„Cînd am citit primele doua texte ale lui H.-R. Patapievici în Contrapunct – era un timp al speranței – am avut un șoc intelectual atît de neobișnuit încît am început să mă bucur (parca uitasem de măsura străina a bucuriei). Revenindu-mi în fire, am început o anchetă imaginară: cine se ascunde sub acest nume? m-am întrebat. Întrebare nefolositoare, am epuizat repede «posibilii» și m-am certat pentru invocarea «corespondențelor». H.-R. Patapievici era de fapt H.-R. Patapievici. Original, fără să cultive superstiția originalității, știutor de carte (înspăimîntător), refuzînd însă mitizarea vicioasă a culturii, H.-R. Patapievici ne propune enigma unei personalități greu de situat din cauza harului plural ce o chezățuieste. Eseurile sale sunt niște semne (adeverite) si niște pariuri: pariezi pe gînditor, pe istoricul ideilor, pe artist, sau semnezi (dacă poți) în alb pentru omul de știință, pentru teologul nemarturisit, pentru moralistul neșovaitor.” (Virgil Ierunca)
Cerul văzut prin lentilă de Horia-Roman Patapievici este o colecție de articole publicate la începutul anilor 1990. Deși autorul era tânăr întâlnim temele care vor fi tratate de-a lungul vieții și operei patapieviciene. Totuși m-au deranjat două lucruri: stilul prețios care totuși aproape va dispărea în scrierile ulterioare și o religiozitate care de multe ori îi întunecă judecata, trimițându-l chiar la sofisme sau chiar prostii de-a dreptul.