What do you think?
Rate this book
Mëngjeset në Kafe Rostand
Dans ce recueil de textes inédits, Ismail Kadaré, qui partage désormais son temps entre l’Albanie et la France, commence par décrire sa première arrivée à Paris, au début des années 1970, alors qu’il est encore recouvert des miasmes du régime qui l’a laissé sortir quelques jours.
La Ville lumière lui apparaît alors comme dans un songe. Cette « liaison », selon ses propres mots, va durer quatre décennies et perdure. Ce furent d’abord vingt années pendant lesquelles il vécut sous la chape communiste, puis vingt autres qu’il qualifie d’intemporelles. Années où l’écrivain, tous les matins, et encore aujourd’hui, a posé ses notes et son stylo sur une table du café Rostand, face au jardin du Luxembourg, puisant dans ce rituel le moyen d’évoquer tour à tour Tirana, Moscou, l’Académie française, , le prix Nobel, mais aussi ses compagnons de jeunesse dans une Albanie muselée et les figures littéraires qui surgissent au gré de ses promenades dans Paris.
Refuge de l’écrivain et, pour lui, lieu d’inspiration, le café, véritable fil conducteur de ces courtsrécits, lui permet de livrer ici le ferment d’une vie d’écriture.
Ismail Kadaré est né en 1936 à Gjirokastër dans le sud de l’Albanie. Traduit dans une quarantaine de pays, il a publié l’essentiel de son œuvre aux éditions Fayard. En 2005, il a reçu le Man Booker International Prize, en 2009, le prix Prince des Asturies et, en 2015, le prix Jérusalem.
La Ville lumière lui apparaît alors comme dans un songe. Cette « liaison », selon ses propres mots, va durer quatre décennies et perdure. Ce furent d’abord vingt années pendant lesquelles il vécut sous la chape communiste, puis vingt autres qu’il qualifie d’intemporelles. Années où l’écrivain, tous les matins, et encore aujourd’hui, a posé ses notes et son stylo sur une table du café Rostand, face au jardin du Luxembourg, puisant dans ce rituel le moyen d’évoquer tour à tour Tirana, Moscou, l’Académie française, , le prix Nobel, mais aussi ses compagnons de jeunesse dans une Albanie muselée et les figures littéraires qui surgissent au gré de ses promenades dans Paris.
Refuge de l’écrivain et, pour lui, lieu d’inspiration, le café, véritable fil conducteur de ces courtsrécits, lui permet de livrer ici le ferment d’une vie d’écriture.
Ismail Kadaré est né en 1936 à Gjirokastër dans le sud de l’Albanie. Traduit dans une quarantaine de pays, il a publié l’essentiel de son œuvre aux éditions Fayard. En 2005, il a reçu le Man Booker International Prize, en 2009, le prix Prince des Asturies et, en 2015, le prix Jérusalem.
- GenresAlbanian Literature
341 pages, Paperback
First published January 1, 2014
28 people are currently reading
312 people want to read
About the author
Ismail Kadare
271 books1,734 followersIsmail Kadare (also spelled Kadaré) was an Albanian novelist and poet. He has been a leading literary figure in Albania since the 1960s. He focused on short stories until the publication of his first novel, The General of the Dead Army. In 1996 he became a lifetime member of the Academy of Moral and Political Sciences of France. In 1992, he was awarded the Prix mondial Cino Del Duca; in 2005, he won the inaugural Man Booker International Prize, in 2009 the Prince of Asturias Award of Arts, and in 2015 the Jerusalem Prize. He has divided his time between Albania and France since 1990. Kadare has been mentioned as a possible recipient for the Nobel Prize in Literature several times. His works have been published in about 30 languages.
Ismail Kadare was born in 1936 in Gjirokastër, in the south of Albania. His education included studies at the University of Tirana and then the Gorky Institute for World Literature in Moscow, a training school for writers and critics.
In 1960 Kadare returned to Albania after the country broke ties with the Soviet Union, and he became a journalist and published his first poems.
His first novel, The General of the Dead Army, sprang from a short story, and its success established his name in Albania and enabled Kadare to become a full-time writer.
Kadare's novels draw on Balkan history and legends. They are obliquely ironic as a result of trying to withstand political scrutiny. Among his best known books are Chronicle in Stone (1977), Broken April (1978), and The Concert (1988), considered the best novel of the year 1991 by the French literary magazine Lire.
In 1990, Kadare claimed political asylum in France, issuing statements in favour of democratisation. During the ordeal, he stated that "dictatorship and authentic literature are incompatible. The writer is the natural enemy of dictatorship."
Ismail Kadare was born in 1936 in Gjirokastër, in the south of Albania. His education included studies at the University of Tirana and then the Gorky Institute for World Literature in Moscow, a training school for writers and critics.
In 1960 Kadare returned to Albania after the country broke ties with the Soviet Union, and he became a journalist and published his first poems.
His first novel, The General of the Dead Army, sprang from a short story, and its success established his name in Albania and enabled Kadare to become a full-time writer.
Kadare's novels draw on Balkan history and legends. They are obliquely ironic as a result of trying to withstand political scrutiny. Among his best known books are Chronicle in Stone (1977), Broken April (1978), and The Concert (1988), considered the best novel of the year 1991 by the French literary magazine Lire.
In 1990, Kadare claimed political asylum in France, issuing statements in favour of democratisation. During the ordeal, he stated that "dictatorship and authentic literature are incompatible. The writer is the natural enemy of dictatorship."
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 24 of 24 reviews
September 13, 2025
Într-un volum alert și plin de umor, Ismail Kadare descrie mai mult sau mai puțin amănunțit obiceiul sartrian (și mai general) de a-și redacta articolele (dar și cărțile) la cafenea, agapele găzduite și organizate de actrițe (Cath. J.), o tradiție a Parisului din care s-a ivit Ulysses, relațiile dificile cu (unii) scriitori francezi (cu Patrick Modiano, de pildă, remarcabil prin înălțime, nu și prin valoare), relațiile și mai dificile cu scriitorii din țară, invidioși, turnători, capabili de orice josnicie, situații absurde de tot felul, una e generată, de exemplu, de profunda ignoranță comunistă:
Într-un rînd, oficialitatea albaneză îl anunță pe Kadare că trebuie să refuze titlul de Ofițer al Legiunii de Onoare, fiindcă e deja ofițer al armatei albaneze. Ministrul albanez al culturii nu are habar că Legiunea de Onoare e o distincție, mai degrabă, culturală decît una pentru bravură (în lupte), că nu e un grad ofițeresc și, cu atît mai puțin, un „ordin de mobilizare”. Dacă era vorba de mobilizare, nu mă îndoiesc că Ismail Kadare l-ar fi refuzat primul. Nu mai e nevoie să spun că Legiunea de Onoare nu are nici o legătură (dar nici una!) cu Legiunea Străină, care-i altă mîncare de pește.
O observație metafizică (tot ce se referă la Femeie e metafizic) m-a pus serios pe gînduri: [Colette D.] „avea ceva imposibil de descris, ce părea uneori cauza, alteori consecinţa frumuseţii ei”.
Cum au renunțat femeile albaneze la feregea = așa-zisul „văl islamic”: Albania a fost și regat. A avut un despot cu inițiative binecuvîntate. În anii ’30, regele Zogu a interzis printr-un decret strașnic purtarea vălului, „acoperirea femeii”. Acest decret a zguduit din temelii „rămăşiţele fanatismului otoman”. Mai şocantă decît decretul însuşi a fost strictețea nemiloasă cu care a fost aplicat. Femeia cu feregea era pedepsită imediat. Regele a legat această lege de milenarul Kanun, în care nu exista nici o propoziție despre „acoperirea femeilor”. Și mai interesant este că în legendarul Kanun albanez nu exista nici măcar o singură propoziție despre femeie. Kanunul o ignoră cu desăvîrșire.
Cu siguranță, eseul cel mai interesant din acest volum este acela despre „Domnițele literaturii albaneze” (pp.133-162). De neuitat rămîne figura tragică a scriitoarei Musine Kokalari...
Corectură: „Eu îl înlocuiam la Academia franceză pe Karl Popper, care murise de curînd, deci Albania înlocuia Germania, o onoare uriaşă…”. În realitate, Karl Raimund Popper era evreu austriac. Albania înlocuia, de fapt, Austria. (16.09.24, l).
Într-un rînd, oficialitatea albaneză îl anunță pe Kadare că trebuie să refuze titlul de Ofițer al Legiunii de Onoare, fiindcă e deja ofițer al armatei albaneze. Ministrul albanez al culturii nu are habar că Legiunea de Onoare e o distincție, mai degrabă, culturală decît una pentru bravură (în lupte), că nu e un grad ofițeresc și, cu atît mai puțin, un „ordin de mobilizare”. Dacă era vorba de mobilizare, nu mă îndoiesc că Ismail Kadare l-ar fi refuzat primul. Nu mai e nevoie să spun că Legiunea de Onoare nu are nici o legătură (dar nici una!) cu Legiunea Străină, care-i altă mîncare de pește.
O observație metafizică (tot ce se referă la Femeie e metafizic) m-a pus serios pe gînduri: [Colette D.] „avea ceva imposibil de descris, ce părea uneori cauza, alteori consecinţa frumuseţii ei”.
Cum au renunțat femeile albaneze la feregea = așa-zisul „văl islamic”: Albania a fost și regat. A avut un despot cu inițiative binecuvîntate. În anii ’30, regele Zogu a interzis printr-un decret strașnic purtarea vălului, „acoperirea femeii”. Acest decret a zguduit din temelii „rămăşiţele fanatismului otoman”. Mai şocantă decît decretul însuşi a fost strictețea nemiloasă cu care a fost aplicat. Femeia cu feregea era pedepsită imediat. Regele a legat această lege de milenarul Kanun, în care nu exista nici o propoziție despre „acoperirea femeilor”. Și mai interesant este că în legendarul Kanun albanez nu exista nici măcar o singură propoziție despre femeie. Kanunul o ignoră cu desăvîrșire.
Cu siguranță, eseul cel mai interesant din acest volum este acela despre „Domnițele literaturii albaneze” (pp.133-162). De neuitat rămîne figura tragică a scriitoarei Musine Kokalari...
Corectură: „Eu îl înlocuiam la Academia franceză pe Karl Popper, care murise de curînd, deci Albania înlocuia Germania, o onoare uriaşă…”. În realitate, Karl Raimund Popper era evreu austriac. Albania înlocuia, de fapt, Austria. (16.09.24, l).
June 8, 2021
Eseuri, memorii, amintiri. Comunism, dictatură, Albania, Paris, cafenele, cenzură, literatură, conflict.
Despre toate acestea și despre multe altele este vorba în acest volum semnat de Ismail Kadare, care se împarte între traumele și suferințele din timpul dictaturii și reveriile pe care le stârnește cafeneaua preferată din Paris, Cafe Rostand, acel loc aflat în centrul vieții culturale al capitalei franceze, unde se pot întâlni editori, scriitori, visători, artiști, prigoniți, la o cafea care încălzește inimile și sufletele și oferă prilejul unor discursuri sau amintiri. Sigur, nu este un Kadare tipic, aici metaforele lasă locul tragediei personale sau globale, nu ne mai ascundem în spatele Imperiului Otoman sau al lui Skanderbeg, ci trăirile din trecut sunt așternute pe hârtie așa cum s-au întâmplat, crud, realist și cu o nuanță de nostalgie pentru țara în care nimic nu mai e la fel.
Despre toate acestea și despre multe altele este vorba în acest volum semnat de Ismail Kadare, care se împarte între traumele și suferințele din timpul dictaturii și reveriile pe care le stârnește cafeneaua preferată din Paris, Cafe Rostand, acel loc aflat în centrul vieții culturale al capitalei franceze, unde se pot întâlni editori, scriitori, visători, artiști, prigoniți, la o cafea care încălzește inimile și sufletele și oferă prilejul unor discursuri sau amintiri. Sigur, nu este un Kadare tipic, aici metaforele lasă locul tragediei personale sau globale, nu ne mai ascundem în spatele Imperiului Otoman sau al lui Skanderbeg, ci trăirile din trecut sunt așternute pe hârtie așa cum s-au întâmplat, crud, realist și cu o nuanță de nostalgie pentru țara în care nimic nu mai e la fel.
July 29, 2021
4.25/5.
Nu este o carte care să merite 5 stele,dar merită citită. In stilul său propriu,Ismail Kadare vorbește despre Paris, adolescență,istoria Albaniei,modul în care femeia a fost privită de-a lungul timpului în literatura albaneză,dar și despre multe alte lucruri.
Printre toate acestea se strecoară și memorii din perioada liceului sau experiențele pe care le-a avut cu scrisul,romanele sale și comunismul.
Pe mine personal a început să mă ,,prindă" în jurul paginilor 30-50 până acolo fiind destul de monotonă. Se potrivește foarte bine într-o vacanță în ciuda momentelor când tratează comunismul albanez,acelea fiind mai dure.
Nu este o carte care să merite 5 stele,dar merită citită. In stilul său propriu,Ismail Kadare vorbește despre Paris, adolescență,istoria Albaniei,modul în care femeia a fost privită de-a lungul timpului în literatura albaneză,dar și despre multe alte lucruri.
Printre toate acestea se strecoară și memorii din perioada liceului sau experiențele pe care le-a avut cu scrisul,romanele sale și comunismul.
Pe mine personal a început să mă ,,prindă" în jurul paginilor 30-50 până acolo fiind destul de monotonă. Se potrivește foarte bine într-o vacanță în ciuda momentelor când tratează comunismul albanez,acelea fiind mai dure.
This entire review has been hidden because of spoilers.
February 3, 2021
A fost prima mea întâlnire cu Ismail Kadare, și sunt încă fascinată de bogăția vieții interioare a acestuia. Mi-au plăcut îndeosebi reflecțiile despre comunism, cele despre Paris. Mă așteptam sa fie greu de citit pentru că nu am aprofundat genul.
February 11, 2022
Aș fi vrut să pot spune că mi-a plăcut mai mult.
Pentru o corectă contextualizare, mi-ar fi fost necesare mult mai multe informații adiționale despre istoria Albaniei ori despre mediul literar albanez contemporan, informații care - recunosc - mie mi-au lipsit.
”Vrem Premiul Nobel. Îl vrem al naibii de tare. Îl merităm. Neapărat. Da, neapărat? Doar la el ne gândim. Or să ni-l dea neapărat. Să nu ni-l dea vreodată! Altă soluţie nu au. Băi, nu ni-l vor da să stăm şi-n cap. Vina e a ăstuia, că nu iese să strige: nu-l vreau şi pace! Ia stai, domnule, cum să spună nu-l vreau, când nu i-l dă nimeni? Aşa să spună: dacă ţineţi aşa de mult la el, ţineţi-l pentru voi. Trăim şi fără Nobel. Aşa spunem, într-adevăr, dar gândul ne stă tot la el. Da, la el. Ăsta al nostru nu bate cu pumnul în masă, ori Nobelul, ori mă întind aici şi mor. Şi totul porneşte de la zero. Aceleaşi gemete, acelaşi „ce bine ne face“, asta e şi atât. Ici-colo, vreo perlă rară ivită unde nu te-aştepţi, precum aceea a imaginii învingătorului, întors de la ceremonie, perifrazând faimoasele cuvinte despre libertate ale lui Kastrioti… Nobelul nu vi l-am adus eu, l-am găsit printre voi…”.
Pentru o corectă contextualizare, mi-ar fi fost necesare mult mai multe informații adiționale despre istoria Albaniei ori despre mediul literar albanez contemporan, informații care - recunosc - mie mi-au lipsit.
”Vrem Premiul Nobel. Îl vrem al naibii de tare. Îl merităm. Neapărat. Da, neapărat? Doar la el ne gândim. Or să ni-l dea neapărat. Să nu ni-l dea vreodată! Altă soluţie nu au. Băi, nu ni-l vor da să stăm şi-n cap. Vina e a ăstuia, că nu iese să strige: nu-l vreau şi pace! Ia stai, domnule, cum să spună nu-l vreau, când nu i-l dă nimeni? Aşa să spună: dacă ţineţi aşa de mult la el, ţineţi-l pentru voi. Trăim şi fără Nobel. Aşa spunem, într-adevăr, dar gândul ne stă tot la el. Da, la el. Ăsta al nostru nu bate cu pumnul în masă, ori Nobelul, ori mă întind aici şi mor. Şi totul porneşte de la zero. Aceleaşi gemete, acelaşi „ce bine ne face“, asta e şi atât. Ici-colo, vreo perlă rară ivită unde nu te-aştepţi, precum aceea a imaginii învingătorului, întors de la ceremonie, perifrazând faimoasele cuvinte despre libertate ale lui Kastrioti… Nobelul nu vi l-am adus eu, l-am găsit printre voi…”.
May 31, 2020
I ulur në këndin e tij të zakonshëm në kafe “Rostand”, përballë shtëpisë së tij në Paris, i kalon përpara syve gjithë jeta e tij.
“Mëngjeset në Kafe Rostand” është një përmbledhje kujtimesh, letrash, sinopsesh, shënimesh, portretesh, që shkrimtari i madh i ka hedhur në letër, duke nisur prej ikjes së tij nga Shqipëria, në Francë, deri në muajt e fundit. “Ideja për të shkruar diçka për kafe ‘Rostand’ më kishte ardhur aq natyrshëm, saqë s’e mbaja mend as kohën, as rrethanat. Ishte një ndjesi midis pendimit dhe mirënjohjes, e ngjashme me atë ndaj shoqes së jetës, që, duke qenë pranë teje në gjithçka, nuk e ke pasur, ose ty të duket se nuk e ke pasur, vëmendjen e duhur. Në këtë kafe kisha shkruar qindra faqe dhe po aq shënime për motive e sinopse, pa u kujtuar asnjëherë për atë vetë, kafenenë”, shkruan Kadare. Por, ndonëse një homazh Parisit, si shumë artistë të mëdhenj i kanë dedikuar në veprat e tyre letrare apo edhe në artet pamore, Kadare i jep këtij këndi një ngjyrim tërësisht shqiptar. Edhe pse ai është në tavolinën e tij, në kafenë parisiane, mendimet e çojnë në Shqipëri, e ngjisin kalldrëmeve të Gjirokastrës, Sokakut të të Marrëve, në shtëpinë e madhe të Kadarenjve, ku ende dëgjon kërcitjen e drurëve. Aty janë gjithë njerëzit e tij… pastaj vjen rritja, letërsia, njohja me shkrimtarët më të njohur shqiptarë, ata që kishin jetuar edhe Mbretërinë e ngjallnin një lloj kërshërie, për të vijuar me studimet në Moskë, shokët e klasës… Është një udhëtim përgjatë jetës së tij, prej fëmijërisë, deri sot. Nuk mungojnë edhe portrete poetësh, mes të cilëve edhe ai i Frederik Reshpjes, udhëtimin e jetës së të cilit Kadare e jep përmes “Një prill për Fredin”. Por jo vetëm kaq. Në çdo kohë, në çdo rrethanë, Kadare ka treguar se nuk është indiferent karshi asaj çka ndodh në Shqipëri. Të parat janë mediat, që nxitojnë t’i marrin një mendim pas çdo ngjarjeje… ndërkohë që edhe vetë ai e ka thënë të vetën, ashtu si di ai, përmes veprës. Do vite më parë ka thënë se nuk do të shkruajë më letërsi, por çdo vepër që ka nxjerrë qysh atëherë, mund të lexohet me të njëjtën ëndje, si edhe çdo vepër e tij artistike. Në këtë botim të fundit ka mendime të tij për marrëdhënien e Shqipërisë me botën arabe, Ballkanin, Kosovën, Serbinë… Mes faqeve gjen edhe raportin e tij me diktaturën, ndalimet dhe censurimet e librave. Ato vijnë në formën e rrëfimeve, ndërsa një analizë e mirëfilltë, apo “autopsi” politike, por edhe tekstuale, nga ana e autorit është ajo e një dite mbledhjeje në Byronë Politike. Por nuk është një ditë dosido. Në të do të varej fati i Shqipërisë, në drejtim të hapjes me Perëndimin. Është dita e “shansit gjerman”. Një procesverbal i një mbledhjeje byroje, në dukje tërësisht banale, i parë me një distancë kohore, tregon lehtësinë dhe sharlatanizmin, me të cilin diskutohej një çështje e tillë, aq jetësore…
“Mëngjeset në Kafe Rostand” është një përmbledhje kujtimesh, letrash, sinopsesh, shënimesh, portretesh, që shkrimtari i madh i ka hedhur në letër, duke nisur prej ikjes së tij nga Shqipëria, në Francë, deri në muajt e fundit. “Ideja për të shkruar diçka për kafe ‘Rostand’ më kishte ardhur aq natyrshëm, saqë s’e mbaja mend as kohën, as rrethanat. Ishte një ndjesi midis pendimit dhe mirënjohjes, e ngjashme me atë ndaj shoqes së jetës, që, duke qenë pranë teje në gjithçka, nuk e ke pasur, ose ty të duket se nuk e ke pasur, vëmendjen e duhur. Në këtë kafe kisha shkruar qindra faqe dhe po aq shënime për motive e sinopse, pa u kujtuar asnjëherë për atë vetë, kafenenë”, shkruan Kadare. Por, ndonëse një homazh Parisit, si shumë artistë të mëdhenj i kanë dedikuar në veprat e tyre letrare apo edhe në artet pamore, Kadare i jep këtij këndi një ngjyrim tërësisht shqiptar. Edhe pse ai është në tavolinën e tij, në kafenë parisiane, mendimet e çojnë në Shqipëri, e ngjisin kalldrëmeve të Gjirokastrës, Sokakut të të Marrëve, në shtëpinë e madhe të Kadarenjve, ku ende dëgjon kërcitjen e drurëve. Aty janë gjithë njerëzit e tij… pastaj vjen rritja, letërsia, njohja me shkrimtarët më të njohur shqiptarë, ata që kishin jetuar edhe Mbretërinë e ngjallnin një lloj kërshërie, për të vijuar me studimet në Moskë, shokët e klasës… Është një udhëtim përgjatë jetës së tij, prej fëmijërisë, deri sot. Nuk mungojnë edhe portrete poetësh, mes të cilëve edhe ai i Frederik Reshpjes, udhëtimin e jetës së të cilit Kadare e jep përmes “Një prill për Fredin”. Por jo vetëm kaq. Në çdo kohë, në çdo rrethanë, Kadare ka treguar se nuk është indiferent karshi asaj çka ndodh në Shqipëri. Të parat janë mediat, që nxitojnë t’i marrin një mendim pas çdo ngjarjeje… ndërkohë që edhe vetë ai e ka thënë të vetën, ashtu si di ai, përmes veprës. Do vite më parë ka thënë se nuk do të shkruajë më letërsi, por çdo vepër që ka nxjerrë qysh atëherë, mund të lexohet me të njëjtën ëndje, si edhe çdo vepër e tij artistike. Në këtë botim të fundit ka mendime të tij për marrëdhënien e Shqipërisë me botën arabe, Ballkanin, Kosovën, Serbinë… Mes faqeve gjen edhe raportin e tij me diktaturën, ndalimet dhe censurimet e librave. Ato vijnë në formën e rrëfimeve, ndërsa një analizë e mirëfilltë, apo “autopsi” politike, por edhe tekstuale, nga ana e autorit është ajo e një dite mbledhjeje në Byronë Politike. Por nuk është një ditë dosido. Në të do të varej fati i Shqipërisë, në drejtim të hapjes me Perëndimin. Është dita e “shansit gjerman”. Një procesverbal i një mbledhjeje byroje, në dukje tërësisht banale, i parë me një distancë kohore, tregon lehtësinë dhe sharlatanizmin, me të cilin diskutohej një çështje e tillë, aq jetësore…
September 5, 2021
Curios lucru: la Ismail Kadare până și textele autobiografice și eseuri au structura și calitatea unor nuvele. Un pic de umor, un pic de mister, suficientă autoironie și foarte multă luciditate.
May 6, 2021
Ori de câte ori mă apropiam de ferestre pentru a vedea cum e vremea afară, privirea mi se oprea pe trecerea de pietoni care unea trotuarele bulevardului St. Michel. Şi, pentru că de trei-patru ori pe zi se întâmpla să traversez bulevardul pe acolo, aveam deja convingerea că tot arondismentul al cincilea traversa chiar prin acel loc. Nu era singurul caz când două cartiere ale Parisului împărţeau acelaşi bulevard, şi totuşi, pentru oricine ar fi locuit pe St. Michel, curiozitatea că pe un trotuar al său se afla arondismentul al cincilea, iar pe celălalt al şaselea l-ar fi frapat o vreme. Situarea faţă în faţă, atât de vizibilă, ca să nu spun atât de provocatoare, a două dintre cele mai cunoscute cartiere pariziene te ducea fără să vrei la ideea vrajbei dintre ele. La o primă vedere, arondismentul al şaselea avea o oarecare superioritate. Ar fi fost suficientă Jardin du Luxembourg, cea mai faimoasă din oraş, ca să-i asigure supremaţia. Senatul Franţei, făcând parte din ea şi, ceva mai încolo, teatrul Odéon, fără a mai aminti Bulevardul St. Germain, împreună cu Café Flore şi Deux Magots, majoritatea editurilor şi Academia, toate acestea atârnau greu în balanţa comparaţiei. Arondismentul al cincilea, deşi mai sobru, nu era mai sărăcăcios. Avea catedrala Notre Dame, întregul Cartier Latin cu farmecul său unic, Sorbona studenţească, Panteonul, fără a mai pune la socoteală străduţa Mouffetard, foarte în vogă, pe care trebuia să o admiri, dovedindu-ţi cultura. Erau cazuri când cele două condiţii – locuitul în arondismentul cinci şi băutul cafelei (de fapt, scrisul, zona superioară a existenţei mele) în arondismentul şase –, deşi erau întrunite ocazional, puteau să-şi capete într-o bună zi sensul cel mai profund. Un asemenea sentiment încercam şi atunci când traversam pe trotuarul de vizavi. Mereu împotriva oricărei logici, aveam convingerea că arondismentul al cincilea încerca să treacă la al şaselea şi niciodată invers.
Read
March 6, 2021Ismail Kadare este un scriitor albanez care a devenit foarte cunoscut în Europa încă din anii '60. Datorită cărților lui putem astăzi să înțelegem mai bine cum a funcționat comunismul în Albania și care au fost ororile aduse de acesta și, anterior, de ocupația otomană.
Punând în centrul cărților totalitarianismul, e de înțeles de ce multe dintre lucrările lui au fost interzise. Cu toate astea, Kadare nu a fost nici descurajat și nici nu a încetat să caute alegorii prin care să prezinte situația.
”Dimineti la Cafe Rostand” reprezintă o lucrare în care sunt prezentate ”memorii și reflecții asupra unor subiecte ce țin atât de viața reală și de biografia subiectivă a scriitorului, cât și de procesul de creație.”
Am scris mai multe despre carte aici: https://bibliotraveller.blogspot.com/...
Punând în centrul cărților totalitarianismul, e de înțeles de ce multe dintre lucrările lui au fost interzise. Cu toate astea, Kadare nu a fost nici descurajat și nici nu a încetat să caute alegorii prin care să prezinte situația.
”Dimineti la Cafe Rostand” reprezintă o lucrare în care sunt prezentate ”memorii și reflecții asupra unor subiecte ce țin atât de viața reală și de biografia subiectivă a scriitorului, cât și de procesul de creație.”
Am scris mai multe despre carte aici: https://bibliotraveller.blogspot.com/...
November 2, 2022
„Ceea ce nu se vedea însă din afară era ceva trist: lipsa iubirii. În primul rând a scriitorilor înșiși, unul pentru altul, ceea ce va aduce inevitabil o răceală în literatură. Dacă n-o iubești, literatura nu te iubește nici ea. Nici pe tine, nici pe ea însăși. Acesta e unul dintre acele fenomene inexplicabile din intimitatea ei. Și așa s-a întâmplat, pare-se, și înainte, în momentele de criză. Când iubirea din literatură începe să dispară, totul pare că s-a scufundat în banal.”
August 26, 2022
Questo libro è frutto di un errore. Nel senso che ho comprato questo libro immaginandomi storie di letterati e Parigi, caffè e cultura. Ed è quello che c’è, non fraintendiamoci. Solo che è una biografia, ben scritta eh, di uno scrittore albanese, chiaramente bravissimo e famosissimo di cui io non conoscevo manco l’esistenza. Quindi il problema di fondo è stato che a me, di questo scrittore, non interessava a manco un po’. Quindi il libro è scritto benissimo, mi ha indubbiamente fatto venir voglia di leggere le opere dello scrittore in oggetto, ma come opera in sé me la scorderò tra 15 minuti.
April 21, 2025
(2,5)
Creo que se trata de una obra que, aunque interesante, no es para cualquier público. La recomendaría para expertos/as en el autor, en el país o en la transición tras el final de la época comunista en el este de Europa. Personalmente, no me ha parecido muy atractiva debido al marcado aspecto biográfico y a mi falta de claves contextuales para poder comprender en profundidad las implicaciones de los episodios narrados.
Creo que se trata de una obra que, aunque interesante, no es para cualquier público. La recomendaría para expertos/as en el autor, en el país o en la transición tras el final de la época comunista en el este de Europa. Personalmente, no me ha parecido muy atractiva debido al marcado aspecto biográfico y a mi falta de claves contextuales para poder comprender en profundidad las implicaciones de los episodios narrados.
May 17, 2021
Prea puțin Paris (la care mă așteptam pentru că „motive pariziene”. Și din păcate nu am reușit să mă conectez foarte mult cu lumea albaneză descrisă de autor, nu eram familiarizată nici cu alți autori albanezi, despre care scrie Kadare, așa că nu știu... nu m-a prins și nici nu am regăsit atmosfera la care mă așteptam...
January 21, 2019
Nje liber qe ploteson dhe plotesohet me botimet e tjera te I.K.
Kupton me shume nese e lexon pasi ke lexuar me pare prej Kadarese por gjithashtu mund te krijor nje ide se c'te pret nese fillon te lexosh librat e tjere te shkrimtarit. Libri eshte i pershkuar nga analizat dhe pershkrimet, qe mund te krijoje nje "barriere" per disa lexues.
Kupton me shume nese e lexon pasi ke lexuar me pare prej Kadarese por gjithashtu mund te krijor nje ide se c'te pret nese fillon te lexosh librat e tjere te shkrimtarit. Libri eshte i pershkuar nga analizat dhe pershkrimet, qe mund te krijoje nje "barriere" per disa lexues.
March 5, 2021
Memoriile lui Ismail Kadare ne vorbesc despre arta și totalitarism. Despre eterna lupta dintre libertatea creatorului și teama absurda a regimurilor absurde de a se privi în oglinda. Despre Macbeth și despre Parisul libertății, al creației, al Occidentului. Splendid.
August 6, 2024
Am descoperit multe lucruri despre Albania.Multumesc d-le Kadare!Am cumpărat cartea cu o zi înainte de a pleca d-voastră în alte sfere...Odihna veșnică va va fi liniștită!Ne-ati lăsat povesti frumoase!
August 14, 2024
partially interesting volume consisting of memories, notes and essays, all well-written, however, some of them of limited interest, and some of them requiring additional bibliography to fully grasp some hidden meanings
July 13, 2019
Gosh I just found this book utterly boring, but then again it was more of an autobiography and autobiographies have never interested me that much. Made a mistake when I bought it.
July 19, 2022
"Dimineti la Cafe Rostand" de Ismail Kadare o carte din colectia Raftul Denisei, o carte despre care nu as putea spune ca nu mi-a plăcut, pentru ca am aflat lucruri despre istoria și tradițiile Albaniei, dar stilul lui Kadare e prea domol pentru mine.
Romanul prezintă memoriile și reflecțiile autorului privind procesul de creație, vizitele sale la Paris, ritualul sau zilnic, diminetile petrecute la Cafe Rostand afand în fata Jardin du Luxemburg. Timpul petrecut de scriitor între Tirana, Paris și Moscova, prieteniile și iubirile pe care acesta le-a avut.
"Kadare vede viata acolo unde e: dincolo de cruzimea dictaturii, a cenzurii, a ideologiei, dincolo de dispariție brutale, trădările oamenilor și ale istoriei, de tertipurile sordide pentru supraviețuire."
Romanul prezintă memoriile și reflecțiile autorului privind procesul de creație, vizitele sale la Paris, ritualul sau zilnic, diminetile petrecute la Cafe Rostand afand în fata Jardin du Luxemburg. Timpul petrecut de scriitor între Tirana, Paris și Moscova, prieteniile și iubirile pe care acesta le-a avut.
"Kadare vede viata acolo unde e: dincolo de cruzimea dictaturii, a cenzurii, a ideologiei, dincolo de dispariție brutale, trădările oamenilor și ale istoriei, de tertipurile sordide pentru supraviețuire."
January 20, 2017
"Mëngjeset në Kafe Rostand" është përmbledhje rrëfimesh nga jeta e Ismail Kadaresë. Nuk ka ndonjë lidhje mes ketyre rrëfimeve dhe ato varjojnë shumë për kohën dhe subjektet që trajtojnë. Kadare ketu flet për vitet e tij të studimeve në institutin Gorksi (Moskë), për vitet e tij në komunizëm, Parisin, personazhe shqiptare e të huaja, cështjen e fesë tek ne shqiptarët etj.
Padyshim që cdo temë që Kadare trajton, e bën të kënaqshme për tu lexuar.
Padyshim që cdo temë që Kadare trajton, e bën të kënaqshme për tu lexuar.
Displaying 1 - 24 of 24 reviews