What do you think?
Rate this book
La route de la Kolyma: voyage sur les traces du Goulag
Historien internationalement reconnu de l’URSS stalinienne, Nicolas Werth a éprouvé le besoin d’aller sur place, tenter d’approcher différemment ces lieux, partir à la recherche des traces du plus grand système concentrationnaire du vingtième siècle. La route de la Kolyma est le récit de cette expédition insolite et fascinante dans cette immense contrée isolée de la Sibérie orientale, à neuf heures de vol de Moscou.
Région emblématique du Goulag, la Kolyma, grande comme deux fois la France, est aujourd’hui une région sinistrée, aux villes dépeuplées. Avec deux amis de l’association Memorial, ONG russe qui s’efforce de sauvegarder la mémoire du Goulag et des répressions staliniennes, Nicolas Werth a rencontré les derniers survivants des camps, mais aussi les rares « enthousiastes de la mémoire » qui luttent obstinément pour que cette page sombre de l’Histoire ne soit pas oubliée. Il a sillonné les pistes de la Kolyma, construites par les détenus eux-mêmes pour tenter de retrouver les vestiges des camps de travail forcé, où les détenus extrayaient, dans des conditions extrêmes (– 50° l’hiver) l’or, grande richesse de la Kolyma, mais aussi le minerai d’étain, le cobalt, l’uranium. Une quête souvent vaine, tant les traces se sont effacées dans ce milieu que l’homme n’a jamais véritablement conquis.
Dans ces conditions, comment l’historien peut-il encore appréhender cette civilisation disparue ? Ce voyage à la recherche de la Kolyma perdue est aussi une réflexion sur le métier d’historien.
Région emblématique du Goulag, la Kolyma, grande comme deux fois la France, est aujourd’hui une région sinistrée, aux villes dépeuplées. Avec deux amis de l’association Memorial, ONG russe qui s’efforce de sauvegarder la mémoire du Goulag et des répressions staliniennes, Nicolas Werth a rencontré les derniers survivants des camps, mais aussi les rares « enthousiastes de la mémoire » qui luttent obstinément pour que cette page sombre de l’Histoire ne soit pas oubliée. Il a sillonné les pistes de la Kolyma, construites par les détenus eux-mêmes pour tenter de retrouver les vestiges des camps de travail forcé, où les détenus extrayaient, dans des conditions extrêmes (– 50° l’hiver) l’or, grande richesse de la Kolyma, mais aussi le minerai d’étain, le cobalt, l’uranium. Une quête souvent vaine, tant les traces se sont effacées dans ce milieu que l’homme n’a jamais véritablement conquis.
Dans ces conditions, comment l’historien peut-il encore appréhender cette civilisation disparue ? Ce voyage à la recherche de la Kolyma perdue est aussi une réflexion sur le métier d’historien.
- GenresNonfictionHistory
192 pages, Paperback
First published January 1, 2012
1 person is currently reading
46 people want to read
About the author
Nicolas Werth
73 books24 followersNicolas Werth (born 1950) is a French historian, and an internationally known expert on communist studies, particularly the history of the Soviet Union. He is the son of Alexander Werth, a Russian-born British journalist and writer.
He wrote the chapters dedicated to the USSR in The Black Book of Communism. Werth is a research director at the Institut d'histoire du temps présent, affiliate to CNRS. Since the 2000s, all his books are financed by the Hoover Institution. In 2007, he was the historic consultant for the French television documentary film, Staline: le tyran rouge, broadcast on M6.
Source: wikipedia.com
He wrote the chapters dedicated to the USSR in The Black Book of Communism. Werth is a research director at the Institut d'histoire du temps présent, affiliate to CNRS. Since the 2000s, all his books are financed by the Hoover Institution. In 2007, he was the historic consultant for the French television documentary film, Staline: le tyran rouge, broadcast on M6.
Source: wikipedia.com
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
August 12, 2014
Cu siguranță am auzit de Arhipeleagul Gulag al lui Aleksandr Soljenițîn, însă nu și de Nicolas Werth, expert în studii comuniste, în speță al istoriei sovietice. Pasionat îndesobi de istorie și de ceea ce s-a petrecut în U.R.S.S și în anii de răscruce a acesteia, Werth a scris o carte-document, despre care vă voi spune câteva lucruri. Mai întâi însă, de menționat este faptul că autorul și-a alcătuit teancuri de notițe, pagini de jurnal și, ceea ce este mai important, a fost la fața locului, în arhi-temutul Gulag (călătorie anevoioasă, plină de spasmele imaginației, pentru că, ajungând în asemenea locuri pline de moarte și de teamă, nu ai cum să nu auzi strigătele umanității pe cale să se stingă). Sovietolog de profesie, dacă se poate spune așa, Nicolas Werth a scris Istoria Uniunii Sovietice, de la Lenin la Stalin (2000, Editura Corint) și Istoria Uniunii Sovietice, de la Hrușciov la Gorbaciov (2001, Editura Corint), ambele fiind sinteze istorice ale U.R.S.S. Stilul lui Werth este relaxat, domol, deși relatările despre locurile pustii care încă au păstrat mirosul morții impun o altă stare de spirit; autorul a făcut din însemnările sale un jurnal de călătorie, reușind să facă cititorul să capteze informația într-un stil degajat, fără intermitențe.
de la sursă: Nicolas Werth – Drumul din Kolîma. Călătorie pe urmele Gulagului – SemneBune http://semnebune.ro/2013/nicolas-wert...
de la sursă: Nicolas Werth – Drumul din Kolîma. Călătorie pe urmele Gulagului – SemneBune http://semnebune.ro/2013/nicolas-wert...
December 20, 2021
Întâlnirea are loc la aeroportul Domodedovo din Moscova, la ora 18.00, în fața biroului de înregistrare al Companiei Transaero, pentru zborul numărul 1364, Moscova-Magadan.
Sunt deja 40 de ani de când petrec în Rusia, în fiecare an, de la câteva săptămâni până la câteva luni. Însă Kolîma a rămas pentru mine o terra incognita. Nu am explorat-o decât prin mijlocirea mormanelor de arhive ale Gulagului, pe care le-am scotocit încă de la începutul anilor 1990. După ce am studiat atâția ani Gulagul, am simțit dorința de a merge la fața locului, să încerc o abordare diferită, să pornesc în căutarea urmelor lăsate de marele sistem concentraționar al secolului al
XX-lea. O, și câte urme păstrate, mă previn imediat tovarășii mei de călătorie, Irina Flige și Aleksandr Daniel, responsabilii Asociației Memorial, care, deja de aproape un sfert de secol – asociația a fost fondată în timpul perestroikăi – se străduiesc să păstreze vie amintirea Gulagului și a represiunilor staliniste. Irina și Aleksandr cutreieră de ani de zile Rusia, încercând să descopere vestigiile Gulagului, înainte ca acestea să dispară definitiv. Caută ultimii supraviețuitori, le înregistrează mărturiile, consemnează, cartografiază, fotografiază rămășițele lagărelor, cimitirele deținuților, gropile comune în care au fost aruncate cadavrele sutelor de mii de executați prin împușcare, în timpul Marii Terori din 1937–1938, micile monumente și pe cele comemorative ridicate pe aceste locuri, începând din anii 1990, de către rudele victimelor represiunii sau la inițiativa unor simpli cetățeni. Ei au inventariat și puținele săli din muzeele dedicate muncii forțate și represiunilor, cât și colecțiile celor câteva zeci de mici muzee, construite uneori în locuințe particulare de către corespondenții Asociației Memorial, care încercau să protejeze, pe această cale, ultimele rămășițe ale lagărelor prin care, de-a lungul unei generații, de la începutul anilor 1930 și până la mijlocul anilor 1950, au trecut cam 20 de milioane de oameni, adică 1 adult din 6 (2 milioane au murit). Statul rus nu s-a implicat prin nicio politică patrimonială în ceea ce privește Gulagul sau represiunile staliniste în general; nu a luat nici cea mai mică măsură de conservare a locurilor unde au avut loc execuțiile, a celor de detenție, de deportare sau exploatare a mâinii de lucru în regim forțat. Doar Biserica Ortodoxă s-a interesat de câteva locuri pe care le-a integrat rapid în serviciul propriilor interese
Sunt deja 40 de ani de când petrec în Rusia, în fiecare an, de la câteva săptămâni până la câteva luni. Însă Kolîma a rămas pentru mine o terra incognita. Nu am explorat-o decât prin mijlocirea mormanelor de arhive ale Gulagului, pe care le-am scotocit încă de la începutul anilor 1990. După ce am studiat atâția ani Gulagul, am simțit dorința de a merge la fața locului, să încerc o abordare diferită, să pornesc în căutarea urmelor lăsate de marele sistem concentraționar al secolului al
XX-lea. O, și câte urme păstrate, mă previn imediat tovarășii mei de călătorie, Irina Flige și Aleksandr Daniel, responsabilii Asociației Memorial, care, deja de aproape un sfert de secol – asociația a fost fondată în timpul perestroikăi – se străduiesc să păstreze vie amintirea Gulagului și a represiunilor staliniste. Irina și Aleksandr cutreieră de ani de zile Rusia, încercând să descopere vestigiile Gulagului, înainte ca acestea să dispară definitiv. Caută ultimii supraviețuitori, le înregistrează mărturiile, consemnează, cartografiază, fotografiază rămășițele lagărelor, cimitirele deținuților, gropile comune în care au fost aruncate cadavrele sutelor de mii de executați prin împușcare, în timpul Marii Terori din 1937–1938, micile monumente și pe cele comemorative ridicate pe aceste locuri, începând din anii 1990, de către rudele victimelor represiunii sau la inițiativa unor simpli cetățeni. Ei au inventariat și puținele săli din muzeele dedicate muncii forțate și represiunilor, cât și colecțiile celor câteva zeci de mici muzee, construite uneori în locuințe particulare de către corespondenții Asociației Memorial, care încercau să protejeze, pe această cale, ultimele rămășițe ale lagărelor prin care, de-a lungul unei generații, de la începutul anilor 1930 și până la mijlocul anilor 1950, au trecut cam 20 de milioane de oameni, adică 1 adult din 6 (2 milioane au murit). Statul rus nu s-a implicat prin nicio politică patrimonială în ceea ce privește Gulagul sau represiunile staliniste în general; nu a luat nici cea mai mică măsură de conservare a locurilor unde au avut loc execuțiile, a celor de detenție, de deportare sau exploatare a mâinii de lucru în regim forțat. Doar Biserica Ortodoxă s-a interesat de câteva locuri pe care le-a integrat rapid în serviciul propriilor interese
February 7, 2018
Un récit de voyage passionnant sur les traces des camps de travail de la Kolyma. Cette épopée permet au lecteur de prendre conscience qu un travail de mémoire doit être fait sur ces camps tant les traces de leur existence, à la merci des éléments naturels, tendent à disparaître. La lecture est plaisante et instructive, un travail remarquable.
July 10, 2014
Spicuiri din recenzia finala care se poate gasi pe blogul meu
Werth ascultă supraviețuitorii lagărului și îi lasă să povestească, iar poveștile pe care le spun par rupte dintr-o altă lume, o altă dimensiune, absurdul realității în care aceștia trăiesc în secolul XXI năucind cititorul. Supraviețuitorii nu au părăsit, de fapt, niciodată universul lagărului în care au fost aruncați de către comuniști, univers pe care guvernul actual încearcă din răsputeri să-l ignore sau să-l facă uitat. Crimele, momentele de dezumanizare, lipsa perspectivei și a viitorului le sunt tatuate în oase, în suflet, în minte, oamenii din Kolîma fiind biete epave uitate în paragină de istorie, ca și clădirile cedate mâniei naturii de către indiferența unui stat care, rămâne impresia, nu a știut și nu a vrut niciodată să-și respecte morții.
Werth ascultă supraviețuitorii lagărului și îi lasă să povestească, iar poveștile pe care le spun par rupte dintr-o altă lume, o altă dimensiune, absurdul realității în care aceștia trăiesc în secolul XXI năucind cititorul. Supraviețuitorii nu au părăsit, de fapt, niciodată universul lagărului în care au fost aruncați de către comuniști, univers pe care guvernul actual încearcă din răsputeri să-l ignore sau să-l facă uitat. Crimele, momentele de dezumanizare, lipsa perspectivei și a viitorului le sunt tatuate în oase, în suflet, în minte, oamenii din Kolîma fiind biete epave uitate în paragină de istorie, ca și clădirile cedate mâniei naturii de către indiferența unui stat care, rămâne impresia, nu a știut și nu a vrut niciodată să-și respecte morții.
December 5, 2014
Cartea e un jurnal de calatorie de 2 saptamani (aug-sep 2011) in regiunea Kolîma din extremul orient (nici nu cred ca se poate mai extrem de atat).
Pentru clarificarea evenimentelor si locurilor din carte astept sa apara in română 2 carti la care se face referire de mai multe ori aici : Kolyma Tales si Journey into the Whirlwind.
Pentru clarificarea evenimentelor si locurilor din carte astept sa apara in română 2 carti la care se face referire de mai multe ori aici : Kolyma Tales si Journey into the Whirlwind.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews