Cautand raspunsuri la intrebari ce l-au obsedat toata viata, Octavian Paler compune scrisori adresate unor personalitati care i-au dominat lecturile - Unamuno, Erasm, Camus, Rilke, Proust, Wilde, Pavese, Descartes, Gide etc. Toate scrisorile-eseu sunt insotite de poezii, printre care se numara si bine-cunoscuta Avem timp, amintita in atatea randuri la moartea scriitorului.
„Lumea n-a uitat ca Montaigne s-a retras in celebra lui biblioteca, la etajul al doilea al unui turn, sa reflecteze asupra conditiei umane si sa-si scrie opera. Iata de ce simt nevoia sa recunosc ca nici dragostea, nici singuratatea nu le-am descoperit cu ajutorul cartilor. De fapt, vreau sa spun ca nu in biblioteca am gasit morala acestor scrisori imaginare adresate unor umbre, dintre care unele mi-au dominat lecturile si foamea de a admira, ci pe strada, pe tarmul marii sau printre amintiri. N-am urmarit aici mai mult decat sa marturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viata. Si, probabil, tot de aceea am asezat dupa fiecare scrisoare un poem, fiind hotarat sa respect nu legile literare, ci ale melancoliilor care m-au impins la confesiuni.“ - Octavian Paler
Octavian Paler was born on July 2, 1926 in a small village called Lisa in Brasov, Romania. He is a writer, journalist and editor and he comments the political and cultural events in Romania.
He attended classes at the primary school in his birth village and after went to the Spiru Haret High School in Bucharest. He went to the Law College and Literature and Philosophy College at the same time.
Between 1974 and 1979 he was a substitute member of the PCR (Romanian Communist Party) and between 1980 and 1985 he was a MAN deputy of Vaslui.
In 1976 he was chosen President of Journalists' Council and for 13 years, since 1970 chief editor of the central newspaper "Romania Libera".
He was vice president of TVR (Romanian Television) and because the Securi ty condemned his pro-occidental visions they settled him a forced home and forbid his access to different activities in the artistic world.
After December 1989 he founded together with other writers the Group of Social Dialog which is known for its anti-communist position.
He was editor of newspapers like "Romania Libera", "Ziua" and "Cotidianul".
Many people criticized him because they say he called the communist era "The Gold Era" but he said it's not true and didn't want to comment very much about this.
Recitesc pentru a treia oara cartea și vă mărturisesc că este una dintre cele mai profunde din câte mi-au căzut in mână. Nu doar m-a marcat, ci mai mult decât atât m-a ajutat să mă definesc. Nu e o carte de citit in metrou sau în autobuz, ci e o carte ce are nevoie de liniștea camerei tale. Vă garantez că citind o scrisoare de-a domnului Paler nu riscați nimic altceva decât o ofertă de înțelepciune. Cartea cuprinde douăzeci și unu de scrisori de tip eseu, scrisori în care veți descoperi ceea ce autorul a aflat “cu ajutorul inimii de la viața”.
Când am închis cartea mi-am dat seama că am dobândit o noua atitudine în fața vieții; am învățat că merită să lupt chiar și cu “mâinile goale” pentru idealul meu, am învățat că speranța e un act de curaj și că trebuie sa facem totul în favoarea speranței, am învățat că „cea mai mare nefericire e să nu mai crezi în nimic”, am învățat că „avem atât de multe motive de tristețe încât nu ne rămâne altă soluție decât aceea de a iubi și mai mult ceea ce merita iubit”, am învățat că „ adevărata glorie este dreptul de a iubi fără măsură”, am învățat că … vă las pe voi să continuați lista.
“Cei rătăciți în deșert încep să moară în clipa în care încetează să mai creadă în apa salvatoare. Înainte de a deveni nisip, capătă suflete de nisip”. Octavian Paler
Cel mai mult mi-a placut interpretarea mitului lui sisif. O perspectiva noua, calda, care empatizeaza cu acest personaj chinuit vesnic, iar cu toatea acestea, impacat si fericit
" Și știu din ceea ce am trăit eu însumi, că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi ; și că în această formă de dragoste se deșteaptă uneori porniri ciudate ; pentru că nu putem obține totul, vrem să nu mai avem nimic ; neputand vindeca o rană , vrem să o facem mortală. Și poate că infernul ne e decât cealaltă față a paradisului. Expulzați din paradis, n-avem unde merge decât în infern, așa cum aruncați pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălțimi. "
Suferința și singurătatea ne pot lămuri. Dar nici suferința, nici singurătatea n-au dreptul să ne învețe să disprețuim ceea ce ne apropie pe unii de alții. Și poate că singurătatea unui om nu devine o problemă filosofică decât prin consecințele ei.
Daca lumea aceasta are vreun sens, el nu poate sta in ceea ce ne omoara.
N-am să scriu decât ca atunci când ai nevoie de tandrețe, citește-l pe Paler. Este, după mine, cel mai priceput în a împleti cuvintele pentru a spune exact ce trebuie, cum trebuie. Iar cartea asta mi se pare și extrem de potrivită pentru niște vremuri tulburi cum sunt și cele pe care le trăim. Paler rămâne în top3 scriitorii mei preferați.
Am uitat în ce împrejurări am văzut prima oară această moară de vânt. Ţin minte doar că aripile aproape putrede, bălăbănindu-se în aer, mi s-au părut atunci produsul ironic al unuia dintre detractorii lui Don Quijote. Încă nu aflasem câte primejdii ascunde o lume fără întrebări. În vremea aceea am râs şi eu de un bărbat cam ciudat care umbla prin păduri pândind flăcările ce dansează pe comori. Într-o zi, pe baza spuselor lui, a fost dezgropat din pământ un vas de lut plin cu monezi de aur. N-a mai râs nimeni şi unii au început să-l urmărească pe ascuns, convinşi că va găsi şi alte tezaure. Dar n-a mai găsit. Pe urmă s-a aflat că şi vasul acela îl descoperise din greşeală. Un copil îi mutase semnul pe care el îl lăsase ca să recunoască locul. Lumea a început să râdă din nou, fără să-şi pună problema că, fără credinţa acelui om ciudat, n-ar fi existat nici greşeala norocoasă. Totuşi, altceva mă face să privesc această moară de vânt ca şi cum abia acum am văzut-o. Probabil, mi-am amintit aici că iluzia luptă cu mâinile goale împotriva motivelor de tristeţe, dar măcar ea refuză consolarea. Şi, între timp, s-au schimbat multe în modul meu de a judeca lucrurile. Am aflat că nu poţi să râzi liniştit de Don Quijote şi în acelaşi timp să-ţi faci iluzii. Apoi că toate acestea trebuie spuse mai devreme sau mai târziu. Şi e mai bine să nu amân. Într-un fel, ştiu că măreţia lui Don Quijote nu poate nimic împotriva timpului. Eroismul lui nu poate birui o clepsidră. Am epuizat astfel singurul meu argument contra lui Don Quijote. Acum sunt liber, domnule Unamuno, să declar că-l iubesc tot atât de mult cât şi dumneavoastră pe Cavalerul nostru. Al nostru, adică al celor care, în fond, nu l-am dispreţuit niciodată, chiar când am greşit îndoindu-ne de el, şi n-am socotit că ar trebui internat într-un spital pentru a fi vindecat de iluziile sale. Bineînţeles, se vor găsi totdeauna destui care să-l compătimească. Tocmai de aceea e nevoie să existe şi unii care să-l apere; şi vreau să mă recunosc printre ei, cel puţin acum când am înţeles, cred, ce datorăm Cavalerului. Iar noi nu vom vorbi de compasiune, ci de orgoliu.
"Am aflat că nu poți să râzi liniștit de Don Quijote și în același timp să-ți faci iluzii." "Acum am înțeles că mormintele au valoare nu pentru morți, ci pentru cei care trăiesc și le văd. Într-adevăr, piramidele există în deșert tocmai pentru că au existat oameni care au crezut atât de mult în ceva, încât au ridicat un munte ca s-o dovedească. Ele nu mai au nicio însemnătate pentru faraoni, în schimb au o însemnătate covârșitoare pentru toți cei care le privim. Ne vom putea consola vreodată cu ideea că ele sunt inutile? Nu cumva piramida e o filosofie necesară chiar dacă sarcofagele sunt goale? Astăzi știm că nu putem să facem nimic împotriva morții dar că trebuie să facem totul în favoarea speranței. Nimeni, în afară de specialiști, n-ar mai ști azi ceva despre Keops, Kefren și Mikerinos, dacă în deșert nu s-ar înălța cele trei piramide, corăbii pe o mare de nisip care au refuzat să se scufunde și să eșueze, navigând prin timp sub pavilionul unei speranțe care a fost, să le reamintim asta scepticilor, a celor care le-au construit, nu a celor înmormântați în ele."
This entire review has been hidden because of spoilers.
Mi-a lasat impresia ca Paler este, in esenta, un pagan. Dar unul modern, care percepe "zeii" ca oglindiri ale Omului, nu invers, si isi gaseste adevarul si speranta in lumina dogoritoare a Soarelui. Nu este nevoie de transcendenta cand iubesti lumea si viata cu pasiunea unui poet care canta existenta insasi. Ceea ce-l salveaza este faptul ca nu este un fatalist. Invatam ca orice neputinta, suferinta sau esec poate fi o victorie. Iluziile pot invinge blazarea si scepticismul (vezi Intaia iubire), in fata carora Paler da din cap dezaprobator cam de fiecare data cand se iveste ocazia :) Imposibilul e doar o renuntare precoce, boala - un prilej de indarjire artistica... Pana si Sisif isi gaseste o impacare si un sens in pedeapsa crunta a zeilor. Am ezitat intre 3 si 4, dar dupa A saptea intelepciune, cred ca merita scorul. "Cand sangele se trage din mine inapoi in parinti, stiu ca nu sunt decat un inel al unei iubiri fara sfarsit. Si ca a continua nu este o renuntare, ci un noroc. Cea mai mare nefericire nu e, probabil, sa fii singur, ci sa nu mai crezi in nimic."