Pentru început, un sfat: cei ce caută în special valențe literare ar face bine să-și economisească energiile. Cartea de față este mai degrabă un referat, EXTREM de bine documentat, ca dovadă cele mai bine de 90 de pagini!!! cu anexe.
În schimb, pentru pasionații de istorie, așa cum a avut ea loc, fără înflorituri, cu prea puține supoziții și doar fapte și evenimente clare, cartea este exact ceea ce se cere pentru a închide (definitiv, aș spune) varianta eroico-romantică a participării României în primul război mondial. Am intrat târziu în luptă, am pierdut, am suferit, am schimbat taberele, am avut noroc ieșind cu un însemnat câștig teritorial. Iar în afară de Mărăști, Mărășești, Oituz, nu există nimic notabil (pozitiv, evident) de menționat.
Și cei pasionați de statistici sau vorbe de duh vor găsi lucruri interesante, care fac farmecul unei lucrări altminteri strict documentare: crezul politic al lui I. C. Brătianu "încerc să las pe mâine greșelile pe care oamenii îmi spun că ar trebui să le fac azi", slaba dotare a armatei române, cu puști fabricate la 1879 și doar câte o mitralieră la un batalion, cele doar 150 de camioane pentru toată armata, faptul că aproape jumătate de milion de români erau înregimentați în armata austro-ungară. Adăugați permanentele frecușuri și neînțelegeri dintre generali, în special conflictul Prezan-Averescu (zugrăvit aici în culori total nefavorabile) iar concluzia este una singură.
Evident, o astfel de lucrare nu avea cum să debordeze de umor. Și totuși, există un pasaj tragi-comic, o declarație a unui ofițer neamț, despre colaboratorii săi bulgari "pentru ei, o vacă furată este ceea ce reprezintă pentru noi un steag".
Ceva îmi spune că s-ar fi exprimat la fel și-n privința altor aliați vremelnici...