Andrei Gabriel Pleșu is a Romanian philosopher, essayist, journalist, literary and art critic. He has been intermittently involved in politics assuming the roles of Minister of Culture (1989-91), Minister of Foreign Affairs (1997-99) and presidential counsellor for external affairs (2004-05).
He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.
After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.
Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.
Este o carte despre istoria culturii, istoria ideilor, o carte care te ajută să intri într-un dialog cu Antichitatea, Renașterea, barocul până înspre epocile moderne, îndemnând la interogativități autentice.
Volumul poate părea lipsit de omogenitate, cuprinzând studii, recenzii, eseuri, probleme de estetică generală, de analiză plastică, critică literară sau filozofie. Acesta conține și textul lucrării de licență a autorului. Cartea începe cu o glumă despre lene, dar se încheie cu un imn adresat Faptei. Între acestea două se desfășoară călătoria în lumea formelor.
Într-un interviu cu Pleșu legat de această carte, mi-a plăcut faptul că a zis că există în fiecare lucru pe care-l admiri, o invitație să-l imiți. În sensul acesta, spunea că a admira o operă de artă este a subînțelege încercarea de a te așeza în lumea ei, a fi în dialog cu ea ca de la egal la egal. A admira desăvârșirea înseamnă și a avea pofta de a o întruchipa sau de a te apropia de ea.
„Oamenii nu știu că, deasupra tuturora, trebuie să ne închinăm magistrului suprem, care este Totalitatea, și că drumul cel mai potrivit înspre lumea gândită ca Totalitate este arta. Pentru că arta singură, dintre toate îndeletnicirile omenești, este în stare să aducă TOTUL între hotarele sale. Ea singură, de fapt, e fără de hotare.” Sigur, nu este o carte pentru oricine, este un volum care se concentrează pe teoria artelor, pe filosofia acestora, oferind atât multe explicații teoretice, dar și câteva exemple practice, de la Mondrian la Petrașcu, de la van Gogh la Pieter Bruegel cel Bătrân. Multe eseuri mi-au depășit competențele și înțelegerea, dar mi-au reconfirmat gândurile anterioare despre genii - te naști geniu și îți șlefuiești talentul în timp, în vreme ce scriitorii obișnuiți muncesc enorm pentru a ajunge undeva spre geniu, dar nu reușesc niciodată. Dovadă aceste eseuri geniale, pline de tâlcuri ascunse și greu de înțeles de noi, cititorii obișnuiți, scrise de Andrei Pleșu la 21-25 de ani. PS: Mi-au plăcut mult eseurile despre „culorile la români” și despre lene, văzută drept moment de răgaz și de reflecție asupra lumii, asupra celor întâmplate: „Datorăm lenei plictisul, căruia îi datorăm cultura. Căci cultura este bilanțul momentelor de răgaz ale omenirii. Adică al momentelor de plictis.”
Una dintre cele mai bune cărți ale lui Andrei Pleşu. Voi lăsa aici un scurt citat din aceasta carte, deşi sunt multe de notat şi reținut. Este o carte care merită citită şi recitită cu stiloul în mână şi caietul lângă.
" Cu alte cuvinte, rostul capodoperei este să provoace în fiecare din noi o capodoperă. Căci, prin însăşi umanitatea noastră, deținem cu toții substanța necesară unei asemenea plăsmuiri. Opera de artă îşi atinge, aşadar, scopul nu oferindu-se, pur şi simplu, contemplării noastre, ci insinuându-se la însăşi temelia ființei noastre pentru a ne da o formă. Artistul nu e doar un înfăptuitor de opere. El este -dacă îşi cunoaşte menirea- un modelator de destine. În definitiv, prin lucrarea sa, el se propune lumii nu numai ca întemeietor (sau exponent) al unui stil artistic, dar şi ca experimentator al unui stil de viață."