Jump to ratings and reviews
Rate this book

Dora trăiește în plămânul meu drept

Rate this book
David se folosește aici de o prețiozitate bine jucată, de un ton grav și solemn, balansat de (auto)ironie acolo unde e cazul. În prim-plan iese cel mai des durerea și cum e ea trăită și gestionată de ființele din jur (umane și, mai ales, non-). Intrăm în habitatul afectiv al celor trei pisici – Nadia, Luna și Dora-pisica-anxioasă – care, la fel ca prietenii, uneori se fac mici și găsesc căi bizare de acces în corp. Comunitatea și solidaritatea apar în forme de apropiere stranii care pot produce la început disconfort, dar care se dovedesc salvatoare. Volumul e o colecție de stări hipnagogice descrise cu minuțiozitate clinică, iar formarea medicinistă trece dincolo de sofisticări de vocabular și ne pune față-n față cu spitalele, cu bolile și fricile. Combinația atipică de dragoste queer și obiceiuri/tradiții culese este ceea ce particularizează vocea lui David în peisajul poeziei de azi, construind punți între zone care par incompatibile.

Sofia Ilie

*

David Cuzino este câștigătorul primei sesiuni din 2025 a concursului nostru de debut “Radu Demetriades”.

58 pages, Paperback

Published June 1, 2025

Loading...
Loading...

About the author

David Cuzino

1 book1 follower
David Cuzino (n. 2001, București) a început să scrie în perioada în care a locuit în Franța. Poeziile sale au fost publicate în antologia Ce-ți spui noaptea înainte de culcare, precum și în reviste și platforme literare precum O mie de semne și Matca literară. Este o prezență activă la seri de open-mic din București (Ăia cu poezia, Laboratoarele Visceral) și a participat la Cenaclul Matca. Din 2023, face parte din atelierul de creație coordonat de Nina Vasile. În afara scrisului, este student în ultimul an la Medicină și dedică timp îngrijirii animalelor. Recent, a descoperit arta performativă și își dorește să exploreze mai profund acest domeniu.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
20 (48%)
4 stars
11 (26%)
3 stars
8 (19%)
2 stars
0 (0%)
1 star
2 (4%)
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
Profile Image for Theo.
1 review
December 24, 2025
Pentru o necititoare de poezii, am ales la intamplare volumul real convinsa fiind doar de aspectul foarte ingrijit, whimsical si desigur pisici, daar l am citit pe nerasuflate, iar acum ma declar foarte fericita ca am ales o carte dupa coperta si mi a deschis orizontul spre o intreaga plaja neexplorata a poeziei contemporane romanesti. Multumesc Dezarticulat si felicitari David!! Pentru condei, curaj si deschiderea de a impartasi niste experiente atat de intime, dezarmante, dureros de relevante, fin impachetate cu haz, duh si blandete de gherutele inscusite ale Dorei, Nadiei si Lunei.
Profile Image for Cristina Boncea.
Author 8 books767 followers
June 6, 2025
în primul rând, felicitări echipei Dezarticulat pentru acest design ABSOLUT SUPERB in&out al cărții

este un debut simpatic, mi-au plăcut în mod special poeziile în care există dialoguri între poet și pisici
A fost o agitație cu totul inutilă este preferatul meu (e un sfârșit?/ar putea fi/oricum au mai fost multe); mi-a plăcut și Hai să nu mai fim singuri: "după atâta timp/tot nu ai găsit pe nimeni/să te ia pe sus/așa cum mă iei tu pe mine/nu-i așa?"

mi-a mai plăcut și faptul că există o poveste, poemele sunt legate între ele atât prin apariția episodică a celor trei pisici, cât și prin idei precum "topirea în tramvai"

eu am doar câte ceva de aruncat prin caiete
și niște sentimente ciudate
care se numesc mes vingt ans


o abordare specifică gen z (spun asta cu mare drag), o reorientare în ceea ce privește relațiile cu ceilalți; această întoarcere spre interior pe care cred că am dobândit-o de nu foarte multe decenii încoace. îți faci anamneza în loc să te superi pe lume, cauți soluții prin evadările tale imaginare, te bucuri totuși de momentele petrecute împreună în mod autentic - ele reprezintă pârghii pentru dezvoltarea ta continuă (după cum reiese din Pe unde-ți lași cerneala)

poemele dinspre final mi s-au părut mai strong; aici se văd și influențele celeilalte ocupații a lui David, de student la medicină (Caracatițele ascunse undeva în inimi) - poate și pentru că abia spre final leagă împreună firele celorlalte poeme

cumva, îmi amintește de Grija lui Mircea Andrei Florea

în orice caz, fain concept, poezie accesibilă
sper ca David să continue pe acest drum
Profile Image for Antonia.
96 reviews17 followers
June 5, 2025
O data minți la o seară de poezie ca ești de la UNATC și apoi ai un prieten POET și știu ca au fost multe caracterizări ale minciunii și picioarelor ei, dar eu sunt gata să vă ofer alte perspective.

"uite/ te rog să mă ierți/ nu am mai simțit asta niciodată/ sunt eu pacientul/ voi fi eu cel înțepat/ îmi spui tu ce vei găsi/ mie doar spune-mi/ cu câtă căldură mă lași să te ating"
Profile Image for M.
782 reviews40 followers
Read
August 12, 2025
Momente calde & corporale de prietenie și tandrețe între oameni & pisici, cu fricile și joculețele lor, pe și dincolo de suprafața pielii.
1 review
September 3, 2025
David reușește să scrie Poezia speciilor însoțitoare în cea mai drăgălașă voce. Un volum în esență transumanist, surprinde prin atitudinea sinceră și rezervată pe care o are în fața acestei stări: fără vreun soi de pornire defetistă sau delir extatic, se raportează la transumanism ca la un fapt, o realitate construită din aceleași fibre pe care ne bazăm existența.

Corpurile pisicilor se împletesc cu cel al personajului uman și, pe alocuri, pare chiar că identitățile lor se contopesc. Rămâne, deci, să ne întrebăm care e relația dintre corp și identitate. Elementele de natură corporală/ fiziologică sunt arhiprezente, ceea ce împământează volumul în materialism. Am apreciat mult dialogurile dintre personajele nonumane și cel uman (dacă se mai poate face această distincție?) datorită naturaleții cu care păreau să împrumute nu numai trăsături ale alterității (dacă se mai poate face această distincție?), ci și ipostaze din viață.

Volumul este, totuși, unul foarte blând și deloc mizarabilist, care nu necesită efort pentru a fi citit, în ciuda incursiunii pe care o face într-o direcție filosofică tot mai relevantă în ultima vreme.
Displaying 1 - 6 of 6 reviews