Mi-a plăcut mult cea mai frumoasă carte despre cea mai frumoasă stradă a Bucureștilor. Gheorghe Crutzescu a scris doar o carte, dar a scris-o bine, o extraordinară evocare a Podului Mogoșoaiei - Calea Victoriei de azi, un bulevard încărcat de istorie. Aici secolul 19 se întâlnește cu secolul 21, deși nu mereu în armonie, e locul unde te poți întoarce în trecut rămânând ancorat în prezent. Dacă aș găsi mașina timpului lui Wells aș sări fără să mă gândesc în a doua jumătate a anilor 1800, doar pentru șansa de a vedea locurile unde s-au ridicat binecunoscutele clădiri care domină Calea Victoriei: Casa de Economii și Consemnațiuni, Palatul Poștelor (actualul Muzeu de Istorie a României), ciudatul hibrid dintre fostul Teatru Național și hotelul Novotel, Palatul Telefoanelor, prima clădire "zgârie-nori" din Romania și "căsuța" Palatului Domnesc, cum i-a spus Carol I când l-a văzut prima dată, care a aparținut familiei Golescu și care s-a transformat mai târziu în maiestuosul Palat Regal. Apoi, după voi fi luat aminte la boierii acelor vremuri, la cafenelele și librăriile începutului de secol 20, la prăvălii, băcănii și trăsurile care alergau încolo și încoace, m-aș întoarce în prezent. N-aș rămâne acolo, fiind un om al timpului meu.
E un bulevard unde fiecare casă, fiecare șipcă de gard, fiecare fațadă și stil arhitectonic, fiecare capac de canal și dală de piatră spune o poveste a oamenilor care au trecut pe acolo, a vieților trăite și trecute. Și dacă vreți să trăiți cu imaginația acele povești, citiți cartea lui Gheorghe Crutzescu. Eu vă las acum, mă duc la promenadă pe Podul Mogoșoaiei.