„Nu imi e frica de moarte. Stiu ca intr-o zi va suna telefonul ca s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Ca se va duce tata, care, deja jumatate paralizat, e jumatate mort. Ca intr-o zi va pleca si mama. Apoi sper sa urmez, firesc, eu. Dar daca nu va fi asa, ci altfel, stiu de pe acum ca nimic nu e intimplator si prin asta trebuie sa trec. Nu o sa ma mai intreb cu disperare: de ce mie? Sunt lectiile mele, crucile mele de dus. Ma stiu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a facut doar exceptional de vie.“
Petronela Rotar nu are biografie literară. Maximum una pseudoliterară, cu indulgenţă. S-a născut la ţară, ca veşnicia lui Blaga, undeva lîngă Braşov, şi a făcut naveta la oraş. La şcoală, aia cîtă a făcut. La liceu, i-au apărut cîteva poezii în revista literară a şcolii, iar ăsta ar fi putut fi un început bun pentru o biografie literară, dar nu a fost. Apoi nu a mai apărut decît la televizor şi în ziare. Şi acolo, de partea greşită a microfonului. A fost reporter, editor sau prezentator la staţiile locale ale Pro TV, Antena 1, Realitatea. S-a apucat de două facultăţi, Litere şi Sociologie, şi nu a terminat-o pe niciuna. Are de gînd să nu o termine nici pe a treia. S-a apucat şi de doi copii, iar pe ăştia încă îi desăvîrşeşte. Sau aşa îşi imaginează, cînd se place pe sine. Cînd nu, nu îşi imaginează nimic. A scris toată viaţa pentru ea, sperînd că atunci cînd o să dea colţul va fi descoperită, publicată şi premiată. S-a prins tîrziu că nu va fi aşa, drept care şi-a făcut un blog. Aşa a ajuns să publice în Tiuk şi să scrie pentru Catchy. Şi să scoată prima carte, O să mă ştii de undeva. Gata.
Mi-am dorit de multa vreme sa ii citesc cartile Petronelei pentru ca o urmaream pe Facebook. Imi place personalitatea si felul in care scrie acolo, insa acest volum a fost... slabut. Unele dintre texte au fost exceptionale, insa majoritatea nu m-au miscat deloc. Sper insa ca imi vor placea, totusi, celelalte doua carti pe care le-am cumparat.
E a treia carte a Petronelei pe care o citesc, dupa Sfarsitul Noptii si Orbi. Stiam deja ca o sa imi placa. Nu pot sa nu o admir, nu doar pentru modul ei de a scrie, care iti ramane inauntru, dar si pentru felul in care a reactionat la toate incercarile la care a fost supusa de-a lungul vietii ei (scurte).
Ești pe atât de “alive” pe cât îți dai voie să simți iar cartea asta este plină de invitații scurte la simțire. Am savurat-o din scoarță în scoarță. E o lectură ușoară dar care îți deschide apetitul pentru stilul Petronelei. 🫶🏼
Alive nu este o carte pe care o citești comod, cu o cană de ceai și biscuiți lângă tine. Nu, ea e genul de carte care vine, îți smulge fotoliul de sub tine și îți spune direct în față: „Ia vezi, cât de vie ești, de fapt?”. Petronela Rotar scrie brutal de sincer, fără menajamente, de parcă ar fi decis că literatura nu e loc de măști sau cosmetizări.
Romanul urmărește lupta unui personaj feminin cu depresia, trauma și pierderea. Nu e nimic romantic aici, nici suferință glazurată ca-n filme. Este durere pură, oboseală existențială și o căutare disperată de sens. Și totuși, printre pagini, apar momente de luminozitate care te fac să realizezi că, da, poate că viața chiar merită trăită. Chiar și atunci când pare că totul s-a dus pe apa sâmbetei.
Stilul Petronelăi e direct, confesiv, pe alocuri tăios ca o lamă. Ai impresia că citești jurnalul cuiva care a lăsat cheia pe noptieră și te-a invitat să arunci o privire. Uneori, e atât de intens încât simți nevoia să închizi cartea și să respiri adânc. Alteori, ironia subtilă cu care autoarea își privește propriile căderi îți smulge un zâmbet amar: pentru că, nu-i așa, ce altceva să faci când viața îți dă pumni peste față, dacă nu să-i arunci un rânjet înapoi?
E adevărat, cartea poate părea apăsătoare și unii ar putea spune că e „prea mult”. Dar aici stă farmecul: Alive nu își propune să fie drăguță cu tine. Îți arată răni deschise, dar și cum acestea pot deveni cicatrici purtabile cu demnitate. Nu oferă soluții miraculoase, nu vine cu „rețete de fericire” (slavă Domnului pentru asta!), ci doar cu adevăr crud și, paradoxal, vindecător.
Ceea ce rămâne după ultima pagină nu e doar povestea unui personaj, ci ecoul unei întrebări pe care fiecare dintre noi ar trebui să și-o pună: cum reușesc să fiu încă în viață, în ciuda a tot? Răspunsul nu e simplu, dar cartea Petronelăi arată că se poate găsi — uneori printre lacrimi, alteori printre ironii salvatoare.
Alive e genul de roman care îți dă o palmă și apoi îți șoptește: „Ai văzut? Încă simți. Deci ești viu.”
"Alive" este o călătorie emoționantă în profunzimile sufletului uman, explorând teme delicate precum moartea și iubirea într-un stil poetic și autentic. Petronela Rotar surprinde magistral trăirile protagonistei, aducând în prim-plan frica de necunoscut și speranța pentru un viitor mai luminos. Cu o scriitură sensibilă și originală, romanul a captivat atenția criticilor și a fost apreciat pentru profunzimea și autenticitatea sa. În paginile sale, cititorii vor descoperi o poveste tulburătoare și o voce literară ce merită cu prisosință explorată.
Imi place mult cum scrie Petronela. Stie sa modeleze cuvintele in asa fel incat nu ai cum sa nu aterizezi in lumea ei. In schimb, nu stiu de ce mereu ma astept la altceva cand citesc cartea unui blogger. Blogul si cartea sunt exact la fel, diferenta constand doar in lungimea povestirilor. Putine au fost povestile in cartea asta care sa nu se afle si pe blog. Oricum, raman o cititoare fidela Petronelei.
O carte pe care o citesti cu fiecare celula a corpului, o simti in creier si in suflet si cu care relationezi pana in punctul in care ai senzatia ca iti amintesti cand ai scris-o...
ALIVE de Petronela Rotaru Alive de Petronela Rotar este una dintre acele cărți pe care nu doar că le citești, ci le trăiești. Rar găsești o colecție de proză scurtă care să-ți trezească o asemenea nevoie de a te cufunda în paginile ei, poveste după poveste. Fiecare rând e o bucățică de viață, scrisă cu o sinceritate aproape dureroasă, dar care încântă și înduioșează în același timp. Într-o lume grăbită, Alive este o invitație de a simți. Poveștile nu sunt doar despre personaje, ci despre noi toți: despre bucurii simple, pierderi adânci, dorințe neexprimate și acele momente mici care îți rămân întipărite în suflet. Citind, parcă reușești să te regăsești pe tine, pe cei dragi și, uneori, întreaga lume în emoțiile pe care le descrie. Stilul Petronelei Rotar este atât de puternic, încât fiecare poveste te lasă cu senzația de dor. Dor de ceva nedefinit, de un cuvânt de alinare sau de o îmbrățișare pe care nu ai primit-o. E genul acela de carte pe care nu o poți pune jos și, dacă o faci, nu te lasă în pace. Unele povești îți dau o bucurie calmă, ca o zi de vară, altele te dor adânc, ca o noapte de toamnă, dar toate te mișcă în felul lor unic. Alive este cartea care te trece prin toate stările, fără rețineri, fără măști. Este o revelație despre ceea ce înseamnă să fii viu și vulnerabil, să ai nevoie de alinare și, mai presus de toate, să iubești. O recomand oricui caută o lectură profundă, autentică, care să-l transforme și să-i amintească de frumusețea și fragilitatea vieții.
unele povestiri (personale) sunt analizate minuțios și foarte autentic redate. altele sunt încercări. drama însă este la ea acasă. și oricine a trecut prin doliu, suferință, despărțire sau alte experiențe traumatizante, se regăsește între paginile acestei cărți. de aceea pentru mine este și un medicament, al celor care pot ajunge să creadă că tot ceea ce este rău li se poate întâmpla doar lor. ei bine, Petronela Rotar oferă dovezi concrete că aceia ce gândesc așa, se înșală.
Ca și cum sufletul Petronelei e un dulapior cu zeci de sertare mici și ni se deschide rând pe rând câte un sertar, să aruncăm o privire. Interiorul unuia doare,altul te amuză, în altul simți margini colțuroase care te taie când vrei să cotrobăi mai adânc...O carte care mi-a plăcut foarte mult și în care m-am regăsit, deseori.
„Alive” este o carte care pulsează de viață, emoție și introspecție, o colecție de 67 de povestiri scurte prin care Petronela Rotar reușește să surprindă esența unor trăiri universale: iubirea, suferința, speranța și transformarea interioară.
Scrierile din „Alive” sunt precum însemnările dintr-un jurnal sau blog; de altfel, o parte dintre proze au fost publicate în prealabil pe blogul personal al autoarei. Povestirile din volum, construite pe baza unui mix de tristețe și fericire, te deprimă și te inspiră în același timp. Este dificil să reușești, în numai două-cinci pagini, să dai mai departe o senzație, să construiești personaje, să creezi o conexiune reală cu cititorul. Petronela Rotar are această capacitate de a ți se dezvălui printr-o economie de cuvinte, de a atinge corzile potrivite, astfel încât să rezoneze în tine exact melodiile pe care dorea să ți le transmită. Și vei fredona mult timp acele melodii după ce ai închis cartea.
O scriitoare pe care vroiam sa o citesc de ceva timp. O stiam de la Stiri si vroiam sa stiu ce se ascunde sub masca serioasa. Iata ca am aflat si ma bucur. Romanul ei este unul episodic in care se descriu locuri, oameni, intamplari si, nu in ultimul rand,stari. O carte care insumeaza o viata cu bune si cu rele. Este confruntata cu moarta de tanara atunci cand ii moare prietenul inaintea nuntii si in timp ce astepta copilul lui. Crede ca nu va depasi momentul dar o face cu o vointa de fier.Se mai confrunta cu moartea in doua randuri dar aceasta nu o mai sperie. II e frica insa de moartea celor dragi. O carte care trebuie simtita, in care pe alocuri ne reecunoastm fiecare dintre noi. Un citat care spune multe. '' Esti suma scrijeliturilor pe care le-au facut ceilalti in tine. ''
Această carte vorbește despre supraviețuire emoțională, despre durere, vindecare și revenirea treptată la viață după perioade de prăbușire interioară. Cu aceeași voce sinceră și directă, autoarea explorează ce înseamnă să rămâi prezent chiar și atunci când totul pare prea greu.
Pentru mine, Alive a fost o lectură intensă și profund personală. Nu este o carte care să ofere confort ușor, ci una care spune adevărul așa cum este. Unele fragmente au fost greu de citit, dar tocmai această onestitate m-a făcut să o apreciez.
Mi-a plăcut, însă, judecând la rece, nu este extraordinară din punct de vedere literar. Nu pot spune că m-a bulversat ori mi-a schimbat viziunea asupra anumitor lucruri. Mi-a amintit foarte mult de blog, fiindcă textele, luate separat, lasă impresia postărilor. De la o carte te aștepți la... altceva.
Un fascinant album de fotografii, in care selfie-urile abunda. Foarte personale, intime, pline de normalite, in care este usor sa te regasesti, sau sa recunosti oameni apropiati. Dar "privitorii" sunt invitati sa descopere si chipurile, experientele si sufletele celor cu care autoarea s-a identificat in fuga cotidiana.
Nu am cuvinte. O carte plina de emotii care iti spulbera sufletul intr-o mie de piese si le lipeste la loc. Semnele raman. Asa cum va ramane si amintirea acestei carti in sufletul meu. Va fi mereu cu mine si imi voi aminti cu drag de ea.
Mi-a placut. Nu a fost prima data cand am incercat stilul ei, mai citisem fragmente din carte pe blog. Am inteles ca titlul cartii se refera la numeroasele dati cand moartea a trecut ”prin” si ”pe langa” eroina, la propriu, ceea ce ii da dreptul de a se simti cat se poate de vie astazi.