„Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“ (corespondenţa dintre Marx şi Engels) „Istoria este judecătorul, proletariatul este călăul.“ (Marx) „Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul.“ (Marx) „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“ (Marx) „Comisariatul pentru justiţie este «Comisariatul pentru exterminare socială».“ (Lenin) „În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele mai josnice.“ (Bakunin) „Spiritul de distrugere e asemenea celui de creaţie.“ (Bakunin) „Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“ (Sartre)
Andrei Gabriel Pleșu is a Romanian philosopher, essayist, journalist, literary and art critic. He has been intermittently involved in politics assuming the roles of Minister of Culture (1989-91), Minister of Foreign Affairs (1997-99) and presidential counsellor for external affairs (2004-05).
He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.
After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.
Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.
Scurtă, dar cuprinzătoare și capabilă să sintetizeze argumente pe înțelesul tuturor. Personal, mi-a plăcut cel mai mult secțiunea lui Andrei Pleșu, cu stilul lui Gabriel Liiceanu fiind obișnuit, iar cu Horia-Roman Patapievici am făcut contact pentru prima dată, acesta încheind cartea și având discursul ce a alunecat cel mai mult spre filosofie. Cartea se adresează cunoscătorilor, dar mai ales necunoscătorilor, oferind argumente solide și contestând ideologia comunistă într-o manieră calmă, dar hotărâtă. Merită din multe puncte de vedere, dar mai ales pentru a descoperi noi abordări asupra comunismului și ideologiei acestuia.
,,Ideologiile sunt foarte periculoase pentru că sunt simple.’’ - pag. 52. Andrei Pleșu
Ii iubesc pur si simplu pe fiecare din cei trei coautori si pe toti laolalta, asa incat de cand am vazut cartea asta la sectiunea "in pregatire" a sitului Humanitas am fost sigura ca experienta lecturii ei va fi o incantare. Si nu m-am inselat.
Cartea se adreseaza in egala masura celor ca mine, care sunt convinsi de ororile generate de comunism si de faptul ca ele s-ar repeta cu proxima ocazie daca s-ar ivi prilejul, cat si celor care, din lipsa de informare sau/si imaturitate, considera cu naivitate ca a fost "o idee buna, prost aplicata" sau ca nu se poate sa fi fost chiar asa de rau. Cu toate ca nu are decat 150 de pagini, volumul reuseste sa sintetizeze argumentele care combat o ideoleogie ce a facut peste 100 de milioane de victime...da, este ilar ca o asemenea evidenta mai are nevoie sa fie combatuta, mai ales intr-o tara care i-a trait pe pielea ei "binefacerile". Dar in jurul nostru ideea asta reinvie pe zi ce trece, sub cele mai inselatoare aparente. De aceea e imperios necesar sa-i fie cunoscute originile (recomand "Originile intelectuale ale leninismului" de Alain Besancon, ca tot veni vorba), mecanismele de propaganda, modalitatile prin care se insereaza in psihicul uman, dedublarile sau inrudirile cu alte doctrine totalitare.
Cartea e structurata in trei sectiuni, cate una pentru fiecare coautor, si e compusa din texte scrise de cei trei intre anii 2002-2013 si publicate in cartile proprii/pe situri de specialitate sau rostite in cadrul unor conferinte. Farmecul lecturii consta in faptul ca trei oameni inteligenti si eruditi, dar diferiti ca fel de a fi si stil de exprimare, ataca problema din unghiuri diverse, fiecare cu instrumentele sale si pe limba proprie, intalnindu-se fireste in experienta de viata traita in comunism.
Andrei Plesu e un conservator erudit si bonom, care cu verva si umorul fin specific, grevate pe seriozitatea subiectului, ne vorbeste despre "a treia zi a comunismului", mai exact despre invierea din morti a comunismului, care e posibil sa revina la viata asa cum si Iisus a Inviat in a treia zi. Cum se insereaza ideologia comunista in mintile fragede ale tinerilor, cautatori ai absolutului, de ce este greu pentru cei ajunsi la maturitate sau chiar la batranete sa isi faca mea culpa si sa recunoasca faptul ca s-au inselat, ca ideea e o escrocherie de proportii, foarte probabil suprema escrocherie. Activismul comunist, originile lui in Evanghelii si reprezentantul lui, ghiciti cine, exact, Iuda. (Mi-a placut la nebunie asta). Deosebirea fundamentala dintre teroarea comunista si Inchizitie. Ingrozitoarele idei expuse si sutinute de Manifestul partidului comunist.
Gabriel Liiceanu si-a structurat expunerea in doua parti: prima este un articol chiar cu acest titlu "O idee care ne-a sucit mintile" publicat in aprilie anul acesta pe situl contributors.ro, iar a doua este o compilatie de fragmente din cartile sale, reunite sub titlul "Ganduri despre comunism". Dupa parerea mea Gabriel Liiceanu este vocea umanista a acestui trio formidabil (si folosesc expresia in cel mai serios si apreciativ mod), pentru ca atat abordarea lui Andrei Plesu, cat si cea a lui Horia Roman Patapievici sunt facute in mare parte din perspectiva crestina. Deci, indiferent daca esti credincios, ateu sau agnostic, cartea iti va vorbi pe limba ta.
De ce comunismul este o utopie si deci nu poate si transpus in practica, nici economic, nici social. De ce si cum este el "o idee care ne suceste mintile". Cum se traieste sau supravietuieste in comunism si drama de a nu putea explica si transmite experienta unui mod de viata halucinant si alienant generatiilor mai tinere. De ce anticomunismul nu poate fi decat visceral. :) MOtivele pentru care fascismul este considerat de toata lumea o oroare, in timp ce comunismul e, cosmetizat corespunator, prezentabil.
Horia Roman Patapievici ne vorbeste, minunat argumentat si structrat, clar si convingator, elegant si profund, in conferinta intitulata "Memoria divizata. Reflectii asupra comunismului:efectele lui si defectele noastre", despre refuzul Occidentului de a lua act si condamna doctrina comunista, asa cum se intampla cu nazismul si fascismul.
De ce exista votca "Stalin", in timp ce o bere numita "Hitler" ar fi cu siguranta interzisa.
Cum pacaleste in continuare ideologia comunista (peroreaza ca se revendica de la ideile nobile de "egalitate, fraternitate, libertate", cand de fapt ea nu se intemeieaza pe aceste idei iluministe, ci pe "lupta de clasa, rasturnarea prin violenta a ordinii sociale existente, organizarea prin violenta a societatii, suspendarea libertatilor in vederea suprimarii inegalitatilor, cenzurarea preventiva a libertatii de expresie, partidul unic si statul totalitar, ideologizarea permanente a societatiior").
Originea comuna a fascismului si comunismului.
Cum se face ca totusi comunismul este perceput ca fiind progresist, cand de fapt el este profund antimodernist.
Convingerea gresita si periculoasa conform careia nemultumirile fata de socetatile in care traim (nemultumiri reale si legtime) ar putea fi rezolvate cu metodele promovate de doctrina comunista.
Cum se face ca rasa alba este, intr-adevar, vinovata de multe orori, dar in acelasi timp suprematia ei a creat cea mai buna din lumile posibile. De ce trebuie sa ne intoarcem la valori, sa numim raul rau si binele bine si sa renuntam la relativismul moral.
Alienarea omului si a societatii, in ansamblul ei, in comunism. Ce a ramas din individ si societate dupa experienta comunista, explicatie pentru nefunctionalitatea democratiilor estice.
Aceasta ultima parte este cu siguranta cea mai documentata si obiectiva din toate trei si o recomand in special celor din a doua categorie de cititori, anume cei imbatati de o utopie pe care o cred realizabila. Pornind de la ideile succint dezvoltate de Horia Patapievici s-ar putea intreprinde un demers profund de cunoasterea filosofica si practica a ideologiei comuniste.
Deci cinci stele, atat subiectiv (subiectul ma pasioneaza) cat si obiectiv (de la aspectul cartii, trecand prin structurarea subiectului-s-a reusit atingerea punctelor esentiale ale unei teme vaste-pana la informatia transmisa si modalitatea ei de prezentare).
L.E. Nu pot sa nu las si un link catre o melodie a inegalabilului Jean Moscopol. Daca nu o stiti, va spun ca ilustreaza perfect ideea din carte. :) https://www.youtube.com/watch?v=Q9dIQ...
Segmentul lui Patapievici face ca această cărticică - alcătuită din conferințe și eseuri ale celor trei autori - să fie, într-adevăr, de 4 stele. Dintre cei trei, HRP este singurul care abordează totalitarismul într-o cheie filosofico-politologică, aducând numeroase aprecieri, constatări și observații pertinente și percutante despre fenomenul totalitar, în general, și despre cel comunist, în particular.
"Timpul meu, timpul de care puteam dispune după cum voiam, a fost marele capital al vieții mele în cele patru decenii de care vorbim. Și nu mă pot împiedica să amintesc iar și iar vorba extraordinară pe care ne-o spunea Noica atunci când, răzbiți de urâtul lumii în care trăiam, ne plângeam de una sau de alta: "Dragii mei, să nu ajungeți vreodată să aflați cât timp ați avut” Vorba asta a lui ne-a ajuns astăzi din urmă..."
"... munca, lipsita de perspectiva posesiunii si a recompensei, este o himera, iar planificarea productiei si a distributiei la scara intregii societati, fara autoreglarea bazata pe cerere si oferta, e pur si simplu imposibila."
"Descompunandu-se, societatile totalitare au pus in libertate oameni care functioneaza in continuare, programati ca niste roboti, dupa instinctele necesare supravietuirii in "normalitatea" totalitara. Prima lor optiune este sa nubrespecte nici o regula, prefacandu-se ca le respecta scrupulos pe toate: sa fenteze toate institutiile, pretinzand ca nu fac decat sa le sustina; sa traga pe sfoara statul, prefacandu-se ca sant cetateni model; [...] Acest tip de cetatean este emotional debalansat, comportamental impredictibil si are ca prima optiune ocolirea sau incalcarea regulilor."
O carte care mi-a deschis ochii. Am inteles mult mai bine esenta comunismului, de ce s-a incercat, si de ce nu a functionat, decat din toate povestile auzite de la parinti. Cred ca este o carte necesara tuturor care sunt atrasi de ideologia comunista.
O carte care nu spune lucruri neapărat noi, dar le spune bine pe cele vechi. Comunismul *este* o crimă pe care vesticii n-o prea recunosc ca atare și *este* o idee care încă seduce.
Cu o mică problemă. HR Patapievici pare să-ș ducă opiniile puțin prea departe, ajungând până în punctul în care spune „Criticile naziste și comuniste ale capitalismului nu trebuie luate în considerare, pentru că au fost făcute de naziști și comuniști ca propagandă” (parafrazez din memorie).
Înțeleg de ce spune asta, dar nu are dreptate din punctul de vedere al logicii: un om mârșav (sau un sistem mârșav) nu ne face favoarea de a spune doar lucruri rele. Motivul pentru care ar trebui respinse criticile respective nu e că au fost făcute de naziși și comuniști, ci pentru că nu sunt valabile.
Mi-au dat lacrimile si nu am cuvinte. O carte plina de durere si intelegere, deci plina de memorie! Memoria este cheia viitorului normal (ideea principala a superbului film "Land of the Blind"), chiar daca nu este individuala, dar care trebuie sa devina scopul principal al datoriei individuale de a ne mentine informati. Cum spune Camus citat in aceasta carte, "nu exista decat o lunga si feroce aventura de care suntem toti responsabili".
"Un cetațean bine adaptat la rigorile statului totalitar matur încetează să mai fie un cetățean: el este, în primul rand, un supus; unul care trebuie să se dovedească expert în înșelarea autorității, în practica socială a dublului limbaj, în practica deopotrivă socială și intima a duplicitații sufleteşti şi mentale și în ocolirea inteligenta a legii. Pe scurt, supusul totalitar trebuie să se dovedească expert în dezvoltarea tuturor acelor comportamente nonpolitice care asigură supraviețuirea cuiva care este și discriminat, și exclus din viața cotidiană a societății politice. Oamenii aparținând unei societați totalitare sunt discriminați de statul lor precum cetățenii unui stat aflat sub ocupație străină și sunt la fel de excluşi de la viața politică precum erau sclavii din Antichitate de la treburile cetății. Acesta este marele dar otravit pe care societațile totalitare l-au facut societăților libere, de îndată ce statele totalitare s-au prăbușit. Descompunându-se, societățile totalitare au pus în libertate oameni care funcționează în continuare, programați ca niște roboți, după instinctele necesare supraviețuirii în „normalitatea" totalitară. [...] Acest tip uman versatil și volatil dă toate majoritățile electorale care câştigă alegerile în țarile ex-comuniste. Tot el populeaza instituțiile. El face legile, el le încalca. El corupe, el luptă cu corupția. El promite, el înșală. Orice zice, fie dezice, fie contrazice, în mod egal, fară sá urmeze altă regula decât interesul propriu. [...] Ceea ce vreau să spun este că statele totalitare şi-au distrus complet societățile pe care le-au administrat prin teroare și le-au terorizat prin administrație. lar în momentul în care statele care le dresau și le țineau captive s-au prăbuşit, au ieşit la iveală nişte societăți ruinate și deformate, pentru care libertatea nu avea nici un înțeles politic ori social, ci doar unul individual-anarhic, potrivit descrierii pe care am făcut-o mai înainte."
Lançado recentemente em português sob o título: Uma Ideia Que Nos Deforma As Mentes;
UMA EXPERIÊNCIA de MUTILAÇÃO. Este livro é uma tentativa de responder à pergunta: por que o comunismo, apesar dos horrores que cometeu e comete, ainda goza de prestígio no Ocidente e entre os jovens leste-europeus que o não viveram? Por que, ao contrário do nazismo, o comunismo não provoca igual repulsa, mas antes, é ainda visto como solução? Nas palavras de Liiceanu, existem “a ignorância dos que não viveram o comunismo e o medo daqueles que não sabem viver em liberdade”. Tal situação é fruto de um problema comum: a existência de uma memória comunista no leste-europeu e a recusa a ela no Ocidente, levando ao problema central, ainda não resolvido, para a unificação da consciência europeia: o problema da memória do comunismo. O livro apresenta-se principalmente como uma réplica à ilusão comunista, havendo três fatores a alimentar tal ilusão: o esquecimento, a ignorância e a frustração dos que não estão à altura dos desafios da liberdade.
O sinteza scurta, la obiect și captivanta a unor argumente ce combat comunismul. Utila pentru cei care încă mai trăiesc cu impresia ca aceasta ideologie este "o idee buna dar care a fost prost executata". Pe Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu i-am mai citit, deci eram familiarizata cu stilul care de altfel, îmi place foarte mult. Secțiunea lui Liiceanu mi s-a părut cea mai "umana". Eseul discurs al lui Horia Patapievici, deși ușor mai greu de parcurs, a prezentat o serie de reflecții asupra esenței comunismului, raportul cu fascismul și nazismul, efectele sale cu ecouri încă adânc resimțite in constituenți societății moderne, dar și tendința Occidentului de a privi cu oarecare detașare atrocitățile petrecute sub acest regim, în numele "obiectivității academice".
"Normalitatea, în totalitarismul matur, constă în abandonarea normalității."
Well, este destul de complicat să-ți placă o carte atunci când nu te dai în vânt după autori. Motivul? Unul destul de simplu: poate am urmat eu școala nepotrivită și, în același timp, trăiesc cu anumite stereotipuri, dar în mintea mea intelectualii, plecând de unde doriți dumneavoastră (Revoluția franceză poate fi un reper) au fost, sunt și vor fi de stânga. Dacă nu în cuget, măcar în simțiri. Nu este cazul la noi. Intelectualul român (mă refer la tipologie, nu la fiecare în parte) disprețuiește la greu clasa muncitoare și tot ceea ce ține politica socială. Asta nu-l împiedică însă să se bucure de tot felul de sinecuri, care, ați ghicit, de cele mai multe ori vin din partea celor pe care aproape că-i înjură...
O carte extrem de curprinzatoare raportat la numarul de pagini. Este foarte bine subliniata seductia socialismului asupra celor care au trait, iar mai nou asupra celor care nu au trait in comunism, dar sunt vrajiti doar de anumite idei teoretice ale acestuia.
"Problema e că atunci când reflectezi asupra sensului ajungi la un moment dat și la problema justiției, dar dacă te blochezi de la început în problema justiției nu mai ai timp, nu mai ai când să ajungi la problema sensului. Așa ajunge cineva activist." - Andrei Pleșu
Poate nu pot să-i "simt" esența la adevărata sa valoare, dat fiind faptul ca am avut norocul de a nu trai în perioada comunista. O carte care zdruncina prejudecăți și insuflă nevoia de afirmare a realismului. Coautorii ne prezintă in fapt moralitatea ca orizont spiritual nemărginit. Recomand cu căldură!