Marin Bucea trăiește de pe o zi pe alta. Născut în Balș, în anii de pace și prosperitate ai unui nou mileniu, a crescut într-o lume din ce în ce mai rapidă și mai lipsită de sens, fugind din ce în ce mai departe de casă. Ajuns pe țărmurile Pacificului, își duce zilele cu mopul în mână, în timp ce nopțile le îneacă în alcool. Prins într-o situație dificilă, pe punctul de a fi deportat, Marin acceptă reticent o provocare nouă: paznic pe un cargobot automat, controlat de inteligență artificială.
Romanul ăsta e Neuromancer după o lună în Oltenia. Zic asta cu toată afecțiunea :)
Când credeam că e aproape imposibil să scrii un cyberpunk ca lumea, cu olteni și moldoveni pe post de personaje principale, bum!, pățesc cartea asta. Dragoș Costache a intrat recent pe radarul meu, așa că l-am băgat pe linia de urgență cu lectura. Fără să dau spoilere, cartea îmbină cam tot ce ține de zeitgeist-ul tehnologic curent, cu personaje destul de adânci pentru un SF, cu dialoguri mai veridice decât ar merita un SF, cu limbaj narativ licențios din plin și worldbuilding destul de eficient (uneori chiar prea eficient), și rulează toate aceste ingrediente într-o șaorma cu de toate pe care am devorat-o în vreo 3 zile.
Costache se mișcă destul de bine prin poveste, își știe limitele și ambițiile, și vibe-ul general al cărții e că realmente s-a distrat scriind-o. Ceea ce-i mereu un semn bun.
Evident că nu-i perfectă, și există două motive pentru care am tăiat din nota finală: 1. Worldbuilding-ul preia la un moment dat manșa atât de puternic (spre final) încât filonul narativ aproape dispare. Ultimele 50 de pagini arată ca un om foarte subțire purtând o haină mult prea mare și prea grea pentru puterile lui. 2. Finalul... finalul e cea mai importantă parte a unei cărți. Nu contează cum începi sau ce greșeli faci pe parcurs, toate se pot ierta dacă finalul e top. După 180 de pagini de jihad maritim și existențial, finalul lui „Ultra-Marin” mi s-a părut pre lung și prea pustiu. Când trebuia să-i fi dat cox mai tare, atunci povestea se oprește ca o bicicletă împotmolită în nisipul fin al unei plaje din Polinezia. În ultimele 50 de pagini din carte nu se întâmplă aproape nimic. Costache continuă să construiască cu frenezie crescândă o lume de care ne pregătim să ne despărțim, și aș fi preferat ca totul să fie mai succint sau să mă apese mai greu. Ceva nu se leagă, sau nu se leagă destul de bine.
All in all, pretty good. Faith in romanian SF restored. Cel puțin pe moment. 3,5/5*
3.7* Mi-a plăcut atmosfera romanului, care mi-a adus aminte de seria The Murderbot Diaries de Martha Wells. Deși temele abordate sunt diferite, am regăsit o senzație similară: un viitor minimalist, dar apăsător, în care tehnologia face parte din intimitatea omului. Sau invers în cazul lui Murderbot.* Romanul m-a prins în prima parte, însă în a doua jumătate am simțit că ritmul încetinește, iar atenția mea a scăzut. Nu a mai fost la fel de alert pentru mine, deși poate alți cititori l-ar percepe diferit. Finalul însă (ultimile pagini) mi-a plăcut foarte mult și, în cele din urmă, a tras balanța în sus. Un detaliu care m-a debusolat a fost prezența numeroaselor note de subsol. Marin Bucea, personajul principal, folosește o interfață care îi permite să acceseze informații online prin gând și toate aceste „căutări” sunt prezentate ca note de subsol. Informațiile în sine sunt interesante și chiar utile pentru înțelegerea lumii și a contextului, dar modul în care au fost integrate m-a scos constant din ritm: citeam un rând, apoi o notă jos, apoi reveneam, apoi iar o notă.
Una peste alta, Ultramarin este o lectură românească actuală, un SF contemporan dacă ii pot spune asa, cu o atmosferă convingătoare și un final reușit.
*recomand seria dacă v-a plăcut Ultra Marin sau invers.
“High tech and low life” is cyberpunk's motto. Even the AI knows that, as I noticed when googling the phrase for a source. Ultra Marin takes this line and wraps around it a noir-like tale of danger and adventure, written in Romanian. It is set somewhere after 2050, in a society where AI does most jobs and pampers humanity, who find some autonomy only in the marginal spaces. I recommend this small novel by Dragoș Costache to any reader interested in these genres and in liminal perspectives.
There is a lot of humor in the book in the internal monologue of Marin, the main character, whose name evokes the sea. He's a poor person, from a province, Oltenia, belonging to a peripheral society, Romania, who migrated to the more hopeful places of South-East Asia pressed by survival and his dreams. He's more lucid and wittier in his flux of consciousness, than he appears to the outsiders who see him as a brute and a bully. Dragoș Costache is particularly good at irony on several levels by employing like native vs. immigrant, or civilization vs. nature.
AI is everywhere and that is a problem. The author used footnotes to shows how Marin's awareness is fragmented, and the effect is more convincing if the reader goes way and back to the main text. Mental functions are diluted and is not clear what people will do in an AI dominated world. Dragoș Costache's procedure is more convincing that the usual practice of many cyberpunk writers who bombard the reader with tiring technical terms.
Emancipation is difficult in Ultra Marin. While the world is not entirely gloomy, you need a miracle to gain some degree of meaning. The scariest thing was the idea that AI stole our imagination, even if we may have lost parts of it since forever. Cyberpunk contains specific conventions about narrative and characters, synthetized in that motto. Dragoș Costache has experience in writing noir novels, and this helps him to play with these rules and to create an original tale.
The author used a lot of references and somehow, even the popular grill found its place in Ultra Marin. You can see that the author likes cats, and Minecraft a lot, or fandom culture in general. Also, the book is very well edited. The main defect is that these allusions seem overwhelming from time to time and may be difficult to understand from people who don't share the same experiences as Dragoș Costache. But is a small flaw and the book tells a good story in a deplorable world, especially if the reader likes the sea.
PS I know the author in RL so there may be some bias in the review.
Probably the only romanian sci-fi book I've ever read and it was a wild ride, especially wild in the last few 20 to 30 pages.
Part depressing cyberpunk story - but perhaps painfully realistic plausible future given the references to AI constellations and other current issues - and part philosophical rumination on what place humanity has in an optimized technofeudalist future. I was surprised at how endearing the main character, Marin, was by the end. His past life is a mystery that you get to explore bit by bit as the present story unfolds and the more you know about him the easier it is to like and root for him.
*** MILD SPOILERS BELOW ***
He's the only POV character and while he's structured in such a way that it's enjoyable exploring the world and seeing the story through his eyes, I would have loved to get in the head of some of the other characters present, especially Vio. But that's because I'd enjoy seeing more of the world of EstaDu, more of the seedy underbelly of this cyberpunk depressingly automated future, etc. etc. Maybe I've just gotten too used to reading (almost exclusively) series of books set in the same universe and this book just left me wanting more.
cea mai "radiohead" carte pe care am citit-o vreodata ca tot vorbesc de radiohead si de ultra marin, poate vrei un playlist inspirat de carte daca citesti asta, uite aici unul: https://open.spotify.com/playlist/1Fb...
ok, deci, per total a fost o carte bunicica, mi-a placut faptul ca autorul ne expune in fata cum vede el viitorul controlat de AI, te face sa te gandesti ca suntem in mod clar predestinati esecului si distrugerii, ca o sa ne omoare propria creatie, am scos multe citate care m-au pus pe ganduri noaptea legat de marin, 3 sferturi din carte mi-a fost EXTREM de antipatic (e barbat hetero, ofc), foarte libidinos si ciudat, scarbos chiar, pe la final am inceput sa empatizez cu el si suferinta pe care o poarta, singurul personaj care mi-a placut cu adevarat a fost borough (rip space cowboy :( ) scarboase mi s-au parut si unele descrieri, cred ca autorul are o problema cu fluidele corporale (sau poate era marin??) anyways, concluzia este ca mi-a placut ideea de reintoarcere la umanitate, la natura, dorinta inconstienta de a gandi singuri si de a nu fi marionetizati de niste circuite un 3.5/5 cinstit as mai citi-o inca odata? nu as recomada-o prietenilor mei cu scos de introspectie ulterioara? foarte probabil
edit: ar fi fost probabil un 4/5 daca am fi aflat putin si ce gandea viorica, as fi vrut sa aflu mai multe despre povestea ei, despre ce gandea, desi poate se deplasa un pic de la titlu si tema principala (poate o sa avem si o ultra viorica?? i hope so)
This entire review has been hidden because of spoilers.
Marin e ca tot românul, individ plutind în derivă, întâi metaforic, apoi la propriu, în voia sorții. În cazul de față, el se scaldă în apele tulburi ale civilizației excesiv și intruziv tehnologizate, apoi ajunge în Pacific, la bordul vasului comercial Meriam, o navă complet automatizată cu AI.
Trădat de lumea în care a trăit, de femeia pe care o credea de încredere, abandonat de tehnologia ineptă în situații imprevizibile, el își găsește în final un fel de eliberare, o pace alienată, antisocială, printre nuci de cocos și pisici sălbăticite, complet deconectat, întors cu brutalitate la începuturi.
Primul om, ultimul om.
Cartea, un SF atipic, introspectiv, presărat cu obscenități credibile și fluide corporale deosebit de texturate, mustind de comentariu, face fix invers față de literatura de anticipație, adică o ia îndărăt, de la high-tech, low-life la insula pustie unde maximul de tehnologie e o cameră foto care nu mai funcționează: începe cyberpunk, continuă thriller și se termină Robinson Crusoe. Tocmai acest "pe dos" și "de-a-ndăratelea" o face cu totul specială.
În cazul lui Marin, nu e atât de important finalul, cât felul în care ajunge din Balș pe un atol și, mai ales, ce se întâmplă în mintea lui în tot timpul ăsta.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Mi-a plăcut foarte mult Ultra Marin, în primul rând pentru stilul său foarte degajat care mi se pare că reușește să aducă literatura română în sincron cu limba vorbită astăzi, dar în același timp să genereze și un titlu valoros ca și conținut, fără ca apropierea de limbajul cotidian să pară forțată sau să vină în detrimentul poveștii.
Povestea lui Marin este tragicomică și reunește elemente din destinul oricărui român de rând, iar ca fan al realităților alternative m-am simțit destul de satisfăcut de acest viitor semi-distopic, dar foarte verosimil. Mi-a plăcut să descopăr fiecare nouă coordonată care te adâncește mai mult în lumea acestui viitor și, pe măsură ce avansezi în carte, devine din ce în ce mai ușor să îți imaginezi că am putea ajunge să experimentăm o realitate destul de similară.
Totodată, mi s-a părut foarte interesantă cartea și din punct de vedere metatextual, mai ales prin toate citatele și întreruperile care te scot constant din fluxul citirii și îți dau, într-un fel, același efect pe care îl dau și lui Marin și pe care ni-l dau și nouă telefoanele: întreruperea constantă a fluxului propriilor gânduri pentru a putea citi încă o notificare, și încă o notificare, ad infinitum. Mi se pare că aici forma cărții ajunge să reproducă destul de bine experiența pe care încearcă să o descrie, iar cititorul ajunge să experimenteze într-o măsură mică exact fragmentarea atenției de care are parte și Marin.
Cred că tocmai combinația dintre stilul foarte relaxat, povestea lui Marin și felul în care este construit acest viitor nu foarte îndepărtat face ca Ultra Marin să fie una dintre cărțile românești contemporane pe care le-am citit cu cea mai mare plăcere.
Well, it's a good start. Știu că nu stăm deloc bine la capitolul sf-uri și din această cauză consider că Dragoș Costache deschide drumul și poate și apetitul cititorilor pentru astfel de literatură neoașă. I had high hopes for this book, o vânez de ceva timp, m-am bucurat să dau de ea la Gaudeamus. Am început-o cu aplomb, dar undeva pe la pagina 100 mi s-a cam diminuat aplombul. E greu să explic de ce, dar hai să încerc. Setting-ul e interesant, interfață om-AI, lume dominată de AI, personaj principal venit din păturile de jos ale societății, cumva hăituit de un trecut pe care îl înțelegem abia în final, o situație limită etc. Ai zice că toate astea fac un cocktail exploziv, dar undeva ceva se fâsâie. Prea multe explicații, prea puțină acțiune și când apare acțiunea parcă nu e suficient de cinematică (aș fi preferat ca unele pasaje să fie scrise de Cosmin Leucuța care stă mult mai bine la suspans și iz cinematografic), un pic de incoerență la nivelul motivațiilor (știu că s-a încercat, dar Vio merita un fleshing out mai bun). Overall, nici nu e cu adrenalină, nici nu e cu întrebări esențiale despre viitorul nostru alături de AI.
De ce "Ultra Marin"? Pentru că "Ultra Marin" = un veritabil SF românesc + suspans logic și impredictibil, umor autohton, vulnerabilitatea și intrinsecul unor personaje cum nu se poate mai recognoscibile social, extrem de puternic ancorate în cotidian și care "se simt" vii, autentice și, nu în ultimul rând, mult prea stăpâne pe limbajul lor colorat. 🤭
Să nu vă așteptați la o lectură statică, plină doar de filosofat gratuit și de arătat cu degetul înspre "marele AI" și "marele rău" întreprins de acesta, pentru că "Ultra Marin" nu va zice, ci va face "ultra-posibilul" să demonstreze asta… în felul său 😁 E genul acela de volum ce se pricepe la a pune lucrurile în perspectivă, oferind un punct de vedere – chiar dacă poate cu tușe ușor profetice, aș spune, asupra lumii ce ne-așteaptă dincolo de orizontul zilei de mâine.
Și, să nu uit, un subcapitol din partea a treia se cheamă așa: "???????"
Spre deosebire de personajul eponim, Dragoș Costache le are și cu Eminescu, și cu Eminem. Un SF surprinzător de poetic, deși Eminescu o dă pe ici pe colo în Arghezi și a lui estetică a urâtului, începând cu lumina de culoarea pișatului și până la barca de salvare ca un furuncul pe suprafața mării. Cât despre Eminem, e un fel de Eminem după șase luni în Vaslui, sau, în cazul de față, în Craiova și peste Prut. Aparent Dragoș a scris cartea asta pentru că a zis cineva că nu se scrie SF în România pentru că ar fi dubi să auzi despre cum merge Maricica în Cosmos, dar na, acum știu cum ar suna Neal Stephenson de România. Dacă e vreun scriitor de SF care se potrivește mai bine pe partea asta de ce-ar fi dacă tehnologic, nu aruncați cu roșii în mine că sunt o diletantă în domeniu.
Un SF chiar mișto: un pic de Snow Crash, niște John Scalzi și-o secvență din Upgrade. Cu literalmente nea Marin de la locală pe fondul unei umanități care refuză să moară de la schimbări climatice și turbo technofeudaliști, dar post marea unire cu Moldova?! (deci GS și-a luat țeapă, yay)
Pe lângă lumea bine conturată, m-au prins glumițele de lol pe bune ale personajului și-apoi, când mă așteptam cel mai puțin, m-a lovit cu niște întorsături de frază și gânduri foarte foarte deștepte.
Poate cea mai bine scrisă carte a lui Costache de până acum(?)
📌 ,,Ultra Marin" este cea de-a treia carte a lui Dragoș C. Costache pe care o citesc. În mare, pentru că doar trei are. Din păcate 🙂. 📌 Revenind la cartea în cauză, recunosc că mi-a fost puțin greu să intru în poveste, dar cred că problema a fost la mine, nu la carte. Citind cele două cărți din seria Popeștilor, cred că mă așteptam ca și ,,Ultra Marin" să meargă cumva pe aceeași idee și să fie scrisă într-un stil asemănător. 📌 În realitate, cartea m-a luat total prin surprindere. Plasată într-un viitor nu foarte îndepărtat, într-o societate condusă de AI, povestea ni-l prezintă pe Marin, un fost polițist local din România, ajuns marinar pe un vas AI de ultimă generație, unde este însărcinat cu securitatea. Când vasul este atacat de pirați, Marin eșuează lamentabil, căci nu reușește să salveze nici nava, nici pe ceilalți membrii ai echipajului. După ce plutește în derivă pe întinsul mării, Marin nimerește pe o insulă pustie, ajungând să creadă că a rămas ultimul om de pe pământ. 📌 Prima parte a cărții mi s-a părut mai greu de înțeles la început, până când am reușit să-mi dau seama exact unde și când are loc acțiunea. Trecerea de la ceea ce se întâmplă în plan real la ceea ce se petrece în interfața la care sunt conectate personajele poate stârni, pe alocuri, confuzie, mai ales pentru cei ce nu citesc, de obicei, S.F. Sunt convinsă că, dacă aș reciti cartea (ceea ce plănuiesc să fac la un moment dat), mi-ar fi mult mai ușor să intru în toată atmosfera de AR, cu care recunosc că nu sunt foarte familiarizată. 📌 În ultima parte a cărții, după ce personajul principal se deconectează total de la interfață, atmosfera se schimbă. Rămas singur cu gândurile lui, Marin filosofează despre sensul vieții, întrebându-se ce și unde ar fi putut schimba în cursul propriei existențe, pentru a ajunge la un final diferit. 📌 Fun fact: ,,Ultra Marin" este cartea cu cele mai multe note de subsol pe care am citit-o până în acest moment (153)🙂
O istorioară low-stakes, scrisă destul de plăcut, dar care parcă nu își duce ideile până la final. Deși condimentele locale cu care e presărată cartea sunt destul cât să provoace ocazionale zâmbete, nu avem aici foarte multă substanță originală. Acum și câtă carne să bagi în 250 de pagini? Cred că e confirmat că mai urmează cel puțin un volum, motiv pentru care o să accept concesia că e doar un prim episod și universul ăsta mai are câte ceva de spus.
Greu de lăsat din mâna datorită ritmului alert și, la nivel personal, pentru că nu sunt cititoare de SF. Adică am crezut că o să-mi fie greu să citesc așa ceva, dar nu a fost cazul. Marin merită urmărit. P. S. Rămân fana lui Popova și Popescu. ❤️
Dragos Costache construieste o lume distopica foarte convingatoare si dinamica. Personajul lui principal calatoreste prin lume cu un scop greu de definit in societatea gamificata si alienanta in care traieste.
Cartea asta a fost o experiență formatoare pentru mine in sensul in care mi-a deschis apetitul pentru lectură și m-a făcut să realizez cat de enjoyable poate sa fie cititul in sine. Puncte în plus pentru faptul că autorul e craiovean.
This is one of the most exciting books I read this year. A relatable dystopian (I’m not even a Romanian..), only written last year. Painfully corporate, amazingly cyberpunk, vulgar and to the point. Found this gem in Bucharest when I was visiting.