcurgeam textele incluse, m-am trezit făcând, involuntar, trei tipuri de comparații. În primul rând, mi-am amintit de volumul de debut al autorului, „Amețeli postlumice”. Mugurii poveștilor din cartea de față se întrevăd acolo - mai ales o anumită candoare, ușoară nostalgie, o doză de umor și de inadecvare, de capitulare resemnată în fața viitorului ce vine peste noi. Totuși, saltul calitativ este uriaș - atât în ceea ce privește modalitatea de tratare a ideilor, cât și în ceea ce privește abilitățile de creare a atmosferei, de modelare a poveștii în sine. Pentru că aici remarc o evoluție a autorului, ce și-a creionat, în timp, un stil distinct. Majoritatea poveștilor sale au o curgere atemporală, baleind continuu între prezentul acțiunii, rememorarea unor evenimente trecute - adesea pățanii intime, personale, ale căror consecințe se văd în prezent - și prevestirea unui viitor ce va să vină. Asta dă senzația că Daniel Timariu se deschide complet în fața noastră, ne prezintă viața ca întreg, alegând ca, pe parcursul unui text, să se concentreze asupra unui aspect sau al altuia al acestuia, dar fără a omite niciodată conectarea la ansamblu.
A doua comparație am făcut-o cu textele mainstream care încearcă, tot mai des în ultimii ani, să încorporeze elementele SF - de fapt, viitorul tehnologizat în care am pășit deja de o bună bucată de vreme și pe care nu-l mai putem ignora nici măcar când vorbim despre retragerea pe malul unui lac, despre o poveste de dragoste dintr-un cadru mai mult sau mai puțin exotic, ori despre traumele vieților noastre. În general, aceste încercări mă dezamăgesc, deoarece ori prezintă o naivitate accentuată, aducând pe post de noutăți teme profunde și probleme morale abordate de literatura SF încă de acum aproape un secol, ori se complac într-o deplângere a inadaptării la ceea ce va să vină, mascându-și mizantropia sub un aparent „dor față de o umanitate ce se pierde”. În cazul lui Daniel Timariu, lucrurile stau cu totul altfel. Textele sale sunt cât se poate de SF și cât se poate de mainstream, în același timp. Aventurile descrise de el nu sunt ieșite din comun, ci prezintă realitatea de zi cu zi alterată de diversele teme cu care ne confruntăm deja, ori e posibil să avem de-a face în viitorul foarte apropiat - inteligența artificială, postumanismul, posibilul contact cu o inteligență extraterestră, distrugerea habitatului nostru, războiul, colonizarea sistemului solar etc. În toate aceste demersuri, el rămând profund ancorat în umanitatea noastră. Scrierile sale nu sunt un „punk”, o revoltă contra acestor transformări ineluctabile, ci o încercare de a vedea ce loc își poate găsi omul de rând în acea lume. Nu e un conflict per se, ci e omul pus în fața sorții. Și, ținând cont că, adesea, povestirile sale orbitează în jurul eternei relații El-Ea, întregul demers e profund uman, cald, ceva pe care-l putem înțelege, cu care ne putem identifica.
A treia paralelă pe care am trasat-o a fost cu SF-ul ce are ca personaje, ori ca decor, românii și România. Pentru că „Ion și Maria în spațiu” e greu să fie luat în serios, e greu să fie tratat altfel decât o parodie. Totuși, la Daniel Timariu, multe dintre povestiri se petrec pe teritoriul României - preponderent în zona Banatului. Și, indiferent de tema abordată, sună plauzibil, firesc. Discrepanța dintre „România tradiționalistă și tehnologia viitorului” dispare, tușele se disipează, cadrul e de acolo - și asta fără a recurge la o Apocalipsă menită să reseteze lucrurile și să permită, astfel, reașezarea pe un nou făgaș, plauzibil. Dimpotrivă, autorul e extrem de convingător în a arăta că, în acel viitor în care deja am pășit, toate aceste granițe se șterg.
Mi se pare fascinant la acest volum naturalețea cu care se mișcă prin zona SF, dar rămâne mainstream la un nivel fundamental, în care vorbește despre transumanism, dar rămâne profund ancorat în românism, fără ca lucrurile de mai sus să sune disonant. Și, dacă e ceva ce m-a marcat în povestirile lui Daniel Timariu, este conștientizarea micimii noastre în fața transformărilor universului din care facem parte (transformări independente de voința noastră, ori, dimpotrivă, consecințe ale acțiunilor noastre), dar o conștientizare bazată pe acceptare, privind cu ochi mirați, ca un copil, la „lumea oamenilor mari” ce nu ne este accesibilă, din care nu prea (mai) facem parte - lucru care nu ne împiedică, însă, să ne bucurăm de faptul că ne-a fost dat să trăim.
Un volum aparte în literatura SF contemporană românească, care cred că va fi apreciat atât de iubitorii de SF, cât și de cei din zona literaturii mainstream ce nu vor găsi lumi ultra-tehnologizate, stranii, de neînțeles - ci, dimpotrivă, un viitor pur uman.
June 30, 2025
O colecție de povestiri SF cu idei puternice și atmosferă aparte
Acest review este redactat cu ajutorul inteligenței artificiale (prietenii ;) știu de ce), dar reflectă o apreciere sinceră și echilibrată a volumului "Corpurile de închiriat" de Daniel Timariu.
Volumul reunește mai multe povestiri science fiction, fiecare explorând teme provocatoare precum identitatea, controlul asupra propriului corp și implicațiile tehnologiei asupra libertății umane. Ce mi-a plăcut în mod special este diversitatea ideilor — fiecare text vine cu o premisă proprie, iar autorul reușește să creeze lumi distincte în doar câteva pagini.
Stilul este accesibil, cu pasaje memorabile și atmosferă bine conturată. Unele povestiri mi s-au părut mai puternice decât altele — o caracteristică obișnuită în colecțiile de acest tip — însă per ansamblu, volumul are coerență tematică și o voce literară clară.
Un plus și pentru curajul cu care sunt abordate teme sociale actuale prin lentila SF-ului. Dacă ar fi fost ceva de îmbunătățit, poate o mai mare varietate stilistică sau o mai profundă explorare psihologică în unele texte.
Recomand volumul tuturor celor interesați de SF-ul românesc contemporan, cu mențiunea că această recenzie a fost scrisă cu ajutorul AI — un instrument modern pentru a susține lectura și promovarea autorilor locali(sic!).
PS: Nota si părerea mea personală asupra colecției sunt extrem de serioase, merită din plin lectura.
Acest review este redactat cu ajutorul inteligenței artificiale (prietenii ;) știu de ce), dar reflectă o apreciere sinceră și echilibrată a volumului "Corpurile de închiriat" de Daniel Timariu.
Volumul reunește mai multe povestiri science fiction, fiecare explorând teme provocatoare precum identitatea, controlul asupra propriului corp și implicațiile tehnologiei asupra libertății umane. Ce mi-a plăcut în mod special este diversitatea ideilor — fiecare text vine cu o premisă proprie, iar autorul reușește să creeze lumi distincte în doar câteva pagini.
Stilul este accesibil, cu pasaje memorabile și atmosferă bine conturată. Unele povestiri mi s-au părut mai puternice decât altele — o caracteristică obișnuită în colecțiile de acest tip — însă per ansamblu, volumul are coerență tematică și o voce literară clară.
Un plus și pentru curajul cu care sunt abordate teme sociale actuale prin lentila SF-ului. Dacă ar fi fost ceva de îmbunătățit, poate o mai mare varietate stilistică sau o mai profundă explorare psihologică în unele texte.
Recomand volumul tuturor celor interesați de SF-ul românesc contemporan, cu mențiunea că această recenzie a fost scrisă cu ajutorul AI — un instrument modern pentru a susține lectura și promovarea autorilor locali(sic!).
PS: Nota si părerea mea personală asupra colecției sunt extrem de serioase, merită din plin lectura.
June 28, 2025
Chiar dacă în ultima vreme Daniel Timariu a publicat fantasy și policier, eu îl știam ca autor de science-fiction din reviste sau din „Antologia prozei românești de SF” (great book!).
Volumul cuprinde 17 povestiri care ne poartă pe diverse planete, asteroizi, stații spațiale sau prin -nu se putea altfel :) - Timișoara, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Aveam de a face cu cyborgi, cu mutanți, soldați spațiali, androizi, extratereștrii și nu în ultimul rând cu supraomul. Însă, oricât de sofisticat și tehnologizat arată viitorul în viziunea autorului, din toate povestirile răzbate o doză generoasă de UMANITATE, ceea ce mi-a plăcut foarte mult.
Preferatele mele: „Ionia, ucenica” și „Planeta șopârlelor”, două povești cu un mare potențial de a se dezvolta în romane SF.
Volumul cuprinde 17 povestiri care ne poartă pe diverse planete, asteroizi, stații spațiale sau prin -nu se putea altfel :) - Timișoara, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Aveam de a face cu cyborgi, cu mutanți, soldați spațiali, androizi, extratereștrii și nu în ultimul rând cu supraomul. Însă, oricât de sofisticat și tehnologizat arată viitorul în viziunea autorului, din toate povestirile răzbate o doză generoasă de UMANITATE, ceea ce mi-a plăcut foarte mult.
Preferatele mele: „Ionia, ucenica” și „Planeta șopârlelor”, două povești cu un mare potențial de a se dezvolta în romane SF.
Displaying 1 - 6 of 6 reviews