Condiții noi

by Alina Cobzac

Prozele Alinei Cobzac încep în realitatea cotidiană și alunecă, încet-încet, înspre straniu. Motorul îl reprezintă fenomene psihologice sau sociale bine-cunoscute – de la relații de familie subtil disfuncționale, la corupție sau senzaționalismul crimei – forțe ce deformează limitele posibilului, uneori discret, alteori (când realitatea în sine e șocantă) aproape imperceptibil. O familie rămâne să aibă grijă de morți după ce tot satul pleacă în Italia, un copil se împrietenește cu puiul crescut pentru supă, o studentă în anul I la Litere încearcă să salveze oameni bătrâni invizibili, un director de centru de plasament din provincie încearcă să-l distreze pe deputatul venit de la București. Într-un univers cu accente patologice, Alina Cobzac reușește să arate duioșie, compasiune și o sete de dreptate. Un volum bine scris, cu o voce narativă inconfundabilă. Cristina Chira

Alina Cobzac scrie despre o realitate ascunsă. Poveștile ei curg molcom sau vioi, țin tonul și ritmul la cântec și dau impresia cititorului că undeva, cândva, a mai văzut / auzit / trăit întâmplările ei. Până și personajele îi par cunoscute: vecinul, mătușa, colegul, părintele. Dacă s-ar strădui, chiar ar putea să le numească pe numele lor adevărat, care îi stă pe limbă din debutul fiecărei povestiri. „Unde am mai întâlnit eu asta?“ Numai că, înaintând printre atîtea figuri familiare, deodată, de nu se știe unde și nici cum, pătrunde printre rânduri un fior de gheață. E realitatea cealaltă, cea despre care nu vorbim niciodată. Intimitatea crimei, răsfățul vinovăției, rușinea nerușinată. Alina deschide trusa cu efecte speciale și operează în liniște, fără să-i tremure mâna. Un volum fermecător și neliniștitor. Florin Iaru

Genres: Romanian Literature

208 pages, Paperback

Published May 1, 2025

Reviews

[George Cosmin Bors · Rating 5 out of 5]

Există cărți pe care le respect, cărți pe care le iubesc, dar și cărți, puține la număr, care mă iau pe sus ca o tornadă, mă rotesc în toate direcțiile și mă lasă cu gura căscată. Între mine și acestea din urmă simt că se creează o legătură puternică, profundă, pe care o accept fără condiții, fie ele mai vechi sau mai noi, iar marea mea dorință (și motivul pentru care citiți acest text) este să se bucure de ele cât mai mulți cititori, în speranța că și ei vor experimenta aceleași senzații magice.
Și apropo de condiții, permiteți-mi să vă zic câteva cuvinte despre cartea Alinei Cobzac, Condiții noi, un volum de proză scurtă proaspăt publicat la Editura Vellant. Cred că știți la ce mă refer când spun că, în general, volumele de proză scurtă îmbracă trasee sinusoidale în percepția cititorilor. Adică nu plac toate textele la fel de mult, asta-i. E și normal, până la urmă. Anormal e să fii tratat ca un sac de box până cade și ultima pagină și, vai, sunt numai 200 de pagini, nu o mie, așa cum mi-ar fi plăcut.
Pe de altă parte, recunosc că m-am întors să recitesc aproape toate prozele și asta nu pentru a le sparge carapacea criptică, ci pentru că sunt într-atât de satisfăcătoare. Alina întinde covorul roșu spre un cotidian recognoscibil, dar neliniștitor, prin care zburdă vioi, trăgând de limitele firescului, trasând cu evidențiatorul dungi deștepte peste concepte oarecum banale, trezind astfel acel - wow, despre asta e vorba, de fapt. Realitatea ei e puțin sărită de pe fix, puțin stranie – vorbesc despre un realism cu accente de fantastic difuz, care exagerează numai atât cât să-ți transmită esențialul mesajului. Practic, erai orb, iar acum vezi.
Fiecare text e aparte, nu vă mint. Desfășurându-se în spații familiare, cămine studențești, apartamente, aziluri, sate uitate de timp, evenimentele surprind o realitate gata să deraieze, una ascunsă la vedere, disponibilă celor care știu s-o privească. Alina Cobzac sondează psihicul personajelor, dezvăluind crăpături, tensiuni și forme de alienare mocnită. Ceea ce impresionează este tranzitul lor interior, tensiunea între necesitatea schimbării și incapacitatea adaptării la noile condiții. Copilăria, adolescența, emigrarea, maturizarea, bătrânețea și moartea – autoarea nu ratează niciun punct de inflexiune și găsește din nou și din nou frecvența potrivită ca să-ți facă mintea și sufletul să vibreze. Nu o dată s-a întâmplat să cred că știu cum vor decurge lucrurile, înainte ca finalul textului să-mi răstoarne elegant cerul în cap.
Stilul e superb. Frazele sunt atât de inteligente încât mi-au stârnit, pe lângă invidie (hehe), o admirație mută, iar cea mai bună metodă să vă convingeți că zic adevărul este să citiți voi înșivă cartea. Un singur pas să faceți și cred că veți intra, la fel ca mine, sub influența noilor condiții.

[Dragos Dutulescu · Rating 5 out of 5]

Condiții noi marchează intrarea unei voci distincte în peisajul prozei scurte românești. Alina Cobzac demonstrează că, în scris, stăpânește o artă a echilibrului între observația sociologică și psihologia personajelor. Mi-a plăcut enorm capacitatea ei de a transforma cotidianul în literatură, fără a urma acele tipare uzate până la refuz de mulți alți autori contemporani.
Proza ei pare simplă, dar, de fapt, este acel easy reading cu o transparență înșelătoare. Ceea ce poate părea simplu la prima lectură dezvăluie, la o analiză atentă, straturi subtile de semnificație. Fiecare povestire funcționează ca o fereastră deschisă discret către intimitatea vieții contemporane. Autoarea nu judecă și nu explică excesiv. Ea preferă să ne lase să descoperim singuri complexitatea situațiilor și personajelor. Această încredere în inteligența cititorului, în capacitatea sa de a-și găsi propriile elemente de rezonanță cu fiecare dintre firele narative, este una dintre cele mai rafinate calități ale volumului.
Titlul Condiții noi nu cred că a fost ales la întâmplare. Aceste povestiri documentează, cu o luciditate lipsită de patetism, felul în care viața ultimilor decenii și-a redefinit ritmurile și ritualurile. Poți descoperi aici tipare, transformări economice, schimbări în mentalități, noi forme de alienare, dar și resurse neașteptate de adaptare și solidaritate umană.
Personajele Alinei sunt oameni pe care îi întâlnești în autobuz, la serviciu, în supermarket, dar pe care, paradoxal, îi observi cu adevărat abia prin ochii autoarei. Ea surprinde acele micro-drame ale existenței urbane, pe care le descrie uneori atât de direct și detaliat încât simți că doare, iar alteori cu atâta sensibilitate încât vrei să recitești textul pentru a le retrăi emoția. Textele Alinei te fac să reflectezi asupra unor situații care se desfășoară în jurul tău, dar pe care poate ai amânat să le vezi. Acel moment când realizezi că nu-ți mai înțelegi colegul de muncă, sau acel ceva care dezvăluie o înstrăinare existentă, dar neacceptată de ani de zile, sau acea conversație sau acele gesturi care schimbă imperceptibil echilibrul unei relații.
Chiar dacă nu toate textele au aceeași energie, aceeași intensitate, Alina scrie cu conștiința că fiecare povestire trebuie să justifice timpul cititorului, și în marea majoritate a cazurilor reușește să facă exact acest lucru.
Atunci când am terminat de citit cartea, am realizat de ce George Bors, în recenzia lui de acum câteva zile, nu reușea să se hotărască asupra unui TOP 3 sau 5 din acest volum. Este foarte greu să faci asta, dar am să încerc, chiar dacă poate părea cinic, să las mai jos un short list (nu un top) subiectiv de texte preferate din Condiții noi.
Îngrijitorul și Cel Mic | Întoarce-te la mine | Carnea nu are nume | O hortensie la geam | Fata. Femeia. Corpul | Weekend comunist
Felicitări, Alina, și la cât mai multe astfel de volume!
Mi-aș dori ca Alina să nu fie o altă scriitoare talentată trecută pe sub radarul cititorilor. Mi-aș dori ca editura Vellant să facă ceva mai mult pentru vizibilitatea acestui volum care poate fi varianta de succes, la capitolul proză scurtă, similară celui scris de Sabina Yamamoto.

[Florin Iroftei · Rating 5 out of 5]

E o carte cu subiecte extrem de calde, cu micro-narațiuni în care găsești liniște în neliniște și viceversa. Citind-o, am simțit mult schimb de “căldură” și înțepături de bold în corp. Tare!

[Alina Vîlceanu · Rating 5 out of 5]

Două sezoane Black Mirror ar ieși din cartea asta genială. 🤯👏🏼❤️ Felicitări, Alina Cobzac!

[Ramona Cantaragiu · Rating 5 out of 5]

Cred că tema centrală a povestirilor din acest volum este cea a alienării. De exemplu, suntem alienați de propriile noastre sentimente de transformarea durerii într-un spectacol televizat (Intuiești și câștigi, Fata. Femeia. Corpul), de incapacitatea celorlalți de a ne accepta trăirile și speranțele (Carnea nu are nume, Fuga), suntem alienați din cauză că mulți ne-au părăsit și ne-au lăsat pe niște meleaguri care nu mai au sens pentru noi (Gli italiani), pentru că trăim vieți mici pe care nimeni nu încearcă să le înțeleagă (Îngrijitorul și Cel Mic) și pentru că nici măcar cei mai apropiați nu sunt disponibili emoțional. Deși variază mult ca ton, toate personajele din aceste povestiri trăiesc o dramă apăsătoare care nu provine din vreun eșec personal, ci din simpla existență într-un mediu închistat în paradigme complet anti-umaniste.

[Alina Voinea · Rating 5 out of 5]

Eu nu citesc decât arareori proză scurtă, dar povestirile Alinei Cobzac au o stranietate aparte, la granița aproape invizibilă între o realitate întunecată și un fantastic plauzibil și întotdeauna surprinzător.

[Liviu Szoke · Rating 5 out of 5]

Din cronica apărută pe Biblioteca lui Liviu:

„După trei volume de literatură română scrise de Dan Pleșa, Sabina Yamamoto și Tudor Crețu, iată că în anul de grație 2025 în colecția Traverse a Editurii Vellant (pe care nu știu cine o păstorește, dar face o treabă foarte bună) apare un nou volum, unul de debut: Condiții noi, de Alina Cobzac, un volum de proză scurtă care adună paisprezece povestiri scurte și foarte scurte (nu sare niciuna de douăzeci de pagini – ceea ce e și definiția povestirii, practic) ce te îndeamnă pe tine, cititorul, nu doar la meditație, ci și să pășești în universuri variate, dar vag cunoscute, ale unor personaje pe care crezi că le-ai mai întâlnit, despre care ai mai citit, alături de care ai mai trăit vieți, dar care ajung într-un final să te fascineze nu doar prin dramele pe care le trăiesc, ci și prin extraordinarele finaluri care adaugă un plus de valoare poveștilor lor și le fac cu atât mai interesante.

În opinia mea – și a altora – tema principală a poveștilor este alienarea, inadaptarea, incapacitatea de-a face față realităților cotidiene tot mai grele, mai străine, mai bizare, ceea ce duce într-un final la o schimbare completă în viața personajelor, lucru ce duce, firește, la o nouă situație. La… condiții noi. Pentru că ce te faci atunci când nu te mai înțelegi cu partenerul, când acesta începe să ia, brusc, decizii anapoda, iar tu te trezești că tot ce știai, toată viața ta comodă și cât de cât plăcută, trebuie să se schimbe dintr-odată? Cum e cazul, de exemplu, în „Downshifting”? Cum reacționezi când partenerul tău te anunță senin că trebuie să lăsați în urmă confortul orașului, serviciile, prietenii, casa, utilitățile, agitația orașului, educația copiilor, pentru a vă muta în creierii munților, într-o casă construită de mâinile voastre și cu vecini la câțiva kilometri? Să mâncați doar sănătos, roadele pământului, nimic preparat industrial, înconjurați de liniște și pace? Cum reacționezi la o asemenea schimbare totală? Poate… ca personajul feminin central al poveștii?
.
.
.
Tandemurile mamă-fiu, mamă-fiică, fiică-mamă, soție-soț, bunic-nepot și altele, plus alienarea reprezintă temele centrale ale poveștilor adunate în acest volum de debut. Cu o mână extrem de sigură și cu o proză fermă, cu zvâc, cu nerv, Alina Cobzac ne propune un volum despre care ar trebui să se vorbească mult mai mult. Sper ca din partea acestei autoare, care a reușit să mă smulgă dintr-un reading slumber ce dura încă din zilele târgului de carte Bookfest și să mă țină în priză o zi întreagă, timp în care am devorat întreg volumul (și la care m-aș întoarce oricând pentru a mai citi din el, întrucât sunt sigur că mi-au scăpat o mulțime de subtilități – pe care de cele mai multe ori le descoperim la o a doua sau a treia lectură), să mai primim nu peste foarte mult timp încă o carte. Poate un roman? Recomandat!

„Tudora ia două bomboane de pe colivă și le mestecă. Știe că nu gerul e de vină. De-a lungul celor doi ani petrecuți în singurătate, indispoziția caracteristică bărbatului s-a transformat în nerăbdare, iar aceasta a născut nervi mici și negri ce se hrănesc cu frustrare. Părintele i-o ceruse. Părintele a insistat și a apelat la bunele lui sentimente creștinești, iar bărbatul s-a simțit obligat să accepte slujba de paznic la cimitir. În momentele lui de maximă descumpănire, diaconul recunoștea în fața soției că, în fond, asta îi e funcția.” (p. 36)

Mai multe: https://t.ly/DsgW1

[Cristian Boricean · Rating 5 out of 5]

Volumul de debut al Alinei Cobzac anunță o voce distinctă și originala în peisajul literaturii române contemporane. La o primă lectură, prozele incluse în volum pot părea stranii, infuzate cu elemente care țin mai degrabă de sfera fantasticului - o familie rămâne într-un sat părăsit ca să aibă grijă de morții din cimitir, o fată se retrage să trăiască în cadă, un băiat se atașează de o găină pe care mama lui o crește pe balcon, o tânără culege oameni fără adăpost de pe stradă și îi aduce să trăiască cu ea în cămin, o femeie își părăsește familia și se mută într-un apartament alături de două pisici, un cuplu ia hotărârea bruscă să renunțe la viața de la oraș și să se mute la țară.
Personajele sunt prinse în tot felul de situații atipice, la limita firescului, care survin în existențele lor aparent banale și le dau complet peste cap. Ele sunt nevoite să se supună unor condiții noi, care aparțin unui registru diferit de cel al realității cu care sunt obișnuite, iar tocmai această obligație creează tensiunea și ineditul fiecărei proze.
Volumul m-a lăsat cu o mulțime de întrebări, am fost pe alocuri intrigat sau chiar șocat, am încercat să mă pun în situația personajelor, să îmi dau seama ce aș fi făcut eu dacă aș fi fost în locul lor. Am perceput stranietate prozelor nu ca pe ceva menit să impresioneze, să tulbure mintea și confortul cititorului, ci mai degrabă ca pe un fel de artificiu psihologic, o lentilă deschisă către vulnerabilitățile, suferințele sau incertitudinile personajelor. Cartea vorbește de fapt despre singurătate, alienare, marginalizare, lucruri pe care fiecare dintre noi probabil că le-a resimțit la un moment dat.
Stilul autoarei nu trădează faptul că acest volum este unul de debut. Scriitura curge fluent, e curată și atent construită. Nuanțele și detaliile prishologice sunt bine surprinse, subtil inserate în text, conferindu-i tensiune și consistență.
Chiar dacă toate prozele mi-au plăcut în mod egal și am regăsit în fiecare dintre ele elemente sau situații interesante, am avut totuși câteva preferate, alese pe niște criterii evident subiective: Gli italiani, Fata din cadă și Downshifting.

[MS · Rating 2 out of 5]

Am citit-o greu, am lăsat-o o vreme, am reluat-o, iar m-am poticnit, ultimele pagini mai mult le-am frunzărit. Ideile sunt atipice, recunosc, iar textele au o stranietate care ar putea să le facă originale, dar nu mi-au plăcut, în general, nici construcția, nici stilul, nici starea cu care am rămas după fiecare. Dacă ar fi doar incomode, aș putea să recunosc meritul de a mă face să simt ceva, chiar și neplăcut, dar de cele mai multe ori doar am vrut să închid cartea.
Și revin la comentariul inițial apropo de varza de timpuri verbale. E foarte enervant amestecul ăsta fără logică. Ba prezent cu mmcp, ba perfect compus cu simplu, nu se mai înțelege nimic. Și hai, nu știe autoarea, dar nici la editare/redactare/corectare nu a văzut nimeni?
În fine, văd că altora le-a plăcut. Dincolo de aspectul de mai sus, poate că rămâne o chestiune de gusturi...

[Irina Groza · Rating 5 out of 5]

Foarte bune povestirile din acest volum de debut - care nu pare deloc un început de drum în literatură, datorită stilului matur și fineții psihologice cu care au fost abordate subiectele. Iubitorii de proză scurtă contemporană vor găsi aici o diversitate de teme, bine închegate stilistic și dincolo de care se simte simpatia autoarei față de cei singuri, nedreptățiți, marginalizați. Cu siguranță vom mai auzi de Alina Cobzac, pentru că scrie foarte bine și are o voce plăcută și limpede.

[Andreea Călăraşu · Rating 5 out of 5]

Ce descoperire minunată. Am adorat întregul volum. Încercam să fac un top, dar, sincer, fiecare povestire a avut și ceva intim, vulnerabil și duios, cât și ceva real, dur, înțepător. Superb debut.