Timpul ce ni s-a dat - vol. 2

by Annie Bentoiu

În Occident, mi s-a cerut adeseori să indic o carte din care s-ar putea înţelege ce s-a întâmplat în România în timpul comunismului. De fiecare dată, am ridicat din umeri. Nu avem o asemenea carte. Nu există la noi un Pasternak, un Soljeniţîn, un Bulgakov, un Havel, un Kundera. Închisoarea noastră cea de toate zilele de Ion Ioanid şi Caietul albastru de Nicolae Balotă sunt extraordinare, dar se referă aproape exclusiv la condiţia deţinuţilor politici. Cum era viaţa de fiecare zi în „libertate", cum au fost infirmizaţi sufleteşte oamenii, până la a deveni de nerecunoscut, cum s-a distrus sistematic civilizaţia românească nu are de unde să afle un strain. Citind volumul II din Timpul ce ni s-a dat de Annie Bentoiu am înţeles însă că a apărut, în sfârşit, cartea din care se poate afla ce experienţă tragică au făcut românii, dupa cel de-al Doilea Război Mondial, timp de mai mult de patru decenii. (Alex. ŞTEFĂNESCU)

O carte cu imens profit pentru înţelegerea anilor de început ai regimului comunist (anii terorii maxime) este cel de-al doilea volum al memoriilor lui Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat. [...] Scrisul lui Annie Bentoiu are o seninătate aristocratică, o luminozitate structurală care îi dă o foarte mare credibilitate. Spre deosebire de alţi autori de literatură memorialistică, victime ale regimului comunist, Annie Bentoiu nu urmareşte în primul rând sa scoatş în evidenţă suferinţele prin care au trecut ea şi familia sa (evident, nici nu le ascunde), ci să înţeleagă tot ce s-a petrecut, propria viaţă, dar şi specificitatea regimului comunist, resorturile vizibile sau ascunse care au condus spre luarea unor măsuri atât de barbare. [...] Timpul ce ni s-a dat este o pledoarie pentru valorile fundamentale ale vieţii şi un document de neocolit. (Tudorel URIAN)

Genres: Nonfiction, Memoir

639 pages, Paperback

First published January 1, 2006

About the author

ANNIE BENTOIU, fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, şi-a petrecut copilăria alternativ în Bucureşti şi Olteniţa. Liceul la foarte tradiţionala Şcoală Centrală de Fete din Capitală; studii universitare la Facultatea de Drept; cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti. Căsătorită din 1949 cu compozitorul Pascal Bentoiu. Perfect bilingvă, a publicat în franceză traduceri din literatura română şi (la Lausanne, Éditions de l'Aire) mai multe volume de poezie şi proză poetică: Poèmes I, Poèmes II, Dix méditations sur une rose, Phrases pour la vie quotidienne, Voyage en Moldavie. În limba română i-au apărut un roman de debut (Strada Mare, EPL, Bucureşti, 1969) şi câteva traduceri din franceză. A publicat în primă ediţie cele două volume de memorialistică intitulate Timpul ce ni s-a dat la Editura Vitruviu (în 2000, respectiv 2006).

Reviews

[Antonela Postolache · Rating 5 out of 5]

O marturie a unei perioade despre care multi din generatia mai tanara nu o cunosc indeajuns. Astfel putem sa intelegem, sa ne intelegem pe noi insine, pe parintii nostri, suferinta,foamea,docilitatea,capul plecat,anihilarea eului,frica,teroarea.Dar poate si nostalgia oricat ar parea de neinteles. Mai bine decat Alex Stefanescu nu ii pot exprima valoarea, este acea carte din care se poate afla experienta tragica traita de romani peste 4 decenii.
Pe langa valoarea istorica,documentara pentru mine,recunosc, este si un prilej pentru descoperirea unor titluri si autori ai vremurilor dar si din perioada interbelica, in parte uitata, pe care le enumera autoarea in cele 2 volume. Pasionata de lectura, de limba franceza, beneficiind de educatia acelei perioade exceptionala, creionata si cu detalii despre materii, program, metode de predare,nume de profesori la Scoala Centrala. Din alta lume, nimic in comun cu ce stim.Din pacate.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

În decembrie 1947, abdicarea regelui și proclamarea fulgerătoare, neconstituțională a Republicii creaseră în opinia publică un sentiment ciudat, pe care l-aș putea asemăna cu conștiința instalării unei paralizii. Dacă un grup de persoane, ale căror nume erau necunoscute cu vreo trei ani înainte, puteau hotărî destinul unei întregi națiuni fără să-i ceară părerea însemna că totul, de atunci înainte, devenea posibil. Până atunci, oamenii reacționaseră la cascada de evenimente explicându-și-le prin faptul că pierdusem războiul: aveam de făcut sacrificii „până la semnarea tratatului de pace“, „până la plata despăgubirilor de război“, „până la retragerea trupelor sovietice din țară“. Speranța nu-i părăsise și, chiar dacă semnalau abuzurile fără să primească vreun răspuns, chiar dacă scriau la ziare zeci de proteste care nu apăreau niciodată, seara reîncepeau să asculte Radio Londra cu infinită răbdare, descifrând sunetele în haosul unui bruiaj aproape insuportabil. Acum însă, dacă exceptăm categoria eroică a celor care au ales rezistența armată în munți, rezistență a cărei istorie încă urmează a fi scrisă, pentru ceilalți, mai realiști sau mai puțin curajoși, reacția la evenimente începuse să se diferențieze. Unii, optimiști incurabili, în număr tot mai mic, continuau să afirme că „totul se va aranja“ pe plan internațional. Alții urmăreau evenimentele fără să se pronunțe; în sfârșit, tot mai numeroși erau cei care înțelegeau că schimbările erau de lungă durată, și aici din nou trebuie să urmărim un clivaj: dintre aceștia, unii pactizau, sub o formă sau alta, cu puterea, iar alții doar se pregăteau cu stoicism pentru o lungă perioadă de încercări. Puțini însă își închipuiau formele exacte ale acestor încercări viitoare și nimeni – dar absolut nimeni – nu bănuia că noul fel de viață impus locuitorilor acelei mari părți a Europei avea să dăinuie aproape o jumătate de secol. Acest tablou al diferitelor feluri de a gândi se reproducea în fiecare oraș și în fiecare sat.

[Ioana Haitchi · Rating 5 out of 5]

Pentru cei mai tineri e foarte greu de înțeles, cum au putut răbda alte generații atâtea privațiuni și terori. Oricât le explici, parcă mai batjocoritor te privesc sau cel puțin, dau senzația unui plictis îngrozitor despre acest subiect.

Viața în libertate nu este un huzur, ci o eternă implicare în a păzi aceste drepturi fundamentale. Atunci când cei mari hătărăsc pentru cei mai mici, au loc cele mai mari orori. Ce poți să-i explici unui tânăr de 20 de ani, ce tragedie a fost trecerea de la o monarhie constituțională exact la polul opus, adică la comunism? El nu știe, poate nici măcar prin definiție, să recunoască cele două societăți. Nici măcar nu a citit despre ele, și de cele mai multe ori, nici nu vrea. A dat un scrol rapid pe telefon și gata. Trece la jocurile lui, fiind sigur că niciodată n-o să se mai întâmple așa ceva, că lumea a evoluat și că cei mai în vârstă au rămas cu traume.

Tot ce s-a scris până acum despre cei 50 de ani de teroare comunistă au citit doar cei care au trăit. Nici măcar serialul d-nei Longin nu l-au urmărit tinerii. Pur și simplu nu-i interesează. Va rămâne scris doar pentru istorie și istorici.

Cărțile Annei sunt de citit. Scrie simplu, frumos, lin, curat și sincer. Am citit cu mare plăcere felul în care a descris o istorie grea cât o mie de ani de întuneric.

[niste eroi · Rating 1 out of 5]

Sobolanul Galben, Aurelian Bentoiu.
Tanti Bentoiu a omis sau poate doar a uitat sa detalieze cum Aurelian Bentoiu este unul din cei care au violat si sugrumat democratia interbelica.
Coleg de partid cu interlopul, gangsterul Petre Bejan stapanul absolut al judetului Prahova si al orasului Ploiesti, acesti sobolani impreuna cu Gheorghe Tatarascu si-au facut partid sa negocieze comunistii…

[Constantin C. · Rating 4 out of 5]

.